Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.09.2010
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3881/2010

HOTĂRÂRE
28.09.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3881/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta P.D. a chemat în judecată Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și Guvernul României, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009, suspendarea executării ordonanței, anularea actului administrativ – Ordinul nr. 368 din 23 aprilie 2009 emis de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și suspendarea executării actului prin care a fost eliberat din funcție, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

La termenul din 9 decembrie 2009, reclamanta a solicitat modificarea acțiunii, în sensul reintegrării pe funcția publică deținută anterior emiterii actului administrativ contestat, obligarea la despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și a celorlalte drepturi de care beneficia ca director executiv adjunct. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 13 din 20 ianuarie 2010, a admis excepția anulării cererii pentru netimbrare, invocată din oficiu și, a anulat acțiunea reclamantei ca netimbrată. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta nu a depus originalul taxei de timbru în valoare de 4 Ron și timbru judiciar de 0,15 ron, deși a fost citată cu această mențiune.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) întrucât în nici unul din articolele invocate, respectiv art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 cu modificările și completările ulterioare, nu se sancționează depunerea la dosar în copie a taxei de timbru și a timbrului judiciar. Recurenta a mai susținut că instanța de fond i-a încălcat drepturile la apărare, întrucât la termenul la care s-a soluționat pricina a solicitat prin apărător lăsarea cauzei la o a doua strigare, iar în cazul imposibilității de prezentare a solicitat amânarea judecării cauzei, cerere respinsă de instanță, în mod neîntemeiat.

Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează. Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Astfel, cererile adresate instanțelor judecătorești potrivit Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, se timbrează anticipat și numai prin excepție până la primul termen de judecată. Acest act normativ prevede la art. 20 alin. (3), sancțiunea care se aplică în caz de netimbrare, a cererilor nu însă și sancțiunea care se aplică în cazul nedepunerii originalului dovezii taxei judiciare de timbru.

Cum, în speță, recurenta-reclamantă a făcut dovada timbrării acțiunii, (fila 58 dosar fond) în mod greșit instanța a dispus anularea acesteia ca netimbrată. În plus, instanța ar fi putut să acorde un termen de judecată pentru ca reclamanta să depună originalul dovezii plății taxei de timbru, cu atât mai mult cu cât, apărătorul recurentei solicitase, în scris un termen pentru depunerea de înscrisuri și a taxei de timbru și timbrul mobil judiciar în original (fila 96 dosar fond). Față de cele ce preced, recursul fiind întemeiat va fi admis, casându-se hotărârea recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

D E C I D E Admite recursul declarat de P.D. împotriva sentinței civile nr. 13 din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2962/2010
pârâtul a susținut că actul atacat a fost emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare, eliberarea reclamantului din funcție fiind rezultatul aplicării prevederilor O.U.G. nr. 37/2009. Prin sentința nr. 238 din 26 noiembrie 2009 Curte
ÎCCJ 2010-09-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3902/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.V. a chemat în judecată Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o pro
ÎCCJ 2010-09-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3931/2010
nu a fost timbrată, ceea ce trebuie să conducă la anularea acesteia. În motivarea recursului său, Guvernul României arată, în esență, că față de împrejurarea că nu este emitentul actului a cărui anulare a fost dispusă prin hotărârea atacată
ÎCCJ 2010-12-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5391/2010
12 octombrie 2009 și până la data reintegrării în funcție, actualizate cu indicele de inflație. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că deciziile supuse controlului său de legalitate au fost emise cu exces de putere,
ÎCCJ 2011-03-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1558/2011
temeiul O.U.G. nr. 105/2009, care, la rândul său, a fost declarată neconstituțională, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009. Prin întâmpinare, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a invocat excepția tardivităț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă