ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3184/2011

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată, inițial pe rolul

Tribunalului Dâmbovița reclamantul H.V. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtele A.N.R.P. și Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Dâmbovița,

obligarea acestora din urmă la plata sumei de 216.680 RON, reprezentând

drepturi acordate potrivit Legii nr. 290/2003.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că nerezolvarea solicitării sale adresată pârâtei este o dovadă

regretabilă de abuz, lipsă de respect pentru lege și om și cu vădit caracter imoral.

Pârâta A.N.R.P., prin

întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii,având în vedere dispozițiile

art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 din care reiese că plata despăgubirilor

este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente, aprobate

anual cu această destinație.

A mai menționat pârâta

că prevederile art. 18 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii

nr. 290/2003 privind eșalonarea plății pe parcursul a 2 ani consecutivi, sunt aplicabile

doar în situația în care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul de stat pentru

plata despăgubirilor stabilite în baza Legii nr. 290/2003. Neplata, până în prezent,

a tranșei I din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 63/2007 nu dovedește

refuzul nejustificat al A.N.R.P.- Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003

de a soluționa cererea de plată a despăgubirilor adresată de reclamantul H.V.. Acest

fapt nu este justificat decât de cele arătate anterior, privind fondurile alocate

de la bugetul de stat privind plata despăgubirilor.

Prin întâmpinarea formulată

de pârâta D.G.F.P. Dâmbovița, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului

Dâmbovița, având în vedere obiectul acțiunii și faptul că acțiunile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale sunt de competența

curților de apel.

Tribunalul Dâmbovița,

prin sentința nr. 601 din data de 20 mai 2010, a admis excepția necompetenței materiale

și, pe cale de consecință, a declinat în favoarea Curții de Apel Ploiești competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul H.V., în contradictoriu cu pârâtele

A.N.R.P. și Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Dâmbovița.

Învestită cu soluționarea

cauzei, Curtea de Apel Ploiești, prin sentința nr. 216 pronunțată în data de 12

octombrie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamantul H.V., în contradictoriu

cu pârâtele A.N.R.P. și Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Dâmbovița și a

obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 216.680,60 RON cu titlu de despăgubiri,

sumă reactualizată cu indicele de inflație începând cu 5 martie 2007 până la plata

efectivă și în totalitate.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a constatat, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele:

Potrivit art. 10

alin. (2) din Legea nr. 290/2003, despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi

acordate beneficiarilor în termen de 1 an de la comunicarea hotărârilor Comisiilor

județene, ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la

art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9, iar plata se poate face și în rate,

în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute

la art. 11 alin. (1) pentru anumite sume ce depășesc limita prevăzută de lege. În

speță, termenul de 2 ani s-a împlinit încă din anul 2009, astfel că suma de 216.680,60

RON este certă, lichidă și exigibilă.

De asemenea, în cauză,

calitatea procesuală pasivă a pârâtelor este dată de prevederile din art. 10-11

din Legea nr. 290/2003, coroborat cu art. 6 alin. (1) și (8) din Legea nr. 99/2008,

A.N.R.P. fiind instituția publică centrală care efectuează plata prin Serviciul

de aplicare a Legii nr. 290/2003, prin fondurile asigurate de Ministerul Finanțelor

Publice, aceste aspecte fiind constante în practica judiciară a instanțelor judecătorești,

inclusiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În fine, arată instanța,

este evidentă obligația legală care revine ambelor autorități publice pârâte în

acordarea plăților stabilite prin hotărârile comisiilor județene de aplicare a Legii

nr. 290/2003.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs pârâții A.N.R.P. și Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P.

Dâmbovița - Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, susținând că hotărârea

atacată este nelegală și netemeinică, atât pentru considerente de procedură, cât

și pentru argumente de fond.

Astfel, recurentul Ministerul

Finanțelor Publice invocă lipsa calității sale procesuale pasive în cauză, deoarece

nu există dispoziții legale care să-i confere obligații în raport cu persoana îndreptățită

la despăgubiri, aceste obligații revenind în exclusivitate A.N.R.P..

