ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 657/2003

R

O  M  A  N  I  A

S-a

luat în examinare recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei

penale nr.633/A din 2 octombrie 2002 a Curții de Apel București,

Secția a II-a penală.

S-a prezentat recurentul inculpat

,

aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.

L.R.

A

lipsit intimata parte vătămată P.I.

Procedura

de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul

desemnat din oficiu pentru inculpat, av.L.R.

a

solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și

reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii ei.

Procurorul a pus concluzii

de respingere a recursului, ca nefondat, întrucât pedeapsa minimă

aplicată de instanța de apel este corect individualizată, în

raport de circumstanțele reale și personale și nu există

alte temeiuri pentru reducerea ei.

Inculpatul având ultimul

cuvânt, a declarat că este de acord cu susținerile

apărătorului său.

C

U  R  T  E  A,

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

sentința penală nr.526 din 29 mai 2002, Tribunalul București,

Secția a II-a a condamnat

pe

inculpatul B.N. la 3 ani și 6

luni închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută

de art.211 alin.2 lit d,e din Codul penal, cu aplicarea art.13, a art.74 lit.a

și a art.76 lit.b din același cod.

S-au

aplicat art.71 și art.64 din Codul penal.

Pe

latură civilă, s-a luat act că partea vătămată

Plugaru Ioan nu s-a constituit parte civilă.

Pentru

a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea

situație de fapt:

În

seara zilei de 1 martie 2002, în timp ce se afla într-o stație de tramvai

situată pe raza sectorului 5 București, P.I. a fost întrebat ceva de

către inculpat și sesizând deruta lui, inculpatul l-a îmbrâncit, iar

când cel împins a căzut la pământ, s-a aruncat peste trupul lui

și instantaneu i-a luat din buzunarul pantalonilor, suma de 2.800.000 lei.

În timp ce inculpatul se îndepărta în fugă, a fost prins de organele

de poliție, banii fiind restituiți celui vătămat.

Împotriva

sentinței, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă

TribunalulBucurești și inculpatul.

În

apelul declarat, parchetul a criticat sentința pentru netemeinicia

pedepsei aplicate și pentru neaplicarea, față de inculpat, a

măsurii de siguranță a interzicerii de a se afla, în Municipiul

București, unde el a săvârșit infracțiunea, astfel cum

prevede art.116 din Codul penal.

Inculpatul

și-a motivat apelul pe netemeinicia pedepsei aplicate, considerată a

fi prea mare.

Prin

decizia penală nr.633 din  2 octombrie 2002, Curtea de Apel

București, Secția a II-a penală a admis apelul declarat de

parchet,a desființat sentința numai cu privire la greșita

aplicare a art.74 lit.a și a art.76 lit.b din Codul penal și a

majorat pedeapsa de la 3 ani și 6 luni închisoare, la 5 ani închisoare.

Prin

aceeași hotărâre s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpat.

Nemulțumit

de hotărârea pronunțată în apel, inculpatul, în termen legal, a

declarat recurs, cale de atac motivată de  netemeinicia pedepsei aplicate.

Recursul

declarat de inculpat nu este fondat.

Conform

art.72 din Codul penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor, se

ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de

limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol

social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Pe

de altă parte, art.52 din Codul penal prevede că pedeapsa este o

măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni.

Examinând,

prin prisma textelor de lege amintite, pedeapsa stabilită și

aplicată de instanța de apel, se reține că 5 ani închisoare

este individualizată prin considerarea pericolului social grav al faptei,

aceasta aducând atingere integrității fizice a persoanei

vătămate și patrimoniului, împrejurările în care s-a

săvârșit, respectiv pe timp de noapte și într-un loc public, agravante

în cauză, dar și persoana făptuitorului, fără

antecedente penale, cu stare de sănătate precară și

neșcolarizat.

Executarea

pedepsei în regim de detenție corespunde și scopului ei, așa cum

este stipulat în art.52 din Codul penal.

Astfel,

recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispozițiilor

art.385

15

pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va fi

respins.

Conform

art.192 din Codul de procedură penală, recurentul inculpat va fi

obligat să plătească cheltuieli judiciare ocazionate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale

nr.633/A din 2 octombrie 2002 a Curții de Apel București –

Secția a II-a penală.

Deduce

din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării

preventive de la 1 martie 2002, la 11 februarie 2003.

Obligă

pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 11 februarie 2003.