ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1554/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1554/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 947 din 18 decembrie

2009 a Tribunalului Brașov, secția penală, s-a dispus:

I. În baza art. 254 alin.

(1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale) a fost

condamnată inculpata C.E.C. la pedeapsa de 4 ani închisoare și la pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa funcția de inspector de specialitate în

cadrul S.E.S.L.” al unei autorități publice) C. pen. pentru o durată de 3 ani

după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de

mită.

Au fost aplicate art.

71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa funcția de

inspector de specialitate în cadrul S.E.S.L.” al unei autorități publice) C.

pen.

În baza art. 86

1

alin. (1), (2) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate

acestei inculpate.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata

suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 86

2

C. pen. s-a stabilit un termen de încercare de 7 ani.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. a fost obligată inculpata C.E.C. să respecte pe durata

termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere :

- să se prezinte, la

datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare;

- să anunțe în

prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații

de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

Atrage atenția inculpatei

C.E.C. asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. privind revocarea

suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi

infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii, cu

rea credință, a măsurilor de supraveghere stabilite de către instanță.

Constată că inculpata

C.E.C. a fost reținută și arestată preventiv începând din data de 14 august 2003

până la data de 12 septembrie 2003 inclusiv.

II. În baza art. 254 alin.

(1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale) a

condamnat pe inculpatul B.I.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 65 alin.

(1), (2) C. pen. a aplicat inculpatului B.I.A. pedeapsa complementară constând

în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b),

c) (dreptul de a exercita profesia de jurist) C. pen. pe o durată de 3 ani după

executarea pedepsei principale.

Au fost aplicate

dispozițiile relative la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71, 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b), c) (dreptul de a exercita profesia de jurist) C. pen.

În baza art. 86

1

alin. (1), (2) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate

acestui inculpat.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata

suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 86

2

C. pen. a stabilit un termen de încercare de 7 ani.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. a obligat pe inculpatul B.I.A. să respecte pe durata termenului

de încercare următoarele măsuri de supraveghere :

- să se prezinte, la datele

fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare;

- să anunțe în prealabil

orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește

8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații

de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

Atrage atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. privind revocarea suspendării

executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni

în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii, cu rea credință,

a măsurilor de supraveghere stabilite de către instanță.

În baza art. 6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000 republicată a obligat inculpații, în solidar,

să restituie suma de 1.800 dolari SUA către numitul S.M.

S-a constatat că suma

de 600 dolari SUA, folosită la realizarea flagrantului, a fost restituită

numitului S.M.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că:

Prin rechizitoriul

din data de 03 martie 2004 întocmit în Dosarul nr. 404/P/2003 al Parchetului de

pe lângă Tribunalul Satu Mare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei C.E.C.,

pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și a inculpatului B.I.A.,

pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În actul de sesizare,

s-a reținut, în esență, că în perioada octombrie 2002-14 august 2003, inculpata

C.E.C. și inculpatul B.I.A., având funcția de inspector de specialitate la

S.P.E.S.L. Satu Mare, respectiv de jurist la Primăria Satu Mare, au primit

diferite sume de bani de la denunțătorul S.M., administrator al A.F. S., în

scopul de a face acte contrare îndatoririlor de serviciu pentru ca A.F.

Sălăjean să dobândească dreptul de proprietate asupra spațiului comercial,

închiriat de la SC S. SRL Satu Mare, în care își desfășura activitatea.

Prin sentința penală nr.

565 din 26 octombrie 2005 a Tribunalului Satu Mare, inculpata C.E.C. a fost

condamnată la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare iar inculpatul B.I.A. la

pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea de către fiecare a infracțiunii

de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen.,

modalitatea de executare stabilită fiind aceea în regim de detenție.

Prin Decizia penală nr.

157 din 19 septembrie 2006 a Curții de Apel Oradea au fost respinse ca

nefondate apelurile penale formulate de către cei doi inculpați, fiind

menținută sentința pronunțată de către Tribunalul Satu Mare.

Prin Decizia penală nr.

2383 din 03 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost admise recursurile

declarate de către inculpații C.E.C. și B.I.A. și au fost casate Decizia penală

nr. 157 din 19 septembrie 2006 a Curții de Apel Oradea și sentința penală nr. 565

din 26 octombrie 2005 a Tribunalului Satu Mare și s-a dispus trimiterea cauzei

spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare, constatând că prima instanță a

pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale privitoare la

compunerea completului de judecată, a căror nerespectare atrage nulitatea absolută,

având în vedere că la toate termenele de judecată din 13 aprilie 2004 până la

data de 12 octombrie 2005 completul de judecată a fost compus din doi

judecători, iar la data de 12 octombrie 2005, constatându-se terminată

cercetarea judecătorească, instanța de fond a trecut la dezbateri, în complet

compus dintr-un singur judecător, motivat de împrejurarea că se pronunțase Decizia

nr. 5 din 26 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile

unite, prin care se stabilea această compunere legală în cauzele care au ca

obiect infracțiuni la Legea nr. 78/2000.

La termenul din 20

noiembrie 2007, la rejudecarea cauzei, Tribunalul Satu Mare a dispus scoaterea

cauzei de pe rol și trimiterea dosarului la Tribunalul Brașov, având în vedere

că prin Încheierea nr. 5163 din 31 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Tribunalul Brașov.

Raportat la

dispozițiile Deciziei penale nr. 2383 din 03 mai 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, Tribunalul Brașov a constatat la termenul din data de 30

ianuarie 2008 că se impune a fi reluată în întregime cercetarea judecătorească.

Analizând mijloacele

de probă administrate în cauză, tribunalul a reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2002

A.F. S. deținea un spațiu comercial în Mun. Satu Mare, acest spațiu fiind

închiriat de la SC S. SRL Satu Mare, care la rândul ei îl închiriase de la

Primăria Mun. Satu Mare.

În luna iulie 2002,

inculpata C.E.C., având funcția de inspector de specialitate în cadrul

S.P.E.S.L. din primăria Mun. Satu Mare, a constatat că SC S. SRL Satu Mare

figura cu restanțe la plata chiriei pentru acest spațiu și a întocmit somație în

acest sens.

