ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1668/2012

Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpatul R.L. și părțile responsabile civilmente SC N.D. SRL și SC N. SRL. împotriva deciziei penale nr. 141/A din 17 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 123 din 15 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul penal nr. 4430/85/2010, în baza art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul R.L. la pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. În baza art. 86 1 , art. 86 2 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare pe o durată de 8 ani care constituie termen de încercare. În baza art. 86 3 C. pen. s-a stabilit că pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a). să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu; b). să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; c). să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; e). să nu frecventeze locuri în care se consumă băuturi alcoolice.

În baza art. 86 3 alin. (4) C. pen. s-a încredințat Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu supravegherea măsurilor stabilite de instanță. În baza art. 359 C. proc. pen. cu referire la art. 86 4 C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. S-a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sibiu. În baza art. 14, 346 C. proc. pen. au fost admise acțiunile civile formulate de părțile civile SC P.I. SRL cu sediul în loc. B., jud. Sibiu, SC P.P. SRL cu sediul în loc.

B., jud. Sibiu și în consecință a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC N.D. SRL, cu sediul în loc. Bi., jud. Sibiu la plata sumei de 85.900 RON către partea civilă SC P.I. SRL și în solidar cu partea responsabilă civilmente SC N. SRL, cu sediul în loc. Bi., jud. Sibiu la plata sumei de 128.700 RON către partea civilă SC P.P. SRL. În baza art. 357 C. proc. pen. s-a menținut măsura asiguratorie dispusă prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din 25 martie 2010. În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC N.D. SRL la plata sumei de 6.665 RON cheltuieli judiciare către partea civilă SC P.I.

SRL. În baza art. 191 alin. (1), (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 900 RON cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că în anul 1977 inculpatul R.L. a absolvit Facultatea de Farmacie din Târgu Mureș, în anul 1994 acestuia i-a fost conferit titlul științific de doctor farmacist iar din anul 1998 a fost încadrat ca și conferențiar la Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, pentru ca în anul 2010 să se admită cererea de pensionare, prin emiterea deciziei privind acordarea pensiei de invaliditate, nr. XX/2010. În cursul anului 1991, inculpatul R.L. și R.M.M. în calitate de asociați, au înființat SC N. SRL.

În anul 2000, societatea N. și-a completat obiectul de activitate cu mai multe activități, printre care și cele de consultare pentru afaceri și management. De asemenea, în anul 2004 a fost înființată și SC N.D. SRL, având ca asociați inculpatul R.L., P.R.C.J., S.P.M.A. Conform înscrisurilor de la dosar, prin încheierea nr. 11026 din 25 septembrie 2009, Tribunalul Sibiu a dispus înscrierea în registrul comerțului a mențiunii privind completarea obiectului de activități a SC N.D. - printre altele - și cu activități de consultanță pentru afaceri și management. În calitatea sa de asociat și administrator al celor două societăți, în anul 2007 inculpatul a intrat în contact cu administratorul societății P.I.

SRL - martora C.I., iar în ideea promovării unor proiecte ecologice, SC P.I. SRL și SC N.D. SRL au încheiat la 1 august 2007 un acord de parteneriat pe o durată de 3 ani, având ca și obiect colaborarea în vederea proiectării și dezvoltării unei instalații de biogaz în localitatea Bi., județul Sibiu. Între anii 2007 - 2009 ambele părți au admis că au menținut legătura, însă în timp ce inculpatul a susținut că între firme a existat o colaborare reală, concretizată în vizite, participări la simpozioane, acordare de consultanță, C.I. a relevat că a participat doar la un seminar (unde s-au purtat discuții despre mai multe proiecte, inclusiv despre cel Biogaz, dar la modul general), că inculpatul nu a acordat consultanță, ci mai mult a fost interesat de comercializarea produselor firmelor sale N. Totodată martora a mai relatat că în această perioadă inculpatul s-a străduit să-i câștige încrederea și prietenia, căutând-o și la domiciliu, aducându-i diverse cadouri.

Indiferent de variantă, Tribunalul reține că, în calitatea sa de administrator al societăților P.I. SRL, P.P. SRL, C.I. a acceptat colaborarea pentru întocmirea a două proiecte, a căror implementare necesita finanțare din fonduri europene și anume: „Proiectul de desalinizare a apei de Bazna” (având drept parteneri pe SC N. SRL Bi. și SC P.P. SRL B.) și „Proiectul Biogaz” (între partenerii SC N.D. SRL Bi., SC P. SRL B., Primăria Bi. În acest context, Tribunalul reține că în februarie 2009 inculpatul R.L. s-a prezentat la sediul societății SC P.I. cu o schiță de proiect redactată în limba engleză și în baza căreia a solicitat administratoarei C.I. să achite până la data de 25 februarie 2009 suma de 20.000 euro în contul SC N.D.

SRL, precizând că banii vor fi virați unor organisme europene ca avans în vederea aprobării proiectului și pretinzând că în caz contrar, există riscul pierderii finanțării proiectului. Cu această ocazie, inculpatul a mai susținut că ceilalți parteneri ai „Proiectului Biogaz” și anume SC N.D. SRL, Primăria Bi., vor achita la rândul lor cota lor parte de bani. Tribunalul reține și că fiind, convinsă de seriozitatea și profesionalismul inculpatului, SC P.I. SRL a achitat factura din 19 februarie 2009 emisă de SC N.D. SRL, cu ordinul de plată din 24 februarie 2009, pentru suma de 85.900 RON reprezentând contravaloarea a 20.000 de euro, cu titlu de „avans proiect Biogaz”. Într-o manieră similară, în martie 2009 inculpatul s-a prezentat la sediul societății P.P.

