ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 65/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1336 din 20 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului O.R. din trei infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și o infracțiune de tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportată la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 99 și urm C. pen., în două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.

(pct. 1 și 3 din rechizitoriu), o infracțiune de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. (fapta de la pct. 4 din rechizitoriu ) și o infracțiune de tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. (fapta de la pct. 2 din rechizitoriu), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 99 și urm. C. pen. Astfel, a fost condamnat inculpatul O.R. la două pedepse a câte 2 ani închisoare fiecare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 99 și urm. C. pen. și art. 74 – art. 76 C. pen., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

și art. 74 – art. 76 C. pen. și la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. e), cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., art. 74 – art. 76 C. pen. Conform art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit cele patru pedepse aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Conform art. 350, raportat la art. 160 h alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. S-a computat din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 1 iulie 2004 la zi. Inculpatul a fost obligat în solidar cu părțile responsabile civilmente O.M.

și O.V. la 3.000.000 lei despăgubiri către partea civilă P.V.I. S-a luat act că părții vătămate Ș.D.G., B.A.L. și I.R. nu s-au constituit părți civile în procesul penal. Conform art. 118 lit. d) C. pen., s-au confiscat de la inculpat 990.000 lei și 800.000 lei dobândite de acesta prin infracțiuni. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în fapt, că la data de 11 aprilie 2004 (în ziua de Paști), în jurul orei 18,00, inculpatul O.R. prin amenințare și violență, trântind la pământ partea vătămată Ș.D.G. în vârstă de 12 ani ce se plimba cu o bicicletă nouă pe str. Vlădeasa din București, a furat această bicicletă, primită cadou în aceeași zi de minorul parte vătămată.

Inculpatul a vândut bicicleta lui C.A. cu suma de 990.000 lei. În cursul urmăririi penale, bicicleta a fost recuperată și predată părții vătămate. 2. La data de 13 aprilie 2004, în jurul orei 18,40, inculpatul O.R. a fost surprins de proprietar și vecinii lui în timp ce încerca să fure bicicleta aparținând părții vătămate B.A.L. de pe balconul locuinței părții vătămate. 3. La data de 14 iunie 2004, inculpatul O.R. a abordat-o pe partea vătămată I.R. de 14 ani în fața blocului de pe str. Valea Călugărească sector 6, a lovit-o cu pumnul în piept, a dat-o jos de pe bicicletă și i-a luat bicicleta pe care a vândut-o soților M.E. și M.P. pentru suma de 800.000 lei. În cursul urmăririi penale bicicleta a fost recuperată și predată părții vătămate.

4. La data de 30 aprilie 2004, inculpatul O.R., împreună cu „M.Ț.”, netrimis în judecată, i-au cerut minorului P.I., de 14 ani, care se juca în spatele blocului din str. Gârleni sector 6 să le aducă telefonul mobil de acasă. Minorul s-a conformat, a adus telefonul mobil, l-a „împrumutat” inculpatului să vorbească la el, după care a refuzat să-l restituie. La insistențele părții vătămate de a restitui telefonul, inculpatul a strâns-o de gât, după care s-a îndepărtat și mai târziu a vândut telefonul furat prin violență cu 1.600.000 lei martorului N.C.M. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă. Prin decizia penală nr. 875/ A din 18 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 4003/2004, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul O.R.

împotriva sentinței penale nr. 1336 din 20 octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 4623/2004. S-a computat prevenția inculpatului de la 1 iulie 2004 la zi. S-a menținut starea de arest. A fost obligat apelantul la 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat, în solidar cu părțile responsabile civilmente, din care 400.000 lei onorariu avocat oficiu s-a suportat de Ministerul Justiției. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că tribunalul a reținut o stare de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat o legală încadrare juridică faptelor și a făcut o justă individualizare a pedepsei. Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă din partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Față de inculpatul minor, un infractor perseverent care atacă în general persoane neajutorate, în special copii, s-au reținut circumstanțe atenuante. În aceste condiții pedeapsa a fost calculată sub minimul special prevăzut de lege pentru fiecare inculpat în parte. A reduce și mai mult pedepsele aplicate în cauza de față, văzând periculozitatea infractorului ar însemna ducerea în derizoriu a scopului și a nesocoti criteriile legale de individualizare de la art. 72 C. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul minor O.R., fără a arăta în scris motivele. Apărătorul inculpatului, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și reducerea pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de lege, ca urmare a aplicării circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen.

Examinând recursul declarat de inculpatul minor O.R. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului minor ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și temeinic motivat instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, în ceea ce privește stabilirea vinovăției inculpatului minor în săvârșirea faptelor comise, fiind corect schimbată încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată în infracțiunile menționate, în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că, în cauză, s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., stabilindu-se că faptele inculpatului de la pct. 1 și pct. 3, constând în sustragerea a două biciclete, aparținând părților vătămate Ș.D.G. și I.R., prin întrebuințarea de acte de violență fizică și respectiv de amenințare, în locuri publice, în sensul dispozițiilor art. 152 lit. a) C. pen., aceea de la pct. 4, respectiv de sustragere, prin întrebuințarea de amenințări, într-un loc public, în sensul dispozițiilor art. 152 lit. a) C. pen. și împreună cu o altă persoană a unui telefon mobil ce aparținea părții vătămate P.V.I., precum și fapta de la pct. 2, de încercare de a sustrage o bicicletă aflată într-un loc public, în sensul prevederilor art. 152 lit. a) C. pen., executarea hotărârii infracționale fiind întreruptă, independent de voința autorului, prin intervenția părții vătămate B.A.L.

și a vecinilor acesteia, în concurs real și săvârșite în timpul minorității, întrunesc atât obiectiv cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului minor, prin schimbarea încadrării juridice inițiale. De asemenea, sub aspectul individualizării sancțiunii aplicate inculpatului minor, a felului acesteia, a cuantumurilor, în raport cu fiecare faptă comisă, a modalității de executare, instanța de apel a apreciat just că în cauză, prima instanță a făcut o corectă adecvare cauzală, mai întâi a dispozițiilor art. 100 C. pen.

și apoi ale art. 72 C. pen., avându-se în vedere, gradul de pericol social în concret al faptelor comise, circumstanțele reale, respectiv faptele au fost săvârșite asupra unor copii, dar și cele personale ale inculpatului minor, starea fizică bună, dezvoltarea intelectuală modestă, absolvind doar șase clase, după care a abandonat cursurile școlare, conduita sa anterioară, în sensul că a creat permanent probleme familiei și vecinilor, determinând de mai multe ori intervenția poliției, fiind sancționat administrativ de trei ori pentru fapte de furt calificat, numărul mare de fapte comise, valoarea medie a prejudiciului, parțial recuperat, atitudinea cooperantă și sinceră pe parcursul procesului penal.

Mai mult, s-a dat relevanță distinctă circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. și regimului sancționator corespunzător stipulat de art. 76 C. pen., fiind coborâte sub minimul special cuantumurile pedepselor aplicate și în mod diferențiat, inculpatului minor, urmând ca pedeapsa rezultantă, cea mai grea să fie executată în regim de detenție. Astfel, în mod corect s-a considerat că numai prin pedeapsa aplicată, în modalitatea de executare menționată se pot îndeplini scopurile pedepsei, respectiv, educativ și de exemplaritate, în îndreptarea atitudinii inculpatului minor față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa pozitivă.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte nu poate reține critica recurentului inculpat minor, în sensul greșitei individualizări a pedepsei, având drept consecință, reducerea acesteia, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., deoarece în cauză criteriile legale cuprinse în conținutul prevederilor art. 100 și art. 72 C. pen., au fost avute în vedere în mod plural, dându-li-se o adecvare cauzală concretă, iar prevederilor art. 74 și art. 76 C. pen., li s-a dat eficiență, nefiind incidente dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., astfel că hotărârea pronunțată de instanța de apel este legală și temeinică sub toate aspectele. De asemenea, verificându-se decizia atacată, Înalta Curte nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. Față de aceste considerente, înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.R. împotriva deciziei penale nr. 875/ A din 18 noiembrie 2004 a Curții d Apel București, secția a II-a penală. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 1 iulie 2004 la 6 ianuarie 2005. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.R. împotriva deciziei penale nr. 875/ A din 18 noiembrie 2004 a Curții d Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 1 iulie 2004 la 6 ianuarie 2005. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 ianuarie 2005.