ÎCCJ, decizie (scj.ro #84210)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84210) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Recurs.

Cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C.

proc. pen. Lipsa cercetării judecătorești

Cuprins pe

materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata.

Căile de atac ordinare. Recursul

Indice

alfabetic:

Drept procesual penal

- recurs

-

cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C.

proc. pen.

-

lipsa cercetării judecătorești

C. proc. pen.,

art. 385

9

alin. (1) pct.

10

Dacă

prima instanță a dispus condamnarea inculpatului în lipsa

cercetării judecătorești, iar instanța de apel a

menținut hotărârea primei instanțe, fără ca procesul

penal să fi parcurs faza cercetării judecătorești care

trebuia suplinită în calea de atac a apelului - în virtutea căreia

cauza era devoluată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform

art. 371 alin. (2) C. proc. pen. - este incident cazul de casare prevăzut

în art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., decizia instanței

de apel fiind supusă casării cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea

apelului.

I.C.C.J., secția penală, decizia

nr. 6026 din 13 decembrie 2007

Cauza

dedusă judecății a suferit mai multe cicluri procesuale urmare a

căilor de atac exercitate de procuror și inculpați, a căror

succesiune se impune a fi expusă succint, pentru înțelegerea exactă

a limitelor învestirii instanțelor, modului în care s-a

desfășurat cercetarea judecătorească și, nu în ultimul

rând, pentru verificarea criticilor ce se constituie drept motive de recurs,

așa cum au fost invocate de inculpați.

Prin

rechizitoriul din 14 decembrie 2001, Parchetul de pe lângă Tribunalul

București a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A.V.

și G.G. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită

prevăzută în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu referire la

art. 255 C. pen. și aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și a

inculpatului B.E. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate

la dare de mită prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 7

alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 255 C. pen. și

aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

Tribunalul

București, Secția a II-a penală, prin sentința nr. 762 din

3 iunie 2004, reținând vinovăția inculpaților în

săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în

judecată, i-a condamnat la pedepse cu executare în regim de detenție.

Prin

decizia nr. 1013 din 23 decembrie 2004, Curtea de Apel București,

Secția I penală, a respins ca nefondate apelurile procurorului

și inculpaților.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 3729

din 16 iunie 2005, a admis recursurile declarate de procuror și de

inculpați, a casat decizia, dispunând trimiterea cauzei la instanța

de apel pentru rejudecarea apelurilor, întrucât hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

Învestită

în acest mod, Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 865 A

din 8 noiembrie 2005, a desființat sentința nr. 762 din 3 iunie 2004

a Tribunalului București, Secția a II-a penală, și a trimis

cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea că

instanța de fond a avut în vedere vinovăția inculpaților în

săvârșirea infracțiunii de dare de mită în calitate de

autori sau complici în modalitatea „promisiunii” și nu a „oferirii”,

așa cum se reținuse prin actul de sesizare, modalitate în raport de

care nu s-au administrat probe.

Tribunalul

București, Secția a II-a penală, reînvestit cu judecarea cauzei,

prin sentința nr. 252 din 1 martie 2006, pronunțându-se asupra

excepției neregularității sesizării instanței, în

sensul că fapta descrisă în rechizitoriu este alta decât cea

rezultată prin modificarea acțiunii penale de către titularul

acesteia în căile de atac, a apreciat actul de sesizare contrar

dispozițiilor art. 263 C. proc. pen., considerând incidente

dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

În

consecință, admițând excepția, a dispus restituirea cauzei

privind pe inculpații A.V., G.G. și B.E. la Parchetul de pe

lângă Tribunalul București, în vederea refacerii actului de sesizare,

precum și a întregii urmăriri penale sub aspectul noii

modalități de săvârșire a infracțiunii de dare de

mită, și anume „promisiunea” ca latură obiectivă a

infracțiunii.

Hotărârea

a fost supusă recursului exercitat de procuror, care a fost admis de

Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 789 din 1 iunie

2006.

Instanța

de control judiciar a casat sentința și a dispus trimiterea cauzei

pentru continuarea judecății la Tribunalul București, apreciind

că împrejurarea că în cursul judecății se ajunge la

concluzia că infracțiunea pentru care inculpații au fost

trimiși în judecată a fost comisă în altă modalitate,

respectiv în forma „promisiunii” și nu a „oferirii” de mită, nu poate

duce la concluzia că nu s-a făcut o legală învestire a

instanței, iar rechizitoriul ar fi nul în condițiile art. 197 alin.

(2) C. proc. pen.

În

continuarea judecății, Tribunalul București, Secția I

penală, prin sentința nr. 354 din 12 martie 2007, reținând

vinovăția inculpaților A.V. și G.G. în săvârșirea

infracțiunii prevăzute în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu

referire la art. 255 C. pen. și aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C.

pen. și a inculpatului B.E. în săvârșirea infracțiunii

prevăzute în art. 26 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr.

78/2000 cu referire la art. 255 C. pen. și aplicarea art. 75 alin. (1)

lit. a) C. pen., i-a condamnat la pedepsele de 3 ani închisoare.

În temeiul

art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor pe durata

unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.

Curtea de

Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, prin decizia nr. 234/A din 28 iunie 2007, a admis apelurile

inculpaților și a desființat în parte sentința, în sensul

că a înlăturat dispozițiile art. 71, art. 64 alin. (1) lit. c)

C. pen., a căror aplicare nu se justifică, întrucât inculpații

nu s-au folosit de o funcție sau profesie anume în comiterea

infracțiunii de dare de mită în calitate de autori sau complice.

