ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4475/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4475/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data
de 26 martie 2001 la Tribunalul Prahova reclamantul I.M. a chemat în judecată
pe pârâții S.C. R. SA Valea Călugărească, APAPS București și Ministerul
Finanțelor solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să i se restituie
imobilele confiscate abuziv în primăvara anului 1952, inventarul agricol,
inventarul vinicol, plantații de pomi fructiferi, împrejmuiri, porți, etc. și
cele 30 de pogoane de teren.
În motivare a arătat că prin actul
dotal nr. 132 din 9 martie 1937 mama sa I.E., născută F. a primit din partea
bunicului său G.F. o proprietate de 15 ha vie pe spalier, pe rod, construcții,
inventar etc. în Comuna Valea Călugărească punct Valea Largă Județul Prahova.
În primăvara anului 1952 toate
bunurile dobândite prin actul dotal nr. 132 din 9 martie 1937 au fost
confiscate de autoritățile comuniste fără vreun act normativ, fără
proces-verbal de predare-primire și fără vreo despăgubire și au intrat în
patrimoniul fostului IAS Valea Călugărească (în prezent S.C. R. SA).
În baza Legii nr. 18/1991 mamei sale
I.E. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru 10 ha în echivalent
arabil, a primit 5 ha vie sub formă de acțiuni – pe care le-a dobândit
reclamantul în calitate de fiu și succesor al acesteia restul de 10 ha vie și
imobile și inventar au rămas în continuare în patrimoniul pârâtei S.C. R. SA.
După decesul mamei sale i-a fost
reconstituit dreptul de proprietate pentru cele 10 ha de teren din care 3,350
m.p. reprezintă curte administrativă aferentă, împrejurul casei fostă
proprietate F., 1.825 m.p. vie și 9,5 ha echivalent arabil.
Reclamantul a mai arătat că pe
terenul în suprafață de 3.350 m.p. din vechile construcții ce au aparținut
familiei și care au fost preluate în 1952 în prezent mai există un imobil de
120 m.p. fost atelier și povarnă, un imobil de 150 m.p. fosta locuință de
administrator, un puț, un podeț, o groapă zidită ce făcea parte din cramă,
bunuri a căror restituire o solicită, ca, de altfel, și toate bunurile mobile
ce se mai găsesc încă, arătând că în crama din Valea Mieilor a identificat 12
butoaie mari cu capacități de 3.000 – 6.000 litri, marcate cu inițialele
familiei, ornamente specifice, an de fabricație.
Pentru celelalte bunuri care nu mai
există, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la contravaloarea lor,
apreciată la suma de 8.000.000 lei, respectiv echivalentul a 300.000 dolari
SUA.
În drept s-a întemeiat pe
dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ.
La data de 31 mai 2001 și-a precizat
acțiunea indicând bunurile confiscate în 1952 cu descrierea construcțiilor iar
la 23 iulie 2001 a precizat din nou bunurile mobile confiscate.
Reclamantul a solicitat introducerea
în cauză în calitate de pârât și a Ministerului Agriculturii și Agenția
Domeniului Statului București.
Prin sentința nr. 102 din 5 martie
2002 Tribunalul Prahova a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a
pârâților Ministerul Agriculturii și Agenția Domeniilor Statului București și a
respins acțiunea față de acești pârâți ca fiind îndreptată împotriva unor persoane
fără calitate procesuală pasivă.
A admis excepția inadmisibilității
acțiunii în privința revendicării terenului în suprafață de 15 ha.
A admis în parte acțiunea așa cum a
fost precizată.
A obligat pârâta S.C. R. SA să lase
reclamantului în deplină proprietate și posesie bunurile imobile situate în
comuna Valea Călugărească, Județul Prahova, identificate conform raportului de
expertiză întocmit de experta C.M. și de G.A.
A obligat pârâtul Statul Român prin
Ministerul Finanțelor să plătească reclamantului despăgubiri în valoare de
801.733.487 lei conform raportului de expertiză întocmit de experta C.M. și
257.729.000 lei conform raportului de expertiză întocmit de experta G.A.
A obligat pârâții S.C. R. SA și
Ministerul Finanțelor să plătească reclamantului suma de 12.313.392 lei
cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța a
reținut în esență că Ministerul Agriculturii și Agenția Domeniului Statului nu
dețin vreun bun revendicat.
Ministerul Finanțelor Publice are
calitate procesuală pasivă deoarece, în conformitate cu art. 6 și art. 12 din
Legea nr. 213/1998 în litigiile privitoare la dreptul de proprietate statul are
calitate procesuală pasivă și este reprezentat în proces de Ministerul
Finanțelor Publice.
În ce privește excepția inadmisibilității
acțiunii instanța a reținut că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art.
480 și art. 481 C. civ. și este admisibilă în raport cu data introducerii care
este anterioară datei apariției Legii nr. 10/2001.
Cât privește terenul revendicat
acțiunea este inadmisibilă în baza dreptului comun în raport cu împrejurarea că
terenul revendicat a făcut obiectul legilor speciale de reparație (Legea nr.
18/1991, Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2001).
În ceea ce privește fondul cauzei
instanța a reținut în esență că reclamantul este singurul moștenitor al
autoarei sale I.E. (născută F.). Bunurile revendicate au fost preluate de stat
fără titlu în anul 1952.
Parte din bunurile mobile și imobile
se află în administrarea pârâtei S.C. R. SA care a fost obligată la restituirea
acestora iar pentru celelalte Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat la
plata despăgubirilor conform rapoartelor de expertiză.
Împotriva acestei hotărâri
reclamantul și pârâții Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a
Finanțelor Publice Prahova, S.C. R. SA și APAPS au formulat apel.
Reclamantul susține că în mod greșit
instanța de fond a reținut că acțiunea în revendicare este inadmisibilă pentru
suprafața de 15 ha deoarece sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (2) din
Legea nr. 213/1997 în sensul că suprafața a fost preluată fără titlu.
Mai este criticată hotărârea pentru
că nu a avut în vedere prețurile de circulație actualizate și pentru că greșit
a admis lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și a Agenției
Domeniului Statului deoarece aceste instituții sunt abilitate să facă
privatizarea S.C. R. SA.
Pârâta S.C. R. SA critică hotărârea
pentru că s-a bazat pe concluziile expertizelor care au reținut greșit că unele
bunuri ce nu există au aparținut reclamantului. O altă critică este că instanța
trebuia să oblige la cheltuieli de judecată raportat la obligațiile fiecăreia
dintre părți.
Ministerul Finanțelor Publice –
Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova a invocat prescripția dreptului
la acțiune privind revendicarea bunurilor mobile.
În mod greșit a fost respinsă
excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice,
singura care are calitate procesuală pasivă este pârâta S.C. R. SA Valea
Călugărească care a administrat bunurile fostei Gospodării Agricole de Stat
anterior pârâtei S.C. R. SA.
Mai este criticată hotărârea pentru
că nu s-a făcut nici o probă din care să rezulte că bunurile înscrise în actul
dotal au fost predate.
Cât privește evaluarea bunurilor,
trebuia să se facă o distincție între bunurile care există și cele care nu mai
există.
APAPS arată că nu are calitate
procesuală pasivă deoarece nu are decât calitatea de acționar în numele
statului la S.C. R. SA.
În ce privește timbrajul arată că
greșit a fost obligată să timbreze deoarece este scutită în baza Legii nr.
146/1997 și a O.G. nr. 32/1995.
Prin Decizia nr. 70 din 16 iulie
2002 Curtea de Apel Ploiești a respins apelurile ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel instanța a
reținut în esență că reclamantul și autoarea sa au beneficiat de dispozițiile
Legii nr. 18/1991, că Ministerul Agriculturii și Agenția Domeniului Statului nu
dețin vreunul din bunurile revendicate, iar evaluările construcțiilor și
bunurilor mobile au fost corecte, având la bază normativele în vigoare.
Apelul S.C. R. SA a fost respins
deoarece criticile invocate nu au suport probator, iar, fiind în culpă
procesuală, apelanta corect a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Apelul Ministerului Finanțelor
Publice a fost respins cu motivarea că fiind o acțiune în revendicare nu poate
fi invocată prescripția în baza art. 6 din Legea nr. 213/1998 Ministerul
Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă și s-a făcut dovada
existenței bunurilor.
Apelul APAPS a fost respins cu
motivarea că, având calitatea de acționar la S.C. R. SA are calitate procesuală
pasivă.
Împotriva acestei decizii
reclamantul și pârâții S.C. R. SA și Ministerul Finanțelor Publice – Direcția
Generală a Finanțelor Publice Prahova au formulat recurs.
I. Reclamantul I.M. a invocat
motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6, 9 și 11 C. proc. civ.
criticând hotărârea în esență pentru că:
- greșit instanța a considerat că
restituirea în natură a terenului de 15 ha nu poate face obiectul unei acțiuni
în revendicare ci poate fi cerut doar în baza Legii nr. 18/1991, deoarece
terenul a intrat în proprietatea statului fără titlu.
- Ministerul Agriculturii și Agenția
Domeniilor Statului au calitate procesuală pasivă ambele fiind implicate în
procesul privatizării S.C. R. SA.
- sumele cerute pentru bunurile care
nu mai există sunt în limita valorii de circulație a acestora;
- instanța a respins fără motivare
cererea privind lipsa folosinței bunurilor;
- instanța de apel nu s-a pronunțat
cu privire la cheltuielile de judecată din apel.
