ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2484/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2484/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Galați, reclamantul A.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul

Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților, Depozitarul Central SA București și Fondul

Proprietatea SA București, obligarea acestora la:

- Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor să fie obligată la recunoașterea dreptului de

despăgubiri și transmiterea dosarului evaluatorului sau societății de evaluare

în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești; emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la depunerea raportului de

evaluare de către evaluator;

- Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, să fie obligată, după emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, la emiterea titlului de conversie

în acțiuni a despăgubirilor acordate și la înaintarea titlului de conversie

către Depozitarul Central în termen de 30 de zile calendaristice, calculate de

la data emiterii titlului de despăgubire, în vederea conversiei în acțiuni,

conform prevederilor disp. art. 131, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 247/2005;

- Depozitarul Central

S.A., să fie obligat, după emiterea titlului de conversie și înaintarea în

termen de 30 de zile a acestuia de către A.N.R.P., să înregistreze pe numele

reclamantului un număr de acțiuni la Fondul Proprietatea, la valoarea nominală

pentru fiecare acțiune, reprezentând cuantumul măsurilor reparatorii care i-au

fost acordate prin titlul de despăgubire de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, conform prevederilor legale;

- Fondul Proprietatea

SA, să fie obligat să convertească automat în acțiuni la Fondul Proprietatea

suma reprezentând cuantumul măsurilor reparatorii care i-au fost acordate prin

despăgubire și să emită pe numele reclamantului un număr de acțiuni la Fondul

Proprietatea, proporțional cu cuantumul măsurilor reparatorii care i-au fost

acordate prin titlul de despăgubire, conform prevederilor legale.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că deși documentația a fost înregistrată la

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru Dosarul nr. 4449/CC la

data de 2 noiembrie 2005, nici până în prezent această autoritate nu a

recunoscut dreptul reclamantului la despăgubiri, nu a numit un evaluator

persoană fizică sau juridică pentru întocmirea raportului de evaluare și nici

nu a emis decizia ce reprezintă titlul de despăgubire.

Prin întâmpinare,

pârâta Fondul Proprietatea SA București, a invocat atât excepția lipsei

calității procesuale pasive, cât și pe ce a inadmisibilității acțiunii.

Pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive, în

ceea ce privește capătul de cerere referitor la emiterea titlului de conversie

și celelalte capete de cerere, ca nefondate.

Prin întâmpinare,

pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, a invocat

excepția prematurității emiterii titlurilor de conversie, pe fondul cauzei, pe

fondul cauzei solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.

de Apel

Prin Sentința nr. 212

din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Galați a fost admisă acțiunea, în parte,

formulată de reclamantul A.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul

Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, Depozitarul Central SA București

și Fondul Proprietatea SA București, obligând pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor să recunoască reclamantului dreptul la despăgubiri,

să transmită dosarul aferent spre evaluare și să se emită decizia reprezentând

titlul de despăgubire în conformitate cu dispozițiile legale ce stabilesc

termene în acest sens.

Totodată, Curtea de

apel a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

ca după emiterea titlului de proprietate să emită titlul de conversie în

termenul stabilit prin dispozițiile legale în acest sens și a respins acțiunea

pentru lipsa calității procesuale pasive față de Depozitarul Central SA și față

de Fondul Proprietatea SA.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut în esență, că este neîntemeiată excepția

invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere

că reclamantul a solicitat ca numai A.N.R.P. să fie obligată la emiterea

titlului de conversie, nu și respectiva Comisie.

Referitor la excepția

invocată de Fondul Proprietatea SA București, prima instanță a constatat că

această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă, din moment ce nici nu au fost

emise titluri de proprietate ori de conversie și, ca atare, această autoritate

nu poate fi obligată să pună în executare acte prezumtive.

Cu privire la

excepția prematurității invocată de A.N.R.P., judecătorul fondului a constatat

că această excepție este neîntemeiată, având în vedere atribuțiile rezultate

din lege ale acestei autorități.

Pe fondul cauzei,

Curtea de apel a reținut că, într-adevăr, Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor nu a finalizat procedura administrativă, reținând că în cauza

dedusă judecății a fost depășit cu mult termenul rezonabil de soluționare a

unei cereri.

Prin urmare, prima

instanță a dispus obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

să recunoască reclamantului dreptul la despăgubiri, pentru că acestea nu au

fost contestate în nici un fel, să transmită dosarul aferent spre evaluare, în

conformitate cu normele legale, urmând să emită decizia reprezentând titlul de

despăgubiri în termenele stabilite de dispozițiile legale.

Conchizând, instanța

a obligat și A.N.R.P. să emită titlul de proprietate și titlul de conversie, în

termenele stabilite prin dispozițiile legale incidente cauzei de față.

formulate de Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

I. Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților a criticat hotărârea instanței de

fond ca nelegală și netemeinică, arătând că instanța de fond a făcut o greșită

aplicare a legii, atunci când a obligat A.N.R.P. ca după emiterea titlului de

proprietate să emită titlul de conversie.

A precizat că

procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005

cuprinde mai multe etape. A arătat că numai după întocmirea raportului de

evaluare Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul

de despăgubire, deci nu a titlului de proprietate, cum în mod greșit a reținut

instanța de fond.

S-a arătat că

ulterior emiterii titlului de despăgubire, titularul acestuia va valorifica

acest titlu prin formularea unei opțiuni în cadrul procedurii administrative

prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Recurenta a criticat

soluția dată de instanța de fond cu privire la excepția de prematuritate a

emiterii titlului de conversie.

A precizat că pentru

a se emite titlul de conversie de către A.N.R.P., în urma opțiunii formulate,

persoanele îndreptățite trebuie să fie titulare a unor titluri de despăgubire

emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă s-a precizat

că reclamantul din prezenta cauză nu este titularul unui titlu de despăgubire.

S-a apreciat astfel că solicitarea reclamantului de emitere a titlurilor de

conversie este prematură.

II. Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a criticat hotărârea instanței de fond pentru

nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța nu a analizat apărările

formulate de această autoritate, încălcându-se astfel dreptul la apărare și

principiul contradictorialității. Se precizează că instanța în mod greșit a

obligat Comisia la emiterea unui singur titlu, atâta vreme cât reclamantul,

deși a precizat un singur dosar de despăgubiri respectiv nr. 4449/CC, totuși a

solicitat despăgubiri pentru două dosare de despăgubire.

Recurenta a arătat că

în cazul de față, dosarul de despăgubiri nr. 4449/CC a fost analizat în

privința legalității cererii de restituire în natură a imobilului notificat,

învederând faptul că Primăria Orașului Panciu nu a identificat imobilul pentru

care s-au propus acordarea de despăgubiri, cu indicarea atât a suprafeței

terenului, cât și suprafeței fiecărui corp de clădire în parte.

Astfel, s-a arătat

că, în urma analizării dosarului, s-a constatat că la dosarul de despăgubire nu

există înscrisuri care să descrie imobilele construcții notificate pentru care

s-au acordat măsuri reparatorii.

De asemenea,

recurenta a arătat că din înscrisurile aflate la dosar rezultă că terenul a

trecut în folosința GAC Diocheți în baza Decretului nr. 115/1959.

Recurenta a arătat că

a făcut demersuri și la Primăria Orașului Panciu, fiind solicitate relații în

legătură cu situația juridică a imobilului solicitat. De asemenea, recurenta

arată că imobilele solicitate de reclamant nu sunt identificate de către

Primăria Orașului Panciu, în cele două dispoziții emise, respectiv Dispoziția

nr. 329/2005 și Dispoziția nr. 330/2005.

Întrucât nu s-a

răspuns la solicitările CCSD s-a procedat la restituirea dosarului de

despăgubire către primăria Orașului Panciu, entitatea competentă în temeiul

Legii nr. 10/2001, apreciind că în cauză CCSD are doar competența de a stabili

cuantumul măsurilor reparatorii pe baza raportului de evaluare întocmit de

evaluator, potrivit dispozițiilor legale aplicabile cauzei.

Recurenta a susținut

că în cauză nu poate fi vorba de un refuz nejustificat de a soluționa o cerere,

întrucât nu sunt întrunite cerințele legii pentru a se constata acest refuz.

S-a precizat că autoritatea va emite decizia reprezentând titlul de despăgubire

numai după parcurgerea etapei evaluării din procedura administrativă prevăzută

de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursurilor declarate, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul Comisiei

Centrale ca nefondat și va admite excepția de prematuritate invocată de

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

În consecință,

recursul formulat de Autoritatea Națională pentru Restituirea proprietăților va

fi admis, fiind respinsă acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu această

autoritate, ca prematur formulată, pentru considerentele ce urmează:

Contrar concluziilor

reținute în sentința recurată, Înalta Curte constată că cererea

reclamantului-intimat în ceea ce privește emiterea titlului de plată a

despăgubirilor este prematură și se impune a fi respinsă.

În art. 182 lit. a)

din H.G. nr. 128/2008 privind modificarea și completarea Normelor metodologice

de aplicare a Titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind

reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, se prevede că emiterea unui titlu

și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoana îndreptățită se face

în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare.

Potrivit art. 18

alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, după emiterea titlurilor de

despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu

de conversie și/sau un titlu de plată.

Deci, în raport de

aceste dispoziții, emiterea titlului de plată a despăgubirilor bănești este

condiționată de emiterea în prealabil a titlului de despăgubire sub condiția

existenței disponibilităților financiare, într-un termen de 15 zile de la acest

moment și în ordinea înregistrării cererilor de opțiune ale persoanelor

îndreptățite a primei despăgubiri.

Înalta Curte reține

că emiterea titlului de plată și plata efectivă de către Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților în beneficiul persoanei îndreptățite a sumei

stabilite prin titlul de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor se realizează cu respectarea dispozițiilor art. 182 lit. a) din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în termen de 15 zile calendaristice de la

data existenței disponibilităților financiare și în ordinea cronologică a

formulării cererilor de opțiune.

În concluzie, Curtea

apreciază că în mod nelegal instanța de fond a înlăturat reglementarea specială

prevăzută de Legea nr. 247/2005 și H.G. nr. 128/2008 și a admis fără temei

legal acțiunea reclamantului astfel cum a fost formulată față de această pârâtă,

având ca obiect valorificarea titlului de despăgubire înainte ca acest titlu să

fie emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și de aceea va fi

admis recursul, va fi modificată sentința atacată, în parte, în sensul că va fi

respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților ca prematură.

Cu privire la

recursul declarat de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor,

instanța de control judiciar reține că intimatul-reclamant a invocat refuzul

nejustificat de soluționare a unei cereri, respectiv cererea formulată în

contradictoriu cu CCSD, de a se emite decizia reprezentând titlul de

despăgubire pentru imobilul notificat și identificat în cererea introductivă.

În conformitate cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul

nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces

de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un

interes legitim. Definiția excesului de putere este dată de art. 2 lit. m) din

Legea nr. 554/2004 și constă în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând

administrației publice, prin încălcarea dreptului și libertăților fundamentale

ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege.

În cauza de față,

Înalta Curte a constatat că dosarul reclamantului, aferent Dispoziției nr.

330/2005, deși a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr.

4449/CC, în vederea emiterii titlului de despăgubire, potrivit dispozițiilor

titlului VII din Legea nr. 247/2005, totuși această obligație nu a fost adusă

la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deși la dosar au fost

depuse toate înscrisurile necesare soluționării cauzei.

În conformitate cu

dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de

soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune

parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării

dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale

sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării;

etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în

mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă dosarul va fi

transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea

întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de

către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și

valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr.

81/2007 care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

Capitolul V, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de

despăgubire".

Se constată a fi

nefondate susținerile recurentei-pârâte referitoare la greșita sa obligare la

emiterea unui singur titlu de despăgubire deși reclamantul a solicitat

despăgubiri pentru două dosare de despăgubire, atâta vreme cât în cauza de față

dosarul de despăgubire în discuție are nr. 4449/CC, iar în ceea ce privește

Dosarul nr. 38870/CC, situația a fost stabilită fără echivoc prin Sentința nr.

211 din 30 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, rămasă irevocabilă

prin Decizia nr. 1010 din 24 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal.

În aceste condiții,

verificând actele și lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul

pârâtei de rezolvare a cererii reclamantului se privește ca fiind nejustificat,

cum în mod corect a apreciat instanța de fond, admițând acțiunea în

contradictoriu cu această pârâtă.

Înalta Curte a

constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în

soluționarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă,

împrejurare care este de natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un

termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr.

554/2004.

Or, din această

perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii formulate de

reclamant, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o

vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea

reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.

Principiul

legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern,

suficient de accesibile și previzibile, or în cauza de față Legea nr. 247/2005

a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu

pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.

Înalta Curte constată

că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudența,

în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al

autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată

(cauza Frydlender împotriva Franței și cauza Hartman împotriva Republicii

Cehe).

În opinia Înaltei Curți

litigiul născut între reclamant și autoritatea pârâtă nu prezintă o

complexitate deosebită, iar nesoluționarea cererii adresate instituției pârâte

prin faptul că dosarul reclamantului nu a urmat procedura de evaluare este de

natură a crea o vătămare a acestuia într-un drept prevăzut de lege, drept la

care acesta privește cu speranță legitimă.

Înalta Curte nu poate

primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare

de răspundere, intimatul-reclamant nefiind în culpă pentru nesoluționarea

cererii sale, pentru faptul că recurenta-pârâtă nu a avut la dosar date

suficiente pentru identificarea imobilului solicitat, motiv pentru care nu a

putut trimite dosarul în etapa următoare prevăzută de lege, a evaluării.

Înalta Curte a reținut

că apărarea recurentei nu are temei legal, căci la dosarul cauzei există

suficiente date pentru a se putea evalua imobilul revendicat de reclamant.

Orice amânare în soluționarea cererii reclamantului ar însemna depășirea

termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, așa cum

în mod corect a reținut și instanța de fond, amânarea pentru o dată neprecizată

în vederea depunerii unor documente completatoare, care nu pot fi prezentate,

reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art.

2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

modificată.

Împrejurarea că legea

specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja

autoritatea competentă, în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii

nr. 247/2005.

Interpretarea pe care

instanța de fond a dat-o dispozițiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările

și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora

"prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și a libertăților

fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest

aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul

deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă

prevedere contrară din legislația națională."

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul A.N.R.P. și va modifica sentința atacată, în sensul că va admite

excepția prematurității. De asemenea, având în vedere considerentele expuse, va

respinge recursul formulat de CCSD ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva

Sentinței nr. 212 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în parte,

sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul A.A.

în contradictoriu cu A.N.R.P., ca prematură.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge recursul

formulat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva aceleiași sentințe ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 mai 2012.

Procesat

de GGC - NN