ÎCCJ, decizie (scj.ro #84210)

Recurs. Cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. Lipsa cercetării judecătorești Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul Indice alfabetic: Drept procesual penal - recurs - cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. - lipsa cercetării judecătorești C. proc. pen., art. 385 9 alin. (1) pct. 10 Dacă prima instanță a dispus condamnarea inculpatului în lipsa cercetării judecătorești, iar instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe, fără ca procesul penal să fi parcurs faza cercetării judecătorești care trebuia suplinită în calea de atac a apelului - în virtutea căreia cauza era devoluată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc.

pen. - este incident cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., decizia instanței de apel fiind supusă casării cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 6026 din 13 decembrie 2007 Cauza dedusă judecății a suferit mai multe cicluri procesuale urmare a căilor de atac exercitate de procuror și inculpați, a căror succesiune se impune a fi expusă succint, pentru înțelegerea exactă a limitelor învestirii instanțelor, modului în care s-a desfășurat cercetarea judecătorească și, nu în ultimul rând, pentru verificarea criticilor ce se constituie drept motive de recurs, așa cum au fost invocate de inculpați. Prin rechizitoriul din 14 decembrie 2001, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A.V.

și G.G. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 255 C. pen. și aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și a inculpatului B.E. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 255 C. pen. și aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. Tribunalul București, Secția a II-a penală, prin sentința nr. 762 din 3 iunie 2004, reținând vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, i-a condamnat la pedepse cu executare în regim de detenție. Prin decizia nr. 1013 din 23 decembrie 2004, Curtea de Apel București, Secția I penală, a respins ca nefondate apelurile procurorului și inculpaților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 3729 din 16 iunie 2005, a admis recursurile declarate de procuror și de inculpați, a casat decizia, dispunând trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecarea apelurilor, întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția. Învestită în acest mod, Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 865 A din 8 noiembrie 2005, a desființat sentința nr. 762 din 3 iunie 2004 a Tribunalului București, Secția a II-a penală, și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea că instanța de fond a avut în vedere vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii de dare de mită în calitate de autori sau complici în modalitatea „promisiunii” și nu a „oferirii”, așa cum se reținuse prin actul de sesizare, modalitate în raport de care nu s-au administrat probe.

Tribunalul București, Secția a II-a penală, reînvestit cu judecarea cauzei, prin sentința nr. 252 din 1 martie 2006, pronunțându-se asupra excepției neregularității sesizării instanței, în sensul că fapta descrisă în rechizitoriu este alta decât cea rezultată prin modificarea acțiunii penale de către titularul acesteia în căile de atac, a apreciat actul de sesizare contrar dispozițiilor art. 263 C. proc. pen., considerând incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. În consecință, admițând excepția, a dispus restituirea cauzei privind pe inculpații A.V., G.G. și B.E. la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în vederea refacerii actului de sesizare, precum și a întregii urmăriri penale sub aspectul noii modalități de săvârșire a infracțiunii de dare de mită, și anume „promisiunea” ca latură obiectivă a infracțiunii.

Hotărârea a fost supusă recursului exercitat de procuror, care a fost admis de Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 789 din 1 iunie 2006. Instanța de control judiciar a casat sentința și a dispus trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la Tribunalul București, apreciind că împrejurarea că în cursul judecății se ajunge la concluzia că infracțiunea pentru care inculpații au fost trimiși în judecată a fost comisă în altă modalitate, respectiv în forma „promisiunii” și nu a „oferirii” de mită, nu poate duce la concluzia că nu s-a făcut o legală învestire a instanței, iar rechizitoriul ar fi nul în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. În continuarea judecății, Tribunalul București, Secția I penală, prin sentința nr. 354 din 12 martie 2007, reținând vinovăția inculpaților A.V.

și G.G. în săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 255 C. pen. și aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și a inculpatului B.E. în săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 26 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 255 C. pen. și aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., i-a condamnat la pedepsele de 3 ani închisoare. În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.

