ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5300/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La 18 iulie 2002, în fața

Tribunalului Prahova, reclamantul M.G.N. a solicitat în contradictoriu cu

Primăria Valea Călugărească anularea dispoziției nr. 407 din 14 iunie 2002

emisă de primar conform Legii nr. 10/2001 și obligarea pârâtei la plata prin

echivalent a construcției ce i-a fost demolată abuziv în anul 1988.

După administrarea probei cu

înscrisuri și expertiză, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 159 din 7

martie 2003 a admis contestația a dispus anularea dispoziției atacate și a

obligat pe pârâtă la plata sumei de 436.478.906 lei, contravaloarea

construcției demolate, reținându-se incidența art. 10 alin. (1) din Legea nr.

10/2001.

Apelul declarat de pârâtă a fost

admis prin decizia civilă nr. 118 din 20 mai 2003 a Curții de Apel Ploiești,

care a schimbat în tot sentința de fond, și a respins contestația formulată.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut că locuința fusese ridicată de reclamant fără

autorizație, astfel încât demolarea nu a fost abuzivă, ci legală, ținând seama

de locul situării imobilului, în afara perimetrului construibil al localității.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal a declarat recurs reclamantul, care a invocat motivele de casare

prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

În esență, se susține că instanța

s-a pronunțat asupra altor motive de apel decât cele formulate de apelantă și a

pronunțat astfel o hotărâre nelegală, cu referire la incidența Legii nr.

58/1974, invocată în motivarea deciziei recurate, deși la data edificării

construcției, anul 1961, intravilanul localității includea și zona în discuție.

S-au depus în probațiune mai multe

înscrisuri, autorizație de construcție, certificat de aliniere, înștiințări

privind iminența demolării.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

Recursul este fondat, urmând a fi

admis, cu consecința casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei la

aceeași instanță pentru rejudecarea apelului, având în vedere următoarele

considerente.

Conform art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere dacă instanța a

acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

În speță, prin apelul său pârâta

susținuse că: obligația de plată a despăgubirilor incumbă statului român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, că, în orice caz, din suma acordată de prima

instanță ar trebui scăzută valoarea materialelor rezultate din demolare și să

se țină seama de împrejurarea că reclamantul a primit în anul 1988 de la stat

un apartament.

Cum a rezultat din expunerea

rezumată a lucrărilor dosarului, Curtea de apel nu s-a pronunțat asupra acestor

motive, ci a respins contestația cu motivarea că reclamantul nu avea

autorizația de construcție, prevăzută de Decretul nr. 144/1958 și de Legea nr. 58/1974,

sancțiunea demolării în lipsa autorizației fiind prevăzută și de legea astăzi

în vigoare, Legea nr. 50/1991.

Față de actele noi depuse în recurs,

conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, impunându-se rejudecarea

apelului cu care instanța fusese investită, fiind stabilit că situația din

speță intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul M.G.N. împotriva deciziei nr.118 din 20 mai 2003 a Curții de Apel

Ploiești, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță

pentru rejudecarea apelului declarat de pârâta Primăria comunei Valea

Călugărească împotriva sentinței civile nr. 159 din 7 martie 2003 a

Tribunalului Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie

2004.