ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1668/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1668/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

recursurilor declarate de inculpatul R.L. și părțile responsabile civilmente SC

N.D. SRL și SC N. SRL. împotriva deciziei penale nr. 141/A din 17 octombrie

2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 123 din 15 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul penal nr.

4430/85/2010, în baza art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2), 42 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 C. pen., a fost

condamnat inculpatul R.L. la pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale

pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 71 C.

pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 86

1

,

art. 86

2

C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei de 4 ani închisoare pe o durată de 8 ani care constituie

termen de încercare.

În baza art. 86

3

C. pen. s-a stabilit că pe durata termenului de încercare, inculpatul se va

supune următoarelor măsuri de supraveghere: a). să se prezinte la datele

fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu; b). să anunțe

în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; c). să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informații de natură a

putea fi controlate mijloacele lui de existență; e). să nu frecventeze locuri

în care se consumă băuturi alcoolice.

În baza art. 86

3

alin. (4) C. pen. s-a încredințat Serviciului de Probațiune de pe lângă

Tribunalul Sibiu supravegherea măsurilor stabilite de instanță.

În baza art. 359 C.

proc. pen. cu referire la art. 86

4

C. pen. s-a atras atenția inculpatului

asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor

accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a respins excepția

necompetenței materiale a Tribunalului Sibiu.

În baza art. 14, 346

C. proc. pen. au fost admise acțiunile civile formulate de părțile civile SC P.I.

SRL cu sediul în loc. B., jud. Sibiu, SC P.P. SRL cu sediul în loc. B., jud.

Sibiu și în consecință a fost obligat inculpatul în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC N.D. SRL, cu sediul în loc. Bi., jud. Sibiu la plata

sumei de 85.900 RON către partea civilă SC P.I. SRL și în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC N. SRL, cu sediul în loc. Bi., jud. Sibiu la plata

sumei de 128.700 RON către partea civilă SC P.P. SRL.

În baza art. 357 C.

proc. pen. s-a menținut măsura asiguratorie dispusă prin ordonanța Parchetului de

pe lângă Tribunalul Sibiu din 25 martie 2010.

În baza art. 193 C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente

SC N.D. SRL la plata sumei de 6.665 RON cheltuieli judiciare către partea civilă

SC P.I. SRL.

În baza art. 191

alin. (1), (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile

civilmente la plata sumei de 900 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această

sentință, Tribunalul a reținut că în anul 1977 inculpatul R.L. a absolvit Facultatea

de Farmacie din Târgu Mureș, în anul 1994 acestuia i-a fost conferit titlul științific

de doctor farmacist iar din anul 1998 a fost încadrat ca și conferențiar la Universitatea

de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, pentru ca în anul 2010 să se admită cererea

de pensionare, prin emiterea deciziei privind acordarea pensiei de invaliditate,

nr. XX/2010.

În cursul anului 1991,

inculpatul R.L. și R.M.M. în calitate de asociați, au înființat SC N. SRL. În anul

2000, societatea N. și-a completat obiectul de activitate cu mai multe activități,

printre care și cele de consultare pentru afaceri și management. De asemenea, în

anul 2004 a fost înființată și SC N.D. SRL, având ca asociați inculpatul R.L., P.R.C.J.,

S.P.M.A. Conform înscrisurilor de la dosar, prin încheierea nr. 11026 din 25

septembrie 2009, Tribunalul Sibiu a dispus înscrierea în registrul comerțului a

mențiunii privind completarea obiectului de activități a SC N.D. - printre altele

- și cu activități de consultanță pentru afaceri și management.

În calitatea sa de asociat

și administrator al celor două societăți, în anul 2007 inculpatul a intrat în contact

cu administratorul societății P.I. SRL - martora C.I., iar în ideea promovării unor

proiecte ecologice, SC P.I. SRL și SC N.D. SRL au încheiat la 1 august 2007 un acord

de parteneriat pe o durată de 3 ani, având ca și obiect colaborarea în vederea proiectării

și dezvoltării unei instalații de biogaz în localitatea Bi., județul Sibiu.

Între anii 2007 - 2009

ambele părți au admis că au menținut legătura, însă în timp ce inculpatul a susținut

că între firme a existat o colaborare reală, concretizată în vizite, participări

la simpozioane, acordare de consultanță, C.I. a relevat că a participat doar la

un seminar (unde s-au purtat discuții despre mai multe proiecte, inclusiv despre

cel Biogaz, dar la modul general), că inculpatul nu a acordat consultanță, ci mai

mult a fost interesat de comercializarea produselor firmelor sale N. Totodată martora

a mai relatat că în această perioadă inculpatul s-a străduit să-i câștige încrederea

și prietenia, căutând-o și la domiciliu, aducându-i diverse cadouri.

Indiferent de variantă,

Tribunalul reține că, în calitatea sa de administrator al societăților P.I.

SRL, P.P. SRL, C.I. a acceptat colaborarea pentru întocmirea a două proiecte, a

căror implementare necesita finanțare din fonduri europene și anume: „Proiectul

de desalinizare a apei de Bazna” (având drept parteneri pe SC N. SRL Bi. și SC P.P.

SRL B.) și „Proiectul Biogaz” (între partenerii SC N.D. SRL Bi., SC P. SRL B., Primăria

Bi.

În acest context, Tribunalul

reține că în februarie 2009 inculpatul R.L. s-a prezentat la sediul societății

SC P.I. cu o schiță de proiect redactată în limba engleză și în baza căreia a solicitat

administratoarei C.I. să achite până la data de 25 februarie 2009 suma de 20.000

euro în contul SC N.D. SRL, precizând că banii vor fi virați unor organisme europene

ca avans în vederea aprobării proiectului și pretinzând că în caz contrar, există

riscul pierderii finanțării proiectului. Cu această ocazie, inculpatul a mai susținut

că ceilalți parteneri ai „Proiectului Biogaz” și anume SC N.D. SRL, Primăria Bi.,

vor achita la rândul lor cota lor parte de bani.

