ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3181/2012

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 4264 din 17 iunie 2012, astfel cum a fost completată prin

încheierea din 10 august 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamante R.C.E.

și R.R.L., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, obligând-o să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire

în baza Dispoziției nr. 12346/2009 emisă de Primăria Municipiului București, și

să plătească reclamantelor cheltuielile de judecată.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că deși

prin Dispoziția nr. 12346/2009 a Primarul General

al Municipiului București s-a stabilit

că reclamantele au dreptul la

măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul compus din suprafața de teren

de 1130,11 m.p., situat în București, dosarul fiind înregistrat la autoritatea

pârâtă în același an, până în prezent aceasta nu a finalizat procedura

prevăzută de Legea nr. 247/2005.

Reține instanța de fond că, neefectuarea nici uneia dintre

operațiunile juridice

necesare emiterii

titlului de despăgubire, într-un interval de timp atât de lung de la data

începerii

procedurii administrative, poate fi apreciată ca reprezentând o încălcare a

dreptului reclamantelor la soluționarea cererii într-un termen rezonabil și un

refuz nejustificat din partea administrației publice de soluționare a cererii.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond și a

încheierii de completare a dispozitivului acesteia, considerându-le netemeinice

și nelegale, a declarat recurs

pârâta, în

temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În

motivarea cererilor de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond nu a

ținut seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din

Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării

dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce

reprezintă titlul de despăgubiri.

Totodată,

arată recurenta, prin Decizia nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluționare

a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, față de care, în mod eronat instanța de fond a reținut că a

fost depășit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la evaluator, cu

atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluționate dosarele se face în

raport și de această decizie.

De asemenea, recurenta a criticat sentința

recurată, considerând-o greșită și sub

aspectul obligării la plata

cheltuielilor de judecată.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu

motivele invocate de recurentă, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va

arăta în continuare.

În

mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din

Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările

și completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor să finalizeze procedura administrativă și să

emită decizia de stabilire a despăgubirilor.

Criticile

care vizează această soluție sunt nefondate, întrucât Secretariatul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din

Titlul VII al actului normativ susmenționat, are ca atribuție doar verificarea

legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, aspect

care, însă, nu a fost contestat.

Soluția

instanței de fond se impune pentru că, prin netrimiterea dosarului spre

evaluare și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de

mare, în raport de data emiterii dispoziției, respectiv 14 decembrie 2009, este

evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii

administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire;

aceasta cu atât mai mult cu cât recurentei-pârâte îi revin obligații în acest

sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice

oricărei activități a autorităților administrative.

Astfel,

perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea

recurentă îndreptățește pe intimate să invoce încălcarea principiului

soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful

1 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Împrejurarea

că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu

exclude incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20

din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și

secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare

a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul

la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui

proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii

administrative.

Soluționarea cererilor într-un termen rezonabil constituie,

de asemenea, un

element al dreptului la o

bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii

Europene,

consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și

care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților

publice ale statelor membre.

Statului îi revine, așadar, obligația de a organiza

funcționarea sistemului

autorităților sale

astfel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită

să

poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un

criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi

invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității

autorității publice.

De

aceea, înalta Curte constată că atitudinea autorității recurente nu poate fi

justificată nici prin invocarea regulilor de stabilire a ordinii de soluționare

a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind

binecunoscut în doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu

se poate apăra și nu poate justifica legal întârzierea în soluționarea unei

cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate

într-un interval de timp rezonabil. De asemenea, Decizia nr. 2815/2008 are

caracter intern și nu poate înfrânge principiul sus-menționat al termenului

rezonabil de soluționare a cererilor persoanelor îndreptățite.

Or, în speță, perioada îndelungată, în care

autoritatea recurentă nu a dat curs

solicitării intimatelor-reclamante

de soluționare a cererii lor nu se încadrează în noțiunea de termen rezonabil,

astfel încât instanța de fond în mod corect a admis acțiunea, soluția

impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, cât

și cu dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (C.E.D.O.).

Nici

criticile privind dispoziția referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de

judecată nu sunt întemeiate, dispoziția respectivă fiind consecința aplicării

în speță, la cererea reclamantelor, a prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., conform cărora „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la

cerere, să plătească cheltuielile de judecată", recursul fiind nefondat și

sub acest aspect. Din această perspectivă, nu are relevanță lipsa

personalității juridice a recurentei și a unui buget propriu, invocate în

recurs, cunoscut fiind că în litigiile de contencios administrativ calitatea de

pârât o are autoritatea care a emis sau căreia îi revine, potrivit legii,

obligația de a emite actul administrativ.

Pentru

motivele arătate, recursurile vor fi respinse ca nefondate, menținându-se hotărârile

criticate, ca fiind temeinice și legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 4264 din 17 iunie 2012 și a

încheierii din 10 august 2011 ale Curții de Apel

București - secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 22 iunie 2012.