ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5040/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei

instanțe sub nr. 3322/2/2011, reclamanții N.A.T. și D.A.M. în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, au

solicitat obligarea pârâtului ca în termen de 30 de zile de la pronunțarea

sentinței să procedeze la analizarea Dosarului nr. 47275, la desemnarea unui

evaluator și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

1643 din 7 martie 2012 a Curții de Apel București a fost admisă în parte

acțiunea formulată de reclamanții N.A.T. și D.A.M., în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Instanța a respins ca

rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei la desemnarea

evaluatorului și întocmirea raportului de evaluare și a dispus obligarea

pârâtei să emită decizie reprezentând titlul de despăgubire conform raportului

de evaluare, pentru imobilul situat în Vaslui, str. V., județul Vaslui,

potrivit Dispoziției nr. 695 din 11 decembrie 2009 emisă de Primarul

Municipiului Vaslui.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că prin Dispoziția nr. 695 din 11

decembrie 2009 emisă de Primarul Municipiului Vaslui s-a propus acordarea de

despăgubiri pentru imobilul compus din teren și construcție, situat în Vaslui,

str. V., județul Vaslui.

Dispoziția de

restituire împreună cu dosarul aferent au fost înaintate de către Primăria

Municipiului Vaslui la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind

înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 47275/CC.

Curtea a reținut că,

în cauza dedusă judecății, dosarul aferent Dispoziției nr. 695 din 11 decembrie

2009 a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire

în natură a imobilului notificat și a fost transmis la evaluator în vederea

întocmirii raportului de evaluare, ulterior fiind întocmit raportul de evaluare

din 27 decembrie 2011.

Prin urmare, reținând

că a fost întocmit raportul de evaluare al imobilului notificat, instanța a

respins ca rămas fără obiect primul capăt de cerere al acțiunii.

În ceea ce privește

capătul de cerere având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire, instanța constată că deși Legea nr. 247/2005 nu impune un termen

de soluționare a cererii, neemiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire într-un interval destul de mare în raport de data înregistrării

dosarului la Comisie, poate fi însă apreciată ca reprezentând o încălcare a

dreptului reclamanților la soluționarea cererii într-un termen rezonabil, așa

cum este acesta prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului. Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei Comisia Centrală,

îi revin fără putință de tăgadă obligații în acest sens, fiind ținută de

respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a

autorităților administrative.

În consecință,

motivele invocate de pârâtă în susținerea refuzului de emitere a deciziei

reprezentând titlul de despăgubire au fost apreciate de instanța de primă

jurisdicție ca neîntemeiate și instanța a constatat că se circumscriu noțiunii

de refuz nejustificat de a soluționa cererea reclamanților.

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

Recurenta a arătat că

în mod greșit a reținut instanța că nu au fost respectate dispozițiile cu

privire la termenul rezonabil, întrucât în cauza dedusă judecății, sunt

aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care prevăd în

cadrul procedurii administrative parcurgerea mai multor etape.

S-a arătat că în

cauza dedusă judecății etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost

parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în

favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 695/2009

emisă de Primăria Vaslui, în calitate de entitate notificată, a fost transmis

la Secretariatul Comisiei Centrale, fiind înregistrat sub nr. 47275/CC. S-a

arătat că dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii

de restituire în natură a imobilului notificat, fiind întocmit și raportul de

evaluare.

S-a precizat că

datorită apariției O.U.G. nr. 4/2012 a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni

emiterea titlurilor de despăgubire, iar Comisia nu poate acționa în afara

cadrului legal, sens în care a solicitat acordarea unui termen de grație de 6

luni pentru punerea în executare a hotărârii.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

În cauza de față,

Înalta Curte a constatat că prin Notificarea nr. 63/2001 formulată în temeiul

Legii nr. 10/2001 reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului

situat în Municipiul Vaslui, str. V., iar prin Dispoziția nr. 695 din 11

decembrie 2009 emisă de Primarul Municipiului Vaslui, s-a propus acordarea de

măsuri reparatorii sub formă de titluri de despăgubiri pentru imobilul mai sus

precizat, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 47275/CC la data de 17 iunie 2010 în

vederea emiterii titlului de despăgubire potrivit dispozițiilor titlului VII

din Legea nr. 554/2004, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la

acest moment de către pârâtă, deși la dosarul înregistrat de primărie au fost

depuse toate înscrisurile necesare soluționării cauzei.

În conformitate cu

dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de

soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune

parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării

dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale

sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării;

etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în

mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi

transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea

întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de

către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și

valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr.

81/2007 care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

Capitolul V, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de

despăgubire".

În aceste condiții,

verificând actele și lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul

pârâtei de rezolvare a cererii reclamanților se privește ca fiind nejustificat,

cum în mod corect a apreciat instanța de fond, admițând acțiunea reclamanților.

Înalta Curte a

constatat că reclamanții s-au adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în

soluționarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă,

împrejurare care este de natură a-i afecta pe reclamanți în soluționarea

într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din

Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține

că în jurisprudența constantă a Curții europene a Drepturilor Omului se

constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice

ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii

unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și

imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru

ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială

și exorbitantă.

Or, din această

perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii formulate de

reclamanți, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o

vătămare a acestora în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea

reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.

Principiul

legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient

de accesibile și previzibile, ori, în cauza de față, Legea nr. 247/2005 a

stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot

fi restituite în natură.

Înalta Curte constată

că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea europeană a

Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de

jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana

interesată.

În opinia Înaltei

Curți litigiul născut între reclamanți și autoritatea pârâtă nu prezintă o

complexitate deosebită, iar nesoluționarea cererii adresate instituției pârâte

este de natură a crea o vătămare a reclamanților într-un drept prevăzut de

lege, drept la care aceștia privesc cu speranță legitimă.

Înalta Curte a

reținut că orice amânare în soluționarea cererii reclamanților ar însemna

depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din

Convenția europeană a Drepturilor Omului.

Interpretarea pe care

instanța de fond a dat-o dispozițiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările

și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora

"prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și a libertăților

fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest

aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul

deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă

prevedere contrară din legislația națională."

Înalta Curte nu poate

reține solicitarea de acordare a unui termen de grație de 6 luni, termen

prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de față, având în

vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de despăgubire, ce face

obiectul cauzei de față, va fi pusă în executare cu respectarea dispozițiilor

normative aplicabile în cauză.

În temeiul actului

normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada prevăzută de act

este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de despăgubire,

urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie reluată procedura

de emitere a titlului.

Pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 1643 din 7 martie 2012 a Curții de Apel București, secția

contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - NN