ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 118/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Curții de Apel Craiova la data de 09 iunie 2011, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâții A.N.R.P. și C.C.S.D.

solicitând să se constate încălcarea dreptului său patrimonial, astfel cum a fost el stabilit în conformitate cu normele imperative ale Legii nr. 10/2001, în ceea ce privește imobilul situat în municipiul Craiova, str. Doljului, nr. 14, jud. Dolj, obligarea pârâților să fac toate diligențele necesare și obligatorii impuse de legea specială pentru a evalua și stabili valoarea de restituire în echivalent bănesc a imobilului, să emită decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul notificat și stabilirea unui termen de executare sub sancțiunea obligării conducătorului unității la plata unei amenzi egale cu 20% din salariului minim brut pe economie pe zi de întârziere, să fie obligate pârâtele la plata contravalorii prejudiciului suferit prin refuzul pârâtelor de a soluționa în termen legal cauza, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta A.N.R.P. a formulat întâmpinare la data de 08 iulie 2011 prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P., arătând că atribuțiile sale sunt prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare, iar în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu A.N.R.P. este investită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci C.C.S.D.. 2.Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 530 din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta B.M. împotriva pârâților C.C.S.D.

și A.N.R.P., ambele cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, având ca obiect obligare emitere act administrativ. A fost obligată pârâta CCSD să emită reclamantei decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 1746/N/2001 situat în Craiova, str.Doljului, nr. 14, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe. Instanța a respins acțiunea formulată împotriva pârâtei ANRP, precum și cererea privind cheltuielile de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, str.Doljului, nr. 14, jud. Dolj, imobil expropriat și demolat.

Prin dispoziția nr. 8713 din 06 martie 2007, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul notificat sub nr. 1746/N/2001 imposibil de restituit în natură, situat în Craiova, strada Doljului nr. 14, în același timp dispunându-se transmiterea dosarului către secretarul C.C.S.D. din cadrul ANRP. Dosarul reclamantei a fost transmis secretariatului C.C.S.D. de către Primăria Municipiului Craiova, fiind înregistrat sub nr. 34359/CC/2007.

Instanța a constatat că reclamanta a început procedurile de recuperare a unui bun ce îi aparține sau a contravalorii acestuia, prin formularea unei notificări în anul 2001 la autoritatea locală, cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, fiind emisă în acest sens o dispoziție la 06 martie 2007. Instanța de primă jurisdicție a constatat că între data depunerii cererii (notificării) și data introducerii acțiunii au trecut aproximativ 10 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii. Mai mult, s-a reținut că autoritatea pârâtă C.C.S.D. a recunoscut că dosarul a fost înregistrat la ea în anul 2007 și că după mai bine de 4 ani nu a fost începută nici măcar etapa evaluării.

Instanța apreciază că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil. În consecință, Curtea consideră că în pricina dedusă judecății s-au încălcat prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, Curtea consideră că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire, autoritățile pârâte aduc o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Concluzionând, Curtea apreciază că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 6 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii, constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO. Apărările pârâtei C.C.S.D. de Stabilire a Despăgubirilor în sensul că secretariatul C.C.S.D., în vederea completării și reanalizării dosarului de despăgubire, a solicitat înscrisuri care să descrie construcția demolată pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, instanța de fond le-a înlăturat întrucât nu au fost susținute prin materialul probator administrat în cauză.

În ceea ce privește cererile privind constatarea încălcării dreptului său patrimonial și obligarea pârâtelor să facă toate diligențele necesare și obligatorii pentru a evalua și stabili valoarea de restituire în echivalent bănesc a imobilului, instanța a apreciat că aceste cereri exced obiectului acțiunii judiciare în contenciosul administrativ, cât și soluțiilor pe care le poate da instanța, conform art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004. Instanța a respins cererea de obligare la plata contravalorii prejudiciului, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, instanța de fond constatând că emiterea deciziei referitoare la acordarea titlului de despăgubire este în competența exclusivă a C.C.S.D., potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, o apreciază întemeiată și a admis-o, respingând acțiunea reclamantei față de pârâta A.N.R.P.. Instanța a respins și cererea privind obligarea la cheltuieli de judecată, întrucât acestea au fost solicitate în baza unei facturi proforme, iar factura proformă nu este un document de plata, ci o invitație la cumpărare trimisă unui cumpărător potențial, prin care se specifică produsele ce se vor vinde, reclamanta nefăcând dovada prin niciun document justificativ a achitării efective a onorariului către avocat.

Recurenta a arătat că prin decizia nr. 2815/2008 C.C.S.D. a stabilit două categorii de dosare 3. Recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D. Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că în cadrul procedurii administrative prevăzute de lege sunt parcurse mai multe etape, procedura finalizându-se prin emiterea de către C.C.S.D. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire. S-a arătat că, deși legea nu a prevăzut un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, legiuitorul a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor așa va fi decisă de C.C.S.D..

S-a arătat că în aplicarea acestor prevederi CCSD a emis decizia nr. 2 din 28 februarie 2006, în prezent înlocuită de decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008. A fost criticată soluția instanței de fond ca netemeinică și pentru considerentul că autoritatea pârâtă a fost obligată în mod direct la emiterea deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, cu trecerea peste etapele administrative. II.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: În cauza de față, Înalta Curte a constatat că în baza Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, str.Doljului, nr. 14, jud. Dolj, imobil expropriat și demolat, iar prin dispoziția nr. 8713 din 06 martie 2007, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul notificat sub nr. 1746/N/2001 imposibil de restituit în natură, în același timp dispunându-se transmiterea dosarului către secretarul C.C.S.D.

din cadrul ANRP, fiind înregistrat sub nr. 34359/CC/2007, în vederea emiterii Deciziei reprezentând titlul de despăgubire, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deși la dosarul înregistrat au fost depuse toate înscrisurile necesare soluționării cauzei. În conformitate cu dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul C.C.S.D.

sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către C.C.S.D. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G.nr. 81/2007 care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, secțiunea 1 intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”. În aceste condiții, verificând actele și lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamantei se privește ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanța de fond, admițând acțiunea formulată.

Critica formulată de recurent este neîntemeiată, întrucât instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să emită reclamanților decizie conținând titlul de despăgubire pentru imobilul individualizat mai sus, cu respectarea dispozițiilor din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deci cu respectarea obligatorie a etapelor prevăzute de lege, etape care se finalizează odată cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Înalta Curte a constatat că reclamanta s-a adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în soluționarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a o afecta pe reclamantă în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și exorbitantă. Or, din această perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii formulate de reclamantă, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acesteia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.

Principiul legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile, ori, în cauza de față, Legea nr. 247/2005 a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001. Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată.

În opinia Înaltei Curți litigiul născut între reclamantă și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluționarea cererii adresate instituției pârâte prin faptul că dosarul reclamantei nu a urmat procedura de evaluare este de natură a crea o vătămare a reclamanților într-un drept prevăzut de lege, drept la care aceasta privește cu speranță legitimă. Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005.

Înterpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora „prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională.” Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 530 din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2013.