ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3069/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3069/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Cu privire la recursul de față, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 465/F din 07 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul București,

secția

I

penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de revizuentul C.M., împotriva sentinței penale

nr. 859/F din 14 iulie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția l-a penală,

în Dosarul nr. 14958/3/2005.

A fost obligat revizuentul la plata sumei

de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut că prin sentința penală nr. 488 din 5 iunie 2012, Tribunalul București,

secția

I p

enală a respins, ca inadmisibilă, cererea

de revizuire formulată de petentul C.M.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei

instanțe la data de 21 aprilie 2012, sub nr. 8782/3/2012, petentul C.M. a solicitat

revizuirea sentinței penale nr. 859 din 14 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul București,

secția

I p

enală în Dosarul nr. 2261/2005 (14958/3/2005),

definitivă prin decizia penală nr. 2423 din 09 iulie 2008 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție pronunțată în Dosarul nr. 14958/3/2005, prin care s-a dispus condamnarea

sa la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare, sporită cu 1 an, deci în final

13 ani închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 26 rap.

la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.; art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3),

(5) C. pen.; art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.; art. 290 C.

pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen.

În motivarea cererii de revizuire pe care

și-a întemeiat-o în drept pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., revizuientul a arătat că în mod greșit a fost condamnat pentru infracțiunile

de înșelăciune, în forma complicității, în condițiile în care, în conformitate cu

adresele din 2 februarie 2012 din 31 ianuarie 2012 întocmite de Primăria Municipiului

București, Direcția Patrimoniu - Serviciul Evidență Domeniu Public și Privat și

respectiv Direcția Financiar - Contabilitate, redactate ulterior soluționării cauzei

și necunoscute de instanțe, rezultă că imobilele situate în București, str. R.B.,

sector 1; str. S1. și str. S2., sector 2 nu se află înregistrate în evidența contabilă

a respectivei instituții și deci nu se poate vorbi de cauzarea vreunui prejudiciu

care să configureze întrunirea laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 215

alin. (1) C. pen.

Cererea de revizuire a fost înaintată Tribunalului

împreună cu referatul întocmit de procuror prin care se solicită respingerea cererii

ca inadmisibilă.

Analizând actele cauzei, Tribunalul a reținut

că revizuentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 859 din 14 iulie 2006 pronunțata

de Tribunalul București secția a-I-a penală în Dosarul nr. 14958/3/2005, definitivă

prin decizia penala nr. 2423 din 09 iulie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

la pedeapsa de 13 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate

la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și fals in înscrisuri sub semnătură

privată prevăzut de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. și art. 290 C.

pen.

În fapt, s-a reținut că inculpatul C.M.,

în perioada decembrie 1999 - februarie 2001, împreună cu inculpatul S.E., a acționat

prin înlesnire și acordare de ajutor, pentru a-l sprijini pe inculpatul T.P., care

prin folosirea de mijloace frauduloase (înscrisuri false și mărturii mincinoase)

a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în str. S1., sector 2,

în valoare de 3.477.882.000 ROL, aflat în Patrimoniul Primăriei Municipiului București,

drept ce urma să fie înstrăinat ulterior unor terți de bună-credință, iar în cursul

anului 1998, l-a sprijinit pe N.I. în activitatea de dobândire, prin mijloace frauduloase,

a imobilului situat în București, str. S2., sector 2, în valoare de 2.241.774.000

ROL, încheind ulterior un contract de vânzare - cumpărare prin care a dobândit dreptul

de proprietate asupra acestui imobil, care a fost înstrăinat către SC R. SA București,

prejudiciind astfel Primăria Municipiului București.

