ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2343/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești reclamantul M.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

obligarea acestuia de a-i recunoaște dreptul la despăgubiri pentru

imobilul demolat abuziv în cursul anului 1989 și în acest sens de a

transmite dosarul evaluatorului sau societății de evaluare în vederea

întocmirii raportului de evaluare.

S-a mai solicitat obligarea

pârâtului la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de

întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va

pronunța și până la data executării efective a

obligației de transmitere a dosarului.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a învederat că a fost proprietar asupra unei locuințe în

suprafață de 38,73 mp situat în Valea Călugărească pe

care a ridicat-o în baza autorizației de construire din 27 septembrie 1961

și ulterior a mai ridicat un corp de clădire în suprafață

de 32,85 mp, însă potrivit adreselor din 1988 ale Consiliului Popular al

comunei Valea Călugărească a fost obligat să demoleze

întreaga construcție.

Mai arată reclamantul că

după apariția Legii nr. 10/2001 a formulat notificare la unitatea

deținătoare, respectiv Primăria Comunei Valea

Călugărească pentru a i se acorda despăgubiri pentru

locuința demolată, iar prin dispoziția nr. 407 din 14 iunie 2002

emisă de primar i s-a respins cererea, motiv pentru care s-a adresat

instanței de judecată.

Prin Decizia nr. 551/2005, Curtea de

Apel Ploiești, a schimbat în parte sentința nr. 159/2003 a

Tribunalului Prahova în sensul că a constatat calitatea sa de beneficiar

al măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul demolat,

soluție confirmată prin decizia 8435/2005 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție fiind emisă Dispoziția nr. 597/2006

a primarului din Valea Călugărească prin care s-a statuat

dreptul său la despăgubiri pentru imobilul demolat abuziv.

Această dispoziție

împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii sale

au fost trimise la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

în vederea evaluării bunului imobil și emiterii deciziei ce

reprezintă titlul de despăgubire, însă nici până în prezent

această autoritate nu a numit un evaluator persoană fizică sau

juridică pentru întocmirea raportului de evaluare.

Prin sentința nr. 204 din 9

noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul M.N., a obligat pârâta să transmită

dosarul evaluatorului sau societății de evaluare în vederea

efectuării raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a sentinței și ulterior să

emită titlul l de despăgubire; a respins în rest acțiunea pentru

plata daunelor cominatorii ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea a reținut că deși Legea nr. 247/2005 nu

stabilește un termen pentru finalizarea procedurii administrative de

soluționare a cererii și emitere a deciziei reprezentând titlu de

despăgubire, de la data emiterii deciziei au trecut trei ani,

perioadă în care nu a fost finalizată procedura și implicit nu

s-au acordat despăgubiri, situație în care au fost încălcate

dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul la un proces echitabil,

întrucât termenul rezonabil de soluționare a cererii a fost încălcat.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs pârâtul

Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

susținând că hotărârea atacată este nelegală și

netemeinică pentru următoarele motive, ce se încadrează în

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și care vizează

încălcarea și aplicarea greșită a legii.

- în mod greșit instanța

de fond a dispus obligarea Comisiei la transmiterea dosarului pentru evaluare

în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii

și ulterior, la emiterea deciziei, deoarece acest termen este insuficient

pentru parcurgerea etapelor obligatorii prevăzute de Titlul VII din Legea nr.

247/2005 privind reforma în domeniile proprietății, justiției

și unele măsuri adiacente. Prin Dispoziția nr. 597/2006 s-au

acordat măsuri reparatorii pentru imobilul demolat care a fost situat în

Comuna Valea Călugărească, neprecizându-se pentru ce

suprafețe ale imobilului se acordă beneficiul Legii nr. 10/2001.

În urma analizării actelor s-a

constatat că la dosar nu există înscrisuri ce descriu imobilul pentru

ca acesta să fie transmis la evaluare (fișa tehnică a

imobilului, acte întocmite cu ocazia preluării ori demolării

acestuia, proces verbal de evaluare).

- în mod neîntemeiat Comisia fost

obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.071 lei,,

având în vedere că nu este în culpă pentru neselectarea dosarului

reclamantului în vederea evaluării, având în vedere criteriile stabilite

prin Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei și împrejurarea că

Primăria comunei Valea Călugărească a îndeplinit defectuos

obligațiile stabilite în baza Legii nr. 10/2001, neatașând acte

privind construcția demolată.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Deși afirmația recurentei

potrivit căreia nu pot fi eludate etapele obligatorii ale procedurii

administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru

acordarea despăgubirilor persoanelor îndreptățite – este

principial corectă, în speță Comisia și-a exercitat abuziv

atribuțiile, efectuând primul demers referitor la Dispoziția nr. 597/2006

abia în anul 2009 când, fiind acționată în judecată de

reclamant, a emis adresa din 19 august 2009 către Primarul comunei Valea

Călugărească, solicitând completarea dosarului cu o serie de

înscrisuri.

Faptul că prin Legea nr. 247/2005

legiuitorul nu a stabilit un termen pentru finalizarea procedurii

administrative de soluționare a cererilor de retrocedare și de

emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire nu poate constitui o

justificare pentru autoritatea publică pentru tergiversare și pentru

nesoluționarea dosarului într-un termen rezonabil. În baza art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului toate etapele unei

procedurii administrative sau judiciare trebuie parcurse într-un „termen

rezonabil”.

De asemenea, este nejustificată

critica potrivit căreia instanța de fond ar fi obligat Comisia direct

la emiterea titlului de despăgubire, în dispozitivul sentinței

menționându-se explicit că această obligație este

ulterioară etapei evaluării.

Referitor la motivul de recurs

privind greșita obligare la cheltuieli de judecată, acesta este

nefondat, această obligație fiind conformă cu dispozițiile art.

274 alin. (1) C. proc. civ., iar onorariul de avocat în sumă de 1.000 lei

nefiind excesiv de mare în raport cu complexitatea cauzei la fond, pentru a

face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

urmează a fi respins ca nefondat.

Referitor la cheltuielile de

judecată solicitate în recurs, Înalta Curte va face aplicarea

dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reducând onorariul de

avocat la suma de 1.600 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Statul

Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

împotriva sentinței nr. 204 din 9 noiembrie 20009 a Curții de Apel

Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata

sumei de 1.600 cheltuieli de judecată către intimatul M.N. cu

aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 mai 2010.