ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4482/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4482/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova sub nr. 6148/2005, contestatoarea I.V.C. a solicitat în

contradictoriu cu intimații I.C.D.V.V. Valea Călugărească, I.M. și I.M.G., ca

prin sentința ce o va pronunța să se dispună anularea parțială a deciziei nr. 65

din 05 august 2005 emisă de I.C.D.V.V. Valea Călugărească și obligarea acesteia

la emiterea deciziei de retrocedare în baza Legii nr. 10/2001 doar pe numele

reclamantei ca unică persoană îndreptățită în baza notificării nr. 1162 din 7

noiembrie 2001.

Prin sentința civilă nr. 1171 din 11

octombrie 2006, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată contestația,

reținând că reclamanta nu a făcut dovada susținerilor sale cu privire la

dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, al autorului său I.G.V., din

probele administrate rezultând că acesta a aparținut defunctului general I.G.,

bunicul reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta I.V.C., criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate, întrucât actele care au stat la baza emiterii deciziei atacate se

referă la o altă exploatație agricolă, situată pe un alt amplasament decât

imobilul ce face obiectul litigiului, localizat la „Ferma 4". Aceste acte

se referă la o exploatație ce a aparținut bunicului reclamantei, G.I., de 7 ha, având amplasată pe ea o casă de locuit și anexe și care, ulterior confiscării, a fost

transferată, prin schimb, chiaburului B.N., fiind stăpânită și în prezent de

nepoata acestuia.

Instanța de apel a reținut faptul

că, defunctul general I. autorul reclamantei a fost înscris la pozițiile 122 și

125, la fila 95, predând 2 conace la GAS Valea Călugărească.

Potrivit dispozițiilor art. 1169 C.

civ., celui ce invocă o pretenție îi incumbă obligația de a dovedi pretențiile

sale. În cauză, apelantei-contestatoare îi revenea sarcina probei cu privire la

identitatea dintre imobilul solicitat ca fiind proprietatea defunctului I.V.V.

și cel retrocedat prin decizia atacată, probă care, astfel cum s-a arătat, nu a

fost produsă.

Pentru considerentele arătate mai

sus, reținând că apelanta nu a dovedit faptul că era unica persoană

îndreptățită la retrocedarea imobilului în litigiu, în calitate de moștenitoare

a defunctului I.V.V., în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., Curtea de

Apel Ploiești a respins apelul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică

sentința instanței de fond.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs contestatoarea I.V.C., considerând-o nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului s-a arătat

că, deși a solicitat efectuarea unei expertize pentru identificarea celui de-al

doilea imobil, pârâții s-au opus, iar actul 4468/2006 prin care se poziționau

curțile și construcțiile existente pe cele două proprietăți, emis de primăria

Valea Călugărească a fost retras, ceea ce a determinat ca identificarea acestor

imobile să nu fie făcută.

S-a mai arătat că,

neidentificându-se cu certitudine amplasamentul și componenta celor două

imobile nu s-a putut stabili în mod concret nici persoanele îndreptățite la

restituirea acestor, conform Legii 10/2001.

Intimata I.M. , prin reprezentantul

său, la termenul din 7 decembrie 2007 a invocat excepția nulității recursului

în raport de dispozițiile art. 302 lit. c) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 8486 din 19

decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a respins excepția de

nulitate a recursului, s-a admis recursul declarat de contestatoarea I.V.C.,

s-a casat decizia, s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut că, excepția nulității recursului este neîntemeiată, deoarece din

analiza motivelor de recurs prin sistematizarea lor, rezultă care sunt

aspectele de nelegalitate susținute de recurentă împotriva hotărârii pronunțată

în apel.

Referitor la recursul declarat de

contestatoare s-a reținut că prin notificarea formulată de contestatoarea I.V.C.,

fila 42 dosar fond s-a solicitat restituirea în baza Legii nr. 10/2001 a

imobilului situat în Valea Călugărească, compus din 2 construcții, casă și

cramă, confiscat odată cu terenul prin Decretul nr. 83/1949.

Apreciază instanța de recurs că

raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul P.D. nu a lămurit

pe deplin situația de fapt , fiind necesare lămuriri sub aspectul, dacă este

vorba de unul și același imobil sau sunt două conace diferite, iar pentru clarificarea

acestei situații este necesar a se efectua probe suplimentare, în funcție de

care să se verifice și calitatea de persoane îndreptățite la restituirea în

natură, conform Legii nr. 10/2001.

Ca urmare a deciziei Înaltei Curți

de Casație și Justiție, dosarul a fost înaintat la Curtea de Apel Ploiești, fiind înregistrat sub nr. 74903/42/2006.

În ședința publică din 29 mai 2008

instanța a încuviințat pentru apelanta contestatoare I.V.C. și pentru intimata I.M.

proba cu acte și expertiză topo având ca obiective: stabilirea situației celor

două terenuri diferite, respectiv de 5 ha și de 7 ha, potrivit actului de donație nr. 6102 din 11 decembrie 1940 și a procesului-verbal nr. 1266 din 20

august 1948 a situației juridice a acestora, precum și a construcțiilor situate

pe terenuri, în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Examinând sentința apelată, prin

prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor

legale incidente, Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 28 din 5

februarie 2009 a reținut că apelul este fondat.

Din expertiza S.V., întocmită de

instanța de apel după casare, reiese că terenul de 7 ha care a aparținut generalului G.S.I. se află amplasat la Sud de proprietatea lui J.S., la Vest D.D.,

la Est Drumul Valea Seacă, iar terenul pe care contestatoarea pretinde că este

moștenitoare are vecinătățile: la Nord moștenitorii lui T.D. și L.M., la Sud V.C.,

la Est C.S., la Vest apa Valea Călugărească.

În aceeași expertiză se menționează

că pe terenul pe care pretinde contestatoarea că este moștenitoare și menționat

în actul de donație, nr. 6102/1940, se află construcțiile restituite prin

decizia 65 din 5 august 2005, iar cu privire la terenul de 5 ha Comisia Județeană Prahova a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate pentru această

suprafață pe numele contestatoarei, conform adeverinței nr. 338 din 16 ianuarie

2007 a Primăriei Valea Călugărească.

Construcțiile aflate pe terenul în

suprafață de 5 ha potrivit art. 492 C. civ. textului de lege sus menționat, că

sunt ale proprietarului construcției, respectiv ale autorului contestatoarei,

până la proba contrară.

În cauza de față, intimații,

persoane fizice, nu au făcut dovada că aceste construcții ar fi aparținut

autorului lor, mai ales că din certificatul nr. 673/1996 emis de Arhivele

Naționale ale României - Direcția Județeană Prahova, rezultă că din cercetarea

dosarului nr. 334/1949 din arhiva Consiliului Agricol Prahova, la fila 12 se

află tabelul cu proprietarii moșieri care au fost expropriați în 1949, la

poziția 22 din acest tabel figurează numitul V.G.S.I. cu 5 ha vie, 0,10 ha livadă, 0,75 ha fâneață, cu mențiunea că toți proprietarii au crame și conace.

Rezultă că autorul contestatoarei

apelante a deținut pe terenul de 5 ha construcțiile identificate de expertul S.V.

și precizate în art. 1 din decizia nr. 65/2005 emisă de I.C.D.V.V. Valea

Călugărească.

S-a mai considerat că, întrucât

imobilele identificate în raportul de expertiză S.V. nu au fost restituite

apelantei potrivit Legii nr. 18/1991 și datorită faptului că prevederile Legii

nr. 10/2001 au caracter de complinire în raport cu acte normative reparatorii

speciale anterioare în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea de Apel Ploiești,

prin decizia civilă nr. 28/2009 a admis apelul, a schimbat în tot sentința, iar

în baza dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 1

lit. f) din H.G. nr. 250/2007 a admis contestația, dispus anularea în parte a

deciziei nr. 65/2005 emisă de I.C.D.V.V. Valea Călugărească, în sensul că a

restituit în natură imobilul identificat la art. 1 din decizia sus arătat și în

raportul de expertiză S.V. numai contestatoarei apelante.

S-au menținut restul dispozițiilor

deciziei nr. 65/2005 a I.C.D.V.V. Valea Călugărească numai cu privire la

notificare nr. 1162/2001 formulată de contestatoarea apelantă, ținând cont de

faptul că intimații I.M. și I.M.G. nu au formulat contestație împotriva

deciziei menționate.

În baza dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ. a fost obligată intimata I.C.D.V.V. Valea Călugărească la plata

cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.700 lei reprezentând onorariul

expertizei și onorariul avocat în toate fazele procesuale, către apelanta

contestatoare. S-a respins cererea privind obligarea intimaților persoane

fizice la plata cheltuielilor de judecată, întrucât I.C.D.V.V. Valea

Călugărească este partea căzută în pretenții, aceasta fiind persoana juridică

în patrimoniul căreia se află imobilele în litigiu.

Împotriva deciziei au declarat

recurs pârâții I.M. și I.M.G. care au susținut următoarele motive de

nelegalitate:

Instanța de apel nu a luat în

considerare raportul de expertiză întocmit de expert consilier S.A., s-au interpretat

eronat anumite acte depuse la dosar, reținându-se greșit că intimații nu s-au

prezentat în instanță pentru a administra probe în legătură cu imobilul ce a

aparținut autorilor I.S.G. Prin precizările ulterioare, aceiași recurenți

susțin că ar fi incident motivul reglementat de art. 304 alin. (1) pct. 6 C.

proc. civ., deoarece greșit s-a acordat un teren de 5 ha vie și construcțiile

aflate pe un alt teren, precum și motivul reglementat de art. 304 alin. (1)

pct. 8 C. proc. civ. deoarece instanța de apel greșit a suprapus proprietatea a

2 terenuri cu regimuri juridice diferite.

Recurentul pârât I.C.D.V.V. a declarat recurs

împotriva aceleiași decizii, susținând drept critică de nelegalitate

interpretarea eronată a prevederilor art. 1, art. 2 și art. 23 din Legea nr. 10/2001,

contestatoarea I.V.C. nefăcând dovada preluării abuzive de către stat a

clădirilor solicitate în calitate de moștenitor unic.

Se mai consideră că raportul de

expertiză nu poate fi folosit în motivarea soluției dispusă prin decizia nr. 28

din 5 februarie 2009, deoarece expertul face o confuzie esențială pentru cauză,

pentru a justifica existența a două suprafețe de vie, una de 7 ha și alta de 5

ha; de asemenea, instanța de apel a ignorat prevederile art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001. Se conchide că instanța a reținut greșit că ceilalți

intimați nu s-au prezentat în instanță și nu au făcut proba contrară celor

susținute.

Se invocă în drept prevederile

art.304 pct.7,8 și 9 C. proc. civ.

Analizând recursurile declarate,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate pentru

considerentele ce succed.

În mod corect prin decizia civilă

nr. 28 din 5 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești s-a admis apelul declarat

de contestatoarea I.V.C., s-a schimbat în tot sentința nr. 1171 din 11

octombrie 2006 a Tribunalului Prahova și s-a admis contestația, dispunând

anularea în parte a deciziei nr. 65/2005 emisă de I.C.D.V.V. în sensul că s-a

dispus restituirea în natură a imobilului identificat la art. 1 din decizie

numai contestatoarei apelante, fiind menținute restul dispozițiilor deciziei

numai cu privire la notificarea nr. 1162/2001. Criticile recurentului -

reclamant care se circumscriu în motivului de modificare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., nu pot fi primite, deoarece instanța de apel a

interpretat și aplicat în mod just dispozițiile legale incidente, pronunțând o

hotărâre legală, raportat la probele administrate în cauză, inclusiv raportul

de expertiză efectuat în cauză.

Dispozițiile art. 3 și art. 4 din

Legea nr. 10/2001 au fost în mod just interpretate și aplicate de instanța de

apel care a statuat asupra calității de persoană îndreptățită a reclamantei I.V.C.,

atât în ce privește calitatea de succesor a acesteia, de pe urma autorului, cât

și a dreptului de proprietate al acestui autor – V.G.S.I. asupra terenului de 5 ha pe care se află construcțiile restituite prin decizia nr.65/2005 emisă de I.C.D.V.V.V. Valea

Călugărească. Astfel, în mod corect s-a considerat că, din analiza

înscrisurilor depuse la dosarul cauzei - certificatul nr. 673/1996 emis de

Arhivele Naționale ale României – Direcția Județeană Prahova, actul de donație

nr. 6102/1940, adeverința nr. 338 din 16 ianuarie 2007 emisă de Primăria Valea

Călugărească, prin care se aprobă reconstituirea dreptului de proprietate

pentru suprafața de 5 ha teren pe numele contestatoarei I.V.C., coroborat cu

concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de expert S.V., rezultă cu

certitudine incidența dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001 în ceea ce o

privește pe contestatoarea I.V.C., impunându-se restituirea în natură a

imobilului identificat în art. 1 din decizia atacată și conform raportului de

expertiză întocmit de expert S.V., numai acestei contestatoare ( I.V.C.).

Nici susținerile recurenților-reclamanți

privind incidența motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. și art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu se justifică. Instanța de apel nu a

acordat mai mult decât s-a cerut, obiectul acțiunii deduse judecății l-a

constatat anularea dispoziției nr. 65 din 5 august 2005 emisă de I.C.D.V.V.V.

Valea Călugărească, susținând că este unica moștenitoare a defunctului autor I.V.V.

și persoană îndreptățită la restituire în baza notificării nr. 1162 din 7

noiembrie 2001, iar instanța de apel s-a pronunțat întocmai pe cererea

reclamantului, respectându-se principiul disponibilității părților.

Susținerea acelorași recurenți-reclamanți

privind interpretarea greșită a actelor juridice deduse judecății și schimbarea

naturii și înțelesului vădit neîndoielnic al acestora nu poate fi primită,

Curtea de Apel nu a suprapus proprietatea a două terenuri cu regimuri juridice

diferite, așa cum consideră recurenții, identificarea terenului de 5 ha a fost

realizată prin raportul de expertiză întocmit în cauză, în baza înscrisurilor

depuse la dosarul cauzei de pârâți.

Nici recursul declarat de pârâtul I.C.D.V.V.

Valea Călugărească nu poate fi primit, nefiind incident motivul de nelegalitate

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, reclamanta a făcut dovada

preluării abuzive a imobilului - construcție și curte - expropriat în temeiul

Decretului nr. 83/1949, preluat conform procesului verbal din 14 martie 1949.

Instanța de apel a interpretat și

aplicat în mod just atât dispozițiile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 10/2001,

cât și art. 23 din Legea nr. 10/2001 și art. 23.1 din Normele Metodologice de

Aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 conform cărora

„acte doveditoare” se înțelege orice acte juridice care atestă deținerea

proprietății de către persoana îndreptățită la data preluării abuzive, fiind

reținute corect acele înscrisuri atașate la dosarul cauzei ca făcând dovada

preluării abuzive a imobilului în discuție (proces verbal de preluare din 14 martie

1949, extras din tabloul cu conacuri preluate nr. 4910/2006).

În cauză nu sunt incidente nici celelalte motive

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. invocate de

recurentul-pârât I.C.D.V.V. Valea Călugărească; nu s-au ignorat de către

instanța de apel dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 conform cărora

terenurile al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar

nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, deoarece imobilele ce fac obiectul

deciziei de restituire nr. 65 din 5 august 2005 emisă de I.C.D.V.V.V. Valea

Călugărească nu au făcut obiectul Legii nr. 18/1991 și nici al Legii nr. 1/2000,

așa cum susține recurenta-pârâtă, ele fiind pentru prima dată solicitate de

toți reclamanții prin notificările pe care le-au adresat I.C.D.V.V.V. nr. 772

din 15 august 2001 și nr. 1162 din 7 noiembrie 2001, depuse ambele la același

executor judecătoresc P.C.

Criticile acestui recurent-pârât

privind punctele de vedere ale expertului S.A. expert consilier al intimatei I.M.,

precum și prezența apărătorului ales al intimaților I.M. și I.M.G. în fața

instanței de apel nu sunt critici de natură a atrage nelegalitatea deciziei

recurate prin prisma dispozițiilor legale ale art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondate recursurile declarate de

recurenții pârâți I.M. și I.M.G. și de pârâtul I.C.D.V.V. Valea Călugărească și

în baza art. 312 C. proc. civ. va menține decizia nr. 28 din 5 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca legală.

Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., vor fi obligați recurenții-pârâți la plata cheltuielilor de judecată

către intimata-reclamantă I.V., reprezentând onorariu apărător.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții I.C.D.V.V.V.,

I.M. și I.M.G. împotriva deciziei civile nr. 28 din 5 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă, în solidar, recurenții pârâți I.C.D.V.V.V.,

I.M. și I.M.G. la plata sumei de 600 lei către intimata reclamantă I.V.,

reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

septembrie 2010.