ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 597/2004

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 888 din 13 octombrie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul D.C. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a), b) C.pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 17 iulie 2003, la zi. Totodată, inculpatul a fost obligat să plătească suma de 5.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă P.I.N. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență că, la data de 13 iulie 2003, minorul P.I.N.

a fost acostat pe stradă de două persoane, printre care și inculpatul D.C. care l-au dus într-un loc mai retras și sub amenințarea unui cuțit i-au cerut lănțișorul cu o cruciuliță și întrucât victima le-a solicitat restituirea bunului, aceasta a fost lovită cu pumnul în față. După sustragerea lănțișorului, inculpatul i-a cerut victimei și bicicleta cu care se deplasase la cumpărături și la refuzul acesteia a lovit-o cu pumnul în cap, cauzându-i dezechilibrarea și căderea. În continuare, partea vătămată a fost amenințată cu cuțitul, impunându-i-se să plece din locul respectiv, ceea ce minorul a și făcut. Bicicleta a fost vândută de agresori cu suma de 1.000.000 lei pe care au împărțit-o în mod egal.

Ulterior, la data de 17 iulie 2003, inculpatul a fost identificat de partea vătămată și mama sa, fiind sesizate organele de poliție care l-au reținut pe autor (referitor la cel de al doilea participant la infracțiunea de tâlhărie, numitul M., cauza a fost disjunsă în vederea indentificării și cercetării acestuia). Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerii părții vătămate, procesului-verbal de depistare, procesului-verbal de conducere în teren, planșelor foto, probe coroborate cu declarațiile inculpatului care a recunoscut infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 679/A din 12 noiembrie 2003, a respins apelul formulat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 888 din 13 octombrie 2003, apel ce a vizat netemeinicia hotărârii instanței de fond.

Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, criticând-o tot pentru netemeinicie, solicitând reducerea pedepsei aplicate. Recursul nu este fondat. Instanțele, de fond și de apel, au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului , încadrând corespunzător din punct de vedere juridic fapta comisă în textul de lege menționat. Referitor la individualizarea pedepsei, aspect sub care hotărârile au fost criticate de inculpat, Curtea constată că au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72 C.pen., ținându-se seama de pericolul social concret al faptei săvârșite și de datele ce caracterizează persoana făptuitorului, comiterea infracțiunii în condițiile de loc și de timp arătate (într-un loc public, de două persoane împreună, sub amenințarea unui cuțit).

Consecințele acestei fapte (nu numai materiale, dar și urmările psihice suferite de un copil în vârstă de 14 ani) relevă un pericol social ridicat. Cu privire la persoana inculpatului, din probele administrate rezultă că acesta are antecedente penale, fiind condamnat în minorat la pedepse privative de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tâlhărie. Împrejurarea că inculpatul a fost sincer, a recunoscut infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, nu poate constitui un motiv pentru recunoașterea în favoarea sa a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C.pen., instanțele reținând acest aspect ca un element ce a determinat aplicarea pedepsei minime prevăzute de textul sancționator.

În raport de considerentele expuse, pedeapsa aplicată în cuantumul stabilit, apare ca bine dozată, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C.proc.pen. Se va computa perioada arestării preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 679/A din 12 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Compută prevenția de la 17 iulie 2003 la 30 ianuarie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 30 ianuarie 2004.