ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1554/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 947 din 18 decembrie 2009 a Tribunalului Brașov, secția penală, s-a dispus: I. În baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale) a fost condamnată inculpata C.E.C. la pedeapsa de 4 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa funcția de inspector de specialitate în cadrul S.E.S.L.” al unei autorități publice) C. pen. pentru o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Au fost aplicate art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa funcția de inspector de specialitate în cadrul S.E.S.L.” al unei autorități publice) C. pen.

În baza art. 86 1 alin. (1), (2) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate acestei inculpate. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În baza art. 86 2 C. pen. s-a stabilit un termen de încercare de 7 ani. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen. a fost obligată inculpata C.E.C. să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere : - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare; - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; Atrage atenția inculpatei C.E.C.

asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii, cu rea credință, a măsurilor de supraveghere stabilite de către instanță. Constată că inculpata C.E.C. a fost reținută și arestată preventiv începând din data de 14 august 2003 până la data de 12 septembrie 2003 inclusiv. II. În baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale) a condamnat pe inculpatul B.I.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În baza art. 65 alin. (1), (2) C. pen. a aplicat inculpatului B.I.A.

pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) (dreptul de a exercita profesia de jurist) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. Au fost aplicate dispozițiile relative la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) (dreptul de a exercita profesia de jurist) C. pen. În baza art. 86 1 alin. (1), (2) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate acestui inculpat. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În baza art. 86 2 C. pen. a stabilit un termen de încercare de 7 ani.

În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen. a obligat pe inculpatul B.I.A. să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere : - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare; - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii, cu rea credință, a măsurilor de supraveghere stabilite de către instanță.

În baza art. 6 1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 republicată a obligat inculpații, în solidar, să restituie suma de 1.800 dolari SUA către numitul S.M. S-a constatat că suma de 600 dolari SUA, folosită la realizarea flagrantului, a fost restituită numitului S.M. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că: Prin rechizitoriul din data de 03 martie 2004 întocmit în Dosarul nr. 404/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei C.E.C., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și a inculpatului B.I.A., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În actul de sesizare, s-a reținut, în esență, că în perioada octombrie 2002-14 august 2003, inculpata C.E.C. și inculpatul B.I.A., având funcția de inspector de specialitate la S.P.E.S.L. Satu Mare, respectiv de jurist la Primăria Satu Mare, au primit diferite sume de bani de la denunțătorul S.M., administrator al A.F. S., în scopul de a face acte contrare îndatoririlor de serviciu pentru ca A.F. Sălăjean să dobândească dreptul de proprietate asupra spațiului comercial, închiriat de la SC S. SRL Satu Mare, în care își desfășura activitatea. Prin sentința penală nr. 565 din 26 octombrie 2005 a Tribunalului Satu Mare, inculpata C.E.C. a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare iar inculpatul B.I.A.

la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea de către fiecare a infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., modalitatea de executare stabilită fiind aceea în regim de detenție. Prin Decizia penală nr. 157 din 19 septembrie 2006 a Curții de Apel Oradea au fost respinse ca nefondate apelurile penale formulate de către cei doi inculpați, fiind menținută sentința pronunțată de către Tribunalul Satu Mare. Prin Decizia penală nr. 2383 din 03 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost admise recursurile declarate de către inculpații C.E.C. și B.I.A.

și au fost casate Decizia penală nr. 157 din 19 septembrie 2006 a Curții de Apel Oradea și sentința penală nr. 565 din 26 octombrie 2005 a Tribunalului Satu Mare și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare, constatând că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale privitoare la compunerea completului de judecată, a căror nerespectare atrage nulitatea absolută, având în vedere că la toate termenele de judecată din 13 aprilie 2004 până la data de 12 octombrie 2005 completul de judecată a fost compus din doi judecători, iar la data de 12 octombrie 2005, constatându-se terminată cercetarea judecătorească, instanța de fond a trecut la dezbateri, în complet compus dintr-un singur judecător, motivat de împrejurarea că se pronunțase Decizia nr. 5 din 26 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care se stabilea această compunere legală în cauzele care au ca obiect infracțiuni la Legea nr. 78/2000.

La termenul din 20 noiembrie 2007, la rejudecarea cauzei, Tribunalul Satu Mare a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului la Tribunalul Brașov, având în vedere că prin Încheierea nr. 5163 din 31 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Tribunalul Brașov. Raportat la dispozițiile Deciziei penale nr. 2383 din 03 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Tribunalul Brașov a constatat la termenul din data de 30 ianuarie 2008 că se impune a fi reluată în întregime cercetarea judecătorească. Analizând mijloacele de probă administrate în cauză, tribunalul a reținut următoarea stare de fapt: În cursul anului 2002 A.F. S. deținea un spațiu comercial în Mun.

Satu Mare, acest spațiu fiind închiriat de la SC S. SRL Satu Mare, care la rândul ei îl închiriase de la Primăria Mun. Satu Mare. În luna iulie 2002, inculpata C.E.C., având funcția de inspector de specialitate în cadrul S.P.E.S.L. din primăria Mun. Satu Mare, a constatat că SC S. SRL Satu Mare figura cu restanțe la plata chiriei pentru acest spațiu și a întocmit somație în acest sens. Martorul denunțător S.M., administrator al A.F. S., a luat legătura în toamna anului 2002 cu inculpata C., căreia i-a spus că este interesat să cumpere acel spațiu comercial sau să devină titularul contractului de închiriere în locul SC S. SRL, care intrase în faliment, iar după aceasta au discutat și cu juristul Primăriei Mun.

Satu Mare, inculpatul B.I.A. După mai multe discuții între S.M. și cei doi inculpați, aceștia au convenit să A.F. S. poate cumpăra acel spațiu comercial doar formulând o acțiune în instanță prin care să se solicite obligarea Consiliului Local Satu Mare să vândă spațiul respectiv, acțiune care urma să fie redactată de către inculpatul B.I.A., iar ulterior tot acest inculpat să reprezinte Consiliul Local Satu Mare în instanță. Până la pronunțarea hotărârii civile de către instanță, cei doi inculpați i-au solicitat martorului denunțător S.M. să le plătească lor suma de 200 dolari SUA lunar, reprezentând chiria lunară pe care o plătea către SC S. SRL, pentru a-i facilita astfel rămânerea în spațiul comercial pe care îl folosea, respectiv inculpații urmau să nu facă demersurile necesare începerii evacuării A.F.

S. din spațiul aparținând Primăriei Satu mare ca urmare a faptului că titularul contractului de închiriere nu era A.F. S., ci SC S. SRL, care intrase în faliment. Astfel, în toamna anului 2002 martorul S.M. i-a dat inculpatei C. suma de 200 dolari SUA, la sfârșitul anului 2002 i-a dat inculpatului B.I.A. suma de 600 dolari SUA când s-a întâlnit cu acesta și inculpata C. la Restaurantul C. din Mun. Satu Mare, în data de 08 martie 2003 i-a dat inculpatei C. suma de 600 dolari SUA, în luna iunie 2003 i-a dat inculpatei C. suma de 400 dolari SUA iar în data de 13 august 2003 i-a dat inculpatei C. la Restaurantul C. din Mun. Satu Mare suma de 600 dolari SUA, la această ultimă dată realizându-se flagrantul.

Indiferent cui dădea S.M. sumele de bani, ulterior inculpații își împărțeau banii. Ca urmare a sumelor de bani primite, inculpata C.E.C. nu a efectuat demersuri pentru eliberarea spațiului de către SC S. SRL și implicit de către A.F. S., care nu avea contract de închiriere încheiat cu Primăria Mun. Satu Mare, iar inculpatul B.A. a redactat în luna aprilie 2003 o acțiune în numele A.F. S. împotriva Consiliului Local Satu Mare, prin care se solicită obligarea acestuia să încheie contracte de vânzare cumpărare a spațiului în care A.F. S. își desfășura activitatea, iar ulterior a întocmit și semnat un înscris prin care A.F. S. își retrăgea acțiunea formulată, inculpatul B. spunându-i martorului S.M.

că acțiunea nu fusese repartizată la cine trebuia. Tribunalul a reținut că inculpata C.E.C. nu a recunoscut săvârșirea faptei reținută în sarcina sa prin rechizitoriu; inițial a declarat ca suma de 600 dolari SUA primită de la martorul S.M. la data de 14 august 2003, când s-a realizat flagrantul, reprezintă un împrumut acordat de S.M. (filele 33-34 d.u.p.) pentru ca ulterior, în mod constant să declarare că a fost doar un intermediar între S.M. și inculpatul B.I.A., acesta din urmă urmând să-i rezolve problema proprietății spațiului comercial în care își desfășura activitatea A.F. Sălăjean, și că îin aceasta calitate a primit diferite sume de bani de la S.M. pe care le-a remis în întregime inculpatului B.I.A., fără a-și opri nici o sumă de bani, ci doar de două ori inculpatul B.I.A.

i-a dat cu împrumut câte 100 dolari SUA. Tribunalul a constatat că această apărare a inculpatei C.E.C. nu este susținută de alte mijloace de probă și că este contrazisă de către declarațiile martorului denunțător S.M., de conținutul convorbirii interceptate la data de 13 august 2003 dintre inculpată si denunțător, de conținutul procesului verbal de realizare a flagrantului prezentate mai sus. De asemenea, prima instanță a constatat că nu este temeinică nici apărarea inculpatei C.E.C. in sensul că nu și-a încălcat nici o atribuție de serviciu, din fișa postului său reieșind ca „răspunderile menționate nu sunt limitative, se adaugă si cele care decurg in mod expres sau implicit din legi, hotărâri, norme, decizii, ordine pe domeniul de activitate respectiv” (fila 39 d.u.p.), iar in conținutul convorbirii interceptate la data de 13 august 2003 reiese că deși seful său i-a dat ordin sa efectueze demersuri pentru evacuarea A.F.

S. din spațiul respectiv, inculpata a discutat cu inculpatul B.I.A. pentru a-l convinge pe seful ei ca nu se poate face evacuarea A.F. S. Faptul ca inculpata C.E.C. a întocmit la data de 06 august 2002 referatul privind mai multe societăți comerciale, printre care și SC S. SRL, care erau restante la plata chiriei, nu are relevanță in cauza, având in vedere pe de o parte aspectul ca acest referat privea pe SC S. SRL si nu pe A.F. S., iar pe de altă parte aspectul ca acest referat a fost întocmit in luna august 2002, deci cu aproximativ trei luni înainte de a-l cunoaște pe martorul S.M. In ceea ce-l privește pe inculpatul B.I.A., tribunalul a reținut că acesta in mod constant a negat săvârșirea faptei pentru care a fost trimis in judecată (filele 67, 69-70 d.u.p, filele 71-73 dosar tribunal), însă aceste declarații sunt contrazise de celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv declarațiile martorului S.M.

coroborate cu declarațiile inculpatei C.E.C. (cu privire la faptul ca la sfârșitul anului 2002, când s-au întâlnit toți trei la Restaurantul C. din Mun. Satu Mare, suma de 600 dolari SUA adusa de către S.M. a fost luata de către inculpatul B.I.A.), cu acțiunea civila formulată de A.F. Sălăjean si cererea de renunțare la judecată (filele 212-213, 214 d.u.p), cu raportul de constatare tehnico - științific din 23 februarie 2004 întocmit de către I.P.J. Satu Mare (filele 193-204 d.u.p ) din care reiese că mențiunile și semnătura de pe renunțarea la judecată din 3 aprilie 2003 au fost executate de către inculpatul B.I.A. și că inculpatul B.I.A. s-a implicat in obținerea proprietarii spațiului comercial de către A.F.

