ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2626/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2626/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra contestației în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 4032 din 3 decembrie 2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1431/3/2008

s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat S.M. împotriva

Deciziei penale nr. 160/ A din 10 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

A obligat recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu

titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul M.J.L.C.

S-a reținut că prin sentința penală nr. 278 din 12 martie

2009 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 1431/3/2008

s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen. respingerea, ca neîntemeiată a

cererii formulate de inculpatul S.M. de schimbare a încadrării juridice a

faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i)

C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. a

fost condamnat inculpatul S.M. (fiul lui M. și C., la pedeapsa de 10 ani și 6

luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis în parte

acțiunea civilă formulată de partea civilă I.F. și a fost obligat inculpatul la

plata către această parte civilă a sumelor de 7249,22 RON daune materiale și

80.000 RON daune morale.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis acțiunea

civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență B.A. și a fost

obligat inculpatul la 1057,43 RON despăgubiri materiale către această parte

civilă.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul

la 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță,

analizând materialul probator administrat în cauză a reținut, în fapt că, în

seara zilei de 27 martie 2005, partea vătămată I.F. însoțită de martorii I.I. și

G.R.M. s-au deplasat la restaurantul L.N. din cartierul Berceni, unde au

consumat băuturi alcoolice.

La masa alăturată grupului părții vătămate se aflau

inculpatul S.M., împreună cu martorul D.C. și martorele A.A.M. și S.M.L.

Tribunalul a reținut că declarațiile existente atestă faptul

că martorul D.E.C. și partea vătămată I.F. se cunoșteau dinainte, în cursul

serii purtând o scurtă conversație.

În jurul orelor 04,00, partea vătămată și martorii I.I. și G.R.M.

au decis să părăsească restaurantul, fiind însă opriți de către martorul S.l. care

era ospătar la restaurantul în cauză, întrucât nu aveau suficienți bani pentru

a achita nota de plată, oferindu-se să lase în gaj până a doua zi telefonul

mobil al unuia din ei, această conversație având loc în afara restaurantului.

La un moment dat martorul D.E.C. a ieșit în fața

restaurantului pentru a da un telefon, în acest moment sesizând discuția și

oferindu-se să achite el nota de plată. Intervenția acestui martor l-a deranjat

pe numitul Irimia Ionuț, din pricina tonului ironic și al atitudinii de

superioritate, între cei doi izbucnind o altercație în cursul căreia martorul I.I.

l-a lovit pe martorul D.E. cu un obiect tăietor-înțepător, în zona gâtului.

Inculpatul S.M. a ieșit la rândul său din restaurant și a

intervenit în conflict. La un moment dat acesta s-a deplasat la mașina

proprietate personală, marca D., de unde a luat o bâtă cu care s-a reîntors

spre grup, aici lovind cu acest obiect, în zona capului, din spate, pe partea

vătămată I.F., deși aceasta nu era implicată în niciun fel în conflict, aceasta

căzând la pământ și pierzându-și cunoștința.

Leziunile cauzate părții vătămate au necesitat pentru

vindecare un număr de 70 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie

viața acesteia, prin lipsa de substanță craniană post-traumatică partea

vătămată rămânând cu infirmitate.

Situația de fapt expusă mai sus a fost dovedită prin

declarațiile părții vătămate date în cursul urmăririi penale, coroborate cu

declarațiile martorelor l.A.G., S.M.E. și A.A.M.

Partea vătămată a relatat inițial în cursul urmăririi penale

că a fost lovit de către inculpat, cu o bară din fier, în partea dreaptă a

capului, înainte să poată reacționa.

În cursul cercetării judecătorești, partea vătămată și-a

nuanțat declarațiile, susținând că nu a văzut persoana de care a fost lovit,

întrucât lovitura i-a fost aplicată din spate.

Aceste din urmă declarații date în cursul cercetării

judecătorești și în prezența inculpatului nu au fost luate în considerare la

stabilirea situației de fapt, tribunalul, apreciind că momentul procesual la

care aceste declarații au fost date, intervalul de timp trecut între momentul

faptei și cel al ultimei depoziții, sunt elemente care ridică serioase dubii

asupra sincerității acestor din urmă relatări ale părții vătămate.

Situația de fapt expusă mai sus a fost confirmată de

martorele directe S.M.E. și A.A.M., date, atât în cursul urmăririi penale, cât

și în cursul judecății.

Martora S.M.L. a relatat, fără ezitări, că, sesizând că

afară a izbucnit un conflict, a ieșit la rândul său, observând pe inculpat

lângă partea vătămată ce era căzută pe jos plină de sânge, precizând că

inculpatul avea în mână o bâtă. A precizat această martoră că inculpatul venise

la restaurant cu un autoturism care este posibil să fi fost marca D.

Tribunalul a remarcat poziția ezitantă a acestei din urmă

martore din debutul declarației date în fața tribunalului, poziția asupra

căreia martora a revenit, menținându-și declarațiile date în cursul urmăririi

penale.

Poziția acestei martore este explicabilă nu numai prin

trecerea unui interval de timp îndelungat, cât mai cu seamă prin încercările de

influențare ale acestei martore de către inculpat, ulterior debutului urmăririi

penale, prin prisma relațiilor anterioare dintre acesta și cele două martore

care au depus mărturie împotriva sa, din relatările ferme ale martorei S.M.E.,

prima instanță, reținând cu certitudine că inculpatul a efectuat pentru și

împreună cu martorul D.E. acte de proxenetism, victime fiind, alături de alte

persoane și martorele audiate în cadrul acestui dosar, sub aparența

desfășurării activității de taximetrie.

Martora indirectă I.A.G., fratele părții vătămate, care a

relatat discuția avută imediat după incident cu martorul D.E., care la

insistențele martorei a recunoscut că partea vătămată fusese lovită cu o bâtă

de o persoană cunoscută sub porecla de C., poreclă folosită de către toate

persoanele audiate în cursul urmăririi penale cu referire la inculpat.

Relevante au fost și relatările acestei martore cu privire

la discuția purtată de mama sa cu avocata inculpatului, discuție în cursul

căreia aceasta din urmă a emis ipoteza unei posibile înțelegeri între părți.

Această situație de fapt a fost susținută și de declarațiile

martorului G.R.M., care a relatat că în noaptea de 27/28 martie 2005 la

plecarea din restaurant, a avut loc inițial o discuție cu ospătarul, legată de

nota de plată, încercând să îl convingă pe acesta să primească în garanție

telefonul său mobil, până a doua zi, iar la intervenția martorului D.E. (G.), a

început un conflict între acesta din urmă și prietenul său I.I., în cursul

căruia cel din urmă l-a agresat pe martor. A relatat acest martor că imediat

după cest incident a plecat de la locul faptei, însoțit de martorul I.l., iar

partea vătămată a rămas să discute cu martorul D.E., ulterior aflând că partea

vătămată fusese lovită grav de o persoană și se afla internată în spital.

În ceea ce privește declarațiile martorului I.I., date în

cele două faze procesuale, acestea au fost înlăturate în totalitate ca

neveridice, fiind evident că poziția adoptată de acest martor urmărește evitare

unei auto-incriminări vis-a-vis de agresiunea săvârșită asupra martorului D.E. și

care ar putea atrage răspunderea penală a acestui martor.

Au fost înlăturate ca nesincere și declarațiile martorului D.E.,

între declarațiile date de acesta în cursul urmăririi penale și cele date în

cursul cercetării judecătorești existând numeroase contradicții, versiunile

expuse consecutiv de acest inculpat fiind infirmate de ansamblul materialului

probator administrat.

În ceea ce privește confuzia existentă între persoanele

audiate în această cauză cu privire la porecla inculpatului, aceea de C., pe

care în cursul urmăririi penale toate persoanele chestionate au atribuit-o

inculpatului pentru ca în cursul cercetării judecătorești o parte din acestea

să o atribuie martorului I.l., această neconcordanță nu este suficientă să

diminueze claritatea și pertinența probelor ce joacă în favoarea acuzării,

întrucât identitatea agresorului a fost clar stabilită, pe baza recunoașterilor

din grup și a celor făcute în fața tribunalului cu ocazia audierii de către

martorele directe S.M.E. și A.A., ce l-au indicat ca autor al faptei pe

inculpatul S.M.

Fapta inculpatului S.M, care în data de 27/ 28 martie 2005 pe

fondul unui conflict spontan, în public, a lovit cu un corp dur pe partea

vătămată l.F., în zona capului, provocându-i leziuni ce i-au pus în primejdie

viața și i-au produs infirmitate permanentă, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat

la art. 174-175 lit. i) C. pen.

Față de aceste considerente, cererea de schimbare a

încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) și (2) C.

pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată.

La individualizarea judiciară a pedepsei, tribunalul a luat

în considerare, în temeiul art. 72 C. pen., modalitatea și împrejurările

concrete ale faptei, agresivitatea de care inculpatul a dat dovadă, natura

obiectului vulnerant folosit, zona vizată, aspecte ce relevă că inculpatul a

acționat cu intenția directă de a suprima viața victimei, gravitatea urmărilor

produse și gravitatea pericolului ce a planat asupra vieții victimei, ce s-a

aflat în stare de inconștiență timp de o săptămână și este în continuare

vizibil marcată fizic în urma acestui incident, poziția procesuală nesinceră a

inculpatului și indiciile existente în sensul încercărilor de a influența o

parte din martori, reținând în plus și că inculpatul s-a sustras inițial

urmăririi penale, față de acesta fiind efectuate formele de trimitere în

judecată în lipsă.

Față de toate aceste elemente de individualizare a aplicat

inculpatului pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare, ce va fi executată în

regim de detenție.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) și b) C. pen.,

apreciind că inculpatul care a săvârșit o infracțiune îndreptată împotriva

vieții nu are aptitudinea morală de a-și exprima opțiunea în chestiunile

electorale, ce interesează existența unei întregi națiuni.

S-a aplicat inculpatului pe perioada maximă, pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat

inculpatului ce și-a satisfăcut stagiul militar, pedeapsa degradării militare.

Sub aspectul laturii civile s-a constatat că partea vătămată

s-a constituit parte civilă cu suma de 7249,22 RON, reprezentând suma

actualizată a cheltuielilor efectuate cu achiziționarea de medicamente,

transport, alimente, efectuate în perioada spitalizării și detaliate în listele

anexate, cheltuieli pe care tribunalul Ie-a apreciat justificate și Ie-a

acordat în totalitate.

Partea vătămată a solicitat suma de 500.000 RON daune

morale, cu titlul de pretium doloris.

S-a constatat că fapta comisă i-a produs părții vătămate un

indubitabil prejudiciu nepatrimonial, constând în suferințele fizice și psihice

produse și disconfortul inerent perioadei de spitalizare și de recuperare, însă

a acordat părții vătămate în compensare pentru acest prejudiciu, suma de 80.000

RON, apreciind că acest cuantum reprezintă o evaluare echitabilă a

prejudiciului cauzat.

În ceea ce privește solicitarea părții vătămate în sensul

obligării inculpatului la plata unei despăgubiri periodice, în cuantum de 1.000

RON lunar, ca urmare a diminuării capacității de muncă, tribunalul a apreciat această

cerere nefondată, întrucât partea vătămată nu a făcut dovada că anterior faptei

a avut loc de muncă, că ar fi produs veniturile și nici nu a probat în ce

măsură aceste venituri i s-ar fi diminuat între momentul infracțiunii și data

încarcerării sale în penitenciar.

În urma efectuării unui nou raport de expertiză

medico-legală în cauză (f. 213-215) nu s-a putut stabili existența unei

legături de cauzalitate certe între agresiunea comisă asupra părții vătămate și

afecțiunea oculară dreaptă a părții vătămate, în lipsa unor altor date acest

rezultat, neputând fi reținut în sarcina inculpatului.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe

inculpat și la plata sumei de 1057,43 RON, sumă cu care s-a constituit parte

civilă în cauză Spitalul Clinic de Urgență B.A., reprezentând cheltuielile

avansate în perioada de spitalizare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, atât

inculpatul, cât și partea civilă.

Astfel, inculpatul S.M. a criticat sentința penală apelată

pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:

penal. în acest sens, s-a susținut că instanța de fond nu a respectat

dispozițiile art. 287 C. proc. pen., care o obligau să aibă un rol activ, în

vederea aflării adevărului, cu referire la faptul că a respins nemotivat proba

testimonială, constând în audierea martorilor C.R., N.V. și C.M.C., în

condițiile în care toate persoanele arătate erau martori pe situația de fapt. O

altă probă respinsă, deși ar fi fost utilă cauzei, consta în efectuarea unui

supliment de expertiză medico-legală care să răspundă la întrebarea dacă s-au

constatat și alte leziuni traumatice în afara celor produse prin lovire cu corp

dur, respectiv prin lovire de corp sau plan dur. Or, în acest condiții s-a

încălcat prezumția de nevinovăție, inculpatul nefiind obligat să-și dovedească

nevinovăția, organelor judiciare revenindu-le sarcina administrării probelor.

Pe cale de consecință, s-a solicitat desființarea sentinței penale apelate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

încadrării juridice a faptei. Astfel, concluziile raportului de expertiză

medico-legală al I.N.M.L. M.M. se circumscriu în totalitate textului de lege de

la art. 182 C. pen. Pe de altă parte, s-a arătat că nu se regăsesc în cauză

nici elementele laturii obiective a infracțiunii de tentativă de omor, dar nici

cele ale laturii obiective.

sarcina sa, vinovăția inculpatului nefiind susținută de probatoriul

administrat.

În raport cu aceste două ultime motive de apel, s-a

solicitat, în subsidiar, desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei noi

hotărâri legală și temeinice.

În ceea ce o privește pe partea civilă I.F., aceasta a

înțeles să își retragă apelul declarat.

Prin Decizia penală nr. 160/ A de la 10 iulie 2009 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 1431/3/2008 (1087/2009) a fost admis apelul declarat

de inculpatul S.M. împotriva sentinței penale nr. 278 din 12 martie 2009 pronunțată

de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 1431/3/2008.

A fost desființată în parte sentința penală atacată și

rejudecând:

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C.

pen. a fost condamnat inculpatul S.M. la 7 ani și 6 luni închisoare pentru

tentativă la omor calificat.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen. pe o durată de 5 ani după executare pedepsei principale.

A fost înlăturată pedeapsa complementară a degradării

militare.

S-a menținut restul dispozițiilor din sentința penală

apelată.

S-a luat act de retragerea apelului declarat de partea

civilă l.F. și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 250 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului

declarat de inculpat au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că

probatoriul administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în

faza cercetării judecătorești, a susținut pe deplin situația de fapt reținută

în actul de sesizare și însușită de instanța de fond. Astfel, în noaptea de 27/

28 martie 2005, martorii din acte se aflau împreună cu părțile în restaurantul L.N.

din București, cartierul B., martorii I.l. și G.R.M. însoțind-o pe partea vătămată

l.F. (zis B.), iar martorii D.C.E. (zis G.), A.A.M. și S.M.L. stând la masă cu

inculpatul S.M. La un moment dat, grupul din care făcea parte partea vătămată a

ieșit afară din local, dorind să plece, fiind urmați de martorul S.I., ospătar,

care vroia să se asigure că va fi achitată nota de plată. întrucât nu aveau

suficienți bani, aceștia s-au oferit să lase în gaj un telefon mobil. Auzind

acest discuții, martorul D.E.C., care ieșise între timp din local, s-a oferit

să plătească el consumația, propunere care nu a fost bine primită de martorul

Irimia Ionuț, astfel că a izbucnit o altercație. în cadrul acestei altercații,

martorul Irimia l-a lovit cu un obiect tăietor înțepător pe martorul D.C.E. în

zona gâtului. Ieșind afară și intervenind în conflict, inculpatul a fost la

rândul său tăiat de către martorul I.I., motiv pentru care s-a reîntors în

restaurant, a luat cheile de la mașină, de unde a luat un corp dur (posibil

bâtă de lemn) cu care a lovit-o pe partea vătămată I.F.

Aceasta este situația de fapt care a reieșit din coroborarea

materialului probator administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor,

declarațiile părților, concluziile raportului de expertiză medico-legală,

înscrisurile depuse la dosar. Astfel, deși inculpatul a negat faptul că în

cadrul altercației cu persoanele din grupul părții vătămate ar fi lovit-o pe

aceasta din urmă, susținerile sale au fost infirmate de martorele S.M.E. și A.A.M.

(care și-au menținut în fața instanței de fond declarațiile date în faza de

urmărire penală, susținând că acestea au fost date de bunăvoie, fără a fi

constrânse), dar și de martorul S.I.N., martor obiectiv care, deși nu a

surprins efectiv momentul agresării părții vătămate a relatat o succesiune de

evenimente care conduc spre aceeași concluzie. Martorul a arătat (filele 35-40

d.u.p.) că a ieșit după partea vătămată și prietenii acestuia pentru a le

solicita achitarea consumației, astfel că a văzut când martorul D.C.E. (zis G.)

și inculpatul S.M. (zis C.) au fost tăiați de martorul I.I. De frică, martorul

a intrat în restaurant, la scurt timp în local intrând martorul D.C.E., care

sângera, apoi inculpatul, care și-a luat cheile de la mașină și a ieșit. După

aproximativ un minut, martorul S. a auzit „un zgomot înfundat ca o

bufnitură", iar când s-a uitat pe geam a văzut-o pe partea vătămată căzută

jos. Ca atare, din declarația martorului a rezultat că la momentul agresării

părții vătămate, în afara localului nu se aflau decât inculpatul și prietenii

părții vătămate, martorii I. și G., care nu aveau însă motive să o agreseze pe

partea vătămată, date fiind relațiile de amiciție.

Aceleași concluzii se desprind și din declarația dată de

martorul D.E.C. (care făcea parte din grupul inculpatului) în fața instanței,

în care s-a arătat că inculpatul, văzând că martorul a fost tăiat, a ieșit

afară, „probabil în ideea de a mă apăra". La scurt timp, ieșind din nou

afară, martorul a văzut-o pe partea vătămată întinsă pe jos, cu urme de sânge

în zona capului, dar și pe inculpatul S.M., care era tăiat la mână și la picior,

cum pleca de la fața locului.

Pe de altă parte, probatoriul administrat cu referire la

martorii S.l.N., D.E.C., S.M.E. (fila 53 verso d.u.p.) și A.A.M. (fila 55 verso

d.u.p.), ale căror declarații s-au coroborat cu concluziile certificatului

medico-legal (depus la fila 254 dosar de fond), potrivit cărora inculpatul a

prezentat leziuni traumatice ce se puteau produce prin lovire cu obiect tăietor

înțepător ce pot data din 27 martie 2005 și care necesită 8 zile de îngrijiri

medicale a confirmat susținere inculpatului, potrivit căreia a fost lovit cu cuțitul

de către martorul I.I. Totuși, acest aspect nu poate conduce la reținerea nici

a legitimei apărări și nici a circumstanței atenuante a provocării, câtă vreme

„riposta" inculpatului nu s-a îndreptat către agresor, ci către partea

vătămată I.F., persoană ce nu fusese implicată activ în conflictul ce avusese

loc anterior.

În primul motiv de apel s-a susținut de către inculpat că

instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 287 C. proc. pen., cu referire

la faptul că a respins nemotivat proba testimonială constând în audierea

martorilor C.R., N.V. și C.M.C., în condițiile în care toate persoanele arătate

erau martori pe situația de fapt și nu a încuviințat efectuarea unui supliment

de expertiză medico-legală.

Analizând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a

constatat că aceste solicitări au fost formulate de către inculpat, prin

apărător, în ședința publică din data de 5 martie 2009, fiind respinse de către

tribunal, în urma deliberării, ca nefiind utile soluționării cauzei (martorii)

și respectiv neîntemeiate (suplimentul de expertiză). Este de menționat că cel

puțin în privința celei de-a doua probe, tribunalul a arătat în mod expres care

sunt motivele pentru care nu a încuviințat-o, motivare care, în opinia

instanței de apel a fost susținută pe deplin de actele și lucrările dosarului.

Cât privește martorii propuși spre audiere, în mod corect

s-a apreciat că declarațiile acestora nu ar fi utile soluționării cauzei.

Astfel, martora C.R. a fost, într-adevăr, în seara incidentului în restaurantul

L.N., la masa la care se afla și inculpatul, însă nu a fost de față la

săvârșirea faptei, plecând anterior acestui moment din local, așa cum a reieșit

din declarațiile martorelor S.M.E. (fila 52 d.u.p.) și A.A.M. (fila 54 d.u.p.).

Tot astfel, martorul N.V. nu a observat ex propriibus

sensibus derularea incidentului, acesta cunoscând doar cele ce i-au fost

relatate de partea vătămată, cu care se află, de altfel, în relații de rudenie,

fiind veri.

Curtea de apel a constatat că nici audierea martorului C.M.C.

(șoferul taxiului cu care inculpatul pretinde că a plecat de la locul faptei)

nu este utilă, câtă vreme, chiar acceptând fără rezerve veridicitatea

susținerilor inculpatului, cele cunoscute eventual de acest martor se situează

în timp ulterior săvârșirii faptei.

Pe de altă parte, s-a observat că instanța de fond a

procedat la reaudierea martorilor din acte în condiții de publicitate,

contradictorialitate și nemijlocire și a încuviințat probele considerate utile

în cauză pentru aflarea adevărului, astfel că și-a respectat pe deplin rolul

activ ce îi revine potrivit dispozițiilor art. 287 C. proc. pen. Ca atare,

criticile formulate de apelantul inculpatul la pct. 1 sunt nefondate, nefiind

justificată desființarea sentinței penale apelate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la prima instanță, cum s-a solicitat.

În drept, fapta inculpatului, astfel cum a fost reținută,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor

calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C.

pen., cum corect a stabilit prima instanță, căci împrejurările comiterii

faptei, cu referire la natura obiectului vulnerant folosit, apt de a produce

moartea (corp dur, probabil bâtă de lemn), la intensitatea loviturii aplicate,

care a produs leziuni ce au pus în primejdie viața părții vătămate (leziuni ce

au necesitat pentru vindecare nu mai puțin de 70 zile îngrijiri medicale) și

care au fost atât de puternice încât au condus la lipsă de substanță craniană

(ce constituie infirmitate), la zona vitală lezată (în speță, capul), reflectă,

sub raport subiectiv, intenția inculpatului (chiar indirectă) de a suprima

viața persoanei lovite. Ca atare, în mod corect s-a respins de către instanța

de fond cererea inculpatului, de schimbare a încadrării juridice în

infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., criticile aduse de apelantul

inculpat la pct. 2 fiind neîntemeiate.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, de 10 ani

închisoare, curtea de apel a constatat că aceasta nu se justifică în raport cu

criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. În acest sens,

curtea de apel a avut în vedere, în primul rând, faptul că datele ce

caracterizează persoana inculpatului sunt unele favorabile acestuia; astfel,

din fișa de cazier judiciar a inculpatului a reieșit că acesta se află la

primul conflict cu legea penală. Inculpatul și-a asigurat existența în mod

licit, fiind angajat al C.C. S.C.P. din Spania, beneficiind de o apreciere

pozitivă la locul de muncă, după cum a rezultat din actele depuse în fața

primei instanțe. în fine s-a mai reținut că inculpatul este căsătorit,

întemeindu-și o familie.

Tot astfel, curtea de apel a ținut seama de faptul că de la

momentul comiterii infracțiunii (martie 2005) s-a scurs un interval mare de

timp (de peste 4 ani), împrejurare ce este de natură a atenua componenta de

exemplaritate a pedepsei.

Cât privește „poziția procesuală nesinceră a

inculpatului" la care s-a raportat prima instanță atunci când a procedat

la individualizarea pedepsei, curtea de apel a reamintit că în procesul penal

inculpatul are dreptul la tăcere, drept ce implică nu numai posibilitatea de a

nu da declarații în cauză, ci și pe aceea de a nu se autoincrimina în

declarațiile date.

Desigur, infracțiunea comisă de inculpat, față de

modalitățile și împrejurările în care a fost săvârșită, dar mai ales față de

urmările grave produse (partea civilă fiind lipsită, ca urmare a agresiunii, de

lipsă de substanță osoasă craniană, rămânând cu infirmitate) prezintă un grad

de pericol social ridicat. Totuși, pericolul concret al infracțiunii nu

constituie un criteriu singular de apreciere în stabilirea pedepsei, ci acesta

este analizat prin coroborare cu toate celelalte criterii prevăzute de art. 72 C.

pen.

Or, punând în balanță toate criteriile generale de

individualizare, curtea de apel a considerat că aplicarea unei pedepse egale cu

minimul special prevăzut de lege, de 7 ani și 6 luni închisoare, este aptă să conducă

la atingerea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen.,

interzicându-i-se inculpatului pe durata executării pedepsei principale, ca

pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. (dreptul

de a alege și a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice

și respectiv dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de

stat). Curtea de apel a împărtășit punctul de vedere al primei instanțe,

potrivit căruia săvârșirea unei infracțiuni cum este cea imputată inculpatului,

face nedemn autorul acesteia nu numai de a fi ales, dar și de a-și exprima

votul.

De altfel, în același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de

Casație și Justiție în decizii de speță, relevantă în acest sens fiind Decizia penală

nr. 623 din 2 februarie 2007, în care s-a arătat: „Este adevărat că într-o

societate democratică dreptul la alegeri libere este o valoare fundamentală.

Din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viață al

celor mai apropiați semeni, acesta fiind unul din motivele pentru care va fi

lipsit de libertate până la executarea pedepsei, se impune în mod rezonabil

concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este

guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la alegerea corpului

legislativ. Prin urmare, este proporțională și justificată măsura interzicerii

drepturilor sale electorale de către instanță pe durata executării

pedepsei."

Aceleași rațiuni a justificat și aplicarea pedepsei

complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., însă pe o durată de doar 5 ani după executarea pedepsei principale, iar

nu pe durata maximă, de 10 ani, cum a hotărât prima instanță, căci această din

urmă durată este excesivă față de datele cauzei.

Cât privește pedeapsa complementară a degradării militare

luată de instanța de fond, curtea de apel a dispus înlăturarea acesteia, față

de cuantumul pedepsei principale ce se va aplica. Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 67 alin. (3) C. pen. degradarea militară este facultativă (iar

nu obligatorie) în cazul condamnaților militari și rezerviști în cazul

săvârșirii unor infracțiuni cu intenție pentru care s-au aplicat pedepse

principale de cel puțin 5 ani și cel mult 10 ani. Or, deși fapta pentru care este

condamnat inculpatul este una gravă, totuși gravitatea ei nu este până

într-atât de mare încât să atragă nedemnitatea inculpatului de a purta

uniformă, deci de a-și apăra patria în cazul unui conflict armat.

Pentru considerentele mai sus expuse, în baza art. 379 pct. 2

lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel a admis apelul declarat de inculpatul S.M.,

a desființat în parte hotărârea apelată și rejudecând, a condamnat inculpatul S.M.

la 7 ani și 6 luni închisoare pentru tentativă la omor calificat. S-a făcut

aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen. în baza art. 65 C. pen. s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei

principale. S-a înlăturat  pedeapsa complementară a degradării militare. S-au

menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate ca fiind legale și

temeinice.

În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă I.F.,

în temeiul art. 369 C. proc. pen., curtea de apel a luat act de manifestarea de

voință a părții, în sensul retragerii acestuia, soluție în raport de care l-a

obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

În fine, în raport cu dispozițiile art. 192 alin. (3) C.

proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat

de inculpat au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal,

recurs inculpatul S.M., fără a arăta inițial motivele de recurs.

La termenul de judecată de la 8 octombrie 2009, în recurs, Înalta

Curte a apreciat ca întemeiată, în raport cu dispozițiile art. 6 C. proc. pen.,

art. 6 C.E.D.O. și art. 171 C. proc. pen., cererea formulată de recurentul

inculpat S.M., în vederea angajării unui apărător ales, asistența juridică

fiind obligatorie, fiind acordat termen la 5 noiembrie 2009, așa cum rezultă

din încheierea de ședință de la data menționată, aflată la fila 9 dosarul Înaltei

Curți.

La termenul de judecată de la 5 noiembrie 2009, Înalta Curte

a apreciat ca întemeiată, cererea formulată de apărătorul ales al recurentului

inculpat S.M., aflat în imposibilitate de prezentare la acel termen, fiind

acordat termen la 3 decembrie 2009, potrivit consemnării din încheierea de

ședință de la data menționată, aflată la fila 18 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au

fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție sub nr. 37364 la 12 noiembrie 2009, aflate la filele 19-34 și

respectiv 43-58 dosarul Înaltei Curți, în dublu exemplar, motivele de recurs

formulate în scris de către recurentul inculpat S.M., prin apărător, invocând

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 10, 17 și

18 C. proc. pen., respectiv încălcarea principiilor fundamentale ale procesului

penal, care garantează drepturile procesuale ale inculpatului, greșita

respingere a cererii privind schimbare încadrării juridice a faptei, greșita

condamnare pentru infracțiunea reținută în sarcina sa.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul inculpat,

prin apărător a considerat că în această cauză s-au încălcat mai multe

principii fundamentale ale procesului penal, principii care acționează într-o

interdependență și condiționare reciprocă, conținutul fiecărui principiu

dobândind eficiență datorită existenței celorlalte reguli de bază, după cum aplicarea

consecventă a uneia dintre ele nu se poate face decât în condițiile respectării

riguroase a tuturor celorlalte principii din sistem.

Legiuitorul a consacrat expres rolul activ, ca regulă de

bază după care trebuie să se conducă organele judiciare penale în vederea

aflării adevărului, acesta fiind unul dintre principiile care au un aport

fundamental la aflarea adevărului în procesul penal.

În conformitate cu dispozițiile art. 287 C. proc. pen.

„instanța de judecată își exercită atribuțiile, în mod activ, în vederea

aflării adevărului și a realizării rolului educativ al judecății" și „își

formează convingerea pe baza probelor administrate în cauză."

Prin încheierea din data de 5 martie 2009 pronunțată în

dosarul de mai sus, de consemnare a dezbaterilor și de amânare a pronunțării,

care face parte integrantă din sentința apelată, s-a respins „ca neutilă

soluționării cauzei", fără nici o altă motivare, deși instanța era

obligată conform alin. (3) din art. 67 C. proc. pen., proba testimonială

constând în audierea martorilor C.R., N.V. și C.M.C.

Recurentul inculpat, prin apărător consideră că în

condițiile în care, toți acești martori sunt martori pe situația de fapt era de

esența aflării adevărului audierea acestora, mărturiile lor fiind nu numai

utile, ci și concludente, ajutând la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru

justa soluționare a cauzei, chiar dacă unii dintre ei nu au observat în mod

direct derularea incidentului, așa cum a motivat instanța de apel, invocând în

sprijinul celor susținute considerente ale unei decizii a instanței supreme,

respectiv Decizia nr. 6827 din 22 noiembrie 2006 a I.C.C.J., secția penală.

O altă probă solicitată în vederea administrării prin

cererea de probe formulată la data de 5 martie 2009 a fost efectuarea, în baza art.

124 C. proc. pen. a unui supliment de expertiză al raportului de expertiză

medico-legală al I.N.M.L. M.M. cu următorul obiectiv, care cuprinde de fapt

două întrebări: „Dacă s-au constatat și alte leziuni traumatice în afara celor

produse prin lovire de corp dur, respectiv prin lovire de corp sau plan dur ?",

cerere care a fost respinsă ca neîntemeiată, considerându-se că raportul

întocmit în cauză este complet, opinie împărtășită și de instanța de apel.

După opinia apărării, administrarea acestei probe ar fi

lămurit, existența laturii obiective a infracțiunii, respectiv existența

elementului material, care constă într-o acțiune de ucidere efectuată prin acte

comisive, caracterul primejdios asupra vieții, ucigător, suplimentul la din

care să reiasă de necontestat dacă s-au constatat și alte leziuni traumatice,

în afara celor produse prin lovire cu corp dur, respectiv numărul (nu se

înțelege din concluziile raportului de expertiză medico-legală care a fost

numărul loviturilor) acestora și dacă au fost produse prin lovire de corp dur.

Apărătorul recurentului inculpat, prin apărător a învederat

că după părerea sa s-a încălcat prezumția de nevinovăție, inculpatul nu a fost

obligat să-și dovedească nevinovăția, organelor de urmărire penală, cât și

instanței în faza de cercetare judecătorească, revenindu-le sarcina

administrării probelor, atât în favoarea sa, cât și în defavoarea inculpatului,

având, astfel, un rol activ în vederea aflării adevărului și trebuind să își

formuleze acuzarea, iar instanța, convingerea, pe baza probelor, a tuturor

probelor, administrate în cauză. De altfel, în cursul judecății, instanța are

obligație de a verifica probele strânse în faza de urmărire penală, prin

administrarea lor în ședință publică, oral, nemijlocit și în condiții de

contradictorialitate, nerespectarea acestei obligații constituind o încălcare a

dreptului la un proces echitabil, prevăzut în art. 6 § 3 lit. d) din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De asemenea s-a considerat că instanțele anterioare, în mod

netemeinic și nelegal, nu au lămurit cauza sub toate aspectele, pe bază de

probe, în vedere aflării adevărului, așa cum prevede art. 62 C. proc. pen.,

cercetarea judecătorească fiind deficitară prin nerespectarea principiilor și

obligațiilor prevăzute de art. 2, 3, 4, 5 C. proc. pen., art. 287, 289 C. proc.

pen. și art. 356 C. proc. pen., de către instanțe, iar încălcarea acestor norme

este de natură a duce atingere drepturilor procesuale ale inculpatului.

Deși, în baza efectului devolutiv în apel se produce o nouă

judecată în fond, aceasta are loc, de regulă, pe baza materialului probator

deja administrat în cauză, instanța de apel putând readministra unele probe sau

completa probatoriul existent prin administrarea unor probe noi, fără ca prin

aceasta să se suplinească lipsa cercetării judecătorești în primă instanță sau

o cercetare judecătorească deficitară, ce echivalează cu nesoluționarea

fondului cauzei, iar, pe de altă parte a considerat că nu se poate administra

tot materialul probator, situație contrară spiritului legii de natură a aduce

atingere prin răpirea unui grad de jurisdicție, drepturilor și intereselor

legitime ale inculpatului, pe cale de consecință, impunându-se trimiterea

cauzei spre rejudecare.

Instanța de apel prin decizia recurată nu s-a pronunțat în

sensul admiterii sau respingerii cererii de probe formulate în ultimul aliniat

al primului motiv de apel al inculpatului, considerentele hotărârii conținând

doar motivele pentru care s-a apreciat că în mod corect instanța de fond a

respins probele solicitate în apărare, dar nu și o soluție explicită cu privire

la cererea formulată, considerând că nu s-a ținut cont de practica și doctrina

I.C.C.J., respectiv Decizia nr. 6026 din 13 decembrie 2007.

Aceeași situație o regăsim și cu privire la cererea de

schimbare a încadrării juridice, formulate în baza art. 334 C. proc. pen.,

dispozitivul hotărârii recurate trebuind să conțină, în mod expres, soluția

dispusă de instanța de control judiciar cu privire la această cerere.

Pe cale de consecință, pentru considerentele invocate mai

sus, în baza art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., soluția

legală și temeinică este casarea hotărârilor penale atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare la Tribunalul București, în baza art. 385

15

pct.

2 lit. c) C. proc. pen., iar în caz contrar, în baza aceluiași articol a

solicitat casarea deciziei penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare

la instanța de apel.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs,

recurentul inculpat, prin apărător a considerat că, în mod netemeinic, instanța

de fond, cât și instanța de apel, care a împărtășit opinia primei instanțe, dar

nu s-a pronunțat expres cu privire la această cerere, a respins cererea de

schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20

raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182

alin. (1) și (2) C. pen.

Astfel, în raportul de expertiză medico-legală întocmit de I.N.M.L.

M.M. și eliberat la data de 6 iunie 2005 a rezultat că „numitul l.F. prezintă

leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur la data de

28 martie 2005. Leziunile prezintă circa 70 (șaptezeci) zile de îngrijiri

medicale de la data producerii și au pus viața victimei în primejdie. Prin

lipsa de substanță craniană posttraumatică, sus-numitul rămâne cu

infirmitate."

Se apreciază că aceste concluzii se circumscriu în totalitate

textului de lege de la alin. (2) al art. 182 C. pen., diferențele dintre cele

două infracțiuni fiind date de doctrina și practica judiciară, dar, cu privire

la elementele constitutive ale infracțiunii, aspecte care nu privesc în niciun

fel atitudinea de recunoaștere sau nu a faptei de către inculpat, instanța

fiind sesizată cu privire la săvârșirea unei fapte a cărei încadrare juridică

urmează să o stabilească, nefiind legată de încadrarea dată prin rechizitoriul

parchetului, a considerat că ele nu sunt întrunite, nefiind săvârșită

infracțiunea de tentativă de omor.

În ce privește latura obiectivă, a considerat că nu sunt

întrunite condițiile existenței elementului material al infracțiunii, care

constă într-o acțiune de ucidere efectuată prin acte comisive, caracterul

primejdios asupra vieții, ucigător, neexistând în acest caz, dar, în lipsa unor

elemente concrete, (în condițiile în care li s-au respins toate probele

solicitate în apărare în acest sens) din care să reiasă de necontestat: dacă

s-au constatat și alte leziuni traumatice, în afara celor produse prin lovire cu

corp dur, respectiv numărul (nu se înțelege din concluziile raportului de

expertiză medico-legală care a fost numărul loviturilor) acestora și dacă au

fost produse prin lovire de corp dur; care a fost obiectul folosit și dacă

acesta era apt să suprime viața victimei sau să pună viața acesteia în

primejdie (nu se poate afirma cu certitudine că a fost o bâtă, oricum acest obiect

nu a fost găsit); dacă a fost urmărită lovirea într-o zonă anume, care era regiunea

anatomică spre care a fost îndreptată acțiunea, dacă s-a intenționat lovirea în

zona capului; care a fost numărul loviturilor, repetabilitatea lor dacă este

cazul și intensitatea acestora, este foarte greu să se motiveze și să

demonstreze că oricine ar fi lovit partea vătămată nu a aplicat o lovitură cu

un obiect apt să suprime viața, intenționat în zona capului și că aceasta nu

s-a lovit în cădere.

În ce privește latura subiectivă, intenția cu care a

acționat inculpatul s-a apreciat în rechizitoriul parchetului că, chiar dacă nu

a urmărit să suprime viața părții vătămate, prin acțiunea sa a acceptat

producerea rezultatului, fiind vorba astfel de o intenție indirectă.

Această îndoială exprimată chiar de organul de urmărire

penală cu privire la intenție, având în vedere și faptul că existența

elementelor laturii subiective a infracțiunii nu poate fi presupusă, trebuie

dovedită întotdeauna, dând în schimb o corectă interpretare probelor

administrate și din care a rezultat o situație de fapt cu mult mai complexă și

în unele locuri total diferită de cea expusă în actul de sesizare și pe care a

reținut-o integral și instanța de fond, opinie împărtășită și de instanța de

apel, ar trebui să vă conducă la concluzie că, oricine ar fi lovit partea

vătămată, în condițiile unei altercații petrecute în fața unui restaurant, pe

timp de noapte, la care unii din participanți au folosit și cuțite cu care au

agresat mai multe persoane, a făcut-o pentru că a fost cel puțin provocat, dacă

nu chiar pentru a se apăra și nu urmărea suprimarea vieții părții vătămate,

neprevăzând acest rezultat și nici acceptându-l.

În ce privește cel de-al treilea motiv de recurs, recurentul

inculpat, prin apărător a invocat greșita condamnare pentru infracțiunea

reținută în sarcina sa.

S-a apreciat că în mod eronat s-a reținut în rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul București că inculpatul „s-a sustras

urmăririi penale", la fel cum în mod greșit instanța de fond, în motivarea

sentinței apelate, a reținut „că inculpatul s-a sustras inițial urmăririi

penale, față de acesta fiind efectuate formele de trimitere în judecată în

lipsă", deși din același act de sesizare a rezultat că „din verificări

rezultând că inculpatul S.M. ar putea fi plecat din țară (conform declarației

numitei S.C., mama învinuitului)."

Recurentul inculpat, prin apărător a făcut mai multe

mențiuni cu privire la mai multe mijloace de probă, apreciind că nu s-a făcut

dovada și nu se poate pune problema că inculpatul s-ar fi sustras cercetării

penale.

În ceea ce privește situația de fapt expusă în rechizitoriu,

care a fost însușită de instanța de fond în integralitate, aceasta este

lacunară și nu ține cont de foarte multe aspecte care reies, fără putință de

tăgadă, chiar din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală,

aspecte datorate și faptul că organele de poliție din cadrul Secției 15, care

au instrumentat inițial această cauză, nu au efectuat la momentul oportun toate

cercetările necesare în vederea stabilirii situației de fapt și adevărului (nu

există un proces-verbal de cercetare la fața locului cu planșă foto atașată, nu

s-au identificat martori pe situația de fapt, deși la momentul incidentului în

restaurant se aflau peste 20 de persoane etc.), cât și din cele administrate în

mod direct și nemijlocit în fața instanței de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul inculpat,

prin apărător a făcut mențiuni detaliate la mijloace de probă administrate,

atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească.

Din analiza acestor probe a rezultat în mod indubitabil că

în fața restaurantului a existat o altercație, o încăierare între mai multe

persoane, pe de-o parte l.F., partea vătămată, martorii I.l. zis C. și G.R.M.,

cei care au și început scandalul, iar pe de altă parte, martorul D.E.C. și

inculpatul, S.M. zis C. sau L., ulterior se pare că au mai ieșit și alte

persoane de sex masculin dintre participanții la masa festivă, care au fost de

fapt victime ale agresiunii exercitate de primii, fiind loviți și tăiați cu un

cuțit de I.l. zis C. (am depus în acest sens certificatul medico-legal ale

cărui concluzii atestă că „S.M. prezintă leziuni traumatice care se puteau

produce prin lovire cu obiect tăietor-înțepător (posibil cuțit sau similar).

Pot data din 27 martie 2005. Necesită 8 zile de îngrijiri medicale.”). În

această încăierare partea vătămată a fost lovită cu un corp dur, probabil o

singură dată, în zona capului, a căzut pe asfalt și a fost ulterior dus de

salvare la spital.

Apărarea inculpatului, care nu a negat niciodată că nu i s-ar

spune și C., că a participat la această altercație, dar nu l-a lovit pe partea

vătămată cu o bâtă sau un levier luat din propria mașină (a depus la dosarul

cauzei un certificat de atestare fiscală care a arătat că inculpatul figurează

ca neavând bunuri impozabile, deci nici autoturism) pentru că a ajuns la

restaurant cu un taxi, că a reușit să fugă tot cu un taxi la spital, în timp ce

era agresat de I.I. zis C. și prietenii lui, fără a observa ce s-a întâmplat cu

partea vătămată, nu este contrazisă de niciun martor sau de partea vătămată (care

are o poziție total oscilantă, neexistând două altercații sau afirmații ale

acesteia în același sens), cu excepția afirmațiilor făcute de martorele S.M.E. și

A.A.M., pe care le-a analizat și speră că a dovedit că nu sunt adevărate.

Ar trebui avute în vedere, în această cauză, natura și

calitatea morală a persoanelor implicate, pentru că, astfel va avea o altă

explicație a neconcordanțelor și neadevărurilor din declarațiile acestora de ia

dosarul cauzei, care trebuie privite cel puțin cu circumspecție: partea

vătămată este arestată și condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de droguri de mare risc prevăzută și pedepsită de art. 2 din Legea nr. 143/2000;

martorul D.E.C. a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 în referire la art.

2 pct. 1 și 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 modificată prin O.U.G. nr. 79/2005

și infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (3) C. pen. și art. 329 alin. (1) C.

pen. în baza plângerilor formulate și de S.M.E. și C.R., în prezent dosarul

acestuia aflându-se la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 București

pentru continuarea cercetărilor cu privire la săvârșirea infracțiunii de

proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., întrucât nu s-au verificat

afirmațiile „părților vătămate" și s-a dispus scoaterea de sub urmărire

penală cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), (2),

(3) din Legea nr. 678/2001 în referire la art. 2 pct. 1 și 2 lit. c) din Legea nr.

678/2001 modificată prin O.U.G. nr. 79/2005 la D.I.I.C.O.T. - B.T.B. și cu

privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (3) C. pen. la

Parchetul de pe lângă Tribunalul București; martorele S.M.E., A.A.M. sunt două

domnișoare care practicau prostituția și din declarațiile cărora, atât cele din

faza de urmărire penală, date în urma formulării plângerilor mai sus amintite,

cât și celor din faza de cercetare judecătorească, a rezultat în mod evident că

aveau dorințe de răzbunare și nutreau sentimente de dușmănie și pentru inculpat

- „la momentul faptei inculpatul nu avea nicio ocupație, ci doar ne trimitea pe

mine și pe celelalte prietene ale mele la hoteluri și în cazul în care refuzam

ne bătea" și „arăt că pe mine inculpatul m-a bătut cel mai mult, nu m-a

lăsat să mă duc nici măcar la părinți și mi-a oprit buletinul când am vrut

acest lucru"; martorul I.I., dă o serie de declarații, fără îndoială în

urma unei înțelegeri cu martorul G.R.M., cu scopul de a se dezincrimina,

existând riscul unei începeri a urmăririi penale, pentru săvârșirea unei

infracțiuni de tentativă de omor, având în vedere loviturile de cuțit aplicate

sau cel puțin pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală și

încăierare, în ce îi privește pe ambii, solicitând să le pună în comparație cu

circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente

penale, are reședința obținută în mod legal în Spania, unde trăiește împreună

cu soția sa care este însărcinată și unde muncește legal, fiind caracterizat

pozitiv de angajatorul său și cu toate acestea s-a prezentat la fiecare termen

în fața instanței.

Oricum s-ar interpreta declarațiile părții vătămate și ale

celorlalți martori din faza de urmărire penală și cercetare judecătorească,

recurentul inculpat prin apărător a considerat că a făcut dovada că există un

interes, de un fel sau altul, al acestora în cauză și de aceea instanța trebuia

să îndepărteze aceste declarații sau