ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 374/2010

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 6 din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 926/104/2008, în baza art. 20 alin. (1) C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și (2) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul

Z.M.F.

, fiul lui G. și E., cetățean român, studii 10 clase, cu antecedente penale, serviciul militar satisfăcut, necăsătorit, la 7 ani și 6 luni închisoare.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (1) – (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie de

interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata detenției.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei timpul arestării preventive din zilele de 26 februarie 2008 și 27 februarie 2008.

S-a admis acțiunea părții civile Spitalul municipal Caracal și a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 3430,42 lei, cu titlul de despăgubiri pentru daune, reprezentate de cheltuielile de spitalizare ale părții vătămate A.L., către

această parte civilă.

S-a admis, în parte, acțiunea civilă a părții civile A.L. și a fost

obligat inculpatul la plata sumelor de 40.000 lei, cu titlul de despăgubiri pentru

daune morale, și de 3.000 lei, despăgubiri pentru daune materiale, către această parte civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt cu nr. 624/P/2007 din 20 martie 2008, a

fost trimis în judecată inculpatul Z.M.F., pentru săvârșirea faptei

penale prev. de art. 20 alin. (1) C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și (2) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen.

Astfel, s-a reținut în fapt că între familia inculpatului și aceea a părții

vătămate A.L., au existat relații vechi de dușmănie, concretizate prin procese intentate în mod reciproc, în urma cărora părțile au fost sancționate cu

amenzi penale, iar în cazul inculpatului și cu amenzi contravenționale.

S-a mai reținut că părțile din proces sunt vecini în municipiul Caracal, iar

inculpatul desfășoară activități de tăiere a materialului lemnos prin folosirea unui fierăstrău electric.

Întrucât inculpatul nu a respectat prevederile legale ce reglementează

desfășurarea acestei activități, prin aceea că nu a respectat distanța minimă de 15

m. față de locuința părții vătămate, s-a reținut că aceasta a sesizat Comisariatul Județean Olt al Gărzii Naționale de Mediu, prin care a reclamat faptul că acesta, în activitatea menționată, a depășit limita maximă admisibilă de zgomot, și a deranjat-o, iar, ca urmare, s-a efectuat un control la firma SC R.C. SRL, având ca administrator pe Z.E., mama inculpatului, în urma căruia i s-a aplicat o amendă contravențională în sumă de 3.000 lei.

În aceste condiții, dar și pentru faptul că este o fire răzbunătoare inculpatul, în după amiaza zilei de 2 noiembrie 2007, după ce a observat-o pe partea

vătămată că a plecat de la domiciliu, s-a hotărât să o agreseze pe aceasta, scop în

care s-a înarmat cu un ciomag, apoi a așteptat-o la intersecția străzilor M.V. și D.S. din municipiul C., jud. O.

După ce partea vătămată s-a deplasat la locuința martorei R.M.,

din același municipiu, pentru a ajuta la pregătirea unui parastas, în jurul orei 21,30, aceasta a fost chemată telefonic de către fiul său, martorul A.C.P., să vină înapoi acasă pentru a-i pregăti masa.

Pe drumul de întoarcere, atunci când a ajuns la intersecția celor două străzi menționate, unde o aștepta inculpatul, într-un loc neluminat, profitând de întuneric, acesta a aplicat părții vătămate, în mod repetat, lovituri care vizau zona capului.

Pentru a se apăra, partea vătămată a ridicat mâinile deasupra capului în care ținea un capac metalic. Inculpatul a continuat să aplice lovituri victimei, o parte din acestea fiind parate cu capacul metalic, însă cea mai mare parte a acestora au produs leziuni la nivelul membrului superior drept, pe treimea inferioară a antebrațului drept și la nivelul membrului superior stâng, cu producerea pentru acesta din urmă de fracturi la cele două oase ale antebrațului, dar și occipital paramedian, sub forma unei plăgi cu margini neregulate.

Inculpatul a încetat să lovească victima deoarece de locul incidentului se apropia un autovehicul cu farurile aprinse, ceea ce l-a făcut, ca de teamă, să nu fie identificat, să fugă spre domiciliul său. În continuare, la locul unde se găsea victima, au sosit soțul acesteia, A.M., și fiica sa A.L., cărora le-a relatat că autorul agresiunii este inculpatul.

