ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2962/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prima instanță Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești – Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta T.D. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze Ordinul nr. 369 din 23 aprilie 2009 emis de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale prin care s-a dispus încetarea raportului său de serviciu, reintegrarea în funcția deținută anterior și obligarea pârâtului la plata drepturilor materiale.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009. î n motivarea acțiunii, s-a arătat că ordinul atacat est nelegal deoarece este emis cu încălcarea prevederilor art. 27, art. 99 alin. (1) și art. 100 alin. (1) din Legea nr. 188/1999. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat lipsa calității procesuale pasive. Guvernul României a invocat, prin întâmpinare, lipsa calității procesuale pasive, cu precizarea că Ordinul nr. 369 din 23 aprilie 2009 a fost emis de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și că între reclamant și Guvern nu există raporturi de funcție.

Pârâtul a mai invocat excepția inadmisibilității excepției de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 37/2009. Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut că actul atacat a fost emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare, eliberarea reclamantului din funcție fiind rezultatul aplicării prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009 . Prin sentința nr. 238 din 26 noiembrie 2009 Curtea de Apel Ploiești – Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta T.D., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale; a dispus anularea Ordinului nr. 369/2009 emis de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale; a dispus reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută; a obligat pârâta Casa Națională de Pensii și a lte d repturi de Asigurări Sociale la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și a celorlalte drepturi de care beneficia ca director executiv adjunct; a luat act de renunțarea la judecata capătului de cerere privind anularea și suspendarea executării O.U.G.

nr. 37/2009; a obligat pârâta Casa Națională de Pensii și a lte d repturi de Asigurări Sociale la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2066 lei către reclamantă. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că Ordinul nr. 369 din 23 aprilie 2009 a fost emis în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, fiind nelegal. S-a arătat că prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituționalitatea O. u .G. nr. 37/2009, așa cum, a fost aprobată prin lege de către Parlament. S-a apreciat că actul este nelegal atât timp cât O.U.G. nr. 37/2009 a fost desființată în cadrul controlului de constituționalitate.

S-a reținut că prin desființarea unei funcții de conducere de director executiv și crearea unei alte funcții de conducere de director coordonator, atribuțiile specifice fiind identice, au fost încălcate prevederile art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, astfel încât Ordinul nr. 369 din 23 aprilie 2009 este nelegal. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și Guvernului României, s-a arătat de către judecătorul fondului că s-a renunțat la judecata față de acești pârâți, astfel că nu se mai impune analizarea acestor excepții. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și Guvernul României.

Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, în motivele de recurs, a arătat că Ordinul nr. 369/2009 a fost emis cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2007 coroborate cu cele ale Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public. S-a precizat că funcția deținută de reclamant a fost desființată ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 37/2009. Recurenta a arătat că a pus în executare, prin Ordinul nr. 369/2009, prevederile unui act normativ, respectiv O.U.G. nr. 37/2009, situație în care Ordinul este legal. Guvernul României a criticat sentința, susținând că instanța de fond, nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia.

Înalta Curte, examinând acțiunea motivată de recurentă, probatoriile administrate și legislația aplicabilă reține: Cu privire la recursul declarat de Guvernul României Obiectul acțiunii judiciare l-a constituit anularea Ordinului nr. 350/2009 al Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale . Pârâul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că nu este titularul raportului juridic dedus judecății. Soluția adoptată de prima instanță este neîntemeiată. Excepția lipsei calității procesuale pasive face parte din categoria excepțiilor procesuale de fond, peremptorii și dirimante. Calitatea procesuală pasivă înseamnă că între reclamant și persoana chemată în judecată, pârâtul din cauză, trebuie să existe un raport juridic, pârâtul fiind acea persoană care a adus atingere, a nesocotit dreptul subiectiv al reclamantului.

Între pârâtul Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și reclamantă nu există un raport juridic de funcție, astfel încât excepția este întemeiată. Așadar, persoana juridică de la care se poate pretinde o anumită conduită este Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale. Prin prisma celor expuse mai sus, recursul declarat de Guvernul României este fondat. Referitor la recursul declarat de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale Situația de fapt Prin Ordinul nr. 369 din 23 aprilie 2009 Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a eliberat-o din funcția publică pe reclamanta T.D., director executiv adjunct la Casa Județeană de Pensii Buzău, ca urmare a aplicării O.U.G.

nr. 37/2009. Reclamanta a solicitat anularea Ordinului, cerere întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004, derivând din neconstituționalitatea ordonanței. S-a invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009. În timpul soluționării acestei cauze, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Legislația aplicabilă Legea nr. 554/2004 art. 9 alin. (1) - Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

Alin. (4)- În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of.

al României, Partea I. Alin. (5)- Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative Constituția României art. 146 alin. (1) – Curtea Constituțională are următoarele atribuții: lit. a)- se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori, precum și, din oficiu, asupra inițiativelor de revizuire a Constituției; Art. 146, alin. (1) lit. d) - hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și direct de Avocatul Poporului; Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (3)- Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

art. 29 alin. (5) - Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă. art. 15 - Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori. În vederea soluționării prezentului recurs, Înalta Curte va efectua în continuare atât analiza legislației specifice cu aplicabilitate în cauză, cât și expunerea considerațiilor teoretice privind excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Constituția fixează cadrul juridic al controlului constituționalității legilor și ordonanțelor de guvern, reglementarea în detaliu aducând-o legea organică privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, Legea nr. 47/1992. După criteriul momentului în care se exercită controlul, legea fundamentală instituie un control prealabil intrării în vigoare a legii, denumit controlul a priori și controlul posterior intrării în vigoare a legii, dar în acest caz și a ordonanțelor de guvern. Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate reprezintă un control concret în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești fiind un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției.