II. Pârâta S.C. R. SA Valea
Călugărească, fără a-și încadra în drept recursul, critică hotărârea în esență
p entru că nu s-a făcut dovada existenței bunurilor solicitate.
Obligarea la cheltuielile de
judecată trebuia să se facă proporțional cu valoarea pretențiilor la care
pârâții au fost obligați. Mai arată recurenta că respingându-se capătul de
cerere cu privire la teren, greșit a fost obligată la plata onorariului de
expertiză topo.
III. Pârâta Ministerul Finanțelor
Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova a formulat recurs
invcând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc.
civ. susținând criticile privind lipsa calității procesuale pasive a statului,
prescripția dreptului la acțiune privind bunurile mobile și excepția
inadmisibilității acțiunii.
Pe fondul cauzei criticile se referă
la faptul că:
- nu există nici o dovadă că
bunurile revendicate existau la data când reclamantul susține că au fost
preluate abuziv;
- bunurile nu sunt individualizate
în declarațiile martorilor;
- nu există autorizția de demolare
pentru imobilele care nu mai există și nu se cunoaște anul demolării;
- din probele administrate în cauză
bunurile au fost părăsite și luate de Gospodăria Agricolă de Stat;
- S.C. R. S.A. deține bunurile în baza Legii nr.
15/1990;
- evaluarea tuturor bunurilor s-a făcut ca fiind
în stare bună deși din probatorii nu rezultă această situație ;
- lipsa de folosință a bunurilor nu s-a putut
calcula deoarece acestea nu mai există și reclamantul nu a depus vreun document
legal pentru ele, motiv pentru care nu se pot acorda despăgubiri;
- legea aplicabilă este Legea nr. 10/2001 și
nu art. 480 C. civ.;
- situația juridică a bunurilor nu a fost
clarificată.
Recursurile sunt nefondate urmând a
fi respinse pentru următoarele considerente:
I. Cu referire la recursul reclamantului I.M.
analiza criticilor care se repetă se va face grupat.
Critica privitoare la faptul că
greșit instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii cu privire la
suprafața de 15 ha, este neîntemeiată și urmează a fi înlăturată.
Din bogatul material probator reiese
fără de tăgadă faptul că atât reclamantul cât și autoarea sa au beneficiat de
dispozițiile Legii nr. 18/1991 și nu mai pot formula o acțiune în revendicare
pentru aceeași suprafață de teren.
Critica privind greșita admitere a
excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și
Agenției Domeniilor Statului urmează a fi înlăturată deoarece nici una din
aceste pârâte nu deține vreunul din bunurile revendicate.
Nefondată este și critica privind
greșita evaluare a construcțiilor și bunurilor mobile, deoarece această
evaluare are la bază expertizele fundamentate pe criterii stabilite prin norme
legale.
În ce privește capătul de cerere
privind contravaloarea lipsei de folosință, reclamantul I.M., a renunțat la
acest capăt la termenul din 4 noiembrie 2003.
II. Cât privește recursul S.C. R.
SA Valea Călugărească, criticile formulate sunt nefondate, urmând a fi
înlăturate. În mod corect, în baza probelor (înscrisuri, declarații de martori
și expertize) instanțele de fond și de apel au reținut existența bunurilor
mobile și imobile la data preluării abuzive.
Chiar dacă în acel moment nu s-a
încheiat proces-verbal de predare-primire s-a făcut dovada existenței
bunurilor.
Critica privind cheltuielile de
judecată nu este întemeiată, pârâta S.C. R. SA căzând în pretenții, este firesc
să fie obligată la cheltuieli de judecată.
III. Cu referire la recursul Ministerului
Finanțelor Publice criticile vor fi înlăturate, iar cele care se repetă se vor
grupa în vederea analizării..
Astfel, nu poate fi primită critica
potrivit căreia Ministerul Finanțelor Publice este lipsit de calitate
procesuală pasivă. Conform art. 6 din Legea nr. 213/1998 în litigiile
privitoare la dreptul de proprietate statul are calitate procesuală pasivă și
este reprezentat în proces de Ministerul Finanțelor Publice.
Acțiunea este întemeiată pe art. 480
C. civ., încât nu pot fi primite criticile privind prescripția dreptului la
acțiune și inadmisibilitatea acțiunii.
Și celelalte critici privitoare la
bunuri urmează a fi înlăturate. Bogatul material probator demonstrează
existența bunurilor revendicate și situația lor juridică, iar evaluarea acestora
s-a făcut prin expertize bazate pe criterii obiective.
Așa fiind, instanțele de fond și de
apel au pronunțat hotărâri legale și temeinice, iar recursurile urmează a fi
respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile
declarate de către reclamantul I.M., pârâta S.C. R. SA, pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 70 din 16 iulie 2002 a Curții
de Apel Ploiești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2003.