Victima a fost transportată la Spitalul municipal Caracal, unde a suferit o intervenție chirurgicală și a rămas internată până la data de 16 noiembrie 2007.

În ce privește ciomagul folosit la agresiune de către inculpat, s-a constatat că acesta nu a mai putut fi găsit, și, în consecință, nu a putut fi înaintat instanței în vederea confiscării.

După agresiune și după ce față de inculpat s-a dispus măsura arestării preventive prin încheierea nr. 2 din 25 februarie 2008, în Dosarul nr. 490/104/2008, în prezenta cauză, această măsură preventivă a fost revocată de către Curtea de Apel Craiova prin încheierea nr. 15 din 27 februarie 2008, prin care, față de inculpat s-a

luat măsura obligării de a nu părăsi țara, pe o durată de 30 zile, și anume de la

27 februarie 2008 până la 27 martie 2008.

În acest context, s-a constatat însă că, după aplicarea măsurii preventive

restrictive de libertate a obligării de a nu părăsi țara, inculpatul a continuat să aibă față de partea vătămată o atitudine ostilă, concretizată prin proferarea de injurii.

Ca probe cu caracter concludent în sensul constatărilor de mai sus,

instanța de fond a reținut pe cele rezultând din declarațiile părții vătămate și ale

martorilor A.C.P., R.M., D.M., D.D. și A.M., care au susținut afirmațiile victimei în legătură cu autorul agresiunii.

În același sens, instanța a mai reținut că, în privința mobilului agresiunii,

sunt convingătoare probele menționate mai sus cu privire la starea conflictuală a

părților, concretizată în numeroase litigii, multe din acestea fiind deduse judecății și finalizate cu acte de sancționare penală a părților, și respectiv contravențională a inculpatului.

Tot relevante pentru soluționare cauzei au fost probele rezultând din declarația martorei R.M., care a relatat că a fost alarmată de strigăte ce proveneau de afară la data la care a avut loc incidentul și, ieșind, a deslușit țipete care proveneau de la victimă, ce implora să nu fie omorâtă de o persoană pe care o chema Z., așa cum este porecla dată inculpatului de cei din cartier.

În același sens, a fost și declarația martorei B.F., care, în legătură cu locul și timpul la care a avut loc incidentul, a relatat că, după ce a văzut-o trecând pe victimă, a auzit un strigăt care putea proveni de la aceasta,

fără însă a înțelege sensul acestuia, cât și faptul că, la scurt timp după aceasta, a

auzit vorbind pe cei din cartier, că victima a fost internată în spital și că părțile au fost implicate într-o agresiune fizică.

Mai mult, în cauză a existat și recunoașterea mediată și implicită a comiterii faptei penale de către inculpat, prin relatarea făcută de acesta martorului P.N., căruia, cu ocazia unei discuții despre starea victimei, care se află cu mâna în ghips, s-a exprimat prin cuvinte obscene și în sensul că nu-i va da nici un ban și nu îi este frică de nimeni.

Aceste probe s-au coroborat cu acelea rezultând din actele medico legale,

între care, împrejurările vizând constatările leziunilor și mecanismul producerii acestora, și anume prin lovire cu corpuri contondente, așa cum sunt consemnate în certificatul medico legal nr. 1418/C din 19 noiembrie 2007 al S.J.M.L. Olt și respectiv în raportul de constatare medico legală nr. 1911/V2 din 14 ianuarie 2008, al aceluiași serviciu.

Concluziile actelor medico legale amintite, fiind în sensul că leziunile suferite de victimă, pot fi considerate leziuni de autoapărare, cele de la nivelul antebrațului stâng (fractură ambele oase cu deplasare în focarul cubital).

Apărarea formulată de inculpat, în sensul că nu a participat la comiterea

agresiunii, a fost înlăturată de către instanța de fond, cu motivarea că aceasta nu a fost susținută de nici o probă administrată în cele două faze ale procesului.

