ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5797/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5797/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei

constată următoarele:

T.M. și T.A. au contestat decizia

nr. 22 din 24 martie 2005 emisă de I.C.D.V.V. Valea Călugărească prin care li

s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 0,30 ha

și prin care nu s-a făcut nici o precizare referitoare la solicitarea de

acordare de despăgubiri pentru construcțiile aflate pe acest teren din

localitatea Valea Călugărească, județul Prahova confiscate în anul 1952 și

demolate ulterior începând cu anul 1955 așa cum au fost descrise și

individualizate prin acțiune, imobile ce au constituit proprietatea autorului T.I.

urmare unui act de partaj voluntar din 07 aprilie 1947.

Din oficiu, instanța de fond a introdus în cauză Ministerul Finanțelor

Publice, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea

Națională de Restituire a Dreptului de Proprietate în calitate de pârâți.

Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 230 din 14 martie 2006

a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul

Finanțelor Publice, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și

Autoritatea Națională de Restituire a Dreptului de Proprietate, a

inadmisibilității și respectiv prematurității contestației.

S-a admis contestația precizată formulată de T.M. și T.A. în

contradictoriu cu toți pârâții.

S-a anulat decizia nr. 22 din 24 martie 2005 emisă de I.C.D.V.V. Valea

Călugărească în sensul că s-a constatat dreptul reclamanților de a beneficia de

măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 în calitate de moștenitori legali

ai defuncților T.I. și A.B.

S-a dispus restituirea în natură către contestatori de către pârâtul

I.C.D.V.V. Valea Călugărească a imobilului situat în comuna Valea Călugărească,

județul Prahova compus dintr-un teren de 3000 mp extravilan identificat

potrivit schiței de plan de la raportul de

expertiză

tehnică topometrică efectuat de ing. C.V.S. inclusiv completarea pct. 1, 2, 3,

4, 1.

A stabilit măsuri reparatorii în favoarea contestatorilor în baza Legii

nr. 10/2001 pentru imobilul situat în comuna Valea Călugărească, județul

Prahova imposibil de restituit în natură constând în 2 clădiri de locuit,

crama, povarnă, magazie, 2 rezervoare de apă, în prezent demolate, în valoare

totală de 2.289.400.000 lei Rol (228.940,000 Ron) cu titlu de despăgubiri, sumă

ce urmează să fie achitată de către stat prin organele sale abilitate de Legea

nr. 10/2001.

Instanța de fond a reținut în considerentele sentinței că autorul

contestatorilor T.I. era coproprietar în indiviziune cu A.B. asupra imobilelor

situate în comuna Valea Călugărească, compuse din 2 clădiri de locuit, povarnă,

crama, magazia, 2 rezervoare de apă și un teren în suprafață de 15,40 ha din

care 3000 mp curte.

Preluarea imobilelor în discuție s-a făcut în baza Decretului nr. 494/1956

prin intermediul Băncii de Stat pentru plata unor impozite, a unor datorii, în

mod abuziv, deoarece foștii proprietari s-au aflat în imposibilitate de a-și

exercita dreptul la apărare.

Î

n baza Legii nr. 18/1991 moștenitorilor defuncților T.I. și A.B. li s-a

reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor de 8 ha și respectiv 5

ha în baza sentinței civile nr. 1357/2004 a Judecătoriei Ploiești.

Î

n temeiul Legii nr. 10/2001, în calitate de succesori ai persoanei

îndreptățite, contestatorii au dreptul la restituirea în natură a terenului

intravilan care este liber, precum și la plata despăgubirilor pentru

construcțiile demolate reprezentând contravaloarea de piață a acestora la data

notificării.

Referitor la excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților

nominalizați de reclamante, a inadmisibilității și a prematurității

contestației acestea au fost respinse întrucât există identitate între persoana

pârâților și cei despre care se pretinde a fi obligați în raportul juridic

dedus judecății.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 397 din 20

noiembrie 2006 a admis apelurile declarate de pârâții Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, Ministerul Finanțelor Publice și I.C.D.V.V. împotriva sentinței

nr. 230 din 14 martie 2006 a Tribunalului Prahova, secția civilă pe care a

schimbat-o în parte în sensul că a admis excepțiile lipsei calității procesuale

pasive invocate de Ministerul Finanțelor Publice, Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor și A.N.R.P. și a respins contestația în

contradictoriu cu acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane

lipsite de calitate procesuală pasivă.