Tribunalul reține

și că fiind, convinsă de seriozitatea și profesionalismul inculpatului, SC

P.I. SRL a achitat factura din 19 februarie 2009 emisă de SC N.D. SRL, cu ordinul

de plată din 24 februarie 2009, pentru suma de 85.900 RON reprezentând contravaloarea

a 20.000 de euro, cu titlu de „avans proiect Biogaz”.

Într-o manieră similară,

în martie 2009 inculpatul s-a prezentat la sediul societății P.P. SRL și a solicitat

reprezentantei societății să achite de urgență în contul SC N. suma de 128.700 RON,

susținând că ulterior va vira această sumă organismelor europene în vederea aprobării

proiectului desalinizării apei de Bazna. Cu acest prilej, inculpatul a asigurat-o

pe martora C.I. că va face dovada efectuării plății și că va preda părților civile

ambele proiecte. Încredințată de buna credință a inculpatului, C.I. a plătit din

nou banii pretinși.

Ulterior, față de cererea

contabilei H.A.S. de a depune acte care să stea la baza plăților efectuate și pentru

că asociatul german P.K.E. urma să sosească în România, pentru a avea o dovadă pentru

sumele achitate inculpatului, părțile au încheiat contractele de consultanță

din 15 februarie 2009 și din 12 martie 2009, contracte care au fost antedatate,

fiind întocmite după predarea banilor.

Din analiza extraselor

de cont, a celorlalte înscrisuri de la dosar complinite cu declarațiile inculpatului

și ale martorei H.A.S., a rezultat că sumele de bani încasate de societățile N.

au fost utilizate în interesul lor și în nici un caz banii nu au fost virați unor

organisme europene.

În ceea ce privește banii

primiți, inculpatul a susținut că au reprezentat onorariul său pentru activitățile

de consultanță acordate în perioada anilor 2007-2009 și concretizate în cele două

proiecte la care a lucrat în aceeași perioadă, realizate în proporție de 95%.

În sens contrar, C.I.

a pretins că sumele au fost avansate de părțile civile la solicitarea expresă a

inculpatului, în vederea virării lor ulterioare în conturi europene și pentru a

nu risca să piardă finanțarea, astfel cum a sugerat inculpatul.

În raport de actele de

la dosar, Tribunalul reține că această ultimă variantă apare ca fiind cea veridică,

întrucât se coroborează cu alte mijloace de probă de la dosar, respectiv cu conținutul

schiței în limba engleză înmânate și în care, conform filei din dosarul de

urmărire penală se menționează data de 25 februarie 2009 ca dată finală a achitării

primei tranșe de 20.000 de euro și prin urmare apare credibilă și susținută de probe,

urgența plății banilor invocată de administratoarea părților civile; cu depozițiile

martorului R.I., a martorei H.A.S. - contabila firmelor vătămate și care a relevat

că personal inculpatul i-a declarat că banii primiți sunt destinați obținerii fondurilor

europene și că aceștia vor intra în conturile organismelor abilitate; cu mențiunile

de pe facturile din 19 februarie 2009, FF/2009 că banii reprezintă avans „Proiect

Biogaz”, respectiv „avans proiect desalinizare apa de Bazna” și prin urmare nu onorariu

pentru consultațiile susținut a fi fost acordate; cu declarațiile inculpatului

și cu extrasele de cont de la dosar din care rezultă că banii încasați de la părțile

civile au fost utilizați de inculpat în interesul firmelor sale (din suma de 85.900

RON, 31.500 RON au fost transferați pentru plata rata contract credit al SC N.D.

- rata având scadența la 25 februarie 2009, iar 54.338 RON au intrat în circuitul

financiar al societății; din suma de 128.700 RON, 125.000 RON au fost folosiți cu

mențiunea „rambursare linie” iar 3.700 RON au intrat în linia de credit a SC N.

cu mențiunea „rambursare automată credit revolving”); împrejurarea că în februarie

2009, SC N.D. SRL nici nu avea ca și obiect de activitate acordarea de consultanță,

întrucât completarea obiectului de activitate s-a realizat doar ulterior, în septembrie

2009; dispozițiile art. 4 din contractele de consultanță din 15 februarie 2009,

din 12 martie 2009 conform cărora sumele de 20.000, respectiv 30.000 de euro urmau

a se achita doar la sfârșitul lunii următoare celei în care s-au executat prestările

de consultanță coroborate cu prevederile art. 1, 2 potrivit cărora inculpatul va

presta servicii de consultanță în vederea întocmirii proiectelor, pentru obținerea

de fonduri europene.

Potrivit dispozițiilor

art. 215 alin. (3) C. pen. constituie infracțiunea de înșelăciune în convenții inducerea

sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui

contract, săvârșită în așa fel, fără acea eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat

sau executat contractul în condițiile stipulate. Aceasta înseamnă că pentru a exista

infracțiunea de înșelăciune, trebuie să se comită o acțiune de inducere în eroare

iar victima să fi ajuns în eroare datorită conduitei făptuitorului.

În speța de față, activitatea

de înșelare a administratorului celor două societăți - părți civile s-a realizat

încă din momentul efectuării fiecărei plăți în parte, când inculpatul a pretins

achitarea urgentă a banilor, pentru a se mai putea obține fondurile europene.

La acel moment a intervenit

înțelegerea, acordul între părți, concretizat în facturile emise, iar doar pentru

dovada convenției părților s-au încheiat, ulterior, în formă scrisă cele două contracte

de prestări servicii.

Prin urmare, Tribunalul

reține că în mod evident la momentul realizării consensului dintre părți, inculpatul

a săvârșit activități de inducere în eroare a administratoarei C.I., care fără această

amăgire nu ar fi achitat banii și de aceea se poate conchide că atitudinea și reaua-credință

a inculpatului a avut un rol determinant, hotărâtor pentru perfectarea înțelegerilor.

Pe de altă parte, într-adevăr

o simplă neexecutare a clauzelor contractuale nu atrage răspunderea penală, însă

în speța de față, inculpatul a acționat de la început cu rea-credință, cu intenția

de a înșela părțile civile, susținând că pentru aprobarea proiectelor, banii trebuie

achitați de urgență.