SRL și a solicitat reprezentantei societății să achite de urgență în contul SC N. suma de 128.700 RON, susținând că ulterior va vira această sumă organismelor europene în vederea aprobării proiectului desalinizării apei de Bazna. Cu acest prilej, inculpatul a asigurat-o pe martora C.I. că va face dovada efectuării plății și că va preda părților civile ambele proiecte. Încredințată de buna credință a inculpatului, C.I. a plătit din nou banii pretinși. Ulterior, față de cererea contabilei H.A.S. de a depune acte care să stea la baza plăților efectuate și pentru că asociatul german P.K.E. urma să sosească în România, pentru a avea o dovadă pentru sumele achitate inculpatului, părțile au încheiat contractele de consultanță din 15 februarie 2009 și din 12 martie 2009, contracte care au fost antedatate, fiind întocmite după predarea banilor.

Din analiza extraselor de cont, a celorlalte înscrisuri de la dosar complinite cu declarațiile inculpatului și ale martorei H.A.S., a rezultat că sumele de bani încasate de societățile N. au fost utilizate în interesul lor și în nici un caz banii nu au fost virați unor organisme europene. În ceea ce privește banii primiți, inculpatul a susținut că au reprezentat onorariul său pentru activitățile de consultanță acordate în perioada anilor 2007-2009 și concretizate în cele două proiecte la care a lucrat în aceeași perioadă, realizate în proporție de 95%. În sens contrar, C.I. a pretins că sumele au fost avansate de părțile civile la solicitarea expresă a inculpatului, în vederea virării lor ulterioare în conturi europene și pentru a nu risca să piardă finanțarea, astfel cum a sugerat inculpatul.

În raport de actele de la dosar, Tribunalul reține că această ultimă variantă apare ca fiind cea veridică, întrucât se coroborează cu alte mijloace de probă de la dosar, respectiv cu conținutul schiței în limba engleză înmânate și în care, conform filei din dosarul de urmărire penală se menționează data de 25 februarie 2009 ca dată finală a achitării primei tranșe de 20.000 de euro și prin urmare apare credibilă și susținută de probe, urgența plății banilor invocată de administratoarea părților civile; cu depozițiile martorului R.I., a martorei H.A.S.

- contabila firmelor vătămate și care a relevat că personal inculpatul i-a declarat că banii primiți sunt destinați obținerii fondurilor europene și că aceștia vor intra în conturile organismelor abilitate; cu mențiunile de pe facturile din 19 februarie 2009, FF/2009 că banii reprezintă avans „Proiect Biogaz”, respectiv „avans proiect desalinizare apa de Bazna” și prin urmare nu onorariu pentru consultațiile susținut a fi fost acordate; cu declarațiile inculpatului și cu extrasele de cont de la dosar din care rezultă că banii încasați de la părțile civile au fost utilizați de inculpat în interesul firmelor sale (din suma de 85.900 RON, 31.500 RON au fost transferați pentru plata rata contract credit al SC N.D.

- rata având scadența la 25 februarie 2009, iar 54.338 RON au intrat în circuitul financiar al societății; din suma de 128.700 RON, 125.000 RON au fost folosiți cu mențiunea „rambursare linie” iar 3.700 RON au intrat în linia de credit a SC N. cu mențiunea „rambursare automată credit revolving”); împrejurarea că în februarie 2009, SC N.D. SRL nici nu avea ca și obiect de activitate acordarea de consultanță, întrucât completarea obiectului de activitate s-a realizat doar ulterior, în septembrie 2009; dispozițiile art. 4 din contractele de consultanță din 15 februarie 2009, din 12 martie 2009 conform cărora sumele de 20.000, respectiv 30.000 de euro urmau a se achita doar la sfârșitul lunii următoare celei în care s-au executat prestările de consultanță coroborate cu prevederile art. 1, 2 potrivit cărora inculpatul va presta servicii de consultanță în vederea întocmirii proiectelor, pentru obținerea de fonduri europene.

Potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (3) C. pen. constituie infracțiunea de înșelăciune în convenții inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel, fără acea eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate. Aceasta înseamnă că pentru a exista infracțiunea de înșelăciune, trebuie să se comită o acțiune de inducere în eroare iar victima să fi ajuns în eroare datorită conduitei făptuitorului. În speța de față, activitatea de înșelare a administratorului celor două societăți - părți civile s-a realizat încă din momentul efectuării fiecărei plăți în parte, când inculpatul a pretins achitarea urgentă a banilor, pentru a se mai putea obține fondurile europene.

La acel moment a intervenit înțelegerea, acordul între părți, concretizat în facturile emise, iar doar pentru dovada convenției părților s-au încheiat, ulterior, în formă scrisă cele două contracte de prestări servicii. Prin urmare, Tribunalul reține că în mod evident la momentul realizării consensului dintre părți, inculpatul a săvârșit activități de inducere în eroare a administratoarei C.I., care fără această amăgire nu ar fi achitat banii și de aceea se poate conchide că atitudinea și reaua-credință a inculpatului a avut un rol determinant, hotărâtor pentru perfectarea înțelegerilor. Pe de altă parte, într-adevăr o simplă neexecutare a clauzelor contractuale nu atrage răspunderea penală, însă în speța de față, inculpatul a acționat de la început cu rea-credință, cu intenția de a înșela părțile civile, susținând că pentru aprobarea proiectelor, banii trebuie achitați de urgență.

Mai mult, conform contractelor de consultanță încheiate (art. 1, 3), inculpatul s-a obligat să întocmească proiectul în vederea obținerii de fonduri europene, proiecte care nu au fost însă terminate, predate părților civile.

Susținerea inculpatului că finalizarea integrală a celor două proiecte nu s-a realizat din culpa reprezentantei părților civile nu poate fi primită ca și credibilă, reală, având în vedere că după ce a achitat 50.000 euro puțin probabil să fi refuzat să predea câteva înscrisuri ce mai erau necesare pentru întocmirea proiectelor iar inculpatul după cum personal a recunoscut, nu a notificat părțile civile cu solicitarea de a-i fi predate anumite înscrisuri privitoare la societățile părți civile; mai mult, însuși inculpatul a precizat că proiectele se puteau depune până în luna noiembrie 2009 și prin urmare ulterior notificării sale din iulie 2009, a formulării plângerii penale din 4 august 2009, dacă era de bună-credință, inculpatul ar fi putut finaliza și remite proiectele.

Însă după cum a reieșit din materialul probator administrat în cauză (declarațiile martorilor C.I., R.I., H.A.S., complinite cu notificările emise de părțile civile, cu extrasele de cont de la dosar) rezultă că după încasarea banilor de la părțile civile, inculpatul i-a folosit în interesul firmelor sale, pentru ca ulterior să nu mai răspundă încercărilor acestora de a-l contacta și fără a întocmi și preda vreunul dintre proiecte. În ceea ce privește martorii O.D. și P.G. propuși de către inculpat, instanța constată că martorii nu au participat și nu cunoscut împrejurări directe, relevante cauzei. Referitor la martora P.G.S. Tribunalul nu poate reține ca sinceră declarația acesteia, având în vedere că, pe de o parte, personal a relatat că nu cunoaște nimic despre circumstanțele cauzei, iar pe de altă parte, apare ca neverosimilă împrejurarea că într-o discuție purtată în limba maghiară, inculpatul a pus o singură întrebare în limba română la care C.I.

a răspuns tot în limba maghiară, limbă pe care martora nu o cunoaște; mai mult, această declarație nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă (cu excepția depoziției inculpatului și a martorului O.D., care însă nu este un martor ocular, direct, și doar a relevat cele susținute de inculpat). În drept, s-a reținut de către Tribunal că fapta inculpatului R.L. care în calitate de administrator și asociat al SC N.D. SRL, SC N. SRL a indus în eroare pe C.I. administrator al SC P.I. SRL, P.P. SRL, solicitându-i sumele de 85.900 RON, respectiv de 128.700 RON pentru plata către anumite organisme europene în vederea implementării a două proiecte și obținerea de fonduri europene, în condițiile în care sumele de bani au fost utilizate în interesul societăților responsabile civilmente iar proiectele nu au fost finalizate și predate părților civile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.

și, întrucât au fost săvârșite două acte materiale, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 41 alin. (2), 42 C. pen. Pentru aplicarea pedepselor principale, complementare inculpatului instanța a luat în considerare criteriile prevăzute de legiuitor în art. 72, 52 C. pen. și anume: natura și gravitatea faptei comise (îndreptate împotriva patrimoniului), gradul de pericol social relativ ridicat al faptei, cuantumul ridicat al prejudiciului, persoana inculpatului (care a manifestat o atitudine nesinceră și nu a recunoscut comiterea faptei, care nu deține antecedente penale ori de altă natură, s-a prezentat în fața autorităților). Totodată, având în vedere că până la vârsta de 57 de ani inculpatul nu a încălcat normele legii penale, neavând antecedente penale instanța a reținut în favoarea acestuia circumstanța atenuantă reglementată de dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 71 C. pen., luând în considerare natura infracțiunii comise, împrejurările cauzei și persoana inculpatului, față și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie - cu referire la cauzele Hirst contra Marii Britanii, Cumpănă și Mazăre, Sabău și Pârcălab contra României, Tribunalul a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În ceea ce privește individualizarea modului de executare a pedepsei, Tribunalul a apreciat că se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și aceasta luând în considerare vârsta de 59 de ani a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, problemele sale de sănătate și pensionarea în condiții de invaliditate, aspecte care au format convingerea instanței că pronunțarea acestei condamnări și experiența procesului penal de față, au constituit un avertisment pentru acesta și că în viitor, chiar fără a executa pedeapsa în regim de detenție, nu va mai săvârși alte infracțiuni.

În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a tribunalului invocată de inculpat cu motivarea că prejudiciul cauzat părților civile este mai mic de 200.000 RON, ceea ce ar fi atras necompetența instanței, s-a reținut că este nefondată, ținând cont că părțile civile au achitat inculpatului sumele de 128.700 RON și 85.900 RON, cuantumul lor total fiind de 214.600 RON și reprezentând prejudiciul cumulat cauzat iar inculpatul, astfel cum rezultă din actele dosarului (extrase de cont, etc.) a întrebuințat în integralitatea lor sumele primite (nu doar valoarea facturilor fără TVA). Totodată, s-a constatat că această soluție se impune și prin raportare la dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc.

pen. În baza art. 14, 346 C. proc. pen. cu referire la art. 998, 999, 1000 C. civ., constatând că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, instanța a admis acțiunile civile formulate de părțile civile SC P.I. SRL, SC P.P. SRL și în consecință inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC N.D. SRL la plata sumei de 85.900 RON către partea civilă SC P.I. SRL și inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC N. SRL la plata sumei de 128.700 RON către partea civilă SC P.P. SRL. Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu inculpatul R.L. și părțile responsabile civilmente SC N.D.

