ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10266/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 26 iunie 2003 B.M. a introdus

acțiune civilă prin care a solicitat obligarea:

- Comisiei comunale Boldești-Scăieni

pentru aplicarea Legii fondului funciar să o pună în posesia terenului în

suprafață de 0,25 ha situat în punctul „Gura Pădurii”;

- Primarului comunei Boldești-Scăieni

la plata de daune cominatorii până la data punerii efective în posesie;

- Comisiei Județene Prahova pentru

aplicarea Legii fondului funciar să emită titlu de proprietate asupra aceluiași

teren.

Cu privire la identificarea

terenului reclamanta a arătat în motivarea acțiunii că rezultă din procesul

verbal nr. 334 din 29 martie 1961 întocmit în temeiul Decretului nr. 115/1959.

Acțiunea civilă de mai sus a fost

respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 2375 din 17 martie 2004

pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Apelul declarat de reclamantă a fost

respins ca nefondat prin decizia nr. 19 din 13 ianuarie 2005 pronunțată de

Tribunalul Prahova secția civilă, iar recursul declarat de aceeași reclamantă a

fost respins ca nefondat prin decizia nr. 717 din 6 mai 2005 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești secția civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanțele

au reținut ca situație de fapt că autorul reclamantei, defunctul B.D., a fost

proprietarul unui teren în suprafață de 0,25 ha situat în punctul „Gura

Pădurii”, teren care a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 115/1959,

iar în aplicarea succesivă a legilor nr. 18/1991 și nr. 1/2000 reclamantei i-a

fost restituit dreptul de proprietate pentru acest teren, mai întâi prin acordarea

de acțiuni la SC R. SA Valea Călugărească (decizia nr. 265/1992/1993) și apoi

prin punerea efectivă în posesie (proces verbal nr. 432 din 30 iunie 2003) și

eliberarea titlului de proprietate nr. 100 din 17 iulie 2003 asupra unui teren

pășune în suprafață de 2531 mp situat în perimetrul SC R. SA Valea Călugărească

pe un alt amplasament decât cel al terenului preluat de stat de la autorul

reclamantei.

Au mai constatat instanțele că

acțiunea introdusă de reclamantă este consecința nemulțumirii sale referitoare

la amplasamentul terenului atribuit, urmărind prin această acțiune să fie pusă

în posesie pe vechiul amplasament al terenului din punctul „Gura Pădurii”.

În raport cu starea de fapt

descrisă, instanțele au hotărât că, potrivit prevederilor art. 36 din forma

inițială a Legii nr. 18/1991 devenit art. 37 în urma republicării legii și

prevederilor art. 8 din Legea nr. 1/2000, în mod legal au fost acordate reclamantei

acțiuni la SC R. SA Valea Călugărească, iar restituirea în natură s-a făcut

corect pe un alt amplasament din perimetrul acelei societăți și nu pe vechiul

amplasament.

În fine, instanțele au mai statuat

că exced acestui proces susținerile reclamantei referitoare la încălcarea legii

cu prilejul întocmirii procesului verbal de punere în posesie nr. 432/2000 și

emiterii titlului de proprietate nr. 100/2003, neputându-se dispune punerea în

posesie pe vechiul amplasament atât timp cât reclamanta nu a cerut anularea

celor două acte menționate.

Pe cale de acțiune civilă separată,

aceeași reclamantă B.M. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Județeană

Prahova și Comisia locală Boldești-Scăieni pentru aplicarea Legii fondului

funciar solicitând constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr.

100 din 17 iulie 2003 emis de prima pârâtă cu motivarea că nu s-a respectat

vechiul amplasament al terenului preluat de stat de la autorul reclamantei din

punctul „Grajduri Gura Pădurii” în suprafață de 2500 mp arabil.

