Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.11.2008
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4223/2008

HOTĂRÂRE
20.11.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4223/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 23 noiembrie 2007 pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta S.R.M. a chemat în judecată pe pârâtele C.C.S.D. și A.N.R.P., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună următoarele: - obligarea pârâtelor la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul teren înscris în C.F. nr. 8701 Cluj, nr.top 21896/2, în suprafață de 2591 mp; - obligarea pârâtei la daune cominatorii în sumă de 1000 lei (RON) pe zi de întârziere până la emiterea deciziei.

Prin precizarea de acțiune, reclamanta a arătat, în esență, că Primarul Municipiului Cluj a emis dispoziția nr. 1047 din 08 martie 2006 prin care s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate in condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, având in vedere despăgubirile primite la expropriere, pentru imobilul teren în litigiu, care a făcut obiectul exproprierii în baza Decretului de expropriere nr. 250 din 12 decembrie 1974 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România. Reclamanta arată că, la data formulării acțiunii, dosarul pentru emiterea titlului de despăgubire se află în evidențele A.N.R.P. în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fiindu-i transmis încă din anul 2006 de către unitatea deținătoare.

Reclamanta a formulat o cerere de urgentare pentru emiterea dispoziției de restituire în echivalent a imobilului înregistrată la A.N.R.P., Comisia la data de 12 septembrie 2007, cerere la care nu a primit niciun răspuns, fiind astfel în prezența unui refuz de soluționare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Reclamanta susține că prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii sale privind emiterea titlului de despăgubire, autoritatea administrativă i-a încălcat drepturile ocrotite prin art. 6 din C.E.D.O., precum și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Prin întâmpinare, pârâta Comisia a invocat excepția prematurității acțiunii, susținând în esență că nu a fost transmis un dosar care să justifice acordarea măsurilor reparatorii cu privire la imobilul vizat de reclamantă.

De asemenea, prin întâmpinare, pârâta A.N.R.P. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive a A.N.R.P. și arată că a fost parcursă etapa administrativă în sensul că dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei a fost transmis de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de entitate notificată și a fost înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. sub nr. 12721/CC, ulterior fiind remis având în vedere litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești. Pe fondul cauzei, se susține că revine Comisiei competența de emitere a titlului de despăgubire, dar numai după parcurgerea procedurilor administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Pârâta C.C.S.D.

a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de autoritate care a soluționat notificarea reclamantei și căreia îi revenea obligația de a trimite dosarul aferent notificării la Prefectura Cluj în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care a fost soluționată contestația împotriva dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent. Prin sentința civilă nr. 330 din 24 martie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal: - a admis excepția lipsei calități procesuale a chematei în garanție, Primăria Municipiului Cluj-Napoca; - a respins excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâta C.C.S.D.; a respins excepția lipsei calității de reprezentat și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta A.N.R.P.; - a admis în parte acțiunea reclamantei și în consecință a obligat pe pârâta C.C.S.D.

să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în dosarul înregistrat sub nr. 12.72l/CC privind pe reclamantă; - a respins petitul având ca obiect cererea de obligare a pârâților la plata sumei de 1000 lei (RON) cu titlu de penalități. Pentru a pronunța aceste soluții, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Primarul Municipiului Cluj-Napoca a emis Dispoziția nr. 1047 din 8 martie 2006 prin care a stabilit măsurile reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantei pentru imobilul expropriat și a transmis dosarul pentru emiterea titlului de despăgubire pârâtei C.C.S.D., dosar înregistrat sub nr. 12.721/CC, Comisia având atribuția principală de a emite decizia respectivă, conform art. 13 alin. (1) lit. a) și b) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Cu o motivare amplă și bine argumentată, Curtea de apel a respins excepția prematurității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâta C.C.S.D., reținând în esență că după declanșarea procedurii numai autorității competente potrivit Legii nr. 247/2005 îi revine obligația de a depune toate diligentele necesare în vederea soluționării cererii de despăgubire într-un termen rezonabil. Curtea de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P., reținând, în esență, că potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 și ale Titlului VII din legea nr. 247/2005, instituția este învestită cu atribuții de organizare, control și întocmirea de propuneri legislative în vederea atingerii scopului pentru care a fost adoptată Legea nr. 247/2005 căruia i se circumscrie cererea reclamantei de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În fond, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 445 din 24 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Hunedoara au fost recunoscute și cuantificate drepturile reclamantei, astfel că parcurgerea procedurii administrative instituite prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 poate echivala cu o modalitate de punere în executare a drepturilor recunoscute și cuantificate prin respectiva hotărâre judecătorească. Raportat la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întemeiată pe dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., având în vedere faptul că reclamanta a parcurs procedura administrativă în vederea obținerii măsurilor reperatorii prin echivalent, a reținut Curtea de apel, în esență, că autorităților administrative pârâte le revenea obligația de a emite într-un termen rezonabil decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamantei.