Mai mult, conform contractelor

de consultanță încheiate (art. 1, 3), inculpatul s-a obligat să întocmească proiectul

în vederea obținerii de fonduri europene, proiecte care nu au fost însă terminate,

predate părților civile. Susținerea inculpatului că finalizarea integrală a celor

două proiecte nu s-a realizat din culpa reprezentantei părților civile nu poate

fi primită ca și credibilă, reală, având în vedere că după ce a achitat 50.000 euro

puțin probabil să fi refuzat să predea câteva înscrisuri ce mai erau necesare pentru

întocmirea proiectelor iar inculpatul după cum personal a recunoscut, nu a notificat

părțile civile cu solicitarea de a-i fi predate anumite înscrisuri privitoare la

societățile părți civile; mai mult, însuși inculpatul a precizat că proiectele se

puteau depune până în luna noiembrie 2009 și prin urmare ulterior notificării sale

din iulie 2009, a formulării plângerii penale din 4 august 2009, dacă era de bună-credință,

inculpatul ar fi putut finaliza și remite proiectele.

Însă după cum a reieșit

din materialul probator administrat în cauză (declarațiile martorilor C.I., R.I.,

H.A.S., complinite cu notificările emise de părțile civile, cu extrasele de cont

de la dosar) rezultă că după încasarea banilor de la părțile civile, inculpatul

i-a folosit în interesul firmelor sale, pentru ca ulterior să nu mai răspundă încercărilor

acestora de a-l contacta și fără a întocmi și preda vreunul dintre proiecte.

În ceea ce privește martorii

O.D. și P.G. propuși de către inculpat, instanța constată că martorii nu au participat

și nu cunoscut împrejurări directe, relevante cauzei. Referitor la martora P.G.S.

Tribunalul nu poate reține ca sinceră declarația acesteia, având în vedere că, pe

de o parte, personal a relatat că nu cunoaște nimic despre circumstanțele cauzei,

iar pe de altă parte, apare ca neverosimilă împrejurarea că într-o discuție purtată

în limba maghiară, inculpatul a pus o singură întrebare în limba română la care

C.I. a răspuns tot în limba maghiară, limbă pe care martora nu o cunoaște; mai mult,

această declarație nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă (cu excepția

depoziției inculpatului și a martorului O.D., care însă nu este un martor ocular,

direct, și doar a relevat cele susținute de inculpat).

În drept, s-a reținut

de către Tribunal că fapta inculpatului R.L. care în calitate de administrator și

asociat al SC N.D. SRL, SC N. SRL a indus în eroare pe C.I. administrator al SC

P.I. SRL, P.P. SRL, solicitându-i sumele de 85.900 RON, respectiv de 128.700 RON

pentru plata către anumite organisme europene în vederea implementării a două proiecte

și obținerea de fonduri europene, în condițiile în care sumele de bani au fost utilizate

în interesul societăților responsabile civilmente iar proiectele nu au fost finalizate

și predate părților civile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. și, întrucât au fost

săvârșite două acte materiale, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 41

alin. (2), 42 C. pen.

Pentru aplicarea pedepselor

principale, complementare inculpatului instanța a luat în considerare criteriile

prevăzute de legiuitor în art. 72, 52 C. pen. și anume: natura și gravitatea faptei

comise (îndreptate împotriva patrimoniului), gradul de pericol social relativ ridicat

al faptei, cuantumul ridicat al prejudiciului, persoana inculpatului (care a manifestat

o atitudine nesinceră și nu a recunoscut comiterea faptei, care nu deține antecedente

penale ori de altă natură, s-a prezentat în fața autorităților).

Totodată, având în vedere

că până la vârsta de 57 de ani inculpatul nu a încălcat normele legii penale, neavând

antecedente penale instanța a reținut în favoarea acestuia circumstanța atenuantă

reglementată de dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen.

În conformitate cu prevederile

art. 71 C. pen., luând în considerare natura infracțiunii comise, împrejurările

cauzei și persoana inculpatului, față și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului în materie - cu referire la cauzele Hirst contra Marii Britanii, Cumpănă

și Mazăre, Sabău și Pârcălab contra României, Tribunalul a interzis inculpatului

exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C.

pen.

În ceea ce privește individualizarea

modului de executare a pedepsei, Tribunalul a apreciat că se impune suspendarea

sub supraveghere a executării pedepsei și aceasta luând în considerare vârsta de

59 de ani a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, problemele sale de sănătate

și pensionarea în condiții de invaliditate, aspecte care au format convingerea instanței

că pronunțarea acestei condamnări și experiența procesului penal de față, au constituit

un avertisment pentru acesta și că în viitor, chiar fără a executa pedeapsa în regim

de detenție, nu va mai săvârși alte infracțiuni.

În ceea ce privește excepția

necompetenței materiale a tribunalului invocată de inculpat cu motivarea că prejudiciul

cauzat părților civile este mai mic de 200.000 RON, ceea ce ar fi atras necompetența

instanței, s-a reținut că este nefondată, ținând cont că părțile civile au achitat

inculpatului sumele de 128.700 RON și 85.900 RON, cuantumul lor total fiind de 214.600

RON și reprezentând prejudiciul cumulat cauzat iar inculpatul, astfel cum rezultă

din actele dosarului (extrase de cont, etc.) a întrebuințat în integralitatea lor

sumele primite (nu doar valoarea facturilor fără TVA). Totodată, s-a constatat că

această soluție se impune și prin raportare la dispozițiile art. 41 alin. (1)

C. proc. pen.

În baza art. 14, 346

C. proc. pen. cu referire la art. 998, 999, 1000 C. civ., constatând că sunt întrunite

elementele răspunderii civile delictuale, instanța a admis acțiunile civile formulate

de părțile civile SC P.I. SRL, SC P.P. SRL și în consecință inculpatul a fost obligat

în solidar cu partea responsabilă civilmente SC N.D. SRL la plata sumei de 85.900

RON către partea civilă SC P.I. SRL și inculpatul a fost obligat în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC N. SRL la plata sumei de 128.700 RON către partea civilă

SC P.P. SRL.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu inculpatul

R.L. și părțile responsabile civilmente SC N.D. SRL Bi. și SC N. SRL Bi.