A respins contestația formulată în contradictoriu cu pârâta I.C.D.V.V.

Valea Călugărească în ceea ce privește anularea deciziei nr. 22 din 24 martie 2005

emisă de aceasta.

A menținut dispozițiile sentinței cu privire la respingerea excepțiilor

prematurității și inadmisibilității contestației invocate de intimați.

Î

n considerentele deciziei s-a reținut că potrivit art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 republicată calitatea procesuală pasivă în cauză aparține

unității deținătoare a imobilelor în litigiu, în speță I.C.D.V.V.

Pe de altă parte, cererea de acordare de despăgubiri pentru construcția

demolată se soluționează conform art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

republicată de către primarul unității administrativ-teritoriale în a cărui

rază se află imobilul.

Din această perspectivă cele trei pârâte-apelante introduse în cauză din

oficiu nefiind în situațiile prevăzute de textele legale evocate și având alte

atribuții fixate de Legea nr. 10/2001, nu aveau calitate procesuală pasivă cu

atât mai mult cu cât obiectul pricinii 1-a constituit anularea deciziei nr. 22

din 24 martie 2005 emisă de I.C.D.V.V. Valea Călugărească.

Referitor la terenul solicitat prin notificare, instanța de apel a

învederat că potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, acesta este

situat în extravilanul localității Valea Călugărească fiind aplicabile

dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 republicată,

motiv pentru care s-a respins cererea de restituire în natură.

Tot astfel, potrivit art. 32 din Legea nr. 10/2001 republicată

competența de soluționare a notificării privind capătul de cerere vizând despăgubirile

pentru construcțiile demolate revenea primarului din raza teritorială în care

se aflau amplasate acestea, respectiv al localității Valea Călugărească.

Î

ntrucât contestatorii nu au înțeles să se judece și cu primarul comunei

Valea Călugărească, pentru menționatul capăt de cerere I.C.D.V.V. Valea

Călugărească nu avea calitate procesuală pasivă.

Î

nalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, prin decizia nr. 6026 din 21 noiembrie 2007 a admis recursul

declarat de reclamanții T.A., T.V. și T.E. ultimii doi în calitate de succesori

ai reclamantului T.M. decedat pe parcursul derulării judecății în apel,

împotriva deciziei nr. 397 din 20 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești,

secția civilă.

A casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor

declarate de pârâții A.V.A.S., A.N.R.P., Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, Ministerul Finanțelor Publice și I.C.D.V.V. Valea Călugărească.

Instanța de casare a constatat că în cauză nu a fost lămurită pe deplin

situația de fapt, respectiv dacă terenul în litigiu era situat în extra sau

intravilanul localității Valea Călugărească și dacă această suprafață de teren

a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.

După lămurirea acestor aspecte vizând imobilul în litigiu, instanța de

trimitere urma a proceda la verificarea incidenței Legii nr. 10/2001 asupra

acestuia și la identificarea construcțiilor în prezent demolate pentru care

reclamanții au solicitat măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești.

De asemenea urmau a fi analizate și celelalte critici formulate de recurenți.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, prin decizia nr. 257 din 10 noiembrie 2008 a admis apelurile declarate

de intimații A.N.R.P., Comisia Centrală

pentru Stabilirea

Despăgubirilor, Ministerul Economiei și Finanțelor, I.C.D.V.V. Valea

Călugărească împotriva sentinței nr. 230 din 14 martie 2006 a Tribunalului

Prahova, secția civilă pe care a schimbat-o în parte, în sensul că, a admis excepțiile

lipsei calității procesuale pasive invocate de intimații Ministerul Economiei

și Finanțelor, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și A.N.R.P.

A respins contestația în

contradictoriu cu menționații apelanți-pârâți ca fiind introdusă împotriva unor

persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de

intimatul I.C.D.V.V. Valea Călugărească, în ceea ce privește capătul de cerere

având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru construcția demolată și 1-a

respins ca fiind introdus împotriva unei persoane lipsite de calitate

procesuală pasivă.

A respins ca neîntemeiată contestația formulată în contradictoriu cu

intimatul I.C.D.V.V. Valea Călugărească, în ceea ce privește anularea deciziei

nr. 22 din 24 martie 2005 emisă de acesta.

A menținut dispozițiile sentinței cu privire la respingerea excepțiilor

prematurității și inadmisibilității contestației.

Instanța de apel a reținut că expertiza efectuată după casare a stabilit

că terenul a cărui restituire a fost solicitată era situat în extravilanul

localității și prin urmare în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 republicată.