Or, întrucât dosarul de despăgubire a fost transmis C.C.S.D. încă din cursul anului 2006, Curtea de apel a concluzionat că pârâtele nu și-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau potrivit legii, astfel că doar din cauza culpei lor reclamanta nu se poate bucura de bunul a cărui ocrotire ar trebui să se bucure, iar nerespectarea termenelor de soluționare a cererilor nu trebuie să producă prejudicii în patrimoniul reclamanților pentru care despăgubirea integrală semnifică doar acordarea unei sume reale echivalente. Împotriva sentinței civile nr. 330 din 24 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs în termen legal atât reclamanta S.R.M.

cât și pârâtele C.C.S.D. și A.N.R.P. Reclamanta S.R.M. a solicitat, prin motivele de recurs, admiterea căii de atac și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării pârâtelor la plata sumei de 1000 RON cu titlu de penalități pe zi de întârziere a executării sentinței de la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței și până la executarea efectivă a sentinței, în sensul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire în dosarul nr. 12721/CC pentru imobilul teren, teren înscris în C.F. nr. 18701 Cluj nr.top 21896/2 în suprafață de 2591 mp.

A învederat recurenta reclamantă că în mod greșit instanța de fond a omis a face aplicarea art. 8 alin. (1 2 ) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care paratele au returnat Primăriei municipiului Cluj-Napoca dosarul nr. 12721/CC fără a se efectua o verificare a susținerilor neîntemeiate ale Primăriei municipiului Cluj-Napoca, întrucât, la data retransmiterii dosarelor acestei instituții, cauza care avea ca obiect anularea Dispoziției nr. 1047 din 8 martie 2006 a Primarului municipiului Cluj-Napoca a fost finalizata prin menținerea dispoziției atacate, urmare a rămânerii definitive si irevocabile a sentinței civile nr. 526 din 14 iunie 2006 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. 3287/2006 (3235/117/2006), prin respingerea recursului declarat de reclamantă, conform Deciziei nr. 3424/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București.

Chiar dacă pârâtele au fost dezinformate de către emitentul dispoziției atacate cu privire la menținerea acesteia, acestea aveau obligația legală de a se informa cu privire la finalizarea dosarului nr. 3235/ 117/2006 încă din vara anului trecut si de a dispune Primăriei municipiului Cluj-Napoca remiterea dosarului de îndată ce a avut cunoștința de finalizarea cauzei care face obiectul dosarului cu nr. unic 3235/117/2006. A mai arătat reclamanta că a formulat o cerere de urgentare a emiterii unei dispoziții de restituire in echivalent a imobilului evidențiat mai sus, pe care a expediat-o paraților prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 10 septembrie 2007 și pe care acesta a primit-o la data de 12 septembrie 2007, cerere la care s-a răspuns cu mult după termenul prevăzut de dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, a precizat recurenta că prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privind titlul de despăgubire, autoritatea administrativă în cauză, C.C.S.D. i se încalcă dreptul la respectarea bunurilor sale, iar ir considerarea art. 6 din C.E.D.O., precum si a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. I adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, autoritatea administrativa abilitată să statueze și să concretizeze dreptul său subiectiv are obligația legală de a găsi toate mijloacele necesare soluționări: cererilor si de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare a cererilor in cadrul legii dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