De asemenea, din materialul probator administrat

în cauză a mai reieșit că inculpatul C.M., în executarea aceleași rezoluții infracționale,

a redactat și semnat pentru inculpatul T.P., fără acordul acestuia, cererea adresată

Biroului de Carte Funciară al Sectorului 4 București, a semnat în locul aceluiași

inculpat împuternicirea avocațială nr. A1. din 27 ianuarie 2000 întocmită de avocatul

T.G., a redactat și semnat fără drept pentru inculpatul T.P., cererea de eliberare

a unei copii a deciziei civile nr. 3196/A/2000 a Tribunalului București, a redactat

și semnat fără acordul inculpatului T.P. o cerere adresata Direcției Generale de

Administrare a Fondului Imobiliar București privind eliberarea unui certificat de

punere în posesie asupra nr. A1. din 27 ianuarie 2000 întocmită de avocatul T.G.,

a imobilului situat în București, str. A1., sector 2 și a semnat în locul acestuia

întâmpinarea formulată cu ocazia soluționării dosarului civil nr. 9820/2001 al Judecătoriei

Sector 2 București.

Totodată, s-a mai reținut că a semnat în

locul numitului N.I., fără drept, împuternicirea avocațială nr. A2. din 25

martie 2000 emisă de avocatul T.G., iar în cursul anului 2000, a sprijinit pe N.I.

în activitatea de revendicare a imobilului situat în București, str. Av. R.B., sector

1, în valoarea de 4.001.800.000 ROL, în dosarul civil nr. 4169/2000 al Judecătoriei

Sector 1, prin utilizarea și invocarea unor înscrisuri falsificate, imobil ce a

fost înstrăinat ulterior unor cumpărători de bună - credință.

Tribunalul a reținut, față de situația

de fapt reținută în hotărârea de condamnare, că împrejurările invocate de condamnat

în susținerea cererii de revizuire nu au consecințe în ceea ce privește aprecierea

asupra fondului, întrucât existența laturii materiale și a laturii subiective în

ceea ce privește infracțiunile pentru care revizuentul a fost condamnat nu sunt

influențate de faptul că imobilele respective nu ar fi fost înregistrate în evidențele

contabile ale Primăriei București, o atare împrejurare putând avea doar consecințe

asupra laturii civile, situație în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 394 alin. (2) C. proc. pen. Este evident că imobilele respective, chiar

neregăsindu-se în patrimoniul Primăriei București, erau administrate de o instituție

publică, faptele fiind săvârșite în cadrul proceselor civile având ca obiect revendicarea

acestora, motiv pentru care, tribunalul a apreciat că împrejurările relevate de

revizuent nu au influență asupra existenței faptelor și a vinovăției sale.

Pentru aceste motive tribunalul a respins

cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

revizuientul, solicitând, în esență, admiterea în principiu a cererii de revizuire

și de asemenea suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii conform art. 404

C. proc. pen.

Prin decizia penală 333/A din 04

decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția

I p

enală, în baza art. 404 alin. (1) C. proc. pen. a respins,

ca neîntemeiată, cererea de suspendare a hotărârii de condamnare nr. 859 din 14

iulie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția

I p

enală, și în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. a

admis apelul declarat de apelantul-revizuient C.M., a desființat sentința apelată

și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia.

Verificând hotărârea atacată, curtea a

apreciat că apelul este fondat, iar cererea revizuientului de suspendare a executării

hotărârii de condamnare este neîntemeiată.

A mai constatat Curtea că prima instanță

a purces la judecarea cererii de revizuire, în lipsa dosarului de fond nr. 2261/2005

al Tribunalului București, secția

I p

enală,

fiind deci în imposibilitate de a aprecia cu privire la cele învederate de revizuient.

Întrucât prima instanță nu s-a pronunțat

asupra dosarului de fond Curtea a trimis cauza spre rejudecare de prima instanță.

Deoarece trimiterea cauzei spre rejudecare

nu are nicio relevanță cu privire la executarea hotărârii supuse revizuirii, Curtea

a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării.

Prin urmare, la data de 07 ianuarie 2013,

a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția

I p

enală, cererea formulată de condamnatul

C.M. prin care a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 859 din 14 iulie 2006

pronunțată de Tribunalul București, secția l-a penală, în Dosarul nr. 2261/2005

(14958/3/2005 - nr. unic), definitivă prin decizia penală nr. 2423 din 09 iulie

2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Dosarul nr. 4958/3/2005.