Acțiunea cu acest obiect a fost

respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 5412 din 30 iunie 2004

pronunțată de Judecătoria Ploiești, iar apelul declarat de reclamantă a fost

respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 16 din 12 ianuarie 2005 pronunțată

de Tribunalul Prahova.

Hotărârile de mai sus au fost

modificate în tot de către Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, în urma

admiterii recursului declarat de reclamantă prin decizia nr. 707 din 3 mai

2005.

Judecând fondul pricinii, prin

aceeași decizie instanța de recurs a admis acțiunea introdusă de reclamantă, a

anulat titlul de proprietate nr. 100 din 17 iulie 2003 și a dispus emiterea

unui nou titlu de proprietate pentru suprafața de 2500 mp pe vechiul

amplasament, obligând comisiile pârâte în acest sens.

În considerentele celei din urmă

hotărâri se arată că terenul preluat de stat de la autorul reclamantei avea

suprafața de 2500 mp, era situat în punctul denumit popular „Gura Pădurii”, s-a

aflat după preluare în patrimoniul G. Boldești, că în anul 2000 reprezentanții

primăriei au delimitat și măsurat terenul prevăzut în amplasament, predându-l

efectiv reclamantei, care l-a cultivat și a cules roadele netulburată de nimeni

până în anul 2002, când reprezentanții primăriei i-au interzis nejustificat

reclamantei să folosească terenul și au emis procesul-verbal de punere în

posesie nr. 432 din 30 iunie 2003, care nu poartă semnătura reclamantei,

prezentând ștersături și modificări vizibile.

Coroborând cele de mai sus cu

constatarea făcută prin expertiză tehnică, potrivit căreia terenul este liber

și nu a fost atribuit altei persoane, instanța a conchis că nu există temeiuri

care să împiedice reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei pe

vechiul amplasament al terenului, astfel încât a hotărât în modul mai sus

arătat.

La 4 iunie 2005 B.M. a formulat

cerere de revizuire solicitând anularea deciziei nr. 717 din 6 mai 2005 pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă susținând că este potrivnică deciziei

nr. 707 din 3 mai 2005 pronunțată de aceeași curte de apel.

Revizuenta a expediat parțial un

exemplar din cererea de revizuire către Curtea de Apel Ploiești și un exemplar

identic către Înalta Curte de Casație și Justiție.

La Curtea de Apel Ploiești cererea

de revizuire a fost înregistrată la data de 7 iunie 2005, formând obiectul

dosarului nr. 5730/2005, în care secția civilă a acestei instanțe a pronunțat

decizia nr. 966 din 25 iulie 2005, prin care, constatând că revizuirea are ca

fundament cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., iar instanța mai

mare în grad celei care a dat hotărârile pretins potrivnice este Înalta Curte

de Casație și Justiție, a declinat competența soluționării cererii de revizuire

în favoarea instanței supreme, la care pricina a format dosarul nr. 10918/2005.

Celălalt exemplar din aceeași cerere

de revizuire, expediat direct către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost

primit la această instanță la data de 8 iunie 2005 și a fost format dosarul nr.

8102/2005.

În ședința publică de la 17

noiembrie 2005 dosarele au fost conexate sub nr. 8102/2005, constatându-se că

reprezintă una și aceeași pricină.

Cererea de revizuire este

întemeiată.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. este caz de revizuire dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de

instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină,

între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Fundamentul acestui motiv de

revizuire îl reprezintă instituția puterii lucrului judecat.

În pricinile care au făcut obiectul

celor două judecăți există identitate de părți și de calități procesuale,

revizuenta B.M. fiind reclamantă, iar intimatele comisii fiind pârâte.

Există de asemenea și identitate de

cauză, constând în modul de aplicare a prevederilor Legii 18/1991 și Legii nr. 1/2000

referitoare la amplasamentele terenurilor pentru care s-a reconstituit dreptul

de proprietate.

Între aceste cauze există numai

aparent o lipsă de identitate a obiectului cauzei, în una din ele cerându-se

punerea în posesie pe vechiul amplasament al terenului pentru care s-a

reconstituit dreptul de proprietate, iar în cealaltă solicitându-se anularea

titlului de proprietate prin care reclamantei, îndreptățită la reconstituirea

dreptului de proprietate asupra aceluiași teren preluat de stat de la autorul

său, i-a fost atribuit un teren echivalent ca suprafață, dar diferit ca

amplasament.

Identitatea de obiect nu presupune

în mod neapărat ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod,

ci este suficient ca din cuprinsul acestora să rezulte că scopul final urmărit

de parte este același în ambele acțiuni, ceea ce este cazul în speță,

revizuenta, reclamantă în cauzele examinate, urmărind ca finalitatea proceselor

pornite să consacre dreptul său de a i se reconstitui proprietatea pe vechiul

amplasament al terenului preluat de stat.

Prin prisma celor mai sus arătate

rezultă că în cauzele cercetate există tripla identitate de părți, cauză și

obiect cerută de art. 1201 C. civ.

Hotărârile sunt și vădit potrivnice.

Astfel, în una din cauze, anume cea

soluționată irevocabil prima la 3 mai 2005 s-a statuat în esență că este nu

numai posibilă, ci și obligatorie reconstituirea dreptului de proprietate al

revizuentei pe vechiul amplasament, ceea ce a determinat anularea titlului de

proprietate, în timp ce în secunda cauză, soluționată irevocabil ulterior la 6

mai 2005, s-a statuat contrariul, în sensul că nu este legală punerea

reclamantei în posesia terenului pe vechiul amplasament și că în mod corect ar

fi fost pusă în posesie pe un alt amplasament prin actele emise în aplicarea

legilor fondului funciar (proces-verbal de punere în posesie și titlu de

proprietate).

Ori, autoritatea de lucru judecat,

prevăzută de art. 1201 C. civ. are la bază regula potrivit căreia o acțiune nu

poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută într-o

hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă

hotărâre, aceasta în scopul de a se realiza o administrare uniformă a

justiției.

Deci principiul autorității de lucru

judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având

același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și

contrazicerile între două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile

recunoscute unei părți sau constatările făcute printr-o hotărâre definitivă să

nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară dată în alt proces.

În fine, deși la data celei de a

doua judecăți (6 mai 2005), când a rămas irevocabilă hotărârea de primă

instanță prin care s-a statuat în sensul legalității atribuirii către

revizuentă a unui alt teren decât cel efectiv preluat de stat, exista cu autoritate

de lucru judecat hotărârea anterioară din 3 mai 2005, prin care s-a dispus

anularea titlului de proprietate și obligarea intimatelor la eliberarea unui

nou titlu de proprietate pentru același teren, dar pe vechiul amplasament, nu a

fost invocată în fața celei de a doua instanțe autoritatea lucrului judecat

dată de hotărârea pronunțată anterior în primul proces.

În concluzie, sentința civilă nr. 2375

din 17 martie 2004 pronunțată de Judecătoria Ploiești, rămasă definitivă la 13

ianuarie 2005 și irevocabilă prin decizia nr. 717 din 6 mai 2005 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, este potrivnică deciziei nr. 707 din 3

mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, și încalcă

autoritatea lucrului judecat dată de cea din urmă.

Ca urmare, pentru cele astfel stabilite

și potrivit dispozițiilor art. 327 alin. (1) C. proc. civ., cererea de

revizuire va fi încuviințată, iar hotărârea atacată va fi anulată

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite cererea de revizuire

introdusă de revizuenta B.M. și anulează sentința civilă nr. 2375 din 17 martie

2004 pronunțată de Judecătoria Ploiești rămasă definitivă prin decizia civilă

nr. 19 din 13 ianuarie 2005 pronunțată de Tribunalul Prahova și irevocabilă

prin decizia nr. 717 din 6 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 8 decembrie 2005.