Ca regulă generală, în cazul declarării neconstituționalității unor legi sau ordonanțe, dispozițiile din lege sau alte acte normative cu aceeași forță juridică își încetează aplicabilitatea la împlinirea unui termen de 45 zile de la publicarea deciziei Curții, dacă în acest termen prevederile declarate neconstituționale nu sunt puse în acord cu dispozițiile Curții. Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și produc efecte de la data publicării, acesta constituind un mod specific de ieșire din vigoare, mai precis de încetare a efectelor juridice a dispozițiilor unei legi sau ordonanțe. În ceea ce privește admiterea unei excepții de neconstituționalitate ridicate de o parte într-un litigiu efectele sunt diferite, dispozițiile neconstituționale își încetează efectele din momentul adoptării deciziei Curții Constituționale, concluzie care rezultă din procedura reglementată în art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, potrivit procedurii reglementate în Legea nr. 47/1992, instanța sesizată, dacă apreciază că excepția are legătură cu soluționarea cauzei suspendă judecata și trimite dosarul la Curtea Constituțională. Deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, care astfel a devenit inexistentă, decizia Curții Constituționale fiind definitivă și obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituțional își pierde eficiența. În situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, ar însemna că întreaga procedură ar fi lipsită de finalitate, ceea ce nu poate constitui scopul unei reglementări.

Dimpotrivă, orice acțiune de legiferare are caracter pozitiv, astfel că numai în sensul precizat mai sus pot fi interpretate dispozițiile constituționale și cele din Legea nr. 47/1992, lege organică, ce stabilește în concret atribuțiile și competențele Curții Constituționale. Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte reține ca având aplicabilitate în cauză, decizia nr. 186/1999 a Curții Constituționale, în care s-a subliniat că în considerarea efectelor obligatorii și erga omnes ale deciziilor Curții Constituționale, instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura dispozițiile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acelor prevederi În cazul O.U.G.

nr. 37/2009 s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din această ordonanță, într-un dosar al Curții de Apel Pitești – Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 3 iunie 2009 fiind sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea excepției. Ulterior, la 26 iunie 2009 Camera d eputaților a transmis Curții Constituționale sesizarea referitoare la neconstituționalitatea Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Plenul Curții Constituționale în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992 a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a ordonanței și totodată asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii.

Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 s-a declarat neconstituțională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege, respectiv O.U.G. nr. 37/2009. Prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 în cadrul căreia s-a soluționat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 s-a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009. La pronunțarea acestei ultime decizii s-a avut în vedere că prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 în cadrul controlului a priori s-a declarat neconstituțională legea de aprobare a O.U.G. n.37/2009, controlul de constituționalitate raportându-se indisolubil la actul normativ supus aprobării prin lege.

În considerentele deciziei au fost explicate motivele de neconstituționalitate a reglementărilor cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009, conchizând Curtea Constituțională că modalitatea de reglementare a funcției publice, „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. S-a precizat că potrivit deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, au fost încălcate, la adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, care este lege organică, Guvernul intervenind astfel într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Întrucât excepția ridicată privind neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009 era deja soluționată prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională prin decizia n.1629/2009 a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009, pentru că aceasta conține aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele care au constituit obiectul criticii de neconstituționalitate formulate de autorul excepției. În raport de considerentele celor două decizii se reține că în cazul excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 s-a apreciat existența motivului de inadmisibilitate reglementat de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât deja actul a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, declarând neconstituțional și actul normativ nou care a înlocuit O.U.G.

nr. 37/2009. În fața unui astfel de comportament constituțional rezultă că efectele deciziei pronunțate în controlul a priori se extind în mod evident și asupra soluțiilor adoptate în cazul excepției de neconstituționalitate, întrucât legea a fost declarată neconstituțională înainte de promulgare și ca urmare nu a avut o existență juridică proprie. Atât dispozitivul cât și considerentele deciziei pronunțate de Curtea Constituțională demonstrează că O.U.G. nr. 37/2009 a fost neconstituțională și că excepția formulată era întemeiată. În cazul actelor administrative, prin Legea nr. 554/2004, care are caracter de lege organică, potrivit art. 73 alin. (1) lit. n) din Constituția României, s-a creat un cadru juridic special.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din Ordonanțe, poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste Ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează în alin. (4) situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din interpretarea logică, ca metodă de interpretare a normei de drept, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În litigiul care formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamanta-intimată a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004, invocându-se și neconstituționalitatea ordonanței care a stat la baza adoptării actului administrativ. Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009 și implicit această ordonanță, precum și O.U.G. nr. 105/2009. î n consecință în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004 efectele acestei decizii se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în baza O.U.G. nr. 37/2009. Eliberarea reclamantei dintr-o funcție publică în alte situații decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 și 20 din Constituția României.

Desființarea postului deținut de reclamant prin O.U.G. nr. 37/2009, este lipsită de efecte juridice din moment ce ordonanța a fost declarată neconstituțională, astfel că se revine la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale. Având în vedere considerentele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de recurenta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, ca nefondat și se va admite recursul declarat de Guvernul României .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinței nr. 238 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești – Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva aceleiași sentințe. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei T.D., așa cum a fost restrânsă față de pârâții Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, pentru lipsa calității procesuale pasive. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 iunie 2010.