ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3917/2013

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 861 din 16 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor, pentru inculpata C.C.E., din infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată, în infracțiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

A fost condamnată inculpata C.C.E.,  la 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatei C.C.E. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpatei, iar potrivit art. 862 C. pen. s-a fixat termen de încercare de 4 ani și 6 luni.

În temeiul dispozițiilor art. 863 alin. (1) litera a C. pen., a fost obligată inculpata C.C.E. să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș.

A fost obligată inculpata C.C.E. să respecte dispozițiile art. 86 alin. (1) lit. b)-d) C. pen., atrăgându-i-se atenția asupra disp. art. 864 C. pen.

În temeiul disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

S-a constatat că suma de 2.000 lei, ce a fost ridicată de la inculpatul D.D.l, a fost confiscată prin sentința penală nr. 483 din 14 iunie 2012 a Tribunalului Argeș.

A fost obligată inculpata C.C.E. la 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 1.000 lei pentru faza de urmărire penală.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele;

Prin rechizitoriul nr. 45/P/2012 din data de 25 mai 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. -Serviciul Teritorial Pitești, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata C.C.E., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000.

În esență, prin actul de sesizare, s-a reținut că inculpata C.C.E., în calitate de director al SC V.I.C. SRL, în data de 15 mai 2012, i-a dat inculpatului T.V.P. suma de 2000 lei pentru a fi remisă inculpatului D.D.l, inspector de specialitate în cadrul I.S.C.C.R.P.I.R., pentru ca acesta din urmă să-și îndeplinească sarcinile de serviciu într-un mod favorabil SC V.I.C. SRL, în vederea autorizării personalului acestei societăți și a extinderii domeniului de activitate pentru „examinarea cu ultrasunete a îmbinărilor sudate", respectiv „examinarea cu ultrasunete a tablelor".

Prin actul de sesizare a instanței au fost trimiși în judecată și inculpații D.D.l și T.V.P., pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 și respectiv dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Prin sentința penală nr. 483 din 14 iunie 2012 a Tribunalului Argeș, au fost admise cererile formulate de inculpații D.D.l și T.V.P., și în temeiul disp.art. 320

1

C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care cei doi inculpați au fost frimiși în judecată, în infracțiunile prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap.la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru inculpatul D.D.l și în infracțiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap .la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru inculpatul T.V.P.

Au fost condamnați cei doi inculpați, respectiv D.D.l la 3 ani închisoare, iar T.V.P. la 1 an și 10 luni închisoare în condițiile art. 861 C. pen.

În temeiul disp.art. 254 alin. (3) C. proc. pen., a fost confiscată suma de 2.000 lei, sumă ce a fost ridicată de la D.D.l și indisponibilizată la C.E.C. B. Sucursala Pitești pe numele inculpatului D.D.l prin obligare la plată către stat.

A fost respinsă cererea formulată de inculpata C.C.E., în temeiul disp.art. 320

1

C. proc. pen. și a fost repusă cauza pe rol, în vederea continuării judecății inculpatei C.C.E., fiind disjunsă cauza cu privire la aceasta.

În ceea ce privește pe inculpata C.C.E. s-a reținut că, deși aceasta a solicitat să-i fie aplicabile dispozițiile prev.de art. 320

1

C. proc. pen., cu ocazia dezbaterilor în fond asupra cauzei, apărătorul inculpatei a pus concluzii de achitare, iar inculpata a arătat că nu a cunoscut ce urma să facă inculpatul T. cu suma de 2.000 lei.

După repunerea cauzei pe rol, inculpata a fost din nou audiată, ocazie cu care, a arătat că recunoaște faptul că a dat inculpatului T.V. suma de 2.000 lei în data de 15 mai 2012, însă nu a cunoscut că acesta a dat suma de bani, cu titlu de mită, inculpatului D.D.l.

Inculpata a mai arătat că a crezut că pentru suma de 2.000 lei urmează să se emită factură și că nu a cunoscut faptul că la sediul societății va avea loc o examinare.

