ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4032/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4032/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 278 din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București,

secția I penală, în Dosarul nr. 1431/3/2008 s-a dispus, în baza art. 334 C.

proc. pen. respingerea, ca neîntemeiată a cererii formulate de inculpatul S.M. de

schimbare

a încadrării juridice a faptei

din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la

art. 174 – art. 175

lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 174 – art. 175

lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.M. (fiul lui M. și C., cetățean

român, fără ocupație, necunoscut cu antecedente penale), la pedeapsa de 10 ani

și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

– art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis în

parte acțiunea civilă formulată de partea civilă l.F. și a fost obligat

inculpatul la plata către această parte civilă a sumelor de 7249,22 RON daune

materiale și 80.000 RON daune morale.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis

acțiunea

civilă formulată de partea civilă

Spitalul Clinic de Urgență B.A.

și a fost obligat inculpatul la 1057,43

RON despăgubiri materiale către această parte civilă.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat

inculpatul la 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță,

analizând materialul probator administrat în cauză a reținut, în fapt că, în

seara zilei de 27 martie 2005, partea vătămată l.F. însoțită de martorii I.l. și

G.R.M. s-au deplasat la restaurantul L.

N.

din cartierul Berceni, unde au consumat băuturi alcoolice.

La masa alăturată grupului

părții vătămate se aflau inculpatul S.

M., împreună cu

martorul D.C. și martorele A.A.M. și S.M.L.

Tribunalul a reținut că

declarațiile existente atestă faptul că martorul

D.E.C. și

partea vătămată l.F. se cunoșteau dinainte, în cursul serii purtând o scurtă

conversație.

În jurul orelor 04,00, partea vătămată și martorii I.l. și

G.R.M. au decis să părăsească restaurantul,

fiind însă

opriți de către martorul S.l. care era ospătar la

restaurantul în cauză, întrucât nu aveau suficienți bani pentru a achita nota

de plată, oferindu-se să lase în gaj până a doua zi telefonul mobil al unuia

din ei, această conversație având loc în afara restaurantului.

La un moment dat martorul D.E.C. a ieșit în fața

restaurantului pentru a da un telefon, în acest

moment sesizând discuția și

oferindu-se să achite el nota de plată.

Intervenția acestui martor l-a deranjat pe numitul Irimia lonuț, din pricina

tonului ironic și al atitudinii de superioritate, între cei doi izbucnind o

altercație în cursul căreia martorul

I.l. l-a

lovit pe martorul D.E. cu un obiect tăietor-înțepător,

în zona gâtului.

Inculpatul S.M. a ieșit la rândul său din restaurant și a

intervenit în conflict. La un moment dat acesta s-a deplasat la mașina

proprietate personală, marca D., de unde a luat o bâtă cu care s-a reîntors

spre grup, aici lovind cu acest obiect, în zona capului, din spate, pe partea

vătămată l.F., deși aceasta nu era implicată în niciun fel în conflict, aceasta

căzând la pământ și pierzându-și cunoștința.

Leziunile cauzate părții vătămate au necesitat pentru

vindecare un număr de 70 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie

viața

acesteia, prin lipsa de substanță

craniană posttraumatică partea vătămată

rămânând cu infirmitate.

Situația de fapt expusă mai

sus a fost dovedită prin declarațiile părții

vătămate date

în cursul urmăririi penale, coroborate cu declarațiile martorelor l.A.G., S.M.E.

și A.A.M.

Partea vătămată a relatat inițial în cursul urmăririi

penale că a fost lovit de către inculpat, cu o bară din fier, în partea dreaptă

a capului, înainte să poată reacționa.

În cursul cercetării judecătorești, partea vătămată și-a

nuanțat declarațiile, susținând că nu a văzut persoana de care a fost lovit,

întrucât lovitura i-a fost aplicată din spate.

Aceste din urmă declarații

date în cursul cercetării judecătorești și în

prezența

inculpatului nu au fost luat în considerare la stabilirea situației de fapt,

tribunalul, apreciind că momentul procesual la care aceste declarații au fost

date, intervalul de timp trecut între momentul faptei și cel al ultimei

depoziții, sunt elemente care ridică serioase dubii asupra sincerității acestor

din urmă relatări ale părții vătămate.

Situația de fapt expusă mai sus a fost confirmată de

martorele directe S.M.E. și A.A.M., date, atât în cursul urmăririi penale, cât

și în cursul judecății.

Martora S.M.L. a relatat, fără ezitări, că, sesizând că

afară a izbucnit un conflict, a ieșit la rândul său, observând pe inculpat

lângă partea vătămată ce era căzută pe jos plină de sânge, precizând că

inculpatul avea în mână o bâtă. A precizat această martoră că inculpatul venise

la restaurant cu un autoturism care este posibil să fi fost marca D.

Tribunalul a remarcat

poziția ezitantă a acestei din urmă martore din

debutul

declarației date în fața tribunalului, poziția asupra căreia martora a revenit,

menținându-și declarațiile date în cursul urmăririi penale.

Poziția acestei martore este

explicabilă nu numai prin trecerea unui

interval de timp

îndelungat, cât mai cu seamă prin încercările de

influențare ale acestei martore de către inculpat, ulterior debutului

urmăririi penale, prin prisma relațiilor anterioare dintre acesta și cele două

martore

care au depus mărturie împotriva sa, din relatările ferme ale

martorei S.M.E., prima instanță, reținând cu certitudine că inculpatul a

efectuat pentru și împreună cu martorul D.E. acte de proxenetism, victime

fiind, alături de alte persoane și martorele audiate în cadrul acestui dosar,

sub aparența desfășurării activității de taximetrie.

Martora indirectă l.A.G., fratele părții vătămate, care a

relatat discuția avută imediat după incident cu martorul D.E.,

care la insistențele martorei a recunoscut că

partea vătămată fusese lovită

cu o bâtă de o persoană cunoscută sub

porecla de C., poreclă folosită de către toate persoanele audiate în cursul

urmăririi penale cu referire la inculpat.

Relevante au fost și relatările acestei martore cu priire

la discuția purtată de mama sa cu avocata inculpatului, discuție în cursul

căreia

aceasta din urmă a emis ipoteza unei

posibile înțelegeri între părți.

