ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5300/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 18 iulie 2002, în fața Tribunalului Prahova, reclamantul M.G.N. a solicitat în contradictoriu cu Primăria Valea Călugărească anularea dispoziției nr. 407 din 14 iunie 2002 emisă de primar conform Legii nr. 10/2001 și obligarea pârâtei la plata prin echivalent a construcției ce i-a fost demolată abuziv în anul 1988. După administrarea probei cu înscrisuri și expertiză, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 159 din 7 martie 2003 a admis contestația a dispus anularea dispoziției atacate și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 436.478.906 lei, contravaloarea construcției demolate, reținându-se incidența art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de pârâtă a fost admis prin decizia civilă nr. 118 din 20 mai 2003 a Curții de Apel Ploiești, care a schimbat în tot sentința de fond, și a respins contestația formulată. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că locuința fusese ridicată de reclamant fără autorizație, astfel încât demolarea nu a fost abuzivă, ci legală, ținând seama de locul situării imobilului, în afara perimetrului construibil al localității. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul, care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. În esență, se susține că instanța s-a pronunțat asupra altor motive de apel decât cele formulate de apelantă și a pronunțat astfel o hotărâre nelegală, cu referire la incidența Legii nr. 58/1974, invocată în motivarea deciziei recurate, deși la data edificării construcției, anul 1961, intravilanul localității includea și zona în discuție.

S-au depus în probațiune mai multe înscrisuri, autorizație de construcție, certificat de aliniere, înștiințări privind iminența demolării. Pârâta nu a formulat întâmpinare. Recursul este fondat, urmând a fi admis, cu consecința casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului, având în vedere următoarele considerente. Conform art. 304 pct. 6 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut. În speță, prin apelul său pârâta susținuse că: obligația de plată a despăgubirilor incumbă statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, că, în orice caz, din suma acordată de prima instanță ar trebui scăzută valoarea materialelor rezultate din demolare și să se țină seama de împrejurarea că reclamantul a primit în anul 1988 de la stat un apartament.

Cum a rezultat din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, Curtea de apel nu s-a pronunțat asupra acestor motive, ci a respins contestația cu motivarea că reclamantul nu avea autorizația de construcție, prevăzută de Decretul nr. 144/1958 și de Legea nr. 58/1974, sancțiunea demolării în lipsa autorizației fiind prevăzută și de legea astăzi în vigoare, Legea nr. 50/1991. Față de actele noi depuse în recurs, conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, impunându-se rejudecarea apelului cu care instanța fusese investită, fiind stabilit că situația din speță intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul M.G.N. împotriva deciziei nr.118 din 20 mai 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de pârâta Primăria comunei Valea Călugărească împotriva sentinței civile nr. 159 din 7 martie 2003 a Tribunalului Prahova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2004.