ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2867/2013

Deliberând asupra

cererii de contestație în anulare de față, constată următoarele:

La 28 februarie 2013, pe rolul Tribunalului

București, secția I penală, a fost, înregistrată sub nr. 8729/3/2013, cererea

de contestație la executare formulată de contestatorul V.A.M., deținut în

Spital - Penitenciar Jilava, împotriva Sentinței penale nr. 99 din 11 februarie

2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr.

39072/3/2006.

În motivarea,

contestației petentul a arătat că dosarul, mai sus menționat a fost soluționat

fără ca el să fie citat, deși se afla în arest preventiv într-o altă cauză,

astfel că nu a putut beneficia de dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen., așa cum au beneficiat alți inculpați din acest dosar.

În ședința publică

din 12 martie 2013, Tribunalul, din oficiu, a pus în discuție calificarea

cererii ca fiind contestație în anulare și declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, prin Sentința

penală nr. 192 F din 12 martie 2013, Tribunalul București, secția I penală, în

temeiul art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 389 alin. (1) C. proc. pen., a

declinat competența de soluționare a contestației în anulare formulată de

contestatorul V.A.M. către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

cu motivarea, că, potrivit art. 389 alin. (1). C. proc. pen., contestația în

anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e) se introduce

la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cauza înregistrându-se sub nr.

8729/3/2013.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 99 din 11 februarie 2010 a Tribunalului București, secția I penală,

inculpatul V.A.M. (fiul lui M. și al C.) a fost condamnat la:

- 5 ani închisoare,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. a), raportat la art. 74 lit.

c) și art. 76 lit. a), cu aplicarea art. 80 C. pen.

În baza art. 65 C.

pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată

de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 83 C.

pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani

închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 506/2004 a Judecătoriei Sector 3

București, și s-a dispus executarea în întregime a acelei pedepse, alături de

pedeapsa aplicată, prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând a executa, în

total, pedeapsa de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea

pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea

art. 71., 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

- 3 ani închisoare

pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplic. art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. a) , raportat la art. 74 lit. c)

și art. 76 lit. b), cu aplicarea art. 80 C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 83 C.

pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani

închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 506/2004 a Judecătoriei Sector 3

București și s-a dispus executarea în întregime a acelei pedepse alături de pedeapsa

aplicată prin prezenta hotărâre, în total, 5 ani închisoare.

În baza art. 33 - 34

C. pen. cele două pedepse rezultante au fost contopite în pedeapsa cea mai

grea, de 7 ani închisoare, și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei

principale.

S-a făcut aplicarea

art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.:

În baza art. 88 C.

pen. a fost dedusă prevenția, de la 17 mai 2006 la 26 octombrie 2007.

Prin aceeași sentință

penală au mai fost condamnați inculpații S.T., G.A.A., S.A.R., G.F., C.T.,

D.C., P.A.B., S.D., A.D.Ș., C.G.G., L.R.V., M.M., I.G., S.R.T., D.N., F.T.A.,

N.D., B.G., C.V., Z.I.M., B.I.L. și E.A.F.

Împotriva acestei

sentințe inculpatul a declarat apel, care, prin Decizia penală nr. 315/A din 20

octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost respins

ca nefondat, acesta fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare în cuantum

de 1.400 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în suma de

400 RON, s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva deciziei

mai sus arătate, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT și inculpații - S.T., C.T.,

A.D.Ș., I.G., F.T.A., N.D., B.G., C.V., Z.I.M., B.I.L., G.A.A., C.G.G., S.R.T.

și D.N.

În recursul

Parchetului decizia penală atacată a fost criticată pentru nelegalitate și

netemeinicie sub următoarele aspecte:

- greșita achitare a

inculpaților G.F., F.T.A. și E.A.F., caz de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.;

- greșita

individualizare a pedepselor, aplicate inculpaților S.T., S.A.R., C.T., D.C.,

P.A.B., S.D., A.D.Ș., L.R.V., M.M., I.G., F.T.A., N.D., B.G., C.V.,. Z.I.M.,

B.I.L., V.A.M., G.A.A., C.G.G., S.R.T. și D.N., solicitând în acest sens

înlăturarea circumstanțelor atenuante judiciare și majorarea pedepselor

aplicate - caz de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 din C. proc.

pen.

Prin Decizia penală

nr. 3351 din 19 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

pronunțată în Dosarul nr. 39072/3/2006, a fost respins ca nefondat recursul

formulat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT în

privința intimatului inculpat V.A.M., cu motivarea că pedeapsa a fost corect

individualizată, Sentința penală nr. 99 din 11 februarie 2010 a Tribunalului

București, secția I penală, rămânând astfel definitivă.

Împotriva acestei din

urmă decizii contestatorul V.A.M., invocând ca temei de drept art. 386 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., a formulat cerere de contestație în anulare, arătând

că, la data soluționării cauzei în recurs - 5 octombrie 2012 - se afla în stare

de arest, în altă cauză, și nu a fost citat la locul de deținere neparticipând

astfel la judecarea recursului - defavorabil - declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT.

Asupra cererii de

contestație în anulare de față;

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori

ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind, deci, o cale de anulare pentru

vicii și nulități privind actele de procedură, ce trebuie folosită numai în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în

care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea

principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de

cale extraordinară de atac al contestației în anulare constituie o garanție că

această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând

de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile

judecătorești definitive.

Conform dispozițiilor

art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare întemeiată pe

dispozițiile art. 386 lit. a) -c) și e) C. proc. pen. este supusă unei

verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se

pronunța asupra fondului cererii de contestație în anulare, instanța este

obligată să examineze admisibilitatea în principiu a acesteia.

În această etapă

procesuală, instanța verifică dacă cererea introdusă privește o hotărâre

definitivă, dacă a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc.

pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele

limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației

s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale

definitive se poate face contestație în anulare când procedura de citare a

părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu

a fost îndeplinită conform legii.

Potrivit art. 391

alin. (1) C. proc. pen., instanța examinează admisibilitatea în principiu a

cererii de contestație pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e)

fără citarea părților.

Dacă instanța

constată că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că

motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386

și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la

dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Analizându-se, în

lumina sus-arătatelor texte de lege, actele și lucrările dosarului, se constată

că, în cuprinsul încheierii de ședință de la al doilea termen de judecată a

cauzei în recurs - 8 iunie 2012 - s-a consemnat - și această consemnare nu a

fost denunțată ca falsă - că inculpatul intimat V.A.M. a fost prezent personal,

luând astfel în cunoștință următorul termen de judecată - 7 septembrie 2012 -

motiv pentru care el nu a mai fost citat nici pentru acest proxim termen de

judecată - 7 septembrie 2012 - și nici pentru cel ce i-a urmat - 5 octombrie

2012 (când au avut loc dezbaterile în recurs) - în virtutea prezumției dedusă

din luarea în cunoștință a proximului termen de judecată.

Se constată,

totodată, absența din dosarul cauzei a oricărei dovezi - că, atât anterior

datei de 8 iunie 2012 cât și după acesta dată, inculpatul s-ar fi găsit în

stare de detenție (în executarea unei pedepse anterioare), cu toate că nimic nu

l-a împiedicat ca, de la locul de deținere, printr-o corespondență, să

informeze în timp util instanța de recurs asupra acestei împrejurări.

Așa fiind chiar dacă

primele două condiții de admisibilitate în principiu a acestei căi

extraordinare de atac, prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., sunt

îndeplinite, cea de a treia condiție, ce se analizează cumulativ cu primele

două, nu este îndeplinită din moment ce instanța de recurs nu a dispus de nici

o dovadă că, la 5 octombrie 2012 data dezbaterilor în recurs, contestatorul

V.A.M., ce avea calitatea de intimat inculpat, era arestat iar nu liber.

Pe lângă cele mai sus

arătate, Înalta Curte mai constată că, prin admiterea contestației în anulare

s-ar ajunge la rejudecarea recursului procurorului declarat în defavoarea

intimatului inculpat V.A.M. (contestator în prezenta cauză), prin care s-a

solicitat înlăturarea circumstanțelor atenuante judiciare reținute în favoarea

acestuia, neputându-se lua în discuție vreun caz de casare la cererea

inculpatului V.A.M. care nu a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în

apel.

Pentru considerentele

expuse, cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul V.A.M.

împotriva Deciziei penale nr. 3351 din 19 octombrie 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 39072/3/2006, va fi respinsă ca

inadmisibilă.

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen. contestatorul va fi obligat plata sumei de 200 RON, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul

V.A.M. împotriva Deciziei penale nr. 3351 din 19 octombrie 2012 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 39072/3/2006.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 septembrie 2113.

Procesat

de GGC - NN