ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1256/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 1043/F din 19 noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, în temeiul art. 406 alin. (1) raportat la art. 394 lit. a) C. proc. pen., s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul S.N. S-a anulat în parte sentința penală nr. 339 din 20 martie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, doar cu privire la inculpatul S.N. și, rejudecând: În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.N. (zis P., fiul lui I. și M.) la pedeapsa de 7 ani închisoare.

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani. S-a aplicat art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. S-a dedus din pedeapsă perioada executată, de la 06 septembrie 2007 la zi. S-a anulat M.E.P.I. nr. 457 din 03 noiembrie 2008 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. S-a reținut că prin Decizia penală nr. 3489 din 31 octombrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 36391/3/2007, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.N.

împotriva Deciziei penale nr. 169/ A din 09 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 339 din 20 martie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 36391/3/2007, au fost condamnați: 1. Inculpatul S.N., în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 71-64 lit. a) și b) C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și a fost computată prevenția de la 6 septembrie 2007 la zi.

2. Inculpatul R.I., în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 61 alin. (1) C. pen. a fost revocată liberarea condiționată a restului de 571 zile rămas neexecutat, din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 989 din 6 octombrie 2004 a Tribunalului București și a fost contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) și b) C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și a fost dedusă prevenția de la 6 septembrie 2007 la zi. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 118 lit. f) C. pen. s-au confiscat cantitățile de droguri ridicate de la inculpați și au fost depuse la camera de corpuri delicte. S-a luat act de cantitățile de droguri consumate în procesul analizelor de laborator. În baza art. 118 lit. e) C. pen. s-au confiscat de la inculpatul R.I. 950 lei și de la inculpatul S.N. 250 lei. Au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, pe baza probelor administrate, că inculpații, în luna august 2007, în mod repetat, au vândut diverse cantități de heroină unor colaboratori și investigatori sub acoperire.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., starea de recidivă a ambilor inculpați, situația personală a acestora și incidența prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 în ceea ce îl privește pe inculpatul R.I. Împotriva acestei sentințe penale ambii inculpați au declarat apel. Inculpatul R.I. nu și-a motivat apelul și la termenul din 20 iunie 2008 au solicitat să se ia act că și-l retrage. Inculpatul S.N. a criticat hotărârea pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, considerat prea mare, solicitând admiterea și pe fond redozarea pedepsei. Prin Decizia penală nr. 169 din 9 iulie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.N.

împotriva sentinței penale nr. 339 din 20 martie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.N., invocând dispozițiile art. 385 15 alin. (2) C. proc. pen. În motivarea recursului a susținut că deși pe întreg procesul anchetei judiciare a avut o atitudine sinceră, fapt ce reiese din rechizitoriul nr. 1069/DP/2007, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu i-a acordat circumstanțe atenuante. A mai susținut că deși a denunțat și altă persoană care făcea trafic de droguri, acest denunț nu s-a materializat în niciun fel, din motive care nu i-au fost cunoscute, pentru a putea beneficia de dispozițiile art. 19 din O.U.G.

nr. 43/2002. Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, cu consecința reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, nu sunt aplicabile în speță, întrucât privesc denunțarea și facilitarea identificării în timpul urmăririi penale și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni. Rezultă, așadar că denunțul trebuie făcut în timpul urmăririi penale a persoanei care a comis una dintre infracțiunile atribuite prin O.U.G. nr. 43/2002. Cum recurentul a formulat denunțul împotriva numitului M.S.

la data de 27 mai 2008, după finalizarea urmăririi penale prin emiterea rechizitoriului prin care recurentul a fost trimis în judecată la 22 octombrie 2007, rezultă că solicitarea recurentului inculpat de a se reține în favoarea sa beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă, nu poate fi primită. Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București la data de 27 ianuarie 2009, S.N. a solicitat revizuirea acestei cauze, susținând în esență că, în cursul cercetării judecătorești în faza de apel, a formulat în data de 27 mai 2008 un denunț împotriva numitului M.S., denunț ce a fost înregistrat la D.N.A., constituindu-se Dosarul nr. 152/P/2008.

Urmare acestui denunț a fost depusă în fața instanței de recurs, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, o adresă emisă de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. – Secția de Combatere a Corupției, prin care această instituție comunica faptul că revizuentului nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 întrucât nu a săvârșit fapte de corupție. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a putut pronunța decât în sensul neluării în considerare a acestui răspuns. La câteva zile după pronunțarea deciziei nr. 3489/31 octombrie 2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, revizuentului i-a fost comunicată o nouă adresă de către D.N.A.

