ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2542/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, modificată la data de 17 februarie 2011, reclamanta M.A.I.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la desemnarea evaluatorului care să efectueze raportul de evaluare al imobilului situat în municipiul Galați, și la comunicarea raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii, cu calcularea dobânzii legale de la data pronunțării hotărârii și până la data comunicării raportului de evaluare, obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea și comunicarea deciziei de acordare de despăgubiri în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii, cu calcularea dobânzii legale de la data pronunțării hotărârii și până la data comunicării deciziei, precum și obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea unui titlu de conversie pentru toată suma care va rezulta din raportul de evaluare.

Prin întâmpinarea depusă în cauză la data de 07 decembrie 2010, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la petitele 1 și 2 ale cererii, cu motivarea că în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Autoritatea asigură Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar Comisia Centrală desemnează evaluatorii, trimite la evaluare și, în final, emite titlurile de despăgubire, precum și excepția prematurității solicitării efectuării plății despăgubirilor, întrucât reclamanta nu este titulara unui titlu de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ce se emite în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că în cuprinsul Dispoziției nr. 2645/2006 nu este identificat imobilul pentru care se propun măsuri reparatorii, astfel că, prin adresa din 23 noiembrie 2010, s-a solicitat identificarea acestui imobilul. Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 10 mai 2011, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la emiterea titlului de conversie, motivat de faptul că atribuția de a emite titlul de conversie o are Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților care, în baza deciziilor conținând titlul de despăgubire emise de către Comisia Centrală și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, va emite un titlu de conversie și/sau un titlu de plată, în condițiile prevăzute de Capitolul V 1 din O.U.G.

nr. 81/2007, act normativ care a modificat și completat Titlul VII din Legea nr. 247/2005. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 4395 din 22 iunie 2011 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.N.R.P. cu privire la capetele de cerere 1 și 2 ale acțiunii, ca rămasă fără obiect. Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta C.C.S.D. cu privire la capătul de cerere privind emiterea titlului de conversie, ca rămas fără obiect, a admis excepția prematurității invocată de pârâta A.N.R.P. cu privire la capătul de cerere având ca obiect emiterea titlului de conversie și a respins acest capăt de cerere ca fiind prematur formulat.

Instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta M.A.I., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că a fost obligată pârâta C.C.S.D. să desemneze un evaluator, pentru întocmirea raportului de evaluare, în vederea stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent, în dosarul aferent Dispoziției nr. 2645/2006 emisă de Primăria Galați, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la însușirea raportului de evaluare, fiind respinsă cererea privind plata dobânzii legale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu privire la capetele de cerere 1 și 2 ale acțiunii, a fost respinsă ca rămasă fără obiect, având în vedere cadrul procesual pasiv indicat de reclamantă prin cererea modificatoare, depusă la dosar la data de 17 februarie 2011 și susținerile orale ale acesteia, consemnate în încheierea de ședință publică din 04 mai 2011. Pentru aceleași considerente, instanța a respins ca rămasă fără obiect și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu privire la capătul de cerere având ca obiect emiterea titlului de conversie.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de conversie, Curtea a admis excepția de prematuritate și a respins această cerere ca prematur formulată, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, pentru a se efectua o plată a despăgubirilor bănești, în condițiile în care nu a fost emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor o decizie ce reprezintă titlu de despăgubire. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că urmare a notificării din 25 iunie 2001, prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în municipiul Galați, județul Galați, prin Dispoziția nr. 2645 din 07 aprilie 2006, Primăria Municipiului Galați a propus acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

Dispoziția de restituire împreună cu dosarul aferent au fost înaintate de către Primăria Municipiului Galați la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 15947/CC. Potrivit apărărilor formulate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinarea depusă în cauză, prin adresa din 23 noiembrie 2010 s-a solicitat Primăriei Municipiului Galați identificarea imobilului pentru care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii, cu motivarea că potrivit dispozițiilor pct. 26.2 din Hotărârea nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, republicată, entitatea învestită cu soluționarea notificării trebuie să identifice cât mai exact în decizie/dispoziție imobilul ce face obiectul restituirii, în privința locației, a componenței și a suprafeței acestuia.

Instanța de fond a reținut, din analiza dispozițiilor legale aplicabile cauzei, faptul că autoritatea pârâtă nu are competența legală de a exercita controlul asupra dispozițiilor emise de autoritatea notificată, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri. Astfel, singura autoritate abilitată de art. 16 alin. (2 1 ) din Legea nr. 247/2005 să verifice legalitatea dispozițiilor autorităților administrației publice locale este prefectul, care exercită controlul de legalitate. Potrivit art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor verifică numai legalitatea respingerii cererii de restituire în natură. Astfel, instanța a constatat că în competența Comisiei Centrale de despăgubire intră numai atribuția de a analiza și stabili cuantumul final al despăgubirilor.

În cauza de față, instanța a reținut că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dacă aprecia că Dispoziția nr. 2645 din 07 aprilie 2006 nu este însoțită de documentele menționate la pct. 26.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, avea posibilitatea să solicite informațiile pe care le considera necesare evaluării, înainte de data formulării cererii de chemare în judecată, însă pârâta nu a adoptat o astfel de atitudine, ci a stat în pasivitate, în ceea ce privește parcurgerea etapelor procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor la care reclamanta este îndreptățită, urmare a Dispoziției nr. 2645 din 07 aprilie 2006, solicitând informații abia la 23 noiembrie 2010, după data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv, 12 mai 2010. Pe de altă parte, având în vedere raportul de evaluare din 29 iunie 2005 aflat la filele 85-86 din dosarul cauzei, reiese că la dosarul de despăgubire sunt depuse înscrisuri din care rezultă identificarea imobilului.

Curtea nu a putut reține nici susținerile pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că dosarul de despăgubire are desemnat un evaluator, întrucât la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri în dovedirea acestei situații de fapt. Prin urmare, Comisia Centrală avea obligația de a analiza într-un termen rezonabil dosarul reclamantei, chiar dacă procedura analizei prealabile presupunea efectuarea de verificări la autoritatea emitentă a dispoziției de acordare a despăgubirilor în baza Legii nr. 10/2001, prin remiterea dosarului de despăgubire către Primăria Municipiului Galați la data de 23 noiembrie 2010, instanța reținând că neparcurgerea etapei evaluării într-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziției, 07 aprilie 2006, concluzionând că s-a depășit termenul rezonabil de finalizare a procedurii administrative, fapte ce se circumscriu noțiunii de refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantei.

Pentru considerentele arătate, instanța a apreciat că reclamanta a fost vătămată în dreptul de a beneficia de o soluționare efectivă a cererii de acordare de despăgubiri într-un termen rezonabil. Instanța a respins ca neîntemeiată cererea privind plata dobânzii legale, având în vedere dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, care prevăd sancțiunea amenzii în caz de neexecutare a hotărârii irevocabile în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia. 3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că instanța de fond în mod greșit a reținut că au fost încălcate dispozițiile privind termenul rezonabil de soluționare a cauzei.

S-a susținut că în cauză a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, în sensul că dosarul aferent dispoziției nr. 2645/2006 a fost transmis de Primăria Municipiului București, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 15947/CC. Recurenta a susținut că în cauza dedusă judecății a fost desemnat evaluator, motiv pentru care obligarea la desemnarea evaluatorului a rămas fără obiect. Recurenta a arătat că în urma analizării dosarului reclamantei s-a constatat că în cuprinsul Dispoziției nr. 2645/2006 nu este identificat imobilul pentru care s-au propus măsuri reparatorii, reținându-se și că dispoziția a fost emisă pe numele unei persoane decedate, motiv pentru care documentația aferentă dispoziției arătate a fost returnată entității învestite cu soluționarea notificării.

Recurenta critică reținerea de către instanța de fond a refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri, arătând că în cauza de față nu poate fi vorba de un refuz al Comisiei, întrucât nu a fost finalizată procedura administrativă prevăzută de lege. A fost criticată soluția instanței de fond și cu privire la faptul că a fost obligată Comisia Centrală la emiterea deciziei în termenul de 30 de zile de la însușirea raportului de evaluare, arătând că obligația statuată nu poate fi executată în termenul dispus de instanță. II.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul că termenul de finalizare a procedurii administrative este de 6 luni de la pronunțarea prezentei decizii, pentru considerentele ce urmează: Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că prin Notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001 S.B., autoarea reclamantei, a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, iar prin Dispoziția nr. 2645/2006 emisă de Primarul Municipiului București s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dispoziție care a fost comunicată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrată de aceasta la nr. 15947/CC, în vederea emiterii Deciziei reprezentând titlul de despăgubire, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deși la dosarul înregistrat au fost depuse toate înscrisurile necesare soluționării cauzei.

În conformitate cu dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G.

nr. 81/2007, care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secțiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”. În aceste condiții, verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamantei se privește ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanța de fond.

Critica formulată de recurentă este întemeiată însă în ceea ce privește termenul de 30 de zile de emitere a deciziei, reprezentând titlul de despăgubire, Înalta Curte apreciind că durata procedurilor administrative, care sunt proceduri complexe, nu poate fi încadrată în termenul acordat de instanța de fond, întrucât emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire pentru imobilul individualizat mai sus, trebuie emis cu respectarea dispozițiilor din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deci cu respectarea obligatorie a etapelor prevăzute de lege, etape care se finalizează odată cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Înalta Curte a constatat că reclamanta s-a adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în soluționarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a o afecta pe reclamantă în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Principiul legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile, ori, în cauza de față, Legea nr. 247/2005 a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001. Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată.

În opinia Înaltei Curți litigiul născut între reclamantă și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluționarea cererii adresate instituției pârâte prin faptul că dosarul reclamantei nu a urmat procedura de evaluare este de natură a crea o vătămare a acesteia într-un drept prevăzut de lege, drept la care reclamanta privește cu speranță legitimă. Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005 la nesfârșit, ci urmează a fi respectat termenul rezonabil de 6 luni consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Interpretarea instanței de control judiciar cu privire la termenul de 6 luni, rezonabil pentru parcurgerea procedurii administrative prevăzute de lege, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora „prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională.” Pentru aceste considerente, văzând că sunt motive de modificare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul formulat, va modifica sentința recurată în sensul că termenul de finalizare a procedurii administrative este de 6 luni de la data pronunțării prezentei decizii, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 4395 din 22 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată în sensul că termenul de finalizare a procedurii administrative este de 6 luni de la data pronunțării prezentei decizii. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2012.