Astfel, declarația martorului G.I. potrivit căruia, inculpatul în timpul agresiunii s-ar fi aflat numai în domiciliul său unde au efectuat lucrări

de montaj tocuri și geamuri, a fost înlăturată și pentru faptul că, de circa 12 ani,

acesta este concubinul mamei inculpatului, iar, pentru argumente similare, s-a

înlăturat declarația martorei G.A., cu privire la același alibi invocat de

inculpat, întrucât aceasta este concubina sa.

De asemenea, declarația martorei D.L., prin care s-a

încercat a se acredita ideea că leziunile părții vătămate din cursul lunii noiembrie

2007, a avut drept cauza autoaccidentarea, prin cădere, involuntară, s-a înlătura

ca nefiind concludentă, întrucât nu s-a coroborat cu probele menționate mai sus,

între care, în primul rând, cu acelea rezultând din actele medico legale care atestă mecanismul leziunilor, ca fiind produse prin lovirea cu corpuri contondente, iar nu prin cauze de natura celei invocate de martoră.

De asemenea, apărarea invocată de către inculpat prin apărător, în sensul că există contradicții între cele menționate în denunțul fiicei părții vătămate și declarația ulterioară a acesteia, s-a constatat a fi nefondată, întrucât pe de o

parte, a fost contrazisă de probele menționate mai sus, care atestă pentru inculpat

calitatea de autor al infracțiunii.

Pe de altă parte, referirea la faptul că prin încheierea nr. 15 din 27 februarie 2008, Curtea de Apel Craiova a pus în libertate pe inculpat pe baza constatării că nu

sunt probe suficiente de vinovăție, a fost, la rândul său, apreciată ca nefondată,

întrucât, în urma cercetării judecătorești, situația de fapt s-a clarificat în mod deplin, atât cu privire la existența infracțiunii, cât și cu privire la comiterii acesteia de către inculpat.

Chiar dacă în mod direct martorii la care s-a făcut trimitere în această

încheiere nu au observat incidentul, totuși, nu au putut fi înlăturate ca probe

concludente, relatările acestora în care prezintă mediat declarațiile victimei imediat după incident, ce s-au coroborat cu celelalte probe rezultând din actele medico legale, celelalte înscrisuri și martori, cu privire la starea conflictuală a părților și la conduita inculpatului care, implicit, a recunoscut comiterea infracțiunii, așa cum aceasta este descrisă în declarația martorului P.N.

În drept, s-a stabilit că fapta comisă de către inculpat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și (2) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., forma calificată a acestei infracțiuni fiind dată de comiterea sa într-un loc permanent accesibil publicului prin destinația sa.

Sub aspectul laturii obiective, s-a reținut elementul material al infracțiunii,

constând în acțiunea inculpatului, de punere în executare a rezoluției infracționale, cu mențiunea că rezultatul - decesul victimei - nu s-a produs datorită actelor de autoapărare ale victimei și îngrijirilor medicale de care a beneficiat aceasta.

Actele materiale ale inculpatului, a reținut prima instanță, au constituit acțiunea de suprimare a vieții victimei, în raport de o serie de elemente de fapt, între care, folosirea la agresiune a unui corp contondent - ciomag, intensitatea deosebit de mare a loviturilor, care au fost de natură să producă fracturi ale antebrațului și occipital paramedian, pe lângă faptul că zona vizată de actele de violență era una vitală, și anume capul victimei.

Sub aspectul laturii subiective a acestei infracțiuni, s-a reținut vinovăția

inculpatului sub forma intenției directe, din punct de vedere intelectiv, inculpatul, în raport de elementele de fapt de mai sus, în condiții de

discernământ, a avut reprezentarea faptei penale de omor calificat, și a urmărit

producerea rezultatului, adică decesul victimei.

Din punct de vedere volitiv, conduita inculpatului a denotat în aceleași condiții de discernământ, că a urmărit scopuri ilicite, adică suprimarea vieții victimei în condițiile unui mobil având la bază răzbunarea.

La individualizarea pedepselor principală și complementară, aplicate

inculpatului, au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., atât cu caracter real cât și personal.

Chiar dacă inculpatul a avut conduita de mai sus și prezintă antecedente penale, care nu atrag starea de recidivă, instanța s-a orientat totuși către o

pedeapsă principală reprezentată de minimul special în raport de celelalte criterii

referitoare la vârsta tânără a acestuia, cât și conduita procesuală activă, prin prezentarea celui în cauză în fața organelor judiciare.

În ce privește pedeapsa complementară, aceasta a fost reprezentată în

cauza de față de interzicerea pe durată de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) și b) C. pen., în raport de infracțiunea de față ce a vizat o valoare esențială apărată de normele de incriminare și anume viața omului, s-a constatat a fi necesar să i se aplice inculpatului, cu titlul de pedeapsă complementară, și aceea de interzicere a dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.

Asta întrucât, în condițiile arătate, aceasta nu mai poate avea drept de opțiune cu privire la alcătuirea autorităților publice ori a celor ce ocupă funcții elective publice. În acest sens, s-a constatat că speța de față constituie excepție de la regula instituită prin jurisprudența C.E.D.O. în cauza Hirst contra Marii Britanii, hotărârea din 30 martie 2004, prin care s-a stabilit că, în general, nu operează cu caracter de pedeapsă complementară ori accesorie interzicerea dreptului de a alege.

Sub aspectul laturii civile a procesului, instanța a constatat că acțiunea părții civile Spitalul municipal Caracal este fondată pe dovedirea condițiilor răspunderii delictuale prevăzute de art. 998 – art. 999 C. civ., cât și pe dovedirea calității procesuale și a drepturilor materiale pretinse de către această parte prin subrogarea prin plată în drepturile părții vătămate, pentru cheltuielile de spitalizare avansate părții vătămate.

În ce privește acțiunea civilă a părții civile A.L., s-a constatat că aceasta este fondată, în parte, sens în care, s-a reținut că sunt dovedite condițiile răspunderii delictuale în ce privește despăgubirile pentru daune morale, întrucât prin fapta ilicită a inculpatului s-a produs un prejudiciu moral acesteia, constând în suferințele fizice și psihice încercate, iar suma pretinsă este, totodată, de natură a compensa acest prejudiciu.

În ce privește daunele materiale, reprezentate de cheltuielile făcute de această parte civilă prin sumele plătite unor persoane care s-au ocupat de îngrijirea sa, instanța a stabilit că nu s-a făcut dovada existenței și a câtimii acestora.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul, invocând atât în motivele scrise - depuse la dosar, cât și prin cele susținute de apărătorul său ales, nelegalitatea și netemeinicia soluției, sub aspectul că greșit a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., întrucât întregul probatoriu administrat în cauză nu demonstrează participația sa (în calitate de autor) la săvârșirea acestei fapte.

Apelul declarat de inculpat este fondat, însă nu pentru criticile invocate, ci

pentru aspectul de netemeinicie vizând greșita stabilire a pedepsei principale.

Potrivit art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., constituie omor calificat uciderea unei persoane în public.

În cauza de față, probatoriul, apreciat în ansamblul său, a stabilit că inculpatul, în după amiaza zilei de 2 noiembrie 2007, a observat pe partea vătămată că a plecat din domiciliul său, împrejurări în care a hotărât să o agreseze, scop în care s-a înarmat cu un ciomag, apoi, a așteptat-o la intersecția străzilor M.V. și D.S. din mun. C.l, județul O.

La întoarcere, profitând de întunericul ce se instalase în locul unde o aștepta, inculpatul a aplicat părții vătămate, în mod repetat, mai multe lovituri

care vizau zona capului, iar pentru a se apăra aceasta a ridicat deasupra un capac

metalic, o parte din lovituri fiind parate cu obiectul respectiv, iar o altă parte a acestora producându-i leziuni de autoapărare la nivelul membrului superior drept, pe treimea inferioară a antebrațului drept și la nivelul membrului superior stâng, cu producerea pentru acesta din urmă de fracturi la cele două oase ale antebrațului, dar și occipital paramedian, sub forma unei plăgi cu margini neregulate, pentru vindecarea cărora s-au făcut necesare 70 - 75 zile îngrijiri medicale, potrivit concluziilor raportului de constatare medico-legală.

Forma de vinovăție cu care inculpatul a acționat, este intenția directă de

a ucide, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea acestuia,

poziția subiectivă avută în momentul producerii faptei, decurgând din examinarea tuturor împrejurărilor, a elementelor ce privesc intensitatea cu care  s-au aplicat loviturile (reflectată în numărul mare de zile îngrijiri medicale),

regiunea corpului vizată, obiectul vulnerant folosit, cât și a altora referitoare la

urmările ce se puteau produce.

Într-adevăr probatoriul, valorificat de prima instanță în planul adoptării

soluției, a fost unul indirect, însă aprecierea lui coroborată, a dus la concluzia,

judicios stabilită de către prima instanță, că inculpatul este autorul infracțiunii de

tentativă de omor asupra victimei A.L., faptă prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Cât privește pedeapsa principală aplicată inculpatului, Curtea a apreciat că în cauză prima instanță a făcut o greșită individualizare.

Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei, instanța este obligată țină seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă arătate în partea specială, de gradul de pericol social al

faptei săvârșite, de persoana infractorului, cât și de împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

În cadrul operațiunii concrete de individualizare judiciară a pedepsei, aceste criterii mai sus enunțate, au importanță egală, nesocotirea unuia ori supraestimarea altuia, antrenând netemeinicia și, implicit, nelegalitatea soluției.

Ori, din observarea lucrărilor dosarului, se desprinde existența unor împrejurări, cum ar fi relațiile vechi de dușmănie dintre familia inculpatului și aceea a părții vătămate, concretizate în purtarea a numeroase litigii judiciare, împrejurări cărora, Curtea, a recunoscut semnificația de circumstanțe reale, cu consecința acestora în sensul coborârii pedepsei principale, sub minimul

special prevăzut de lege, cum astfel stabilește art. 76 C. pen.

Prin urmare, doar sub acest aspect, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

, a fost admis apelul declarat de inculpat, iar după desființarea sentinței,

consecință a aplicării dispoz. art. 74, 76 C. pen., a fost redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., la 5 ani închisoare, apreciindu-se că în aceste limite sunt îndeplinite scopurile arătate în art. 52 C. pen.

Față de cele menționate, Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin Decizia penală nr. 201 din 19 octombrie 2009, a admis apelul inculpatului, a desființat sentința atacată numai cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei principale în sensul că - prin reținerea unor circumstanțe atenuante - a redus la 5 ani închisoare pedeapsa aplicată acestuia.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva deciziei, în termen legal, au declarat prezentele recursuri inculpatul Z.M.F. și partea vătămată-parte civilă A.L.

I) Asupra recursului declarat de partea vătămată-parte civilă A.L.:

Partea vătămată-parte civilă A.L. nu a atacat cu apel sentința primei instanțe.

În principiu, potrivit art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen., aceasta poate să declare recurs, însă numai cu privire la modificările aduse sentinței de către instanța de apel.

Or, așa cum s-a arătat, singura modificare în apel a sentinței a fost cea referitoare la reducerea pedepsei aplicate inculpatului.

Cu ocazia dezbaterilor, Înalta Curte a solicitat părții vătămate-parte civilă să precizeze care este motivul de recurs, aceasta menționând că singura critică se referă la neluarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului (casă și teren). Aceeași critică este menționată și în cererea de recurs (f. 2).

Înalta Curte constată însă că prin sentință nu au fost luate măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpatului, iar partea civilă nu a declarat apel cu privire la neluarea acestor măsuri, astfel încât recursul acesteia este inadmisibil în raport cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. a) raportat la art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte vătămată-parte civilă va fi obligată la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

II) Asupra recursului declarat de inculpatul Z.M.F.:

Prealabil examinării recursului inculpatului, înalta Curte constată următoarele:

-

cu acordul inculpatului, acesta a fost ascultat de instanța de fond (f. 70 și f. 163) și de instanța de apel (fii. 18);

