ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5254/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5254/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față:

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului:

1.

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Cluj, la data de 25 martie 2011, reclamanta B.G.E. a chemat în

judecată pe pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând ca prin hotărârea

ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei din 8 decembrie 2010, în ceea

ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, adică suma de 254.625,21 RON;

obligarea pârâților la emiterea unei noi decizii și la plata despăgubirilor

actualizate în sumă de minim 300.000 RON determinată printr-o nouă expertiză de

evaluare, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea, Statul Român prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București

a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive a Comisiei Centrale cu privire la solicitarea de plată, excepția inadmisibilității

cu privire la admiterea unei expertize de specialitate. Pe fond a solicitat respingerea

acțiunii, ca neîntemeiată.

Și Autoritatea Națională pentru restituirea

Proprietăților, prin întâmpinarea formulată a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive a Autorității cu privire la anularea deciziei din 8 decembrie

2010 și emiterea unei noi decizii precum și excepția prematurității plății.

Prin sentința nr. 680 din 17 noiembrie

2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal a respins excepțiile invocate de pârâte.

A admis acțiunea în contencios administrativ

formulată de reclamanta B.G.E. împotriva pârâților Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților București și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și în consecință:

A anulat decizia din 8 decembrie 2010 emisă

de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în ceea ce privește

suma de 254.625,21 RON și a obligat pe pârâtă la emiterea unei decizii privind despăgubirea

în sumă de 364.650 RON.

A obligat pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților să plătească despăgubirea în sumă de 364.650 RON

în favoarea reclamantei.

A obligat pârâtele să plătească reclamantei

în solidar suma de 1.800 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut următoarele considerente:

Excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pe motivul că obiectul

principal al acțiunii în contencios administrativ dedusă judecății de reclamantă

este circumscris controlului de legalitate asupra unui act administrativ emis tocmai

de această pârâtă, în conformitate cu dispozițiilor cuprinse în Titlul al VII-lea

din Legea nr. 247/2005.

Sub aspectul solicitării despăgubirilor,

Curtea a constatat că reclamanta nu a chemat în judecată personal Statul român reprezentat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ci pe pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților, care are conform art. 19 alin. (3) raportat la

capitolul V

1

din Titlul VII la Legea nr. 247/2005 atribuții privind emiterea

titlului de plată în vederea valorificării conform dispozițiilor art. 18

2

lit. a) din același act normativ, astfel că și excepția lipsei calității procesuale

pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților este neîntemeiată.

S-a apreciat că și excepția prematurității

invocate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este neîntemeiată,

pe motiv că obținerea unui titlu de despăgubire ce face obiectul judecății primului

capăt de cerere este solicitat a fi obținut de către reclamantă urmând ca apoi să

fie valorificat în contradictoriu cu această pârâtă fără ca reclamanta să mai fie

îndrumată să mai parcurgă procedura administrativă prevăzută de lege, care așa cum

arată jurisprudenta internă și cea a C.E.D.O. este plină de riscuri asupra securității

și realizării în concret a dreptului alegat.

Pe fond, Curtea a reținut următoarele considerente:

În cauză, prin raportul de expertiză tehnică

judiciară întocmit de expertul prof. dr. ing. M.A., s-a concluzionat că terenul

în suprafață de 650 mp situat administrativ în Cluj-Napoca, înscris în CF are ca

valoare de piață suma de 364.650 RON sau 85.800 euro la paritatea 1euro=4,25 RON

și acest raport respectă toate standardele, având în vedere cele consemnate de expert

la capitolul cu referire la metodologia și sursele de informare folosite.

Față de aceste aspecte, în temeiul

art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu trimitere la dispozițiile

art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis capătul principal al cererii

introductive în sensul că a anulat decizia din 8 decembrie 2010 emisă de pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în ceea ce privește suma de 254.625,21

RON și a obligat pe pârâtă la emiterea unei decizii privind despăgubirea în sumă

de 364.650 RON.

Cât privește cel de-al doilea aspect, Curtea

a avut în vedere dispozițiile art. 19 alin. (3) raportat la dispozițiile conținute

de capitolul V

1

din același act normativ, în special art. 18

1

alin. (2) raportat la art. 18

2

lit. a), sens în care a obligat pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să plătească despăgubirea

în sumă de 364.650 RON în favoarea reclamantei.

Având în vedere că ambele pârâte au căzut

în pretenții, Curtea a dispus obligarea pârâtelor să plătească reclamantei în solidar

suma de 1800 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs pârâtele, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin recursul său, Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților a susținut că prima instanță a respins excepția

prematurității acțiunii ignorând prevederile art. 18 din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, potrivit cărora „după emiterea titlurilor de despăgubire aferente,

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite pe baza acestora

și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu

de plată. Titlul de conversie va fi înainta Depozitarului Central în termen de 30

de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni,

iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea despăgubirilor în

Numerar, în vederea efectuării operațiunilor de plată”.

Recurenta a mai arătat că instanța de fond

a încălcat prevederile art. 19 alin. (1) și (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

potrivit cărora plângerea suspendă exercițiul dreptului de opțiune iar valorificarea

titlurilor de despăgubire se face numai după finalizarea procedurii administrative

prealabile, sau după caz, după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești

prin care plângerea formulată, în temeiul alin. (1) a fost respinsă, în cazul în

care procedura administrativă a fost urmată de o procedură judecătorească.

Prin urmare plângerea suspendă exercițiul

dreptului la opțiune și implicit efectuarea plății.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

a criticat, în esență, sentința instanței de fond sub aspectul omologării raportului

de expertiză întocmit de expertul M.A., din care a rezultat valoarea de circulație

a imobilului în sumă de 364.650 RON, fără a argumenta soluția adoptată.

Mai mult decât atât expertul tehnic nu

a făcut o analiză a pieței imobiliare specifice (cerere, oferă, echilibrul pieței).

A susținut această recurentă că expertul

judiciar M.A. nu a respectat Standardele Internaționale de Evaluare, acesta neatașând

comparabilele folosite pentru a putea fi verificată metoda folosită de expert. De

asemenea a arătat că, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia

din 8 decembrie 2010, cu respectarea dispozițiilor legale ale Titlului VII din Legea

nr. 247/2005.

și Justiție.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările

dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată

că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Astfel, obiectul cererii deduse judecății

îl reprezintă anularea deciziei din 8 octombrie 2010, emisă de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și obligarea intimaților-pârâți la plata

sumei de 364.650 RON, cu titlu de despăgubiri, în conformitate cu valoarea stabilită

prin raportul de evaluare întocmit de expertul M.A.

Prin decizia contestată, au fost acordate

recurenților despăgubiri în sumă de 254.625,21 RON, sumă ce a fost stabilită prin

raportul de evaluare întocmit în Dosarul nr. 3288/CC.

În urma contestației formulate, prima instanță

a dispus efectuarea unei noi expertize judiciare, efectuată de expertul M.A., pe

care instanța a omologat-o, dispunând obligarea autorității pârâte Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o nouă decizie pentru suma de

364.650 RON.

Recurentele au criticat sentința susținând

că expertiza întocmită în procedura judiciară nu respectă standardele, recomandările

și metodologia de lucru promovată de Asociația Națională a Evaluatorilor

Autorizați din România și nu cuprinde criteriile pe care le-a avut în vedere la

momentul la care a fost întocmită.

Conform art. 1 alin. (3) din Titlul VII

„Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției,

precum și unele măsuri adiacente, despăgubirile acordate în baza Legii fondului

funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a

Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar

nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare,

vor urma procedura și se vor supune dispozițiilor privind acordarea despăgubirilor

din această lege.

Ca atare, acesta este cadrul normativ în

baza căruia intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor procedează

la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, potrivit art. 13 alin.

(1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, după stabilirea cuantumului despăgubirilor

prin raportul de evaluare.

În baza dispozițiilor din Titlul VII al

legii mai sus individualizate, raportul de evaluare se comunică persoanelor îndreptățite

înainte de emiterea deciziei, care au posibilitatea de a formula obiecțiuni la raport;

societatea de evaluatori are obligația de a răspunde la obiecțiuni.

În același sens, sunt și prevederile

pct. 16.13 alin. (3)-(6) din Norma metodologică 2005, de aplicare a Titlului VII

„Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și

justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Conform acestor dispoziții normative:

„(3) La data stabilită pentru efectuarea

lucrării de evaluare și pe tot parcursul procedurii de specialitate, persoanele

îndreptățite solicitante pot fi asistate de un evaluator ales și remunerat de către

acestea. Dacă evaluatorii au păreri diferite, lucrarea trebuie să cuprindă părerea

motivată a fiecăruia.

(4) Raportul de evaluare al evaluatorului

desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât și persoanelor

îndreptățite solicitante. în măsura în care acestea din urmă formulează obiectiuni,

evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecțiunile formulate și răspunsul

la aceste obiectiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu

și Comisiei Centrale.

(5) Evaluatorii desemnați sunt datori să

se înfățișeze înaintea Comisiei Centrale spre a da lămuriri ori de câte ori li se

va cere.

(6) Dacă Comisia Centrală nu este lămurită

prin evaluarea făcută, poate decide efectuarea unei noi expertize."

Instanța de control judiciar constată că,

în speța de față, au fost respectate dispozițiile normative anterior citate.

Astfel, după efectuarea raportului de evaluare

în Dosarul de despăgubire cu nr. 3288/CC, reclamanta a făcut obiectiuni la evaluare,

considerând că valoarea stabilită nu reprezintă valoarea reală a imobilului, iar

prin adresa din 18 noiembrie 2010, evaluatorul Z.C. a răspuns la obiectiuni, prin

adresa din 7 septembrie 2010, ce se regăsește la dosarul cauzei, în sensul că își

menține punctul de vedere.

Valoarea din raportul de evaluare efectuat

în dosarul de despăgubiri al recurenților reprezintă valoarea de piață, așa cum

este definită de Comitetul Internațional pentru Standarde de Evaluare și Grupul

European al Asociaților de Evaluatori, în sensul că reprezintă suma estimată pentru

care o proprietate ar putea fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător

hotărât să cumpere și un vânzător hotărât să vândă într-o tranzacție echilibrată,

după un marketing adecvat, în care fiecare parte a acționat în cunoștință de cauză,

prudent și fără constrângeri.

Conform Standardului IVS 1, „Valoarea de

piață, tip de valoare", valoarea de piață, determinată prin orice metodă de

evaluare, înscrisă în cele trei abordări (compararea vânzărilor, capitalizarea venitului

și cost), este înțeleasă ca fiind valoarea estimată a unui activ sau proprietăți

fără luarea în considerare a costurilor de vânzare sau de cumpărare și includerea

unui/unei impozit/taxe asociat.

Așadar, valoarea stabilită în raportul

de evaluare pentru terenul în construit în suprafață de 650 mp, situat în municipiului

Cluj-Napoca, raport întocmit în procedura administrativă de evaluatorul Z.C., desemnată

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor reprezintă valoarea de piață

a acestui imobil, astfel cum este definită în standardele Asociației Naționale

a Evaluatorilor Autorizați din România.

Totodată, Înalta Curte apreciază că expertiza

elaborată de dl. expert M.A. nu poate fi luată în considerare, deoarece nu arată

criteriile pe care le-a avut în vedere la data întocmirii sale, nu respectă criteriile,

condițiile și prevederile impuse de Standardele Internaționale de Evaluare.

În vederea estimării valorii de piață a

terenului supus evaluării, expertiza trebuia să fie întocmită conform dispozițiilor

alin. (7) al art. 10 coroborat cu alin. (3) al art. 1 din Titlul VII din Legea

nr. 247/2005, respectiv „valoarea terenurilor preluate în mod abuziv, care nu se

pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării

notificării, stabilită potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare”.

În consecință, în raport de cele anterior

prezentate, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate, hotărârea atacată

urmând să fie modificată în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 680/2011 din 17

noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge acțiunea reclamantei B.G.E., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2012.