ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2343/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești reclamantul M.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor obligarea acestuia de a-i recunoaște dreptul la despăgubiri pentru imobilul demolat abuziv în cursul anului 1989 și în acest sens de a transmite dosarul evaluatorului sau societății de evaluare în vederea întocmirii raportului de evaluare. S-a mai solicitat obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța și până la data executării efective a obligației de transmitere a dosarului.

În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat că a fost proprietar asupra unei locuințe în suprafață de 38,73 mp situat în Valea Călugărească pe care a ridicat-o în baza autorizației de construire din 27 septembrie 1961 și ulterior a mai ridicat un corp de clădire în suprafață de 32,85 mp, însă potrivit adreselor din 1988 ale Consiliului Popular al comunei Valea Călugărească a fost obligat să demoleze întreaga construcție. Mai arată reclamantul că după apariția Legii nr. 10/2001 a formulat notificare la unitatea deținătoare, respectiv Primăria Comunei Valea Călugărească pentru a i se acorda despăgubiri pentru locuința demolată, iar prin dispoziția nr. 407 din 14 iunie 2002 emisă de primar i s-a respins cererea, motiv pentru care s-a adresat instanței de judecată.

Prin Decizia nr. 551/2005, Curtea de Apel Ploiești, a schimbat în parte sentința nr. 159/2003 a Tribunalului Prahova în sensul că a constatat calitatea sa de beneficiar al măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul demolat, soluție confirmată prin decizia 8435/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind emisă Dispoziția nr. 597/2006 a primarului din Valea Călugărească prin care s-a statuat dreptul său la despăgubiri pentru imobilul demolat abuziv. Această dispoziție împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii sale au fost trimise la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea evaluării bunului imobil și emiterii deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire, însă nici până în prezent această autoritate nu a numit un evaluator persoană fizică sau juridică pentru întocmirea raportului de evaluare.

Prin sentința nr. 204 din 9 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.N., a obligat pârâta să transmită dosarul evaluatorului sau societății de evaluare în vederea efectuării raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței și ulterior să emită titlul l de despăgubire; a respins în rest acțiunea pentru plata daunelor cominatorii ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că deși Legea nr. 247/2005 nu stabilește un termen pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererii și emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, de la data emiterii deciziei au trecut trei ani, perioadă în care nu a fost finalizată procedura și implicit nu s-au acordat despăgubiri, situație în care au fost încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul la un proces echitabil, întrucât termenul rezonabil de soluționare a cererii a fost încălcat. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și care vizează încălcarea și aplicarea greșită a legii. - în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea Comisiei la transmiterea dosarului pentru evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și ulterior, la emiterea deciziei, deoarece acest termen este insuficient pentru parcurgerea etapelor obligatorii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății, justiției și unele măsuri adiacente. Prin Dispoziția nr. 597/2006 s-au acordat măsuri reparatorii pentru imobilul demolat care a fost situat în Comuna Valea Călugărească, neprecizându-se pentru ce suprafețe ale imobilului se acordă beneficiul Legii nr. 10/2001. În urma analizării actelor s-a constatat că la dosar nu există înscrisuri ce descriu imobilul pentru ca acesta să fie transmis la evaluare (fișa tehnică a imobilului, acte întocmite cu ocazia preluării ori demolării acestuia, proces verbal de evaluare).

- în mod neîntemeiat Comisia fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.071 lei,, având în vedere că nu este în culpă pentru neselectarea dosarului reclamantului în vederea evaluării, având în vedere criteriile stabilite prin Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei și împrejurarea că Primăria comunei Valea Călugărească a îndeplinit defectuos obligațiile stabilite în baza Legii nr. 10/2001, neatașând acte privind construcția demolată.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Deși afirmația recurentei potrivit căreia nu pot fi eludate etapele obligatorii ale procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor persoanelor îndreptățite – este principial corectă, în speță Comisia și-a exercitat abuziv atribuțiile, efectuând primul demers referitor la Dispoziția nr. 597/2006 abia în anul 2009 când, fiind acționată în judecată de reclamant, a emis adresa din 19 august 2009 către Primarul comunei Valea Călugărească, solicitând completarea dosarului cu o serie de înscrisuri.

Faptul că prin Legea nr. 247/2005 legiuitorul nu a stabilit un termen pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de retrocedare și de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire nu poate constitui o justificare pentru autoritatea publică pentru tergiversare și pentru nesoluționarea dosarului într-un termen rezonabil. În baza art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului toate etapele unei procedurii administrative sau judiciare trebuie parcurse într-un „termen rezonabil”. De asemenea, este nejustificată critica potrivit căreia instanța de fond ar fi obligat Comisia direct la emiterea titlului de despăgubire, în dispozitivul sentinței menționându-se explicit că această obligație este ulterioară etapei evaluării.

Referitor la motivul de recurs privind greșita obligare la cheltuieli de judecată, acesta este nefondat, această obligație fiind conformă cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., iar onorariul de avocat în sumă de 1.000 lei nefiind excesiv de mare în raport cu complexitatea cauzei la fond, pentru a face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat. Referitor la cheltuielile de judecată solicitate în recurs, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reducând onorariul de avocat la suma de 1.600 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței nr. 204 din 9 noiembrie 20009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la plata sumei de 1.600 cheltuieli de judecată către intimatul M.N. cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 mai 2010.