-

la instanța de fond, inculpatul a beneficiat de asistența juridică a unui apărător ales (f. 19), i s-au încuviințat probele noi solicitate (f. 72, 85, f. 89, 87-89, f. 90, f. 112-112 verso, 127, 128, 129, f. 162 care se referă la înscrisurile și memoriile depuse la dosar de către inculpat). De asemenea, a fost completat raportul de expertiză medico-legal al părții vătămate (f. 134-135), apărătorul ales al inculpatului declarând că nu are obiecțiuni cu privire la aceste completări (f. 137). înainte de a se declara terminată cercetarea judecătorească, la solicitarea instanței, inculpatul și apărătorul său au menționat că „nu au cereri de formulat", ceea ce a relevat împrejurarea că aceștia nu au înțeles să mai propună probe noi ori să mai formuleze alte cereri (f. 165, încheierea de dezbateri);

-

în apel, inculpatul a beneficiat de asistența unor avocați aleși (f. 17 d.a.) care, la unul dintre termene, au invocat în mod generic, ca probe noi, „audierea a trei martori" (fără să se conformeze dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. pen.) și efectuarea unei expertize medico legale a părții vătămate. în urma demersurilor instanței de apel și a apărării, au fost obținute înscrisuri cu caracter medical referitoare la partea vătămată (f. 34 - 63, 65-66 d.a.). Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului de apel, precum și a motivelor de apel (f. 72 d.a.) și a părții introductive a deciziei atacate, rezultă însă că atât apărătorul ales, cât și inculpatul personal, nu au mai făcut precizările legale cu privire la încuviințarea de noi probe (conform art. 320 alin. (3) C. proc. pen.), nu au mai solicitat administrarea unor probe noi, în final instanța având în vedere și conținutul adresei de la f. 66 d.a. cu privire la situația medicală a părții vătămate;

-

în recurs, criticile aduse hotărârilor atacate au fost menționate în 2 memorii (f. 15-18, f. 25) și în înscrisul „motive de recurs" de la f. 30-34, înscris întocmit de apărătorii aleși ai inculpatului. Cu ocazia dezbaterilor, cei 2 apărători aleși ai recurentului-inculpat au susținut motivele scrise de recurs, nefiind solicitate alte probe pe situația de fapt.

În principal, apărarea a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. c) din C. proc. pen. („fapta nu a fost săvârșită de inculpat") - caz de casare, art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., criticând, de asemenea, încadrarea juridică a faptei în tentativă de omor calificat - caz de casare, art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

- asupra cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Criticile referitoare la pretinsa eroare gravă de fapt care ar fi condus, în opinia apărării, la condamnarea inculpatului (solicitându-se achitarea în temeiul art. 10 lit. c) din C. proc. pen. „fapta nu a fost săvârșită de inculpat") sunt neîntemeiate.

Conform art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele administrate.

Apărarea inculpatului nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt și ce probă este în contradicție cu situația de fapt reținută de prima instanță și, respectiv, confirmată de instanța de apel. Motivarea apărării - în sensul că instanțele ar fi interpretat greșit probele administrate, că ar fi dat prevalentă unor probe, în defavoarea altora, că „mincinoase și neadevărate sunt și depozițiile martorilor D.M., D.M., A.M., A.C. și R.M." - nu este suficientă să justifice incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Astfel, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanță, precum și cea de apel, au motivat convingător situația de fapt și vinovăția inculpatului prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal.

Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumția de nevinovăție", nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia (art. 4, art. 62 și art. 65 alin. (1) C. proc. pen.).

Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

În înțelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie", este un drept și o obligație procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanță.

În măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție a acuzatului este răsturnată, această prezumție având caracter relativ, iar nu absolut.

Așa cum s-a menționat anterior, în aplicarea art. 66 alin. (2) C. proc. pen., inculpatului i-au fost încuviințate, și ulterior administrate, probele noi propuse în condițiile legii, de către în apărătorii aleși ai acestuia.

Dispozițiile art. 66 alin. (2) C. proc. pen. trebuie însă corelate și cu obligațiile prevăzute de art. 320 alin. (3) C. proc. pen. conform cărora „în cazul când se propun noi probe, trebuie să se arate faptele și împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, iar în ce privește martorii și experții, identitatea și adresa acestora".