Referitor la acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate aceeași

instanță a invocat dispozițiile art. 32 din Legea nr. 10/2001 republicată

potrivit cărora în situația dată notificarea se soluționează prin dispoziția

motivată a primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază

teritorială s-a aflat imobilul și din această perspectivă competența revenea

primarului comunei Valea Călugărească ce însă nu figura ca parte în litigiu. Pe

cale de consecință, referitor la acest capăt de cerere I.C.D.V.V. Valea

Călugărească nu avea calitate procesuală pasivă.

În contra menționatei decizii au declarat recurs T.A., T.V. și T.E. susținând

în esență că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.

24 din Legea nr. 10/2001 atunci când le-a respins cererea de acordare a

măsurilor reparatorii pentru construcțiile demolate aflate pe terenul în

suprafață de 0,30 ha situat în comuna Valea Călugărească.

Î

n acest sens recurenții au învederat că inițial, notificarea a fost

adresată Primăriei comunei Valea Călugărească care însă, a transmis-o împreună

cu toate înscrisurile doveditoare, unității deținătoare a terenului, respectiv

I.C.D.V.V. Valea Călugărească, iar aceasta din urmă a emis decizia nr. 22/2005

ce a format obiectul contestației.

Din această perspectivă motivarea instanței de apel potrivit căreia reclamanții

trebuiau să cheme în judecată și pe primarul comunei Valea Călugărească în ceea

ce privește despăgubirile pentru construcțiile demolate nu putea fi primită

câtă vreme aceștia au contestat decizia emisă de unitatea deținătoare a

terenului iar aceasta 1-a preluat împreună cu construcțiile edificate pe el.

I.C.D.V.V. Valea Călugărească a folosit respectivele construcții iar ulterior,

înainte de anul 1989 le-a demolat.

Având în vedere statutul special al unității deținătoare, instanța de

fond a stabilit doar generic dreptul recurenților-contestatori la măsuri

reparatorii și având în vedere modificările intervenite în baza Legii nr. 247/2005

a fost fixat și cuantumul despăgubirilor la valoarea totală de 2.289.400.000

Rol.

Pe de altă parte primarul comunei Valea Călugărească nu putea avea

calitatea de intimat cât timp a transmis notificarea la I.C.D.V.V. Valea

Călugărească și nu exista o decizie a sa pe care recurenții să o conteste și

nici o notificare ce trebuia să fie soluționată de primar.

Cu alte cuvinte, atâta timp cât calitatea de unitate deținătoare a

imobilului - teren și construcții - a avut-o I.C.D.V.V. Valea Călugărească,

aceasta urma să se pronunțe și cu privire la despăgubirile solicitate de

recurenți.

Î

n fine, instanța de trimitere nu a respectat îndrumările instanței de

casare în sensul de a analiza și celelalte critici

formulate

de recurenți în primul ciclu procesual și care de fapt au fost restrânse la un

singur motiv de recurs, același cu cel din prezenta cale extraordinară de atac.

Recurenții

nu au indicat vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. însă criticile formulate pot fi încadrate în pct. 9 al textului legal

menționat.

Recursul nu este fondat.

Din dosar a rezultat că T.M. și T.A. au notificat sub nr. 5995 din 31

octombrie 2001 Primăria comunei Valea Călugărească solicitând despăgubiri

conform Legii nr. 10/2001 pentru construcțiile situate în perimetrul curții așa

cum au fost menționate în actul de partaj voluntar și planul aferent

autentificat în anul 1947, confiscate în anul 1952 și demolate ulterior

începând cu anul 1955, precizate în notificare.

De asemenea, au cerut restituirea în natură a terenului pe care au fost

amplasate respectivele construcții cu mențiunea că o parte din ruinele

clădirilor se aflau pe teritoriul I.C.D.V.V. Valea Călugărească (fila 26 dosar

nr. 3064/2005).

Cu adresa nr. 3655 din 11 aprilie 2002 Primăria comunei Valea Călugărească

a transmis notificarea nr. 5995/2001 pârâtei I.C.D.V.V. Valea Călugărească.

Prin decizia nr. 22 din 24 martie 2005 I.C.D.V.V. Valea Călugărească a

respins notificarea referirile din considerentele deciziei vizând exclusiv

terenul solicitat.

