ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1256/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1256/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 1043/F din 19

noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, în

temeiul art. 406 alin. (1) raportat la art. 394 lit. a) C. proc. pen., s-a admis

cererea de revizuire formulată de revizuentul S.N.

S-a anulat în parte sentința

penală nr. 339 din 20 martie 2008 pronunțată de Tribunalul București,

secția a II-a penală, doar cu privire la inculpatul S.N. și,

rejudecând:

În baza art. 2 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 19 din

Legea nr. 682/2002 și art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.N.

(zis P., fiul lui I. și M.) la pedeapsa de 7 ani închisoare.

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a

aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

durată de 3 ani.

S-a aplicat art. 71, art. 64 lit. a)

teza a II-a și b) C. pen.

S-au menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

S-a dedus din pedeapsă perioada

executată, de la 06 septembrie 2007 la zi.

S-a anulat M.E.P.I. nr. 457 din 03

noiembrie 2008 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală,

și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare.

În temeiul art. 192 alin. (3) C.

proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina

acestuia.

S-a reținut că prin Decizia

penală nr. 3489 din 31 octombrie 2008, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 36391/3/2007, s-a

respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.N. împotriva Deciziei penale

nr. 169/ A din 09 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Pentru a hotărî astfel, Curtea

a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 339

din 20 martie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

pronunțată în Dosarul nr. 36391/3/2007, au fost condamnați:

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

cu aplicarea art. 71-64 lit. a) și b) C. pen.

A fost menținută starea de

arest a inculpatului și a fost computată prevenția de la 6

septembrie 2007 la zi.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de

5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen. a

fost revocată liberarea condiționată a restului de 571 zile

rămas neexecutat, din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 989 din 6 octombrie 2004 a Tribunalului București și a fost contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în

cauză, urmând ca inculpatul să execute 5 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit.

a) și b) C. pen.

A fost menținută starea de

arest a inculpatului și a fost dedusă prevenția de la 6

septembrie 2007 la zi.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr.

143/2000 și art. 118 lit. f) C. pen. s-au confiscat cantitățile

de droguri ridicate de la inculpați și au fost depuse la camera de

corpuri delicte.

S-a luat act de cantitățile

de droguri consumate în procesul analizelor de laborator.

În baza art. 118 lit. e) C. pen.

s-au confiscat de la inculpatul R.I. 950 lei și de la inculpatul S.N. 250

lei.

Au fost obligați

inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut, pe baza probelor administrate, că

inculpații, în luna august 2007, în mod repetat, au vândut diverse

cantități de heroină unor colaboratori și investigatori sub

acoperire.

La individualizarea pedepselor

aplicate inculpaților au fost avute în vedere criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen., starea de recidivă a ambilor

inculpați, situația personală a acestora și incidența

prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 în ceea ce îl privește pe

inculpatul R.I.

Împotriva acestei sentințe

penale ambii inculpați au declarat apel.

Inculpatul R.I. nu și-a motivat

apelul și la termenul din 20 iunie 2008 au solicitat să se ia act

că și-l retrage.

Inculpatul S.N. a criticat

hotărârea pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate,

considerat prea mare, solicitând admiterea și pe fond redozarea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 169 din

9 iulie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul S.N. împotriva sentinței penale nr. 339 din 20

martie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a

penală.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul S.N., invocând dispozițiile art. 385

15

alin.

(2) C. proc. pen.

În motivarea recursului a

susținut că deși pe întreg procesul anchetei judiciare a avut o

atitudine sinceră, fapt ce reiese din rechizitoriul nr. 1069/DP/2007, nici

instanța de fond și nici instanța de apel nu i-a acordat

circumstanțe atenuante.

A mai susținut că

deși a denunțat și altă persoană care făcea

trafic de droguri, acest denunț nu s-a materializat în niciun fel, din

motive care nu i-au fost cunoscute, pentru a putea beneficia de

dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.

Înalta Curte a constatat că

recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 19 din O.U.G.

nr. 43/2002, cu consecința reducerii la jumătate a limitelor pedepsei

prevăzute de lege, nu sunt aplicabile în speță, întrucât privesc

denunțarea și facilitarea identificării în timpul urmăririi

penale și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au

săvârșit astfel de infracțiuni.

Rezultă, așadar că

denunțul trebuie făcut în timpul urmăririi penale a persoanei

care a comis una dintre infracțiunile atribuite prin O.U.G. nr. 43/2002.

Cum recurentul a formulat

denunțul împotriva numitului M.S. la data de 27 mai 2008, după

finalizarea urmăririi penale prin emiterea rechizitoriului prin care

recurentul a fost trimis în judecată la 22 octombrie 2007, rezultă

că solicitarea recurentului inculpat de a se reține în favoarea sa

beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de

lege pentru infracțiunea comisă, nu poate fi primită.

Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București la data de 27 ianuarie 2009, S.N. a

solicitat revizuirea acestei cauze, susținând în esență că,

în cursul cercetării judecătorești în faza de apel, a formulat

în data de 27 mai 2008 un denunț împotriva numitului M.S., denunț ce

a fost înregistrat la D.N.A., constituindu-se Dosarul nr. 152/P/2008.

Urmare acestui denunț a fost

depusă în fața instanței de recurs, respectiv Înalta Curte de

Casație și Justiție, o adresă emisă de către

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.N.A. – Secția de Combatere a Corupției, prin care această

instituție comunica faptul că revizuentului nu îi sunt aplicabile dispozițiile

art. 19 din Legea nr. 682/2002 întrucât nu a săvârșit

fapte de corupție. Astfel, Înalta Curte de Casație și

Justiție nu s-a putut pronunța decât în sensul neluării în

considerare a acestui răspuns.

La câteva zile după

pronunțarea deciziei nr. 3489/31 octombrie 2008 de către Înalta Curte

de Casație și Justiție, revizuentului i-a fost comunicată o

nouă adresă de către D.N.A. - Secția de Combatere a

Corupției prin care i se aducea la cunoștință că

beneficiază de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Revizuentul apreciază că D.N.A.

s-a aflat în eroare când a trimis prima adresă, fiind incident astfel

cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen.

Prin referatul nr. 136/III-6/2009

din data de 20 martie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul

București a apreciat că, în raport de motivele invocate de către

condamnatul S.N., se impune recalificarea cererii în contestație la

executare și nu revizuire.

Prin sentința penală nr. 677

din 24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București,

secția I penală, a fost calificată cererea petentului ca fiind o

contestație la executare și respinsă ca neîntemeiată.

Prin Decizia penală nr. 1129

din 27 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, a fost admis recursul declarat de S.N. împotriva

sentinței penale nr. 677 din 24 iunie 2009, pronunțată de

Tribunalul București, secția I penală, iar în baza art. 399 C.

proc. pen., cauza a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Tribunalul București în vederea efectuării de cercetări sub aspectul cererii

de revizuire formulată de condamnatul S.N.

S-a motivat în esență

că, în situația în care petiționarul formulează o cerere

clară și concisă, în cuprinsul căreia sunt expuse în mod

concordant atât argumentele de fapt, cât și dispozițiile legale la

care ele se raportează, intervenția organului judiciar în sensul

recalificării cererii nu se justifică, deoarece echivalează cu

nesocotirea voinței reale a petentului și cu încălcarea

limitelor în care acel organ judiciar a fost sesizat.

Or, în cauza de față este

neîndoielnic că petentul S.N. a înțeles să formuleze o cerere de

revizuire, cerere redactată de către apărător ales și

tinzând în mod neechivoc la revizuire sentinței penale nr. 339/2008 a

Tribunalului București, secția a II-a penală, astfel cum a

susținut condamnatul și în recurs.

