ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 201/2010

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 212/ A de la 16 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 6401/2/2009 (1668/2009) a fost declinată competența soluționării contestației în anulare formulată de condamnatul O.M. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei s-a suportat din fondul M.J. În considerentele deciziei, curtea de apel a reținut că prin cererea promovată pe rolul instanței la data de 09 iulie 2009 și înregistrată sub nr. 6401/2/2099 contestatorul O.M. a formulat contestație în anulare împotriva sentinței penale nr. 273/ F din 20 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița.

În motivarea cererii contestatorul a arătat că, la data de 9 februarie 2004 a plecat în Franța unde a efectuat examene medicale și a suferit o intervenție chirurgicală, astfel că nu a fost prezent la data judecării cauzei penale de către Tribunalul Ialomița și prin care a fost condamnat la pedeapsa de 13 ani închisoare și în lipsa sa împotriva acestei hotărâri a declarat apel sora sa. Contestatorul a invocat ca temei legal al contestației în anulare formulată dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. Curtea examinând contestația în anulare de față a constatat că competența materială de soluționare revine Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 389 C. proc.

pen. contestația în anulare pentru cazurile prevăzute de art. 385 lit. a) – c) se introduce la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere. În speță prin sentința penală a instanței de fond, Tribunalul Ialomița s-a dispus condamnarea contestatorului O.M. la pedeapsa de 13 ani închisoare, hotărâre care a rămas definitivă prin nerecurare la data de 17 noiembrie 2006. Astfel fiind și având în vedere prevederile art. 389 C. proc. pen. s-a constatat că prezenta contestație în anulare, întemeiată pe art. 386 lit. a) C. proc. pen. trebuia introdusă la instanța de recurs are competență materială de soluționare a acesteia și anume Înaltei Curți de Casație și Justiție, considerente față de care în baza art. 42 C. proc.

pen. s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei contestații în anulare.

Astfel, cauza a fost înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 6401/2/2009 la 19 noiembrie 2009. Prin adresa formulată și aflată la fila 3 dosarul Înaltei Curți, s-a solicitat Tribunalului Ialomița, secția penală, înaintarea Dosarului nr. 320/2006 în care a fost pronunțată sentința penală nr. 273/ F din 20 iunie 2006 precum și toate dosarele componente, urmând ca dosarul să fie trimis după termenul din 21 ianuarie 2010. De asemenea a fost întocmit un referat la data de 14 ianuarie 2010, ca urmare a verificării în arhiva penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultând că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se află Dosarul nr. 151/98/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul 10 cu termen la 26 februarie 2010 care în dosarele componente și Dosarul nr. 320/2006 al Tribunalului Ialomița, Dosarul nr. 6935/2/2006 al Curții de Apel București, precum și Dosarul nr. 6935/2/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în care s-a pronunțat Decizia penală nr. 3280 din 19 iunie 2007 și este necesar soluționării prezentei cauze.

Astfel, au fost atașate acestei cauze dosarele mai sus menționate. Prin Decizia penală nr. 3280 din 19 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6935/2/2006 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.M. împotriva Deciziei penale nr. 756/ A din 26 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Pentru a decide astfel, instanța supremă, ca instanță de recurs a reținut că prin sentința penală nr. 273 din 20 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Ialomița s-a dispus, în baza art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen.

condamnarea inculpatului O.M. la pedeapsa de 13 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. În baza art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13, art. 37 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen. același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. Potrivit art. 33-34 C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 13 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. În baza art. 61 alin. (2) C. pen. s-a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul de 307 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 245 din 29 octombrie 2002 pronunțată de Tribunalul Vaslui, restabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 13 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

S-a făcut în cauză aplicarea art. 71-64 lit. a), b), c) C. pen. În baza art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 s-a dispus ca hotărârea să fie comunicată Oficiului Registrului Comerțului/Tribunalul Ialomița. În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.C. SRL Manasia la plata despăgubirilor către părțile civile. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că esență, că din luna noiembrie 2003, inculpatul O.M. a devenit asociat unic și administrator al SC V.C. SRL, cu sediul în comuna Manasia, jud. Ialomița și în această calitate a înșelat mai multe societăți comerciale de la care a achiziționat mărfuri, dându-le în schimb file de C.E.C.

fără să existe disponibil în cont. S-a mai stabilit că fapta aceluiași inculpat care nu a înregistrat în evidențele contabile facturile de cumpărare și de vânzare a mărfurilor și nu a depus declarațiile de TVA, determinând astfel prejudicierea bugetului de stat prin neplata taxelor și impozitelor datorate, constituie infracțiunea de evaziune fiscală. Împotriva acestei sentințe s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București apel în care figurează ca apelant inculpatul, fără însă ca semnătura, comparată cu alte scripte aflate la dosar, să pară că îi aparține. Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 756/ A din 26 octombrie 2006 a respins, ca inadmisibil apelul declarat în numele inculpatului O.M., obligându-l la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că semnătura aflată pe cererea de declarare a apelului, comparată fiind cu alte scripte aflate la dosar, nu pare să-i aparțină inculpatului. În aceste condiții, instanța de apel, a pus în discuție, din oficiu problema inadmisibilității apelului în contextul în care nu s-a făcut nici o dovadă că persoana care a declarat apelul face parte dintre cele menționate expres și limitativ în dispozițiile art. 362 C. proc. pen. Pentru aceste motive, instanța a constatat apelul inadmisibil ca fiind declarat de o persoană fără calitate. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul. S-a considerat că recursul declarat de inculpat este nefondat.

Examinându-se actele și lucrările dosarului s-a constatat că în mod corect prima instanță de control judiciar a respins ca inadmisibil apelul declarat în numele inculpatului O.M., întrucât nu s-a făcut dovada că persoana care a semnat cererea de declarare a apelului face parte dintre cele menționate expres și limitativ în dispozițiile art. 362 C. proc. pen. Examinând recursul declarat de inculpatul O.M. împotriva deciziei instanței de apel în raport și cu excepția tardivității pusă în discuția părților de instanță, Înalta Curte a considerat recursul inculpatului ca fiind tardiv pentru considerentele ce se vor arăta. Potrivit art. 385 3 C. proc. pen. termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.

Dispozițiile art. 363-365 C. proc. pen. privind data de la care curge termenul, repunerea în termen și declararea peste termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător. În conformitate cu art. 363 alin. (3) C. proc. pen., pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare. Pentru părțile care au lipsit, atât la dezbateri, cât și la pronunțare, precum și pentru inculpatul deținut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituții militare de învățământ, ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care au lipsit de la pronunțare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

Din analiza cauzei a rezultat că inculpatul, aflat în stare de libertate, a lipsit de la dezbaterile ce au avut loc la data de 26 octombrie 2006, așa cum rezultă din practicarea deciziei instanței de apel, la aceeași dată fiind pronunțată și hotărârea. Copia de pe dispozitivul deciziei penale a fost comunicată la domiciliul inculpatului din România, Bârlad, jud. Vaslui, la data de 2 noiembrie 2006, adresă unde acesta a fost citat de instanța de apel. Cererea de declarare a recursului de către inculpat poartă data de 22 noiembrie 2006, mențiune aflată pe verso-ul memoriului ce a fost înregistrat la Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, acesta susținând că hotărârea i-a fost trimisă în Franța, unde locuiește în prezent de numita Ș.V., el luând efectiv la cunoștință de aceasta abia la data de 22 noiembrie 2006 când a și declarat prezentul recurs.

Din compararea datelor mai sus arătate a rezultat că termenul de 10 zile prevăzut de lege a fost depășit deoarece de la data de 2 noiembrie 2006 la data de 22 noiembrie 2006 au trecut mai mult de 10 zile. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.M. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, s-a avansat din fondul M.J. În raport cu cele mai sus menționate, Înalta Curte constată că a fost investită prin hotărârea de declinare a competenței de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatorul condamnat O.M.

prin decizia curții de apel indicate, cu această cale extraordinară de atac exercitată de contestator împotriva Deciziei penale nr. 3280 din 19 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 6935/2/2006, decizie prin care a fost soluționat în condițiile arătate recursul declarat de recurentul inculpat O.M. Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat O.M., sub aspectul admisibilității în principiu, potrivit art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte constată ca fiind inadmisibilă contestația în anulare pentru considerentele ce se vor arăta. Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură și nu un motiv care ar constitui o nulitate privind fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual. Totodată, din perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a folosit enumerarea expresă și limitativă a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul contestației în anulare, ceea ce reprezintă o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care le au hotărârile judecătorești definitive.

Astfel, în conținutul dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, sunt prevăzute cazurile de contestație în anulare, statuându-se că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i) 1 , cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1) 1 ori art. 385 16 alin. (1) Dispozițiile art. 387 din același cod referitoare la cererea de contestație stipulează condițiile referitoare la aceasta, respectiv la titulari și motive, în sensul că: „(1) Contestația în anulare poate fi făcută de oricare dintre părți, iar contestația pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. c) și d), și de procuror.

(2) În cererea de contestație în anulare pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e) trebuie să se arate toate cazurile de contestație pe care le poate invoca contestatorul și toate motivele aduse în sprijinul acestora.” Totodată, dispozițiile art. 388 din același cod evidențiază în mod expres termenul de introducere astfel „(1) Contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) și e) poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părți, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere. (2) Contestația pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d ) poate fi introdusă oricând.” De asemenea, în art. 391 C. proc.

pen., legiuitorul a prevăzut că „(1) Instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e), fără citarea părților. (2) Instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.” Înalta Curte, verificând contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat O.M., prin prisma dispozițiilor art. 391 C. proc.

pen., referitoare la admisibilitatea în principiu, a constatat că motivul invocat de către contestator privind lipsa sa din motive medicale de la judecata cauzei în primă instanță la Tribunalul Ialomița, instanță care l-a condamnat la 13 ani închisoare, pe de-o parte, nu se regăsește printre cele expres și limitativ prevăzute de art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen., referitoare la contestația în anulare, iar pe de altă parte dispozițiile de la art. 386 lit. a) C. proc. pen., se referă la neîndeplinirea procedurii de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, așa încât lipsa inculpatului de la judecata în primă instanță nu se circumstanțiază cazului de contestație menționat.

De altfel, dacă s-ar avea în vedere contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat O.M., din perspectiva cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., în raport cu acest motiv invocat la data judecării cauzei în recurs, respectiv împotriva deciziei pronunțate, Înalta Curte consideră că această cale de atac a fost exercitată și cu depășirea termenului de 10 zile stipulat de art. 388 alin. (1) din C. proc. pen. Prin sintagma folosită de legiuitor în art. 388 alin. (1) C. proc. pen. „…cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării” se înțelege data efectivă a începerii executării, respectiv atunci când condamnatul a fost arestat și depus la locul de deținere și nicidecum data întocmirii actelor de executare și anume emiterea mandatului de executare, care ar însemna „punerea în executare”, această din urmă semnificație nefiind avută în vedere de către legiuitor în conținutul normei mai sus arătate.

Termenul de 10 zile mai sus menționat este un termen procedural ce se calculează în condițiile art. 186 alin. (2) C. proc. pen. Astfel, „art. 186 alin. (2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește.” Or, din analiza cauzei rezultă că a fost emis mandatul de executare la data de 17 noiembrie 2006 de către Tribunalul Ialomița, în baza sentinței penale nr. 273/ F din 20 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Ialomița privind pe inculpatul O.M., urmând să execute pedeapsa de 13 ani închisoare, aflat la fila 110 din Dosarul nr. 320/2006 al Tribunalului Ialomița.

Din adresa Penitenciarului București - Rahova din 16 aprilie 2008, aflată la fila 148 Dosarul Tribunalului Ialomița cu nr. 320/2006 rezultă că la data de 10 aprilie 2008 a fost înmatriculat în penitenciar numitul O.M., în baza mandatului de executare emis de Tribunalul Ialomița, arătându-se că prin Hotărârea nr. 273 din data de 20 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Ialomița a fost condamnat la 13 ani pentru înșelăciune, a fost arestat de I.G.P.R. București la data de 10 aprilie 2008, pedeapsa începe la 10 mai 2010 și expiră la 09 octombrie 2028. În raport cu cele mai sus arătate rezultă că data de la care se calculează termenul de 10 zile prevăzut de art. 388 C. proc. pen., în care condamnatul O.M.

putea formula contestație în anulare este data de 10 aprilie 2008, data încarcerării în Penitenciarul Rahova și care expira la data de 21 aprilie 2008, iar contestația în anulare formulată de condamnat, a fost datată la 6 iulie 2009 de contestator și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 6401/2/2009 la 09 iulie 2009 (fila 1 dosarul curții de apel), cauză declinată la instanța competentă, respectiv Înalta Curte, așa încât exercitarea căii extraordinare de atac de către contestatorul condamnat O.M. s-a făcut cu depășirea termenului menționat. Așadar, în cauză nu este îndeplinită una din condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., respectiv aceea cu privire la formularea în termen a contestației în anulare, condiție a cărei examinare primează, în raport cu analiza motivului de contestație în anulare invocat, așa încât nerespectarea condiției mai sus menționate atrage inadmisibilitatea contestației în anulare formulată de contestatorul condamnat O.M. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat O.M. împotriva Deciziei penale nr. 3280 din 19 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosar nr. 6935/2/2006. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga contestatorul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat O.M. împotriva Deciziei penale nr. 3280 din 19 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosar nr. 6935/2/2006. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 21 ianuarie 2010.