Martorul denunțător S.M.,

administrator al A.F. S., a luat legătura în toamna anului 2002 cu inculpata C.,

căreia i-a spus că este interesat să cumpere acel spațiu comercial sau să devină

titularul contractului de închiriere în locul SC S. SRL, care intrase în

faliment, iar după aceasta au discutat și cu juristul Primăriei Mun. Satu Mare,

inculpatul B.I.A.

După mai multe

discuții între S.M. și cei doi inculpați, aceștia au convenit să A.F. S. poate

cumpăra acel spațiu comercial doar formulând o acțiune în instanță prin care să

se solicite obligarea Consiliului Local Satu Mare să vândă spațiul respectiv,

acțiune care urma să fie redactată de către inculpatul B.I.A., iar ulterior tot

acest inculpat să reprezinte Consiliul Local Satu Mare în instanță.

Până la pronunțarea

hotărârii civile de către instanță, cei doi inculpați i-au solicitat martorului

denunțător S.M. să le plătească lor suma de 200 dolari SUA lunar, reprezentând

chiria lunară pe care o plătea către SC S. SRL, pentru a-i facilita astfel

rămânerea în spațiul comercial pe care îl folosea, respectiv inculpații urmau

să nu facă demersurile necesare începerii evacuării A.F. S. din spațiul aparținând

Primăriei Satu mare ca urmare a faptului că titularul contractului de

închiriere nu era A.F. S., ci SC S. SRL, care intrase în faliment.

Astfel, în toamna

anului 2002 martorul S.M. i-a dat inculpatei C. suma de 200 dolari SUA, la

sfârșitul anului 2002 i-a dat inculpatului B.I.A. suma de 600 dolari SUA când

s-a întâlnit cu acesta și inculpata C. la Restaurantul C. din Mun. Satu Mare,

în data de 08 martie 2003 i-a dat inculpatei C. suma de 600 dolari SUA, în luna

iunie 2003 i-a dat inculpatei C. suma de 400 dolari SUA iar în data de 13

august 2003 i-a dat inculpatei C. la Restaurantul C. din Mun. Satu Mare suma de

600 dolari SUA, la această ultimă dată realizându-se flagrantul.

Indiferent cui dădea S.M.

sumele de bani, ulterior inculpații își împărțeau banii.

Ca urmare a sumelor

de bani primite, inculpata C.E.C. nu a efectuat demersuri pentru eliberarea

spațiului de către SC S. SRL și implicit de către A.F. S., care nu avea

contract de închiriere încheiat cu Primăria Mun. Satu Mare, iar inculpatul B.A.

a redactat în luna aprilie 2003 o acțiune în numele A.F. S. împotriva Consiliului

Local Satu Mare, prin care se solicită obligarea acestuia să încheie contracte

de vânzare cumpărare a spațiului în care A.F. S. își desfășura activitatea, iar

ulterior a întocmit și semnat un înscris prin care A.F. S. își retrăgea

acțiunea formulată, inculpatul B. spunându-i martorului S.M. că acțiunea nu

fusese repartizată la cine trebuia.

Tribunalul a reținut

că inculpata C.E.C. nu a recunoscut săvârșirea faptei reținută în sarcina sa

prin rechizitoriu; inițial a declarat ca suma de 600 dolari SUA primită de la

martorul S.M. la data de 14 august 2003, când s-a realizat flagrantul,

reprezintă un împrumut acordat de S.M. (filele 33-34 d.u.p.) pentru ca

ulterior, în mod constant să declarare că a fost doar un intermediar între S.M.

și inculpatul B.I.A., acesta din urmă urmând să-i rezolve problema

proprietății spațiului comercial în care își desfășura activitatea A.F.

Sălăjean, și că îin aceasta calitate a primit diferite sume de bani de la S.M. pe

care le-a remis în întregime inculpatului B.I.A., fără a-și opri nici o sumă de

bani, ci doar de două ori inculpatul B.I.A. i-a dat cu împrumut câte 100 dolari

SUA.

Tribunalul a

constatat că această apărare a inculpatei C.E.C. nu este susținută de alte

mijloace de probă și că este contrazisă de către declarațiile martorului

denunțător S.M., de conținutul convorbirii interceptate la data de 13 august 2003

dintre inculpată si denunțător, de conținutul procesului verbal de realizare a

flagrantului prezentate mai sus.

De asemenea, prima

instanță a constatat că nu este temeinică nici apărarea inculpatei C.E.C. in

sensul că nu și-a încălcat nici o atribuție de serviciu, din fișa postului său

reieșind ca „răspunderile menționate nu sunt limitative, se adaugă si cele care

decurg in mod expres sau implicit din legi, hotărâri, norme, decizii, ordine pe

domeniul de activitate respectiv” (fila 39 d.u.p.), iar in conținutul

convorbirii interceptate la data de 13 august 2003 reiese că deși seful său i-a

dat ordin sa efectueze demersuri pentru evacuarea A.F. S. din spațiul

respectiv, inculpata a discutat cu inculpatul B.I.A. pentru a-l convinge pe

seful ei ca nu se poate face evacuarea A.F. S.

Faptul ca inculpata C.E.C.

a întocmit la data de 06 august 2002 referatul privind mai multe societăți

comerciale, printre care și SC S. SRL, care erau restante la plata

chiriei, nu are relevanță in cauza, având in vedere pe de o parte aspectul ca

acest referat privea pe SC S. SRL si nu pe A.F. S., iar pe de altă parte

aspectul ca acest referat a fost întocmit in luna august 2002, deci cu

aproximativ trei luni înainte de a-l cunoaște pe martorul S.M.

In ceea ce-l privește

pe inculpatul B.I.A., tribunalul a reținut că acesta in mod constant a negat

săvârșirea faptei pentru care a fost trimis in judecată (filele 67, 69-70

d.u.p, filele 71-73 dosar tribunal), însă aceste declarații sunt contrazise de

celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv declarațiile

martorului S.M. coroborate cu declarațiile inculpatei C.E.C. (cu privire la

faptul ca la sfârșitul anului 2002, când s-au întâlnit toți trei la Restaurantul

C. din Mun. Satu Mare, suma de 600 dolari SUA adusa de către S.M. a fost luata

de către inculpatul B.I.A.), cu acțiunea civila formulată de A.F. Sălăjean si

cererea de renunțare la judecată (filele 212-213, 214 d.u.p), cu raportul de

constatare tehnico - științific din 23 februarie 2004 întocmit de către I.P.J.