Examinând cererea de revizuire sub aspectul

îndeplinirii condițiilor de admisibilitate în principiu, Tribunalul a reținut că

pentru a fi admisă în principiu cererea de revizuire, trebuie ca motivele invocate

de revizuient să se încadreze în vreunu dintre cazurile în care se poate cere revizuirea

unei sentințe penale prevăzute în mod expres și limitativ în dispozițiile art. 394

alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen. și să nu fi mai fost analizate anterior de

o instanță de judecată, astfel cum se desprinde din dispozițiile art. 403 alin.

(3

1

) C. proc. pen.

Astfel, potrivit disp. art. 394 din C.

proc. pen. revizuirea poate fi cerută în următoarele situații:

a) când s-au descoperit fapte sau împrejurări

ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret

a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al

hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată,

procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune

în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești

definitive nu se pot concilia.

Conform dispozițiilor art. 394 alin.

(1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la data judecării cauzei

și care ar putea dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului

penal ori de condamnare.

Raportând dispozițiile legale anterior

menționate la situația din speță, Tribunalul a constatat că revizuientul a solicitat

revizuirea sentinței penale în executarea căreia se află pe motiv că în mod greșit

a fost condamnat pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, întrucât adresele

din 2 februarie 2012 și din 31 ianuarie 2012 întocmite de Primăria Municipiului

București, Direcția Patrimoniu - Serviciul Evidență Domeniu Public și Privat și

respectiv Direcția Financiar - Contabilitate, redactate ulterior soluționării cauzei

și necunoscute de instanțe, rezultă că imobilele situate în București, str. R.B.,

sector 1; str. S1. și str. S2., sector 2 nu se află înregistrate în evidența contabilă

a respectivei instituții și deci nu se poate vorbi de cauzarea vreunui prejudiciu

care să configureze întrunirea laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 215

alin. (1) C. pen.

S-a mai reținut că adresele invocate de

revizuient sunt ulterioare sentinței de condamnare și necunoscute de instanță la

momentul pronunțării respectivei sentințe, însă împrejurările constatate prin aceste

adrese sunt și ele ulterioare momentului la care s-a reținut a fi comise faptele,

astfel că nu au niciun efect asupra acestora.

Astfel, în adresa din 2 februarie 2012

întocmită de Primăria Municipiului București, Direcția Patrimoniu - Serviciul Evidență

Domeniu Public și Privat și în adresa din 31 ianuarie 2012 întocmită de Primăria

Municipiului București - Direcția Generală Economică - Direcția Financiar Contabilitate

(Dosar nr. 8782/3/2012) se reține că imobilele situate București, str. R.B., sector

1; str. S1. și str. S2., sector 2, nu se află înregistrate în evidența contabilă

a P.M.B., însă această împrejurare este constatată la momentul verificării și emiterii

respectivelor adrese, nu și la momentul la care se reține că ar fi fost săvârșite

faptele de către revizuient. Or, între cele două momente (faptele 1999-2001 iar

adresele 2012) a trecut o perioadă lungă de timp în care dreptul de proprietate

putea fi transferat sau respectivele imobile puteau fi restituite adevăraților proprietari

sau moștenitorilor acestora, conform Legii nr. 10/2000.

Mai mult, în dosarul de urmărire penală

au fost administrate probe din care rezulta, la acel moment, situația juridică a

imobilelor în discuție, respectiv Decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular

al Capitalei R.P.R. prin care a acceptat donația privind imobilul din str. S1.,

decizia S.P.R. nr. 410/1953 emisă în baza Decretului nr. 224/1951 prin care imobilul

situat în București str. Av. R.B., sector 1, a trecut în proprietatea statului.

În atare situație, Tribunalul a reținut

că motivul invocat de către revizuient nu se încadrează în cazul prevăzut de dispozițiile

art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen., și nici în vreunul dintre

cazurile expres prev. de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b) - e) C. proc.

pen., cazuri expuse de legiuitor în mod limitativ având în vedere faptul că revizuirea

este o cale extraordinară de atac, un remediu procesual menit, în cazuri extreme

și expres prevăzute, să înfrângă autoritatea de lucru judecat și să repare posibilele

erori comise într-o judecată penală, sens în care cererea de revizuire apare ca

inadmisibilă.

