ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10266/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 26 iunie 2003 B.M. a introdus acțiune civilă prin care a solicitat obligarea: - Comisiei comunale Boldești-Scăieni pentru aplicarea Legii fondului funciar să o pună în posesia terenului în suprafață de 0,25 ha situat în punctul „Gura Pădurii”; - Primarului comunei Boldești-Scăieni la plata de daune cominatorii până la data punerii efective în posesie; - Comisiei Județene Prahova pentru aplicarea Legii fondului funciar să emită titlu de proprietate asupra aceluiași teren. Cu privire la identificarea terenului reclamanta a arătat în motivarea acțiunii că rezultă din procesul verbal nr. 334 din 29 martie 1961 întocmit în temeiul Decretului nr. 115/1959.

Acțiunea civilă de mai sus a fost respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 2375 din 17 martie 2004 pronunțată de Judecătoria Ploiești. Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 19 din 13 ianuarie 2005 pronunțată de Tribunalul Prahova secția civilă, iar recursul declarat de aceeași reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 717 din 6 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești secția civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut ca situație de fapt că autorul reclamantei, defunctul B.D., a fost proprietarul unui teren în suprafață de 0,25 ha situat în punctul „Gura Pădurii”, teren care a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 115/1959, iar în aplicarea succesivă a legilor nr. 18/1991 și nr. 1/2000 reclamantei i-a fost restituit dreptul de proprietate pentru acest teren, mai întâi prin acordarea de acțiuni la SC R. SA Valea Călugărească (decizia nr. 265/1992/1993) și apoi prin punerea efectivă în posesie (proces verbal nr. 432 din 30 iunie 2003) și eliberarea titlului de proprietate nr. 100 din 17 iulie 2003 asupra unui teren pășune în suprafață de 2531 mp situat în perimetrul SC R. SA Valea Călugărească pe un alt amplasament decât cel al terenului preluat de stat de la autorul reclamantei.

Au mai constatat instanțele că acțiunea introdusă de reclamantă este consecința nemulțumirii sale referitoare la amplasamentul terenului atribuit, urmărind prin această acțiune să fie pusă în posesie pe vechiul amplasament al terenului din punctul „Gura Pădurii”. În raport cu starea de fapt descrisă, instanțele au hotărât că, potrivit prevederilor art. 36 din forma inițială a Legii nr. 18/1991 devenit art. 37 în urma republicării legii și prevederilor art. 8 din Legea nr. 1/2000, în mod legal au fost acordate reclamantei acțiuni la SC R. SA Valea Călugărească, iar restituirea în natură s-a făcut corect pe un alt amplasament din perimetrul acelei societăți și nu pe vechiul amplasament.

În fine, instanțele au mai statuat că exced acestui proces susținerile reclamantei referitoare la încălcarea legii cu prilejul întocmirii procesului verbal de punere în posesie nr. 432/2000 și emiterii titlului de proprietate nr. 100/2003, neputându-se dispune punerea în posesie pe vechiul amplasament atât timp cât reclamanta nu a cerut anularea celor două acte menționate. Pe cale de acțiune civilă separată, aceeași reclamantă B.M. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Județeană Prahova și Comisia locală Boldești-Scăieni pentru aplicarea Legii fondului funciar solicitând constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 100 din 17 iulie 2003 emis de prima pârâtă cu motivarea că nu s-a respectat vechiul amplasament al terenului preluat de stat de la autorul reclamantei din punctul „Grajduri Gura Pădurii” în suprafață de 2500 mp arabil.

Acțiunea cu acest obiect a fost respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 5412 din 30 iunie 2004 pronunțată de Judecătoria Ploiești, iar apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 16 din 12 ianuarie 2005 pronunțată de Tribunalul Prahova. Hotărârile de mai sus au fost modificate în tot de către Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, în urma admiterii recursului declarat de reclamantă prin decizia nr. 707 din 3 mai 2005. Judecând fondul pricinii, prin aceeași decizie instanța de recurs a admis acțiunea introdusă de reclamantă, a anulat titlul de proprietate nr. 100 din 17 iulie 2003 și a dispus emiterea unui nou titlu de proprietate pentru suprafața de 2500 mp pe vechiul amplasament, obligând comisiile pârâte în acest sens.

În considerentele celei din urmă hotărâri se arată că terenul preluat de stat de la autorul reclamantei avea suprafața de 2500 mp, era situat în punctul denumit popular „Gura Pădurii”, s-a aflat după preluare în patrimoniul G. Boldești, că în anul 2000 reprezentanții primăriei au delimitat și măsurat terenul prevăzut în amplasament, predându-l efectiv reclamantei, care l-a cultivat și a cules roadele netulburată de nimeni până în anul 2002, când reprezentanții primăriei i-au interzis nejustificat reclamantei să folosească terenul și au emis procesul-verbal de punere în posesie nr. 432 din 30 iunie 2003, care nu poartă semnătura reclamantei, prezentând ștersături și modificări vizibile.

Coroborând cele de mai sus cu constatarea făcută prin expertiză tehnică, potrivit căreia terenul este liber și nu a fost atribuit altei persoane, instanța a conchis că nu există temeiuri care să împiedice reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei pe vechiul amplasament al terenului, astfel încât a hotărât în modul mai sus arătat. La 4 iunie 2005 B.M. a formulat cerere de revizuire solicitând anularea deciziei nr. 717 din 6 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă susținând că este potrivnică deciziei nr. 707 din 3 mai 2005 pronunțată de aceeași curte de apel. Revizuenta a expediat parțial un exemplar din cererea de revizuire către Curtea de Apel Ploiești și un exemplar identic către Înalta Curte de Casație și Justiție.

La Curtea de Apel Ploiești cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 7 iunie 2005, formând obiectul dosarului nr. 5730/2005, în care secția civilă a acestei instanțe a pronunțat decizia nr. 966 din 25 iulie 2005, prin care, constatând că revizuirea are ca fundament cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., iar instanța mai mare în grad celei care a dat hotărârile pretins potrivnice este Înalta Curte de Casație și Justiție, a declinat competența soluționării cererii de revizuire în favoarea instanței supreme, la care pricina a format dosarul nr. 10918/2005. Celălalt exemplar din aceeași cerere de revizuire, expediat direct către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost primit la această instanță la data de 8 iunie 2005 și a fost format dosarul nr. 8102/2005.

În ședința publică de la 17 noiembrie 2005 dosarele au fost conexate sub nr. 8102/2005, constatându-se că reprezintă una și aceeași pricină. Cererea de revizuire este întemeiată. Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este caz de revizuire dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituția puterii lucrului judecat. În pricinile care au făcut obiectul celor două judecăți există identitate de părți și de calități procesuale, revizuenta B.M. fiind reclamantă, iar intimatele comisii fiind pârâte. Există de asemenea și identitate de cauză, constând în modul de aplicare a prevederilor Legii 18/1991 și Legii nr. 1/2000 referitoare la amplasamentele terenurilor pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate.

Între aceste cauze există numai aparent o lipsă de identitate a obiectului cauzei, în una din ele cerându-se punerea în posesie pe vechiul amplasament al terenului pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate, iar în cealaltă solicitându-se anularea titlului de proprietate prin care reclamantei, îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra aceluiași teren preluat de stat de la autorul său, i-a fost atribuit un teren echivalent ca suprafață, dar diferit ca amplasament. Identitatea de obiect nu presupune în mod neapărat ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acestora să rezulte că scopul final urmărit de parte este același în ambele acțiuni, ceea ce este cazul în speță, revizuenta, reclamantă în cauzele examinate, urmărind ca finalitatea proceselor pornite să consacre dreptul său de a i se reconstitui proprietatea pe vechiul amplasament al terenului preluat de stat.

Prin prisma celor mai sus arătate rezultă că în cauzele cercetate există tripla identitate de părți, cauză și obiect cerută de art. 1201 C. civ. Hotărârile sunt și vădit potrivnice. Astfel, în una din cauze, anume cea soluționată irevocabil prima la 3 mai 2005 s-a statuat în esență că este nu numai posibilă, ci și obligatorie reconstituirea dreptului de proprietate al revizuentei pe vechiul amplasament, ceea ce a determinat anularea titlului de proprietate, în timp ce în secunda cauză, soluționată irevocabil ulterior la 6 mai 2005, s-a statuat contrariul, în sensul că nu este legală punerea reclamantei în posesia terenului pe vechiul amplasament și că în mod corect ar fi fost pusă în posesie pe un alt amplasament prin actele emise în aplicarea legilor fondului funciar (proces-verbal de punere în posesie și titlu de proprietate).

Ori, autoritatea de lucru judecat, prevăzută de art. 1201 C. civ. are la bază regula potrivit căreia o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută într-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, aceasta în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției. Deci principiul autorității de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile între două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți sau constatările făcute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară dată în alt proces.

În fine, deși la data celei de a doua judecăți (6 mai 2005), când a rămas irevocabilă hotărârea de primă instanță prin care s-a statuat în sensul legalității atribuirii către revizuentă a unui alt teren decât cel efectiv preluat de stat, exista cu autoritate de lucru judecat hotărârea anterioară din 3 mai 2005, prin care s-a dispus anularea titlului de proprietate și obligarea intimatelor la eliberarea unui nou titlu de proprietate pentru același teren, dar pe vechiul amplasament, nu a fost invocată în fața celei de a doua instanțe autoritatea lucrului judecat dată de hotărârea pronunțată anterior în primul proces.

În concluzie, sentința civilă nr. 2375 din 17 martie 2004 pronunțată de Judecătoria Ploiești, rămasă definitivă la 13 ianuarie 2005 și irevocabilă prin decizia nr. 717 din 6 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, este potrivnică deciziei nr. 707 din 3 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, și încalcă autoritatea lucrului judecat dată de cea din urmă. Ca urmare, pentru cele astfel stabilite și potrivit dispozițiilor art. 327 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire va fi încuviințată, iar hotărârea atacată va fi anulată

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite cererea de revizuire introdusă de revizuenta B.M. și anulează sentința civilă nr. 2375 din 17 martie 2004 pronunțată de Judecătoria Ploiești rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 19 din 13 ianuarie 2005 pronunțată de Tribunalul Prahova și irevocabilă prin decizia nr. 717 din 6 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2005.