Satu Mare (filele 193-204 d.u.p ) din care reiese că mențiunile și semnătura de

pe renunțarea la judecată din 3 aprilie 2003 au fost executate de către

inculpatul B.I.A. și că inculpatul B.I.A. s-a implicat in obținerea

proprietarii spațiului comercial de către A.F. S.; in același sens sunt si

declarațiile martorului O.M.O. (fila 76 d.u.p, fila 201-202 dosar tribunal) din

care reiese că in luna aprilie 2003 inculpatul B.I.A. a adus la sediul A.F. S. stampila

acestei societăți comerciale.

Tribunalul a audiat

si pe martorii C.R. (filele 132-135 dosar tribunal) și S.A.M. (filele. 177-178

dosar tribunal) cu privire la aspectul dacă inculpata C.E.C. i-a remis sau nu inculpatului

B.I.A. in luna iunie 2003 un plic cu 400 dolari SUA, sumă primită de la martorul

S.M. însă tribunalul a constatat că fiecare dintre aceste doua declarații susțin

afirmațiile inculpaților care i-au propus ca martori si nu se coroborează cu

nici un alt mijloc de proba administrat in cauză, astfel ca nu pot fi reținute

la constatarea unei anumite stări de fapt cu privire la acest aspect, deoarece

ar fi in defavoarea unuia dintre inculpați.

La individualizarea

judiciară a pedepselor tribunalul a avut în vedere criteriile generale de

individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., limitele speciale de

pedeapsa prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., modalitatea concreta de

săvârșire a faptelor (pe o durată lunga de timp de aproximativ 10 luni), faptul

ca nu se impune reținerea in favoarea celor doi inculpați a vreuneia dintre

circumstanțele atenuante facultative prevăzute de art. 74 C. pen. având in

vedere pericolul social concret al faptelor si atitudinea lor nesinceră si a

aplicat fiecăruia dintre inculpați cate o pedeapsa de patru ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mita prevăzută de art. 254 alin. (1) C.

pen. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen.

In baza art. 65 alin.

(1), e) C. pen. cu referire la art. 254 alin. (1) C. pen. tribunalul a aplicat

ambilor inculpați pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a ocupa funcția de inspector

de specialitate in cadrul S.E.S.L. al unei instituții publice pentru inculpata C.E.C.,

respectiv dreptul de a exercita profesia de jurist pentru inculpatul B.I.A.,

acestea fiind funcția si profesia de care cei doi inculpați s-au folosit pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită) C. pen. pentru o durată de trei ani

după executarea pedepsei principale.

In ceea ce privește

individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepselor aplicate,

tribunalul a avut în vedere faptul că ambii inculpați sunt infractori primari si

că din momentul săvârșirii faptelor pana in prezent a trecut o perioada mare de

timp, aproximativ 6 ani, perioadă în care cei doi inculpați nu au săvârșit alte

fapte penale, aspecte față de care s-a apreciat că sunt îndeplinite cerințele art.

86

1

C. pen., scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. putând fi

atins si fără executarea efectivă a pedepselor, însă pentru stabilirea unor

obligații pentru ambii inculpați.

Tribunalul a obligat

pe fiecare dintre inculpați ca pe durata termenului de încercare stabilit să

respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86

3

alin. (1) C.

pen. si va atrage atenția ambilor inculpați asupra prevederilor art. 86

4

C. pen.

Deși faptele au fost

săvârșite de către cei doi inculpați anterior modificării art. 71 C. pen. prin

Legea nr. 278/2006, tribunalul a apreciat, în sensul art. 13 C. pen., că este

mai favorabil ca instanța care a judecat fondul cauzei să individualizeze

pedepsele accesorii și ulterior sa facă aplicarea prevederilor art. 71 alin. (5)

C. pen.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel inculpații C.E.C. și B.I.A.

Inculpata

C.E. a criticat sentința pentru netemeinicie (motivele de apel au fost pe larg

dezvoltate la filele 32-37 dosar) și a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit.

d) C. proc. pen. pentru infracțiunea de luare de mită, arătând că în

rechizitoriu este reținută o stare de fapt aproape corectă cu excepția a două

chestiuni: scopul urmărit de denunțător în relația stabilită cu inculpata

Ciatlos și cu coinculpatul B. a fost acela de a obține cumpărarea spațiului

comercial pe care îl deținea în baza unui contract de închiriere, iar

modalitatea prin care se urmărea cumpărarea acestui spațiu de către denunțător

era cea stabilită de Legea nr. 550/2002, alt temei juridic pentru un astfel de

demers nu mai exista.

S-a

arătat că varianta dobândirii dreptului de proprietate asupra respectivului

spațiu ca urmare a unei acțiuni civile a fost ideea coinculpatului B., jurist

de profesie și care a propus o variantă legală de soluționare a acestui

litigiu.

Instanțele

au preluat fără a exista o probă, afirmații ce nu sunt conforme cu realitatea

și anume că în urma declanșării procedurii falimentului exista riscul evacuării

asociației familiale și că eventuala evacuare a asociației din spațiu ar fi

fost atribuțiunea de serviciu a inculpatei și că ar fi amânat nejustificat

evacuarea, aspecte nereale și neprobate ce au fost reținute de către instanță

și au constituit temei al condamnării inculpatei.

În

conformitate cu fișa postului inculpata avea calitatea de angajat al primăriei,

având funcția de inspector de specialitate, iar între atribuțiile de serviciu

nu se regăsește obligația de a-i evacua pe deținătorii unor spații comerciale,

aceasta fiind atribuția primarului în calitate de șef al executivului, astfel

că nu a fost încălcată nicio atribuțiune de serviciu și nu se comite

infracțiunea de luare de mită.