Această situație de fapt a fost susținută și de

declarațiile martorului G.R.M., care a relatat că în noaptea de 27 - 28 martie

2005 la plecarea din restaurant, a avut loc inițial o discuție cu ospătarul,

legată de nota de plată, încercând să îl convingă pe acesta să primească în

garanție telefonul său mobil, până a doua zi, iar la intervenția martorului D.E.

(G.), a început un conflict între acesta din urmă și prietenul său I.l., în

cursul căruia cel din urmă l-a agresat pe

martor.

A relatat acest martor că imediat după cest incident a plecat de la locul

faptei, însoțit de martorul Irimia lonuț, iar partea vătămată a rămas să

discute cu martorul D.E., ulterior aflând că

partea vătămată fusese

lovită grav de o persoană și se afla internată în

spital.

În ceea ce privește declarațiile martorului I.l., date în

cele

două faze procesuale, acestea au fost

înlăturate în totalitate ca neveridice,

fiind evident că poziția

adoptată de acest martor urmărește evitare unei auto-incriminări vis-a-vis de

agresiunea săvârșită asupra martorului D.

E.

și care ar putea atrage răspunderea penală a acestui martor.

Au fost înlăturate ca

nesincere și declarațiile martorului D.E.,

între

declarațiile date de acesta în cursul urmăririi penale și cele date în cursul

cercetării judecătorești existând numeroase contradicții, versiunile expuse

consecutiv de acest inculpat fiind infirmate de ansamblul materialului probator

administrat.

În ceea ce privește confuzia existentă între persoanele

audiate în

această cauză cu privire la

porecla inculpatului, aceea de C., pe care în

cursul urmăririi penale

toate persoanele chestionate au atribuit-o inculpatului pentru ca în cursul

cercetării judecătorești o parte din acestea să o atribuie martorului I.l.,

această neconcordanță nu este suficientă să diminueze claritatea și pertinența

probelor ce joacă în favoarea acuzării, întrucât identitatea agresorului a fost

clar stabilită, pe

baza recunoașterilor din

grup și a celor făcute în fața tribunalului cu ocazia

audierii de către

martorele directe S.M.E. și A.A., ce l-au indicat ca autor al faptei pe

inculpatul S.M.

Fapta inculpatului S.M., care în data de 27 - 28 martie

2005 pe fondul unui conflict spontan, în public, a lovit cu un corp dur pe

partea vătămată l.F., în zona capului, provocându-i leziuni ce i-au pus în

primejdie viața și i-au produs infirmitate permanentă, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175

lit. i) C. pen.

Față de aceste considerente, cererea de schimbare a

încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) și (2) C.

pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată.

La individualizarea judiciară a pedepsei, tribunalul a

luat în considerare, în temeiul art. 72 C. pen., modalitatea și împrejurările

concrete ale faptei, agresivitatea de care inculpatul a dat dovadă, natura

obiectului vulnerant folosit, zona vizată, aspecte ce relevă că inculpatul a

acționat cu intenția directă de a suprima viața victimei, gravitatea urmărilor

produse și gravitatea pericolului ce a planat asupra vieții victimei, ce s-a

aflat în stare de inconștiență timp de o săptămână și este în continuare

vizibil marcată fizic în urma acestui incident, poziția procesuală nesinceră a

inculpatului și indiciile existente în sensul încercărilor de a influența o

parte din martori, reținând în plus și că inculpatul s-a sustras inițial

urmăririi penale, față de acesta fiind efectuate formele de trimitere în

judecată în lipsă.

Față de toate aceste elemente de individualizare a aplicat

inculpatului pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare, ce va fi executată în

regim de detenție.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) și b) C.

pen., apreciind că inculpatul care a săvârșit o infracțiune îndreptată

împotriva vieții nu are aptitudinea morală de a-și exprima opțiunea în

chestiunile electorale, ce interesează existența unei întregi națiuni.

S-a aplicat inculpatului pe perioada maximă, pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat

inculpatului ce și-a satisfăcut stagiul militar, pedeapsa degradării militare.

Sub aspectul laturii civile s-a constatat că partea

vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 7249,22 RON, reprezentând suma

actualizată a cheltuielilor efectuate cu achiziționarea de medicamente,

transport, alimente, efectuate în perioada spitalizării și detaliate în listele

anexate, cheltuieli pe care tribunalul Ie-a apreciat justificate și Ie-a

acordat în totalitate.

Partea vătămată a solicitat

suma de 500.000 RON daune morale, cu

titlul de pretium

doloris.

S-a constatat că fapta comisă i-a produs părții vătămate

un indubitabil prejudiciu nepatrimonial, constând în suferințele fizice și

psihice produse și disconfortul inerent perioadei de spitalizare și de

recuperare, însă a acordat părții vătămate în compensare pentru acest

prejudiciu, suma de 80.000 RON, apreciind că acest cuantum reprezintă o

evaluare echitabilă a prejudiciului cauzat.

În ceea ce privește solicitarea părții vătămate în sensul

obligării

inculpatului la plata unei

despăgubiri periodice, în cuantum de 1.000 RON

lunar, ca urmare a

diminuării capacității de muncă, tribunalul a apreciat această cerere

nefondată, întrucât partea vătămată nu a făcut dovada că anterior faptei a avut

loc de muncă, că ar fi produs veniturile și nici nu a probat în ce măsură

aceste venituri i s-ar fi diminuat între momentul infracțiunii și data

încarcerării sale în penitenciar.

În urma efectuării unui nou raport de expertiză

medico-legală în cauză (f. 213-215 ) nu s-a putut stabili existența unei

legături de cauzalitate certe între agresiunea comisă asupra părții vătămate și

afecțiunea oculară dreaptă a părții

vătămate, în lipsa unor altor date acest

rezultat neputând fi reținut în

sarcina inculpatului.

În baza art. 346 alin. (1)

C. proc. pen. a obligat pe inculpat și la plata sumei de 1057,43 RON, sumă cu

care s-a constituit parte civilă în

cauză Spitalul Clinic

de Urgență B.A., reprezentând cheltuielile avansate în perioada de spitalizare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, atât

inculpatul, cât și partea civilă.