Curtea de Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 234/A din 28 iunie 2007, a admis apelurile inculpaților și a desființat în parte sentința, în sensul că a înlăturat dispozițiile art. 71, art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., a căror aplicare nu se justifică, întrucât inculpații nu s-au folosit de o funcție sau profesie anume în comiterea infracțiunii de dare de mită în calitate de autori sau complice. În termen legal, inculpații au declarat recurs, solicitând casarea deciziei atacate, între altele, în temeiul art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție constată fondate recursurile inculpaților, cu următoarea motivare: Urmărirea penală, fază nepublică a procesului penal, are drept obiect, potrivit dispozițiilor art. 200 C. proc.

pen., strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Probele astfel strânse, pe baza cărora a fost sesizată instanța prin rechizitoriu, pentru a constitui temeiul pronunțării unei hotărâri judecătorești, trebuie verificate în cursul cercetării judecătorești, prin administrarea lor în mod nemijlocit, oral, în condiții de contradictorialitate, în acord cu dispozițiile art. 287, art. 288, art. 289 și urm. C. proc. pen. Numai după efectuarea unei asemenea verificări, printr-o cercetare judecătorească completă, cu respectarea principiilor care guvernează faza de judecată și după administrarea oricăror alte probe a căror administrare apare necesară pentru stabilirea adevărului, instanța, motivat, poate pronunța o hotărâre cu privire la faptele și vinovăția persoanelor trimise în judecată.

În prezenta cauză, urmare a reluării judecății în mai multe rânduri, lipsește cercetarea judecătorească, activitate reglementată de dispozițiile art. 322-332 C. proc. pen. Singura etapă a procesului în care s-a desfășurat cercetarea judecătorească a fost după învestirea instanței de fond - Tribunalul București, Secția a II-a penală - la data de 19 decembrie 2001, când s-au audiat inculpații, au fost ascultați martorii N.R., M.N. și V.V. și s-a efectuat o expertiză criminalistică având ca obiectiv verificarea autenticității celor 3 casete audio, redării scrise a convorbirilor și a unei casete video. Acest probator a stat la baza sentinței penale nr. 762 din 3 iunie 2004, prin care instanța de fond, în complet de doi judecători, a reținut vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor cu care a fost sesizată.

Hotărârea a fost desființată prin decizia penală nr. 865 A din 8 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de fond. Ulterior acestei date, judecata a fost reluată de Tribunalul București, Secția I penală, în compunerea legală, complet format dintr-un singur judecător, așa cum s-a stabilit în mod obligatoriu prin Decizia nr. V din 26 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, finalizându-se prin sentința penală nr. 354 din 12 martie 2007, care motivează reținerea vinovăției inculpaților prin analiza probatoriului administrat în toate fazele procesuale.

Aceeași instanță de fond s-a mărginit la a consemna în partea introductivă a hotărârii poziția procesuală a inculpaților în sensul că nu mai au cereri, probe de solicitat în apărare față de noua modalitate de săvârșire a faptei reținută prin decizia instanței de apel și nu înțeleg să fie reaudiați, menționând că nu mai au nimic de adăugat față de declarațiile date anterior. Practic, temeiul condamnării inculpaților l-au constituit probele strânse la urmărirea penală, verificate în cursul cercetării judecătorești de o instanță, într-o compunere care la data de 12 martie 2007 nu mai era prevăzută de lege și a cărei hotărâre fusese desființată. Fără să sesizeze lipsa cercetării judecătorești și fără să facă aplicarea dispozițiilor art. 378 alin. (1 1 ) C. proc.

pen., în sensul ascultării inculpaților, considerând de prisos a reanaliza poziția acestora în apel față de precizările făcute prin apărători la instanța de fond în sensul că nu înțeleg să fie reaudiați menținând declarațiile date anterior, instanța de control judiciar încorporează motivarea instanței inferioare, indicând că în raport cu probatoriul administrat în cauză, situația de fapt a fost corect reținută. Altfel spus, procedând în acest mod, instanța de apel a menținut o hotărâre judecătorească de condamnare, fără ca procesul penal să fi parcurs faza cercetării judecătorești care trebuia suplinită în calea de atac, în virtutea căreia cauza era devoluată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., așa încât inculpații au fost lipsiți de beneficiile unui proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Numai după verificarea probelor strânse la urmărirea penală, prin procedee probatorii legale, în cursul judecății, în condiții de oralitate, contradictorialitate și nemijlocire a dezbaterilor, se poate stabili situația de fapt și, în acord cu aceasta, se pot trage concluzii motivate privind răspunderea penală a inculpaților pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată. În consecință, constatându-se absența cercetării judecătorești, nelegalitate rămasă nesancționată de instanța de apel, se apreciază incident cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc.

pen. Față de considerentele ce preced, recursurile declarate de inculpați au fost admise, decizia penală atacată a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor inculpaților la instanța de apel, Curtea de Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.