ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1013/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1013/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
deliberând asupra recursului declarat de inculpatul O.G. împotriva deciziei penale nr. 849/ A pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la 28 octombrie 2004, în dosarul nr. 3845/2004, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1252/F, pronunțată la 5 octombrie 2004, în dosarul nr. 4296/2003, Tribunalul București, secția I penală, a făcut aplicarea art. 334 C. proc. pen., schimbând încadrarea juridică a celor 5 infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), b), e) și f) C. pen., și a tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și e) C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen., pentru care fusese trimis în judecată penală inculpatul O.G.
În urma schimbării de încadrare juridică inculpatul a fost condamnat, la: - 4 pedepse de câte 9 ani închisoare, pentru tot atâtea infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. - o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen., precum și la - o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. Totodată, în cauză s-a făcut aplicarea art. 61 C. pen., în sensul revocării beneficiului liberării condiționate pentru un rest de 182 de zile de închisoare dintr-o pedeapsă anterioară de 5 ani de închisoare, rest care a fost contopit cu fiecare dintre cele 6 pedepse menționate.
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., cele 6 pedepse au fost contopite dispunându-se executarea celei mai grele, aceea de 9 ani de închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen. Prin aceeași sentință instanța a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză - a aplicat prevederile art. 14 și 346 C. proc. pen., obligându-l pe inculpat la plata unor despăgubiri civile in valoare de 5.000.000 lei către partea civilă R.A.C., de 16.000.000 lei către partea civilă C.L. și de 2.100.000 lei către partea civilă P.I. - a luat act că nu s-au constituit părți civile în procesul penal părțile vătămate B.L.N. și P.M.M. - a luat act că partea civilă B.L.M. a renunțat în cursul judecății la pretențiile civile formulate la urmărirea penală - a aplicat prevederile art. 118 lit. d) C. pen., dispunând confiscarea de la inculpat a sumei de 1.250.000 lei dobândită în urma săvârșirii infracțiunii menționate la pct. 1 din rechizitoriu.
Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare în valoare de 3.000.000 lei precizându-se că onorariul pentru apărătorul din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției. Apelul declarat ulterior împotriva acestei sentințe de către inculpat a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 849/ A pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la 28 octombrie 2004- în dosarul nr. 3845/2004. Pentru a pronunța aceste hotărâri, instanța de fond și cea de apel au reținut că, la datele de 22 octombrie 2001, 23 octombrie 2001, 6 noiembrie 2001 și 22 noiembrie 2001 inculpatul O.G., acționând de fiecare dată împreună cu un alt făptuitor, în locuri publice le-a deposedat sub amenințarea unui cuțit pe părțile vătămate B.L., R.A.C., P.I.
și P.M. de bijuterii, telefoane mobile și sume de bani pe care părțile vătămate le aveau asupra lor. S-a mai reținut că, la 16 noiembrie 2001, inculpatul a acționat singur, în același mod, împotriva părții vătămate C.L., iar la 31 octombrie 2001, o încercare a lui O.G. și a celuilalt făptuitor de a o tâlhării pe partea vătămată B.L. a eșuat, cei doi fiind nevoiși să se retragă fără a-și mai putea deposeda victima de bunuri. Ulterior judecării apelului inculpatul a declarat recurs în termen legal, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu numărul de dosar 7277/2004. Recursul nu a fost motivat în scris însă, cu ocazia dezbaterilor desfășurate la 11 februarie 2005, în apărarea inculpatului a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.
pen., susținându-se că pedeapsa rezultantă de 9 ani de închisoare aplicată acestuia este excesiv de severă în raport cu criteriile legale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Recursul este nefondat. Este de observat în acest sens că, față de limitele minimă și maximă de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile (consumate) de tâlhărie reținute în sarcina inculpatului, pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare aplicată în speță are un cuantum mediu, astfel încât aprecierea ei ca excesiv de severă este lipsită de suport. O asemenea concluzie se impune cu atât mai mult cu cât inculpatul a comis însă și o tentativă de tâlhărie, iar cele 6 fapte au fost săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie fiind, de asemenea, concurente, aspecte care în principiu ar fi permis instanțelor și aplicarea unor sporuri de pedeapsă în condițiile art. 34 lit. b) și art. 39 alin. (1) C. pen.
În același timp este de observat că instanța de fond a dat o corectă aplicare prevederilor 72 C. proc. pen., iar instanța de apel nu a putut nici ea să facă abstracție de persistența infracțională a conduitei inculpatului. Curtea are în vedere de exemplu împrejurarea că, în pofida condamnării sale anterioare pentru o tentativă de omor și o infracțiune de tâlhărie, acesta a continuat să comită fapte similare. Din acest punct de vedere pedeapsa rezultantă, de 9 ani închisoare, răspunde și cerințelor art. 52 alin. (1) și (2) C. pen., deoarece previne săvârșirea, în perioada detenției, de noi infracțiuni de către inculpat asigurând în același timp condițiile pentru ca acesta să își formeze o atitudine corectă față de muncă, față de ordinea de drept și de regulile de conviețuire socială.
Reținând deci că în cauză nu își găsesc incidența prevederile pct. 14 al art. 385 9 C. proc. pen., și nici alte prevederi ale respectivului text de lege, Curtea va face aplicarea art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, respingând recursul ca nefondat. Totodată urmează a se constata că inculpatul este arestat într-o altă cauză. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, cu mențiunea că onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu pentru a-i asigura apărarea în recurs se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.G. împotriva deciziei penale nr. 849/ A din 28 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1 600 000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.