ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5040/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 3322/2/2011, reclamanții N.A.T. și D.A.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, au solicitat obligarea pârâtului ca în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței să procedeze la analizarea Dosarului nr. 47275, la desemnarea unui evaluator și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 1643 din 7 martie 2012 a Curții de Apel București a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții N.A.T.

și D.A.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Instanța a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei la desemnarea evaluatorului și întocmirea raportului de evaluare și a dispus obligarea pârâtei să emită decizie reprezentând titlul de despăgubire conform raportului de evaluare, pentru imobilul situat în Vaslui, str. V., județul Vaslui, potrivit Dispoziției nr. 695 din 11 decembrie 2009 emisă de Primarul Municipiului Vaslui. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin Dispoziția nr. 695 din 11 decembrie 2009 emisă de Primarul Municipiului Vaslui s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul compus din teren și construcție, situat în Vaslui, str. V., județul Vaslui.

Dispoziția de restituire împreună cu dosarul aferent au fost înaintate de către Primăria Municipiului Vaslui la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 47275/CC. Curtea a reținut că, în cauza dedusă judecății, dosarul aferent Dispoziției nr. 695 din 11 decembrie 2009 a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat și a fost transmis la evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare, ulterior fiind întocmit raportul de evaluare din 27 decembrie 2011. Prin urmare, reținând că a fost întocmit raportul de evaluare al imobilului notificat, instanța a respins ca rămas fără obiect primul capăt de cerere al acțiunii.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, instanța constată că deși Legea nr. 247/2005 nu impune un termen de soluționare a cererii, neemiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire într-un interval destul de mare în raport de data înregistrării dosarului la Comisie, poate fi însă apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamanților la soluționarea cererii într-un termen rezonabil, așa cum este acesta prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei Comisia Centrală, îi revin fără putință de tăgadă obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

În consecință, motivele invocate de pârâtă în susținerea refuzului de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire au fost apreciate de instanța de primă jurisdicție ca neîntemeiate și instanța a constatat că se circumscriu noțiunii de refuz nejustificat de a soluționa cererea reclamanților. 3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Recurenta a arătat că în mod greșit a reținut instanța că nu au fost respectate dispozițiile cu privire la termenul rezonabil, întrucât în cauza dedusă judecății, sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care prevăd în cadrul procedurii administrative parcurgerea mai multor etape.

S-a arătat că în cauza dedusă judecății etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 695/2009 emisă de Primăria Vaslui, în calitate de entitate notificată, a fost transmis la Secretariatul Comisiei Centrale, fiind înregistrat sub nr. 47275/CC. S-a arătat că dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, fiind întocmit și raportul de evaluare. S-a precizat că datorită apariției O.U.G. nr. 4/2012 a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, iar Comisia nu poate acționa în afara cadrului legal, sens în care a solicitat acordarea unui termen de grație de 6 luni pentru punerea în executare a hotărârii.

II.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: În cauza de față, Înalta Curte a constatat că prin Notificarea nr. 63/2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Municipiul Vaslui, str. V., iar prin Dispoziția nr. 695 din 11 decembrie 2009 emisă de Primarul Municipiului Vaslui, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de despăgubiri pentru imobilul mai sus precizat, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 47275/CC la data de 17 iunie 2010 în vederea emiterii titlului de despăgubire potrivit dispozițiilor titlului VII din Legea nr. 554/2004, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deși la dosarul înregistrat de primărie au fost depuse toate înscrisurile necesare soluționării cauzei.

În conformitate cu dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G.

nr. 81/2007 care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire". În aceste condiții, verificând actele și lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamanților se privește ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanța de fond, admițând acțiunea reclamanților. Înalta Curte a constatat că reclamanții s-au adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în soluționarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a-i afecta pe reclamanți în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a Curții europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și exorbitantă. Or, din această perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii formulate de reclamanți, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestora în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.

Principiul legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile, ori, în cauza de față, Legea nr. 247/2005 a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură. Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată.

În opinia Înaltei Curți litigiul născut între reclamanți și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluționarea cererii adresate instituției pârâte este de natură a crea o vătămare a reclamanților într-un drept prevăzut de lege, drept la care aceștia privesc cu speranță legitimă. Înalta Curte a reținut că orice amânare în soluționarea cererii reclamanților ar însemna depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului.

Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora "prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională." Înalta Curte nu poate reține solicitarea de acordare a unui termen de grație de 6 luni, termen prevăzut de O.U.G.

nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de față, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de despăgubire, ce face obiectul cauzei de față, va fi pusă în executare cu respectarea dispozițiilor normative aplicabile în cauză. În temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie reluată procedura de emitere a titlului. Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 1643 din 7 martie 2012 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2012. Procesat de GGC - NN