Astfel, inculpatul S.M. a criticat sentința penală apelată

pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru

următoarele motive:

1.

încălcarea principiilor fundamentale ale

procesului penal. în acest

sens, s-a susținut că instanța

de fond nu a respectat dispozițiile art. 287 C. proc. pen., care o obligau să

aibă un rol activ, în vederea aflării adevărului, cu referire la faptul că a

respins nemotivat proba testimonială, constând în audierea martorilor C.R., N.V.

și C.M.C., în condițiile în care toate

persoanele

arătate erau martori pe situația de fapt. O altă probă respinsă,

deși ar

fi fost utilă cauzei, consta în efectuarea unui supliment de expertiză

medico-legală care să răspundă la întrebarea dacă s-au constatat și alte

leziuni traumatice în afara celor produse prin lovire cu corp dur, respectiv

prin lovire de corp sau plan dur. Or, în acest condiții s-a încălcat prezumția

de nevinovăție, inculpatul nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția,

organelor judiciare revenindu-le sarcina administrării probelor. Pe cale de

consecință, s-a solicitat desființarea sentinței penale apelate și trimiterea

cauzei spre rejudecare la prima instanță.

2.

Greșita respingere a cererii privind schimbarea

încadrării juridice a faptei. Astfel, concluziile raportului de expertiză

medico-legală nr. A/14425/2005 al I.N.M.L.M.M. se circumscriu în totalitate

textului de lege de la art. 182 C. pen. Pe de altă parte, s-a arătat că nu se

regăsesc în cauză nici elementele laturii obiective a infracțiunii de tentativă

de omor, dar nici cele ale laturii obiective.

3.

Greșita condamnare pentru infracțiunea reținută în

sarcina sa, vinovăția inculpatului nefiind susținută de probatoriul

administrat.

În raport cu aceste două ultime motive de apel, s-a

solicitat, în subsidiar, desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei noi

hotărâri legală și temeinice.

Î

n ceea ce o privește

pe partea civilă l.F., aceasta a înțeles

să își retragă apelul declarat.

Prin Decizia penală nr. 160/A de la 10 iulie 2009 a Curții

de Apel București, secția a-ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 1431/3/2008 (1087/2009) a fost admis apelul declarat

de inculpatul S.M. împotriva sentinței penale nr. 278 din 12

martie 2009 pronunțată de Tribunalul București,

secția I penală în Dosarul

nr. 1431/3/2008.

A fost desființată în parte sentința penală atacată și

rejudecând:

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 – art. 175

lit. i) C. pen. a

fost condamnat inculpatul

S.M. la 7 ani și 6 luni închisoare pentru

tentativă la omor calificat.

S-a făcut aplicarea art. 71,

art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen. pe o durată de 5 ani după executare pedepsei principale.

A fost înlăturată pedeapsa complementară a degradării militare.

S-a menținut restul dispozițiilor din sentința penală

apelată.

S-a luat act de retragerea apelului declarat de partea

civilă l.F. și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 250 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate

de soluționarea apelului declarat de

inculpat au rămas în

sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că

probatoriul

administrat în cauză, atât în

cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării

judecătorești, a

susținut pe deplin situația de fapt reținută în actul de

sesizare și însușită de instanța de fond. Astfel,

în noaptea de 27 - 28 martie

2005, martorii din acte se aflau împreună

cu părțile în restaurantul L.N. din București, cartierul Berceni, martorii I.l.

și G.

R.M. însoțind-o pe partea vătămată l.F.

(zis B.), iar

martorii D.C.E. (zis G.), A.A.M. și S.

M.L. stând la masă cu inculpatul S.M. La un

moment

dat, grupul din care făcea parte partea vătămată a ieșit afară

din local, dorind să plece, fiind urmați de martorul S.l., ospătar, care vroia

să se asigure că va fi achitată nota de plată. întrucât nu aveau suficienți

bani, aceștia s-au oferit să lase în gaj un telefon mobil. Auzind acest

discuții, martorul D.E.C., care ieșise între timp din local, s-a oferit să plătească

el consumația, propunere care nu a fost bine primită de martorul I.l., astfel

că a izbucnit o altercație. în cadrul acestei altercații, martorul I. l-a lovit

cu un obiect tăietor înțepător pe martorul D.C.E. în zona gâtului. Ieșind afară

și intervenind în conflict, inculpatul a fost la rândul său tăiat de către

martorul I.l., motiv pentru care s-a reîntors în restaurant, a luat cheile de

la mașină, de

unde a luat un corp dur

(posibil bâtă de lemn) cu care a lovit-o pe partea

vătămată l.F.

Aceasta este situația de fapt care a reieșit din

coroborarea

materialului probator

administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor,

declarațiile

părților, concluziile raportului de expertiză medico-legală nr.

A1/4425/2005, înscrisurile depuse la dosar. Astfel,

deși inculpatul a negat

faptul că în cadrul altercației cu persoanele

din grupul părții vătămate ar fi lovit-o pe aceasta din urmă, susținerile sale

au fost infirmate de martorele

S.M.E. și A.A.M.

(care și-au menținut în fața instanței de fond declarațiile date în faza de

urmărire penală, susținând că acestea au fost date de bunăvoie, fără a fi

constrânse), dar și de martorul

S.l.N., martor obiectiv care, deși nu a

surprins efectiv momentul agresării părții vătămate a relatat o succesiune de

evenimente

care conduc spre aceeași

concluzie. Martorul a arătat (filele 35-40 d.u.p.)

că a ieșit după

partea vătămată și prietenii acestuia pentru a le solicita achitarea

consumației, astfel că a văzut când martorul D. (zis G.) și inculpatul (zis C.)

au fost tăiați (de martorul I.). De frică, martorul a intrat în restaurant, la

scurt timp în local intrând martorul D., care sângera, apoi inculpatul, care

și-a luat cheile de la mașină și a ieșit.

După

aproximativ un minut, martorul S. a auzit „un zgomot înfundat

ca o bufnitură",

iar când s-a uitat pe geam a văzut-o pe partea vătămată căzută jos. Ca atare,

din declarația martorului a rezultat că la momentul agresării părții vătămate,

în afara localului nu se aflau decât inculpatul și prietenii părții vătămate,

martorii I. și G. , care nu aveau însă motive să o agreseze pe partea vătămată,

date fiind relațiile de amiciție.

