ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6026/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 15 aprilie 2005, contestatorii T.M., T.A. în contradictoriu cu I.C.D.V.V. Valea Călugărească au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr. 22 din 24 martie 2005 emisă de pârât, prin care a fost respinsă cererea acestora de restituire în natură a terenului în suprafață de 0,30 ha și de acordare a despăgubirilor pentru construcțiile aflate pe acest teren situat în comuna Valea Călugărească, județul Prahova, confiscat în anul 1952 și demolate ulterior. Instanța de fond din oficiu a dispus față de cererile părților introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice, a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a Autorității Naționale de Restituire a Dreptului de Proprietate în calitate de intimați.

Prin sentința civilă nr. 230 din 14 martie 2006 Tribunalul Prahova a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a intimaților, a inadmisibilității și a prematurității acțiunii. A admis contestația, a anulat decizia nr. 22/2005 și a constatat dreptul contestatorilor de a beneficia de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, în calitate de moștenitori legali ai defuncților T.I. și A.B. A obligat intimatul I.C.D.V.V. să restituie în natură contestatorilor, imobilul situat în comuna Valea Călugărească, județul Prahova, compus din teren în suprafață de 3000 mp extravilan identificat conform schiței de plan la raportul de expertiză tehnică topometrică pct. 1, 2, 3, 4, 1. A stabilit măsuri reparatorii în favoarea contestatorilor în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul compus din 2 clădiri de locuințe, cramă, povarnă, magazie, 2 rezervoare de apă, toate demolate, în valoare de 2.289.400.000 lei cu titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Autorul contestatorilor T.I. a deținut în indiviziune cu numita A.B., imobilele situate în comuna Valea Călugărească, compuse din 2 clădiri de locuit, povarnă, crama, magazie, 2 rezervoare de apă, și un teren în suprafață de 15,40 ha, din care 3000 mp curte. Aceste imobile i-au fost preluate de Banca de Stat în anul 1952 și ulterior de fostul I.A.S. iar construcțiile au fost demolate după anul 1955. În baza Legii nr. 18/1991 moștenitorilor defuncților T.I. și A.B. li s-au reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor de 8 ha și respectiv 5 ha în baza sentinței civile nr. 1357/2004 a Judecătoriei Ploiești. Preluarea imobilelor s-a făcut în anul 1952, în baza Decretului nr. 494/1956 prin intermediul Băncii de Stat, pentru plata unor impozite, a unor datorii, în mod abuziv, deoarece foștii proprietari s-au aflat în imposibilitate de a-și exercita vreun drept în apărare.

Astfel, contestatorii au dreptul la restituirea în natură a terenului care este liber, precum și la plata despăgubirilor pentru construcțiile demolate reprezentând contravaloarea de piață a acestora la data notificării. Autorul contestatorilor a deținut cotă parte indiviză din imobilele în litigiu și nu bunurile în integralitatea lor, dar de cota parte ce a aparținut defunctei A.B. beneficiază tot contestatorii fiind singurii care au formulat cerere de restituire, profitându-le cota parte indiviză a defunctei în baza art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Nu au putut fi reținute apărările I.C.D.V.V. cu referire la nedepunerea în termenul legal a cererii și neformularea acesteia prin executorul judecătoresc precum și nedovedirea calității de moștenitori ai defunctei T.E.

întrucât din actele de stare civilă și certificatul de moștenitor nr. 29/1955 reiese că cei doi contestatori sunt copii defuncților T.I. și E., iar pe de altă parte cererea de notificare a fost formulată în termen legal la data de 31 octombrie 2001 Primăria Valea Călugărească care a înaintat-o unității deținătoare I.C.D.V.V. la data de 14 aprilie 2002. Nu s-au reținut ca fondate afirmațiile intimatului I.C.D.V.V. că terenul în litigiu a făcut obiectul legilor fondului funciar, aflându-se în extravilanul localității, întrucât de pe o parte, din probe nu reiese că terenul a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, chiar dacă se află în extravilan, iar pe de altă parte, Decretul nr. 494/1956 reprezintă un act normativ în baza căruia imobilele au fost preluate abuziv.

Prin urmare, excepțiile lipsei calității procesuale pasive ale intimaților, a inadmisibilității și a prematurității contestației au fost respinse, întrucât exista identitate între persoana intimaților și cei despre care se pretind a fi obligați în raportul juridic dedus judecății. Pe de altă parte, dreptul la acțiune al contestatorilor s-a născut la data comunicării deciziei emisă în baza Legii nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 397 din 20 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, s-au admis apelurile declarate de pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Prahova și de către I.C.D.V.V.

A fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că au fost admise excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Finanțelor Publice, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății, și a fost respinsă acțiunea contestatorilor formulată în contradictoriu cu aceștia pentru lipsa calității procesuale pasive. Față de I.C.D.V.V. s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru construcția demolată, a respins acest capăt de cerere și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată în contradictoriu cu I.C.D.V.V. În final s-au menținut dispozițiile sentinței apelate cu privire la respingerea excepțiilor prematurității și inadmisibilității contestației.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Apelurile declarate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestora sunt întemeiate. Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, calitatea procesuală pasivă în cauză aparține unităților deținătoare a imobilelor în al cărui patrimoniu se află terenul în litigiu. Cererea de acordare de despăgubiri pentru construcția demolată se soluționează conform art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată de către primarul unității administrativ-teritoriale în a cărui rază se află imobilul.