În virtutea principiului subsidiarității în materia protecției internaționale a drepturilor omului, instanța de judecata are prerogativa sa prevină încălcarea drepturilor de care reclamanta se prevalează si sa nu expună România la o nouă condamnare previzibila in fata jurisdicției internaționale in materia Drepturilor Omului de la Strasbourg. Justificarea autorității prin invocarea caracterului aleatoriu al soluționării dosarelor nu este întemeiată, necesară, legală și proporțională cu scopul urmărit. Deși decizia autorității administrative de opțiune pentru caracterul aleatoriu al selectării dosarelor în vederea soluționării acestora ar putea fi justificata de un scop legitim, metodele si mijloacele de soluționare prin introducerea doar a acestui element aleatoriu nu sunt adecvate si necesare.

Odată ce titularul notificării a fost înștiințat cu privire la transmiterea dosarului entității prevăzute de lege in vederea demarării procedurilor administrative de stabilire a despăgubirilor, i se creează acestuia convingerea si speranța legitima ca cererea sa va fi soluționată intr-un termen rezonabil si previzibil. A condiționa soluționarea dosarelor exclusiv de elementul aleatoriu introdus de comisie, care implica imposibilitatea definirii cel puțin a unui criteriu obiectiv de previzibilitate a soluționării cererii, nu constituie o justificare pertinenta ce poate fi opusa astfel cu succes reclamantei ca temei pentru nesoluționarea cererii având ca obiect stabilirea și concretizarea în final a dreptului la despăgubire la care reclamanta se consideră îndreptățită potrivit legii.

Datorită nerezolvării în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 a cererii de urgentare a emiterii unei dispoziții de restituire in natura si in echivalent a imobilului, formulata in dosarul nr. 21005/CC, reclamanta-recurentă s-a văzut obligată să sesizeze instanța de contencios administrativ, în condițiile art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, pe motiv că a fost vătămata intr-un drept al său, prin nesoluționarea in termen a unei cereri si ca i-a fost încălcat un interes legitim privat, posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in considerarea realizării unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefigurat si in condițiile art. 8 alin. (1 2 ) din Legea nr. 554/2004.

Pârâta C.C.S.D. a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii introductive de instanță formulată de reclamantă ca fiind prematur introdusă. A învederat recurenta pârâtă, prin motivele de recurs, că instanța în mod greșit a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă și totodată, a respins excepția prematurității cererii reclamantei. S-a arătat că în cazul dedus judecății, prin Dispoziția nr. 1047 din 8 martie 2006 emisă de Primăria Cluj-Napoca a fost soluționată notificarea nr. 681 din 9 iulie 2001, prin care reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Municipiul Cluj-Napoca . Prin această dispoziție au fost acordate măsuri reparatorii în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Această dispoziție împreună cu dosarul întocmit în baza notificării amintite, însoțite de întreaga documentație, au fost transmise Secretariatului Comisiei Centrale de către entitatea care a soluționat notificarea, în speță Primăria Municipiului Cluj-Napoca, fiind înregistrat cu nr. 12721/CC. Totodată, s-a precizat faptul ca prin adresa nr. 2483/303 din 19 martie 2007 Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a solicitat remiterea unui număr de dosare pe motivul că acestea au dispozițiile atacate în instanță. Printre aceste dosare care au fost remise Primăriei Municipiului Cluj-Napoca s-a aflat și dosarul aferent Dispoziției nr. 1047/2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca. Astfel prin adresa nr. 78835 din 15 mai 2007 emisă de A.N.R.P.

entitate ce asigură Secretariatul C.C.S.D. dosarele solicitate, au fost trimise entității învestite cu soluționarea notificărilor în speță Primăriei Municipiului Cluj-Napoca. Dosarul a fost remis Secretariatul C.C.S.D. în data de 10 martie 2008 așa cum reiese din numărul de înregistrare primit de adresa Primăriei municipiului Cluj-Napoca de înaintare a dosarului reclamantei. Or, solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în dosarul având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, Titlului VII din Legea nr. 247/ 2005 pentru imobilul situat în Municipiul Cluj-Napoca, înscris în C.F.

nr. 18701 Cluj, nr.top 21896/2 teren în suprafață de 2591 mp este prematur introdusă. Soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor, s-a subliniat, se face în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptățită. Altfel spus, procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu se declanșează prin simpla cerere a persoanei îndreptățite ci numai după transmiterea dosarelor potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din actul normativ amintit.

Cât privește soluționarea cererii într-un termen rezonabil, s-a relevat că Comisia Centrală trebuie să respecte dispozițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în sensul că va emite decizia conținând titlul de despăgubire după parcurgerea tuturor etapelor din procedura administrativă prevăzută de actul normativ amintit, aspect ce include selectarea în baza ordinii stabilite în Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 de către Comisia Centrală a dosarului în vederea transmiterii spre evaluare a imobilului solicitat de către reclamantă. Cu privire la faptul că urmarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare ar depăși termenul rezonabil de soluționare a cererii acesteia de acordare la măsuri reparatorii s-a arătat că aceste aspecte sunt neîntemeiate.

Astfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârile pe care le pronunță face referiri la faptul că în termenul rezonabil sunt incluse și procedurile administrative prealabile prevăzute de legile speciale. Or, dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului nu a fost trimis spre evaluare, întrucât nu a fost selectat în baza programului de calculator, care utilizează funcția aleatorie, potrivit Deciziei nr.2 din 28 februarie 2006 a Comisiei Centrale, prin care s-a stabilit că atât evaluatorul care efectuează lucrarea de specialitate, cât și dosarul ce se înaintează evaluatorului vor fi selectate în mod aleatoriu. Instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că recurenta trebuia să depună toate diligentele în vederea soluționării cererii într-un termen rezonabil.

Nu există reglementat în nici un act normativ obligația pârâtei de a urmări un dosar de notificare pe Legea nr. 10/2001 dosar ce nu se afla în arhiva C.C.S.D. Nu în ultimul rând nu se poate retine reaua voință a Comisiei întrucât pentru soluționarea dosarului aceasta a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei Cluj-Napoca, precum și faptul că aceasta a emis o adresă către Primăria municipiului Cluj-Napoca în vederea aflării de informații referitoare la stadiul de soluționare a dosarului. De asemenea faptul că dosarul se afla în evidențele pârâtei deși acesta nu se mai afla fizic nu atrage culpa C.C.S.D., întrucât în lipsa unui dosar de despăgubire procedura nu poate fi parcursă. Instanța ce a soluționat pe fond acțiunea reclamantei în respingerea excepției invocate nu a analizat aspectele mai sus arătate, aspecte legate de prematuritatea formulării acțiunii.

De asemenea, aceeași instanță a respins în mod neîntemeiat cererea de chemare în garanție a Primăriei municipiului Cluj-Napoca. Considerentele pentru care a fost respinsă excepția prematurității cererii reclamantei sunt legate de aspectele invocate de către Comisia Centrală cu privire la desfășurarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aspecte ce sunt incidente situației în care la Secretariatul Comisiei Centrale ar fi fost transmis de către entitatea ce l-a soluționat dosarul conținând pretențiile de despăgubire. Ori, aspectele legate de modul cum se desfășoară această procedură au fost invocate în contextul precizării atribuțiilor si rolul C.C.S.D.

în această procedură de stabilire si acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, caz ce presupune transmiterea dispoziției însoțită de documentația aferentă de către entitatea învestită cu soluționarea notificării în temeiul art. 16 alin. (2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, modificat prin O.U.G. nr. 81/2007. Scopul procedurii reglementate prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este acela de acordare a unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională având ca obiect cauze prin care s-au stabilit despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de statul român, precum și neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform prevederilor titlului menționat.

O astfel de discuție cu privire la ordinea aleatorie de soluționare a dosarelor (de fapt în mod corect trebuie reținut că ordinea aleatorie de selectare a dosarelor vizează numai transmiterea acestora către evaluare) presupune parcurgerea celorlalte etape anterioare, respectiv transmiterea dosarelor aferente deciziilor/dispozițiilor de către entitățile care le-au soluționat (aspect ce include și finalizarea litigiilor ce au avut ca obiect aceste decizii/dispoziții prin hotărâri definitive și irevocabile), înregistrarea dosarelor la Secretariatul Comisiei Centrale, analizarea lor sub aspectul verificării legalității cererii de respingere în natură de către Secretariatul Comisiei Centrale.

Soluționarea dosarelor privind acordarea de despăgubiri se face în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și nu în baza unei cereri exprimate de către persoana îndreptățită, așa cum în mod greșit a reținut instanța ce a soluționat pe fond litigiul. În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pârâta A.N.R.P. a solicitat admiterea căii de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității de reprezentant al Statului Român a A.N.R.P. și a excepției lipse calității procesuale a A.N.R.P. și a respingeri acțiunii introductive de instanță a fiind îndreptată împotriva unei entități ce nu are calitate procesuală în cauză.

A precizat recurenta pârâtă, prin motivele de recurs, că instanța de fond a respins, în mod greșit, excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P., cu motivarea că, având în vedere atribuțiile A.N.R.P. aceasta are calitate pasivă în cauză și obligația alături de Comisie în îndeplinirea atribuțiilor reglementate de Legea nr. 247/2005. Or, prin art. 2 din H.G. nr. 361/2005, modificată și completată prin H.G. nr. 1068/2007, sunt prevăzute principalele atribuții ale Autorității, și anume în privința aplicării Legii nr. 10/2001, A.N.R.P. acordă sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001, republicată.

Din prevederile legale enunțate, rezultă, în mod clar, că A.N.R.P. nu are atribuții în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, acest act normativ reglementând cadrul de organizare și funcționare a altei entității învestite cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, și anume C.C.S.D. Autoritatea asigură organizarea și funcționarea Secretariatului C.C.S.D. , secretariat care asigură lucrările acestei comisii, iar atribuțiile conferite acestuia constau în centralizarea dosarelor conținând decizii/dispoziții în care s-au consemnat/ propus despăgubiri, precum și în analizarea acestora din punctul de vedere al legalității respingerii cererii de restituire în natură, atribuții îndeplinite în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Ori, faptul că A.N.R.P. asigură organizarea și funcționarea secretariatului amintit nu îi conferă acesteia calitate procesuală pasivă, având în vedere că numai Comisia Centrală dispune emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire. Față de solicitarea reclamantei privind obligarea A.N.R.P. la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în dosarul având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, Titlului VII din Legea nr. 247/ 2005 pentru imobilul situat în Municipiul Cluj-Napoca, înscris în C.F.

nr.18701 Cluj, nr.top 21896/2 teren în suprafață de 2591 mp, s-a subliniat, de asemenea, că în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu A.N.R.P. a fost învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci C.C.S.D.. Pe de altă parte, s-a arătat că A.N.R.P. nu poate reprezenta Statul Român ci C.C.S.D. are această calitate.

În subsidiar, recurenta a solicitat, prin raportare la starea de fapt concretă din cauză, respingerea acțiunii reclamantei ca fiind prematur formulată, în condițiile în care procedura administrativă prevăzută la Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005 vizează analizarea, sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate, fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, respectiv data de 25 iulie 2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit.

Procedurile de transmitere Secretariatului Comisiei Centrale a dosarelor de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, sunt prevăzute în cuprinsul art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005. După primirea dosarelor, pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul C.C.S.D., secretariat asigurat de A.N.R.P., procedează la analizarea dosarelor în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. Ulterior acestei analize, dosarele în care, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate în mod aleatoriu de către Comisia Centrală, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

In baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Ulterior, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, A.N.R.P. va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată. Soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptățită.