Aceleași concluzii se desprind și din declarația dată de

martorul D.E.C. (care făcea parte din grupul inculpatului) în fața instanței,

în care s-a arătat că inculpatul, văzând că martorul a fost tăiat, a ieșit

afară, „probabil în ideea de a mă apăra". La scurt timp, ieșind din nou

afară, martorul a văzut-o pe partea vătămată întinsă pe jos, cu urme de

sânge în zona capului, dar și pe inculpatul S.M.,

care era tăiat la

mână și la picior, cum pleca de la fața locului.

Pe de altă parte, probatoriul administrat cu referire la

martorii S.l.N., D.E.C., S.M.E. (fila 53 verso d.u.p.) și A.A.M. (fila 55 verso

d.u.p.), ale căror declarații s-au coroborat cu concluziile certificatului

medico-legal nr. A2/1685/2005 (depus la fila 254 dosar de fond), potrivit

cărora inculpatul a prezentat leziuni traumatice ce se puteau produce prin

lovire cu obiect tăietor înțepător ce pot data din 27 martie 2005 și care

necesită 8 zile de îngrijiri medicale a confirmat susținere inculpatului,

potrivit căreia a fost lovit cu cuțitul de către martorul Irimia lonuț. Totuși,

acest aspect nu poate conduce la reținerea nici a legitimei apărări și nici a

circumstanței atenuante a provocării, câtă vreme „riposta" inculpatului nu

s-a îndreptat către agresor, ci către partea vătămată l.F., persoană ce nu

fusese implicată activ în conflictul ce avusese loc anterior.

În primul motiv de apel s-a susținut de către inculpat că

instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 287 C. proc. pen., cu

referire la faptul că a respins nemotivat proba testimonială constând în

audierea martorilor C.R., N.V. și C.M.C., în condițiile în care toate

persoanele arătate erau martori pe situația de fapt și nu a încuviințat

efectuarea unui supliment de expertiză medico-legală.

Analizând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a

constatat că aceste solicitări au fost formulate de către inculpat, prin

apărător, în ședința publică din data de 5 martie 2009, fiind respinse de către

tribunal, în urma deliberării, ca nefiind utile soluționării cauzei (martorii)

și respectiv neîntemeiate (suplimentul de expertiză). Este de menționat că cel

puțin în privința celei de-a doua probe, tribunalul a arătat în mod

expres care sunt motivele pentru care nu a

încuviințat-o, motivare care, în

opinia instanței de apel a fost

susținută pe deplin de actele și lucrările dosarului.

Cât privește martorii propuși spre audiere, în mod corect

s-a apreciat că declarațiile acestora nu ar fi utile soluționării cauzei.

Astfel, martora C.R. a fost, într-adevăr, în seara incidentului în restaurantul

L.N., la masa la care se afla și inculpatul, însă nu a fost

de față la săvârșirea faptei, plecând anterior

acestui moment din local, așa

cum a reieșit din declarațiile martorelor

S.M.E. (fila 52 d.u.p.) și A.A.M. (fila 54 d.u.p.).

Tot astfel, martorul N.V. nu a observat ex propriibus

sensibus derularea incidentului, acesta cunoscând doar cele ce i-au fost

relatate de partea vătămată, cu care se află, de altfel, în relații de rudenie,

fiind veri.

Curtea de apel a constatat că nici audierea martorului C.M.C.

(șoferul taxiului cu care inculpatul pretinde că a plecat de la locul faptei)

nu este utilă, câtă vreme, chiar acceptând fără rezerve veridicitatea susținerilor

inculpatului, cele cunoscute eventual de acest martor se situează în timp

ulterior săvârșirii faptei.

Pe de altă parte, s-a observat că instanța de fond a

procedat la reaudierea martorilor din acte în condiții de publicitate,

contradictorialitate și nemijlocire și a încuviințat probele considerate utile

în cauză pentru aflarea adevărului, astfel că și-a respectat pe deplin rolul

activ ce îi revine potrivit dispozițiilor art. 287 C. proc. pen. Ca atare,

criticile formulate de apelantul inculpatul la pct. 1 sunt nefondate, nefiind

justificată desființarea sentinței penale apelate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la prima instanță, cum s-a solicitat.

În drept, fapta inculpatului, astfel cum a fost reținută,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor

calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 – art. 175 lit. i)

C. pen., cum corect a stabilit prima instanță, căci împrejurările comiterii

faptei, cu referire la natura obiectului vulnerant folosit, apt de a produce

moartea (corp dur, probabil bâtă de lemn), la intensitatea loviturii aplicate,

care a produs leziuni ce au pus în primejdie viața părții vătămate (leziuni ce

au necesitat pentru vindecare nu mai puțin de 70 zile îngrijiri medicale) și

care au fost atât de puternice încât au condus la lipsă de substanță craniană

(ce constituie infirmitate), la zona vitală lezată (în speță, capul), reflectă,

sub raport subiectiv, intenția inculpatului (chiar indirectă) de a suprima

viața persoanei lovite. Ca atare, în mod corect s-a respins de către instanța

de fond cererea inculpatului, de schimbare a încadrării

juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., criticile aduse

de

apelantul inculpat la pct. 2 fiind neîntemeiate.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, de 10 ani

închisoare, curtea de apel a constatat că aceasta nu se justifică în raport cu

criteriile

de individualizare prevăzute de

art. 72 C. pen. în acest sens, curtea de

apel a avut în vedere, în

primul rând, faptul că datele ce caracterizează persoana inculpatului sunt

unele favorabile acestuia; astfel, din fișa de cazier judiciar a inculpatului a

reieșit că acesta se află la primul conflict cu legea penală. Inculpatul și-a

asigurat existența în mod licit, fiind angajat al C.C. SCP din Spania,

beneficiind de o apreciere pozitivă la locul de muncă, după cum a rezultat din

actele depuse în fața primei instanțe. în fine s-a mai reținut că inculpatul

este căsătorit, întemeindu-și o familie.

Tot astfel, curtea de apel a

ținut seama de faptul că de la momentul

comiterii

infracțiunii (martie 2005) s-a scurs un interval mare de timp (de peste 4 ani),

împrejurare ce este de natură a atenua componenta de exemplaritate a pedepsei.

Cât privește „poziția

procesuală nesinceră a inculpatului" la care s-a

raportat

prima instanță atunci când a procedat la individualizarea pedepsei, curtea de

apel a reamintit că în procesul penal inculpatul are dreptul la tăcere, drept

ce implică nu numai posibilitatea de a nu da declarații în cauză, ci și pe

aceea de a nu se autoincrimina în declarațiile date.

Desigur, infracțiunea comisă de inculpat, față de

modalitățile și împrejurările în care a fost săvârșită, dar mai ales față de

urmările grave produse (partea civilă fiind lipsită, ca urmare a agresiunii, de

lipsă de

substanță osoasă craniană,

rămânând cu infirmitate) prezintă un grad de pericol social ridicat. Totuși,

pericolul concret al infracțiunii nu constituie un

criteriu singular de

apreciere în stabilirea pedepsei, ci acesta este analizat prin coroborare cu

toate celelalte criterii prevăzute de art. 72 C. pen.

Or, punând în balanță toate criteriile generale de

individualizare, curtea de apel a considerat că aplicarea unei pedepse egale cu

minimul special prevăzut de lege, de 7 ani și 6 luni închisoare, este aptă să

conducă la atingerea scopului preventiv educativ

prevăzut de art. 52 C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen.,

interzicându-i-se inculpatului pe durata executării pedepsei principale, ca

pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. (dreptul

de a alege și a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice

și respectiv dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de

stat). Curtea de apel a împărtășit punctul de vedere al primei instanțe,

potrivit căruia săvârșirea unei infracțiuni cum este cea imputată inculpatului,

face nedemn autorul acesteia nu numai de a fi ales, dar și de a-și exprima

votul.

De altfel, în același sens s-a pronunțat și Înalta Curte

de Casație și Justiție în decizii de speță, relevantă în acest sens fiind Decizia

penală nr. 623 din 2 februarie 2007, în care s-a arătat: „Este adevărat că

într-o societate democratică dreptul la alegeri libere este o valoare

fundamentală. Din moment ce inculpatul nu are

maturitatea de a respecta

dreptul la viață al celor mai apropiați

semeni, acesta fiind unul din motivele

pentru

care va fi lipsit de libertate până la executarea pedepsei, se impune

în

mod rezonabil concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze asupra

modului cum este guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la alegerea

corpului legislativ. Prin urmare, este proporțională și justificată măsura

interzicerii drepturilor sale electorale de către instanță pe durata executării

pedepsei."

Aceleași rațiuni a justificat și aplicarea pedepsei

complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., însă pe o durată de doar 5 ani după executarea pedepsei principale, iar

nu pe durata maximă, de 10 ani, cum a hotărât prima instanță, căci această din

urmă durată este excesivă față de datele cauzei.

Cât privește

pedeapsa complementară a degradării militare luată de

instanța

de fond, curtea de apel a dispus înlăturarea acesteia, față de cuantumul

pedepsei principale ce se va aplica. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 67

alin. (3) C. pen. degradarea militară este facultativă (iar nu obligatorie) în

cazul condamnaților militari și rezerviști în cazul săvârșirii unor infracțiuni

cu intenție pentru care s-au aplicat pedepse principale de cel puțin 5 ani și

cel mult 10 ani. Or, deși fapta pentru care este condamnat inculpatul este una

gravă, totuși gravitatea ei nu este până într-atât de mare încât să atragă

nedemnitatea inculpatului de a purta uniformă, deci de a-și apăra patria în

cazul unui conflict armat.

Pentru considerentele mai sus expuse, în baza art. 379

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., curtea de apel a admis apelul declarat de

inculpatul S.M., a desființat în parte hotărârea apelată și rejudecând, a

condamnat inculpatul S.M. la 7 ani și 6 luni închisoare pentru tentativă la

omor calificat. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen. în

baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului

pedeapsa

complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. S-a înlăturat

pedeapsa complementară a degradării militare. S-au

menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate ca fiind legale și temeinice.

În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă l.F.,

în temeiul art. 369 C. proc. pen., curtea de apel a luat act de manifestarea de

voință a părții, în sensul retragerii acestuia, soluție în

raport de care l-a obligat pe acesta la plata

cheltuielilor judiciare către stat,

conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

În fine, în raport cu

dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile

judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de inculpat au rămas în

sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal,

recurs

inculpatul S.M., fără a arăta

inițial motivele de recurs.

La termenul de judecată de la 8 octombrie 2009, în recurs,

Înalta Curte a apreciat ca întemeiată, în raport cu dispozițiile art. 6 C.

proc. pen.

, art. 6 C.E.D.O. și art. 171 C.

proc. pen., cererea

formulată de recurentul inculpat S.M., în vederea

angajării unui apărător ales, asistența juridică fiind obligatorie, fiind

acordat termen la 5 noiembrie 2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință

de la data menționată, aflată la fila 9 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 5 noiembrie 2009, Înalta Curte

a apreciat ca întemeiată, cererea formulată de apărătorul ales al recurentului

inculpat S.M., aflat în imposibilitate de prezentare la acel termen, fiind

acordat termen la 3 decembrie 2009, potrivit consemnării din încheierea de

ședință de la data menționată, aflată la fila 18 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au

fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție sub nr. 37364 la 12 noiembrie 2009, aflate la filele 19-34 și

respectiv 43-

58 dosarul Înaltei Curți, în

dublu exemplar, motivele de recurs formulate în

scris de către

recurentul inculpat S.M., prin apărător, invocând cazurile de casare prevăzute

de art. 385

9

alin. (1) pct. 10, 17 și 18 C. proc. pen.

, respectiv încălcarea principiilor fundamentale

ale

procesului penal, care garantează drepturile procesuale ale inculpatului,

greșita respingere a cererii privind schimbare încadrării

juridice a faptei, greșita condamnare pentru

infracțiunea reținută în sarcina

sa.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul inculpat,

prin apărător a considerat că în această cauză s-au încălcat mai multe

principii fundamentale ale procesului penal, principii care acționează într-o

interdependență și condiționare reciprocă, conținutul fiecărui principiu

dobândind eficiență datorită existenței celorlalte reguli de bază, după cum

aplicarea consecventă a uneia dintre ele nu se poate face decât în condițiile

respectării riguroase a tuturor celorlalte principii din sistem.

Legiuitorul a consacrat expres rolul activ, ca regulă de

bază după care trebuie să se conducă organele judiciare penale în vederea

aflării

adevărului, acesta fiind unul

dintre principiile care au un aport fundamental

la aflarea adevărului în

procesul penal.

În conformitate cu dispozițiile art. 287 C. proc. pen.

„instanța de judecată își exercită atribuțiile,

în mod activ, în vederea aflării

adevărului și a realizării rolului

educativ al judecății" și „își formează convingerea pe baza probelor

administrate în cauză."

Prin încheierea din data de 5 martie 2009 pronunțată în

dosarul de mai sus, de consemnare a dezbaterilor și de amânare a pronunțării,

care face parte integrantă din sentința apelată, s-a respins „ca neutilă soluționării

cauzei", fără nicio altă motivare, deși instanța era obligată conform

alin. (3) din art. 67 C. proc. pen., proba testimonială constând în audierea

martorilor C.R., N.V. și C.M.C.

Recurentul inculpat, prin apărător consideră că în

condițiile în care, toți acești martori sunt martori pe situația de fapt era de

esența aflării adevărului audierea acestora, mărturiile lor fiind nu numai

utile, ci și concludente, ajutând la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru

justa

soluționare a cauzei, chiar dacă unii

dintre ei nu au observat în mod direct

derularea incidentului, așa cum a

motivat instanța de apel, invocând în sprijinul celor susținute considerente

ale unei decizii a instanței supreme,

respectiv

Decizia nr. 6827 din 22 noiembrie 2006 a I.C.C.J., secția penală.

O altă probă solicitată în

vederea administrării prin cererea de probe

formulată la

data de 5 martie 2009 a fost efectuarea, în baza art. 124 C. proc. pen. a unui

supliment de expertiză al raportului de expertiză medico-legală nr. A1/4425/2005

al I.N.M.L. Mina Minovici cu următorul

obiectiv,

care cuprinde de fapt două întrebări: „Dacă s-au constatat și alte

leziuni

traumatice în afara celor produse prin lovire de corp dur, respectiv prin

lovire de corp sau plan dur?", cerere care a fost respinsă ca

neîntemeiată, considerându-se că raportul întocmit

în cauză este complet,

opinie împărtășită și de instanța de apel.

După opinia apărării, administrarea acestei probe ar fi

lămurit, existența laturii obiective a infracțiunii, respectiv existența elementului

material, care constă într-o acțiune de ucidere efectuată prin acte comisive,

caracterul primejdios asupra vieții, ucigător, suplimentul la din care să

reiasă de necontestat dacă s-au constatat și alte leziuni traumatice, în afara

celor produse prin lovire cu corp dur, respectiv numărul (nu se înțelege din

concluziile raportului de expertiză medico-legală care a fost numărul

loviturilor) acestora și dacă au fost produse prin lovire de corp dur.

Apărătorul recurentului inculpat, prin apărător a învederat

că după părerea sa s-a încălcat prezumția de nevinovăție, inculpatul nu a fost

obligat să-și dovedească nevinovăția, organelor de

urmărire penală, cât și

instanței în faza de cercetare judecătorească,

revenindu-le sarcina administrării probelor, atât în favoarea sa, cât și în

defavoarea inculpatului, având, astfel, un rol activ în vederea aflării

adevărului și trebuind să își formuleze acuzarea, iar instanța, convingerea, pe

baza probelor, a tuturor probelor, administrate în cauză. De altfel, în cursul

judecății, instanța are obligație de a verifica probele strânse în faza de

urmărire penală, prin administrarea lor în

ședință publică, oral, nemijlocit și

în condiții de

contradictorialitate, nerespectarea acestei obligații

constituind o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prevăzut în

art. 6

libertăților fundamentale.

De asemenea s-a considerat că instanțele anterioare, în

mod netemeinic și nelegal, nu au lămurit cauza sub toate aspectele, pe bază de

probe, în vedere aflării adevărului, așa cum prevede art. 62 C. proc. pen.,

cercetarea judecătorească fiind deficitară prin nerespectarea principiilor și

obligațiilor prevăzute de art. 2, 3, 4, 5

2

C. proc. pen.

, art. 287, art. 289 C. proc. pen. și art. 356 C.

proc. pen.

, de către instanțe, iar

încălcarea acestor norme este de natură a duce atingere drepturilor procesuale

ale inculpatului.

Deși, în baza efectului devolutiv în apel se produce o

nouă judecată în fond, aceasta are loc, de regulă, pe baza materialului

probator deja administrat în cauză, instanța de apel putând readministra unele

probe sau completa probatoriul existent prin administrarea unor probe noi, fără

ca prin aceasta să se suplinească lipsa cercetării judecătorești în primă

instanță sau o cercetare judecătorească deficitară, ce echivalează cu

nesoluționarea fondului cauzei, iar, pe de altă parte a considerat că nu se

poate administra tot materialul probator, situație contrară spiritului legii de

natură a aduce atingere prin răpirea unui grad de jurisdicție, drepturilor și

intereselor legitime ale inculpatului, pe cale de

consecință, impunându-se

trimiterea cauzei spre rejudecare.

Instanța de apel prin decizia recurată nu s-a pronunțat în

sensul admiterii sau respingerii cererii de probe formulate în ultimul aliniat

al primului motiv de apel al inculpatului, considerentele hotărârii conținând

doar motivele pentru care s-a apreciat că în mod

corect instanța de fond a

respins probele solicitate în apărare, dar nu

și o soluție explicită cu privire la cererea formulată, considerând că nu s-a

ținut cont de practica și doctrina I.C.C.J., respectiv Decizia nr. 6026 din 13

decembrie 2007.

Aceeași situație o regăsim și cu privire la cererea de

schimbare a încadrării juridice, formulate în baza art. 334 C. proc. pen.,

dispozitivul hotărârii recurate trebuind să conțină, în mod expres, soluția

dispusă de instanța de control judiciar cu privire la această cerere.

Pe cale de consecință, pentru considerentele invocate mai

sus, în baza art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., soluția

legală și

temeinică este casarea

hotărârilor penale atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la

Tribunalul București, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., iar în caz

contrar, în baza aceluiași articol a solicitat casarea deciziei penale atacate

și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs,

recurentul inculpat, prin apărător a considerat că, în mod netemeinic, instanța

de fond, cât și instanța de apel, care a împărtășit opinia primei instanțe, dar

nu s-a pronunțat expres cu privire la

această cerere, a respins cererea de

schimbare a încadrării juridice a

faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175

lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) și (2) C. pen.

Astfel, în raportul de expertiză medico-legală cu nr. A/14425/2005

întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici și eliberat la data de 6 iunie 2005 a

rezultat că „numitul l.F. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce

prin lovire cu corp dur la data de 28 martie 2005. Leziunile prezintă circa 70

(șaptezeci) zile de îngrijiri medicale de la data producerii și au pus viața

victimei în primejdie. Prin lipsa de substanță craniană posttraumatică,

sus-numitul rămâne cu infirmitate."

Se apreciază că aceste concluzii se circumscriu în

totalitate textului de lege de la alin. (2) al art. 182 C. pen., diferențele

dintre cele două infracțiuni fiind date de doctrina și practica judiciară, dar,

cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii, aspecte care nu privesc

în niciun fel atitudinea de recunoaștere sau nu a faptei de către inculpat,

instanța fiind sesizată cu privire la săvârșirea unei fapte a cărei încadrare

juridică urmează să o stabilească, nefiind legată de încadrarea dată prin

rechizitoriul parchetului, a considerat că ele nu sunt întrunite, nefiind

săvârșită infracțiunea de tentativă de omor.

În ce privește latura obiectivă, a considerat că nu sunt

întrunite condițiile existenței elementului material al infracțiunii, care

constă într-o acțiune de ucidere efectuată prin acte comisive, caracterul

primejdios

asupra vieții, ucigător,

neexistând în acest caz, dar, în lipsa unor elemente

concrete, (în

condițiile în care li s-au respins toate probele solicitate în apărare în acest

sens) din care să reiasă de necontestat: dacă s-au constatat și alte leziuni

traumatice, în afara celor produse prin lovire cu corp dur, respectiv numărul (nu

se înțelege din concluziile raportului de expertiză medico-legală care a fost

numărul loviturilor) acestora și dacă au fost produse prin lovire de corp dur;

care a fost obiectul folosit și dacă acesta era apt să suprime viața victimei

sau să pună viața acesteia în

primejdie (nu

se poate afirma cu certitudine că a fost o bâtă, oricum acest

obiect nu

a fost găsit); dacă a fost urmărită lovirea într-o zonă anume, care era

regiunea anatomică spre care a fost îndreptată acțiunea, dacă s-a intenționat

lovirea în zona capului; care a fost numărul loviturilor,

repetabilitatea lor dacă este cazul și

intensitatea acestora, este foarte greu

să se motiveze și să demonstreze

că oricine ar fi lovit partea vătămată nu a aplicat o lovitură cu un obiect apt

să suprime viața, intenționat în zona capului și că aceasta nu s-a lovit în

cădere.

În ce privește latura

subiectivă, intenția cu care a acționat inculpatul

s-a

apreciat în rechizitoriul parchetului că, chiar dacă nu a urmărit să suprime

viața părții vătămate, prin acțiunea sa a acceptat producerea rezultatului,

fiind vorba astfel de o intenție indirectă.

Această îndoială exprimată chiar de organul de urmărire

penală cu privire la intenție, având în vedere și faptul că existența

elementelor laturii subiective a infracțiunii nu poate fi presupusă, trebuie

dovedită întotdeauna, dând în schimb o corectă interpretare probelor

administrate și din care a rezultat o situație de fapt cu mult mai complexă și

în unele

locuri total diferită de cea

expusă în actul de sesizare și pe care a reținut-o

integral și instanța

de fond, opinie împărtășită și de instanța de apel, ar trebui să vă conducă la

concluzie că, oricine ar fi lovit partea vătămată, în condițiile unei

altercații petrecute în fața unui restaurant, pe timp de noapte, la care unii

din participanți au folosit și cuțite cu care au agresat

mai multe persoane, a făcut-o pentru că a fost

cel puțin provocat, dacă nu

chiar pentru a se apăra și nu urmărea

suprimarea vieții părții vătămate, neprevăzând acest rezultat și nici

acceptându-l.

În ce privește cel de-al treilea motiv de recurs,

recurentul inculpat,

prin apărător a

invocat greșita condamnare pentru infracțiunea reținută în

sarcina sa.

S-a apreciat că în mod eronat s-a reținut în rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul București că inculpatul „s-a sustras

urmăririi penale", la fel cum în mod greșit instanța de fond, în motivarea

sentinței apelate, a reținut „că inculpatul s-a sustras inițial urmăririi

penale, față de acesta fiind efectuate formele de trimitere în judecată în

lipsă", deși din același act de sesizare a rezultat că „din verificări

rezultând că inculpatul S.M. ar putea fi plecat din țară (conform declarației

numitei S.C., mama învinuitului)."

Recurentul inculpat, prin apărător a făcut mai multe

mențiuni cu privire la mai multe mijloace de probă, apreciind că nu s-a făcut

dovada și nu se poate pune problema că inculpatul s-ar fi sustras cercetării

penale.

În ceea ce privește situația

de fapt expusă în rechizitoriu, care a fost

însușită de

instanța de fond în integralitate, aceasta este lacunară și nu ține cont de

foarte multe aspecte care reies, fără putință de tăgadă, chiar din mijloacele

de probă administrate în faza de urmărire penală, aspecte datorate și faptul că

organele de poliție din cadrul secției 15, care au instrumentat inițial această

cauză, nu au efectuat la momentul oportun toate cercetările necesare în vederea

stabilirii situației de fapt și adevărului (nu există un proces-verbal de

cercetare la fața locului cu planșă foto atașată, nu s-au identificat martori

pe situația de fapt, deși la momentul incidentului în restaurant se aflau peste

20 de persoane etc.), cât și din cele administrate în mod direct și nemijlocit

în fața instanței de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul inculpat,

prin apărător

a făcut mențiuni detaliate la

mijloace de probă administrate, atât în cursul

urmăririi penale, cât și

în faza de cercetare judecătorească.

