ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1559/2012

Prin Sentința nr.

2662 din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul

C.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, obligând această din urmă autoritate să trimită

dosarul de despăgubire al reclamantului la evaluator, în vederea finalizării

procedurii administrative.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că deși prin

Dispoziția nr. 8100 din 23 mai 2007 a Primarului General al Municipiului București

s-a stabilit că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent

pentru imobilul compus din suprafața de teren de 240 m.p. și construcție

demolată, situat în București, dosarul fiind înregistrat la autoritatea pârâtă

în luna februarie 2009, până în prezent acesta nu a finalizat procedura

prevăzută de Legea nr. 247/2005.

Reține instanța de

fond că neefectuarea nici uneia dintre operațiunile juridice necesare emiterii

titlului de despăgubire, într-un interval de timp atât de lung de la data

începerii procedurii administrative, poate fi apreciată ca reprezentând o

încălcare a dreptului reclamantului la soluționarea cererii într-un termen

rezonabil și un refuz nejustificat din partea administrației publice de

soluționare a cererii.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul

Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în

temeiul prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii

de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond nu a ținut seama de faptul

că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005

presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a

analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de

despăgubiri.

De asemenea, arată

recurentul, prin Decizia nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluționare a

dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, față de care, în mod eronat instanța de fond a reținut că a

fost depășit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la evaluator, cu

atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluționate dosarele se face în

raport și de această decizie.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În mod corect, în raport

de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor să înainteze dosarul de despăgubire al reclamantului

la evaluator, în vederea finalizării procedurii administrative.

Criticile care

vizează această soluție sunt nefondate, pentru că, prin netrimiterea dosarului

spre evaluare și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval

destul de mare, în raport de data emiterii dispoziției, respectiv 23 mai 2007,

și cea a înregistrării dosarului la Comisie, respectiv februarie 2009, este evidentă

depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative;

aceasta cu atât mai mult cu cât autorității recurente îi revin obligații în

acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice

oricărei activități a autorităților administrative.

Astfel, perioada mare

de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă

îndreptățește pe intimatul-reclamant să invoce încălcarea principiului

soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful

1 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Împrejurarea că Legea

nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude

incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din

Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și

secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare

a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul

la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui

proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii

administrative.

Soluționarea

cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al

dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii

Europene, consacrat de art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii

Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a

autorităților publice ale statelor membre.

Statului îi revine,

așadar, obligația de a organiza funcționarea sistemului autorităților sale

astfel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să

poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din

Convenția europeană a drepturilor omului.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un

criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi

invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității

autorității publice.

De aceea, Înalta

Curte constată că atitudinea autorității recurente nu poate fi justificată nici

prin invocarea regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor,

prevăzute în Decizia nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind binecunoscut în

doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra

și nu poate justifica legal întârzierea în soluționarea unei cereri pe motiv că

cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de

timp rezonabil. De asemenea, Decizia nr. 2815/2008 are caracter intern și nu

poate înfrânge principiul sus-menționat al termenului rezonabil de soluționare

a cererilor persoanelor îndreptățite.

Or, în speță,

termenul de peste 3 ani, în care autoritatea recurentă nu a dat curs

solicitării intimatului-reclamant de soluționare a cererii sale nu se

încadrează în noțiunea de termen rezonabil, astfel încât instanța de fond în

mod corect a admis acțiunea, soluția impunându-se în raport atât cu prevederile

Legii nr. 247/2005, Titlul VII, cât și cu dispozițiile art. 6 din Convenția

europeană a drepturilor omului.

Pentru motivele

arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată,

ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 2668 din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 martie 2012.

Procesat de GGC - DG