S.; in același sens sunt si declarațiile martorului O.M.O. (fila 76 d.u.p, fila 201-202 dosar tribunal) din care reiese că in luna aprilie 2003 inculpatul B.I.A. a adus la sediul A.F. S. stampila acestei societăți comerciale. Tribunalul a audiat si pe martorii C.R. (filele 132-135 dosar tribunal) și S.A.M. (filele. 177-178 dosar tribunal) cu privire la aspectul dacă inculpata C.E.C. i-a remis sau nu inculpatului B.I.A. in luna iunie 2003 un plic cu 400 dolari SUA, sumă primită de la martorul S.M. însă tribunalul a constatat că fiecare dintre aceste doua declarații susțin afirmațiile inculpaților care i-au propus ca martori si nu se coroborează cu nici un alt mijloc de proba administrat in cauză, astfel ca nu pot fi reținute la constatarea unei anumite stări de fapt cu privire la acest aspect, deoarece ar fi in defavoarea unuia dintre inculpați.

La individualizarea judiciară a pedepselor tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., limitele speciale de pedeapsa prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., modalitatea concreta de săvârșire a faptelor (pe o durată lunga de timp de aproximativ 10 luni), faptul ca nu se impune reținerea in favoarea celor doi inculpați a vreuneia dintre circumstanțele atenuante facultative prevăzute de art. 74 C. pen. având in vedere pericolul social concret al faptelor si atitudinea lor nesinceră si a aplicat fiecăruia dintre inculpați cate o pedeapsa de patru ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mita prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. In baza art. 65 alin. (1), e) C. pen. cu referire la art. 254 alin. (1) C. pen. tribunalul a aplicat ambilor inculpați pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a ocupa funcția de inspector de specialitate in cadrul S.E.S.L. al unei instituții publice pentru inculpata C.E.C., respectiv dreptul de a exercita profesia de jurist pentru inculpatul B.I.A., acestea fiind funcția si profesia de care cei doi inculpați s-au folosit pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită) C. pen. pentru o durată de trei ani după executarea pedepsei principale.

In ceea ce privește individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepselor aplicate, tribunalul a avut în vedere faptul că ambii inculpați sunt infractori primari si că din momentul săvârșirii faptelor pana in prezent a trecut o perioada mare de timp, aproximativ 6 ani, perioadă în care cei doi inculpați nu au săvârșit alte fapte penale, aspecte față de care s-a apreciat că sunt îndeplinite cerințele art. 86 1 C. pen., scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. putând fi atins si fără executarea efectivă a pedepselor, însă pentru stabilirea unor obligații pentru ambii inculpați. Tribunalul a obligat pe fiecare dintre inculpați ca pe durata termenului de încercare stabilit să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) C. pen.

si va atrage atenția ambilor inculpați asupra prevederilor art. 86 4 C. pen. Deși faptele au fost săvârșite de către cei doi inculpați anterior modificării art. 71 C. pen. prin Legea nr. 278/2006, tribunalul a apreciat, în sensul art. 13 C. pen., că este mai favorabil ca instanța care a judecat fondul cauzei să individualizeze pedepsele accesorii și ulterior sa facă aplicarea prevederilor art. 71 alin. (5) C. pen. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații C.E.C. și B.I.A. Inculpata C.E. a criticat sentința pentru netemeinicie (motivele de apel au fost pe larg dezvoltate la filele 32-37 dosar) și a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

pentru infracțiunea de luare de mită, arătând că în rechizitoriu este reținută o stare de fapt aproape corectă cu excepția a două chestiuni: scopul urmărit de denunțător în relația stabilită cu inculpata Ciatlos și cu coinculpatul B. a fost acela de a obține cumpărarea spațiului comercial pe care îl deținea în baza unui contract de închiriere, iar modalitatea prin care se urmărea cumpărarea acestui spațiu de către denunțător era cea stabilită de Legea nr. 550/2002, alt temei juridic pentru un astfel de demers nu mai exista. S-a arătat că varianta dobândirii dreptului de proprietate asupra respectivului spațiu ca urmare a unei acțiuni civile a fost ideea coinculpatului B., jurist de profesie și care a propus o variantă legală de soluționare a acestui litigiu.

Instanțele au preluat fără a exista o probă, afirmații ce nu sunt conforme cu realitatea și anume că în urma declanșării procedurii falimentului exista riscul evacuării asociației familiale și că eventuala evacuare a asociației din spațiu ar fi fost atribuțiunea de serviciu a inculpatei și că ar fi amânat nejustificat evacuarea, aspecte nereale și neprobate ce au fost reținute de către instanță și au constituit temei al condamnării inculpatei. În conformitate cu fișa postului inculpata avea calitatea de angajat al primăriei, având funcția de inspector de specialitate, iar între atribuțiile de serviciu nu se regăsește obligația de a-i evacua pe deținătorii unor spații comerciale, aceasta fiind atribuția primarului în calitate de șef al executivului, astfel că nu a fost încălcată nicio atribuțiune de serviciu și nu se comite infracțiunea de luare de mită.

