ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 230/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 230/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursului de față

în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 168 din 28

septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, în baza art. 215

alin. (l), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 lit. a), art. 76 C. pen., a fost

condamnată inculpata B.L., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a

aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile

prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen., pe o

durată de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis

inculpatei exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a)

teza a Il-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen.,

s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicate

pe o durată de 8 ani ce a constituit termen de încercare în condițiile art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

C. pen.,

s-au impus inculpatei următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune

de pe lângă Tribunalul Sibiu, însărcinat cu supravegherea inculpatei;

- să anunțe în prealabil orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

- să comunice informații de natură a

putea fi controlate mijloacele ei de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a

atras atenția inculpatei asupra cauzelor de revocare a suspendării sub

supraveghere prevăzută de art. 86

4

C. pen.

S-a încredințat supravegherea

inculpatei Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.

S-a suspendat și pedeapsa accesorie,

conform art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C.

proc. pen., s-a dispus punerea, de îndată, în libertate a inculpatei de sub

puterea mandatului de arestare preventivă nr. 1 din 09 februarie 2011 emis de

Tribunalul Sibiu, dacă nu este arestată în altă cauză.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 09 februarie 2011 la zi.

În baza art. 14, art. 346 C. proc.

pen. și art. 998 C. civ., au fost admise, în parte, acțiunile civile ale

părților civile și a fost obligată inculpata la 2.250 euro sau echivalentul în

lei la data plății către partea civilă N.M.; 1.500 lei și 300 euro sau

echivalentul în lei la data plății către partea civilă N.D.; 31.600 lei către

partea civilă D.R.; 5.000 euro sau echivalentul în lei la data plății către

partea civilă T.M.; 2.300 euro sau echivalentul în lei la data plății către

partea civilă T.A.I. (căsătorită B.); 300.000 euro sau echivalentul în lei la

data plății și 10.000 lei cu dobânda legală aferentă acestor sume până la data

plății către partea civilă G.I.; 12.400 euro sau echivalentul în lei la data

plății către partea civilă R.V.; 123.500 euro sau echivalentul în lei la data

plății și suma de 16.837 lei cu dobânda legală până la data plății către partea

civilă G.F.; 25.500 euro sau echivalentul lei la data plății și suma de 6.000

lei către partea civilă M.M.; 115.000 euro sau echivalentul în lei la data

plății și 17.750 lei către partea civilă L.D.

Inculpata a fost obligată la 1.700 lei

cheltuieli judiciare către stat. Au fost respinse cererile părților civile de

acordare a cheltuielilor judiciare.

S-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei

B.L. pentru săvârșirea infracțiunii continuate de înșelăciune în dauna avutului

privat în formă agravantă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1),

(2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În actul de sesizare a instanței s-a

reținut, în esență, că inculpata, a fost funcționar administrativ în cadrul

Prefecturii Sibiu până în anul 2008 și că începând din 2004 a solicitat de la

colegi sume mari de bani, folosind în acest sens mijloacele dolosive, motivând

cererile fie prin necesitatea deblocării unor conturi din străinătate, fie prin

necesitatea recuperării unor investiții străine sau de recuperare a unui imobil

girat la o societatea bancară sau pentru recuperarea unor sume importate de

bani deținute la diferite societăți bancare din țară sau străinătate, urmând ca

restituirea lor să se facă după primirea sumelor de 1.500.000 euro și 500.000

lire sterline de la bănci din Anglia, Spania sau Grecia. Pentru autenticitate

și pentru convingerea părților vătămate, inculpata a folosit documente

contrafăcute, cu aparență de legalitate, care purtau viza unor societăți

bancare din țară sau străinătate.

Această stare de fapt a fost reținută

pe baza declarațiilor părților civile, a declarațiilor martorilor G.L., N.G.,

L.C., S.N., M.E., A.D., I.D., R.E., dar și a înscrisurilor existente la dosarul

de urmărire penală: contracte de împrumut încheiate cu părțile vătămate L.D.,

G.I.; contract de prestări servicii încheiat între inculpată și SC N. SRL prin

G.I., act bancar pentru suma de 1.500.000 euro, documente de transfer

internațional de bani, documente de depunere de bani în sistem de transfer

internațional, acte ale unor societăți bancare C., R.B., B.R., B.T., P.B.,

comisia rogatorie internațională cu privire la situația conturilor inculpatei

la B.B. Spania.

Audiată fiind în faza de urmărire

penală, inculpata a refuzat să dea informații legate de fapta pentru care a

fost trimisă în judecată. În fața instanței de judecată, inculpata a invocat

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., solicitând judecarea cauzei în

baza probelor administrate în faza de urmărire penală, și nu a dorit să facă

precizări în legătură cu faptele pentru care a fost trimisă în judecată. În

schimb, inculpata a contestat o parte din sumele cu care părțile vătămate s-au

constituit părți civile, indicând cuantumurile sumelor împrumutate.

În faza de judecată instanța a

procedat la administrarea probei cu înscrisuri cu martorii S.S.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, tribunalul a reținut în fapt confirmarea celor reținute în

rechizitoriu.

În drept, tribunalul a constatat că

fapta inculpatei de inducere în eroare persoanelor vătămate cu prilejul

încheierii și executării unor contracte de împrumut, prin prezentarea ca

adevărată a unei fapte mincinoase și prin folosirea de mijloace frauduloase, în

scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, și

prin care s-a pricinuit o pagubă de peste 585.750 euro și 66.850 lei,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de înșelăciune

în formă agravantă, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptele fiind săvârșite în perioada

anului 2004 - 2011.

La termenul de judecată din 11 mai

2011, inculpata prezentă în instanță, a solicitat aplicarea dispozițiilor art.

320

1

C. proc. pen., recunoscând faptele reținute în actul de

sesizare a instanței, împrejurare față de care instanța a procedat la reducerea

cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege (6 ani și 7 luni - la 13

ani și 4 luni închisoare).

Alături de această împrejurare,

instanța a reținut în favoarea inculpatei și circumstanțele atenuante prevăzute

de art. 74 lit. a) C. pen., respectiv conduita bună a acesteia anterior

săvârșirii faptelor, inculpata fiind la prima confruntare cu legea penală,

având studii superioare, astfel că, făcând aplicarea dispozițiilor art. 74 lit.

a), art. 76 C. pen., a aplicat acesteia o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În baza art. 65 alin. (2) C. pen.,

Tribunalul a aplicat inculpatei și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a) teza a Il-a, lit. b)

C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a aplicat inculpatei și pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

Il-a, lit. b) C. pen.

La individualizarea pedepsei

complementare și a celei accesorii, Tribunalul a avut în vedere și natura

infracțiunii comise, împrejurările cauzei, dar și persoana inculpatei.

În ceea ce privește modalitatea de

executare a pedepsei aplicate, s-a apreciat că însăși pedeapsa în cuantumul

aplicat, constituie un avertisment serios pentru inculpată, încât aceasta se va

putea reeduca și fără executarea pedepsei în penitenciar.

În consecință, Tribunalul a apreciat

că perioada petrecută în arest preventiv, este suficientă pentru ca inculpata

să conștientizeze natura și gravitatea faptelor săvârșite, iar valoarea

prejudiciului mare produs nu poate constitui în mod exclusiv, un criteriu

pentru aplicarea unei pedepse cu executare efectivă.

Pe cale de consecință, Tribunalul, în

baza art. 86

1

C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a

pedepsei de 4 ani închisoare aplicate pe o durată de 8 ani, ce constituie

termen de încercare în condițiile art. 86

2

C. pen.

Instanța a dispus punerea în libertate

de îndată a inculpatei și a făcut aplicarea tuturor prevederilor ce

reglementează punerea sub supraveghere. Au fost rezolvate, conform probelor,

acțiunile civile ale părților civile. Instanța a fost obligată la cheltuieli

judiciare către stat. împotriva acestei sentințe au declarat apeluri Parchetul

de pe lângă Tribunalul Sibiu și partea civilă G.I., criticând individualizarea

pedepsei aplicate inculpatei și modalitatea de executare a pedepsei, prin

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

penală, prin decizia penală nr. 17 din 14 februarie 2012, a admis apelurile

împotriva sentinței penale nr. 168 din 28 septembrie 2011 pronunțată de

Tribunalul Sibiu și în consecință:

A casat sentința penală atacată numai

sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatei B.L. și

a modalității de executare a pedepsei, și rejudecând cauza în aceste limite:

A stabilit la 7 ani închisoare

pedeapsa aplicată inculpatei B.L. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen.

A înlăturat aplicarea art. 74 lit. a)

C. pen. și art. 76 C. pen., precum și a art. 86

1

C. pen., art. 86

3

C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale atacate. A dispus cu privire la rămânerea în sarcina statului

a cheltuielilor judiciare, tot statul, prin Ministerul Justiției, urmând a

plăti onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatei.

Pentru a decide astfel, instanța de

prim control judiciar a considerat că nu se impune a se reține în favoarea

inculpatei circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., lipsa

antecedentelor penale și comportarea anterioară bună fiind o stare de

normalitate și nu excepția. Faptul că inculpata are studii superioare nu

trebuie privit ca o circumstanță atenuantă, cu atât mai mult cu cât gradul

superior de instruire i-a permis să facă mai credibile faptele de înșelăciune.

Mai mult, calitatea sa de funcționar public a fost folosită de către inculpată

în acțiunile sale de înșelare, ceea ce i-a permis să înșele un număr mare de

părți vătămate și civile, cu sume mari de bani. Inculpata, deși a recunoscut

faptele, nu a vrut să spună unde sunt sumele de bani de care a beneficiat

ilegal și nici nu s-a angajat să despăgubească părțile vătămate. în condițiile

în care limita minimă de pedeapsă pentru faptele săvârșite de către inculpată

este de 10 ani închisoare, pedeapsa de numai 4 ani închisoare aplicată prin

reținerea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 lit. a)

C. pen., apare ca nejustificată.

Curtea, apreciind că nu pot fi

reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatei, a decis înlăturarea

acestora, majorarea pedepsei de la 4 ani la 7 ani închisoare.

Față de cuantumul pedepsei aplicate

prin noua hotărâre, de starea de fapt reținută și de faptul că prejudiciul este

nerecuperat, Curtea a dispus ca pedeapsa să fie executată în stare de detenție,

apreciind că o altă modalitate de executare nu ar garanta îndeplinirea scopului

pedepsei. Totodată, instanța de apel a apreciat că executarea pedepsei în stare

de libertate ar permite inculpatei să beneficieze de sumele mari de bani

obținute de la părțile vătămate, aspect incorect față de părțile vătămate.

Împotriva acestei din urmă decizii, în

termen legal, a declarat recurs inculpata B.L., care, a solicitat, în esență,

casarea deciziei și menținerea sentinței prin care s-a realizat o corectă

individualizare a pedepsei și a modalității de executare.

Recursul inculpatei este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse

greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte

limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții

generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei

este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un

proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui

examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli

și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor

generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a

principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este

obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini

funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii,

pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă

de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol

social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și

aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de

reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o

justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi

este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la

condițiile socio-etice impuse de societate.

Numărul actelor materiale exercitate

de inculpată în comiterea infracțiunii sunt elemente care nu pot fi omise și

care trebuiesc bine evaluate de către instanța de judecată, în alegerea

pedepsei.

Sub aspectul individualizării pedepsei

în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute

de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret

ridicat al faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar

și de circumstanțele personale ale inculpatei.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte

atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și

asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta,

sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și

de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este

aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării

morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al

pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte

gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și

proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea

acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art.

52 alin. (1) potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni”.

Dar, firește, în lumina criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., gravitatea concretă a unei activități

infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și

cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză, atât instanța de fond cât și

instanța de prim control judiciar au făcut o analiză judicioasă a probelor, o

interpretare corespunzătoare a acestora, reținându-se corect atât situația de

fapt cât și vinovăția inculpatei.

Constatând întrunite condițiile

tragerii la răspundere penală, instanțele de fond și apel au hotărât în mod

corect, în opinia Înaltei Curți, condamnarea inculpatei pentru comiterea

infracțiunii de înșelăciune, reținându-se că inculpata, în calitate de

funcționar administrativ în cadrul Prefecturii Sibiu până în anul 2008,

începând din 2004 a solicitat de la colegi sume mari de bani, folosind în acest

sens mijloacele dolosive, motivând cererile fie prin necesitatea deblocării

unor conturi din străinătate, fie prin necesitatea recuperării unor investiții

străine sau de recuperare a unui imobil girat la o societatea bancară sau

pentru recuperarea unor sume importate de bani deținute la diferite societăți

bancare din țară sau străinătate, urmând ca restituirea lor să se facă după

primirea sumelor de 1.500.000 euro și 500.000 lire sterline de la bănci din

Anglia, Spania sau Grecia. Pentru autenticitate și pentru convingerea părților

vătămate, inculpata a folosit documente contrafăcute, cu aparență de

legalitate, care purtau viza unor societăți bancare din țară sau străinătate.

În baza propriului examen, Înalta

Curte constată că inculpata, în cursul urmăririi penale a refuzat să dea

informații în legătura cu fapta pentru care era cercetată, iar în cursul

cercetării judecătorești, în fața primei instanțe, a solicitat să fie judecată

în procedura simplificată conform dispozițiilor art. 320

1

C. proc.

pen.

Vinovăția inculpatei este pe deplin

dovedită de întregul material probator administrat în cauză, relevante fiind

declarațiile date de inculpată, inclusiv cea de aplicare a dispozițiilor art.

320

1

C. proc. pen., declarațiile părților civile.

Din examinarea criteriilor generale de

individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., se constată

că cel referitor la gradul de pericol social al faptei săvârșite este unul

prioritar celui referitor la persoana infractorului, ambele instanțe apreciind,

în mod corect că fapta săvârșită de inculpată prezintă, în concret, un ridicat

grad de pericol social.

Înalta Curte constată că în cauză nu

se regăsesc împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen., care să

justifice legal reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatei

și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de

lege.

Recunoașterea unor împrejurări ca

circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările

luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau

caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât

numai aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special se învederează a

satisface, în concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

În mod corect instanța de prim control

judiciar a înlăturat circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C.

pen., reținută de instanța de fond în favoarea inculpatei, deoarece atitudinea

sinceră a inculpatei, de recunoaștere și regretare a faptei, sunt împrejurări

care au fost valorificate de către instanță în procesul reținerii și aplicării

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., consecința juridică fiind

reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

În acord cu opinia instanței de apel, Înalta

Curte apreciază că, în cauză, datele personale ale inculpatei (lipsa

antecedentelor penale, comportament bun avut anterior comiterii faptei) devin

împrejurări lipsite de orice relevanță juridică prin compararea cu fapta

inculpatei, respectiv de înșelăciune și cu numărul mare de părți vătămate.

Natura, gravitatea, modalitatea de

săvârșire a faptei dar și rezultatul produs, conduc la concluzia că aplicarea

unei pedepse într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de instanța de apel,

nu ar putea asigura reeducarea inculpatei și realizarea scopului preventiv

educativ prevăzut de art. 52 C. pen., iar o eventuală redozare nu ar fi

justificată în raport cu particularitățile cauzei.

În ce privește modalitatea de

executare a pedepsei astfel cum a fost solicitată de recurenta inculpată, și

anume cu aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen., instanța de

recurs constată că,pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, și anume:

pedeapsa aplicată să fie de 4 ani închisoare, infractorul nu a mai fost

condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afară de cazurile

când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38 și,

instanța să aprecieze, ținând seama de persoana condamnatului, de

comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie

un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va

mai săvârși infracțiuni.

Raportând textul de lege anterior

menționat la speța de față, se constată că nu sunt îndeplinite cerințele legale

pentru ca executarea pedepsei în regim neprivativ de libertate, pedeapsa

aplicată inculpatei de instanța de apel, fiind mai mare de 4 ani închisoare.

În consecință, instanța de recurs

apreciază că pedeapsa aplicată în cadrul rejudecării cauzei, de către instanța

de prim control judiciar corespunde principiilor de individualizare prevăzute

de lege.

Constatând că în cauză nu este

incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata B.L. împotriva deciziei penale nr. 17

din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, apreciind

hotărârea pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a plății onorariului pentru

apărătorul desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata B.L. împotriva deciziei penale nr. 17 din 14 februarie 2012

a Curții de Apel Alba lulia, secția penală.

Obligă recurenta inculpată la plata

sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

50 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, 23

ianuarie 2013.