În acest sens, s-a pronunțat și Înalta

Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, admițând recursul în interesul legii

declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție cu privire la modul de soluționare a cererii de revizuire în cazul în

care motivul invocat nu se încadrează în cazurile prevăzute expres și limitativ

de art. 394 C. proc. pen. și a stabilit că: „Cererea de revizuire care se întemeiază

pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă".

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

revizuentul C.M., criticând-o ca fiind nelegală și a solicitat admiterea în principiu

a cererii de revizuire și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru soluționarea

pe fond a acesteia, motivând că cele două actele emise de Primăria Municipiul București

dovedesc împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanța de judecată care a

dispus condamnarea sa.

Curtea de Apel București examinând hotărârea

atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosar, în raport de critica formulată

dar și din oficiu conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat

nefondat apelul.

Prin sentința penală nr. 859 din 14

iunie 2006 a Tribunalului București, rămasă definitivă, prin respingerea recursului

declarat de inculpatul C.M., s-a dispus, printre alte măsuri și condamnarea acestuia

la pedeapsa de 12 ani închisoare în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215

alin. (1), (3) și (5) C. pen. și s-a luat act că partea vătămată Primăria Municipiului

București nu a formulat pretenții civile în cauză, reținându-se în fapt că, prin

folosirea de acte false a ajutat alte persoane să dobândească în mod nelegal două

imobile din domeniul Primăriei Municipiului București.

A mai reținut instanța de apel că cele

două acte, invocate de revizuent în susținerea cererii de revizuire promovată la

instanța de fond și analizate de aceasta în considerentele hotărârii pronunțare

în cauză, dovedesc doar faptul că imobilele din cauză nu apar înregistrate în evidența

contabilă a Primăriei Municipiului București în anul 2012, fără a face vreo referire

dacă această situație de fapt exista și în perioada 1999 - 2000 când și-a desfășurat

activitatea infracțională revizuentul, situație în care, în mod judicios a reținut

instanța de fond că în speță nu s-a făcut dovada realizării cerințelor art. 394

lit. a) C. proc. pen. și în mod legal a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Prin decizia penală nr. 212/A din 30 iulie

2013, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, a respins, ca nefondat, apelul

revizuentului C.M. împotriva sentinței penale nr. 465 din 07 iunie 2013, pronunțată

de Tribunalul București, secția l-a penală.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

revizuientul C.M., care prin concluziile orale susținute de apărătorul desemnat

din oficiu a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond

admiterea cererii de revizuire întrucât întrunește condițiile de admisibilitate,

motive care sunt menționate în încheierea de dezbateri din data de 26 septembrie

2013, de amânarea pronunțării deciziei, care nu vor mai fi reluate.

De asemenea, prin motivele de recurs formulate

în scris, recurentul revizuient a formulat critici, care vor fi analizate în cele

ce urmează, critici care vizează ambele hotărâri pronunțate, susținând că prin prisma

noilor probe depuse la dosarul cauzei ce are ca obiect cererea de revizuire, rezultă

netemeinicia și nelegalitatea hotărârii de condamnare a inculpatului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Înaltei Curți sub Dosar nr. 8782/3/2012*. Examinând cauza și motivele de recurs

formulate constată că recursul nu este fondat având în vedere următoarele considerente.

Dispozițiile art. 393 și art. 394 din C.

proc. pen., prevăd caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul

căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reținute printr-o

hotărâre judecătorească definitivă, datorită recunoașterii de către instanțe a unor

împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea și cu

prevederile legale.

Din aceleași dispoziții rezultă, de asemenea,

că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor in care judecata s-a bazat

pe o eroare de fapt și de a reabilita pe coi condamnați pe nedrept.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea

privește exclusiv hotărârile determinate de art. 393 din C. proc. pen. și numai

pentru cazurile prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte a provoca

o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Prin urmare, din analiza textelor legale

mai sus enunțate, se impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii

atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii.

