ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1013/2005

deliberând asupra recursului declarat de inculpatul O.G.

împotriva deciziei penale nr. 849/ A pronunțate de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, la 28 octombrie 2004, în dosarul nr. 3845/2004, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1252/F, pronunțată la 5

octombrie 2004, în dosarul nr. 4296/2003, Tribunalul București, secția I penală,

a făcut aplicarea art. 334 C. proc. pen., schimbând încadrarea juridică a celor

5 infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), b), e) și f)

C. pen., și a tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20,

raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și e) C. pen., toate cu aplicarea art. 37

lit. a) și art. 13 C. pen., pentru care fusese trimis în judecată penală

inculpatul O.G.

În urma schimbării de încadrare juridică inculpatul a

fost condamnat, la:

- 4 pedepse de câte 9 ani închisoare, pentru tot

atâtea infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și e) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen.

- o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea

unei infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și e) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen., precum și la

- o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea unei tentative la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20,

raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

a) și art. 13 C. pen.

Totodată, în cauză s-a făcut aplicarea art. 61 C. pen.,

în sensul revocării beneficiului liberării condiționate pentru un rest de 182

de zile de închisoare dintr-o pedeapsă anterioară de 5 ani de închisoare, rest

care a fost contopit cu fiecare dintre cele 6 pedepse menționate.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., cele

6 pedepse au fost contopite dispunându-se executarea celei mai grele, aceea de

9 ani de închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

Prin aceeași sentință instanța a constatat că

inculpatul este arestat în altă cauză

- a aplicat prevederile art. 14 și 346 C. proc. pen.,

obligându-l pe inculpat la plata unor despăgubiri civile in valoare de 5.000.000

lei către partea civilă R.A.C., de 16.000.000 lei către partea civilă C.L. și

de 2.100.000 lei către partea civilă P.I.

- a luat act că nu s-au constituit părți civile în

procesul penal părțile vătămate B.L.N. și P.M.M.

- a luat act că partea civilă B.L.M. a renunțat în

cursul judecății la pretențiile civile formulate la urmărirea penală

- a aplicat prevederile art. 118 lit. d) C. pen.,

dispunând confiscarea de la inculpat a sumei de 1.250.000 lei dobândită în urma

săvârșirii infracțiunii menționate la pct. 1 din rechizitoriu.

Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a

fost obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare în valoare de 3.000.000

lei precizându-se că onorariul pentru apărătorul din oficiu s-a avansat din

fondul Ministerului Justiției.

Apelul declarat ulterior împotriva acestei sentințe de

către inculpat a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 849/ A

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la 28 octombrie

2004- în dosarul nr. 3845/2004.

Pentru a pronunța aceste hotărâri, instanța de fond și

cea de apel au reținut că, la datele de 22 octombrie 2001, 23 octombrie 2001, 6

noiembrie 2001 și 22 noiembrie 2001 inculpatul O.G., acționând de fiecare dată împreună

cu un alt făptuitor, în locuri publice le-a deposedat sub amenințarea unui

cuțit pe părțile vătămate B.L., R.A.C., P.I. și P.M. de bijuterii, telefoane

mobile și sume de bani pe care părțile vătămate le aveau asupra lor.

S-a mai reținut că, la 16 noiembrie 2001, inculpatul a

acționat singur, în același mod, împotriva părții vătămate C.L., iar la 31

octombrie 2001, o încercare a lui O.G. și a celuilalt făptuitor de a o tâlhării

pe partea vătămată B.L. a eșuat, cei doi fiind nevoiși să se retragă fără a-și

mai putea deposeda victima de bunuri.

Ulterior judecării apelului inculpatul a declarat

recurs în termen legal, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție cu numărul de dosar 7277/2004.

Recursul nu a fost motivat în scris însă, cu ocazia

dezbaterilor desfășurate la 11 februarie 2005, în apărarea inculpatului a fost

invocat motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., susținându-se că pedeapsa rezultantă de 9 ani de închisoare aplicată

acestuia este excesiv de severă în raport cu criteriile legale de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Recursul este nefondat.

Este de observat în acest sens că, față de limitele

minimă și maximă de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile (consumate)

de tâlhărie reținute în sarcina inculpatului, pedeapsa rezultantă de 9 ani

închisoare aplicată în speță are un cuantum mediu, astfel încât aprecierea ei

ca excesiv de severă este lipsită de suport.

O asemenea concluzie se impune cu atât mai mult cu cât

inculpatul a comis însă și o tentativă de tâlhărie, iar cele 6 fapte au fost săvârșite

în stare de recidivă postcondamnatorie fiind, de asemenea, concurente, aspecte

care în principiu ar fi permis instanțelor și aplicarea unor sporuri de

pedeapsă în condițiile art. 34 lit. b) și art. 39 alin. (1) C. pen.

În același timp este de observat că instanța de fond a

dat o corectă aplicare prevederilor 72 C. proc. pen., iar instanța de apel nu a

putut nici ea să facă abstracție de persistența infracțională a conduitei inculpatului.

Curtea are în vedere de exemplu împrejurarea că, în

pofida condamnării sale anterioare pentru o tentativă de omor și o infracțiune

de tâlhărie, acesta a continuat să comită fapte similare.

Din acest punct de vedere pedeapsa rezultantă, de 9

ani închisoare, răspunde și cerințelor art. 52 alin. (1) și (2) C. pen.,

deoarece previne săvârșirea, în perioada detenției, de noi infracțiuni de către

inculpat asigurând în același timp condițiile pentru ca acesta să își formeze o

atitudine corectă față de muncă, față de ordinea de drept și de regulile de

conviețuire socială.

Reținând deci că în cauză nu își găsesc incidența

prevederile pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen., și nici alte

prevederi ale respectivului text de lege, Curtea va face aplicarea art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, respingând recursul ca nefondat.

Totodată urmează a se constata că inculpatul este

arestat într-o altă cauză.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat,

cu mențiunea că onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu pentru a-i

asigura apărarea în recurs se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

O.G. împotriva deciziei penale nr. 849/ A din 28 octombrie 2004 a Curții de

Apel București, secția a II-a penală.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1 600

000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 000 lei, reprezentând

onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2005.