ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1192/2009

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1105/F din 14 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 26667/3/2008 s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de P.R.P., , și, pe cale de consecință, s-a respins și cererea de suspendare a executării pedepsei.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 100 lei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin adresa înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția I penală, la data de 09 iulie 2008 sub nr. 26667/3/2008 Parchetul de pe lângă Tribunalul București a trimis spre competentă soluționare cererea de revizuire formulată de revizuientul P.R.P. împotriva sentinței penale nr. 330/1998 a Tribunalului București, secția I penală.

În cererea sa revizuientul, invocând dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc. pen. a susținut că, ulterior rămânerii definitive a sentinței penale nr. 330/1998 a Tribunalului București prin Decizia penală nr. 1682 din 28 martie  2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost descoperite fapte și împrejurări noi pe baza cărora se poate dovedi netemeinicia hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București de respingere a cererii de revizuire.

A arătat revizuientul că nu a fost cunoscută împrejurarea că Tribunalul București, printr-o adresă din 06 aprilie 1998, a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul București care, la rândul său, și-a declinat competența către Parchetul Judecătoriei Sectorului 4, iar acesta din urmă a trimis cauza la secția 14 Poliție și că acțiunea penală pusă în mișcare împotriva martorului S.I. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă la data de 06 aprilie  1998, a rămas nesoluționată, însă acesta a plătit o amendă administrativă.

Revizuientul a mai invocat și dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. și a arătat că în motivarea Deciziei penale nr. 1682 din 28 martie 2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se face referire la un raport de expertiză grafoscopică efectuat în cauză, însă acest mijloc de probă privește un alt dosar, obiectul acestei expertize fiind diferit.

În cererea sa, revizuientul a învederat că a mai formulat o cerere de revizuire care, prin sentința penală nr. 676 din 01 iunie 2006 a Tribunalului București a fost admisă, însă în căile ordinare de atac, respectiv, prin decizia penală nr. 803 din 15 noiembrie 2006 a Curții de Apel București și Decizia penală nr. 3565 din 02 iulie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea a fost respinsă.

În fine, revizuientul a invocat și cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen. și a susținut că prin rămânerea definitivă a sentinței de condamnare i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare, iar prin decizia penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis contestația în anulare, a fost condamnat la 4 ani închisoare.

În cererea de revizuire a solicitat și suspendarea executării pedepsei până la soluționarea cererii.

Tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire și a constatat că prin sentința penală nr. 330/1998 a Tribunalului București revizuientul a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., fiind condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., art. 282 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen.

Ulterior, prin Decizia penală nr. 208 din 06 mai 1999 a Curții de Apel București a fost admis apelul declarat de Parchetul de lângă Tribunalul București și apelul părții civile numai cu privire la greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., a neaplicării pedepsei complementare și a neobligării inculpatului la despăgubiri civile.

Prin Decizia penală nr. 1682 din 28 martie 2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a fost condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare sporită cu 2 ani, în final, urmând să execute 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., recursul declarat de inculpat fiind respins.

Ulterior, prin Decizia penală nr. 1838 din 10 aprilie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpat, au fost casate decizia și sentința penală nr. 330/1998 a Tribunalului București numai cu privire la încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune, la omisiunea aplicării dispozițiilor art. 121 C. pen. raportat la art. 124 C. pen. și a încetării procesului penal pentru infracțiunea de înșelăciune și pentru cea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum și referitor la sporul de pedeapsă aplicat, în final, inculpatul fiind condamnat la 4 ani închisoare.

A mai reținut prima instanță că revizuientul a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 330/1998 a Tribunalului București, care a fost admisă prin sentința penală nr. 676 din 01 iunie 2006 a Tribunalului București, hotărâre desființată însă în căile ordinare de atac, cererea de revizuire fiind definitiv respinsă.

Referitor la susținerile revizuientului instanța a constatat că adresele invocate de acesta au fost avute în vedere la soluționarea primei cereri de revizuire, astfel că o reexaminare a acestora într-o nouă revizuire este inadmisibilă.

Cât privește motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 394 lit. a) s-a apreciat că nu sunt aplicabile aceste dispoziții în cauză în condițiile în care raportul de expertiză la care se referă revizuientul a fost examinat de instanță, iar pe de altă parte nu reprezintă „fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei”.

Referitor la cazul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 394 lit. e) C. proc. pen. invocat de asemenea de revizuient s-a constat că în cauză nu este vorba de două hotărâri judecătorești definitive care să fi rezolvat fondul cauzei, ci de o singură hotărâre de condamnare definitivă, care ulterior a fost anulată prin admiterea contestației în anulare.

Pe baza considerentelor reținute, Tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire și, pe cale de consecință, a respins și cererea de suspendare a executării pedepsei.

Împotriva sentinței a declarat apel revizuientul, iar prin Decizia penală nr. 286/A din 05 decembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie a respins, ca nefondat, apelul.

Instanța de apel și-a motivat hotărârea în sensul că legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile de revizuire în dispozițiile art. 394 C. proc. pen., iar după rămânerea definitivă a unei hotărâri de respingere a unei cereri de revizuire nu se mai poate promova o nouă cerere de revizuire pe baza aceluiași temei legal invocat și în prima cerere de revizuire.

S-a concluzionat că prima instanță a analizat toate cazurile de revizuire invocate de revizuient și a reținut judicios că împotriva acestuia nu s-au pronunțat două hotărâri judecătorești care să vizeze o rezolvare a fondului cauzei, iar actele la care se referă au fost avute în vedere la soluționarea primei cereri, astfel că hotărârea atacată este legală, temeinică și nu se impune a fi casată.

Nemulțumit de soluția instanțelor revizuientul a declarat recurs invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9 și pct. 10 C. proc. pen. și a reiterat susținerile din cererea de revizuire.

Recursul nu este întemeiat.

Cât timp o cerere de revizuire formulată de revizuientul P.R.P., întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc. pen. a fost deja soluționată definitiv de către instanțe, promovarea unei noi cereri de revizuire întemeiată pe același caz de revizuire apare ca inadmisibilă, astfel cum în mod corect au apreciat instanțele de fond și de apel.

Pe de altă parte, din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar Înalta Curte constată, că instanțele au analizat toate cazurile de revizuire invocate de revizuient, reținând justificat că împotriva acestuia nu s-au pronunțat două hotărâri judecătorești definitive prin care să se fi rezolvat fondul cauzei.

Cât privește actele la care se referă revizuientul în cererea sa se constată că au fost cunoscute de instanțe și avute în vedere la soluționarea primei cereri de revizuire.

Instanța de apel și-a argumentat hotărârea dezvoltând pe larg în considerentele deciziei motivele avute în vedere, pe care și-a întemeiat soluția adoptată, pronunțându-se asupra tuturor cererilor formulate de revizuient.

Așa fiind, recursul formulat de acesta apare ca nefondat, urmând a fi respins ca atare, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul P.R.P. împotriva Deciziei penale nr. 286/A din 5 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2009.