În

subsidiar, inculpata a solicitat reducerea pedepsei aplicate sub pedeapsa

stabilită de instanța de fond, a se avea în vedere că este încadrată în același

loc de muncă și nu a mai săvârșit alte fapte de natură penală având un

comportament corespunzător atât anterior cât și ulterior comiterii presupuselor

infracțiuni.

Inculpatul

B.I.A. (motivele de apel se află pe larg expuse la filele 60-68 dosar) a

solicitat, în principal,

achitarea

potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen. cu referire la art. 5 și 66 C. proc. pen., arătând că din materialul

probator rezultă că martorul denunțător a discutat cu inculpata prin

intermediul unei persoane în care aceasta din urmă avea încredere și că

inculpata C. l-a amenințat pe acesta că trebuie să închidă spațiul dar poate

găsi o soluție pentru a-i putea asigura dobândirea proprietății spațiului,

chiar martorul denunțător arătând că de fiecare dată când a remis sume de bani

inculpatei C.E. era contactat de către aceasta și că avea dubii cu privire la

susținerile inculpatei C. cu privire la împărțirea sumelor de bani remise de

inculpatul B.

Inculpatul

a mai arătat că declarațiile coinculpatei C. nu se coroborează cu fapte sau

împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, neexistând

nicio declarație a unui martor direct care să declare că ar fi primit sume de

bani de la inculpata C. pentru a-i facilita denunțătorului cumpărarea unui

spațiu comercial, acesta fiind singura persoană audiată care a avut o poziție

oscilantă în cursul procesului penal și care a dat declarații contradictorii cu

privire la aspectele la care a fost audiată.

Inculpatul

a mai solicitat și schimbarea încadrării juridice a infracțiunii în sensul

înlăturării formai continuate a infracțiunii, arătând că în speță este vorba de

unitate naturală de infracțiune, nu rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute

de art. 41 alin. (2) C. pen. deoarece se reține că este vorba de o singură

faptă, adică o unitate naturală de infracțiune, respectiv actul pe care trebuie

să îl îndeplinească privitor la îndatoririle de serviciu ar fi fost legat de

obținerea proprietății unui spațiu comerciale, precizându-se că suma de bani

s-a primit în mai multe tranșe, astfel că nu este vorba de acte materiale

distincte care să prezinte fiecare conținutul aceleiași infracțiuni pentru a

face aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ci este vorba de o singură faptă

materială.

Mai mult

chiar din declarația martorului denunțător rezultă că au convenit să plătească

lunar suma de 200 dolari SUA echivalentul chiriei pe care o avea de plătit,

sumă pe care o înmâna inculpatei C., iar în cazul în care nu reușea să

plătească lunar îi dădea inculpatei C. suma pentru lunile scurse, acesta fiind

și motivul pentru care s-a întâlnit cu inculpata C. la o terasă și i-a dat suma

de 600 dolari SUA aferentă ultimelor 3 luni.

Inculpatul

a solicitat și restituirea cauzei la Parchet pentru refacerea urmăririi penale,

arătând că începerea urmăririi penale a fost dispusă prin proces verbal, deși

exista autodenunț și denunț formulate la data de 24 iulie 2003 și 13 august

2003 de către martorul denunțător, proces verbal care nu îndeplinește

condițiile prevăzute de art. 221 C. pen., în vigoare la acea dată.

Actul

prin care s-a început urmărirea penală este nelegal deoarece nu cuprinde

mențiunile obligatorii pentru un proces verbal de sesizare din oficiu și se

bazează pe acte de urmărire penală desfășurate în cauză; ca atare actul de

începere a urmăriri penale nu putea produce efecte juridice, fiind lipsit de

valabilitate, sancțiunea fiind aceea a nulității absolute, deoarece privește

nerespectarea dispozițiilor legale privind sesizarea instanței.

Așa

fiind nulitatea actului de începere a urmăririi penale atrage după sine

nulitatea tuturor actelor subsecvente, unicul remediu procesual fiind

restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale,

inculpatul invocând prevederile art. 10 lit. f) C. proc. pen., ce constituie

caz de împiedicare a începerii urmăririi penale și implicit a punerii în

mișcare a acțiunii penale, deoarece lipsește o condiție necesară atât pentru

începerea urmăririi penale cât și pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.

Inculpatul

a mai precizat că Tribunalul Brașov în mod greșit a respins solicitarea privind

restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, fără a

avea în vedere dispozițiile art. 228 C. proc. pen. care nu prevedea condiția ca

alături de denunț să se facă și acte premergătoare pentru a se începe urmărirea

penală prin rezoluție. Pe de altă parte, chiar acceptând interpretarea dată de

instanța de fond cu raportare la art. 224 C. pen. nu se puteau cataloga

declarațiile date de martorul denunțător înainte de începerea urmăririi penale

și interceptările de convorbiri telefonice altcumva decât acte premergătoare,

astfel că este evident că urmărirea penală nu putea fi începută decât prin

rezoluție.

Ambii

inculpați au arătat că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000 în baza căreia instanța a dispus restituirea

sumei de 1.800 dolari, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 254 alin. (3) C.

pen.

Verificând

hotărârea atacată în raport cu motivele de apel și sub toate aspectele de fapt

și de drept, potrivit art. 371 C. proc. pen. se constată că apelurile sunt

fondate pentru următoarele considerente:

Prima instanță a

reținut în mod corect starea de fapt, în deplină concordanță cu probele

administrate în cauză.

Astfel, probele au

demonstrat pe deplin și fără putință de tăgadă că inculpații au primit de la

denunțător sume de bani pentru a îndeplini acte ce intrau în atribuțiile lor de

serviciu.

Deși fiecare inculpat

a încercat să nege sau să-și diminueze contribuția la comiterea faptei, probele

au demonstrat că se fac vinovați de comiterea infracțiunii de luare de mită,

interceptările dovedind acest lucru, alături de declarațiile luate în cauză,

Tribunalul Brașov procedând la o analiză exhaustivă a acestora, pe care Curtea

și-a însușit-o integral.

În acest sens, o

relevanță deosebită o prezintă următoarele probe:

- declarațiile

martorului S.M.: „(…) am luat legătura cu numita C.E.C., care începând cu luna septembrie

sau octombrie 2002, nu mai rețin exact, mi-a solicitat periodic sume cuprinse

între 200 și 600 dolari SUA motivând că contra acestor sume de bani îmi va

facilita rămânerea în spațiul respectiv (…) convingerea mi-am formulat-o cu

atât mai mult cu cât numita C.E. m-a pus în legătură directă cu numitul B.A.,

jurist în cadrul Primăriei Satu Mare, acesta spunându-mi în mod deschis că va

face toate demersurile pentru a rămâne în respectivul spațiu. Din cunoștințele

mele, sumele de bani pe care eu i le dădeam numitei C.E. erau împărțite cu

numitul B.A.” (fila 23d.u.p.);

- „(…) spre sfârșitul

anului 2002, m-am deplasat într-o zi cu inculpatul B.A., fiind însoțiți și de

inculpata C.E., la restaurantul Central din Mun. Satu mare, unde la sfârșitul discuțiilor

pe tema obținerii spațiului imobiliar de către A.F. Sălăjean eu am pus pe masă

suma de 600 dolari SUA (…) Rețin faptul că banii au fost luați de către

inculpatul B.A., care a pus banii în buzunarul interior al sacoului (…) în data

de 08 martie 2003 (…) i-am înmânat inculpatei un buchet de flori și un plic în

care se găsea suma de 600 dolari SUA (…) i-am dat inculpatei buchetul de flori

și plicul în care se găsea suma de 600 dolari SUA cu atât mai mult cu cât mi-a

spus că șeful ei o presează să facă evacuarea mea din acel spațiu (…) în cursul

lunii iunie 2003, după mieroase telefoane primite de la inculpata C.E. în care îmi

mai cerea bani, în numele ei și a lui B., am căutat-o la serviciu, de unde

ne-am deplasat în apropiere la un bar unde i-am mai dat suma de 400 dolari SUA (…)

în tot acest timp, m-am întâlnit cu inculpatul B.A., eu cerându-i socoteală cu

privire la acțiunea pe care o făcuse, în numele A.F. S., el încercând de

fiecare dată fie să mă amâne fie să găsească tot felul de explicații juridice

care să justifice necâștigarea acțiunii. Mai mult, nu mai rețin exact, în

cursul lunii iunie 2003, inculpatul B.A. mi-a spus că a retras acțiunea inițiată

în numele A.F. S., motivând că acțiunea nu a fost repartizată judecătorului

care trebuia. Învinuitul mi-a declarat cu acea ocazie că acest fapt nu

constituie o problemă, întrucât va iniția o altă acțiune (…) în cursul lunii

august 2003, de asemenea la insistențele telefonice ale inculpatei C.E., în

data de 13 august 2003, mi-am dat întâlnire cu aceasta la restaurantul C. din

Mun. Satu Mare pentru a-i înmâna suma de 600 dolari S.U.A. (…) cu ocazia primei

întâlniri avute cu inculpata C.E., practic când am căutat-o și i-am prezentat

problema mea, i-am strecurat acesteia într-un caiet două bancnote a câte 100 dolari

S.U.A., ea nerefuzând primirea banilor.” (filele 25-56 d.u.p.);

- „Îmi mențin

declarațiile date în cursul urmăririi penale. Acele declarații corespund adevărului

și nici o persoană nu a exercitat presiuni asupra mea pentru a declara într-un

anumit fel (…) inculpata C. mi-a spus o dată sau de două ori că dacă nu voi

plăti către ea și inculpatul B. suma de 200 dolari SUA lunar voi fi evacuat din

acel spațiu . inculpata C. a fost cea care mi-a spus să nu plătesc chiria

restantă la SC S. SRL, ci celor doi inculpați. Îmi mențin susținerea din

denunțul făcut în sensul că inculpatul B. urma să piardă procesul pentru

Primăria Satu Mare astfel ca eu să devin proprietar al spațiului. În afară de

banii dați cu ocazia flagrantului, le-am dat celor doi inculpați suma de 1.800 dolari

SUA „(filele 117-112 dosar tribunal);

- procesul verbal

întocmit la data de 13 august 2003 privind identificarea a 6 bancnote de câte

100 dolari SUA care urmau să fie remise de către martorul S.M. inculpatei C.E.

(fila 8 d.u.p.);

- procesul verbal privind

întocmirea flagrantului la data de 14 august 2003 și planșa fotografică

realizată cu acea ocazie (filele 9-11, 12-14 d.u.p.);

- transcrierea

convorbirii telefonice din data de 13 august 2003 ora 19,30 dintre martorul

denunțător S.M. și inculpata C.E.: „C.: Faceți-vă și dumneavoastră datoria față

de noi că noi știm să vă (…), deci noi ne-o facem, noi nu v-am cerut mai mult,

nu v-am cerut pe altceva. V-am spus: deci, dumneavoastră, efectiv, cu S. ar fi că-i

plătiți niște bani în plus, da?. Deci, interesul este al dumneavoastră să stați

în spațiu, să funcționați . Deci a apărut într-o zi de sâmbătă și șeful

meu a văzut ziarul luni. Atunci, luni dimineață a fost turbat! Dar acuma, să mă

duc să vă scot din spațiu, dar acuma să sigilez!. Avem hârtie de la primar,

pentru patru sau cinic adrese, dar haideți să vă arăt, mă-nțelegeți?. Prin care

îmi spune că „SC S. SRL”, că este plângere, este reclamație că „SC S. SRL nu

există”, să mergem să sigilăm spațiul. Iar a venit. Atunci când am sunat că

uitați ce mi-a spus șeful, că luni trebuie să mă duc la prima oră să sigilez

spațiul, să vă anunț să vă scoateți obiectele de valoare; S.M.: - Bine, atunci

mi-ați zis și atunci v-am și adus banii când ați zis sa vă duc, no. C.:

- Bine dar și atunci deci a venit si A. și a spus „păi, măi, dar nu sigilezi

așa, păi omul ăla are un contract, deci tu nu ai cu S. nimic”, deși n-a fost

așa dar totuși șeful meu nu-i jurist, mă–nțelegeți?. Deci, c-am ce-i spune A.

el o crede. Și atunci vă dați seama, deci A. când e ceva îmi spune mie, deci eu

mă–nțeleg cu A. bine și știți.” (filele 42-50 d.u.p);

- fișa postului

inculpatei C.E.C.: „K. Atribuțiile funcției:

- operarea de

modificări ce intervin la spații; renunțări, schimbări de destinație,

recalcularea lunară, anul al chiriilor;

- întocmește acte

necesare, referate pentru răi platnici pentru a putea fi acționați în judecată;

L. Răspunderi: răspunderile menționate nu sunt limitative, se adaugă si cele

care decurg în mod expres si implicit din legi, hotărâri norme, decizii, ordine

pe domeniul de activitate respectiv” (fila 39 d.u.p.);

- fișa postului

inculpatului B.A.:

- „reprezintă

Primăria și Consiliul Local în fața instanțelor judecătorești;

- ia orice măsuri

necesare pentru apărarea interesului statului” (filele 73 d.u.p.);

- contractul de

închiriere din 29 martie 2000 încheiat între S.P.E.S.L. a Municipiului Satu

Mare si S.C. Someșana S.R.L. (filele 97-98 d.u.p);

- acțiunea civilă

formulată de către A.F. S. împotriva Consiliului Local al Municipiului Satu

Mare pentru obligarea pârâtei să încheie contract de vânzare cumpărare a

spațiului situat în Mun. Satu Mare (filele 212-213 d.u.p.);

- cererea A.F. de

renunțare la judecată (fila 214 d.u.p.)

- raportul de

constatare tehnico - științific din 23 februarie 2004 întocmit de către I.P.J.

Satu Mare - Serviciul criminalistic prin care s-a concluzionat că mențiunile de

pe acțiunea civilă menționată mai sus și semnătura de pe renunțarea la judecată

au fost executate de către inculpatul B.I.A. (filele 193-204 d.u.p);

- declarațiile

martorului O.M.O.:

- „Îl cunosc pe

inculpatul B.I.A. însa nu personal, ci doar din vedere. Spre sfârșitul lunii

aprilie 2003, nu pot să precizez data, acesta a venit la sediul A.F. Sălăjean și

mi-a adus stampila societății. Arăt că, în prealabil, șeful meu numitul S.M.

mi-a spus că numitul B.I.A. urmează să vină la sediul nostru și să lase

ștampila societății. Cunosc faptul că șeful meu, numitul S.M. îl știa pe

inculpatul B.I.A. cu care s-a întâlnit cu alte ocazii sau a discutat telefonic

si cunosc că motivul pentru care aceștia se întâlneau era pentru ca inculpatul B.I.A.

sa-l ajute pe seful meu sa obțină dreptul de proprietate asupra spațiului in

care ne desfășuram activitatea.” (filele 76 d.u.p);

- „în prezent nu îmi

aduc aminte de aspectul ca inculpatul B.I.A. să fi adus la sediul A.F. Sălăjean

stampila acestei societăți datorita perioadei lungi de timp scurse de atunci,

insa dacă am declarat astfel in cursul urmăriri penale înseamnă ca așa a fost,

eu declarând adevărul în acea declarație. Îmi mențin declarația data in cadrul

urmării penale in sensul ca știam ca S.M. s-a întâlnit cu B.I.A. de câteva ori pentru

ca B.I.A. sa-l ajute pe S.M. să obțină dreptul de proprietate al spațiului in

care se desfășura activitatea asociației familiale S. insa nu știu in ce consta

acest ajutor. Precizez că am auzit discuții între SM si șotia acestuia in care S.M.

a dat diferite sume de bani.” (filele 201-201 dosar tribunal).

În consecință,

solicitările celor doi inculpați de achitare, nu pot fi primite.

La încadrarea

juridică a faptei instanța a reținut, ca și actul de sesizare al instanței,

forma continuată a infracțiunii de luare de mită, deși, actele de primire a

sumelor de bani în mai multe rânduri nu reprezintă acte executate în baza

aceleiași rezoluții infracționale, ci acte executate în întregirea conținutului

unei infracțiuni.

Este vorba de acte de

executare ce nu au semnificație proprie, fiind cuprinse în activitatea unică și

se integrează în mod natural în activitatea infracțională, fără a fi puse în

discuție unicitatea celorlalte elemente, sumele fiind remise în baza

înțelegerii ca denunțătorul să rămână și să dobândească spațiul comercial în

care firma sa își desfășura activitatea.

Pe cale de

consecință, instanța a procedat la schimbarea încadrării în sensul că a

înlăturat dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. privind forma continuată a

infracțiunii, reținând unitatea naturală de infracțiune.

Cu privire la scopul

comiterii faptei, acesta s-a realizat exact în sensul cerut de norma de

incriminare ce individualizează forma de vinovăție a intenției directe cu care

se comite infracțiunea de luare de mită, astfel că nici unul dintre inculpați

nu ar putea susține că ar fi primit banii în alt scop decât cel cerut de lege,

această apărare urmând a fi respinsă.

Chiar dacă inculpatul

B. nu a primit sume de bani direct de la denunțător, declarațiile inculpatei C.,

alături de cele ale denunțătorului și conținutul convorbirilor interceptate

demonstrează clar că inculpata C. a acționat sub îndrumarea inculpatului B.,

acesta fiind cel care a dirijat întreaga activitate infracțională.

Inițial, inculpata

C.E. nu a recunoscut săvârșirea faptei reținută în sarcina sa prin

rechizitoriu; inițial a declarat ca suma de 600 dolari S.U.A. primită de la

martorul S.M. la data de 14 august 2003, când s-a realizat flagrantul,

reprezintă un împrumut acordat de S.M. (filele 33-34 d.u.p) pentru ca ulterior,

in mod constant sa declarare ca a fost doar un intermediar între S.M. si

inculpatul B.I.A., acesta din urmă urmând să-i rezolve problema proprietății

spațiului comercial în care își desfășura activitatea A.F. Sălăjean, și ca in

aceasta calitate a primit diferite sume de bani de la S.M. pe care le-a remis

in întregime inculpatului B.I.A., fără a-și oprii nici o suma de bani, ci doar

de două ori inculpatul B.I.A. i-a dat cu împrumut câte 100 dolari SUA.

Deși inculpatul B. în

mod constant a negat săvârșirea faptei pentru care a fost trimis in judecată (filele

67, 69-70 d.u.p, filele 71-73 dosar tribunal), declarațiile sale sunt

contrazise de celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv declarațiile

martorului S.M. coroborate cu declarațiile inculpatei C.E.C. (cu privire la

faptul ca la sfârșitul anului 2002, când s-au întâlnit toți trei la

Restaurantul Central din Mun. Satu Mare, suma de 600 dolari SUA adusa de către S.M.

a fost luata de către inculpatul B.I.A.), cu acțiunea civila formulată de A.F.

S. și cererea de renunțare la judecată (filele 212-213, 214 d.u.p), cu raportul

de constatare tehnico - științific din 23 februarie 2004 întocmit de către I.P.J.

Satu Mare (filele 193-204 d.u.p ) din care reiese că mențiunile și semnătura de

pe renunțarea la judecată din 3 aprilie 2003 au fost executate de către

inculpatul B.I.A. si deci ca inculpatul B.I.A. s-a implicat in obținerea

proprietarii spațiului comercial de către A.F. S.; în același sens sunt și

declarațiile martorului O.M.O. (filele 76 d.u.p, filele 201-202 dosar tribunal)

din care reiese că in luna aprilie 2003 inculpatul B.I.A. a adus la sediul A.F.

S. ștampila acestei societăți comerciale.

În apel, instanța a

admis proba solicitată de inculpat în considerarea și garantarea dreptului la

apărare și în conformitate cu dispozițiile art. 1 pct. 7 din H.G. nr. 458/2009

de modificare a H.G. nr. 368/1998 privind înființarea I.N.E.C., a fost realizat

un nou raport de expertiză științifică (filele 122-127 dosar) care față de

simplitatea și cantitatea redusă de grafisme de analizat și de prezența atât a

asemănărilor cât și a deosebirilor, nu a putut stabili cu exactitate dacă

mențiunile și semnătura din dreptul ștampilei de pe înscrisul datat 22 aprilie 2003

de la Tribunalul Satu Mare aparține inculpatului B.

Aceste concluzii,

deși incerte, în sensul că nu au putut stabili precis dacă inculpatul a

executat aceste grafisme, se coroborează cu celelalte probe administrate în

cauză și față de acesta din urmă, corect s-a reținut vinovăția acestui

inculpat.

În

legătură cu solicitarea de restituire a cauzei la parchet formulată de

inculpatul B., instanța de apel a constatat că aceasta nu este fondată; s-a

invocat că s-a început urmărirea penală pe baza unui proces verbal care ar fi

lovit de nulitate relativă însă, instanța are a observa că urmărirea penală a

fost efectuată în mod corespunzător față de ambii inculpați, iar dacă ar fi

existat vreo nulitate a actului prin care s-a început urmărirea penală trebuia

invocată la întocmirea actului sau cel mai târziu până la primul termen de

judecată cu procedura completă când parte a lipsit la efectuarea actului,

potrivit art. 197 alin. (4) C. proc. pen. și nu în fața instanței de apel.

De

altfel, toate actele de urmărire penală au fost avute în vedere de instanța

supremă prin Decizia penală nr. 2383 din 3 mai 2007, prin care s-a dispus

casarea cu trimitere spre rejudecare tocmai urmare a unei nulități absolute,

chiar dacă nu a fost efectuată vreo mențiune expresă în legătură cu acestea,

instanța, în virtutea obligației sale de a analiza toate aspectele de

legalitate, cu siguranță a analizat și aspecte și fiind respectate dispozițiile

legale nu avea temei și motiv pentru a face referire la acestea.

Cu

referire la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de apel a constatat

că Tribunalul Brașov, rejudecând cauza după casare cu trimitere, a încălcat

dispozițiile art. 385

8

și 385

18

și art. 385

19

C.

proc. pen., în sensul că deși după prima condamnare pronunțată de Tribunalul

Satu Mare, Ministerul Public nu a declarat apel în cauză, astfel că în legătură

cu pedepsele aplicate nu se putea crea o situație mai grea pentru inculpați

decât cea stabilită de prima instanță de condamnare.

În

consecință, cu noua încadrare juridică, instanța de apel a constatat că nu va

agrava situația inculpaților în propria cale de atac și a pronunțat pedepse

echivalente cu cele inițiale, dând eficiență dispozițiilor art. 372 C. proc.

pen.

În ce

privește individualizarea judiciară a pedepselor, a constatat că d

in economia textului art.

52 alin. (1) C. pen., în care se arată că „pedeapsa este o măsură de

constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului” rezultă că funcția

constrângerii nu este o funcție a pedepsei, deoarece examenul realist al

conținutului pedepsei nu justifică încadrarea constrângerii printre funcțiile

pedepsei; măsura de constrângere, în sensul acestui text, indică esența

pedepsei, însușirile sale, iar nu unul din mijloacele prin care se realizează

scopul ei, întrucât constrângerea, ca esență a pedepsei, este însăși pedeapsa.

Din această

perspectivă, instanța a constatat că scopul pedepsei poate fi pe deplin atins

fără executarea acestora, fiind îndeplinite cerințele art. 86

1

C.

pen. așa cum judicios a motivat Tribunalul Brașov.

Instanța de apel a

mai reținut că de altfel, respectând același principiu, al neagravării

situației în propria cale de atac, chiar dacă Tribunalul Satu Mare a optat

pentru executarea acestora în regim privativ de libertate, această modalitate nu

se poate dispune în calea de atac a prezentului apel promovat de inculpați,

deoarece s-ar crea acestora o situația mai grea, apelul fiind promovat

împotriva sentinței penale de condamnare după casare cu trimitere.

În plus, obligațiile

la care vor fi suspuși inculpații reprezintă garanții că pe viitor, se vor

abține de la comiterea de infracțiuni și vor avea o conduită potrivită.

În legătură cu

pedeapsa complementară ce va fi aplicată inculpaților, Curtea de Apel Brașov a

reținut că și Tribunalul Brașov a aplicat aceste pedepse și nu se poate susține

că s-ar încălca același principiu mai sus enunțat, deoarece pedeapsa

complementară este obligatorie potrivit art. 254 C. pen. și fiind prevăzută de

lege, nu se poate deroga de la norma imperativă.

