ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5254/2012

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului: 1. Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, la data de 25 martie 2011, reclamanta B.G.E. a chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei din 8 decembrie 2010, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, adică suma de 254.625,21 RON; obligarea pârâților la emiterea unei noi decizii și la plata despăgubirilor actualizate în sumă de minim 300.000 RON determinată printr-o nouă expertiză de evaluare, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea, Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale cu privire la solicitarea de plată, excepția inadmisibilității cu privire la admiterea unei expertize de specialitate. Pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Și Autoritatea Națională pentru restituirea Proprietăților, prin întâmpinarea formulată a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității cu privire la anularea deciziei din 8 decembrie 2010 și emiterea unei noi decizii precum și excepția prematurității plății. 2. Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 680 din 17 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate de pârâte.

A admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B.G.E. împotriva pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și în consecință: A anulat decizia din 8 decembrie 2010 emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în ceea ce privește suma de 254.625,21 RON și a obligat pe pârâtă la emiterea unei decizii privind despăgubirea în sumă de 364.650 RON. A obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să plătească despăgubirea în sumă de 364.650 RON în favoarea reclamantei. A obligat pârâtele să plătească reclamantei în solidar suma de 1.800 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente: Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pe motivul că obiectul principal al acțiunii în contencios administrativ dedusă judecății de reclamantă este circumscris controlului de legalitate asupra unui act administrativ emis tocmai de această pârâtă, în conformitate cu dispozițiilor cuprinse în Titlul al VII-lea din Legea nr. 247/2005.

Sub aspectul solicitării despăgubirilor, Curtea a constatat că reclamanta nu a chemat în judecată personal Statul român reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ci pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, care are conform art. 19 alin. (3) raportat la capitolul V 1 din Titlul VII la Legea nr. 247/2005 atribuții privind emiterea titlului de plată în vederea valorificării conform dispozițiilor art. 18 2 lit. a) din același act normativ, astfel că și excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților este neîntemeiată.

S-a apreciat că și excepția prematurității invocate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este neîntemeiată, pe motiv că obținerea unui titlu de despăgubire ce face obiectul judecății primului capăt de cerere este solicitat a fi obținut de către reclamantă urmând ca apoi să fie valorificat în contradictoriu cu această pârâtă fără ca reclamanta să mai fie îndrumată să mai parcurgă procedura administrativă prevăzută de lege, care așa cum arată jurisprudenta internă și cea a C.E.D.O. este plină de riscuri asupra securității și realizării în concret a dreptului alegat. Pe fond, Curtea a reținut următoarele considerente: În cauză, prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul prof.

dr. ing. M.A., s-a concluzionat că terenul în suprafață de 650 mp situat administrativ în Cluj-Napoca, înscris în CF are ca valoare de piață suma de 364.650 RON sau 85.800 euro la paritatea 1euro=4,25 RON și acest raport respectă toate standardele, având în vedere cele consemnate de expert la capitolul cu referire la metodologia și sursele de informare folosite. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu trimitere la dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis capătul principal al cererii introductive în sensul că a anulat decizia din 8 decembrie 2010 emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în ceea ce privește suma de 254.625,21 RON și a obligat pe pârâtă la emiterea unei decizii privind despăgubirea în sumă de 364.650 RON.

Cât privește cel de-al doilea aspect, Curtea a avut în vedere dispozițiile art. 19 alin. (3) raportat la dispozițiile conținute de capitolul V 1 din același act normativ, în special art. 18 1 alin. (2) raportat la art. 18 2 lit. a), sens în care a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să plătească despăgubirea în sumă de 364.650 RON în favoarea reclamantei. Având în vedere că ambele pârâte au căzut în pretenții, Curtea a dispus obligarea pârâtelor să plătească reclamantei în solidar suma de 1800 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert. 3. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin recursul său, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a susținut că prima instanță a respins excepția prematurității acțiunii ignorând prevederile art. 18 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora „după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înainta Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea despăgubirilor în Numerar, în vederea efectuării operațiunilor de plată”.

Recurenta a mai arătat că instanța de fond a încălcat prevederile art. 19 alin. (1) și (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora plângerea suspendă exercițiul dreptului de opțiune iar valorificarea titlurilor de despăgubire se face numai după finalizarea procedurii administrative prealabile, sau după caz, după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care plângerea formulată, în temeiul alin. (1) a fost respinsă, în cazul în care procedura administrativă a fost urmată de o procedură judecătorească. Prin urmare plângerea suspendă exercițiul dreptului la opțiune și implicit efectuarea plății. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a criticat, în esență, sentința instanței de fond sub aspectul omologării raportului de expertiză întocmit de expertul M.A., din care a rezultat valoarea de circulație a imobilului în sumă de 364.650 RON, fără a argumenta soluția adoptată.

Mai mult decât atât expertul tehnic nu a făcut o analiză a pieței imobiliare specifice (cerere, oferă, echilibrul pieței). A susținut această recurentă că expertul judiciar M.A. nu a respectat Standardele Internaționale de Evaluare, acesta neatașând comparabilele folosite pentru a putea fi verificată metoda folosită de expert. De asemenea a arătat că, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia din 8 decembrie 2010, cu respectarea dispozițiilor legale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005. 4. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Astfel, obiectul cererii deduse judecății îl reprezintă anularea deciziei din 8 octombrie 2010, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și obligarea intimaților-pârâți la plata sumei de 364.650 RON, cu titlu de despăgubiri, în conformitate cu valoarea stabilită prin raportul de evaluare întocmit de expertul M.A. Prin decizia contestată, au fost acordate recurenților despăgubiri în sumă de 254.625,21 RON, sumă ce a fost stabilită prin raportul de evaluare întocmit în Dosarul nr. 3288/CC.

În urma contestației formulate, prima instanță a dispus efectuarea unei noi expertize judiciare, efectuată de expertul M.A., pe care instanța a omologat-o, dispunând obligarea autorității pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o nouă decizie pentru suma de 364.650 RON. Recurentele au criticat sentința susținând că expertiza întocmită în procedura judiciară nu respectă standardele, recomandările și metodologia de lucru promovată de Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România și nu cuprinde criteriile pe care le-a avut în vedere la momentul la care a fost întocmită.

Conform art. 1 alin. (3) din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, despăgubirile acordate în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, vor urma procedura și se vor supune dispozițiilor privind acordarea despăgubirilor din această lege.

Ca atare, acesta este cadrul normativ în baza căruia intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor procedează la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, potrivit art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, după stabilirea cuantumului despăgubirilor prin raportul de evaluare. În baza dispozițiilor din Titlul VII al legii mai sus individualizate, raportul de evaluare se comunică persoanelor îndreptățite înainte de emiterea deciziei, care au posibilitatea de a formula obiecțiuni la raport; societatea de evaluatori are obligația de a răspunde la obiecțiuni. În același sens, sunt și prevederile pct. 16.13 alin. (3)-(6) din Norma metodologică 2005, de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Conform acestor dispoziții normative: „(3) La data stabilită pentru efectuarea lucrării de evaluare și pe tot parcursul procedurii de specialitate, persoanele îndreptățite solicitante pot fi asistate de un evaluator ales și remunerat de către acestea. Dacă evaluatorii au păreri diferite, lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia. (4) Raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât și persoanelor îndreptățite solicitante. în măsura în care acestea din urmă formulează obiectiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecțiunile formulate și răspunsul la aceste obiectiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu și Comisiei Centrale.

(5) Evaluatorii desemnați sunt datori să se înfățișeze înaintea Comisiei Centrale spre a da lămuriri ori de câte ori li se va cere. (6) Dacă Comisia Centrală nu este lămurită prin evaluarea făcută, poate decide efectuarea unei noi expertize." Instanța de control judiciar constată că, în speța de față, au fost respectate dispozițiile normative anterior citate. Astfel, după efectuarea raportului de evaluare în Dosarul de despăgubire cu nr. 3288/CC, reclamanta a făcut obiectiuni la evaluare, considerând că valoarea stabilită nu reprezintă valoarea reală a imobilului, iar prin adresa din 18 noiembrie 2010, evaluatorul Z.C. a răspuns la obiectiuni, prin adresa din 7 septembrie 2010, ce se regăsește la dosarul cauzei, în sensul că își menține punctul de vedere.

Valoarea din raportul de evaluare efectuat în dosarul de despăgubiri al recurenților reprezintă valoarea de piață, așa cum este definită de Comitetul Internațional pentru Standarde de Evaluare și Grupul European al Asociaților de Evaluatori, în sensul că reprezintă suma estimată pentru care o proprietate ar putea fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător hotărât să cumpere și un vânzător hotărât să vândă într-o tranzacție echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte a acționat în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângeri. Conform Standardului IVS 1, „Valoarea de piață, tip de valoare", valoarea de piață, determinată prin orice metodă de evaluare, înscrisă în cele trei abordări (compararea vânzărilor, capitalizarea venitului și cost), este înțeleasă ca fiind valoarea estimată a unui activ sau proprietăți fără luarea în considerare a costurilor de vânzare sau de cumpărare și includerea unui/unei impozit/taxe asociat.

Așadar, valoarea stabilită în raportul de evaluare pentru terenul în construit în suprafață de 650 mp, situat în municipiului Cluj-Napoca, raport întocmit în procedura administrativă de evaluatorul Z.C., desemnată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor reprezintă valoarea de piață a acestui imobil, astfel cum este definită în standardele Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România. Totodată, Înalta Curte apreciază că expertiza elaborată de dl. expert M.A. nu poate fi luată în considerare, deoarece nu arată criteriile pe care le-a avut în vedere la data întocmirii sale, nu respectă criteriile, condițiile și prevederile impuse de Standardele Internaționale de Evaluare.

În vederea estimării valorii de piață a terenului supus evaluării, expertiza trebuia să fie întocmită conform dispozițiilor alin. (7) al art. 10 coroborat cu alin. (3) al art. 1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, respectiv „valoarea terenurilor preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare”. În consecință, în raport de cele anterior prezentate, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate, hotărârea atacată urmând să fie modificată în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 680/2011 din 17 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei B.G.E., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2012.