ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 230/2013

Deliberând asupra recursului de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 168 din 28 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, în baza art. 215 alin. (l), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. și art. 74 lit. a), art. 76 C. pen., a fost condamnată inculpata B.L., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicate pe o durată de 8 ani ce a constituit termen de încercare în condițiile art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 C. pen., s-au impus inculpatei următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu, însărcinat cu supravegherea inculpatei; - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență. În baza art. 359 C. proc.

pen., s-a atras atenția inculpatei asupra cauzelor de revocare a suspendării sub supraveghere prevăzută de art. 86 4 C. pen. S-a încredințat supravegherea inculpatei Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu. S-a suspendat și pedeapsa accesorie, conform art. 71 alin. (5) C. pen. În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea, de îndată, în libertate a inculpatei de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 1 din 09 februarie 2011 emis de Tribunalul Sibiu, dacă nu este arestată în altă cauză. S-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 09 februarie 2011 la zi. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen.

și art. 998 C. civ., au fost admise, în parte, acțiunile civile ale părților civile și a fost obligată inculpata la 2.250 euro sau echivalentul în lei la data plății către partea civilă N.M.; 1.500 lei și 300 euro sau echivalentul în lei la data plății către partea civilă N.D.; 31.600 lei către partea civilă D.R.; 5.000 euro sau echivalentul în lei la data plății către partea civilă T.M.; 2.300 euro sau echivalentul în lei la data plății către partea civilă T.A.I.

(căsătorită B.); 300.000 euro sau echivalentul în lei la data plății și 10.000 lei cu dobânda legală aferentă acestor sume până la data plății către partea civilă G.I.; 12.400 euro sau echivalentul în lei la data plății către partea civilă R.V.; 123.500 euro sau echivalentul în lei la data plății și suma de 16.837 lei cu dobânda legală până la data plății către partea civilă G.F.; 25.500 euro sau echivalentul lei la data plății și suma de 6.000 lei către partea civilă M.M.; 115.000 euro sau echivalentul în lei la data plății și 17.750 lei către partea civilă L.D. Inculpata a fost obligată la 1.700 lei cheltuieli judiciare către stat. Au fost respinse cererile părților civile de acordare a cheltuielilor judiciare.

S-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei B.L. pentru săvârșirea infracțiunii continuate de înșelăciune în dauna avutului privat în formă agravantă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că inculpata, a fost funcționar administrativ în cadrul Prefecturii Sibiu până în anul 2008 și că începând din 2004 a solicitat de la colegi sume mari de bani, folosind în acest sens mijloacele dolosive, motivând cererile fie prin necesitatea deblocării unor conturi din străinătate, fie prin necesitatea recuperării unor investiții străine sau de recuperare a unui imobil girat la o societatea bancară sau pentru recuperarea unor sume importate de bani deținute la diferite societăți bancare din țară sau străinătate, urmând ca restituirea lor să se facă după primirea sumelor de 1.500.000 euro și 500.000 lire sterline de la bănci din Anglia, Spania sau Grecia.

Pentru autenticitate și pentru convingerea părților vătămate, inculpata a folosit documente contrafăcute, cu aparență de legalitate, care purtau viza unor societăți bancare din țară sau străinătate. Această stare de fapt a fost reținută pe baza declarațiilor părților civile, a declarațiilor martorilor G.L., N.G., L.C., S.N., M.E., A.D., I.D., R.E., dar și a înscrisurilor existente la dosarul de urmărire penală: contracte de împrumut încheiate cu părțile vătămate L.D., G.I.; contract de prestări servicii încheiat între inculpată și SC N. SRL prin G.I., act bancar pentru suma de 1.500.000 euro, documente de transfer internațional de bani, documente de depunere de bani în sistem de transfer internațional, acte ale unor societăți bancare C., R.B., B.R., B.T., P.B., comisia rogatorie internațională cu privire la situația conturilor inculpatei la B.B.

Spania. Audiată fiind în faza de urmărire penală, inculpata a refuzat să dea informații legate de fapta pentru care a fost trimisă în judecată. În fața instanței de judecată, inculpata a invocat dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., solicitând judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, și nu a dorit să facă precizări în legătură cu faptele pentru care a fost trimisă în judecată. În schimb, inculpata a contestat o parte din sumele cu care părțile vătămate s-au constituit părți civile, indicând cuantumurile sumelor împrumutate. În faza de judecată instanța a procedat la administrarea probei cu înscrisuri cu martorii S.S. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut în fapt confirmarea celor reținute în rechizitoriu.

În drept, tribunalul a constatat că fapta inculpatei de inducere în eroare persoanelor vătămate cu prilejul încheierii și executării unor contracte de împrumut, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase și prin folosirea de mijloace frauduloase, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, și prin care s-a pricinuit o pagubă de peste 585.750 euro și 66.850 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de înșelăciune în formă agravantă, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptele fiind săvârșite în perioada anului 2004 - 2011. La termenul de judecată din 11 mai 2011, inculpata prezentă în instanță, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., recunoscând faptele reținute în actul de sesizare a instanței, împrejurare față de care instanța a procedat la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege (6 ani și 7 luni - la 13 ani și 4 luni închisoare). Alături de această împrejurare, instanța a reținut în favoarea inculpatei și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., respectiv conduita bună a acesteia anterior săvârșirii faptelor, inculpata fiind la prima confruntare cu legea penală, având studii superioare, astfel că, făcând aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a), art. 76 C. pen., a aplicat acesteia o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., Tribunalul a aplicat inculpatei și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a aplicat inculpatei și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen. La individualizarea pedepsei complementare și a celei accesorii, Tribunalul a avut în vedere și natura infracțiunii comise, împrejurările cauzei, dar și persoana inculpatei. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate, s-a apreciat că însăși pedeapsa în cuantumul aplicat, constituie un avertisment serios pentru inculpată, încât aceasta se va putea reeduca și fără executarea pedepsei în penitenciar. În consecință, Tribunalul a apreciat că perioada petrecută în arest preventiv, este suficientă pentru ca inculpata să conștientizeze natura și gravitatea faptelor săvârșite, iar valoarea prejudiciului mare produs nu poate constitui în mod exclusiv, un criteriu pentru aplicarea unei pedepse cu executare efectivă.

Pe cale de consecință, Tribunalul, în baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicate pe o durată de 8 ani, ce constituie termen de încercare în condițiile art. 86 2 C. pen. Instanța a dispus punerea în libertate de îndată a inculpatei și a făcut aplicarea tuturor prevederilor ce reglementează punerea sub supraveghere. Au fost rezolvate, conform probelor, acțiunile civile ale părților civile. Instanța a fost obligată la cheltuieli judiciare către stat. împotriva acestei sentințe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și partea civilă G.I., criticând individualizarea pedepsei aplicate inculpatei și modalitatea de executare a pedepsei, prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, prin decizia penală nr. 17 din 14 februarie 2012, a admis apelurile împotriva sentinței penale nr. 168 din 28 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu și în consecință: A casat sentința penală atacată numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatei B.L. și a modalității de executare a pedepsei, și rejudecând cauza în aceste limite: A stabilit la 7 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatei B.L. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. A înlăturat aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 C. pen., precum și a art. 86 1 C. pen., art. 86 3 C. pen.

și art. 71 alin. (5) C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. A dispus cu privire la rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare, tot statul, prin Ministerul Justiției, urmând a plăti onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatei. Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a considerat că nu se impune a se reține în favoarea inculpatei circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., lipsa antecedentelor penale și comportarea anterioară bună fiind o stare de normalitate și nu excepția. Faptul că inculpata are studii superioare nu trebuie privit ca o circumstanță atenuantă, cu atât mai mult cu cât gradul superior de instruire i-a permis să facă mai credibile faptele de înșelăciune.

Mai mult, calitatea sa de funcționar public a fost folosită de către inculpată în acțiunile sale de înșelare, ceea ce i-a permis să înșele un număr mare de părți vătămate și civile, cu sume mari de bani. Inculpata, deși a recunoscut faptele, nu a vrut să spună unde sunt sumele de bani de care a beneficiat ilegal și nici nu s-a angajat să despăgubească părțile vătămate. în condițiile în care limita minimă de pedeapsă pentru faptele săvârșite de către inculpată este de 10 ani închisoare, pedeapsa de numai 4 ani închisoare aplicată prin reținerea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și art. 74 lit. a) C. pen., apare ca nejustificată. Curtea, apreciind că nu pot fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatei, a decis înlăturarea acestora, majorarea pedepsei de la 4 ani la 7 ani închisoare.

Față de cuantumul pedepsei aplicate prin noua hotărâre, de starea de fapt reținută și de faptul că prejudiciul este nerecuperat, Curtea a dispus ca pedeapsa să fie executată în stare de detenție, apreciind că o altă modalitate de executare nu ar garanta îndeplinirea scopului pedepsei. Totodată, instanța de apel a apreciat că executarea pedepsei în stare de libertate ar permite inculpatei să beneficieze de sumele mari de bani obținute de la părțile vătămate, aspect incorect față de părțile vătămate. Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpata B.L., care, a solicitat, în esență, casarea deciziei și menținerea sentinței prin care s-a realizat o corectă individualizare a pedepsei și a modalității de executare.

Recursul inculpatei este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Numărul actelor materiale exercitate de inculpată în comiterea infracțiunii sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine evaluate de către instanța de judecată, în alegerea pedepsei. Sub aspectul individualizării pedepsei în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatei. Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului. Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art. 52 alin. (1) potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”. Dar, firește, în lumina criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză, atât instanța de fond cât și instanța de prim control judiciar au făcut o analiză judicioasă a probelor, o interpretare corespunzătoare a acestora, reținându-se corect atât situația de fapt cât și vinovăția inculpatei.

Constatând întrunite condițiile tragerii la răspundere penală, instanțele de fond și apel au hotărât în mod corect, în opinia Înaltei Curți, condamnarea inculpatei pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, reținându-se că inculpata, în calitate de funcționar administrativ în cadrul Prefecturii Sibiu până în anul 2008, începând din 2004 a solicitat de la colegi sume mari de bani, folosind în acest sens mijloacele dolosive, motivând cererile fie prin necesitatea deblocării unor conturi din străinătate, fie prin necesitatea recuperării unor investiții străine sau de recuperare a unui imobil girat la o societatea bancară sau pentru recuperarea unor sume importate de bani deținute la diferite societăți bancare din țară sau străinătate, urmând ca restituirea lor să se facă după primirea sumelor de 1.500.000 euro și 500.000 lire sterline de la bănci din Anglia, Spania sau Grecia.

Pentru autenticitate și pentru convingerea părților vătămate, inculpata a folosit documente contrafăcute, cu aparență de legalitate, care purtau viza unor societăți bancare din țară sau străinătate. În baza propriului examen, Înalta Curte constată că inculpata, în cursul urmăririi penale a refuzat să dea informații în legătura cu fapta pentru care era cercetată, iar în cursul cercetării judecătorești, în fața primei instanțe, a solicitat să fie judecată în procedura simplificată conform dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Vinovăția inculpatei este pe deplin dovedită de întregul material probator administrat în cauză, relevante fiind declarațiile date de inculpată, inclusiv cea de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., declarațiile părților civile. Din examinarea criteriilor generale de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., se constată că cel referitor la gradul de pericol social al faptei săvârșite este unul prioritar celui referitor la persoana infractorului, ambele instanțe apreciind, în mod corect că fapta săvârșită de inculpată prezintă, în concret, un ridicat grad de pericol social. Înalta Curte constată că în cauză nu se regăsesc împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen., care să justifice legal reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatei și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Recunoașterea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special se învederează a satisface, în concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. În mod corect instanța de prim control judiciar a înlăturat circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., reținută de instanța de fond în favoarea inculpatei, deoarece atitudinea sinceră a inculpatei, de recunoaștere și regretare a faptei, sunt împrejurări care au fost valorificate de către instanță în procesul reținerii și aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., consecința juridică fiind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. În acord cu opinia instanței de apel, Înalta Curte apreciază că, în cauză, datele personale ale inculpatei (lipsa antecedentelor penale, comportament bun avut anterior comiterii faptei) devin împrejurări lipsite de orice relevanță juridică prin compararea cu fapta inculpatei, respectiv de înșelăciune și cu numărul mare de părți vătămate. Natura, gravitatea, modalitatea de săvârșire a faptei dar și rezultatul produs, conduc la concluzia că aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de instanța de apel, nu ar putea asigura reeducarea inculpatei și realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen., iar o eventuală redozare nu ar fi justificată în raport cu particularitățile cauzei.

În ce privește modalitatea de executare a pedepsei astfel cum a fost solicitată de recurenta inculpată, și anume cu aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., instanța de recurs constată că,pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, și anume: pedeapsa aplicată să fie de 4 ani închisoare, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38 și, instanța să aprecieze, ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârși infracțiuni.

Raportând textul de lege anterior menționat la speța de față, se constată că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru ca executarea pedepsei în regim neprivativ de libertate, pedeapsa aplicată inculpatei de instanța de apel, fiind mai mare de 4 ani închisoare. În consecință, instanța de recurs apreciază că pedeapsa aplicată în cadrul rejudecării cauzei, de către instanța de prim control judiciar corespunde principiilor de individualizare prevăzute de lege. Constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.L. împotriva deciziei penale nr. 17 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, apreciind hotărârea pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a plății onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.L. împotriva deciziei penale nr. 17 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, 23 ianuarie 2013.