Potrivit art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 în redactarea de

la data notificării, în prezent art. 32 din lege, după republicare, în situația

construcțiilor demolate sau distruse total sau parțial cum este cazul și în

speță, măsurile reparatorii în echivalent se stabilesc prin dispoziția motivată

a primarului.

Î

n raport de aceste prevederi legale, reclamantul T.M. a revenit la

Primăria comunei Valea Călugărească cu notificarea nr. 180/2003 solicitând

despăgubiri pentru construcțiile demolate (fila 16 dosar nr. 3064/2005)

notificare ce de asemenea a fost transmisă către I.C.D.V.V. Valea Călugărească cu

adresele

nr. 4101 din 18 august 2003 și nr. 4125 din 14 august

2003 (fila 10 dosar nr. 3064/2005).

Din cele expuse rezultă că recurenții cunoșteau prevederile legale

potrivit cărora pentru construcțiile demolate notificarea se soluționează

potrivit art. 10 sau art. 11 din Legea nr. 10/2001 prin dispoziția motivată a

primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat

imobilul.

Din această perspectivă, susținerile recurenților potrivit cărora

notificarea adresată Primăriei comunei Valea Călugărească fiind transmisă la

I.C.D.V.V. Valea Călugărească și neexistând o decizie a primarului cu privire

la construcțiile demolate, calitatea de unitate deținătoare o avea I.C.D.V.V.

Valea Călugărească și prin urmare această unitate trebuia să se pronunțe și cu

privire la despăgubiri, nu poate fi primită fiind contrazisă de dispozițiile

art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 în redactarea de la data

notificării, respectiv art. 32 din lege după modificarea survenită prin Legea

nr. 247/2005, prevederi legale pe care notificatorii le cunoșteau sau oricum

trebuiau să le cunoască.

Pe de altă parte, este de remarcat că decizia nr. 22 din 24 martie 2005

emisă de I.C.D.V.V. Valea Călugărească se referă exclusiv la terenul în

suprafață de 0,30 ha solicitat prin notificare (fila 10 dosar nr. 3064/2005),

ceea ce este în acord cu dispozițiile legale evocate.

De asemenea, chiar dacă Primăria comunei Valea Călugărească a transmis

notificarea ce viza și despăgubirile pentru construcțiile demolate către

I.C.D.V.V. Valea Călugărească, nu se poate susține că față de această unitate

nu ar fi fost îndeplinită procedura administrativă prevăzută de Legea nr.

10/2001 cât timp o atare transmitere era contrară legii, iar obligația de a

rezolva respectiva notificare pe acest aspect revenea exclusiv primarului

comunei Valea Călugărească.

Î

n adevăr, dispozițiile art. 32 din Legea nr. 10/2001 stabilesc norme de

competență cu caracter imperativ și prin urmare ce nu puteau fi încălcate așa

cum o cer recurenții prin motivele de casare.

Astfel fiind, corect instanța de

apel a respins contestația față de I.C.D.V.V. Valea Călugărească în ceea ce

privește capătul de cerere având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru

construcțiile demolate ca fiind introdus împotriva unei persoane lipsite de

calitate procesuală pasivă.

De asemenea, este nefondată și critica vizând nerespectarea îndrumărilor

deciziei de casare cât timp instanța de trimitere prin expertiza tehnică

efectuată în cauză a stabilit situația juridică a terenului în litigiu, iar în

ceea ce privește construcțiile edificate pe el și ulterior demolate s-a reținut

că cererea vizând acordarea măsurilor reparatorii trebuia soluționată de o altă

entitate decât I.C.D.V.V. Valea Călugărească, aspect ce făcea inutilă

identificarea construcțiilor demolate.

Astfel fiind, recursul urmează a

fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

în majoritate,

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții T.A. și T.V. împotriva deciziei nr. 257 din 10

noiembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Cu opinia separată a

doamnei judecător în sensul admiterii recursului, casării deciziei atacate și a

sentinței nr. 230 din 14 martie 2006 a Tribunalului Prahova, secția civilă,

anulării în parte a dispoziției I.C.D.V.V. și obligării pârâtului I.C.D.V.V. de

a înainta notificarea Primarului orașului Valea Călugărească.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 mai 2009.