Altfel spus, procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu se declanșează prin simpla cerere a persoanei îndreptățite ci numai după transmiterea dosarelor potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) si (2) din actul normativ amintit. Cât privește soluționarea cererii într-un termen rezonabil, s-a relevat că entitatea competentă în emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, respectiv Comisia Centrală, trebuie să respecte dispozițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în sensul că va emite această decizie numai după parcurgerea tuturor etapelor din procedura administrativă prevăzută de actul normativ amintit, aspect ce include selectarea în baza ordinii stabilite în Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 de către Comisia Centrală a dosarului în vederea transmiterii spre evaluare a imobilului solicitat de către reclamantă.

Cu privire la faptul că urmarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare ar depăși termenul rezonabil de soluționare a cererii acesteia de acordare la măsuri reparatorii, s-a precizat că aceste aspecte sunt neîntemeiate. Astfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârile pe care le pronunță face referiri la faptul că în termenul rezonabil sunt incluse și procedurile administrative prealabile prevăzute de legile speciale.

In cauza supusă judecății, dosarul aferent dispoziției nr. 1047/2006 a fost transmis de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 12721/CC, iar ulterior a fost remis aceleiași entități, întrucât potrivit prevederile pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente nobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale, obiect al unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești, vor fi predate după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârilor judecătorești.

Ulterior, în data de 10 martie 2008 dosarul a fost transmis Secretariatului C.C.S.D. aceasta urmând să parcurgă procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Pentru aceste considerente, s-a arătat, solicitarea reclamantei privind emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în dosarul având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente mobilelor preluate în mod abuziv, Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul situat în Municipiul Ciui-Napoca, înscris în C.F. nr. 18701 Cluj, nr.top 21896/2 teren în suprafață de 2591 mp este prematură.

În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursurile sunt nefondate. Prin notificarea înregistrată la Primăria Municipiului Cluj-Napoca sub nr. 40506/3/452 din 12 iulie 2001 antecesoarea reclamantei, F.I., decedată la 19 septembrie 2002, a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 2591 mp situat în municipiul Cluj-Napoca. Notificarea a fost soluționată prin Dispoziția Primarului Municipiului Cluj-Napoca nr. 1047 din 8 martie 2006 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, având în vedere despăgubirile primite la expropriere, pentru terenul revendicat în suprafață de 2591 mp, înscris în C.F.

nr. 18701 nr. top 21896/2, în favoarea reclamantei S.R.M., domiciliată în municipiul Cluj-Napoca . Această dispoziție, împreună cu dosarul întocmit în baza notificării menționate, au fost transmise Secretariatului C.C.S.D. de către entitatea care a soluționat notificarea, în speță Primăria municipiului Cluj-Napoca, fiind înregistrat sub nr. 12721/C/2006. Reclamanta a transmis pârâtelor, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire expediată la data de 10 septembrie 2007 și primită de destinatar la data de 12 septembrie 2007, o cerere de urgentare a emiterii unei dispoziții de acordare a despăgubirilor, la care nu i s-a răspuns până la data introducerii acțiunii în contencios administrativ.

Potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) din Titlul VII, Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum unele măsuri adiacente, în forma în vigoare la data înaintării către pârâte a Dispoziției nr. 1047 din 8 martie 2006 a Primarului Municipiului Cluj-Napoca precum și a documentației aferente, „notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin .(1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de deciziile/ dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau de regăsite în arhivele proprii, în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor/dispozițiilor sau,

după caz, a ordinelor”. Or, în raport de aceste dispoziții legale, C.C.S.D. avea obligația ca, în termen rezonabil, să procedeze, în condițiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al legii mai sus menționate, în baza raportului de evaluare, fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. Îndeplinirea acestei obligații legale a autorității pârâte a fost realizată numai în cursul anului 2008, respectiv prin Decizia nr. 3366 din 10 noiembrie 2008, a C.C.S.D., prin care s-a decis emiterea titlului de despăgubire, în favoarea reclamantei, în cuantum de 2.286.416,55 RON. Într-adevăr, soluționarea cererilor de acordare a despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, în condițiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede nici un termen, este necesar a se efectua într-un termen rezonabil.

O asemenea concluzie se impune prin raportare la practica constantă a Curții europene a drepturilor omului privitoare la acordarea despăgubirilor în ipoteza unei privări de proprietate, aceasta trebuind a fi realizată în așa manieră încât să nu conducă la crearea unui alt prejudiciu sau, mai precis, la mărirea celui inițial.

Așa fiind, dispoziția legală națională, luată inițial prin decizia nr. 2/2006 a C.C.S.D., prin care s-a instituit un sistem aleatoriu de selectare a dosarelor în vederea transmiterii spre evaluare a cuantumului despăgubirilor datorate, era de natură a modifica substanțial și subiectiv valoarea acestora, cu consecința creării unui nou prejudiciu provenit din neemiterea promptă a deciziei administrative prin care se recunoaște existența încălcării dreptului de proprietate al reclamantei, iar această situație reprezintă în mod evident o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. De aceea, este legală soluția instanței de fond prin care s-a admis acțiunea reclamantei și, pe temeiul reținerii refuzului nejustificat al pârâtei de îndeplinire a obligației sale legale prevăzute de art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, s-a dispus obligarea pârâtei C.C.S.D.

București la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire pentru dosarul înregistrat sub nr. 12721/ CC/2006. Prima instanță a respins în mod întemeiat excepția prematurității acțiunii reclamantei, invocată de pârâta C.C.S.D., întrucât prin raportare la prevederile art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în vigoare la data emiterii dispoziției nr. 1047/2006 a Primarului Municipiului Cluj-Napoca, obligația pârâtei de a emite decizie reprezentând titlul de despăgubire, în termen rezonabil, a subzistat, încă de la data luării în evidență a dosarului nr. 12721/CC/2006. De asemenea, instanța de fond a dat o rezolvare legală, în sensul respingerii ca neîntemeiate, și excepțiilor lipsei calității de reprezentant și lipsei de calitate procesuală pasivă, invocate de pârâta A.N.R.P., fiind incidente prevederile art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 potrivit cu care A.N.R.P.

coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activitățile prevăzute în acte normative speciale, precum și activitățile necesare implementării legii, incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acțiuni și achitarea despăgubirilor în numerar. Este neîntemeiată solicitarea reclamantei, formulată prin acțiunea în contencios administrativ, respinsă de instanța de fond și reiterată prin recurs, de obligare a pârâtelor A.N.R.P. și C.C.S.D.

la plata sumei de 1000 RON cu titlu de penalități de întârziere a executării sentinței de la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței și până la executarea efectivă a sentinței, în sensul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire în dosarul nr. 12721/CC/2006 pentru imobilul teren înscris în C.F nr.18701 Cluj nr. top 21896/2 în suprafață de 2591 mp, în condițiile în care, în recurs, cum s-a mai arătat, prin Decizia nr. 3366 din 10 noiembrie 2008 a C.C.S.D., s-a emis titlul de despăgubire la care reclamanta era îndreptățită potrivit legii. În raport de cele mai sus arătate, apreciind că motivele de recurs invocate de părți nu sunt întemeiate și că hotărârea atacată este legală și temeinică, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingerea ca nefondate a recursurilor formulate de reclamanta S.R.M. și de pârâții A.N.R.P. și C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 330 din 24 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.R.M. împotriva sentinței civile nr. 330 din 24 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge recursurile declarate de A.N.R.P. și de C.C.S.D. împotriva aceleiași sentințe civile, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-11-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4375/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul M.G.Ș. a chemat în judecată pârâtele A.N.R.P. și C.C.S.D., solicitând obligarea
ÎCCJ 2008-09-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2981/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 noiembrie 2007 și ulterior precizată, reclamanta Ș.R.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. – C.C.S.D., a solici
ÎCCJ 2010-03-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1644/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții I.I. și I.L., au chemat în judecată pârâta C.C.S.D., solicitând obligarea acesteia la emiterea unei decizii reprezent
ÎCCJ 2009-03-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 335/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantele P.M. și P.C., în contradictoriu cu pârâte
ÎCCJ 2008-06-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3749/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 397 din 24 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 4249/117/2006, a fost respinsă cererea de chemare în judecată fa
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă