ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 657/2003

R O M A N I A S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr.633/A din 2 octombrie 2002 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală. S-a prezentat recurentul inculpat , aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. L.R. A lipsit intimata parte vătămată P.I. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av.L.R. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii ei. Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, întrucât pedeapsa minimă aplicată de instanța de apel este corect individualizată, în raport de circumstanțele reale și personale și nu există alte temeiuri pentru reducerea ei.

Inculpatul având ultimul cuvânt, a declarat că este de acord cu susținerile apărătorului său. C U R T E A, Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr.526 din 29 mai 2002, Tribunalul București, Secția a II-a a condamnat pe inculpatul B.N. la 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit d,e din Codul penal, cu aplicarea art.13, a art.74 lit.a și a art.76 lit.b din același cod. S-au aplicat art.71 și art.64 din Codul penal. Pe latură civilă, s-a luat act că partea vătămată Plugaru Ioan nu s-a constituit parte civilă. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt: În seara zilei de 1 martie 2002, în timp ce se afla într-o stație de tramvai situată pe raza sectorului 5 București, P.I.

a fost întrebat ceva de către inculpat și sesizând deruta lui, inculpatul l-a îmbrâncit, iar când cel împins a căzut la pământ, s-a aruncat peste trupul lui și instantaneu i-a luat din buzunarul pantalonilor, suma de 2.800.000 lei. În timp ce inculpatul se îndepărta în fugă, a fost prins de organele de poliție, banii fiind restituiți celui vătămat. Împotriva sentinței, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă TribunalulBucurești și inculpatul. În apelul declarat, parchetul a criticat sentința pentru netemeinicia pedepsei aplicate și pentru neaplicarea, față de inculpat, a măsurii de siguranță a interzicerii de a se afla, în Municipiul București, unde el a săvârșit infracțiunea, astfel cum prevede art.116 din Codul penal.

Inculpatul și-a motivat apelul pe netemeinicia pedepsei aplicate, considerată a fi prea mare. Prin decizia penală nr.633 din 2 octombrie 2002, Curtea de Apel București, Secția a II-a penală a admis apelul declarat de parchet,a desființat sentința numai cu privire la greșita aplicare a art.74 lit.a și a art.76 lit.b din Codul penal și a majorat pedeapsa de la 3 ani și 6 luni închisoare, la 5 ani închisoare. Prin aceeași hotărâre s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Nemulțumit de hotărârea pronunțată în apel, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, cale de atac motivată de netemeinicia pedepsei aplicate. Recursul declarat de inculpat nu este fondat.

Conform art.72 din Codul penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor, se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, art.52 din Codul penal prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Examinând, prin prisma textelor de lege amintite, pedeapsa stabilită și aplicată de instanța de apel, se reține că 5 ani închisoare este individualizată prin considerarea pericolului social grav al faptei, aceasta aducând atingere integrității fizice a persoanei vătămate și patrimoniului, împrejurările în care s-a săvârșit, respectiv pe timp de noapte și într-un loc public, agravante în cauză, dar și persoana făptuitorului, fără antecedente penale, cu stare de sănătate precară și neșcolarizat. Executarea pedepsei în regim de detenție corespunde și scopului ei, așa cum este stipulat în art.52 din Codul penal. Astfel, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art.385 15 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va fi respins.

Conform art.192 din Codul de procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat să plătească cheltuieli judiciare ocazionate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr.633/A din 2 octombrie 2002 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive de la 1 martie 2002, la 11 februarie 2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2003.