În subsidiar, inculpata a solicitat reducerea pedepsei aplicate sub pedeapsa stabilită de instanța de fond, a se avea în vedere că este încadrată în același loc de muncă și nu a mai săvârșit alte fapte de natură penală având un comportament corespunzător atât anterior cât și ulterior comiterii presupuselor infracțiuni. Inculpatul B.I.A. (motivele de apel se află pe larg expuse la filele 60-68 dosar) a solicitat, în principal, achitarea potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. cu referire la art. 5 și 66 C. proc.

pen., arătând că din materialul probator rezultă că martorul denunțător a discutat cu inculpata prin intermediul unei persoane în care aceasta din urmă avea încredere și că inculpata C. l-a amenințat pe acesta că trebuie să închidă spațiul dar poate găsi o soluție pentru a-i putea asigura dobândirea proprietății spațiului, chiar martorul denunțător arătând că de fiecare dată când a remis sume de bani inculpatei C.E.

era contactat de către aceasta și că avea dubii cu privire la susținerile inculpatei C. cu privire la împărțirea sumelor de bani remise de inculpatul B. Inculpatul a mai arătat că declarațiile coinculpatei C. nu se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, neexistând nicio declarație a unui martor direct care să declare că ar fi primit sume de bani de la inculpata C. pentru a-i facilita denunțătorului cumpărarea unui spațiu comercial, acesta fiind singura persoană audiată care a avut o poziție oscilantă în cursul procesului penal și care a dat declarații contradictorii cu privire la aspectele la care a fost audiată. Inculpatul a mai solicitat și schimbarea încadrării juridice a infracțiunii în sensul înlăturării formai continuate a infracțiunii, arătând că în speță este vorba de unitate naturală de infracțiune, nu rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen.

deoarece se reține că este vorba de o singură faptă, adică o unitate naturală de infracțiune, respectiv actul pe care trebuie să îl îndeplinească privitor la îndatoririle de serviciu ar fi fost legat de obținerea proprietății unui spațiu comerciale, precizându-se că suma de bani s-a primit în mai multe tranșe, astfel că nu este vorba de acte materiale distincte care să prezinte fiecare conținutul aceleiași infracțiuni pentru a face aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ci este vorba de o singură faptă materială. Mai mult chiar din declarația martorului denunțător rezultă că au convenit să plătească lunar suma de 200 dolari SUA echivalentul chiriei pe care o avea de plătit, sumă pe care o înmâna inculpatei C., iar în cazul în care nu reușea să plătească lunar îi dădea inculpatei C. suma pentru lunile scurse, acesta fiind și motivul pentru care s-a întâlnit cu inculpata C. la o terasă și i-a dat suma de 600 dolari SUA aferentă ultimelor 3 luni.

Inculpatul a solicitat și restituirea cauzei la Parchet pentru refacerea urmăririi penale, arătând că începerea urmăririi penale a fost dispusă prin proces verbal, deși exista autodenunț și denunț formulate la data de 24 iulie 2003 și 13 august 2003 de către martorul denunțător, proces verbal care nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 221 C. pen., în vigoare la acea dată. Actul prin care s-a început urmărirea penală este nelegal deoarece nu cuprinde mențiunile obligatorii pentru un proces verbal de sesizare din oficiu și se bazează pe acte de urmărire penală desfășurate în cauză; ca atare actul de începere a urmăriri penale nu putea produce efecte juridice, fiind lipsit de valabilitate, sancțiunea fiind aceea a nulității absolute, deoarece privește nerespectarea dispozițiilor legale privind sesizarea instanței.

Așa fiind nulitatea actului de începere a urmăririi penale atrage după sine nulitatea tuturor actelor subsecvente, unicul remediu procesual fiind restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, inculpatul invocând prevederile art. 10 lit. f) C. proc. pen., ce constituie caz de împiedicare a începerii urmăririi penale și implicit a punerii în mișcare a acțiunii penale, deoarece lipsește o condiție necesară atât pentru începerea urmăririi penale cât și pentru punerea în mișcare a acțiunii penale. Inculpatul a mai precizat că Tribunalul Brașov în mod greșit a respins solicitarea privind restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, fără a avea în vedere dispozițiile art. 228 C. proc.

pen. care nu prevedea condiția ca alături de denunț să se facă și acte premergătoare pentru a se începe urmărirea penală prin rezoluție. Pe de altă parte, chiar acceptând interpretarea dată de instanța de fond cu raportare la art. 224 C. pen. nu se puteau cataloga declarațiile date de martorul denunțător înainte de începerea urmăririi penale și interceptările de convorbiri telefonice altcumva decât acte premergătoare, astfel că este evident că urmărirea penală nu putea fi începută decât prin rezoluție. Ambii inculpați au arătat că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 6 1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 în baza căreia instanța a dispus restituirea sumei de 1.800 dolari, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 254 alin. (3) C. pen.

Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele de apel și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 371 C. proc. pen. se constată că apelurile sunt fondate pentru următoarele considerente: Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză. Astfel, probele au demonstrat pe deplin și fără putință de tăgadă că inculpații au primit de la denunțător sume de bani pentru a îndeplini acte ce intrau în atribuțiile lor de serviciu. Deși fiecare inculpat a încercat să nege sau să-și diminueze contribuția la comiterea faptei, probele au demonstrat că se fac vinovați de comiterea infracțiunii de luare de mită, interceptările dovedind acest lucru, alături de declarațiile luate în cauză, Tribunalul Brașov procedând la o analiză exhaustivă a acestora, pe care Curtea și-a însușit-o integral.

În acest sens, o relevanță deosebită o prezintă următoarele probe: - declarațiile martorului S.M.: „(…) am luat legătura cu numita C.E.C., care începând cu luna septembrie sau octombrie 2002, nu mai rețin exact, mi-a solicitat periodic sume cuprinse între 200 și 600 dolari SUA motivând că contra acestor sume de bani îmi va facilita rămânerea în spațiul respectiv (…) convingerea mi-am formulat-o cu atât mai mult cu cât numita C.E. m-a pus în legătură directă cu numitul B.A., jurist în cadrul Primăriei Satu Mare, acesta spunându-mi în mod deschis că va face toate demersurile pentru a rămâne în respectivul spațiu. Din cunoștințele mele, sumele de bani pe care eu i le dădeam numitei C.E. erau împărțite cu numitul B.A.” (fila 23d.u.p.); - „(…) spre sfârșitul anului 2002, m-am deplasat într-o zi cu inculpatul B.A., fiind însoțiți și de inculpata C.E., la restaurantul Central din Mun.

Satu mare, unde la sfârșitul discuțiilor pe tema obținerii spațiului imobiliar de către A.F. Sălăjean eu am pus pe masă suma de 600 dolari SUA (…) Rețin faptul că banii au fost luați de către inculpatul B.A., care a pus banii în buzunarul interior al sacoului (…) în data de 08 martie 2003 (…) i-am înmânat inculpatei un buchet de flori și un plic în care se găsea suma de 600 dolari SUA (…) i-am dat inculpatei buchetul de flori și plicul în care se găsea suma de 600 dolari SUA cu atât mai mult cu cât mi-a spus că șeful ei o presează să facă evacuarea mea din acel spațiu (…) în cursul lunii iunie 2003, după mieroase telefoane primite de la inculpata C.E. în care îmi mai cerea bani, în numele ei și a lui B., am căutat-o la serviciu, de unde ne-am deplasat în apropiere la un bar unde i-am mai dat suma de 400 dolari SUA (…) în tot acest timp, m-am întâlnit cu inculpatul B.A., eu cerându-i socoteală cu privire la acțiunea pe care o făcuse, în numele A.F.

S., el încercând de fiecare dată fie să mă amâne fie să găsească tot felul de explicații juridice care să justifice necâștigarea acțiunii. Mai mult, nu mai rețin exact, în cursul lunii iunie 2003, inculpatul B.A. mi-a spus că a retras acțiunea inițiată în numele A.F. S., motivând că acțiunea nu a fost repartizată judecătorului care trebuia. Învinuitul mi-a declarat cu acea ocazie că acest fapt nu constituie o problemă, întrucât va iniția o altă acțiune (…) în cursul lunii august 2003, de asemenea la insistențele telefonice ale inculpatei C.E., în data de 13 august 2003, mi-am dat întâlnire cu aceasta la restaurantul C. din Mun. Satu Mare pentru a-i înmâna suma de 600 dolari S.U.A.

(…) cu ocazia primei întâlniri avute cu inculpata C.E., practic când am căutat-o și i-am prezentat problema mea, i-am strecurat acesteia într-un caiet două bancnote a câte 100 dolari S.U.A., ea nerefuzând primirea banilor.” (filele 25-56 d.u.p.); - „Îmi mențin declarațiile date în cursul urmăririi penale. Acele declarații corespund adevărului și nici o persoană nu a exercitat presiuni asupra mea pentru a declara într-un anumit fel (…) inculpata C. mi-a spus o dată sau de două ori că dacă nu voi plăti către ea și inculpatul B. suma de 200 dolari SUA lunar voi fi evacuat din acel spațiu . inculpata C. a fost cea care mi-a spus să nu plătesc chiria restantă la SC S. SRL, ci celor doi inculpați.

Îmi mențin susținerea din denunțul făcut în sensul că inculpatul B. urma să piardă procesul pentru Primăria Satu Mare astfel ca eu să devin proprietar al spațiului. În afară de banii dați cu ocazia flagrantului, le-am dat celor doi inculpați suma de 1.800 dolari SUA „(filele 117-112 dosar tribunal); - procesul verbal întocmit la data de 13 august 2003 privind identificarea a 6 bancnote de câte 100 dolari SUA care urmau să fie remise de către martorul S.M. inculpatei C.E. (fila 8 d.u.p.); - procesul verbal privind întocmirea flagrantului la data de 14 august 2003 și planșa fotografică realizată cu acea ocazie (filele 9-11, 12-14 d.u.p.); - transcrierea convorbirii telefonice din data de 13 august 2003 ora 19,30 dintre martorul denunțător S.M.

și inculpata C.E.: „C.: Faceți-vă și dumneavoastră datoria față de noi că noi știm să vă (…), deci noi ne-o facem, noi nu v-am cerut mai mult, nu v-am cerut pe altceva. V-am spus: deci, dumneavoastră, efectiv, cu S. ar fi că-i plătiți niște bani în plus, da?. Deci, interesul este al dumneavoastră să stați în spațiu, să funcționați . Deci a apărut într-o zi de sâmbătă și șeful meu a văzut ziarul luni. Atunci, luni dimineață a fost turbat! Dar acuma, să mă duc să vă scot din spațiu, dar acuma să sigilez!. Avem hârtie de la primar, pentru patru sau cinic adrese, dar haideți să vă arăt, mă-nțelegeți?. Prin care îmi spune că „SC S. SRL”, că este plângere, este reclamație că „SC S. SRL nu există”, să mergem să sigilăm spațiul.

Iar a venit. Atunci când am sunat că uitați ce mi-a spus șeful, că luni trebuie să mă duc la prima oră să sigilez spațiul, să vă anunț să vă scoateți obiectele de valoare; S.M.: - Bine, atunci mi-ați zis și atunci v-am și adus banii când ați zis sa vă duc, no. C.: - Bine dar și atunci deci a venit si A. și a spus „păi, măi, dar nu sigilezi așa, păi omul ăla are un contract, deci tu nu ai cu S. nimic”, deși n-a fost așa dar totuși șeful meu nu-i jurist, mă–nțelegeți?. Deci, c-am ce-i spune A. el o crede. Și atunci vă dați seama, deci A. când e ceva îmi spune mie, deci eu mă–nțeleg cu A. bine și știți.” (filele 42-50 d.u.p); - fișa postului inculpatei C.E.C.: „K.