Prin apelul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Sibiu s-au invocat aspecte de nelegalitate și netemeinicie

a hotărârii, arătându-se că instanța a aplicat o pedeapsă prea blândă în raport

de fapta săvârșită de inculpat. De asemenea s-a invocat faptul că nu se justifică

reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., întrucât

conduita bună a inculpatului anterior săvârșirii infracțiunii nu a fost probată

în nici un fel, inculpatul a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului,

iar lipsa antecedentelor penale constituie regula și nu excepția și, prin urmare,

nu poate fi reținută drept circumstanță atenuantă. De asemenea a fost invocat faptul

că în mod greșit instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 64

lit. c) C. pen. privind aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului

de a desfășura o activitate de natura celei de care s-a folosit pentru săvârșirea

infracțiunii, având în vedere faptul că inculpatul R.L. a comis infracțiunea de

înșelăciune folosindu-se de calitatea sa de administrator al unei societăți comerciale.

Sub acest din urmă aspect,

s-a arătat că nu se poate reține teoria conform căreia inculpatului i s-ar îngrădi

dreptul la muncă, întrucât inculpatul ar putea să efectueze oricare altă muncă sau

activitate cu excepția aceleia de care s-a folosit la comiterea infracțiunii. De

asemenea Ministerul Public a arătat că instanța nu a dispus comunicarea, în baza

art. 7 din Legea nr. 26/1990, a unei copii de pe hotărâre către Oficiul Registrului

Comerțului.

Prin apelul formulat partea

responsabilă civilmente SC N. SRL a solicitat desființarea sentinței atacate și

înlăturarea obligării sale la plata despăgubirilor civile în solidar cu inculpatul

R.L.

În motivarea apelului

se arată că inculpatul a avut funcția de administrator al societății până la data

de 19 noiembrie 2010, funcție în care, probabil că a avut mai multe discuții cu

SC P.P. SRL în vederea demarării unui proiect de desalinizare, aspect pe care societatea

apelantă nu l-a cunoscut și pe care l-a aflat abia din sentința pronunțată de Tribunalul

Sibiu. S-a mai arătat că singura persoană care a tratat cu SC P.P. SRL despre proiect

a fost inculpatul, fără ca societatea apelantă să aibă vreo legătură sau vreo implicație

față de acest proiect care în realitate nu exista, inculpatul inducând în eroare

partea civilă folosindu-se exclusiv de conturile societății SC N. SRL.

Totodată, s-a arătat că

inculpatul a folosit banii exclusiv în interesul său personal, fără ca societatea

să beneficieze de folosința acestora și astfel nu se poate considera că SC N. SRL

are calitatea de parte responsabilă civilă în cauză.

Partea responsabilă civilmente

SC N.D. SRL Bi. nu a depus în scris motive de apel și nu și-a desemnat reprezentant

în fața Curții pentru a-și susține calea de atac formulată.

Prin apelul formulat,

inculpatul R.L. a solicitat desființarea sentinței penale atacate în totalitate,

achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10

lit. a) C. proc. pen. și respingerea pretențiilor civile formulate de părțile civile.

În motivarea apelului

s-a arătat că sentința penală atacată este netemeinică, litigiul dintre părți fiind

unul de natură pur comercială. Astfel, deși în mod just s-a stabilit că în cauză

au existat relații contractuale între părți, rezolvarea acestora nu are nicio legătură

cu sfera penală, ci ele trebuie soluționate printr-un litigiu comercial, deoarece

inculpatul nu a înșelat cu nimic părțile civile.

Relațiile dintre părți

s-au derulat pe parcursul a mai mulți ani, cu bună credință din partea tuturor,

iar plângerea penală a fost formulată împotriva inculpatului fără bună credință,

doar din cauza mărturiilor mincinoase a mai multor persoane.

Esența rezolvării corecte

a prezentei cauze sunt cele două contracte de consultanță care s-au încheiat cu

cele două părți civile, al căror obiect a constat în activități de consultanță ce

au fost prestate pe parcursul a mai mult de 3 ani, iar prețul acestor contracte

a fost tocmai pentru această activitate în vederea demarării celor două proiecte.

Inculpatul și-a îndeplinit cu prisosință obligațiile, realizând cele două proiecte

în proporție de 95%, care nu s-au putut finaliza doar din cauza faptului că nu i-au

fost comunicate anumite acte solicitate de către părțile civile.

O altă dovadă a faptului

că prezenta cauză are caracter comercial este notificarea trimisă de către C.I.

înainte de formularea plângerii penale prin care aceasta a solicitat restituirea

sumei de 85.900 RON, precum și concilierea directă pentru suma de 128.700 RON trimisă

către N. SRL de partea civilă SC P.P. SRL, din aceste două notificări rezultând

încă o dată caracterul vădit comercial, cu atât mai mult cu cât au fost trimise

societăților inculpatului și nu personal acestuia.

Se mai arată că inculpatul

este o persoană cu vaste studii de specialitate și a mai întocmit în trecut alte

proiecte cu fonduri europene care au fost aprobate, iar prețul celor două contracte

a fost pentru volumul foarte mare de muncă depus de inculpat în cei trei ani de

când a început colaborarea cu părțile civile.

Se mai invocă și emailul

trimis de numita C.I. la data de 26 iulie 2009 în care aceasta solicită returnarea

prețului contractelor, din care rezultă că recunoaște că suma de 50.000 euro a fost

plătită conform contractelor.

Numita C.I. a făcut afirmații

neadevărate în cauză, respectiv a susținut că nu cunoaște limba engleză, deși era

traducător autorizat, a afirmat că nu a fost destul de inteligentă să ceară rezilierea

contractelor, deși era juristul celor două societăți și a dat declarații contradictorii

în cauză. Din declarația martorului O.D. rezultă că C.I. este cea care a redactat

cele două contracte și astfel este neadevărată afirmația acesteia în sensul că nu

a știut ce contracte semnează.

Martora H.A.S. confirmă

cele susținute de inculpat că a predat proiectele numitei C.I., în timp ce aceasta

din urmă neagă acest lucru.