Ulterior, inculpata a revenit și a arătat că în momentul în care a scos de la bancă suma de 2.000 lei, ea cunoștea faptul că urma să vină de la București un inspector pentru autorizare, însă nu cunoștea că urma să aibă loc un examen.

În cadrul aceleiași declarații, inculpata a arătat că potrivit procedurilor, plata se făcea înainte, în baza unei facturi proforma emisă de către inspectorat, însă aceasta nu se făcea în numerar, ci prin virament bancar.

De asemenea, au fost audiați și martorii din acte, respectiv D.G., A.A.M. și S.R.I., ale căror declarații au fost apreciate ca fiind utile și pertinente soluționării cauzei.

Din actele și lucrările dosarului, respectiv: declarația inculpatei care nu a recunoscut săvârșirea faptei sub aspectul laturii subiective, conținutul proceselor verbale de redare a convorbirilor purtate între inculpata C.C.E. și inculpatul T.V., înscrisurile aflate în dosarul de urmărire penală, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În scopul extinderii domeniului de activitate pentru examinarea cu ultrasunete a îmbinărilor sudate (U.T.s.), respectiv examinarea cu ultrasunete a tablelor (U.T.t.), la solicitarea expresă a inculpatului T.V.P., reprezentanții SC V.I.C. SRL au formulat o cerere în acest sens la data de 10 mai 2012, către I.S.C.C.R.P.I.R. - Inspecția Teritorială București

Această solicitare a SC V.I.C. SRL a fost rezolutată de conducerea I.S.C.C.R.P.I.R. - Inspecția Teritorială București și repartizată spre soluționare inspectorului D.D.l.

Din probele administrate, prima instanță a reținut că, deși solicitarea sus menționată se făcuse în numele și de reprezentanții unei societăți comerciale, toate demersurile necesare, precum și contactul cu inspectorul ce trebuia să examineze personalul au căzut în sarcina conducerii Sucursalei Pitești a SC C.C.C.R.P.I.R. SA București, respectiv directorului T.V.P. și șefului serviciului tehnic S.R.I., aspect de natură să întărească susținerile de mai sus cu privire la factorul decizional în cadrul SC V.I.C. SRL.

Mai mult, extinderea domeniului de activitate a societății respective se impunea, deoarece SC V.I.C. SRL avea comenzi de onorat și se afla în imposibilitate să-și îndeplinească obligațiile din motivul lipsei autorizației pe domeniile ultrasunete suduri și tablă, după cum rezultă și din procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză.

Printre condițiile ce trebuiau îndeplinite în vederea autorizării personalului SC V.I.C. SRL pentru efectuarea examinărilor distructive, se enumera și aceea a existenței unui laborator cu aparatele necesare susținerii probei practice prev.la art. 25 alin. (1) din Prescripția tehnică din 2010.

Deși această condiție nu era îndeplinită de SC V.I.C. SRL, inculpatul T.V. s-a bazat pe indulgența inspectorului I.S.C.I.R. considerând că este suficient ca examinatorul să vadă un aparat și procedura „pe altceva", decât ceea ce era necesar, sugerând că intenția inculpatului D. era de a avea și el un beneficiu.

În dimineața de 15 mai 2012, inculpatul T.V.P. a contactat-o telefonic pe inculpata C.C.E. și i-a cerut să se deplaseze la bancă de unde să ridice o sumă de bani.

Tot în ziua de 15 mai 2012, după ora 12.30, inculpatul D.D.l s-a prezentat la biroul inculpatului T.V.P., la sediul CN C.T.R. SA -Sucursala Pitești, unde acesta din urmă i-a remis un plic în care se afla suma de 2.000 lei, sumă ce a fost găsită de organele de cercetare penală în geanta inculpatului D.D.l.

Prima instanță a apreciat că din procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, între inculpații T. și D. reiese, fără echivoc, că inculpatul T.V. i-a remis inculpatului D.D.l plicul, cu acordul acestuia, după care au discutat pe marginea examinării ce urmează a fi efectuată la SC V.I.C. SRL.