Atribuțiile funcției: - operarea de modificări ce intervin la spații; renunțări, schimbări de destinație, recalcularea lunară, anul al chiriilor; - întocmește acte necesare, referate pentru răi platnici pentru a putea fi acționați în judecată; L. Răspunderi: răspunderile menționate nu sunt limitative, se adaugă si cele care decurg în mod expres si implicit din legi, hotărâri norme, decizii, ordine pe domeniul de activitate respectiv” (fila 39 d.u.p.); - fișa postului inculpatului B.A.: - „reprezintă Primăria și Consiliul Local în fața instanțelor judecătorești; - ia orice măsuri necesare pentru apărarea interesului statului” (filele 73 d.u.p.); - contractul de închiriere din 29 martie 2000 încheiat între S.P.E.S.L.

a Municipiului Satu Mare si S.C. Someșana S.R.L. (filele 97-98 d.u.p); - acțiunea civilă formulată de către A.F. S. împotriva Consiliului Local al Municipiului Satu Mare pentru obligarea pârâtei să încheie contract de vânzare cumpărare a spațiului situat în Mun. Satu Mare (filele 212-213 d.u.p.); - cererea A.F. de renunțare la judecată (fila 214 d.u.p.) - raportul de constatare tehnico - științific din 23 februarie 2004 întocmit de către I.P.J. Satu Mare - Serviciul criminalistic prin care s-a concluzionat că mențiunile de pe acțiunea civilă menționată mai sus și semnătura de pe renunțarea la judecată au fost executate de către inculpatul B.I.A. (filele 193-204 d.u.p); - declarațiile martorului O.M.O.: - „Îl cunosc pe inculpatul B.I.A.

însa nu personal, ci doar din vedere. Spre sfârșitul lunii aprilie 2003, nu pot să precizez data, acesta a venit la sediul A.F. Sălăjean și mi-a adus stampila societății. Arăt că, în prealabil, șeful meu numitul S.M. mi-a spus că numitul B.I.A. urmează să vină la sediul nostru și să lase ștampila societății. Cunosc faptul că șeful meu, numitul S.M. îl știa pe inculpatul B.I.A. cu care s-a întâlnit cu alte ocazii sau a discutat telefonic si cunosc că motivul pentru care aceștia se întâlneau era pentru ca inculpatul B.I.A. sa-l ajute pe seful meu sa obțină dreptul de proprietate asupra spațiului in care ne desfășuram activitatea.” (filele 76 d.u.p); - „în prezent nu îmi aduc aminte de aspectul ca inculpatul B.I.A.

să fi adus la sediul A.F. Sălăjean stampila acestei societăți datorita perioadei lungi de timp scurse de atunci, insa dacă am declarat astfel in cursul urmăriri penale înseamnă ca așa a fost, eu declarând adevărul în acea declarație. Îmi mențin declarația data in cadrul urmării penale in sensul ca știam ca S.M. s-a întâlnit cu B.I.A. de câteva ori pentru ca B.I.A. sa-l ajute pe S.M. să obțină dreptul de proprietate al spațiului in care se desfășura activitatea asociației familiale S. insa nu știu in ce consta acest ajutor. Precizez că am auzit discuții între SM si șotia acestuia in care S.M. a dat diferite sume de bani.” (filele 201-201 dosar tribunal). În consecință, solicitările celor doi inculpați de achitare, nu pot fi primite.

La încadrarea juridică a faptei instanța a reținut, ca și actul de sesizare al instanței, forma continuată a infracțiunii de luare de mită, deși, actele de primire a sumelor de bani în mai multe rânduri nu reprezintă acte executate în baza aceleiași rezoluții infracționale, ci acte executate în întregirea conținutului unei infracțiuni. Este vorba de acte de executare ce nu au semnificație proprie, fiind cuprinse în activitatea unică și se integrează în mod natural în activitatea infracțională, fără a fi puse în discuție unicitatea celorlalte elemente, sumele fiind remise în baza înțelegerii ca denunțătorul să rămână și să dobândească spațiul comercial în care firma sa își desfășura activitatea.

Pe cale de consecință, instanța a procedat la schimbarea încadrării în sensul că a înlăturat dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. privind forma continuată a infracțiunii, reținând unitatea naturală de infracțiune. Cu privire la scopul comiterii faptei, acesta s-a realizat exact în sensul cerut de norma de incriminare ce individualizează forma de vinovăție a intenției directe cu care se comite infracțiunea de luare de mită, astfel că nici unul dintre inculpați nu ar putea susține că ar fi primit banii în alt scop decât cel cerut de lege, această apărare urmând a fi respinsă. Chiar dacă inculpatul B. nu a primit sume de bani direct de la denunțător, declarațiile inculpatei C., alături de cele ale denunțătorului și conținutul convorbirilor interceptate demonstrează clar că inculpata C. a acționat sub îndrumarea inculpatului B., acesta fiind cel care a dirijat întreaga activitate infracțională.

