ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2867/2013

Deliberând asupra cererii de contestație în anulare de față, constată următoarele: La 28 februarie 2013, pe rolul Tribunalului București, secția I penală, a fost, înregistrată sub nr. 8729/3/2013, cererea de contestație la executare formulată de contestatorul V.A.M., deținut în Spital - Penitenciar Jilava, împotriva Sentinței penale nr. 99 din 11 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 39072/3/2006. În motivarea, contestației petentul a arătat că dosarul, mai sus menționat a fost soluționat fără ca el să fie citat, deși se afla în arest preventiv într-o altă cauză, astfel că nu a putut beneficia de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., așa cum au beneficiat alți inculpați din acest dosar.

În ședința publică din 12 martie 2013, Tribunalul, din oficiu, a pus în discuție calificarea cererii ca fiind contestație în anulare și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, prin Sentința penală nr. 192 F din 12 martie 2013, Tribunalul București, secția I penală, în temeiul art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 389 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatorul V.A.M. către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cu motivarea, că, potrivit art. 389 alin. (1). C. proc. pen., contestația în anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e) se introduce la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cauza înregistrându-se sub nr. 8729/3/2013.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 99 din 11 februarie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul V.A.M. (fiul lui M. și al C.) a fost condamnat la: - 5 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. a), raportat la art. 74 lit. c) și art. 76 lit. a), cu aplicarea art. 80 C. pen. În baza art. 65 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 83 C. pen.

a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 506/2004 a Judecătoriei Sector 3 București, și s-a dispus executarea în întregime a acelei pedepse, alături de pedeapsa aplicată, prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând a executa, în total, pedeapsa de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. S-a făcut aplicarea art. 71., 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. - 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. a) , raportat la art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b), cu aplicarea art. 80 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 506/2004 a Judecătoriei Sector 3 București și s-a dispus executarea în întregime a acelei pedepse alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, în total, 5 ani închisoare. În baza art. 33 - 34 C. pen. cele două pedepse rezultante au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.: În baza art. 88 C. pen.

a fost dedusă prevenția, de la 17 mai 2006 la 26 octombrie 2007. Prin aceeași sentință penală au mai fost condamnați inculpații S.T., G.A.A., S.A.R., G.F., C.T., D.C., P.A.B., S.D., A.D.Ș., C.G.G., L.R.V., M.M., I.G., S.R.T., D.N., F.T.A., N.D., B.G., C.V., Z.I.M., B.I.L. și E.A.F. Împotriva acestei sentințe inculpatul a declarat apel, care, prin Decizia penală nr. 315/A din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost respins ca nefondat, acesta fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 1.400 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în suma de 400 RON, s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Împotriva deciziei mai sus arătate, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT și inculpații - S.T., C.T., A.D.Ș., I.G., F.T.A., N.D., B.G., C.V., Z.I.M., B.I.L., G.A.A., C.G.G., S.R.T.

și D.N. În recursul Parchetului decizia penală atacată a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: - greșita achitare a inculpaților G.F., F.T.A. și E.A.F., caz de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen.; - greșita individualizare a pedepselor, aplicate inculpaților S.T., S.A.R., C.T., D.C., P.A.B., S.D., A.D.Ș., L.R.V., M.M., I.G., F.T.A., N.D., B.G., C.V.,. Z.I.M., B.I.L., V.A.M., G.A.A., C.G.G., S.R.T. și D.N., solicitând în acest sens înlăturarea circumstanțelor atenuante judiciare și majorarea pedepselor aplicate - caz de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 din C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 3351 din 19 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 39072/3/2006, a fost respins ca nefondat recursul formulat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT în privința intimatului inculpat V.A.M., cu motivarea că pedeapsa a fost corect individualizată, Sentința penală nr. 99 din 11 februarie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, rămânând astfel definitivă. Împotriva acestei din urmă decizii contestatorul V.A.M., invocând ca temei de drept art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a formulat cerere de contestație în anulare, arătând că, la data soluționării cauzei în recurs - 5 octombrie 2012 - se afla în stare de arest, în altă cauză, și nu a fost citat la locul de deținere neparticipând astfel la judecarea recursului - defavorabil - declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT.

Asupra cererii de contestație în anulare de față; Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind, deci, o cale de anulare pentru vicii și nulități privind actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive. Tocmai caracterul de cale extraordinară de atac al contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) -c) și e) C. proc. pen. este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra fondului cererii de contestație în anulare, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a acesteia. În această etapă procesuală, instanța verifică dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Potrivit dispozițiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii. Potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e) fără citarea părților. Dacă instanța constată că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Analizându-se, în lumina sus-arătatelor texte de lege, actele și lucrările dosarului, se constată că, în cuprinsul încheierii de ședință de la al doilea termen de judecată a cauzei în recurs - 8 iunie 2012 - s-a consemnat - și această consemnare nu a fost denunțată ca falsă - că inculpatul intimat V.A.M. a fost prezent personal, luând astfel în cunoștință următorul termen de judecată - 7 septembrie 2012 - motiv pentru care el nu a mai fost citat nici pentru acest proxim termen de judecată - 7 septembrie 2012 - și nici pentru cel ce i-a urmat - 5 octombrie 2012 (când au avut loc dezbaterile în recurs) - în virtutea prezumției dedusă din luarea în cunoștință a proximului termen de judecată.

Se constată, totodată, absența din dosarul cauzei a oricărei dovezi - că, atât anterior datei de 8 iunie 2012 cât și după acesta dată, inculpatul s-ar fi găsit în stare de detenție (în executarea unei pedepse anterioare), cu toate că nimic nu l-a împiedicat ca, de la locul de deținere, printr-o corespondență, să informeze în timp util instanța de recurs asupra acestei împrejurări. Așa fiind chiar dacă primele două condiții de admisibilitate în principiu a acestei căi extraordinare de atac, prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., sunt îndeplinite, cea de a treia condiție, ce se analizează cumulativ cu primele două, nu este îndeplinită din moment ce instanța de recurs nu a dispus de nici o dovadă că, la 5 octombrie 2012 data dezbaterilor în recurs, contestatorul V.A.M., ce avea calitatea de intimat inculpat, era arestat iar nu liber.

Pe lângă cele mai sus arătate, Înalta Curte mai constată că, prin admiterea contestației în anulare s-ar ajunge la rejudecarea recursului procurorului declarat în defavoarea intimatului inculpat V.A.M. (contestator în prezenta cauză), prin care s-a solicitat înlăturarea circumstanțelor atenuante judiciare reținute în favoarea acestuia, neputându-se lua în discuție vreun caz de casare la cererea inculpatului V.A.M. care nu a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel. Pentru considerentele expuse, cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul V.A.M. împotriva Deciziei penale nr. 3351 din 19 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 39072/3/2006, va fi respinsă ca inadmisibilă.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul va fi obligat plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul V.A.M. împotriva Deciziei penale nr. 3351 din 19 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 39072/3/2006. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 septembrie 2113. Procesat de GGC - NN