Inculpatul mai arată că

declarațiile martorilor în baza cărora a fost condamnat - H.A.S. și R.I. - sunt

subiective, ale unor persoane interesate în cauză, dovadă că s-a dispus începerea

urmăririi penale față de aceștia.

Pentru aceste motive,

s-a considerat că probele pe care se sprijină hotărârea de condamnare nu pot înlătura

prezumția de nevinovăție, deoarece tocmai împotriva persoanelor care au avut calitatea

de martori în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale.

Verificând legalitatea

și temeinicia sentinței atacate prin prisma celor expuse, precum și din oficiu conform

art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Alba Iulia a prin decizia penală

nr. 141 a respins ca nefondate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Sibiu, inculpatul R.L. și părțile responsabile civilmente SC N.D. SRL Bi. și SC

N. SRL Bi. împotriva sentinței penale nr. 123 din 15 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul

Sibiu.

În baza art. 193

alin. (6) C. proc. pen. a obligat inculpatul și părțile responsabile civilmente

la plata cheltuielilor judiciare în apel către partea civilă SC P.I. SRL B. în cuantum

total de 6.600 RON, câte 2.200 RON fiecare.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul și părțile responsabile civilmente

la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel, în sumă de câte 100 RON

fiecare.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea de Apel a reținut, din coroborarea probatorului administrat

în cauză (respectiv declarațiile inculpatului, plângerea penală a părților vătămate;

contractul de consultanță din 15 februarie 2009 împreună cu documentele aferente;

adresa părții vătămate către inculpat prin care s-a solicitat restituirea sumelor

de bani oferite drept avans; contractul de consultanță din 12 martie 2009 împreună

cu documentele aferente; adresa părții vătămate către inculpat prin care s-a solicitat

restituirea sumelor de bani oferite drept avans; adresele părții vătămate prin care

s-a solicitat inculpatului să comunice documentele necesare demarării proiectelor;

documente de la Oficiul Registrului Comerțului ce demonstrează obiectul de activitate

al societăților inculpatului precum și momentul la care a completat obiectul de

activitate a celor două societăți; adrese de la bănci precum și extrase de cont

ale celor două societăți ale inculpatului; documente depuse de inculpat cu privire

la anumite proiecte; studiu de fezabilitate, proiect Biogaz; studiu de piață, proiect

desalinizare a apei de Bazna; declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor

C.I., H.A.S., R.I., O.D., P.G.S.; copii traduse ale mesajelor electronice dintre

părți; copia cărții de muncă și alte înscrisuri privitoare la inculpat; acte medicale

referitoare la inculpat; decizia de impunere privind obligații fiscale suplimentare

de plată; decizie privind nemodificarea bazei de impunere; dispoziție privind măsurile

stabilite de organele de inspecție fiscală și alte înscrisuri aflate la dosar) că

tribunalul a reținut o corectă starea de fapt, fiind întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

Astfel, în anul 2007,

inculpatul R.L. în calitatea sa de asociat și administrator al SC N. SRL și SC N.D.

SRL, a purtat discuții cu administratorul societății P.I. SRL - martora C.I., în

urma cărora au încheiat la 1 august 2007 un acord de parteneriat pe o durată de

3 ani, având ca și obiect colaborarea în vederea proiectării și dezvoltării unei

instalații de biogaz în localitatea Bi., județul Sibiu, în fapt fiind vorba despre

întocmirea a două proiecte a căror implementare necesita finanțare din fonduri europene

și anume: „Proiectul de desalinizare a apei de Bazna” (având drept parteneri pe

SC N. SRL Bi. și SC P.P. SRL B.) și „Proiectul Biogaz”, între partenerii SC N.D.

SRL Bi, SC P.I. SRL B., Primăria Bi.

În luna februarie a anului

2009, reține Curtea de Apel, inculpatul R.L. s-a prezentat la sediul societății

SC P.I. cu o schiță de proiect redactată în limba engleză și în baza căreia a solicitat

administratoarei C.I. să achite până la data de 25 februarie 2009 suma de 20.000

euro în contul SC N.D. SRL, precizând că banii vor fi virați unor organisme europene

ca avans în vederea aprobării proiectului și pretinzând că în caz contrar, există

riscul pierderii finanțării proiectului. Cu această ocazie, inculpatul a mai susținut

că ceilalți parteneri ai „Proiectului Biogaz” și anume SC N.D. SRL, Primăria Bi.,

vor achita la rândul lor cota lor parte de bani.

SC P.I. SRL a achitat

factura din 19 februarie 2009 emisă de SC N.D. SRL, cu ordinul de plată din 24

ferbuarie 2009, pentru suma de 85.900 RON reprezentând contravaloarea a 20.000 de

euro, cu titlu de „avans proiect Biogaz”.

Curtea de Apel reține

și că în luna martie a anului 2009 inculpatul s-a prezentat la sediul societății

P.P. SRL și a solicitat reprezentantei societății să achite de urgență în contul

SC N. suma de 128.700 RON, susținând că ulterior va vira această sumă organismelor

europene în vederea aprobării proiectului desalinizării apei de Bazna, asigurând-o

pe martora C.I. că va face dovada efectuării plății și că va preda părților civile

ambele proiecte, aceasta plătind astfel suma solicitată.

Sumele de bani încasate

de societățile N. au fost utilizate în interesul lor și nu au fost virate unor organisme

europene.

H.A.S., administrator

al SC H.A. SRL - firmă care efectua contabilitatea SC P.P. și SC P.I., a constatat,

în jurul lunii aprilie 2009, că societățile părți civile au emis cele două facturi

fără a exista nici un contract care să stea la baza acestora, și a solicitat să

se depună acte care să stea la baza plăților efectuate și pentru că asociatul german

P.K.E. urma să sosească în România, pentru a avea o dovadă pentru sumele achitate

inculpatului, părțile au încheiat contractele de consultanță din 15 februarie 2009

și din 12 martie 2009, contracte care au fost antedatate, fiind întocmite după predarea

banilor.

Inculpatul R.L. a negat

săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de către prima

instanță, susținând că în speță a fost vorba simple neînțelegeri de natură comercială

cu privire la executarea celor două contracte de consultanță.

Apărarea inculpatului,

reține Curtea de Apel, se întemeiază în principal pe faptul că în cauză nu

sunt probe care să înlăture prezumția de nevinovăție, iar față de martori s-a dispus

începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.

259 și art. 260 C. pen.

Raportat la starea de

fapt reținută, instanța de apel a constatat că Tribunalul a apreciat în mod just

că fapta inculpatului R.L. constituie infracțiunea de înșelăciune în convenții în

forma ei agravantă și că există probe care dovedesc vinovăția acestuia.

Astfel, infracțiunea de

înșelăciune în convenții constă tocmai în inducerea sau menținerea în eroare a unei

persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel,

fără acea eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile

stipulate. Cu alte cuvinte, inducerea sau menținerea în eroare trebuie să fi avut

un rol hotărâtor în determinarea persoanei la încheierea contractului; eroarea în

care se află partea vătămată este un element esențial al faptei și ea trebuie să

rezulte nemijlocit din acțiunea făptuitorului; prezentarea frauduloasă, denaturată

sau alterată a realității trebuie să fie aptă de a inspira încrederea părții vătămate

și de a o induce în eroare, de a o amăgi sau de a o menține în eroarea produsă anterior.

Din examinarea materialului

probatoriu administrat în cauză rezultă în mod indubitabil reaua-credință a inculpatului

R.L. care, profitând de încrederea reprezentantei părților vătămate - părți civile

a determinat-o pe aceasta să achite în două rânduri sumele de bani solicitate în

favoarea societăților administrate de inculpat, aceasta având convingerea că se

vor obține fondurile europene.

Apărările inculpatului

în sensul că litigiul dintre părți este de natură exclusiv comercială nu pot fi

primite. Este evident că la baza raporturilor dintre părți se află convențiile încheiate

de inculpat, în numele societăților părți responsabile civilmente cu SC P.P. și

SC P.I., însă încheierea acestora (sub formă scrisă abia după luna aprilie 2009)

s-a efectuat tocmai în urma activității de inducere în eroare a administratorului

celor două societăți - părți civile, care nu ar fi achitat banii altfel.

După cum în mod corect

a reținut prima instanță, reaua-credință a inculpatului rezultă și din conținutul

contractelor de consultanță încheiate prin care inculpatul s-a obligat să întocmească

proiectul în vederea obținerii de fonduri europene, proiecte care nu au fost însă

terminate, predate părților civile și care, dacă ar fi existat bună-credință, ar

fi putut fi finalizate și remise de către inculpat.

Se constată totodată că

în mod corect nu au fost avute în vedere declarațiile martorilor O.D. și P.G.S.

propuși de către inculpat, întrucât afirmațiile acestora nu constituie probe directe

și imediate, întrucât aceștia nu au relatat împrejurări cunoscute de la inculpat

(martorul O.D.) sau nerelevante cauzei.

În ceea ce privește apărările

inculpatului referitoare la faptul că declarațiile martorilor în baza cărora a fost

condamnat - H.A.S. și R.I., sunt subiective, ale unor persoane interesate în cauză,

dovadă că s-a dispus începerea urmăririi penale față de aceștia, Curtea de Apel

constată că la dosarul cauzei s-a depus sentința penală nr. 1147 din 1 iunie 2011

pronunțată de Tribunalul Sibiu, sentință prin care a fost admisă plângerea petentului

R.L. Împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale și s-a dispus

trimiterea cauzei Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu în vederea începerii

urmăririi penale față de C.I., H.A.S. și R.I. pentru infracțiunile prev. de

art. 194, art. 259, art. 260 și art. 257 C. pen.

În considerentele acestei

sentințe penale s-a reținut că procurorul nu s-a pronunțat cu privire la toate infracțiunile

pentru care petentul a formulat plângere penală, iar în același timp cercetarea

penală realizată a fost sumară, incompletă.

Ca atare, prin sentința

invocată nu s-au făcut aprecieri cu privire la fondul cauzei, respectiv cu privire

la săvârșirea de către martori a infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen., iar

dispoziția de trimitere a cauzei la procuror nu presupune în mod obligatoriu începerea

urmăririi penale în cauză, instanța constatând doar că cercetarea penală a fost

sumară.

În altă ordine de idei,

condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune nu s-a întemeiat

exclusiv pe declarațiile celor doi martori și pe cea a numitei C.I., Tribunalul

analizând întregul material probatoriu administrat, prin coroborarea tuturor mijloacelor

de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de judecată.

Concluzionând, instanța

de apel constată că mijloacele de probă administrate în cauză atestă fără dubiu

faptul că inculpatul R.L., în calitate de administrator la SC N.D. SRL Bi. și SC

N. SRL Bi., în baza aceleiași rezoluții infracționale, la data de 29 februarie 2009

și 12 martie 2009 a indus în eroare partea vătămată C.I. - administrator al SC P.I.

SRL și SC P.P. SRL Bi., solicitându-i suma de 85.900,00 RON respectiv 128.700,00

RON, pentru plata către anumite organisme europene în vederea implementării a două

proiecte cu finanțare din fonduri structurale europene, în condițiile în care, nu

a făcut nici un fel de demersuri pentru realizarea proiectelor, sumele de bani fiind

folosite integral în interesul societăților inculpatului fapte care întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit

de grave, în formă continuată, prevăzută de art. alin. (1), (3), (5) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru aceste motive,

apelul declarat de către inculpatul R.L. împotriva sentinței de condamnare a fost

considerat nefondat de către Curtea de Apel.

De asemenea, raportat

la starea de fapt reținută și la probatoriul administrat în cauză, Curtea de Apel

constată că sunt nefondate și apelurile declarate de către părțile responsabile

civilmente, întrucât inculpatul R.L. a indus în eroare pe reprezentanta părților

civile, în calitatea sa de asociat și administrator al SC N.D. SRL Bi. și SC N.

SRL Bi., ca atare în numele celor două societăți în conturile cărora au fost de

altfel încasate sumele de bani achitate de părțile civile.