Înalta Curte constată ca, în cursul judecății, inculpatul a beneficiat de asistența juridică a avocaților aleși, astfel încât acesta, inclusiv sub aspectul oportunității propunerii unor probe noi, nu poate invoca nerespectarea regulilor procesului echitabil.

Așa cum s-a mai arătat, la instanța de fond, inculpatul a beneficiat de asistența juridică a unui apărător ales (f. 19), i s-au încuviințat probele noi solicitate (f. 72, 85, f. 89, 87-89, f. 90, f. 112-112 verso, 127, 128, 129, f. 162 care se referă la înscrisurile și memoriile depuse la dosar de către inculpat). De asemenea, a fost completat raportul de expertiză medico-legal al părții vătămate (f. 134-135), apărătorul ales al inculpatului declarând că nu are obiecțiuni cu privire la aceste completări (f. 137), iar înainte de a se declara terminată cercetarea judecătorească, la solicitarea instanței, inculpatul și apărătorul său au menționat că „nu au cereri de formulat", ceea ce a relevat împrejurarea că aceștia nu au înțeles să mai propună probe noi ori să mai formuleze alte cereri (f. 165, încheierea de dezbateri).

Sub aspectul probațiunii în apel și în recurs, înalta Curte face trimitere la cele deja menționate, cu aceeași precizare că inculpatul a beneficiat de asistența juridică a apărătorilor aleși.

În consecință, apare ca neîntemeiată critica din motivele de recurs în sensul că „atât la fond, cât și în apel, au fost respinse cererile de probatorii ale inculpatului .." (pag. 1 din „motive de recurs").

Susține apărarea că instanțele au greșit atunci când au înlăturat declarațiile martorilor G.I., G.A., D.L., B.F. și B.M., pronunțând o soluție de condamnare doar pe declarațiile părții vătămate și a rudelor acesteia.

Această critică este, de asemenea, neîntemeiată.

În principiu, declarațiile martorilor au aceeași valoare probantă, necondiționată, mai ales că - nu de puține ori - aceștia sunt persoane aflate într-o oarecare legătură cu părțile implicate (legături de rudenie, afinitate, prietenie etc).

Or, în aceste condiții, organele judiciare, în evaluarea declarațiilor martorilor, trebuie să aibă în vedere în ce măsură acestea se coroborează între ele și, mai ales, în ce măsură se coroborează cu alte probe (mijloace de probă - înscrisuri, rapoarte de expertiză etc), inclusiv cu declarațiile altor martori care nu se află în legături personale strânse cu părțile implicate.

În activitatea de evaluare a probelor de către judecător, nu criteriul cantitativ ori numeric este important, ci cel al valorii fiecărui mijloc de probă.

Acest principiu de evaluare a probatoriului este reflectat de legiuitor prin dispozițiile art. 63 alin. (1) și (2), art. 67 alin. (2) și art. 356 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În consecință, împrejurarea că instanțele, în evaluarea mijloacelor de probă existente la dosar, au înlăturat motivat unele probe (pag. 3-4 sentință, pag. 7-8 decizie) nu poate constitui un aspect de nelegalitate al hotărârilor judecătorești atacate.

Inculpatul a arătat că în seara respectivă „La un moment dat, s-au auzit țipete, ce veneau din locuința vecinei mele A.L., strigând „M. nu mă mai lovi", deși eu mă aflam în curtea mea" (f. 30 d.u.p.), însă a susținut ipoteza - neverosimilă și care a fost, de altfel, infirmată probatoriu - potrivit căreia „gălăgia" pe care a auzit-o ar fi fost cauzată prin aceea că partea vătămată a fost agresată de unul din membrii familiei acesteia (f. 42, 43 verso d.u.p., f. 3 - declarație dată în fața judecătorului cu ocazia soluționării propunerii de arestare). în fața instanței de fond, inculpatul a revenit asupra celor declarate anterior cu privire la cauza leziunilor prezentate de partea vătămată (f. 70).

Celelalte apărări personale ale inculpatului (leziunile au fost cauzate prin căderea de pe bicicletă a părții vătămate, înscenarea faptei în scop de răzbunare, erorile judiciare comise de organele de cercetare penală ale județului Olt sub influența procurorului ori ale altei persoane (f. 25 d.r.) nu au fost susținute probatoriu.