În cauză revizuientul C.M. a formulat recurs,

solicitând casarea hotărâri pronunțate în apel și, pe fond, admiterea în principiu

a cererii de revizuire, astfel cum a fost motivată și formulată prin susținerea

concluziilor orale de apărătorul recurentului și prin motivele de recurs formulate

în scris.

I.

Cu privire la excepția invocată de recurent

în sensul că decizia instanței de apel a fost pronunțată de un complet de judecată

din care unul dintre judecători s-a aflat în cazul de incompatibilitate prev. de

art. 47 C. proc. pen., respectiv, domnul judecător F.D. care s-a pronunțat în acest

dosar, în calea de atac a apelului având ca obiect cererea de revizuire prezentă,

s-a pronunțat și pe fondul cauzei prin decizia nr. 106/A din 29 martie 2007 a Curții

de Apel București, secția a-ll-a.

Înalta Curte constată că dispozițiile

art. 47 alin. (1) și (2) C. proc. pen. prevăd că: „judecătorul care a luat parte

la soluționarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o

cale de atac sau la judecarea cauzei după desființarea hotărârii cu trimitere în

apel sau după casarea cu trimitere în recurs. De asemenea, nu mai poate participa

la judecarea cauzei judecătorul care și-a exprimat anterior părerea cu privire la

soluția care ar putea fi dată în acea cauză."

Astfel, în acest text de lege nu se prevede

că s-ar afla în caz de imposibilitate să soluționeze revizuirile, judecătorul care

s-a pronunțat prin hotărârea care se atacă prin această cale extraordinară de atac,

iar dispozițiile legale menționate, fiind de strictă interpretare, nu se pot extinde

prin analogie.

În principiu, în calea extraordinară de

atac a revizuirii nu se realizează un control judiciar asupra unei judecăți anterioare,

ci se trece la soluționarea din nou a aceleiași pricini, ca urmare a introducerii

unei cereri prin care se tinde la retractarea hotărârii pronunțate anterior, ceea

ce și explică nereglementarea în art. 47 C. proc. pen., ca situație de incompatibilitate,

a cazului în care judecătorul participă la soluționarea aceleiași pricini în contestație

în anulare sau în revizuire.

Cu toate acestea, pot exista situații în

care judecătorul învestit cu soluționarea unei astfel de căi extraordinare de atac

să fie pus în situația de a-și evalua propria hotărâre sub un aspect cu privire

la care și-a exprimat deja opinia, caz în care, pentru a asigura deopotrivă imparțialitatea,

cât și aparența de imparțialitate pe care le reclamă desfășurarea unui proces echitabil,

acesta să considere că este totuși necesar să se abțină de la judecata pricinii.

Așa fiind, concluzia ce se impune este

aceea că judecătorul care a făcut parte din completul care a judecat fondul cauzei

nu devine incompatibil să soluționeze cererea de revizuire, ceea ce nu exclude însă

posibilitatea ca, în funcție de motivul pe care se întemeiază calea extraordinară

de atac și de circumstanțele concrete ale cauzei, să existe un temei pentru abținerea

ori recuzarea judecătorului, care, în actuala reglementare, constituie impedimente

legale diferite de acela al incompatibilității.

Astfel se reține că nu există stare de

incompatibilitate în cazul soluționării căii de atac în retractare, cum este cererea

de revizuire, întrucât judecătorul reexaminează cauza din perspectiva unor împrejurări

noi asupra cărora nu s-a pronunțat anterior.

În același sens este și decizia nr.

II

din 15 ianuarie 2007 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite.

Chiar dacă decizia amintită anterior, pronunțată

într-un recurs în interesul legii, vizează ramura de drept civil, obiectul, în fond,

al cauzei reglementează aceiași dezlegare a problemei de drept privind situația

în care judecătorul care soluționează fondul cauzei nu devine incompatibil să soluționare

cererea de revizuire sau contestație în anulare, prin raportare, în cauza de față,

la dispozițiile art. 47 C. proc. pen.

II.

Cu privire la cererea de suspendare a executării

pedepsei, invocată de către recurent, instanța de recurs nu o va mai analiza având

în vedere că prezenta cauză a rămas în pronunțare la momentul invocării cererii

de suspendare, respectiv la data de 26 septembrie 2013, urmând a se analiza prin

prisma considerentelor prezentei hotărârii, și, de asemenea, prin analizarea motivelor

recursului ce vizează cererea de revizuire.