O

PINIE SEPARATĂ

Consider că soluția

majoritară este corectă mai puțin capătul de cerere referitor la acordarea

despăgubirilor în privința construcțiilor demolate. Sub acest aspect decizia

nr. 257 din 10 noiembrie 2008 și sentința nr. 230 din 14 martie 2006 a

Tribunalului Prahova, secția civilă, trebuiau casate iar dispoziția I.C.D.V.V.

anulată în parte în sensul obligării I.C.D.V.V. dea înainta notificarea

primarului Valea Călugărească pentru soluționarea notificării privind acordarea

măsurilor reparatorii în privința construcțiilor.

Prin decizia

majoritară, recurgându-se la un artificiu, legat de faptul că primăria, care a

direcționat notificarea către I.C.D.V.V. nu a fost acționată în judecată în calitate

de pârâtă de către contestatori a respins recursul acestora, lipsindu-i astfel

de un bun preluat de stat în mod abuziv.

Confirmând soluția

instanței de apel prin prezenta decizie au fost înfrânte și statuările deciziei

nr. 6026 din 21 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care

s-a admis recursul contestatorilor și s-a casat decizia nr. 397 din 20

noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești cu trimitere pentru a se proceda

printre altele și la identificarea construcțiilor în prezent demolate pentru

care reclamanții au solicitat măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri

bănești.

Această îndrumare

dată de instanța de recurs relevă cu prisosință că problema despăgubirilor în

privința construcțiilor urma a fi rezolvată în cadrul litigiului de față chiar

dacă primăria nu era parte în proces și chiar dacă aceasta, inițial sesizată cu

notificarea contestatorilor a direcționat-o către unitatea deținătoare a

terenului I.C.D.V.V.

Este adevărat că

potrivit art. 32 din Legea nr. 10/2001 republicată notificarea pentru acordarea

măsurilor reparatorii în privința construcțiilor demolate se soluționează prin

dispoziție motivată a primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei

rază s-a aflat imobilul și că în speță I.C.D.V.V. nu avea calitate procesuală

pasivă, dar aceasta nu înseamnă că cel de-al doilea capăt de cerere din

notificare poate rămâne nesoluționat, iar contestatorii frustrați de drepturile

lor pentru simplul motiv că primăria nu e parte în

proces

iar primarul a direcționat notificarea I.C.D.V.V. - deoarece și acesta la

rândul său o poate retrimite autorității competente.

Opiniez din

interpretarea art. 32 din Legea nr. 10/2001 - în contextul cadrului procedural

al legii și în raport de statuările deciziei nr. 6026 din 21 noiembrie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție că nu se poate reține - așa cum se arată în opinia

majoritară că față de Primăria Valea Călugărească procedura administrativă

prevăzută de Legea nr. 10/2001 a fost îndeplinită, „cât timp o atare

transmitere era contrară legii, iar obligația de a rezolva respectiva

notificare pe acest aspect revenea exclusiv primarului comunei Valea

Călugărească". Este evident din chiar motivare că transmiterea notificării

- privind capătul de cerere referitor la acordarea măsurilor reparatorii pentru

construcțiile demolate fără soluționarea acestuia, este o măsură nelegală,

deoarece a rămas nesoluționat, ceea ce și justifică statuările deciziei nr. 6026/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub acest aspect.

Nesoluționarea

de către primar a notificării în privința construcțiilor demolate, în temeiul

art. 32 din Legea nr. 10/2001 nu echivalează cu refuzul de soluționarea

notificării - pentru ca instanța să considere înfăptuită procedura

administrativă prealabilă și că acțiunea de anulare a deciziei nr. 22 din 24

martie 2005 a I.C.D.V.V. Valea Călugărească ar viza și acest aspect, pentru a

susține că în cauză instanța nu poate dispune - deoarece Primăria nu a fost

acționată în judecată, atâta timp cât aceasta s-a desesizat doar de

soluționarea notificării - direcționând-o I.C.D.V.V. Valea Călugărească. Dacă

într-adevăr motivarea în justiție a Primăriei le închidea contestatorilor calea

acordării despăgubirilor pentru construcții prin decizia nr. 6026/2007 Înalta

Curte de Casație și Justiție nu ar mai fi dat îndrumări în privința acestora.

Se impunea așadar

trimiterea notificării către Primăria Valea Călugărească pentru soluționarea

capătului de cerere privind construcțiile demolate în temeiul art. 32 din Legea

nr. 10/2001, urmând ca notificatorii să se adreseze instanței în cazul în care

eventual pretențiile lor nu ar fi satisfăcute.

Prin modul în care

cauza a fost soluționată în opinia majoritară, reclamanților li s-a închis

nejustificat accesul la justiție și au fost lipsite de bunurile lor.