Părțile responsabile civilmente

nu au propus niciun mijloc de probă din care să rezulte că inculpatul a acționat

în mod abuziv, împotriva intereselor societăților al căror administrator este și

că ar fi folosit acele sume de bani exclusiv în interesul său propriu și ca atare

în cauză în mod corect s-a reținut calitatea acestora de părți chemate să răspundă

alături de inculpat.

Referitor la apelul declarat

împotriva aceleiași sentințe penale de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu,

Curtea de Apel a apreciat că la individualizarea și proporționalizarea pedepsei

aplicate inculpatului instanța de fond a dat eficiență deplină tuturor criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv naturii și gravității faptei comise (îndreptate

împotriva patrimoniului), gradului de pericol social relativ ridicat al faptei,

cuantumului ridicat al prejudiciului, persoanei inculpatului (care a manifestat

o atitudine nesinceră și nu a recunoscut comiterea faptei, care nu deține antecedente

penală ori de altă natură, s-a prezentat în fața autorităților), precum și faptului

că până la vârsta de 57 de ani inculpatul nu a încălcat normele legii penale, neavând

antecedente penale, reținând în favoarea acestuia circumstanța atenuantă reglementată

de dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen.

Î

n mod corect prima instanță

a reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen. întrucât

această circumstanță

atenuantă presupune, pe de o parte

lipsa antecedentelor penale, și pe de altă parte

existența unor împrejurări personale deosebite cu privire la conduita bună anterioară

a inculpatului, iar, raportat la persoana inculpatului, la vârsta sa, la studiile

și realizările profesionale, se poate considera că acesta a avut o conduită bună

înainte de săvârșirea infracțiunii.

Chiar dacă inculpatul

nu a recunoscut săvârșirea faptei, Curtea apreciază că pedeapsa de 4 ani închisoare

este just proporționalizată și de natură a contribui la realizarea scopului educativ

și coercitiv prev. de art. 52 C. pen., fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului,

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării

legii penale

și

astfel nu se impune majorarea acesteia.

Prin apelul formulat Parchetul

de pe lângă Tribunalul Sibiu a mai solicitat aplicarea dispozițiilor art. 64

lit. c) C. pen. privind pedeapsa complementare a interzicerii dreptului de a desfășura

o activitate de natura celei de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii,

având în vedere faptul că inculpatul R.L. a comis infracțiunea de înșelăciune folosindu-se

de calitatea sa de administrator al unei societăți comerciale.

Raportat la natura și

gravitatea infracțiunii, la împrejurările cauzei și persoana infractorului, Curtea

de Apel a apreciat că nu se justifică aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. c)

C. pen., întrucât, chiar dacă inculpatul R.L. a comis infracțiunea de înșelăciune

în calitatea de administrator al societăților comerciale - părți responsabile civilmente,

activitatea de inducere în eroare s-a întemeiat în principal pe cunoștințele sale

de specialitate și pe profesionalismul inculpatului, acestea fiind determinante

în înșelarea reprezentantei părților civile și, ca atare, aplicarea pedepsei complementare

prevăzute de art. 64 lit. c) nu ar apărea ca justificată și proporțională cu scopul

urmărit.

Ministerul Public a solicitat

desființarea sentinței penale apelate sub aspectul omisiunii instanței de a dispune

comunicare baza art. 7 din Legea nr. 26/1990, a unei copii de pe hotărâre către

Oficiul Registrului Comerțului.

Potrivit acestui articol,

instanțele judecătorești sunt obligate să trimită oficiului registrului comerțului,

în termen de 15 zile de la data când au rămas irevocabile, copii legalizate de pe

hotărârile irevocabile ce se referă la acte, fapte și mențiuni a căror înregistrare

în registrul comerțului o dispun, conform legii.

În cauza de față, raportat

și la pedeapsa complementară aplicată inculpatului, se constată că sentința penală

apelată nu conține asemenea acte, fapte și mențiuni necesare a fi înregistrate în

registrul comerțului, respectiv nu constituie hotărâre de condamnare a administratorului

pentru fapte penale care îl fac nedemn sau incompatibil să exercite această activitate

(art. 22 lit. g).

Împotriva deciziei penale

nr. 141 au declarat recurs inculpatul R.L. și partea responsabilă civilmente

SC N.D. SRL.

Apărătorul recurentului

inculpat a susținut motivele de recurs depuse la dosar și a solicitat admiterea

recursului, casarea ambelor hotărâri și rejudecând să se dispună achitarea inculpatului

și respingerea pretențiilor civile. Cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

În esență acesta s-a arătat

că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea vreunei fapte de natură penală.

În mod corect ambele instanțe

au reținut că au existat relații contractuale între părți încă din anul 2007, dar

rezolvarea acestora nu are absolut nicio legătură cu sfera penală, ele trebuind

să fie soluționate printr-un litigiu comercial, întrucât în speță nu este dată infracțiunea

de înșelăciune, deoarece inculpatul nu a înșelat părțile civile.

În mod greșit s-a reținut

că sumele de bani pretinse ar fi fost destinate virării către organismele europene,

în realitate, așa cum s-a dovedit în cauză cele două sume de bani au fost o parte

din onorariul pentru munca depusă de inculpat și societățile acestuia în vederea

demarării și efectuării a două proiecte. Acest lucru rezultă fără putință de tăgadă

din faptul că la baza celor două facturi fiscale emise stau două contracte de consultanță

și nicidecum faptul că sumele respective ar fi fost destinate unor organisme europene.

În decizia atacată nu

se arată care sunt mijloacele probatorii care dovedesc faptul că inculpatul ar fi

afirmat că sumele primite pentru cele două contracte ar trebui virate unor organisme

europene. Sumele de bani primite sunt prețul celor două contracte de consultanță

încheiate, adică sunt contravaloarea muncii depuse de acesta pe o perioadă mai lungă

de 3 ani de zile.

Totodată s-a arătat că

au fost trimise concilieri directe părților civile în care nu se vorbește despre

nici o înșelăciune. Contractele au fost încheiate între societăți comerciale, inculpatul

nebeneficiind personal de bani.