Totodată, s-a mai reținut că, faptul că inculpata C.C. a cunoscut scopul pentru care trebuie să scoată din bancă suma de 2.000 lei, rezultă din conținutul convorbirii telefonice purtată între aceasta și inculpatul T.V.P., în dimineața de 15 mai 2012, din care rezultă că inculpatul T. i-a spus inculpatei C.C. să scoată din bancă „20 pentru ăla", inculpata știind că este vorba de un inspector de la I.S.C.T.R.

Din conținutul aceleiași convorbiri rezultă că inculpata C.C. l-a întrebat pe inculpatul T. dacă inculpatul D. o va suna pe ea când va ajunge, iar inculpatul T.V. i-a spus că o să-l sune pe el pentru a se întâlni cu inculpatul D. și a-i da ce trebuie.

De asemenea, instanța de fond a mai reținut că din conținutul convorbirii purtate între inculpatul T.V.P. și S.R.I., rezultă că persoanele cu atribuții de decizie în cadrul SC V.I.C. SRL cunoșteau faptul că această societate nu îndeplinea condițiile cerute de lege pentru obținerea autorizațiilor necesare funcționării, inculpatul T. spunându-i martorului Stoenescu „eu o chem pe Cristina sus, îi spun să pună 20.000.000 lei rol într-un".

Din discuțiile purtate între inculpatul T. și Stoenescu, rezultă că aceștia doi au stabilit care este suma ce trebuie dată inculpatului D., hotărându-se să-i dea inițial 20.000.000 lei iar după finalizarea dosarului să-i mai dea încă 20.000.000 lei.

Instanța de fond a apreciat ca fiind nesinceră declarația inculpatei C.C., care a susținut că nu avea interes în obținerea acestor autorizații, câtă vreme aceasta este una din cei trei asociați ai SC V.I.C. SRL, alături de S.G. și S.M., fiind deci direct interesată în funcționarea societății și respectiv în obținerea autorizațiilor.

Prin urmare, având în vedere conținutul convorbirilor purtate între inculpatul T. și martorul S., precum și între inculpatul T. și inculpata C.C., tribunalul a apreciat, că inculpata C.C. a cunoscut faptul că suma de 2.000 lei, pe care a dat-o inculpatului T.V., urmează a fi înmânată de către acesta din urmă inculpatului D.D.l, cu scopul ca acesta prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu să elibereze autorizațiile necesare funcționării SC V.I.C. SRL.

În acest sens, instanța de fond a reținut și faptul că apărarea inculpatei, potrivit căreia suma de 2.000 lei trebuia achitată inspectorului D. în acea zi, urmând ca acesta să întocmească o factură pentru această sumă, a fost înlăturată ca nesinceră, cunoscându-se faptul că întocmirea unei facturi se face după prestarea serviciului a cărui contravaloare trebuie achitată, iar suma inserată în conținutul facturii se achită prin virament bancar între cele două societăți și nu în numerar.

Totodată, instanța de fond a constatat că inculpatul D.D.l, în data de 15 mai 2012, s-a deplasat la sediul SC V.I.C. SRL pentru a demara procedura obținerii autorizațiilor, această procedură nefinalizându-se în acea dată, iar eventuala factură pentru plata taxelor privind obținerea autorizației se emitea de la sediul I.S.C.I.R. București și nu de către inculpatul D. în acea zi.

Instanța de fond a apreciat că, toate aceste susțineri ale inculpatei sunt în contradicție, atât cu conținutul convorbirilor purtate între ea și inculpatul T., cât și cu procedurile financiar contabile aplicate în astfel de cazuri.

În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, prima instanță a reținut, că potrivit art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000, fapta de luare de mită prevăzută la art. 254 C. pen., dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control.

De asemenea, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea 78/2000, fapta de dare de mită săvârșită față de una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) sau față de un funcționar cu atribuții de control se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 Codul penal, al cărei maxim se majorează cu 2 ani.

Prin urmare, instanța de fond a apreciat că, având în vedere că din actele aflate la dosar rezultă că inculpatul D.D.l avea atât atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor, cât și atribuții de control, în temeiul disp.art. 334 Cod pr .penală, a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru inculpata C.C.E., din infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată, în infracțiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

În drept, instanța de fond a reținut că fapta inculpatei C.C.E., care, în calitate de asociat și respectiv director al SC V.I.C. SRL, în data de 15 mai 2012, i-a dat inculpatului T.V.P., cu știință, suma de 2.000 lei, pentru ca acesta din urmă să o remită inculpatului D.D.l, inspector de specialitate în cadrul I.S.C.C.R.P.I.R. - Inspecția Teritorială București, pentru ca acesta din urmă să-și îndeplinească sarcinile de serviciu într-un mod favorabil SC V.I.C. SRL în vederea autorizării personalului acestei societăți și a extinderii domeniului de activitate, pentru „examinarea cu ultrasunete a îmbinărilor sudate", respectiv „examinarea cu ultrasunete a tablelor", întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap.la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea 78/2000.

Prima instanță a apreciat că, în cauză, calitatea de coautor a inculpatei C.C.E. la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, rezultă din faptul că aceasta era direct interesată în obținerea autorizațiilor menționate anterior, având în vedere calitatea sa de asociat a SC V.I.C. SRL, ea fiind cea care a scos din contul societății suma de 2.000 lei pe care a dat-o inculpatului T. pentru ca acesta să o remită inculpatului D., anterior examinării.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatei C.C., s-au avut în vedere criteriile prev.de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările în care a fost săvârșită fapta și modalitatea de comitere a acesteia, aspecte din care rezultă existența unei stări de normalitate în efectuarea unor asemenea activități, inculpata având atitudinea unei persoane care efectuează un act obișnuit, precum și persoana inculpatei care nu are antecedente penale și nu a recunoscut săvârșirea faptei.

Față de aceste circumstanțe, tribunalul a apreciat, că scopul pedepsei așa cum este prevăzut de art. 52 C. pen., se poate realiza prin condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni.

În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatei C.C.E. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 861 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepselor aplicate inculpatei, iar în temeiul dispozițiilor art. 862 C. pen., s-a fixat termen de încercare de 4 ani și 6 luni.

În temeiul dispozițiilor art. 863 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost obligată inculpata C.C.E. să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, și să respecte disp. art. 863 alin. (1) lit. b)-d) C. pen., atrăgându-i-se atenția asupra disp. art. 864 C. pen.

În temeiul disp. art. 71 alin. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

S-a constatat, că suma de 2.000 lei, ce a fost ridicată de la inculpatul D.D.l, a fost confiscată prin sentința penală nr. 483 din 14 iunie 2012 a Tribunalului Argeș.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpata C.C.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că se impune desființarea sentinței atacate și, în principal, achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c) C. poce. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită de aceasta sau achitarea în baza art. 10 lit. d) C. poc. pen., întrucât lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii - intenția, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei, având în vedere că deși este o persoană tânără, fără antecedente penale, cu un firesc statut social, și anume având familie, a fost condamnată de instanța de fond la o pedeapsă într-un cuantum apropiat ca și cel al autorului faptei, respectiv a aceleiași infracțiuni pentru care a fost trimisă în judecată.

În motivare apelului, inculpata a arătat, în esență, că se impune reaprecierea probelor administrate în primă instanță, cât și a celor administrate la instanța de apel și achitarea sa, pe considerentul de esență că ea nu a știut că banii ce reprezintă obiectul infracțiunii de dare de mită reținută în această cauză, respectiv suma de 2.000 lei, vor fi dați de către T.V., director al SC C.C.C.R.P.I.R. SA (CN C.L.R. SA București), numitului D.D.l, inspector de specialitate din cadrul I.S.C.C.R.P.I.R. (CN C.L.R. SA București), pentru ca acesta să procedeze la obținerea autorizării personalului unității SC V.I.C. SRL și a extinde domeniul de activitate și cu privire la examinarea cu ultrasunete „a îmbinărilor sudate sau a tablelor", autorizare pe care nu o avea, inculpata având calitatea de contabil șef la această firmă.

Inculpata a mai menționat că infracțiunea de dare de mită este o infracțiune comisivă și instantanee, în sensul că se produce în momentul în care mituitorul, în speță, directorul T.V., îi dă banii celui mituit, respectiv lui D.D.l, inspector de specialitate, astfel că infracțiunea de dare de mită consumându-se, așa cum rezultă și din condamnarea acestora din urmă, nu mai poate fi reținută calitatea de coautor a apelantei-inculpatei la această infracțiune de dare de mită, alături de ceilalți doi inculpați menționați mai sus.

Pe de altă parte, inculpata a ami susținut că ea nu avea niciun interes să dea acești bani, fiind un simplu contabil care ține evidența plăților în contractele de lucrări al firmei SC V. SA.

De altfel, această sumă, arată apelanta, reprezintă contravaloarea prestațiilor către inspectorul de specialitate D.D.l, care urma să desfășoare procedura menționată cu privire la autorizarea personalului acestei societăți și a extinderii domeniului de activitate, conform celor arătate mai sus, sumă pentru urma să fie eliberată o chitanță, invocând un bilet, în care era scris „eliberat factură pentru banii trimiși lui T.", chitanță care nu a mai putut fi obținută, având în vedere intervenția organelor de poliție, care au surprins în flagrant pe inculpatul D.D.l luând suma de 2.000 lei de la inculpatul T.V.P.

Prin Decizia penală nr. 65/A din 3 iunie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata C.C.E. împotriva sentinței penale nr. 861 din 16 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 10315/109/2012.

A fost obligată apelanta - inculpată la plata sumei de 900 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, reprezentând onorariul parțial al avocatului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Examinând sentința apelată, potrivit prevederilor art. 378, respectiv 371 C. proc. pen., instanța de apel a constatat că motivele invocate de apelantă, nu pot fi primite.

Instanța de apel a reținut că prezenta cauză este disjunsă, vizând același rechizitoriu nr. 45/P din 25 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul teritorial Pitești, prin care a fost trimisă în judecată inculpata C.C.E., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, alături de inculpații D.D.l și T.V.P., trimiși în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., rap. la art. la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, respectiv pentru infracțiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, acești ultimi doi inculpați uzând de judecata în procedura recunoașterii vinovăției, potrivit dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., judecată ce a avut loc anterior la data de 14 iunie 2012, când Tribunalul Argeș a dispus, prin sentința penală nr. 483 din această dată, condamnarea celor doi inculpați, respectiv D.D.l la 3 ani închisoare, iar T.V.P. la 1 an și 10 luni închisoare în condițiile art. 861 C. pen.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care cei doi inculpați au fost trimiși în judecată, în infracțiunile prev.de art. 254 alin. (2) C. pen. rap.la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru inculpatul D.D.l și în infracțiunea prev.de art. 255 alin. (1) C. pen. rap.la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru inculpatul T.V.P.

Totodată, în temeiul disp.art. 254 alin. (3) C. proc. pen., a fost confiscată suma de 2.000 lei, sumă ce a fost ridicată de la D.D.l și indisponibilizată la C.E.C. B. Sucursala Pitești pe numele inculpatului D.D.l prin obligare la plată către stat.

În ceea ce privește pe inculpata C.C.E., deși aceasta a solicitat aplicarea, la fel ca și celor doi inculpați, a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., totuși, cu ocazia dezbaterilor pe fond, apărătorul acesteia a pus concluzii de achitare, susținând că inculpata nu a cunoscut ce urma să facă inculpatul T.V.P. cu suma de 2.000 lei și în această situație, instanța de fond a disjuns cauza și a dispus repunerea acesteia pe rol, cu privire la inculpata C.C.E., care, fiind audiată, a recunoscut că dat inculpatului T.V. suma de 2.000 lei, însă nu a cunoscut faptul că acest inculpat urma să dea această sumă cu titlu de mită inculpatului D.D.l.

După repunerea cauzei pe rol, inculpata a fost din nou audiată, ocazie cu care, a arătat că recunoaște faptul că a dat inculpatului T.V. suma de 2.000 lei în data de 15 mai 2012, însă nu a cunoscut faptul că inculpatul T.V. a dat această sumă de bani cu titlu de mită inculpatului D.D.l.

Instanța de fond a reținut că aceasta este, de altfel, de esență, apărarea pe care și-o face inculpata în prezentul apel, așa cum rezultă din motivele exprimate mai sus.

Analizând această apărare, prin prisma motivului principal invocat de cate inculpatat CorneaCristina Elenaprin care a solicitat achitarea sa, în baza art. 10 lit. c) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanța de apel a constatat că o atare susținere nu este întemeiată.

În acest sens s-a reținut că, așa cum rezultă din considerentele nuanțate ale primei instanțe, inculpata C.C.E. a fost condamnată, urmare a schimbării de încadrare juridică în infracțiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, din infracțiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, la 1 an și 6 luni închisoare, în condițiile art. 86

1

C. pen.

S-a apreciat că susținerea inculpatei că nu știa că o atare sumă va fi dată cu titlu de mită de către T.V.P. lui D.D.l, condamnați pentru astfel de fapte, nu poate fi primită.

Astfel, instanța de apel a reținut că, împrejurarea că inculpata C.C.E. știa că banii în sumă de 2.000 lei, pe care trebuia să-i scoată din bancă erau pentru inculpatul T.V.P. care, la rându-i să-i dea D.D.l, rezultă, în principal din convorbirile telefonice dintre inculpatul T.V. și inculpata C.C.E..

Instanța de fond a preciat că din conținutul acestor convorbiri rezultă fără dubiu că în data de 15 mai 2012, inculpatul,T.V.P. a contactat-o telefonic pe inculpata C.C.E. și i-a cerut să se deplaseze la bancă de unde să ridice o sumă de bani ce urma ca inculpatul T.V. să o remită inculpatului D.D.l, care se prezenta în aceeași zi în vederea examinării și autorizării unor inspectori de la această unitate.

Ca atare, este evidentă știința inculpatei că banii pe care i-a scos de la bancă, în numele societății la care era angajată erau pentru a fi dați ca mită de către inculpatul T.V. către inculpatul D.D.l, ambii condamnați anterior în cauză pentru infracțiunile de dare de mită, respectiv luare de mită, așa cum s-a arătat.

Instanța de apel a aprciat că nu poate fi reținută nici apărarea inculpatei, în sensul că nu avea niciun interes pentru a scoate suma de bani ca să fie dată prin intermediul inculpatului T.V., inculpatului D.D.l, având în vedere că tocmai inculpata era direct interesată în funcționarea societății SC V.I.C. SRL Pitești, alături de ceilalți doi asociați S.G. și S.M., pentru ca personalul acestei societăți să fie autorizat prin extinderea domeniului de activitate, pentru „examinarea cu ultrasunete a îmbinărilor sudate", respectiv examinarea cu ultrasunete a tablelor, având în vedere comenzile pe care le avea de onorat această societate și imposibilitatea să-și îndeplinească obligațiile, din motivul lipsei autorizației pe domeniile ultrasunete, suduri și tablă, așa cum rezultă și din alte convorbiri telefonice interceptate în cauză.

Totodată, s-a aprciat că, nu poate fi reținută nicio altă apărare a inculpatei, în sensul că pentru suma de 2.000 lei urma a se întocmi o factură, făcând referire în acest sens la un „bilețel" pe care l-a lăsat A.A.M., cu mențiunea „pentru inspector D., factură și chitanță", întrucât mtocmirea unei facturi se făcea după prestarea serviciului a cărui contravaloare trebuia achitată, achitare care trebuia să fie făcută prin virament bancar între societăți și nu în numerar.

Instanța de apel a apreciat că nu este justificată susținerea că nu s-a mai întocmit această factură, întrucât a avut loc flagrantul, cu atât mai mult cu cât, inculpata nu avea voie să scoată banii personal pentru a face plata, plată ce urma a fi făcută în condițiile legii, numai prin virament bancar, ceea ce nu a avut loc în această cauză.

În același timp, instanța de apel a mai reținut că, multiplele variante de care uzează inculpata în apărarea sa, pe de o parte, fiind de acord cu procedura recunoașterii vinovăției în vederea judecării cauzei iar, pe de altă parte, revenind la instanța de fond în sensul că nu este vinovată și se impune achitarea pentru că nu a cunoscut destinația reală a sumei de bani pe care a scos-o din bancă, ceea ce a determina prima instanță să revină și ea la procedura comună obișnuită, având în vedere că aplicarea procedurii simplificate a judecății exclude pronunțarea unei soluții de achitare, toate aceste situații și împrejurări conducând la concluzia că inculpata a avut o atitudine nesinceră, oscilantă și contradictorie, încercând să inducă în eroare instanța, în legătură cu destinația reală a acestei sume, pe care a dat-o inculpatului T.V.P., susținând, nereal, că nu a știut că aceasta urma să fie dată ca mită inculpatului D.D.l.

Instanța de apel a apreciat că soluția de achitare, în temeiul art. 10 lit. c) sau lit. d) C. proc. pen., susținută, în principal, de apărare nu poate fi reținută, fiind întrunite toate elementele constitutive, atât pe latura obiectivă, cât și pe latura subiectivă, ale infracțiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, pentru care, în mod corect prima instanță a dispus condamnarea inculpatei C.C.E., în modalitatea prevăzută de art. 86

1

C. pen.

Cu privire la critica subsidiară, vizând reducerea pedepsei aplicată inculpatei C.C.E., instanța de aăel a apeciat că aceasta nu poate fi primită, deoarece prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei, conform criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., în rapor de fapta, dar și persoana inculpatei, neimpunându-se o atare reducere, cu atât mai mult cu cât instanța a făcut o diferențiere în privința cuantumului pedepsei, între autorul T.V.P., și coautoarea inculpata C.C.E., luând în considerare contribuția pe care a avut-o fiecare dintre aceștia la primirea sumei de bani de către inculpatul D.D.l, T.V.P. fiind condamnat la 1 an și 10 luni închisoare, iar C.C.E. la un an și 6 luni închisoare, ambii în condițiile art. 86

1

C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpata C.C.E..

Recurenta inculpată a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțae în cauză și rejudecând pe fond, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit a) rap. la art. 10 lit d) C. proc. pen., întrucât nu a cunoscut destinația reală a sumei de bani pe care a scos-o din bancă.

Examinând recursul declarat de sus-numitul inculpată prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la 03 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin actul normativ menționat.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a evoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menționat, rezultă că prin limitarea obiectului judecății în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În consecință, Înalta Curte notează că sfera controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel că, nu poate examina decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate.

Examinând recursul formulat de inculpata C.C.E. conform dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele motive:

În recurs, recurenta inculpată a invocat incidența cazului de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen., reiterând criticile din apel, susținând că se impune reaprecierea probelor administrate de prima instanță, cât și a celor administrate la instanța de apel și achitarea sa, pe considerentul de esență că ea nu a știut că banii ce reprezintă obiectul infracțiunii de dare de mită reținută în această cauză, respectiv suma de 2.000 lei, vor fi dați de către T.V., director al SC C.C.C.R.P.I.R. SA (C.N.C.I.R. S.A. București), numitului D.D.l, inspector de specialitate din cadrul I.S.C.C.R.P.I.R. (C.N.C.I.R. S.A. București), pentru ca acesta să procedeze la obținerea autorizării personalului unității SC V.I.C. SRL și a extinde domeniul de activitate și cu privire la examinarea cu ultrasunete „a îmbinărilor sudate sau a tablelor", autorizare pe care nu o avea, inculpata având calitatea de contabil șefia această firmă.

Or, contrar susținerilor recurentei inculpate, instanțele de fond și de apel au stabilit sub aspectul situației de fapt că din ansamblul întregului material probator rezultă că inculpata C.C.E., în calitate de director al SC V.I.C. SRL, în data de 15 mai 2012, i-a dat inculpatului T.V.P. suma de 2000 lei pentru a fi remisă inculpatului D.D.l, inspector de specialitate în cadrul I.S.C.C.R.P.I.R., pentru ca acesta din urmă să-și îndeplinească sarcinile de serviciu într-un mod favorabil SC V.I.C. SRL, în vederea autorizării personalului acestei societăți și a extinderii domeniului de activitate pentru „examinarea cu ultrasunete a îmbinărilor sudate", respectiv „examinarea cu ultrasunete a tablelor".

Pentru a examina criticile inculpatei vizând lipsa elementului material al laturii, obiective și a intenției de a comite fapta, instanța de recurs este ținută de situația de fapt deja stabilită de prima instanță și de instanța de apel.

Din examinarea acesteia rezultă, contrar susținerilor inculpatei, că aceasta a săvârșit infracțiunea de dare de mită cu intenție, în modalitatea faptică descrisă în hotărârile atacate.

Totodată, Înalta Curte observă că nemulțumirile inculpatei, vizând insuficiența probatoriului administrat ori nelegalitatea administrării unor mijloace de probă, tind către o reapreciere a probelor cu consecința modificării situației de fapt.

Așadar, prin motivele de recurs se solicită, de fapt, o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt, diferită de cea reținută cu caracter definitiv de către instanța de apel, aceasta, în condițiile în care, prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței de recurs.

Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin aprecierea faptelor, stabilirea vinovăției și a pedepsei aplicate, ci doar sancționarea sentințelor ori a deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Așa cum s-a precizat anterior, examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior nepermițând cenzurarea situației de fapt, respectiv verificarea concordanței dintre cele reținute în hotărârea de condamnare și probele administrate.

Așa cum s-a arătat în Decizia penală nr. 815 din 20 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cazul de casare prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen. - "nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni" - este incident, dacă instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare, reținând o situație de fapt corectă, însă în mod greșit a apreciat că fapta constituie o anumită infracțiune, deși în realitate lipsește unul din elementele constitutive ale acesteia, soluția fiind contrară legii. Situația de fapt, -verificarea concordanței dintre cele reținute în hotărârea de condamnare și probele administrate, poate fi cenzurată numai prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 18 C C. proc. pen., referitor la eroarea gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Teoretic, cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., permitea instanței de recurs de a cenzură modul în care au fost reținute faptele și împrejurările de fapt ale cauzei însă, chiar și sub imperiul legii de procedură, anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, cazul de casare prev. la pct. 18 presupunea o eroare gravă de fapt, care nu echivala cu o apreciere greșită a faptelor, astfel cum solicită, la acest moment, recurenții inculpați. Însă, prevederile pct. 18 al art. 385 C. proc. pen. anterior au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel încât netemeinicia deciziei penale atacate nu mai poate fi cenzurată în calea de atac a recursului

Concluzionând, Înalta Curte constată că, aceste critici formulate de inculpată vizând lipsa elementului material al laturii obiective și a intenției de a comite fapta de dare de mită sunt în contradicție cu datele ce caracterizează situația de fapt reținută de instanța de fond și pentru a analiza temeinicia lor instanța de recurs ar trebui să cenzureze situația de fapt, să verifice concordanța dintre cele reținute în hotărârea de condamnare și probele administrate, ceea ce nu este permis prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata C.C.E. împotriva Deciziei penale nr. 65/A din 3 iunie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.C.E. împotriva Deciziei penale nr. 65/A din 3 iunie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțata în ședință publică, azi 9 decejnbrie2013.