Inițial, inculpata C.E. nu a recunoscut săvârșirea faptei reținută în sarcina sa prin rechizitoriu; inițial a declarat ca suma de 600 dolari S.U.A. primită de la martorul S.M. la data de 14 august 2003, când s-a realizat flagrantul, reprezintă un împrumut acordat de S.M. (filele 33-34 d.u.p) pentru ca ulterior, in mod constant sa declarare ca a fost doar un intermediar între S.M. si inculpatul B.I.A., acesta din urmă urmând să-i rezolve problema proprietății spațiului comercial în care își desfășura activitatea A.F. Sălăjean, și ca in aceasta calitate a primit diferite sume de bani de la S.M. pe care le-a remis in întregime inculpatului B.I.A., fără a-și oprii nici o suma de bani, ci doar de două ori inculpatul B.I.A.

i-a dat cu împrumut câte 100 dolari SUA. Deși inculpatul B. în mod constant a negat săvârșirea faptei pentru care a fost trimis in judecată (filele 67, 69-70 d.u.p, filele 71-73 dosar tribunal), declarațiile sale sunt contrazise de celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv declarațiile martorului S.M. coroborate cu declarațiile inculpatei C.E.C. (cu privire la faptul ca la sfârșitul anului 2002, când s-au întâlnit toți trei la Restaurantul Central din Mun. Satu Mare, suma de 600 dolari SUA adusa de către S.M. a fost luata de către inculpatul B.I.A.), cu acțiunea civila formulată de A.F. S. și cererea de renunțare la judecată (filele 212-213, 214 d.u.p), cu raportul de constatare tehnico - științific din 23 februarie 2004 întocmit de către I.P.J.

Satu Mare (filele 193-204 d.u.p ) din care reiese că mențiunile și semnătura de pe renunțarea la judecată din 3 aprilie 2003 au fost executate de către inculpatul B.I.A. si deci ca inculpatul B.I.A. s-a implicat in obținerea proprietarii spațiului comercial de către A.F. S.; în același sens sunt și declarațiile martorului O.M.O. (filele 76 d.u.p, filele 201-202 dosar tribunal) din care reiese că in luna aprilie 2003 inculpatul B.I.A. a adus la sediul A.F. S. ștampila acestei societăți comerciale. În apel, instanța a admis proba solicitată de inculpat în considerarea și garantarea dreptului la apărare și în conformitate cu dispozițiile art. 1 pct. 7 din H.G. nr. 458/2009 de modificare a H.G.

nr. 368/1998 privind înființarea I.N.E.C., a fost realizat un nou raport de expertiză științifică (filele 122-127 dosar) care față de simplitatea și cantitatea redusă de grafisme de analizat și de prezența atât a asemănărilor cât și a deosebirilor, nu a putut stabili cu exactitate dacă mențiunile și semnătura din dreptul ștampilei de pe înscrisul datat 22 aprilie 2003 de la Tribunalul Satu Mare aparține inculpatului B. Aceste concluzii, deși incerte, în sensul că nu au putut stabili precis dacă inculpatul a executat aceste grafisme, se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză și față de acesta din urmă, corect s-a reținut vinovăția acestui inculpat.

În legătură cu solicitarea de restituire a cauzei la parchet formulată de inculpatul B., instanța de apel a constatat că aceasta nu este fondată; s-a invocat că s-a început urmărirea penală pe baza unui proces verbal care ar fi lovit de nulitate relativă însă, instanța are a observa că urmărirea penală a fost efectuată în mod corespunzător față de ambii inculpați, iar dacă ar fi existat vreo nulitate a actului prin care s-a început urmărirea penală trebuia invocată la întocmirea actului sau cel mai târziu până la primul termen de judecată cu procedura completă când parte a lipsit la efectuarea actului, potrivit art. 197 alin. (4) C. proc. pen. și nu în fața instanței de apel.

De altfel, toate actele de urmărire penală au fost avute în vedere de instanța supremă prin Decizia penală nr. 2383 din 3 mai 2007, prin care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare tocmai urmare a unei nulități absolute, chiar dacă nu a fost efectuată vreo mențiune expresă în legătură cu acestea, instanța, în virtutea obligației sale de a analiza toate aspectele de legalitate, cu siguranță a analizat și aspecte și fiind respectate dispozițiile legale nu avea temei și motiv pentru a face referire la acestea. Cu referire la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de apel a constatat că Tribunalul Brașov, rejudecând cauza după casare cu trimitere, a încălcat dispozițiile art. 385 8 și 385 18 și art. 385 19 C. proc.

pen., în sensul că deși după prima condamnare pronunțată de Tribunalul Satu Mare, Ministerul Public nu a declarat apel în cauză, astfel că în legătură cu pedepsele aplicate nu se putea crea o situație mai grea pentru inculpați decât cea stabilită de prima instanță de condamnare. În consecință, cu noua încadrare juridică, instanța de apel a constatat că nu va agrava situația inculpaților în propria cale de atac și a pronunțat pedepse echivalente cu cele inițiale, dând eficiență dispozițiilor art. 372 C. proc. pen.

În ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, a constatat că d in economia textului art. 52 alin. (1) C. pen., în care se arată că „pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului” rezultă că funcția constrângerii nu este o funcție a pedepsei, deoarece examenul realist al conținutului pedepsei nu justifică încadrarea constrângerii printre funcțiile pedepsei; măsura de constrângere, în sensul acestui text, indică esența pedepsei, însușirile sale, iar nu unul din mijloacele prin care se realizează scopul ei, întrucât constrângerea, ca esență a pedepsei, este însăși pedeapsa. Din această perspectivă, instanța a constatat că scopul pedepsei poate fi pe deplin atins fără executarea acestora, fiind îndeplinite cerințele art. 86 1 C. pen.

așa cum judicios a motivat Tribunalul Brașov. Instanța de apel a mai reținut că de altfel, respectând același principiu, al neagravării situației în propria cale de atac, chiar dacă Tribunalul Satu Mare a optat pentru executarea acestora în regim privativ de libertate, această modalitate nu se poate dispune în calea de atac a prezentului apel promovat de inculpați, deoarece s-ar crea acestora o situația mai grea, apelul fiind promovat împotriva sentinței penale de condamnare după casare cu trimitere. În plus, obligațiile la care vor fi suspuși inculpații reprezintă garanții că pe viitor, se vor abține de la comiterea de infracțiuni și vor avea o conduită potrivită. În legătură cu pedeapsa complementară ce va fi aplicată inculpaților, Curtea de Apel Brașov a reținut că și Tribunalul Brașov a aplicat aceste pedepse și nu se poate susține că s-ar încălca același principiu mai sus enunțat, deoarece pedeapsa complementară este obligatorie potrivit art. 254 C. pen.