Cum inculpaților nu

le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 78/2000 privind prevenirea și

sancționarea faptelor de corupție, în mod greșit prima instanță a procedat la

aplicarea art. 6

1

din această lege și a procedat la înlăturarea

aplicării acestui text legal, procedându-se, în mod corespunzător, la aplicarea

art. 254 alin. (3) C. pen. privind confiscarea sumei de 1.800 dolari SUA.

Această sumă s-a dispus

a fi confiscată defalcat de la inculpați, astfel cum rezultă din probe că au

primit sumele, respectiv inculpata C. a recunoscut primirea sumei de 200 dolari

SUA și s-a dovedit primirea acestei sume, iar de la inculpatul B. diferența de

1.600 dolari SUA.

Prin Decizia penală nr. 49/AP din 28 iunie

2010, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a dispus

următoarele:

A admis apelurile

declarate de inculpații C.E.C. și B.I.A. împotriva sentinței penale nr. 947 din

18 decembrie 2008 a Tribunalului Brașov, pe care o desființează sub aspectul

încadrării juridice a faptelor, cuantumul pedepselor aplicate și aplicării art.

6

1

din Legea nr. 78/2000 și rejudecând în aceste limite:

În baza art. 334 C.

proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina

inculpaților C.E.C. și B.I.A. din infracțiunea de luare de mită în formă

continuată prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. în infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

În baza art. 254 alin.

(1), cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită, a condamnat pe inculpata C.E.C. la pedeapsa de 1

an și 8 luni închisoare.

În baza art. 254 alin.

(1), cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită, a condamnat pe inculpatul B.I.A. la pedeapsa de

2 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. (de a exercita

profesia de jurist) pe o perioadă de 2 ani de la terminarea executării pedepsei

principale.

În baza art. 86

1

C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate

celor doi inculpați, stabilind termene de încercare de 5 ani pentru inculpata C.E.C.

și de 6 ani pentru inculpatul B.I.A.

În baza art. 86

3

C. pen. a obligat inculpații ca pe durata termenului de încercare să se supună

următoarelor măsuri de supraveghere:

a).să se prezinte, la

datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare;

b).să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c).să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d).să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

A atras atenția inculpaților

asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. privind revocarea suspendării

executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni

în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii, cu rea credință,

a măsurilor de supraveghere stabilite de instanță.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe perioada

suspendării sub supraveghere a executării pedepselor.

A Înlăturat aplicarea

art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 cu privire la suma de 1.800 dolari

SUA.

În baza art. 254 alin.

(3) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul B.I.A. a sumei de 1.600

dolari SUA și de la inculpata C.E.C. a sumei de 200 dolari SUA.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul B.I.A., cauza fiind înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de casație și Justiție sub nr. 990/83/2004

Examinând decizia

penală atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul

formulat de inculpat este fondat, dar nu pentru motivele invocate și susținute

de apărare, ci pentru motivul de recurs prevăzut de art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen., având în vedere următoarele considerente:

Recurentul inculpat

a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, invocând

motivele de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 2 și pct. 18 C. proc.

pen.

A susținut că

instanța de fond nu a fost legal sesizată potrivit art. 264 alin. (3), (4)

raportat la art. 262 C. proc. pen., arătând că rechizitoriul nu a avut la bază

o începere a urmăririi penale legală în sensul că aceasta trebuia să se facă

prin rezoluții și nu prin proces verbal de sesizare din oficiu așa cum s-a

întâmplat în cauză, susținând că normele în vigoare la acel moment respectiv art.

228 alin. (1), (3) și art. 221 C. proc. pen. prevedeau ca urmărirea penală să

se înceapă prin rezoluție și nu prin proces verbal.

Pentru acest motiv de

casare a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea

dosarului la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

Cu privire la motivul

de recurs invocat respectiv art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. a

solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 alin. (1) lit. a) raportat

la art. 10 lit. a) C. proc. pen. susținând că probele existente la dosarul

cauzei nu se coroborează între ele și nu rezultă existența faptei pentru care

inculpatul a fost trimis în judecată.

I. Înalta Curte, cu

privire la motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 2 C. proc.

pen., costată că nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Rechizitoriul din

data de 5 martie 2004 emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare,

în Dosar nr. 404/P/2003, a îndeplinit condițiile de care depinde însăși sesizarea

legală a instanței, respectiv Tribunalul Satu Mare, în sensul dispozițiilor art.

264 alin. (3) C. proc. pen., fiind verificat sub aspectul legalității și

temeiniciei de prim procurorul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Satu Mare.

Cu privire la nulitatea

invocată de către apărare în sensul că urmărirea penală a fost începută prin

întocmirea unui proces verbal de către procuror, în condițiile în care exista

un autodenunț și un denunț, și nu prin rezoluție așa cum prevedeau normele

procedurale în vigoare la momentul începerii urmăriri penale în prezentul dosar

penal, Înalta Curte constată că, această excepție procedurală invocată de către

inculpatul B.A. face parte din regimul nulităților relative și are cadrul

general conturat prin dispozițiile art. 197 alin. (1),alin. (4) și alin. (5) C.

proc. pen.

Trăsăturile specifice

care fixează autonomia nulităților relative sunt prefigurate în art. 197 alin.

(4) C. proc. pen. în care se arată că încălcarea oricărei dispoziții legale

decât cele prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., atrage nulitatea

actului în condițiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen. (doar atunci când s-a

adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act),

numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului, când partea este

prezentă, sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a

lipsit de la efectuarea actului. Teza finală a art. 197 alin. (4) C. proc. pen.,

se arată că instanța ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a

procesului dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului și

justa soluționare a cauzei.

Din analiza art. 197 alin.

(1) C. proc. pen., rezultă că pentru anularea unui act procesual sau procedural

se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a)să se constate o

încălcare a dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului

penal;

b).încălcarea dispozițiilor

legale care disciplinează desfășurarea procesului penal să aibă ca urmare