ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4616/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4616/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 6580/2/2011, reclamanții B.M. și B.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Primăria Municipiului București, obligarea Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților și Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să înregistreze dosarul și să procedeze la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul apartament nr. 110 din Str. C.N.
nr. 6, bloc PM 26 bis, sc. 4, sector 3, obligarea Primăriei Municipiului București să retrimită Dosarul nr. 20187/2001, completat, la Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților și obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, până la îndeplinirea obligațiilor ce le revin. 2. Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința nr. 6014 din 19 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B.M. ȘI B.E. A obligat pârâta Primăria Municipiului București să retransmită Dosarul nr. 20187/2001, completat, către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
A obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să înregistreze Dosarul nr. 20187/2001 și să procedeze la analizarea acestuia, după completarea cu toate documentele necesare. A respins cererea de obligare a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire precum și cererea de obligare a pârâtelor la plata de daune cominatorii. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente: Prin Dispoziția nr. 11903/2009 emisă de Primăria Municipiului București s-a propus acordarea către reclamanți de măsuri reparatorii în echivalent prin raportare la valoarea de piață, în ceea ce privește apartamentului nr. 110 din Str. C.N.
nr. 6, bloc PM 26 bis, sc. 4, sector 3, conform Contractului de construire nr. 499/5 din 06 iulie 1977, imobil trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 223/1974. Ulterior, cu adresa nr. AD/919755 din 08 iunie 2010, pârâta Primăria Municipiului București a trimis dosarul la Prefectura Municipiului București, în vederea avizării pentru legalitate. Prin adresa nr. VB/2332/SP1 din 09 noiembrie 2010, Prefectura i-a informat că dosarul avizat a fost înaintat pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 07 iulie 2010 și returnat tot la 07 iulie 2010, prin adresa nr. 16062 din 07 iulie 2010, cu rugămintea de a-l completa cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 5099/1999 încheiat în baza Legii nr. 112/1995.
Ulterior, pârâta Primăria Municipiului București a retrimis dosarul pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, fiind din nou returnat la Primărie, la data de 04 mai 2011. Reclamanții au solicitat din nou pârâtei Primăria Municipiului București să returneze dosarul completat către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților dar pârâta a răspuns prin adresa nr. DA/1008919/17515 din 21 iunie 2011, invocând lipsa răspunsului de la I.T.A.S., căruia i-a solicitat să transmită contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu foștii chiriași cărora li s-a vândut apartamentul. Curtea a constatat că de la data de 07 iulie 2010, dată la care dosarul a fost transmis pentru prima oară la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și până în prezent, dosarul reclamanților nu a fost înregistrat la această instituție.
Curtea a reținut că, în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt parcurse mai multe etape - etapa transmiterii și înregistrării dosarului, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării, etapa evaluării și etapa finală constând în emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire și valorificarea acestui titlu.
În cauza dedusă judecății, Curtea a constatat că etapa transmiterii și înregistrării dosarului nu a fost parcursă, deși dosarul a fost transmis pentru prima oară la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților încă de la data de 07 iulie 2010, vina aparținând în exclusivitate pârâtei Primăria Municipiului București care a refuzat să completeze dosarul cu documentele necesare, precum și pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care a refuzat să înregistreze dosarul reclamanților, refuz pe care prima instanță l-a considerat nejustificat, în raport de comportamentul autorităților pârâte dar și de perioada de timp scursă de la data transmiterii dosarului, cererea reclamanților fiind întemeiată sub acest aspect.
