ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5174/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin precizarea și extinderea de acțiune

formulată de A.C. în cadrul Dosarului nr. 1198/117/2011, disjuns din Dosarul

nr. 7088/117/2010 al Tribunalului Cluj, având ca obiect plângere împotriva

dispoziției Primarului Mun. Cluj Napoca din 2 iulie 2007, în contradictoriu cu

pârâta C.C.S.D., s-a solicitat obligarea pârâtei față de care s-a extins

plângerea la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubiri în temeiul

titlului VII din Legea nr. 247/2007 pentru apartamentul din Cluj-Napoca, înscris

în C.F. a localității Cluj-Napoca, C.F. colectivă Cluj-Napoca.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că din cuprinsul întâmpinării formulate de către A.N.R.P. a rezultat

că nu a fost emisă decizia conținând titlul de despăgubire, procedura administrativă

nefiind finalizată.

Prin întâmpinare,

pârâta a invocat excepția prematurității cererii, în contextul în care, deși

s-a întocmit raportul de evaluare, procedura administrativă se suspendă de

drept, până la soluționarea irevocabilă a plângerii îndreptate împotriva

dispoziției prin care s-a constatat dreptul antecesoarei reclamantei la

despăgubiri.

Prin încheierea

ședinței publice din 30 septembrie 2011, tribunalul a disjuns petitul referitor

la obligarea pârâtei C.C.S.D. la emiterea titlului de despăgubire, fiind astfel

format Dosarul nr. 8485/117/2011, în care, prin sentința civilă nr. 784 din 30

septembrie 2011, a admis excepția necompetenței sale materiale și a sesizat

Curtea de Apel Cluj cu soluționarea lui.

Pe rolul acestei

instanțe, dosarul a fost înregistrat sub nr. de mai sus, la data de 11

octombrie 2011.

Curtea de Apel Cluj,

Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 657 din 9 noiembrie2011 a respins excepția prematurității și a admis

acțiunea, obligând pârâta C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlu de

despăgubire pentru imobilul situat în Cluj Napoca, înscris în C.F. Cluj Napoca,

în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 în dosarul constituit ca

urmare a notificării formulate de antecesoarea reclamantei B.M.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut următoarele:

Excepția

prematurității acțiunii este neîntemeiată, întrucât Dosarul nr. 7088/117/2010

al Tribunalului Cluj a fost soluționat prin sentința civilă nr. 157 din 18

februarie 2011, irevocabilă, acțiunea reclamantei în contradictoriu cu Primarul

Mun. Cluj Napoca fiind respinsă.

Cu privire la fondul

pricinii, s-a reținut că reclamanta a parcurs procedurile instituite în

favoarea ei și este doar culpa autorităților că ea nu se poate bucura de bunul

de a cărei ocrotire ar trebui să se bucure.

S-a mai reținut că

durata procedurilor administrative care au fost parcurse de către antecesoarea

reclamantei prin depunerea notificării încă din anul 2001, trebuie inclusă în

noțiunea de termen rezonabil prevăzută de dispozițiile art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

Luând în considerare

intervalul de timp scurs din anul 2001 precum și faptul că reclamanta a fost

lipsită de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului, instanța a

reținut că se impune obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu

de despăgubire, în baza prevederilor art. 1, 2 și 18 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei

sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta C.C.S.D.

Recurenta a susținut în

esență, următoarele critici:

- Sentința civilă nr.

657/2011 pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală, întrucât

nu a avut în vedere faptul că raportul de evaluare nu a putu fi propus spre

aprobare în ședința C.C.S.D., întrucât Dosarul nr. 38511/ CC era incomplet, lipsind

copia certificatului de moștenitor de pe urma defunctei B.M. și opinia

expertului evaluator privind raportul de evaluare.

Prin cea de-a doua

critică, recurenta a susținut că instanța de fond a încălcat prevederile art. 6

din C.E.D.O. privitoare la noțiunea de termen rezonabil, deoarece nu a avut în

vedere anumite criterii în materie de termen rezonabil cum ar fi: complexitatea

cauzei, conduita reclamantului, conduita autorităților competente și importanța

litigiului pentru reclamant.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate

aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este fondat, numai în limitele și pentru considerentele ce vor fi

prezentate în continuare:

În fapt, prin

acțiunea introductivă de instanță reclamanta a formulat plângere împotriva dispoziției

din 2 iulie 2007 emisă de Primarul Mun. Cluj-Napoca, solicitând restituirea în

natură a imobilului notificat de antecesoarea sa B.M.

Ulterior, modificându-și

cererea, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata contravalorii

imobilului notificat, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a

hotărârii și până la plata efectivă.

Extinzându-și

acțiunea, reclamanta a chemat în judecată și pârâta C.C.S.D., solicitând să fie

obligată la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

În cauză, este

necontestat că intimata-reclamantă este beneficiara dispoziției din 2007 emisă

de către Primarul Mun. Cluj, transmisă, împreună cu dosarul, autorității

publice recurente în condițiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Totodată, din actele

și lucrările cauzei, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a reținut în

mod corect că autoritatea pârâtă a încălcat dreptul reclamantei la soluționarea

cererii într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de

dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., în condițiile în care pârâta nu a depus la

dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existența unor motive obiective

pentru care cererea nu a fost analizată într-un termen rezonabil.

În jurisprudența sa

constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, a reținut că nesoluționarea într-o asemenea durată de timp

a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a

principiului respectării unui termen rezonabil în acțiunile administrației.

Critica privind caracterul

nelegal al obligației impuse prin dispozitivul sentinței, de a emite decizia

reprezentând titlul de despăgubire este nefondată.

Etapele și

operațiunile premergătoare la care se referă recurenta nu au o existență de

sine stătătoare ci ele sunt subsumate scopului final: emiterea deciziei.

În ceea ce privește

criticile referitoare la intervalul de timp, în sensul că acesta este prea

scurt pentru executare, se constată că acestea sunt fondate, având în vedere

circumstanțele concrete ale pricinii, astfel că se exclude, în mod obiectiv,

incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, în raport cu prevederile

O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012,

potrivit cărora: „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de

urgență se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de

despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea

imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv»

din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției,

precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr.

653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare. (2) În

perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul A.N.R.P. întocmește și

ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la

aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația

existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de

despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării

dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite”.

În privința acestor

dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale

în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc.

civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din

momentul intrării lor în vigoare.

În ceea ce privește

conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și

convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe Decizii (nr. 723/2012,

nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanța

de recurs și le însușește:

- Guvernul, prin

adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea

despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a

dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind,

deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic

actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în

menținerea echilibrului bugetar;

- De altfel, faptul

că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de

despăgubire/ conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor

pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P.

întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi

dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în

vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare

în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către

persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă

executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența O.U.G. nr.

4/2012;

- Soluția legislativă

adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de

15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la

valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa

după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind

nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține

autorul excepției;

Măsurile stabilite

prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale

referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim –

echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică – și sunt

proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul

politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat

prin măsurile respective;

Faptul că, potrivit

ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013,

emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și

procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu

reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în

vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu

executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din

aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, cât și valoarea

titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;

De altfel, C.E.D.O.,

soluționând cererea și pronunțând decizia de admisibilitate din 17 septembrie

2002, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri

judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv

lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare;

O.U.G. nr. 4/2012 a

fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către C.E.D.O.

în cauza M.A. și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care va

reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și

modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a

oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Într-adevăr, instanța

europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza M.A. și

alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de

apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea

drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din

țară și pentru punerea lor în aplicare.

Astfel fiind,

recursul va fi admis și sentința recurată va fi modificată, în sensul că

autoritatea publică recurentă rămâne obligată la emiterea titlului de

despăgubire în termen de 30 de zile după expirarea termenului stabilit prin

O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările și completările ulterioare; în acest

context, Înalta Curte reține, contrar celor susținute de autoritatea recurentă,

că aceasta va emite decizia la care a fost obligată prin sentința recurată, cu

respectarea dispozițiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de C.C.S.D. împotriva Sentinței nr. 657 din 9 noiembrie 2011

a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică

sentința atacată, în sensul că emiterea deciziei-titlu de despăgubire urmează

să fie făcută în termen de 30 zile de la data de 15 mai 2013.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 decembrie 2012