- Secția de Combatere a Corupției prin care i se aducea la cunoștință că beneficiază de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002. Revizuentul apreciază că D.N.A. s-a aflat în eroare când a trimis prima adresă, fiind incident astfel cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Prin referatul nr. 136/III-6/2009 din data de 20 martie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a apreciat că, în raport de motivele invocate de către condamnatul S.N., se impune recalificarea cererii în contestație la executare și nu revizuire. Prin sentința penală nr. 677 din 24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost calificată cererea petentului ca fiind o contestație la executare și respinsă ca neîntemeiată.

Prin Decizia penală nr. 1129 din 27 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost admis recursul declarat de S.N. împotriva sentinței penale nr. 677 din 24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, iar în baza art. 399 C. proc. pen., cauza a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Tribunalul București în vederea efectuării de cercetări sub aspectul cererii de revizuire formulată de condamnatul S.N. S-a motivat în esență că, în situația în care petiționarul formulează o cerere clară și concisă, în cuprinsul căreia sunt expuse în mod concordant atât argumentele de fapt, cât și dispozițiile legale la care ele se raportează, intervenția organului judiciar în sensul recalificării cererii nu se justifică, deoarece echivalează cu nesocotirea voinței reale a petentului și cu încălcarea limitelor în care acel organ judiciar a fost sesizat.

Or, în cauza de față este neîndoielnic că petentul S.N. a înțeles să formuleze o cerere de revizuire, cerere redactată de către apărător ales și tinzând în mod neechivoc la revizuire sentinței penale nr. 339/2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, astfel cum a susținut condamnatul și în recurs. Examinând cererea de revizuire, conform art. 399 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul București a apreciat că aceasta este inadmisibilă, întrucât solicitarea revizuentului de a fi reținute în beneficiul său prevederile art. 19 din Legea nr. 143/2000 a fost analizată în detaliu de instanța de recurs și a fost respinsă, beneficiul reducerii pedepsei închisorii prevăzut de art. 19 din Legea nr. 143/2000 acordându-se făptuitorilor care în cursul urmăririi penale colaborează cu organele de urmărire penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția I penală la data de 01 octombrie 2009 sub nr. 38713/3/2009. În etapa admiterii în principiu a cererii de revizuire, instanța a dispus emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., pentru a comunica dacă revizuentul a facilitat, pe parcursul judecării cauzei a cărei revizuire se cere, identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au comis infracțiuni grave. De asemenea, a dispus atașarea la dosar, în copie, a procesului-verbal de consemnare a denunțului oral din data de 27 mai 2008 formulat de S.N. și a rechizitoriului din data de 27 octombrie 2008 întocmit de D.N.A., toate aceste înscrisuri aflându-se în Dosarul nr. 40335/3/2008, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală.

Analizând cererea de revizuire formulată de revizuentul S.N., Tribunalul apreciază că este incident cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., noile înscrisuri (adresa din data de 09 noiembrie 2009 emisă de D.N.A., procesul-verbal de consemnare a denunțului oral din data de 27 mai 2008, formulat de S.N. și rechizitoriul din data de 27octombrie 2008 întocmit de D.N.A.), aducând informații esențiale și edificatoare care nu au fost cunoscute de instanțele care au soluționat fondul cauzei. Astfel, în timpul judecății, la data de 27 mai 2008, S.N. a formulat un denunț ce a permis, împreună cu activitățile de cercetare, identificarea unor mijloace de probă certe pe baza cărora a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul M.S.

pentru săvârșirea unei infracțiuni de corupție, respectiv trafic de influență, în formă continuată, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., formându-se Dosarul nr. 40335/3/2008 ce se află pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală. Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, „Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2 și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”.

Contrar celor susținute de procuror, instanțele care au soluționat fondul cauzei și căile ordinare de atac nu au cunoscut această împrejurare, rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată inculpatul M.S. fiind întocmit la data de 27 octombrie 2008, iar Decizia penală nr. 3489 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.N. împotriva Deciziei penale nr. 169/ A din 09 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost pronunțată la data de 31 octombrie 2008. Este adevărat că la data când s-a soluționat acest recurs, s-a depus la dosar o adresă emisă de D.N.A. în care se menționează că inculpatul a formulat un denunț împotriva lui M.S., însă s-a precizat că acesta beneficiază de dispozițiile art. 19 din O.U.G.

nr. 43/2002. Justificat instanța de recurs a constatat însă că, în speță, nu este aplicabil acest act normativ, iar în lipsa altor date, nu a avut posibilitatea să analizeze incidența art. 19 din Legea nr. 682/2002. Așadar, este evident că, dacă s-ar fi cunoscut această împrejurare, respectiv că, pe baza denunțului formulat de revizuent, o altă persoană a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea unei infracțiuni grave, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (3) lit. h) din Legea nr. 682/2002, ar fi fost reținut în beneficiul revizuentului art. 19 din Legea nr. 682/2002, având drept consecință reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Rejudecând cauza, conform art. 405 din C. proc. pen., s-a reținut că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul S.N. a comis trei acte materiale de trafic de droguri de mare risc, infracțiune prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că: 1. La data de 28 august 2007, investigatorul sub acoperire D.I. și colaboratorul V.C. s-au întâlnit cu inculpatul S.N., în zona străzii I.R. Colaboratorului i-a fost înmânată suma de 70 lei, ce a înmânat-o inculpatului S.N. pentru o punguță din material plastic, răsucită la un capăt și lipită prin ardere, ce conținea o substanță pulverulentă. În urma analizelor de laborator, s-a constatat că această substanță conține heroină cu masa totală de 0,07 grame.

2. La data de 29 august 2007, investigatorul sub acoperire D.I. și colaboratorul său V.C. s-au deplasat în zona străzii I.R., sector 3, pentru efectuarea unei cumpărări autorizate de droguri. Colaboratorului i-a fost înmânată suma de 70 lei, necesară pentru cumpărarea unei doze de heroină. Împreună cu S.N., colaboratorul s-a deplasat în direcția C.V., întâlnindu-se cu o tânără de etnie rromă. În timp ce inculpatul S.N. și colaboratorul se deplasau pe stradă, inculpatul i-a predat acestuia un obiect de mici dimensiuni - punguță de material plastic răsucită la un capăt și lipită prin ardere, inculpatul primind banii de la colaborator. În urma analizelor de laborator s-a constatat că substanța din punguliță conține heroină cu masa totală de 0,12 grame.

3. În data de 30 august 2007, investigatorul sub acoperire și colaboratorul său s-au deplasat în zona străzii I.R., sector 3, pentru efectuarea de cumpărări autorizate de heroină. La imobil, colaboratorul s-a întâlnit cu inculpatul S.N., care, după ce i-a fost dată suma de 100 lei a primit de la inculpat o punguță de material plastic, răsucită la un capăt și lipită prin ardere. În urma analizei de laborator s-a constatat că substanța conține heroină cu masa totală de 0,10 grame. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, în modalitatea mai sus expusă, mărturisirea acestuia coroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cursul primei judecăți: declarațiile investigatorului sub acoperire D.I.

și colaboratorului V.C., rapoartele de constatare tehnico-științifică, procesele verbale întocmite de anchetatori. Așa cum am mai arătat, întrucât în cursul primei judecăți inculpatul a denunțat o persoană care a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni grave, se va reține în beneficiul acestuia dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, având drept consecință reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată se va ține seama, conform criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., de gradul ridicat de pericol social al faptei, de împrejurarea și modalitatea în care a fost comisă, de cantitatea de droguri traficată, de poziția procesuală adoptată pe parcursul procesului penal, precum și de calitatea de recidivist a inculpatului.

Instanța a reținut că natura faptei, împrejurarea și modalitatea în care a fost comisă, duc la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, astfel că, în temeiul art. 65 și art. 71 C. pen., se impune interzicerea exercitării acestor drepturi de către inculpat, atât ca pedeapsă complementară, cât și accesorie, cu excepția dreptului de a alege. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței. Se va deduce din pedeapsă perioada executată, de la 06 septembrie 2007 la zi. Se va anula M.E.P.I. nr. 457 din 03 noiembrie 2008 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, și va dispune emiterea unui nou mandat de executare. II. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și revizuentul S.N., pentru motivele consemnate în partea introductivă.

Apelul parchetului s-a apreciat ca fiind fondat, iar al revizuentului nefondat. La data de 27 ianuarie 2009 petentul S.N. a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul București, revizuirea sentinței penale nr. 339 din 20 martie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 36391/3/2007, prin care s-a dispus condamnarea sa la o pedeapsă de 10 ani închisoare sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. Hotărârea de condamnare a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 3489 din 31 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul declarat de inculpat fiind respins ca nefondat.

În susținerea cererii de revizuire, petentul revizuent S.N. a arătat că la data de 27 mai 2008 a formulat un denunț împotriva numitului M.S., denunț ce a fost înregistrat cu nr. 152/P/2008 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. Prin adresa din 5 noiembrie 2008 - D.N.A. i-a comunicat petentului S.N. faptul că denunțul formulat de acesta și activitățile de cercetare efectuate au permis identificarea unor mijloace de probă certe pentru stabilirea vinovăției numitului M.S., situație în care față de acesta sunt incidente dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002. În cuprinsul aceleiași adrese s-a mai arătat că prin rechizitoriul nr. 152/P/2008 din 27 octombrie 2008 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului M.S.

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, Tribunalul București, secția a II-a penală, dispunând arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 zile în baza mandatului de arestare preventivă nr. 186/U.P din 3 octombrie 2008. Prin referatul cu nr. 136/III-6/2009 din 20 martie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a opinat în sensul recalificării cererii de revizuire în contestație la executare dispunându-se înaintarea acesteia, spre competentă soluționare, Tribunalului București. Prin sentința penală nr. 677 din 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, în Dosarul nr. 13021/3/2009, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată a contestației la executare formulată de contestator.

Prin Decizia penală nr. 1129 din 27 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 13021/3/2009, a fost admis recursul declarat de contestatorul S.N. împotriva sentinței penale nr. 677 din 24 iunie 2009 a Tribunalului București, dispunându-se casarea sentinței penale recurate și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul cererii de revizuire formulată de condamnat.

În motivarea acestei soluții, instanța de control judiciar a constatat că instanța de fond a recalificat cererea petentului ca fiind o contestație la executare fără a i se da posibilitatea să își expună punctul de vedere precum și în absența sa, împrejurare care determină nulitatea măsurii primei instanțe și „reclamă examinarea legalității soluției prin raportare la conținutul inițial al cererii adresate procurorului, reținându-se din această perspectivă că procurorul nu a efectuat actele de cercetare în conformitate cu dispozițiile art. 399 C. proc. pen.”. Urmare a acestei decizii, cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București sub nr. 1632/III-6/2009, la data de 2 octombrie 2009, realizându-se sesizarea Tribunalului București cu referatul de revizuire prin care s-a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată de petent, ca inadmisibilă.

Prin sentința penală cu nr. 1043/F din 19 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, în Dosarul nr. 38713/3/2009, a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuent, dispunându-se anularea în parte a sentinței penale nr. 339 din 20 martie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, doar cu privire la inculpatul S.N. După cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, Tribunalul a considerat că în cauză este incident cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în condițiile în care noile înscrisuri obținute de instanță (adresa din 9 noiembrie 2009 emisă de D.N.A., procesul verbal de consemnare a denunțului oral din 27 mai 2008 formulat de S.N.

și rechizitoriul din 27 octombrie 2008 al D.N.A.) au adus informații esențiale și edificatoare ce nu au fost cunoscute de instanțele care au soluționat fondul cauzei. În acest sens, s-a arătat că la 27 mai 2008, în timpul judecății, inculpatul S.N. a formulat un denunț ce s-a finalizat cu trimiterea în judecată, într-o altă cauză, a lui M.S., sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, conform rechizitoriului nr. 152/P/2008 din 27 octombrie 2008 al D.N.A. De asemenea, s-a mai subliniat că la data soluționării recursului declarat de inculpat împotriva Deciziei penale nr. 169/ A din 9 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a depus la dosar o adresă emisă de D.N.A., în care s-a menționat că inculpatul a formulat un denunț împotriva lui M.S., precizându-se însă în mod greșit că acesta beneficiază de dispozițiile art. 19 din O.U.G.

nr. 43/2002, astfel că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a avut posibilitatea să analizeze incidența art. 19 din Legea nr. 682/2002. Toate aceste considerente avute în vedere de Tribunal le-a apreciat ca fiind greșite. Astfel, încă de la momentul recursului declarat de către inculpatul S.N. împotriva Deciziei penale nr. 169/ A din 9 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, respectiv 14 iulie 2008, acesta a arătat că a denunțat o altă persoană care făcea trafic de influență, iar pe parcursul soluționării recursului D.N.A.

a comunicat Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin adresa din 27 octombrie 2008, primită de instanță la 30 octombrie 2008, faptul că inculpatul a formulat la data de 27 mai 2008 un denunț împotriva numitului M.S., ce a permis trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a acestuia prin rechizitoriul nr. 152/P/2008 din 27 octombrie 2008 sub aspectul infracțiunii de trafic de influență în formă continuată (declarație de recurs – fila 3 Dosar nr. 36391/3/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție; adresă din 27 octombrie 2008 a D.N.A. - fila 20 același dosar). De asemenea, în același dosar de recurs se află atașate la filele 21 și 22 două adrese ale D.N.A. către S.N. întocmite la datele de 14 octombrie 2008 și 27 octombrie 2008 prin care i s-a comunicat acestuia că denunțul ce a fost formulat la 27 mai 2008 împotriva lui M.S.

s-a finalizat cu rechizitoriul nr. 152/P/2008 din 27 octombrie 2008 prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a aceleiași persoane pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată. În aceste condiții, este greu de crezut că instanța de recurs, după cum s-a reținut în cuprinsul considerentelor hotărârii, nu a avut posibilitatea să analizeze incidența art. 19 din Legea nr. 682/2002, câtă vreme se poate observa la modul cel mai obiectiv că aceasta a avut la dispoziție toate informațiile esențiale în măsură să conducă la formarea unei opinii în acest sens. Pe cale de consecință, aprecierea Tribunalului în sensul că în cauză este incident cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. este fundamental greșită, hotărârea fiind netemeinică, din această perspectivă. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 60 din 24 septembrie 2007, a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că „cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă”. Or, prin motivele invocate de petent în prezenta cerere se tinde la diminuarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 339 din 20 martie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, aspect care nu poate fi invocat pe calea revizuirii – cale extraordinară de atac, deoarece revizuirea este mijlocul procesual prin care sunt înlăturate erorile judiciare comise cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri definitive poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, dacă pe baza acestora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare și nu diminuarea pedepsei aplicate. Prin urmare, neputându-se pronunța o revizuire admisibilă, apelul revizuentului ce vizează reducerea pedepsie, nu mai poate fi analizat. Așa fiind, prin Decizia penală nr. 18/ A din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 1043/F din 19 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, în Dosarul nr. 38713/3/2009.

S-a desființat parțial sentința și, în fond: S-a respins cererea de revizuire formulată de petentul revizuent ca inadmisibilă, cu obligarea acestuia la 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul M.J. S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul S.N., cu obligarea acestuia la 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul M.J. III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs revizuentul condamnat S.N., criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea deciziei din apel și în parte a sentinței instanței de fond și aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivul de critică invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul de față se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Aceasta întrucât, în mod legal și temeinic, cele statuate prin sentința penală nr. 1043/F din 19 noiembrie 2009 a instanței de fond a Tribunalului București, secția I penală, au fost înlăturate întrucât încă de la momentul recursului declarat de către inculpatul S.N. împotriva Deciziei penale nr. 169/ A din 9 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, respectiv 14 iulie 2008, acesta a arătat că a denunțat o altă persoană care făcea trafic de influență, iar pe parcursul soluționării recursului D.N.A.

a comunicat Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin adresa din 27 octombrie 2008, primită de instanță la 30 octombrie 2008, faptul că inculpatul a formulat la data de 27 mai 2008 un denunț împotriva numitului M.S., ce a permis trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a acestuia prin rechizitoriul nr. 152/P/2008 din 27 octombrie 2008 sub aspectul infracțiunii de trafic de influență în formă continuată (declarație de recurs – fila 3 Dosar nr. 36391/3/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție; adresă din 27 octombrie 2008 a D.N.A. - fila 20 același dosar). De asemenea, în același dosar de recurs se află atașate la filele 21 și 22 două adrese ale D.N.A. către S.N. întocmite la datele de 14 octombrie 2008 și 27 octombrie 2008 prin care i s-a comunicat acestuia că denunțul ce a fost formulat la 27 mai 2008 împotriva lui M.S.

s-a finalizat cu rechizitoriul nr. 152/P/2008 din 27 octombrie 2008 prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a aceleiași persoane pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată. În aceste condiții, este greu de crezut că instanța de recurs, după cum s-a reținut în cuprinsul considerentelor hotărârii, nu a avut posibilitatea să analizeze incidența art. 19 din Legea nr. 682/2002, câtă vreme se poate observa la modul cel mai obiectiv că aceasta a avut la dispoziție toate informațiile esențiale în măsură să conducă la formarea unei opinii în acest sens. Pe cale de consecință, aprecierea Tribunalului în sensul că în cauză este incident cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. este fundamental greșită, hotărârea fiind netemeinică, din această perspectivă. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 60 din 24 septembrie 2007, a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că „cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă”. Or, prin motivele invocate de petent în prezenta cerere se tinde la diminuarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 339 din 20 martie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, aspect care nu poate fi invocat pe calea revizuirii - cale extraordinară de atac, deoarece revizuirea este mijlocul procesual prin care sunt înlăturate erorile judiciare comise cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat S.N. împotriva Deciziei penale nr. 18/ A din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2010.