În concluzie s-a cerut

în principal achitarea inculpatului întrucât fapta nu este de natură penală, în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.

În subsidiar, dacă se

va considera că inculpatul este vinovat de comiterea infracțiunii de înșelăciune

s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la

art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive.

Analizând decizia penală

nr. 141 din 17 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia instanța reține

următoarele:

În ceea ce privește cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., instanța

de recurs îl consideră fondat.

Potrivit dispozițiilor

art. 215 alin. (3) C. pen. constituie infracțiunea de înșelăciune în convenții inducerea

sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui

contract, săvârșită în așa fel, încât fără acea eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat

sau executat contractul în condițiile date. Astfel cum reține instanța

de fond, pentru a exista infracțiunea de înșelăciune, trebuie să se comită o acțiune

de inducere în eroare iar victima să fi ajuns în eroare din cauza conduitei făptuitorului.

Principala problemă pusă

în discuție de recursul de față este determinată de existența sau

nu a intenției inculpatului de inducere în eroare a părților vătămate.

Instanța de recurs apreciază că nici încheierea contractelor și nici modul de executare

a acestora până la momentul formulării plângerii de către părțile vătămate

nu s-au fondat pe un element fraudulos.

Intenția ca element

subiectiv al infracțiunii de înșelăciune presupune atitudinea subiectivă

în raport de care se poate reproșa conduita persoanei acuzate. Răspunderea

penală intervine deoarece persoana acuzată și-a folosit capacitatea de înțelegere

și prevedere a faptelor în scopul unui rezultat fraudulos. În cazul intenției,

atingerea rezultatului fraudulos este chiar sursa actului de conduită. Criteriile

de evaluare a vinovăției decurg așadar din comportamentul exterior al

persoanei acuzate, de natură să clarifice sensul și scopul acțiunilor

întreprinse de aceasta. Motivația actului de conduită este reflectată de modul

în care persoana a acționat.

Infracțiunea de înșelăciune

este îndreptată contra patrimoniului, astfel încât diminuarea patrimoniului victimei

trebuie să fie anticipată de către persoana acuzată, iar conduita persoanei acuzate

adaptată acestui scop. Instanța de recurs consideră că infracțiunea de

înșelăciune nu există atunci când nu s-au întrebuințat mijloace frauduloase

pentru a fi încheiat un contract și nici atunci când nu au fost folosite mijloace

nereale, de natură a menține încrederea părții vătămate în realitatea

înțelegerii intervenită.

Criteriile pentru evaluarea

intenției în cazul infracțiunii de înșelăciune în convenții

respectiv cu ocazia încheierii unui contract sunt în opinia instanței de recurs:

1) conduita persoanei

acuzate în legătură cu alte contracte, similare, anterior datei faptelor din actul

de sesizare. Sunt avute în vedere, de exemplu: experiența acuzatului în ceea

ce privește punerea în executare a contractelor de tipul celui care face obiectul

acuzației respective, măsurile luate pentru respectarea clauzelor contractuale,

coerența măsurilor cu scopul urmărit, atitudinea față de respectarea normelor

care guvernează domeniul în speță;

2) caracterul diferit

sau consecvent al conduitei persoanei acuzate față de faptele din cauza dedusă

judecății, în raport de alte contracte de același fel sau de alte părți contractante

din contractele în raport de care este acuzat. În afara criteriilor menționate

anterior se evaluează elementele determinante pentru încheierea convenției

respective, cunoașterea de către părțile contractante a modului în care

se va desfășura contractul respectiv când și cum vor fi executate clauzele

contractuale.

Astfel acuzația Parchetului

are în vedere faptul că inculpatul R.L. a indus în eroare intimatele părți civile

cu ocazia încheierii contractelor dintre părțile civile și părțile responsabile

civilmente și a menținut părțile în eroare în ceea ce privește executarea contractului.

Infracțiunea de înșelăciune

în convenții are la bază inducerea în eroare a părții co-contractante în lipsa căreia

aceasta nu ar fi fost de acord să încheie contractul. În lipsa activității de inducere

în eroare, orice nemulțumire a părților legată de modul de executare a contractului

reprezintă un litigiu civil.

În raport de natura contractelor

încheiate între firmele inculpatului, SC N. SRL și SC N.D. SRL Bi. și SC P.P. SRL

respectiv SC P.I. SRL instanța de recurs urmează să analizeze dacă a existat intenția

de inducere în eroare. Elementele care urmează a fi avute în vedere sunt: experiența

inculpatului în ceea ce privește contracte de tipul celui încheiat, obiectul de

activitate al firmelor inculpatului, respectiv dacă acesta este în concordanță cu

contractele încheiate și dacă au existat activități prestate de către inculpat în

executarea contractului, modul în care au perceput părțile vătămate natura contractelor.

În ceea ce privește experiența

inculpatului în desfășurarea unor contracte de tipul celor încheiate cu părțile

civile, instanța de recurs constată că primul contract încheiat la 15 februarie

2009 avea ca obiect prestarea serviciilor de consultanță în scopul realizării proiectului

biogaz (art. 2 din contract) obiectul contractului viza ca obligații ale firmelor

inculpatului întocmirea proiectului, purtarea discuțiilor în vederea întocmirii

cadrului contractual, realizarea calitativă a proiectului.

Cel de-al doilea proiect

viza desalinizarea apei de Bazna pentru care s-a încheiat contractul de consultanță

din 12 martie 2009. Similar obiectul contractului prevăzut în art. 2 prevedea prestarea

serviciilor de consultanță în scopul realizării proiectului desalinizarea apei de

Bazna.

Și în acest proiect, firma

inculpatului urma să se ocupe de întocmirea proiectului, purtarea discuțiilor în

vederea întocmirii cadrului contractual, realizarea calitativă a proiectului.

Actele depuse de inculpat

atestă experiența persoanei acuzate în domeniul administrării de proiecte care făcea

obiectul ambelor contracte. Nu se poate susține așadar că, în vederea încheierii

contractelor, inculpatul și-a prezentat în mod nereal o experiență pe care nu o

avea în scopul determinării părților civile