În final, cu privire la criticile apărării referitoare la existența unor neconcordanțe și contradicții între declarațiile martorilor, Înalta Curte constată că acestea au fost înlăturate motivat de către instanțe prin coroborarea probelor testimoniale, între ele, și - respectiv - prin coroborarea acestora cu actele medicale și medico-legale.

- asupra cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

S-a susținut în motivele de recurs că încadrarea juridică a faptei în tentativă de omor calificat nu este corectă.

Înalta Curte constată însă că înainte de a declara terminată cercetarea judecătorească, instanța de fond - în virtutea rolului activ, dar și pentru a respecta drepturile și garanțiile inculpatului - a procedat la informarea acestuia cu privire la încadrarea juridică a faptei. în ședință publică, în prezența apărătorului ales, inculpatul a semnat declarația de la fii. 163 d.p.i. în care arată: „Am luat la cunoștință de precizarea încadrării juridice a faptei menționată în rechizitoriu în sensul că aceasta este cea de la art. 20 alin. (1) rap. la art. 174 alin. (1) și (2) și art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. Nu am nimic de obiectat sau de cerut în legătură cu încadrarea juridică a faptei din rechizitoriu".

Încadrarea juridică a faptei nu a fost contestată nici cu ocazia dezbaterilor, susținându-se numai că „acesta nu este autorul faptei" (pag. 2-3 a încheierii de dezbateri).

Printre probele cu relevanță asupra încadrării juridice sunt și actele medicale și actele medico-legale cu privire la partea vătămată (f. 134-135, f. 24-56 d.p.i., f. 13-14, 33-34 inclusiv planșele foto - f. 61-71 d.u.p.).

Raportul de expertiză medico-legală solicitat de prima instanță (f. 134-135) menține nemodificate atât certificatul medico-legal, cât și raportul medico-legal efectuat anterior, în final concluzionându-se că numărul total de zile de îngrijiri medicale este de 110-115 zile.

Este adevărat că potrivit primului raport de constatare medico-legală „leziunile traumatice nu au pus în primejdie viața" părții vătămate, însă celelalte probe administrate, inclusiv actele medico-legale, au relevat motivul pentru care loviturile aplicate de inculpat nu au condus la consecințe mai grave ce puteau avea un efect letal.

În acest prim raport medico-legal, menținut de raportul de expertiză medico-legală ulterior, se arată că „leziunile traumatice de la nivelul antebrațului stâng (fractură ambele oase cu deplasare în focarul cubital) pot fi considerate ca leziuni de autoapărare (f. 33 verso d.u.p.). De asemenea, din probele administrate, ambele instanțe au reținut că partea vătămată s-a apărat, în zona capului, cu un capac metalic (pag. 2 și 4 sentință, pag. 7 - 8 decizie apel).

În mod corect au reținut ambele instanțe intenția de omor a inculpatului, aceasta rezultând „ex re" din materialitatea faptelor: existența unui mobil (motiv) al faptei, alegerea unui loc și a unui moment adecvat activității infracționale, natura obiectului folosit la lovirea părții vătămate, zona anatomică vizată, numărul și intensitatea loviturilor aplicate.

Consecința neletală a loviturilor aplicate nu a fost posibilă din motive care au depins de partea vătămată (ridicarea brațelor în autoapărarea capului și folosirea unui capac metalic), iar nu din motive care au ținut de voința ori acțiunea inculpatului.

Împrejurarea că nu a fost găsit obiectul vulnerant (situație explicabilă având în vedere data sesizării organelor judiciare în raport cu data faptei) nu este un argument în sprijinul nevinovăției inculpatului, gravitatea leziunilor și modul de producere al acestora fiind relevate de actele medico-legale: „leziuni traumatice ce au putut fi produse .. prin lovire cu corpuri contondente" (fii. 13 verso).

În consecință, față de cele arătate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului în raport cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.M.F. împotriva Deciziei penale nr. 201 din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă A.L. împotriva aceleiași decizii penale.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 2 februarie 2010.