ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1559/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1559/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Prin Sentința nr. 2662 din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând această din urmă autoritate să trimită dosarul de despăgubire al reclamantului la evaluator, în vederea finalizării procedurii administrative. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că deși prin Dispoziția nr. 8100 din 23 mai 2007 a Primarului General al Municipiului București s-a stabilit că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul compus din suprafața de teren de 240 m.p.
și construcție demolată, situat în București, dosarul fiind înregistrat la autoritatea pârâtă în luna februarie 2009, până în prezent acesta nu a finalizat procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005. Reține instanța de fond că neefectuarea nici uneia dintre operațiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire, într-un interval de timp atât de lung de la data începerii procedurii administrative, poate fi apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantului la soluționarea cererii într-un termen rezonabil și un refuz nejustificat din partea administrației publice de soluționare a cererii. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul prevederilor art. 304 1 C. proc.
civ. În motivarea cererii de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri. De asemenea, arată recurentul, prin Decizia nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, față de care, în mod eronat instanța de fond a reținut că a fost depășit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la evaluator, cu atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluționate dosarele se face în raport și de această decizie.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să înainteze dosarul de despăgubire al reclamantului la evaluator, în vederea finalizării procedurii administrative.
Criticile care vizează această soluție sunt nefondate, pentru că, prin netrimiterea dosarului spre evaluare și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziției, respectiv 23 mai 2007, și cea a înregistrării dosarului la Comisie, respectiv februarie 2009, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative; aceasta cu atât mai mult cu cât autorității recurente îi revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative. Astfel, perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptățește pe intimatul-reclamant să invoce încălcarea principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii administrative. Soluționarea cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat de art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre.
Statului îi revine, așadar, obligația de a organiza funcționarea sistemului autorităților sale astfel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.
De aceea, Înalta Curte constată că atitudinea autorității recurente nu poate fi justificată nici prin invocarea regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind binecunoscut în doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra și nu poate justifica legal întârzierea în soluționarea unei cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil. De asemenea, Decizia nr. 2815/2008 are caracter intern și nu poate înfrânge principiul sus-menționat al termenului rezonabil de soluționare a cererilor persoanelor îndreptățite.
Or, în speță, termenul de peste 3 ani, în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării intimatului-reclamant de soluționare a cererii sale nu se încadrează în noțiunea de termen rezonabil, astfel încât instanța de fond în mod corect a admis acțiunea, soluția impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, cât și cu dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 2668 din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2012. Procesat de GGC - DG
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.