Examinând cererea de revizuire,

conform art. 399 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul

București a apreciat că aceasta este inadmisibilă, întrucât

solicitarea revizuentului de a fi reținute în beneficiul său

prevederile art. 19 din Legea nr. 143/2000 a fost analizată în detaliu de

instanța de recurs și a fost respinsă, beneficiul reducerii

pedepsei închisorii prevăzut de art. 19 din Legea nr. 143/2000 acordându-se

făptuitorilor care în cursul urmăririi penale colaborează cu

organele de urmărire penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția I penală la data de 01 octombrie 2009

sub nr. 38713/3/2009.

În etapa admiterii în principiu a

cererii de revizuire, instanța a dispus emiterea unei adrese către

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –

D.N.A., pentru a comunica dacă revizuentul a facilitat, pe parcursul

judecării cauzei a cărei revizuire se cere, identificarea și

tragerea la răspundere penală a altor persoane care au comis

infracțiuni grave.

De asemenea, a dispus atașarea

la dosar, în copie, a procesului-verbal de consemnare a denunțului oral

din data de 27 mai 2008 formulat de S.N. și a rechizitoriului din data de

27 octombrie 2008 întocmit de D.N.A., toate aceste înscrisuri aflându-se în Dosarul

nr. 40335/3/2008, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală.

Analizând cererea de revizuire

formulată de revizuentul S.N., Tribunalul apreciază că este incident

cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., noile

înscrisuri (adresa din data de 09 noiembrie 2009 emisă de D.N.A.,

procesul-verbal de consemnare a denunțului oral din data de 27 mai 2008,

formulat de S.N. și rechizitoriul din data de 27octombrie 2008 întocmit de

D.N.A.), aducând informații esențiale și edificatoare care nu au

fost cunoscute de instanțele care au soluționat fondul cauzei.

Astfel, în timpul

judecății, la data de 27 mai 2008, S.N. a formulat un denunț ce

a permis, împreună cu activitățile de cercetare, identificarea

unor mijloace de probă certe pe baza cărora a fost trimis în judecată,

în stare de arest preventiv, inculpatul M.S. pentru săvârșirea unei

infracțiuni de corupție, respectiv trafic de influență, în

formă continuată, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la

art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

formându-se Dosarul nr. 40335/3/2008 ce se află pe rolul Tribunalului

București, secția a II-a penală.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002,

„Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și

2 și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în

timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau

facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală

a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni

beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute

de lege”.

Contrar celor susținute de

procuror, instanțele care au soluționat fondul cauzei și

căile ordinare de atac nu au cunoscut această împrejurare,

rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată inculpatul M.S. fiind

întocmit la data de 27 octombrie 2008, iar Decizia penală nr. 3489 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul S.N. împotriva Deciziei penale nr. 169/

A din 09 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost

pronunțată la data de 31 octombrie 2008. Este adevărat că

la data când s-a soluționat acest recurs, s-a depus la dosar o adresă

emisă de D.N.A. în care se menționează că inculpatul a

formulat un denunț împotriva lui M.S., însă s-a precizat că

acesta beneficiază de dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.

Justificat instanța de recurs a constatat însă că, în

speță, nu este aplicabil acest act normativ, iar în lipsa altor date,

nu a avut posibilitatea să analizeze incidența art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Așadar, este evident că,

dacă s-ar fi cunoscut această împrejurare, respectiv că, pe baza

denunțului formulat de revizuent, o altă persoană a fost

trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea

unei infracțiuni grave, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (3) lit.

h) din Legea nr. 682/2002, ar fi fost reținut în beneficiul revizuentului art.

19 din Legea nr. 682/2002, având drept consecință reducerea la

jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 2 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000.

Rejudecând cauza, conform art. 405

din C. proc. pen., s-a reținut că, în baza aceleiași

rezoluții infracționale, inculpatul S.N. a comis trei acte materiale

de trafic de droguri de mare risc, infracțiune prevăzută de art.

2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

constând în aceea că:

investigatorul sub acoperire D.I. și colaboratorul V.C. s-au întâlnit cu

inculpatul S.N., în zona străzii I.R. Colaboratorului i-a fost

înmânată suma de 70 lei, ce a înmânat-o inculpatului S.N. pentru o

punguță din material plastic, răsucită la un capăt

și lipită prin ardere, ce conținea o substanță

pulverulentă.

În urma analizelor de laborator, s-a

constatat că această substanță conține heroină cu

masa totală de 0,07 grame.

investigatorul sub acoperire D.I. și colaboratorul său V.C. s-au

deplasat în zona străzii I.R., sector 3, pentru efectuarea unei

cumpărări autorizate de droguri. Colaboratorului i-a fost

înmânată suma de 70 lei, necesară pentru cumpărarea unei doze de

heroină. Împreună cu S.N., colaboratorul s-a deplasat în

direcția C.V., întâlnindu-se cu o tânără de etnie rromă. În

timp ce inculpatul S.N. și colaboratorul se deplasau pe stradă,

inculpatul i-a predat acestuia un obiect de mici dimensiuni - punguță

de material plastic răsucită la un capăt și lipită

prin ardere, inculpatul primind banii de la colaborator.

În urma analizelor de laborator s-a

constatat că substanța din punguliță conține

heroină cu masa totală de 0,12 grame.

investigatorul sub acoperire și colaboratorul său s-au deplasat în

zona străzii I.R., sector 3, pentru efectuarea de cumpărări

autorizate de heroină.

La imobil, colaboratorul s-a

întâlnit cu inculpatul S.N., care, după ce i-a fost dată suma de 100

lei a primit de la inculpat o punguță de material plastic,

răsucită la un capăt și lipită prin ardere.

În urma analizei de laborator s-a

constatat că substanța conține heroină cu masa totală

de 0,10 grame.

Inculpatul a recunoscut

săvârșirea faptei, în modalitatea mai sus expusă,

mărturisirea acestuia coroborându-se cu celelalte mijloace de probă

administrate în cursul primei judecăți: declarațiile

investigatorului sub acoperire D.I. și colaboratorului V.C., rapoartele de

constatare tehnico-științifică, procesele verbale întocmite de

anchetatori.

Așa cum am mai arătat,

întrucât în cursul primei judecăți inculpatul a denunțat o

persoană care a fost trimisă în judecată pentru

săvârșirea unei infracțiuni grave, se va reține în beneficiul

acestuia dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, având drept

consecință reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă

prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea pedepsei ce va

fi aplicată se va ține seama, conform criteriilor prevăzute

de art. 72 C. pen., de gradul ridicat de pericol social al faptei,

de împrejurarea și modalitatea în care a fost comisă, de cantitatea

de droguri traficată, de poziția procesuală adoptată pe

parcursul procesului penal, precum și de calitatea de recidivist a

inculpatului.

Instanța a reținut că

natura faptei, împrejurarea și modalitatea în care a fost comisă, duc

la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor de

natură electorală, astfel că, în temeiul art. 65 și art. 71

C. pen., se impune interzicerea exercitării acestor drepturi de către

inculpat, atât ca pedeapsă complementară, cât și accesorie, cu

excepția dreptului de a alege. Se vor menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Se va deduce din pedeapsă

perioada executată, de la 06 septembrie 2007 la zi.

Se va anula M.E.P.I. nr. 457 din 03

noiembrie 2008 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală,

și va dispune emiterea unui nou mandat de executare.

II. Împotriva acestei sentințe

penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București

și revizuentul S.N., pentru motivele consemnate în partea

introductivă.

Apelul parchetului s-a apreciat ca

fiind fondat, iar al revizuentului nefondat.

La data de 27 ianuarie 2009 petentul

S.N. a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul București,

revizuirea sentinței penale nr. 339 din 20 martie 2008 pronunțată

de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 36391/3/2007,

prin care s-a dispus condamnarea sa la o pedeapsă de 10 ani închisoare sub

aspectul infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit.

b) C. pen.

Hotărârea de condamnare a

rămas definitivă prin Decizia penală nr. 3489 din 31 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul declarat de inculpat fiind

respins ca nefondat.

În susținerea cererii de

revizuire, petentul revizuent S.N. a arătat că la data de 27 mai 2008 a formulat un denunț împotriva numitului M.S., denunț ce a fost înregistrat cu nr. 152/P/2008

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.N.A.

Prin adresa din 5 noiembrie 2008 - D.N.A.

i-a comunicat petentului S.N. faptul că denunțul formulat de acesta

și activitățile de cercetare efectuate au permis identificarea

unor mijloace de probă certe pentru stabilirea vinovăției

numitului M.S., situație în care față de acesta sunt incidente

dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În cuprinsul aceleiași adrese

s-a mai arătat că prin rechizitoriul nr. 152/P/2008 din 27 octombrie 2008

s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului

M.S. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

influență în formă continuată, Tribunalul București,

secția a II-a penală, dispunând arestarea preventivă pentru o

perioadă de 29 zile în baza mandatului de arestare preventivă nr. 186/U.P

din 3 octombrie 2008.

Prin referatul cu nr. 136/III-6/2009

din 20 martie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București

s-a opinat în sensul recalificării cererii de revizuire în

contestație la executare dispunându-se înaintarea acesteia, spre

competentă soluționare, Tribunalului București.

Prin sentința penală nr. 677

din 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția

I-a penală, în Dosarul nr. 13021/3/2009, s-a dispus respingerea, ca

neîntemeiată a contestației la executare formulată de

contestator.

Prin Decizia penală nr. 1129 din

27 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, în Dosarul nr. 13021/3/2009, a fost admis recursul declarat

de contestatorul S.N. împotriva sentinței penale nr. 677 din 24 iunie 2009 a Tribunalului București, dispunându-se casarea sentinței penale recurate și

trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în

vederea efectuării de cercetări sub aspectul cererii de revizuire

formulată de condamnat.

În motivarea acestei soluții,

instanța de control judiciar a constatat că instanța de fond a

recalificat cererea petentului ca fiind o contestație la executare

fără a i se da posibilitatea să își expună punctul de

vedere precum și în absența sa, împrejurare care determină

nulitatea măsurii primei instanțe și „reclamă examinarea

legalității soluției prin raportare la conținutul

inițial al cererii adresate procurorului, reținându-se din

această perspectivă că procurorul nu a efectuat actele de

cercetare în conformitate cu dispozițiile art. 399 C. proc. pen.”.

Urmare a acestei decizii, cauza a

fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București

sub nr. 1632/III-6/2009, la data de 2 octombrie 2009, realizându-se sesizarea

Tribunalului București cu referatul de revizuire prin care s-a solicitat

respingerea cererii de revizuire formulată de petent, ca

inadmisibilă.

Prin sentința penală cu nr.

1043/F din 19 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul

București, secția I-a penală, în Dosarul nr. 38713/3/2009, a

fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuent, dispunându-se

anularea în parte a sentinței penale nr. 339 din 20 martie 2008 pronunțată

de Tribunalul București, secția a II-a penală, doar cu privire

la inculpatul S.N.

După cum rezultă din

considerentele hotărârii atacate, Tribunalul a considerat că în cauză

este incident cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

în condițiile în care noile înscrisuri obținute de instanță

(adresa din 9 noiembrie 2009 emisă de D.N.A., procesul verbal de

consemnare a denunțului oral din 27 mai 2008 formulat de S.N. și

rechizitoriul din 27 octombrie 2008 al D.N.A.) au adus informații

esențiale și edificatoare ce nu au fost cunoscute de instanțele

care au soluționat fondul cauzei.

În acest sens, s-a arătat

că la 27 mai 2008, în timpul judecății, inculpatul S.N. a

formulat un denunț ce s-a finalizat cu trimiterea în judecată, într-o

altă cauză, a lui M.S., sub aspectul infracțiunii prevăzute

de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, conform

rechizitoriului nr. 152/P/2008 din 27 octombrie 2008 al D.N.A.

De asemenea, s-a mai subliniat

că la data soluționării recursului declarat de inculpat

împotriva Deciziei penale nr. 169/ A din 9 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a depus la dosar o

adresă emisă de D.N.A., în care s-a menționat că inculpatul

a formulat un denunț împotriva lui M.S., precizându-se însă în mod

greșit că acesta beneficiază de dispozițiile art. 19 din O.U.G.

nr. 43/2002, astfel că Înalta Curte de Casație și Justiție

nu a avut posibilitatea să analizeze incidența art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Toate aceste considerente avute în

vedere de Tribunal le-a apreciat ca fiind greșite.

Astfel, încă de la momentul

recursului declarat de către inculpatul S.N. împotriva Deciziei penale nr.

169/ A din 9 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală, respectiv 14 iulie 2008, acesta a arătat că a

denunțat o altă persoană care făcea trafic de

influență, iar pe parcursul soluționării recursului D.N.A. a

comunicat Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin adresa

din 27 octombrie 2008, primită de instanță la 30 octombrie 2008,

faptul că inculpatul a formulat la data de 27 mai 2008 un denunț

împotriva numitului M.S., ce a permis trimiterea în judecată, în stare de

arest preventiv a acestuia prin rechizitoriul nr. 152/P/2008 din 27 octombrie 2008

sub aspectul infracțiunii de trafic de influență în formă

continuată (declarație de recurs – fila 3 Dosar nr. 36391/3/2007 al

Înaltei Curți de Casație și Justiție; adresă din 27

octombrie 2008 a D.N.A. - fila 20 același dosar).

De asemenea, în același dosar

de recurs se află atașate la filele 21 și 22 două adrese

ale D.N.A. către S.N. întocmite la datele de 14 octombrie 2008 și 27

octombrie 2008 prin care i s-a comunicat acestuia că denunțul ce a

fost formulat la 27 mai 2008 împotriva lui M.S. s-a finalizat cu rechizitoriul nr.

152/P/2008 din 27 octombrie 2008 prin care s-a dispus trimiterea în

judecată în stare de arest preventiv a aceleiași persoane pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în

formă continuată.

În aceste condiții, este greu

de crezut că instanța de recurs, după cum s-a reținut în

cuprinsul considerentelor hotărârii, nu a avut posibilitatea să

analizeze incidența art. 19 din Legea nr. 682/2002, câtă vreme se

poate observa la modul cel mai obiectiv că aceasta a avut la

dispoziție toate informațiile esențiale în măsură

să conducă la formarea unei opinii în acest sens.

Pe cale de consecință,

aprecierea Tribunalului în sensul că în cauză este incident cazul

prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este fundamental

greșită, hotărârea fiind netemeinică, din această

perspectivă.

Pe de altă parte, prin Decizia nr.

60 din 24 septembrie 2007, a Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-a stabilit că „cererea de revizuire care se

întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C.

proc. pen., este inadmisibilă”.

Or, prin motivele invocate de petent

în prezenta cerere se tinde la diminuarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată

prin sentința penală nr. 339 din 20 martie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, aspect care nu poate fi invocat

pe calea revizuirii – cale extraordinară de atac, deoarece revizuirea este

mijlocul procesual prin care sunt înlăturate erorile judiciare comise cu

privire la faptele reținute printr-o hotărâre

judecătorească definitivă.

Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a)

și alin. (2) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri definitive poate

fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, dacă pe baza

acestora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a

procesului penal ori de condamnare și nu diminuarea pedepsei aplicate.

Prin urmare, neputându-se

pronunța o revizuire admisibilă, apelul revizuentului ce vizează

reducerea pedepsie, nu mai poate fi analizat.

Așa fiind, prin Decizia penală

nr. 18/ A din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția

I-a penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 1043/F din 19

noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția

I-a penală, în Dosarul nr. 38713/3/2009.

S-a desființat parțial

sentința și, în fond:

S-a respins cererea de revizuire

formulată de petentul revizuent ca inadmisibilă, cu obligarea

acestuia la 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariu

avocat oficiu s-a avansat din fondul M.J.

S-a respins, ca nefondat, apelul

declarat de revizuentul S.N., cu obligarea acestuia la 400 lei cheltuieli

judiciare statului, din care 200 lei onorariu avocat oficiu s-a avansat din

fondul M.J.

III. Împotriva acestei decizii

penale a declarat recurs revizuentul condamnat S.N., criticând-o ca

netemeinică, solicitând casarea deciziei din apel și în parte a

sentinței instanței de fond și aplicarea dispozițiilor art.

19 din Legea nr. 682/2002.

Examinând actele și

lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivul de

critică invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere

că recursul de față se privește ca nefondat și

urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta întrucât, în mod legal

și temeinic, cele statuate prin sentința penală nr. 1043/F din

19 noiembrie 2009 a instanței de fond a Tribunalului București,

secția I penală, au fost înlăturate întrucât încă de la

momentul recursului declarat de către inculpatul S.N. împotriva Deciziei penale

nr. 169/ A din 9 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală, respectiv 14 iulie 2008, acesta a arătat că a

denunțat o altă persoană care făcea trafic de

influență, iar pe parcursul soluționării recursului D.N.A. a

comunicat Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin adresa

din 27 octombrie 2008, primită de instanță la 30 octombrie 2008,

faptul că inculpatul a formulat la data de 27 mai 2008 un denunț

împotriva numitului M.S., ce a permis trimiterea în judecată, în stare de

arest preventiv a acestuia prin rechizitoriul nr. 152/P/2008 din 27 octombrie

2008 sub aspectul infracțiunii de trafic de influență în

formă continuată (declarație de recurs – fila 3 Dosar nr. 36391/3/2007

al Înaltei Curți de Casație și Justiție; adresă din 27

octombrie 2008 a D.N.A. - fila 20 același dosar).

De asemenea, în același dosar

de recurs se află atașate la filele 21 și 22 două adrese

ale D.N.A. către S.N. întocmite la datele de 14 octombrie 2008 și 27

octombrie 2008 prin care i s-a comunicat acestuia că denunțul ce a

fost formulat la 27 mai 2008 împotriva lui M.S. s-a finalizat cu rechizitoriul nr.

152/P/2008 din 27 octombrie 2008 prin care s-a dispus trimiterea în

judecată în stare de arest preventiv a aceleiași persoane pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în

formă continuată.

În aceste condiții, este greu

de crezut că instanța de recurs, după cum s-a reținut în

cuprinsul considerentelor hotărârii, nu a avut posibilitatea să

analizeze incidența art. 19 din Legea nr. 682/2002, câtă vreme se

poate observa la modul cel mai obiectiv că aceasta a avut la

dispoziție toate informațiile esențiale în măsură

să conducă la formarea unei opinii în acest sens.

Pe cale de consecință,

aprecierea Tribunalului în sensul că în cauză este incident cazul

prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este fundamental

greșită, hotărârea fiind netemeinică, din această

perspectivă.

Pe de altă parte, prin Decizia nr.

60 din 24 septembrie 2007, a Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-a stabilit că „cererea de revizuire care se

întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc.

pen., este inadmisibilă”.

Or, prin motivele invocate de petent

în prezenta cerere se tinde la diminuarea pedepsei de 10 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 339 din 20 martie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, aspect care nu poate fi invocat

pe calea revizuirii - cale extraordinară de atac, deoarece revizuirea este

mijlocul procesual prin care sunt înlăturate erorile judiciare comise cu

privire la faptele reținute printr-o hotărâre

judecătorească definitivă.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul

condamnat S.N. împotriva Deciziei penale nr. 18/ A din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală.

Obligă recurentul revizuent condamnat la plata

sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 31 martie 2010.