Astfel atribuțiile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților constau doar în a acorda sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrațiilor publice locale și centrale precum și persoanelor juridice deținătoare de imobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001. Potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are calitate procesuală pasivă doar în cazul contestării deciziei emisă de această instituție în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, care se soluționează potrivit art. 19 din capitolul VI al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în raport de dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 deci în cauză nici această instituție nu are calitate procesuală pasivă.

Fondat s-a apreciat și apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice întrucât raportat la obiectul pretențiilor contestatorilor (restituire în natură și acordarea de despăgubiri bănești) în raport de dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, acesta nu are calitate procesuală pasivă. În ceea ce privește apelul declarat de I.C.D.V.V. Primul motiv de apel ce vizează inadmisibilitatea contestației pentru nerespectarea prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, nu este fondat, întrucât așa cum a reținut și instanța de fond mențiunea comunicării notificării prin executor judecătoresc nu are caracter obligatoriu atât timp cât cererea a fost formulată la data de 31 octombrie 2002 și cuprinde elementele de identificare a persoanei îndreptățite, a imobilului ce se cere restituit și valoarea estimativă a acestuia.

Celelalte două motive de apel sunt însă întemeiate, hotărârea instanței de fond fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) și respectiv a art. 32 din Legea nr. 10/2001 republicată. Astfel terenul solicitat de către contestatori, conform raportului de expertiză efectuat în cauză este situat în extravilanul localității Valea Călugărească făcând aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată. Față de cererea de acordare de despăgubiri pentru construcția demolată, excepția lipsei calității procesuale pasive a I.C.D.V.V. este fondată în raport de dispozițiile art. 32 din Legea nr. 10/2001 republicată. Competența de soluționare a acestui capăt de cerere revenea primarului din raza teritorială în care se află construcția demolată, respectiv Valea Călugărească.

Contestatorii nu au înțeles să se judece și cu primarul comunei Valea Călugărească astfel că, pentru acest capăt de cerere I.C.D.V.V. nu are calitate procesuală pasivă. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, reclamanții T.A. , T.V. și T.E. au formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., însă cu ocazia dezbaterilor s-a arătat că își restrâng recursul doar la punct 9 al art. 304 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a susținut că în mod greșit s-au admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a apelanților, că în mod greșit s-a apreciat că terenul se situează în extravilanul localității Valea Călugărească și nu face obiectul cererii de restituire în baza Legii nr. 10/2001.

S-a mai susținut că din probele aflate la dosar nu reiese că terenul a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 chiar dacă se află în extravilanul localității, că de fapt în mod greșit a fost calificat ca fiind teren extravilan, că nu s-au produs probe în acest sens și că de fapt acesta se află în intravilanul localității. Recursul va fi însă admis pentru considerentele următoare: Analizând întregul probatoriu administrat în cauză se constată că, în raportul de expertiză tehnică, la fila 94 dosar fond, se reține că terenul în suprafață de 3000 mp, se află în extravilanul localității Valea Călugărească, în tarlaua 56, parcelele 4668 și 4651. Acest lucru rezultând din planurile cadastrale aflate în arhiva I.C.D.V.V.

Se mai reține că acest teren are categoria de folosință „perdele de protecție salcâm, măceși, tufe pin" că nu este afectat de detalii de sistematizare și că fostele construcții ce au existat pe acest amplasament sunt în stare de ruină. La fila 106, a raportului de expertiză, se arată că s-au identificat parțial construcțiile existente pe teren cu ajutorul părților prezente, că nu s-au putut măsura, deoarece cea mai mare parte a construcțiilor, descrise în actele ce au stat la baza dosarului, sunt acoperite de mărăciniș, perdele de salcâm, măceși, tufe de pin și iarbă. Rezultă astfel că situația juridică a întregului imobil alcătuit din teren și construcții demolate nu a putut fi pe deplin stabilită.

Pentru acest motiv se va admite recursul reclamanților, și se va trimite cauza la aceiași instanță de apel pentru rejudecarea apelurilor formulate de parați. La rejudecare instanța urmează să verifice prin suplimentarea probatoriului dacă terenul din litigiu este situat în extra sau intravilanul localității Valea Călugărească și dacă această suprafață de teren a făcut obiectul Legii nr. 18/1991. După lămurirea deplină a situației de fapt a imobilului , se va proceda la verificarea incidenței Legii nr. 10/2001 asupra acestuia și la identificarea construcțiilor în prezent demolate pentru care reclamanții au solicitat măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești. Cu ocazia rejudecării instanța de apel va analiza și celelalte critici formulate de recurenți.

În raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul reclamanților pentru motivele arătate, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții T.A., T.V. și T.E. împotriva deciziei civile nr. 397 din 20 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de pârâții Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Prahova și I.C.D.V.V., la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2007.