Din analiza acestor probe a rezultat în mod indubitabil că

în fața restaurantului a existat o altercație, o încăierare între mai multe

persoane, pe de-o parte l.F., partea vătămată, martorii I.l. zis

C. și G.R.M., cei care au și început scandalul,

iar pe

de altă parte, martorul D.E.C. și inculpatul, S.M. zis C. sau L.,

ulterior se pare că au mai ieșit și alte persoane de sex masculin dintre

participanții la masa festivă, care au fost de fapt victime ale agresiunii

exercitate de primii, fiind loviți și tăiați cu un cuțit de I.l. zis C. (am

depus în acest sens certificatul medico-legal nr. A2/1685/2005 ale cărui

concluzii atestă că S.M. prezintă leziuni traumatice care se puteau produce

prin lovire cu obiect tăietor-înțepător (posibil cuțit sau similar). Pot data

din 27 martie 2005. Necesită 8 zile de îngrijiri medicale."). în această

încăierare partea vătămată a fost lovită cu un corp dur, probabil o singură

dată, în zona capului, a căzut pe asfalt și a fost ulterior dus de salvare la

spital.

Apărarea inculpatului, care

nu a negat niciodată că nu i s-ar spune și

C., că a

participat la această altercație, dar nu l-a lovit pe partea vătămată cu o bâtă

sau un levier luat din propria mașină (a depus la dosarul cauzei un certificat

de atestare fiscală care a arătat că inculpatul

figurează ca neavând bunuri impozabile, deci nici autoturism) pentru că

a

ajuns la restaurant cu un taxi, că a reușit să fugă tot cu un taxi la

spital, în timp ce era agresat de I.l. zis C. și prietenii lui, fără a observa

ce s-a întâmplat cu partea vătămată, nu este contrazisă de niciun martor sau de

partea vătămată (care are o poziție total oscilantă, neexistând două altercații

sau afirmații ale acesteia în același sens), cu excepția afirmațiilor făcute de

martorele S.M.E. și A.A.M., pe care Ie-a analizat și speră că a dovedit că nu

sunt adevărate.

Ar trebui avute în vedere, în această cauză, natura și

calitatea morală a persoanelor implicate, pentru că, astfel va avea o altă

explicație a neconcordanțelor și neadevărurilor din declarațiile acestora de la

dosarul cauzei, care trebuie privite cel puțin cu circumspecție: partea

vătămată este arestată și condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de droguri de mare risc prevăzută și pedepsită de art. 2 din Legea nr.

143/2000; martorul D.E.C. a fost arestat preventiv pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001

în referire la art. 2 pct. 1 și 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 modificată

prin O.U.G. 79/2005 și infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (3) C. pen. și

art. 329 alin. (1) C. pen. în baza plângerilor formulate și de S.M.E. și C.R.,

în prezent dosarul acestuia

aflându-se la Parchetul

de pe lângă Judecătoria Sector 3 București pentru

continuarea

cercetărilor cu privire la săvârșirea infracțiunii de proxenetism prevăzută de

art. 329 alin. (1) C. pen., întrucât nu s-au verificat afirmațiile „părților

vătămate" și s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală cu privire la

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr.

678/2001 în referire la art. 2 pct. 1 și 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001

modificată prin O.U.G. 79/2005 la D.I.I.C.O.T. - B.T.B. și cu privire la

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (3) C. pen. la Parchetul de

pe lângă Tribunalul București; martorele S.M.E., A.A.M. sunt două domnișoare

care practicau prostituția și din declarațiile cărora, atât cele din faza de

urmărire penală, date în urma formulării plângerilor mai sus amintite, cât și

celor din faza de cercetare judecătorească, a rezultat în mod evident că aveau

dorințe de răzbunare și nutreau sentimente de dușmănie și pentru inculpat - „la

momentul faptei inculpatul nu avea nicio ocupație, ci doar ne trimitea pe mine

și pe celelalte prietene ale mele la hoteluri și în cazul în care

refuzam ne bătea" și „arăt că pe mine

inculpatul m-a bătut cel mai mult, nu

m-a lăsat să mă duc nici măcar la

părinți și mi-a oprit buletinul când am vrut acest lucru"; martorul Irimia

lonuț, dă o serie de declarații, fără

îndoială

în urma unei înțelegeri cu martorul G.R.M., cu

scopul de a se

dezincrimina, existând riscul unei începeri a urmăririi penale, pentru

săvârșirea unei infracțiuni de tentativă de omor, având în vedere loviturile de

cuțit aplicate sau cel puțin pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare

corporală și încăierare, în ce îi privește pe

ambii,

solicitând să le pună în comparație cu circumstanțele personale ale

inculpatului

care nu este cunoscut cu antecedente penale, are reședința obținută în mod

legal în Spania, unde trăiește împreună cu soția sa care este însărcinată și

unde muncește legal, fiind caracterizat pozitiv de angajatorul său și cu toate

acestea s-a prezentat la fiecare termen în fața instanței.

Oricum s-ar interpreta declarațiile părții vătămate și ale

celorlalți martori din faza de urmărire penală și cercetare judecătorească,

recurentul inculpat prin apărător a considerat că a făcut dovada că există un

interes, de un fel sau altul, al acestora în cauză și de aceea instanța trebuia

să îndepărteze aceste declarații sau cel puțin afirmații din acestea, din

ansamblul mijloacelor de probă din dosar, ca neadevărate și netemeinice.

Față de toate aceste motive s-a considerat că instanța de

fond în mod netemeinic și nelegal nu a lămurit cauza sub toate aspectele, pe

bază de probe, în vederea aflării adevărului așa cum a prevăzut art. 62

C. proc. pen. atribuind unor mijloace de