La rândul său, recurenta

A.N.R.P. a criticat sentința atacată pe motiv că, în mod greșit, s-a reținut refuzul

său nejustificat de plată a despăgubirilor către reclamantul-intimat, acest refuz

fiind fundamentat pe prevederile art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 și pe

împrejurarea inexistenței fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru plata

despăgubirilor.

Recurenții și-au încadrat

în drept, motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivul de recurs invocat de recurentul Ministerul

Finanțelor Publice, Înalta Curte constată că recursul formulat de această parte

este întemeiat, având în vedere că nu există identitate între acest pârât și instituția

obligată în raportul juridic privind plata despăgubirilor către reclamant. Astfel,

potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 "Plata despăgubirilor se

dispune de către A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003".

-art. 18 alin. (1), (4)

și (5) din H.G. nr. 1120/2006: "(1) Solicitarea plății se face pe bază de cerere

scrisă, adresată către A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

(4) Plata despăgubirilor

bănești solicitate în baza Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare,

se face prin Direcția economică din cadrul A.N.R.P..

(5) Compensațiile bănești

stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea

Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul

contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, investită cu formulă executorie,

după caz, se achita beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu aceasta

destinație în bugetul de stat(...)".

Este adevărat că, potrivit

prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 25/ 2007, așa cum a fost aprobată cu modificări

prin Legea nr. 99/ 2008, A.N.R.P. este un organ de specialitate al administrației

publice centrale, în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor, dar are personalitate

juridică, organizarea și funcționarea sa se stabilește prin hotărâre de guvern,

este condusă de un președinte cu rang de secretar de stat, ajutat de unul sau mai

mulți vicepreședinți, cu rang de subsecretar de stat, numiți prin decizie a primului-ministru

și este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei și

Finanțelor.

Așa cum se poate constata

din toate aceste prevederi legale rezultă că plata acestor despăgubiri se face numai

de către A.N.R.P., iar sumele provin din bugetul de stat, unde sunt prevăzute cu

această destinație.

Doar pentru faptul că

A.N.R.P. nu are buget propriu și virarea sumelor cu această destinație de la bugetul

de stat se face în bugetul Ministerului Finanțelor Publice, nu este suficient pentru

a considera că în astfel de cauze Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală

pasivă.

În ceea ce privește recursul

formulat de A.N.R.P., acesta este, însă, nefondat, deoarece potrivit art. 10

alin. (2) din Legea nr. 290/2003, despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi

acordate beneficiarilor în termen de 1 an de la comunicarea hotărârilor Comisiilor

județene, ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la

art. 8 alin. (4) sau 6, respectiv la art. 9, iar plata se poate face și în rate,

în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute

la art. 11 alin. (1) pentru anumite sume se depășesc limita prevăzută de lege.

În raport de aceste norme

legale, interpretarea art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006, invocat de recurenta

A.N.R.P. - respectiv a sintagmei „în limita sumelor aprobate anual cu această destinație

în bugetul de stat” - nu poate fi făcută cu ignorarea normei juridice cu forță juridică

superioară cuprinsă în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, menționat anterior.

Prin urmare, potrivit legii, eșalonarea plății despăgubirilor nu poate depăși termenul

de doi ani de la comunicarea hotărârilor prin care se prevede plata acestor despăgubiri,

termen care, în speță, a fost depășit.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 304 pct. 1, 2, 3, C. proc. civ. recursul Ministerului

Finanțelor Publice urmează a fi admis, modificându-se hotărârea atacată în sensul

respingerii acțiunii în raport cu acest pârât, pentru lipsa calității procesuale

pasive, iar în temeiul art. 304 pct. 1 C. proc. civ. recursul formulat de A.N.R.P.

va fi respins ca nefondat, hotărârea instanței de fond în raport cu acest pârât

fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Dâmbovița - Administrația Finanțelor

Publice Târgoviște împotriva sentinței nr. 216 din 12 octombrie 2010 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului față de acesta pentru lipsa

calității procesuale pasive.

Menține celelalte dispoziții

ale acestei sentințe.

Respinge recursul declarat de pârâta A.N.R.P.

împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 iunie

2011.