SRL Bi. și SC N. SRL Bi. Prin apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-au invocat aspecte de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii, arătându-se că instanța a aplicat o pedeapsă prea blândă în raport de fapta săvârșită de inculpat. De asemenea s-a invocat faptul că nu se justifică reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., întrucât conduita bună a inculpatului anterior săvârșirii infracțiunii nu a fost probată în nici un fel, inculpatul a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului, iar lipsa antecedentelor penale constituie regula și nu excepția și, prin urmare, nu poate fi reținută drept circumstanță atenuantă. De asemenea a fost invocat faptul că în mod greșit instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. c) C. pen.

privind aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a desfășura o activitate de natura celei de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, având în vedere faptul că inculpatul R.L. a comis infracțiunea de înșelăciune folosindu-se de calitatea sa de administrator al unei societăți comerciale. Sub acest din urmă aspect, s-a arătat că nu se poate reține teoria conform căreia inculpatului i s-ar îngrădi dreptul la muncă, întrucât inculpatul ar putea să efectueze oricare altă muncă sau activitate cu excepția aceleia de care s-a folosit la comiterea infracțiunii. De asemenea Ministerul Public a arătat că instanța nu a dispus comunicarea, în baza art. 7 din Legea nr. 26/1990, a unei copii de pe hotărâre către Oficiul Registrului Comerțului.

Prin apelul formulat partea responsabilă civilmente SC N. SRL a solicitat desființarea sentinței atacate și înlăturarea obligării sale la plata despăgubirilor civile în solidar cu inculpatul R.L. În motivarea apelului se arată că inculpatul a avut funcția de administrator al societății până la data de 19 noiembrie 2010, funcție în care, probabil că a avut mai multe discuții cu SC P.P. SRL în vederea demarării unui proiect de desalinizare, aspect pe care societatea apelantă nu l-a cunoscut și pe care l-a aflat abia din sentința pronunțată de Tribunalul Sibiu. S-a mai arătat că singura persoană care a tratat cu SC P.P. SRL despre proiect a fost inculpatul, fără ca societatea apelantă să aibă vreo legătură sau vreo implicație față de acest proiect care în realitate nu exista, inculpatul inducând în eroare partea civilă folosindu-se exclusiv de conturile societății SC N. SRL.

Totodată, s-a arătat că inculpatul a folosit banii exclusiv în interesul său personal, fără ca societatea să beneficieze de folosința acestora și astfel nu se poate considera că SC N. SRL are calitatea de parte responsabilă civilă în cauză. Partea responsabilă civilmente SC N.D. SRL Bi. nu a depus în scris motive de apel și nu și-a desemnat reprezentant în fața Curții pentru a-și susține calea de atac formulată. Prin apelul formulat, inculpatul R.L. a solicitat desființarea sentinței penale atacate în totalitate, achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și respingerea pretențiilor civile formulate de părțile civile. În motivarea apelului s-a arătat că sentința penală atacată este netemeinică, litigiul dintre părți fiind unul de natură pur comercială.

Astfel, deși în mod just s-a stabilit că în cauză au existat relații contractuale între părți, rezolvarea acestora nu are nicio legătură cu sfera penală, ci ele trebuie soluționate printr-un litigiu comercial, deoarece inculpatul nu a înșelat cu nimic părțile civile. Relațiile dintre părți s-au derulat pe parcursul a mai mulți ani, cu bună credință din partea tuturor, iar plângerea penală a fost formulată împotriva inculpatului fără bună credință, doar din cauza mărturiilor mincinoase a mai multor persoane. Esența rezolvării corecte a prezentei cauze sunt cele două contracte de consultanță care s-au încheiat cu cele două părți civile, al căror obiect a constat în activități de consultanță ce au fost prestate pe parcursul a mai mult de 3 ani, iar prețul acestor contracte a fost tocmai pentru această activitate în vederea demarării celor două proiecte.

Inculpatul și-a îndeplinit cu prisosință obligațiile, realizând cele două proiecte în proporție de 95%, care nu s-au putut finaliza doar din cauza faptului că nu i-au fost comunicate anumite acte solicitate de către părțile civile. O altă dovadă a faptului că prezenta cauză are caracter comercial este notificarea trimisă de către C.I. înainte de formularea plângerii penale prin care aceasta a solicitat restituirea sumei de 85.900 RON, precum și concilierea directă pentru suma de 128.700 RON trimisă către N. SRL de partea civilă SC P.P. SRL, din aceste două notificări rezultând încă o dată caracterul vădit comercial, cu atât mai mult cu cât au fost trimise societăților inculpatului și nu personal acestuia.

Se mai arată că inculpatul este o persoană cu vaste studii de specialitate și a mai întocmit în trecut alte proiecte cu fonduri europene care au fost aprobate, iar prețul celor două contracte a fost pentru volumul foarte mare de muncă depus de inculpat în cei trei ani de când a început colaborarea cu părțile civile. Se mai invocă și emailul trimis de numita C.I. la data de 26 iulie 2009 în care aceasta solicită returnarea prețului contractelor, din care rezultă că recunoaște că suma de 50.000 euro a fost plătită conform contractelor. Numita C.I. a făcut afirmații neadevărate în cauză, respectiv a susținut că nu cunoaște limba engleză, deși era traducător autorizat, a afirmat că nu a fost destul de inteligentă să ceară rezilierea contractelor, deși era juristul celor două societăți și a dat declarații contradictorii în cauză.

Din declarația martorului O.D. rezultă că C.I. este cea care a redactat cele două contracte și astfel este neadevărată afirmația acesteia în sensul că nu a știut ce contracte semnează. Martora H.A.S. confirmă cele susținute de inculpat că a predat proiectele numitei C.I., în timp ce aceasta din urmă neagă acest lucru. Inculpatul mai arată că declarațiile martorilor în baza cărora a fost condamnat - H.A.S. și R.I. - sunt subiective, ale unor persoane interesate în cauză, dovadă că s-a dispus începerea urmăririi penale față de aceștia. Pentru aceste motive, s-a considerat că probele pe care se sprijină hotărârea de condamnare nu pot înlătura prezumția de nevinovăție, deoarece tocmai împotriva persoanelor care au avut calitatea de martori în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma celor expuse, precum și din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Alba Iulia a prin decizia penală nr. 141 a respins ca nefondate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, inculpatul R.L. și părțile responsabile civilmente SC N.D. SRL Bi. și SC N. SRL Bi. împotriva sentinței penale nr. 123 din 15 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu. În baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen. a obligat inculpatul și părțile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare în apel către partea civilă SC P.I. SRL B. în cuantum total de 6.600 RON, câte 2.200 RON fiecare. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. a obligat inculpatul și părțile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel, în sumă de câte 100 RON fiecare.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut, din coroborarea probatorului administrat în cauză (respectiv declarațiile inculpatului, plângerea penală a părților vătămate; contractul de consultanță din 15 februarie 2009 împreună cu documentele aferente; adresa părții vătămate către inculpat prin care s-a solicitat restituirea sumelor de bani oferite drept avans; contractul de consultanță din 12 martie 2009 împreună cu documentele aferente; adresa părții vătămate către inculpat prin care s-a solicitat restituirea sumelor de bani oferite drept avans; adresele părții vătămate prin care s-a solicitat inculpatului să comunice documentele necesare demarării proiectelor; documente de la Oficiul Registrului Comerțului ce demonstrează obiectul de activitate al societăților inculpatului precum și momentul la care a completat obiectul de activitate a celor două societăți; adrese de la bănci precum și extrase de cont ale celor două societăți ale inculpatului; documente depuse de inculpat cu privire la anumite proiecte; studiu de fezabilitate, proiect Biogaz; studiu de piață, proiect desalinizare a apei de Bazna; declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor C.I., H.A.S., R.I., O.D., P.G.S.; copii traduse ale mesajelor electronice dintre părți; copia cărții de muncă și alte înscrisuri privitoare la inculpat; acte medicale referitoare la inculpat;

decizia de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată; decizie privind nemodificarea bazei de impunere; dispoziție privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală și alte înscrisuri aflate la dosar) că tribunalul a reținut o corectă starea de fapt, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Astfel, în anul 2007, inculpatul R.L. în calitatea sa de asociat și administrator al SC N. SRL și SC N.D. SRL, a purtat discuții cu administratorul societății P.I.

SRL - martora C.I., în urma cărora au încheiat la 1 august 2007 un acord de parteneriat pe o durată de 3 ani, având ca și obiect colaborarea în vederea proiectării și dezvoltării unei instalații de biogaz în localitatea Bi., județul Sibiu, în fapt fiind vorba despre întocmirea a două proiecte a căror implementare necesita finanțare din fonduri europene și anume: „Proiectul de desalinizare a apei de Bazna” (având drept parteneri pe SC N. SRL Bi. și SC P.P. SRL B.) și „Proiectul Biogaz”, între partenerii SC N.D. SRL Bi, SC P.I. SRL B., Primăria Bi. În luna februarie a anului 2009, reține Curtea de Apel, inculpatul R.L. s-a prezentat la sediul societății SC P.I. cu o schiță de proiect redactată în limba engleză și în baza căreia a solicitat administratoarei C.I.

să achite până la data de 25 februarie 2009 suma de 20.000 euro în contul SC N.D. SRL, precizând că banii vor fi virați unor organisme europene ca avans în vederea aprobării proiectului și pretinzând că în caz contrar, există riscul pierderii finanțării proiectului. Cu această ocazie, inculpatul a mai susținut că ceilalți parteneri ai „Proiectului Biogaz” și anume SC N.D. SRL, Primăria Bi., vor achita la rândul lor cota lor parte de bani. SC P.I. SRL a achitat factura din 19 februarie 2009 emisă de SC N.D. SRL, cu ordinul de plată din 24 ferbuarie 2009, pentru suma de 85.900 RON reprezentând contravaloarea a 20.000 de euro, cu titlu de „avans proiect Biogaz”. Curtea de Apel reține și că în luna martie a anului 2009 inculpatul s-a prezentat la sediul societății P.P.

SRL și a solicitat reprezentantei societății să achite de urgență în contul SC N. suma de 128.700 RON, susținând că ulterior va vira această sumă organismelor europene în vederea aprobării proiectului desalinizării apei de Bazna, asigurând-o pe martora C.I. că va face dovada efectuării plății și că va preda părților civile ambele proiecte, aceasta plătind astfel suma solicitată. Sumele de bani încasate de societățile N. au fost utilizate în interesul lor și nu au fost virate unor organisme europene. H.A.S., administrator al SC H.A. SRL - firmă care efectua contabilitatea SC P.P. și SC P.I., a constatat, în jurul lunii aprilie 2009, că societățile părți civile au emis cele două facturi fără a exista nici un contract care să stea la baza acestora, și a solicitat să se depună acte care să stea la baza plăților efectuate și pentru că asociatul german P.K.E.

urma să sosească în România, pentru a avea o dovadă pentru sumele achitate inculpatului, părțile au încheiat contractele de consultanță din 15 februarie 2009 și din 12 martie 2009, contracte care au fost antedatate, fiind întocmite după predarea banilor. Inculpatul R.L. a negat săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de către prima instanță, susținând că în speță a fost vorba simple neînțelegeri de natură comercială cu privire la executarea celor două contracte de consultanță. Apărarea inculpatului, reține Curtea de Apel, se întemeiază în principal pe faptul că în cauză nu sunt probe care să înlăture prezumția de nevinovăție, iar față de martori s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 259 și art. 260 C. pen.

Raportat la starea de fapt reținută, instanța de apel a constatat că Tribunalul a apreciat în mod just că fapta inculpatului R.L. constituie infracțiunea de înșelăciune în convenții în forma ei agravantă și că există probe care dovedesc vinovăția acestuia. Astfel, infracțiunea de înșelăciune în convenții constă tocmai în inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel, fără acea eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate.

Cu alte cuvinte, inducerea sau menținerea în eroare trebuie să fi avut un rol hotărâtor în determinarea persoanei la încheierea contractului; eroarea în care se află partea vătămată este un element esențial al faptei și ea trebuie să rezulte nemijlocit din acțiunea făptuitorului; prezentarea frauduloasă, denaturată sau alterată a realității trebuie să fie aptă de a inspira încrederea părții vătămate și de a o induce în eroare, de a o amăgi sau de a o menține în eroarea produsă anterior. Din examinarea materialului probatoriu administrat în cauză rezultă în mod indubitabil reaua-credință a inculpatului R.L. care, profitând de încrederea reprezentantei părților vătămate - părți civile a determinat-o pe aceasta să achite în două rânduri sumele de bani solicitate în favoarea societăților administrate de inculpat, aceasta având convingerea că se vor obține fondurile europene.

Apărările inculpatului în sensul că litigiul dintre părți este de natură exclusiv comercială nu pot fi primite. Este evident că la baza raporturilor dintre părți se află convențiile încheiate de inculpat, în numele societăților părți responsabile civilmente cu SC P.P. și SC P.I., însă încheierea acestora (sub formă scrisă abia după luna aprilie 2009) s-a efectuat tocmai în urma activității de inducere în eroare a administratorului celor două societăți - părți civile, care nu ar fi achitat banii altfel. După cum în mod corect a reținut prima instanță, reaua-credință a inculpatului rezultă și din conținutul contractelor de consultanță încheiate prin care inculpatul s-a obligat să întocmească proiectul în vederea obținerii de fonduri europene, proiecte care nu au fost însă terminate, predate părților civile și care, dacă ar fi existat bună-credință, ar fi putut fi finalizate și remise de către inculpat.

Se constată totodată că în mod corect nu au fost avute în vedere declarațiile martorilor O.D. și P.G.S. propuși de către inculpat, întrucât afirmațiile acestora nu constituie probe directe și imediate, întrucât aceștia nu au relatat împrejurări cunoscute de la inculpat (martorul O.D.) sau nerelevante cauzei. În ceea ce privește apărările inculpatului referitoare la faptul că declarațiile martorilor în baza cărora a fost condamnat - H.A.S. și R.I., sunt subiective, ale unor persoane interesate în cauză, dovadă că s-a dispus începerea urmăririi penale față de aceștia, Curtea de Apel constată că la dosarul cauzei s-a depus sentința penală nr. 1147 din 1 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu, sentință prin care a fost admisă plângerea petentului R.L.

Împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale și s-a dispus trimiterea cauzei Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu în vederea începerii urmăririi penale față de C.I., H.A.S. și R.I. pentru infracțiunile prev. de art. 194, art. 259, art. 260 și art. 257 C. pen. În considerentele acestei sentințe penale s-a reținut că procurorul nu s-a pronunțat cu privire la toate infracțiunile pentru care petentul a formulat plângere penală, iar în același timp cercetarea penală realizată a fost sumară, incompletă. Ca atare, prin sentința invocată nu s-au făcut aprecieri cu privire la fondul cauzei, respectiv cu privire la săvârșirea de către martori a infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen., iar dispoziția de trimitere a cauzei la procuror nu presupune în mod obligatoriu începerea urmăririi penale în cauză, instanța constatând doar că cercetarea penală a fost sumară.

În altă ordine de idei, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune nu s-a întemeiat exclusiv pe declarațiile celor doi martori și pe cea a numitei C.I., Tribunalul analizând întregul material probatoriu administrat, prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de judecată. Concluzionând, instanța de apel constată că mijloacele de probă administrate în cauză atestă fără dubiu faptul că inculpatul R.L., în calitate de administrator la SC N.D. SRL Bi. și SC N. SRL Bi., în baza aceleiași rezoluții infracționale, la data de 29 februarie 2009 și 12 martie 2009 a indus în eroare partea vătămată C.I. - administrator al SC P.I.

SRL și SC P.P. SRL Bi., solicitându-i suma de 85.900,00 RON respectiv 128.700,00 RON, pentru plata către anumite organisme europene în vederea implementării a două proiecte cu finanțare din fonduri structurale europene, în condițiile în care, nu a făcut nici un fel de demersuri pentru realizarea proiectelor, sumele de bani fiind folosite integral în interesul societăților inculpatului fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Pentru aceste motive, apelul declarat de către inculpatul R.L. împotriva sentinței de condamnare a fost considerat nefondat de către Curtea de Apel.

De asemenea, raportat la starea de fapt reținută și la probatoriul administrat în cauză, Curtea de Apel constată că sunt nefondate și apelurile declarate de către părțile responsabile civilmente, întrucât inculpatul R.L. a indus în eroare pe reprezentanta părților civile, în calitatea sa de asociat și administrator al SC N.D. SRL Bi. și SC N. SRL Bi., ca atare în numele celor două societăți în conturile cărora au fost de altfel încasate sumele de bani achitate de părțile civile. Părțile responsabile civilmente nu au propus niciun mijloc de probă din care să rezulte că inculpatul a acționat în mod abuziv, împotriva intereselor societăților al căror administrator este și că ar fi folosit acele sume de bani exclusiv în interesul său propriu și ca atare în cauză în mod corect s-a reținut calitatea acestora de părți chemate să răspundă alături de inculpat.

Referitor la apelul declarat împotriva aceleiași sentințe penale de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Curtea de Apel a apreciat că la individualizarea și proporționalizarea pedepsei aplicate inculpatului instanța de fond a dat eficiență deplină tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv naturii și gravității faptei comise (îndreptate împotriva patrimoniului), gradului de pericol social relativ ridicat al faptei, cuantumului ridicat al prejudiciului, persoanei inculpatului (care a manifestat o atitudine nesinceră și nu a recunoscut comiterea faptei, care nu deține antecedente penală ori de altă natură, s-a prezentat în fața autorităților), precum și faptului că până la vârsta de 57 de ani inculpatul nu a încălcat normele legii penale, neavând antecedente penale, reținând în favoarea acestuia circumstanța atenuantă reglementată de dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen.

Î n mod corect prima instanță a reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen. întrucât această circumstanță atenuantă presupune, pe de o parte lipsa antecedentelor penale, și pe de altă parte existența unor împrejurări personale deosebite cu privire la conduita bună anterioară a inculpatului, iar, raportat la persoana inculpatului, la vârsta sa, la studiile și realizările profesionale, se poate considera că acesta a avut o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunii. Chiar dacă inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, Curtea apreciază că pedeapsa de 4 ani închisoare este just proporționalizată și de natură a contribui la realizarea scopului educativ și coercitiv prev. de art. 52 C. pen., fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale și astfel nu se impune majorarea acesteia.

Prin apelul formulat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a mai solicitat aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. c) C. pen. privind pedeapsa complementare a interzicerii dreptului de a desfășura o activitate de natura celei de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, având în vedere faptul că inculpatul R.L. a comis infracțiunea de înșelăciune folosindu-se de calitatea sa de administrator al unei societăți comerciale. Raportat la natura și gravitatea infracțiunii, la împrejurările cauzei și persoana infractorului, Curtea de Apel a apreciat că nu se justifică aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. c) C. pen., întrucât, chiar dacă inculpatul R.L.

a comis infracțiunea de înșelăciune în calitatea de administrator al societăților comerciale - părți responsabile civilmente, activitatea de inducere în eroare s-a întemeiat în principal pe cunoștințele sale de specialitate și pe profesionalismul inculpatului, acestea fiind determinante în înșelarea reprezentantei părților civile și, ca atare, aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. c) nu ar apărea ca justificată și proporțională cu scopul urmărit. Ministerul Public a solicitat desființarea sentinței penale apelate sub aspectul omisiunii instanței de a dispune comunicare baza art. 7 din Legea nr. 26/1990, a unei copii de pe hotărâre către Oficiul Registrului Comerțului.

Potrivit acestui articol, instanțele judecătorești sunt obligate să trimită oficiului registrului comerțului, în termen de 15 zile de la data când au rămas irevocabile, copii legalizate de pe hotărârile irevocabile ce se referă la acte, fapte și mențiuni a căror înregistrare în registrul comerțului o dispun, conform legii. În cauza de față, raportat și la pedeapsa complementară aplicată inculpatului, se constată că sentința penală apelată nu conține asemenea acte, fapte și mențiuni necesare a fi înregistrate în registrul comerțului, respectiv nu constituie hotărâre de condamnare a administratorului pentru fapte penale care îl fac nedemn sau incompatibil să exercite această activitate (art. 22 lit. g). Împotriva deciziei penale nr. 141 au declarat recurs inculpatul R.L.

și partea responsabilă civilmente SC N.D. SRL. Apărătorul recurentului inculpat a susținut motivele de recurs depuse la dosar și a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și rejudecând să se dispună achitarea inculpatului și respingerea pretențiilor civile. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. În esență acesta s-a arătat că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea vreunei fapte de natură penală. În mod corect ambele instanțe au reținut că au existat relații contractuale între părți încă din anul 2007, dar rezolvarea acestora nu are absolut nicio legătură cu sfera penală, ele trebuind să fie soluționate printr-un litigiu comercial, întrucât în speță nu este dată infracțiunea de înșelăciune, deoarece inculpatul nu a înșelat părțile civile.

În mod greșit s-a reținut că sumele de bani pretinse ar fi fost destinate virării către organismele europene, în realitate, așa cum s-a dovedit în cauză cele două sume de bani au fost o parte din onorariul pentru munca depusă de inculpat și societățile acestuia în vederea demarării și efectuării a două proiecte. Acest lucru rezultă fără putință de tăgadă din faptul că la baza celor două facturi fiscale emise stau două contracte de consultanță și nicidecum faptul că sumele respective ar fi fost destinate unor organisme europene. În decizia atacată nu se arată care sunt mijloacele probatorii care dovedesc faptul că inculpatul ar fi afirmat că sumele primite pentru cele două contracte ar trebui virate unor organisme europene.

Sumele de bani primite sunt prețul celor două contracte de consultanță încheiate, adică sunt contravaloarea muncii depuse de acesta pe o perioadă mai lungă de 3 ani de zile. Totodată s-a arătat că au fost trimise concilieri directe părților civile în care nu se vorbește despre nici o înșelăciune. Contractele au fost încheiate între societăți comerciale, inculpatul nebeneficiind personal de bani. În concluzie s-a cerut în principal achitarea inculpatului întrucât fapta nu este de natură penală, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. În subsidiar, dacă se va considera că inculpatul este vinovat de comiterea infracțiunii de înșelăciune s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive. Analizând decizia penală nr. 141 din 17 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia instanța reține următoarele: În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., instanța de recurs îl consideră fondat. Potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (3) C. pen. constituie infracțiunea de înșelăciune în convenții inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel, încât fără acea eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile date. Astfel cum reține instanța de fond, pentru a exista infracțiunea de înșelăciune, trebuie să se comită o acțiune de inducere în eroare iar victima să fi ajuns în eroare din cauza conduitei făptuitorului.

Principala problemă pusă în discuție de recursul de față este determinată de existența sau nu a intenției inculpatului de inducere în eroare a părților vătămate. Instanța de recurs apreciază că nici încheierea contractelor și nici modul de executare a acestora până la momentul formulării plângerii de către părțile vătămate nu s-au fondat pe un element fraudulos. Intenția ca element subiectiv al infracțiunii de înșelăciune presupune atitudinea subiectivă în raport de care se poate reproșa conduita persoanei acuzate. Răspunderea penală intervine deoarece persoana acuzată și-a folosit capacitatea de înțelegere și prevedere a faptelor în scopul unui rezultat fraudulos. În cazul intenției, atingerea rezultatului fraudulos este chiar sursa actului de conduită.

Criteriile de evaluare a vinovăției decurg așadar din comportamentul exterior al persoanei acuzate, de natură să clarifice sensul și scopul acțiunilor întreprinse de aceasta. Motivația actului de conduită este reflectată de modul în care persoana a acționat. Infracțiunea de înșelăciune este îndreptată contra patrimoniului, astfel încât diminuarea patrimoniului victimei trebuie să fie anticipată de către persoana acuzată, iar conduita persoanei acuzate adaptată acestui scop. Instanța de recurs consideră că infracțiunea de înșelăciune nu există atunci când nu s-au întrebuințat mijloace frauduloase pentru a fi încheiat un contract și nici atunci când nu au fost folosite mijloace nereale, de natură a menține încrederea părții vătămate în realitatea înțelegerii intervenită.

Criteriile pentru evaluarea intenției în cazul infracțiunii de înșelăciune în convenții respectiv cu ocazia încheierii unui contract sunt în opinia instanței de recurs: 1) conduita persoanei acuzate în legătură cu alte contracte, similare, anterior datei faptelor din actul de sesizare. Sunt avute în vedere, de exemplu: experiența acuzatului în ceea ce privește punerea în executare a contractelor de tipul celui care face obiectul acuzației respective, măsurile luate pentru respectarea clauzelor contractuale, coerența măsurilor cu scopul urmărit, atitudinea față de respectarea normelor care guvernează domeniul în speță; 2) caracterul diferit sau consecvent al conduitei persoanei acuzate față de faptele din cauza dedusă judecății, în raport de alte contracte de același fel sau de alte părți contractante din contractele în raport de care este acuzat.

În afara criteriilor menționate anterior se evaluează elementele determinante pentru încheierea convenției respective, cunoașterea de către părțile contractante a modului în care se va desfășura contractul respectiv când și cum vor fi executate clauzele contractuale. Astfel acuzația Parchetului are în vedere faptul că inculpatul R.L. a indus în eroare intimatele părți civile cu ocazia încheierii contractelor dintre părțile civile și părțile responsabile civilmente și a menținut părțile în eroare în ceea ce privește executarea contractului. Infracțiunea de înșelăciune în convenții are la bază inducerea în eroare a părții co-contractante în lipsa căreia aceasta nu ar fi fost de acord să încheie contractul.

În lipsa activității de inducere în eroare, orice nemulțumire a părților legată de modul de executare a contractului reprezintă un litigiu civil. În raport de natura contractelor încheiate între firmele inculpatului, SC N. SRL și SC N.D. SRL Bi. și SC P.P. SRL respectiv SC P.I. SRL instanța de recurs urmează să analizeze dacă a existat intenția de inducere în eroare. Elementele care urmează a fi avute în vedere sunt: experiența inculpatului în ceea ce privește contracte de tipul celui încheiat, obiectul de activitate al firmelor inculpatului, respectiv dacă acesta este în concordanță cu contractele încheiate și dacă au existat activități prestate de către inculpat în executarea contractului, modul în care au perceput părțile vătămate natura contractelor.

În ceea ce privește experiența inculpatului în desfășurarea unor contracte de tipul celor încheiate cu părțile civile, instanța de recurs constată că primul contract încheiat la 15 februarie 2009 avea ca obiect prestarea serviciilor de consultanță în scopul realizării proiectului biogaz (art. 2 din contract) obiectul contractului viza ca obligații ale firmelor inculpatului întocmirea proiectului, purtarea discuțiilor în vederea întocmirii cadrului contractual, realizarea calitativă a proiectului. Cel de-al doilea proiect viza desalinizarea apei de Bazna pentru care s-a încheiat contractul de consultanță din 12 martie 2009. Similar obiectul contractului prevăzut în art. 2 prevedea prestarea serviciilor de consultanță în scopul realizării proiectului desalinizarea apei de Bazna.

Și în acest proiect, firma inculpatului urma să se ocupe de întocmirea proiectului, purtarea discuțiilor în vederea întocmirii cadrului contractual, realizarea calitativă a proiectului. Actele depuse de inculpat atestă experiența persoanei acuzate în domeniul administrării de proiecte care făcea obiectul ambelor contracte. Nu se poate susține așadar că, în vederea încheierii contractelor, inculpatul și-a prezentat în mod nereal o experiență pe care nu o avea în scopul determinării părților civile