și fiind prevăzută de lege, nu se poate deroga de la norma imperativă. Cum inculpaților nu le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 78/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de corupție, în mod greșit prima instanță a procedat la aplicarea art. 6 1 din această lege și a procedat la înlăturarea aplicării acestui text legal, procedându-se, în mod corespunzător, la aplicarea art. 254 alin. (3) C. pen. privind confiscarea sumei de 1.800 dolari SUA. Această sumă s-a dispus a fi confiscată defalcat de la inculpați, astfel cum rezultă din probe că au primit sumele, respectiv inculpata C. a recunoscut primirea sumei de 200 dolari SUA și s-a dovedit primirea acestei sume, iar de la inculpatul B. diferența de 1.600 dolari SUA.

Prin Decizia penală nr. 49/AP din 28 iunie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a dispus următoarele: A admis apelurile declarate de inculpații C.E.C. și B.I.A. împotriva sentinței penale nr. 947 din 18 decembrie 2008 a Tribunalului Brașov, pe care o desființează sub aspectul încadrării juridice a faptelor, cuantumul pedepselor aplicate și aplicării art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 și rejudecând în aceste limite: În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților C.E.C. și B.I.A. din infracțiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

În baza art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, a condamnat pe inculpata C.E.C. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare. În baza art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, a condamnat pe inculpatul B.I.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. (de a exercita profesia de jurist) pe o perioadă de 2 ani de la terminarea executării pedepsei principale. În baza art. 86 1 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate celor doi inculpați, stabilind termene de încercare de 5 ani pentru inculpata C.E.C.

și de 6 ani pentru inculpatul B.I.A. În baza art. 86 3 C. pen. a obligat inculpații ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a).să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare; b).să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c).să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d).să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență. A atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii, cu rea credință, a măsurilor de supraveghere stabilite de instanță.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe perioada suspendării sub supraveghere a executării pedepselor. A Înlăturat aplicarea art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 cu privire la suma de 1.800 dolari SUA. În baza art. 254 alin. (3) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul B.I.A. a sumei de 1.600 dolari SUA și de la inculpata C.E.C. a sumei de 200 dolari SUA. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.I.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de casație și Justiție sub nr. 990/83/2004 Examinând decizia penală atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de inculpat este fondat, dar nu pentru motivele invocate și susținute de apărare, ci pentru motivul de recurs prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., având în vedere următoarele considerente: Recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, invocând motivele de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 2 și pct. 18 C. proc. pen. A susținut că instanța de fond nu a fost legal sesizată potrivit art. 264 alin. (3), (4) raportat la art. 262 C. proc. pen., arătând că rechizitoriul nu a avut la bază o începere a urmăririi penale legală în sensul că aceasta trebuia să se facă prin rezoluții și nu prin proces verbal de sesizare din oficiu așa cum s-a întâmplat în cauză, susținând că normele în vigoare la acel moment respectiv art. 228 alin. (1), (3) și art. 221 C. proc.

pen. prevedeau ca urmărirea penală să se înceapă prin rezoluție și nu prin proces verbal. Pentru acest motiv de casare a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea dosarului la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Cu privire la motivul de recurs invocat respectiv art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 alin. (1) lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. susținând că probele existente la dosarul cauzei nu se coroborează între ele și nu rezultă existența faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. I. Înalta Curte, cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 2 C. proc.

pen., costată că nu este fondat, pentru următoarele considerente: Rechizitoriul din data de 5 martie 2004 emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, în Dosar nr. 404/P/2003, a îndeplinit condițiile de care depinde însăși sesizarea legală a instanței, respectiv Tribunalul Satu Mare, în sensul dispozițiilor art. 264 alin. (3) C. proc. pen., fiind verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim procurorul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Satu Mare. Cu privire la nulitatea invocată de către apărare în sensul că urmărirea penală a fost începută prin întocmirea unui proces verbal de către procuror, în condițiile în care exista un autodenunț și un denunț, și nu prin rezoluție așa cum prevedeau normele procedurale în vigoare la momentul începerii urmăriri penale în prezentul dosar penal, Înalta Curte constată că, această excepție procedurală invocată de către inculpatul B.A.

face parte din regimul nulităților relative și are cadrul general conturat prin dispozițiile art. 197 alin. (1),alin. (4) și alin. (5) C. proc. pen. Trăsăturile specifice care fixează autonomia nulităților relative sunt prefigurate în art. 197 alin. (4) C. proc. pen. în care se arată că încălcarea oricărei dispoziții legale decât cele prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., atrage nulitatea actului în condițiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen. (doar atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act), numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului, când partea este prezentă, sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit de la efectuarea actului.

Teza finală a art. 197 alin. (4) C. proc. pen., se arată că instanța ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. Din analiza art. 197 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că pentru anularea unui act procesual sau procedural se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a)să se constate o încălcare a dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal; b).încălcarea dispozițiilor legale care disciplinează desfășurarea procesului penal să aibă ca urmare