În termen

legal, inculpații au declarat recurs, solicitând casarea deciziei atacate,

între altele, în temeiul art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.

Înalta

Curte de Casație și Justiție constată fondate recursurile

inculpaților, cu următoarea motivare:

Urmărirea

penală, fază nepublică a procesului penal, are drept obiect,

potrivit dispozițiilor art. 200 C. proc. pen., strângerea probelor

necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea

făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se

constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în

judecată.

Probele

astfel strânse, pe baza cărora a fost sesizată instanța prin

rechizitoriu, pentru a constitui temeiul pronunțării unei

hotărâri judecătorești, trebuie verificate în cursul

cercetării judecătorești, prin administrarea lor în mod nemijlocit,

oral, în condiții de contradictorialitate, în acord cu dispozițiile

art. 287, art. 288, art. 289 și urm. C. proc. pen.

Numai

după efectuarea unei asemenea verificări, printr-o cercetare

judecătorească completă, cu respectarea principiilor care

guvernează faza de judecată și după administrarea

oricăror alte probe a căror administrare apare necesară pentru

stabilirea adevărului, instanța, motivat, poate pronunța o

hotărâre cu privire la faptele și vinovăția persoanelor

trimise în judecată.

În

prezenta cauză, urmare a reluării judecății în mai multe

rânduri, lipsește cercetarea judecătorească, activitate

reglementată de dispozițiile art. 322-332 C. proc. pen.

Singura

etapă a procesului în care s-a desfășurat cercetarea

judecătorească a fost după învestirea instanței de fond -

Tribunalul București, Secția a II-a penală - la data de 19

decembrie 2001, când s-au audiat inculpații, au fost ascultați

martorii N.R., M.N. și V.V. și s-a efectuat o expertiză

criminalistică având ca obiectiv verificarea autenticității celor

3 casete audio, redării scrise a convorbirilor și a unei casete

video.

Acest

probator a stat la baza sentinței penale nr. 762 din 3 iunie 2004, prin

care instanța de fond, în complet de doi judecători, a reținut

vinovăția inculpaților în săvârșirea

infracțiunilor cu care a fost sesizată.

Hotărârea

a fost desființată prin decizia penală nr. 865 A din 8 noiembrie

2005 a Curții de Apel București, cauza fiind trimisă spre

rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Ulterior

acestei date, judecata a fost reluată de Tribunalul București,

Secția I penală, în compunerea legală, complet format

dintr-un singur judecător, așa cum s-a stabilit în mod obligatoriu

prin Decizia nr. V din 26 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, Secțiile Unite, finalizându-se prin sentința

penală nr. 354 din 12 martie 2007, care motivează reținerea

vinovăției inculpaților prin analiza probatoriului administrat

în toate fazele procesuale.

Aceeași

instanță de fond s-a mărginit la a consemna în partea

introductivă a hotărârii poziția procesuală a

inculpaților în sensul că nu mai au cereri, probe de solicitat în

apărare față de noua modalitate de săvârșire a faptei

reținută prin decizia instanței de apel și nu înțeleg

să fie reaudiați, menționând că nu mai au nimic de

adăugat față de declarațiile date anterior.

Practic,

temeiul condamnării inculpaților l-au constituit probele strânse la

urmărirea penală, verificate în cursul cercetării

judecătorești de o instanță, într-o compunere care la data

de 12 martie 2007 nu mai era prevăzută de lege și a cărei

hotărâre fusese desființată.

Fără

să sesizeze lipsa cercetării judecătorești și

fără să facă aplicarea dispozițiilor art. 378 alin. (1

1

)

C. proc. pen., în sensul ascultării inculpaților, considerând de

prisos a reanaliza poziția acestora în apel față de

precizările făcute prin apărători la instanța de fond

în sensul că nu înțeleg să fie reaudiați menținând

declarațiile date anterior, instanța de control judiciar

încorporează motivarea instanței inferioare, indicând că în

raport cu probatoriul administrat în cauză, situația de fapt a fost

corect reținută.

Altfel

spus, procedând în acest mod, instanța de apel a menținut o

hotărâre judecătorească de condamnare, fără ca

procesul penal să fi parcurs faza cercetării judecătorești

care trebuia suplinită în calea de atac, în virtutea căreia cauza era

devoluată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371

alin. (2) C. proc. pen., așa încât inculpații au fost lipsiți de

beneficiile unui proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 paragraf

1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale.

Numai

după verificarea probelor strânse la urmărirea penală, prin

procedee probatorii legale, în cursul judecății, în condiții de

oralitate, contradictorialitate și nemijlocire a dezbaterilor, se poate stabili

situația de fapt și, în acord cu aceasta, se pot trage concluzii

motivate privind răspunderea penală a inculpaților pentru

infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.

În

consecință, constatându-se absența cercetării

judecătorești, nelegalitate rămasă nesancționată

de instanța de apel, se apreciază incident cazul de casare

prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.

Față de

considerentele ce preced, recursurile declarate de inculpați au fost

admise, decizia penală atacată a fost casată și s-a dispus

trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor inculpaților la

instanța de apel, Curtea de Apel București, Secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie.