ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2484/2012

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantul A.A.

a solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Depozitarul Central SA București și Fondul Proprietatea SA București, obligarea acestora la: - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să fie obligată la recunoașterea dreptului de despăgubiri și transmiterea dosarului evaluatorului sau societății de evaluare în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești; emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la depunerea raportului de evaluare de către evaluator; - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, să fie obligată, după emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, la emiterea titlului de conversie în acțiuni a despăgubirilor acordate și la înaintarea titlului de conversie către Depozitarul Central în termen de 30 de zile calendaristice, calculate de la data emiterii titlului de despăgubire, în vederea conversiei în acțiuni, conform prevederilor disp.

art. 131, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 247/2005; - Depozitarul Central S.A., să fie obligat, după emiterea titlului de conversie și înaintarea în termen de 30 de zile a acestuia de către A.N.R.P., să înregistreze pe numele reclamantului un număr de acțiuni la Fondul Proprietatea, la valoarea nominală pentru fiecare acțiune, reprezentând cuantumul măsurilor reparatorii care i-au fost acordate prin titlul de despăgubire de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform prevederilor legale; - Fondul Proprietatea SA, să fie obligat să convertească automat în acțiuni la Fondul Proprietatea suma reprezentând cuantumul măsurilor reparatorii care i-au fost acordate prin despăgubire și să emită pe numele reclamantului un număr de acțiuni la Fondul Proprietatea, proporțional cu cuantumul măsurilor reparatorii care i-au fost acordate prin titlul de despăgubire, conform prevederilor legale.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că deși documentația a fost înregistrată la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru Dosarul nr. 4449/CC la data de 2 noiembrie 2005, nici până în prezent această autoritate nu a recunoscut dreptul reclamantului la despăgubiri, nu a numit un evaluator persoană fizică sau juridică pentru întocmirea raportului de evaluare și nici nu a emis decizia ce reprezintă titlul de despăgubire. Prin întâmpinare, pârâta Fondul Proprietatea SA București, a invocat atât excepția lipsei calității procesuale pasive, cât și pe ce a inadmisibilității acțiunii. Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la emiterea titlului de conversie și celelalte capete de cerere, ca nefondate.

Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, a invocat excepția prematurității emiterii titlurilor de conversie, pe fondul cauzei, pe fondul cauzei solicitând respingerea acțiunii ca nefondată. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 212 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Galați a fost admisă acțiunea, în parte, formulată de reclamantul A.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Depozitarul Central SA București și Fondul Proprietatea SA București, obligând pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să recunoască reclamantului dreptul la despăgubiri, să transmită dosarul aferent spre evaluare și să se emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în conformitate cu dispozițiile legale ce stabilesc termene în acest sens.

Totodată, Curtea de apel a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ca după emiterea titlului de proprietate să emită titlul de conversie în termenul stabilit prin dispozițiile legale în acest sens și a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive față de Depozitarul Central SA și față de Fondul Proprietatea SA. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență, că este neîntemeiată excepția invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere că reclamantul a solicitat ca numai A.N.R.P. să fie obligată la emiterea titlului de conversie, nu și respectiva Comisie. Referitor la excepția invocată de Fondul Proprietatea SA București, prima instanță a constatat că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă, din moment ce nici nu au fost emise titluri de proprietate ori de conversie și, ca atare, această autoritate nu poate fi obligată să pună în executare acte prezumtive.

Cu privire la excepția prematurității invocată de A.N.R.P., judecătorul fondului a constatat că această excepție este neîntemeiată, având în vedere atribuțiile rezultate din lege ale acestei autorități. Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut că, într-adevăr, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a finalizat procedura administrativă, reținând că în cauza dedusă judecății a fost depășit cu mult termenul rezonabil de soluționare a unei cereri. Prin urmare, prima instanță a dispus obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să recunoască reclamantului dreptul la despăgubiri, pentru că acestea nu au fost contestate în nici un fel, să transmită dosarul aferent spre evaluare, în conformitate cu normele legale, urmând să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri în termenele stabilite de dispozițiile legale.

Conchizând, instanța a obligat și A.N.R.P. să emită titlul de proprietate și titlul de conversie, în termenele stabilite prin dispozițiile legale incidente cauzei de față. 3. Recursurile formulate de Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților I. Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a criticat hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică, arătând că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, atunci când a obligat A.N.R.P. ca după emiterea titlului de proprietate să emită titlul de conversie. A precizat că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 cuprinde mai multe etape.

A arătat că numai după întocmirea raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, deci nu a titlului de proprietate, cum în mod greșit a reținut instanța de fond. S-a arătat că ulterior emiterii titlului de despăgubire, titularul acestuia va valorifica acest titlu prin formularea unei opțiuni în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Recurenta a criticat soluția dată de instanța de fond cu privire la excepția de prematuritate a emiterii titlului de conversie. A precizat că pentru a se emite titlul de conversie de către A.N.R.P., în urma opțiunii formulate, persoanele îndreptățite trebuie să fie titulare a unor titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă s-a precizat că reclamantul din prezenta cauză nu este titularul unui titlu de despăgubire.

S-a apreciat astfel că solicitarea reclamantului de emitere a titlurilor de conversie este prematură. II. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța nu a analizat apărările formulate de această autoritate, încălcându-se astfel dreptul la apărare și principiul contradictorialității. Se precizează că instanța în mod greșit a obligat Comisia la emiterea unui singur titlu, atâta vreme cât reclamantul, deși a precizat un singur dosar de despăgubiri respectiv nr. 4449/CC, totuși a solicitat despăgubiri pentru două dosare de despăgubire.

Recurenta a arătat că în cazul de față, dosarul de despăgubiri nr. 4449/CC a fost analizat în privința legalității cererii de restituire în natură a imobilului notificat, învederând faptul că Primăria Orașului Panciu nu a identificat imobilul pentru care s-au propus acordarea de despăgubiri, cu indicarea atât a suprafeței terenului, cât și suprafeței fiecărui corp de clădire în parte. Astfel, s-a arătat că, în urma analizării dosarului, s-a constatat că la dosarul de despăgubire nu există înscrisuri care să descrie imobilele construcții notificate pentru care s-au acordat măsuri reparatorii. De asemenea, recurenta a arătat că din înscrisurile aflate la dosar rezultă că terenul a trecut în folosința GAC Diocheți în baza Decretului nr. 115/1959.

Recurenta a arătat că a făcut demersuri și la Primăria Orașului Panciu, fiind solicitate relații în legătură cu situația juridică a imobilului solicitat. De asemenea, recurenta arată că imobilele solicitate de reclamant nu sunt identificate de către Primăria Orașului Panciu, în cele două dispoziții emise, respectiv Dispoziția nr. 329/2005 și Dispoziția nr. 330/2005. Întrucât nu s-a răspuns la solicitările CCSD s-a procedat la restituirea dosarului de despăgubire către primăria Orașului Panciu, entitatea competentă în temeiul Legii nr. 10/2001, apreciind că în cauză CCSD are doar competența de a stabili cuantumul măsurilor reparatorii pe baza raportului de evaluare întocmit de evaluator, potrivit dispozițiilor legale aplicabile cauzei.

Recurenta a susținut că în cauză nu poate fi vorba de un refuz nejustificat de a soluționa o cerere, întrucât nu sunt întrunite cerințele legii pentru a se constata acest refuz. S-a precizat că autoritatea va emite decizia reprezentând titlul de despăgubire numai după parcurgerea etapei evaluării din procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursurilor declarate, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul Comisiei Centrale ca nefondat și va admite excepția de prematuritate invocată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

În consecință, recursul formulat de Autoritatea Națională pentru Restituirea proprietăților va fi admis, fiind respinsă acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu această autoritate, ca prematur formulată, pentru considerentele ce urmează: Contrar concluziilor reținute în sentința recurată, Înalta Curte constată că cererea reclamantului-intimat în ceea ce privește emiterea titlului de plată a despăgubirilor este prematură și se impune a fi respinsă. În art. 182 lit. a) din H.G. nr. 128/2008 privind modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005, se prevede că emiterea unui titlu și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoana îndreptățită se face în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare. Potrivit art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată. Deci, în raport de aceste dispoziții, emiterea titlului de plată a despăgubirilor bănești este condiționată de emiterea în prealabil a titlului de despăgubire sub condiția existenței disponibilităților financiare, într-un termen de 15 zile de la acest moment și în ordinea înregistrării cererilor de opțiune ale persoanelor îndreptățite a primei despăgubiri.

Înalta Curte reține că emiterea titlului de plată și plata efectivă de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în beneficiul persoanei îndreptățite a sumei stabilite prin titlul de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se realizează cu respectarea dispozițiilor art. 182 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în termen de 15 zile calendaristice de la data existenței disponibilităților financiare și în ordinea cronologică a formulării cererilor de opțiune. În concluzie, Curtea apreciază că în mod nelegal instanța de fond a înlăturat reglementarea specială prevăzută de Legea nr. 247/2005 și H.G.

nr. 128/2008 și a admis fără temei legal acțiunea reclamantului astfel cum a fost formulată față de această pârâtă, având ca obiect valorificarea titlului de despăgubire înainte ca acest titlu să fie emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și de aceea va fi admis recursul, va fi modificată sentința atacată, în parte, în sensul că va fi respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ca prematură. Cu privire la recursul declarat de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, instanța de control judiciar reține că intimatul-reclamant a invocat refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, respectiv cererea formulată în contradictoriu cu CCSD, de a se emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat și identificat în cererea introductivă.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Definiția excesului de putere este dată de art. 2 lit. m) din Legea nr. 554/2004 și constă în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea dreptului și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege.

În cauza de față, Înalta Curte a constatat că dosarul reclamantului, aferent Dispoziției nr. 330/2005, deși a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 4449/CC, în vederea emiterii titlului de despăgubire, potrivit dispozițiilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, totuși această obligație nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deși la dosar au fost depuse toate înscrisurile necesare soluționării cauzei.

În conformitate cu dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G.

nr. 81/2007 care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire". Se constată a fi nefondate susținerile recurentei-pârâte referitoare la greșita sa obligare la emiterea unui singur titlu de despăgubire deși reclamantul a solicitat despăgubiri pentru două dosare de despăgubire, atâta vreme cât în cauza de față dosarul de despăgubire în discuție are nr. 4449/CC, iar în ceea ce privește Dosarul nr. 38870/CC, situația a fost stabilită fără echivoc prin Sentința nr. 211 din 30 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1010 din 24 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

În aceste condiții, verificând actele și lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamantului se privește ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanța de fond, admițând acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă. Înalta Curte a constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în soluționarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004. Or, din această perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii formulate de reclamant, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.

Principiul legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile, or în cauza de față Legea nr. 247/2005 a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001. Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudența, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată (cauza Frydlender împotriva Franței și cauza Hartman împotriva Republicii Cehe).

În opinia Înaltei Curți litigiul născut între reclamant și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluționarea cererii adresate instituției pârâte prin faptul că dosarul reclamantului nu a urmat procedura de evaluare este de natură a crea o vătămare a acestuia într-un drept prevăzut de lege, drept la care acesta privește cu speranță legitimă. Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, intimatul-reclamant nefiind în culpă pentru nesoluționarea cererii sale, pentru faptul că recurenta-pârâtă nu a avut la dosar date suficiente pentru identificarea imobilului solicitat, motiv pentru care nu a putut trimite dosarul în etapa următoare prevăzută de lege, a evaluării.

Înalta Curte a reținut că apărarea recurentei nu are temei legal, căci la dosarul cauzei există suficiente date pentru a se putea evalua imobilul revendicat de reclamant. Orice amânare în soluționarea cererii reclamantului ar însemna depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin urmare, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, amânarea pentru o dată neprecizată în vederea depunerii unor documente completatoare, care nu pot fi prezentate, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată. Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005.

Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora "prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională." Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul A.N.R.P.

și va modifica sentința atacată, în sensul că va admite excepția prematurității. De asemenea, având în vedere considerentele expuse, va respinge recursul formulat de CCSD ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Sentinței nr. 212 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte, sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul A.A. în contradictoriu cu A.N.R.P., ca prematură. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Respinge recursul formulat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva aceleiași sentințe ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2012. Procesat de GGC - NN