III. Cu privire la înscrisurile noi depuse

în fața instanței de recurs de către apărătorul ales al revizuientului, respectiv,

adresa din data de mai 2000, eliberată de Primăria municipiului București, Departamentul

de Patrimoniu Imobiliar, Direcția Generală de Administrare a Fondului Imobiliar

și adresa din 04 mai 2005 emisă de Primăria sector 2 a municipiului București, Direcția

Urbanism Gestionare Teritoriu, Serviciul Cadastru, Fond Funciar, Înalta Curte constată

că;

Prin adresa din data de mai 2000, eliberată

de Primăria municipiului București, Departamentul de Patrimoniu Imobiliar, Direcția

Generală de Administrare a Fondului Imobiliar și emisă către Judecătoria sector

1, în Dosar nr. 4169/2000 se precizează că imobilul situat în str. Av. R.B., sect.1

a trecut în proprietatea statului, potrivit deciziei S.P.R. nr. 410/1993 emisă în

baza Decretului nr. 224/1951 din proprietatea numitului S.I. Se mai precizează în

aceeași adresă că la contabilitatea D.G.A.F.I. imobilul în cauză figurează cu o

valoare de inventar de 195.500 RON. Din adresa din 04 mai 2005 emisă de Primăria

sector 2 a municipiului București, Direcția Urbanism Gestionare Teritoriu, Serviciul

Cadastru, Fond Funciar rezultă, în esență, că din evidențele cadastrale (declarații

la nivelul anului 1986) imobilul de la adresa str. S2. sector 2, București figurează

ca fiind în proprietatea particulară categoria folosință „curți construcții"

cu teren în suprafață totală de 461,00 mp din care 244,00 mp construcții, un corp

de clădire cu un nivel de înălțime. Se mai precizează că imobilul are drept posesor

pe I.G., acesta figurând ca proprietar la nivelul anului 1993 cu teren în proprietate

în suprafață de 338,00 mp.

Înalta Curte constată că adresa din data

de mai 2000, eliberată de Primăria municipiului București, Departamentul de Patrimoniu

Imobiliar, Direcția Generală de Administrare a Fondului Imobiliar a fost avută în

vedere la pronunțarea cauzei în fond, fiind depusă la dosarul de urmărire penală

nr. 2393/P/2004, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, astfel încât

nu se poate aprecia ca fiind un înscris nou în sensul că prin intermediul acestuia

s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei.

Cu privire la adresa din 04 mai 2005 emisă

de Primăria sector 2 a municipiului București, Direcția Urbanism Gestionare Teritoriu,

Serviciul Cadastru, Fond Funciar rezultă, în esență, că din evidențele cadastrale

imobilul de la adresa str. S2. sector 2, București, are drept posesor pe I.G., acesta

figurând ca proprietar la nivelul anului 1993 cu teren în proprietate în suprafață

de 338,00mp.

Se constată că nici această adresă nu este

de natură a crea fapte sau împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanță

la soluționarea cauzei, atâta vreme cât vizează perioada anului 1993, iar contractul

de vânzare cumpărare al imobilului de la adresa din str. S2. sector 2, București,

a fost autentificat la data de 26 noiembrie 1998.

De altfel, din contractul de vânzare cumpărare

amintit anterior rezultă că imobilul în discuție a fost dobândit, ca bun propriu,

de către N.I., conform sentinței civile nr. 7922 din 07 mai 1998 pronunțată de Judecătoria

sector 2 București, rămasă definitivă și irevocabilă și transcrisă sub nr. 8292/1998

la Judecătoria sector 2.

Parcursul dreptului de proprietate pe care

l-a avut imobilul respectiv începând cu anul 1993 până la momentul dobândirii lui

de către vânzătorul N.I. prin sentința civilă nr. 7922 din 07 mai 1998 pronunțată

de Judecătoria sector 2 București, nu are relevanță atâta vreme cât vizează o altă

perioadă de timp de dobândire a dreptului de proprietate, perioadă de timp diferită

față de cea care interesează cauza.

IV.

Cu privire la critica care vizează împrejurarea

că instanța nu a putut aprecia în mod legal asupra motivelor invocate de revizuient

întrucât nu a avut la dispoziție dosarul de urmărire penală în care a fost cercetat

recurentul revizuient, respectiv, Dosarul nr. 374/P/2005 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, „folosind" însă dosarul de urmărire penală nr. 354/P/2000

al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, - făcând referire la sentința

penală nr. 465/F din data de 07 iunie 2013 - Înalta Curte constată următoarele;

Într-adevăr, din practicaua sentinței penale

nr. 465/F din data de 07 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția

I

penală, în Dosarul nr. nr. 8782/3/2012*,

rezultă că au fost atașate următoarele dosare: dosarul de fond nr. 14958/3/2005

(2261/2005) al Tribunalului București, secția

I

penală (trei volume) + un supliment, la care se află atașate

următoarele dosare: 3926/3/2012 al Tribunalului Bucureș

ti

, secția

I

p

enală,; dosarul de urmărire

penală nr. 354/P/2000 al P.C.S.J. (cinci volume); Dosarele nr. 5910/1/2008, 10070/1/2008

și 14958/3/2005 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție; Dosarul nr. 14958/3/2005

al Curții de Apel București, secția a ll-a penală; Dosarul nr. 3926/3/2012 al Curții

de Apel București, secția

I

p

enală și Dosarele nr. 3994/1998

și nr. 10417/1998 ale Judecătoriei Sector 2.

Din fișa Dosarului nr. 8782/3/2012*, (filele

X1.- X2 dosar nr. 8782/3/2012*, al Tribunalului București, secția

I

penală, în care s-a pronunțat sentința

penală nr. 465/F din data de 07 iunie 2013) rezultă că sunt atașate următoarele

dosare componente: Dosarul nr. 8782/3/2012 al Tribunalului București, secția

I,

Dosarul nr. 3926/3/2012 al Curții de Apel

București, secția

I,

atașat la 02 august 2012;

Dosarul nr. 3926/3/2012 al Tribunalului București, secția

I,

+ Dosar nr. 14958/3/2005 - 3 vol + supl.

atașat la 02 august 2012, Dosarul nr. 374/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București - 5 vol., atașat la 02 august 2012, Dosarul nr. 14958/3/2005 al

Înaltei Curți de Casație și Justiție + 10070/1/08 + 5910/1/08, atașat la 02

august 2012.

Împrejurarea că nu s-a menționat în practicaua

sentinței penale nr. 465/F din data de 07 iunie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 8782/3/2012*,

de Tribunalul București, secția

I

penală,

componența completă a dosarelor atașate la dosarul mai-sus amintit, nu poate conduce

la concluzia că instanța de fond în soluționarea cererii de revizuire nu a avut

în vedere și aceste dosare atâta vreme cât rezultă fără echivoc din fișa dosarului

(așa cum s-a arătat la alineatul anterior), că Dosarul nr. 374/P/2005 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București - 5 vol, a fost atașat la data de 02

august 2012 (Dosar nr. 8782/3/2012*, al Tribunalului București, secția

I

penală).

Pe de altă parte, la soluționarea cauzei

pe fond, din conținutul sentinței de condamnare a inculpatului, respectiv, sentința

penală nr. 859 din 14 iulie 2006 a Tribunalului București, secția

I

penală, pronunțată în Dosarul nr. 2261/2005

(14958/3/2005) rezultă că s-a avut în vedere rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București nr. 374/P/2005 din 06 aprilie 2005.

Astfel, nici această critică nu este întemeiată,

și pe de altă parte, nu poate fi circumscrisă disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen.

V.

Critica apărării în ceea ce privește faptul

că Primăria municipiului București nu a înregistrat niciun prejudiciu în patrimoniul

său în legătură cu imobilele situate în București str. S1., str. S2. și str. R.B.

și

din această cauză nu este realizată latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune,

revizuientul fiind condamnat pentru o infracțiune de înșelăciune, susținând, totodată,

că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, Înalta Curte constată

că aceasta reprezintă o apărare de fond care a fost analizată de instanțe în toate

fazele procesuale la judecarea cauzei pe fond.

VI.

Cu privire la adresa din 2 februarie 2012

întocmită de Primăria Municipiului București, Direcția Patrimoniu - Serviciul Evidență

Domeniu Public și Privat și adresa din 31 ianuarie 2012 întocmită de Primăria Municipiului

București – Direcția Generală Economică - Direcția Financiar Contabilitate (Dosar

nr. 8782/3/2012), adrese depuse ca înscrisuri noi care au constituit emiterea referatului

emis la data de 16 martie 2012 de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul

București, și înregistrat sub nr. 290/111-6/2012, se reține că imobilele situate

București, str. R.B., sector 1; str. S1. și str. S2., sector 2, nu se află înregistrate

în evidența contabilă a P.M.B., rezultând că această împrejurare este constatată

la momentul verificării și emiterii respectivelor adrese, și nu la momentul la care

s-a reținut că ar fi fost săvârșite faptele de către revizuient, respectiv perioada

de timp a anilor 1999-2001, iar adresele au fost emise în anul 2012.

Se reține astfel că între intervalul de

timp al momentului săvârșirii faptelor, respectiv, 1999-2001 și data emiterii adreselor,

respectiv, anul 2012, dreptul de proprietate asupra imobilelor care fac obiectul

cauzei de față, putea fi transferat sau respectivele imobile puteau fi restituite

adevăraților proprietari sau moștenitorilor acestora, conform Legii nr. 10/2000.

Chiar dacă adresele invocate de revizuient

sunt ulterioare sentinței de condamnare și necunoscute de instanță la momentul pronunțării

respectivei sentințe, împrejurările constatate însă prin aceste adrese sunt și ele

ulterioare momentului la care s-a reținutei comise faptele, astfel că nu au niciun

efect asupra acestora.

Față de toate aceste considerente,

Înalta Curte constată că instanța de fond și instanța, de apel au procedat corect

atunci când au apreciat că cererea de revizuire formulată de revizuient este inadmisibilă

W respectivul apel împotriva acesteia este nefondat deoarece motivele invocate de

revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire reglementate

de art. 394 C. proc. pen.

De asemenea, în mod corect prima instanță

a reținut că motivul invocat de către revizuient nu se încadrează în cazul prevăzut

de art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen. și nici în vreunul dintre

cazurile

expres

prev. de

disp. art. 394

alin. (1) lit. b) - c) C. proc. pen. apreciindu-se că cererea de revizuire este

inadmisibilă, având în vedere că în dosarul de urmărire penală au fost administrate

probe din care rezultă că la acel moment situația juridică a imobilelor în discuție,

respectiv Decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei R.P.R. prin

care a acceptat donația privind imobilul din str. S1., decizia S.P.R. nr. 410/1953

emisă în baza decretului prin care imobilul situat în București str. Av. R.B., sector

1, a trecut în proprietatea statului.

În mod just a reținut și instanța de apel

că cele două acte, invocate de revizuent în susținerea cererii de revizuire promovată

la instanța de fond și analizate de aceasta în considerentele hotărârii pronunțare

în cauză, dovedesc doar faptul că imobilele din cauză nu apar înregistrate în evidența

contabilă a Primăriei Municipiului București în anul 2012, fără a face vreo referire

dacă această situație de fapt exista și în perioada 1999-2000 când și-a desfășurat

activitatea infracțională revizuentul, situație în care, în mod judicios a reținut

instanța de fond că în speță nu s-a făcut dovada realizării cerințelor art. 394

lit. a) C. proc. pen. și în mod legal a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Pentru aceste considerente în temeiul dispozițiilor

art. 385

15

pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge

ca nefondat recursul declarat de către revizuientul C.M. împotriva deciziei penale

nr. 212/A din 30 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2)

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de către revizuientul C.M. împotriva deciziei penale nr. 212/A din 30 iulie 2013

a Curții de Apel București, secția a ll-a penală.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei

de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând

onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 10 octombrie 2013.