În ceea ce privește obligarea pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, Curtea a apreciat că nu se poate reține, în această fază un refuz nejustificat în acest sens, în condițiile în care nu au fost parcurse etapele premergătoare emiterii deciziei, obligarea autorităților pârâte la emiterea unui act administrativ sau la efectuarea unei operațiuni administrative neputându-se dispune decât în condițiile în care se constată un refuz nejustificat. Or, în această etapă a înregistrării dosarului, este prematur să se analizeze un eventual refuz de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, întrucât nu a fost parcursă etapa analizării dosarului și etapa evaluării, Curtea apreciind că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al legii nr. 247/2005 trebuie parcursă integral.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtelor la plata unor daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere, Curtea a respins-o ca inadmisibilă, având în vedere, pe de o parte dispozițiilor art. 580 3 alin. (5) C. proc. civ., care prevăd că pentru neexecutarea obligațiilor de a face nu se pot acorda daune cominatorii și pe de altă parte, dispozițiile art. 18 alin. (5) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care prevăd ca mijloace de constrângere pentru executarea de către autorități a obligațiilor dispuse prin hotărârile pronunțate de instanțele de contencios administrativ, penalitățile de întârziere sau amenda aplicată conducătorului autorității publice respective. 3. Recursul declarat în cauză Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenții au susținut, în esență, că prima instanță nu a avut în vedere la pronunțarea hotărârii faptul că prin lipsa unui termen în care autoritățile să fie obligate la punerea în executare a dispozițiilor sentinței recurate, precum și a unei sancțiuni, hotărârea est ineficientă, în condițiile în care Primăria municipiului București a fost notificată încă din anul 2001. De asemenea recurenții au mai susținut că cerințele formulate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților sunt excesive, că dosarul a fost retrimis Primăriei municipiului București nejustificat, și că o astfel de atitudine, din partea autorității este abuzivă, cu exces de putere, cu atât mai mult cu cât, după declanșarea procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, obligația de a depune toate diligentele în vederea soluționării cererii de despăgubire într-un termen rezonabil îi revine numai autorității competente, respectiv pârâtei.
4. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție În cauză, este necontestat că recurenții reclamanți sunt beneficiarii Dispoziția nr. 11903/2009 emisă de Primăria Municipiului București prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin raportare la valoarea de piață, în ceea ce privește apartamentului nr. 110 din Str. C.N. nr. 6, bloc PM 26 bis, sc. 4, sector 3, conform Contractului de construire nr. 499/5 din 06 iulie 1977, transmisă, împreună cu dosarul, autorității publice intimate în condițiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005. De asemenea, este necontestat că notificarea autorității competente pentru restituirea imobilului a fost făcută încă din anul 2001, la data de 07 iulie 2010, dosarul fiind transmis pentru prima oară la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că nesoluționarea într-o asemenea durată de timp a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acțiunile administrației, termenul rezonabil referindu-se atât la durata procedurii administrative preliminare cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, cu obligația Statului de a organiza funcționarea sistemului puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia în mod efectiv de protecția asigurată prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În cauza de față, așa cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor sentinței, obiectul cererii în contencios administrativ formulate de reclamanți a vizat obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în condițiile art. 16 ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 conform Dispoziției nr. 11903/2009 emisă de Primăria Municipiului București prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale menționate. Abordarea solicitărilor reclamantului în temeiul Legii nr. 247/2005, a Convenției Europene a Drepturilor Omului (art. 6 § 1) este corectă, iar invocarea de către pârâtă a Deciziei nr.2815/2008 potrivit căreia ordinea de soluționare a dosarelor este cea a înregistrării lor la Comisie nu schimbă cu nimic datele problemei.
În lipsa unei dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare a cererii fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII, instanța de judecată este datoare a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative pentru a asigura o protecție reală drepturilor fundamentale ale cetățenilor garantate atât de Constituția României cât și Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Omisiunea legiuitorului se poate complini prin raportare la termenul rezonabil consacrat de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care constituie o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil. Garanția unui proces echitabil trebuie să fie prezentă nu doar în procedura contencioasă, ci și în procedura administrativă preliminară.
În speță demersurile pentru restituirea în natură sau prin echivalent pentru imobilul în litigiu a început în anul 2001 prin notificarea 2465 din 14 noiembrie 2001, astfel că Înalta Curte apreciază că termenul rezonabil a fost încălcat. În acest context, dată fiind situația de fapt reținută de altfel și de prima instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că soluția de admitere a acțiunii și de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire este singura soluție în conformitate cu prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, de natură a proteja și respecta dreptul de proprietate al reclamanților.
Urmează așadar ca Înalta Curte să admită recursul și să modifice hotărârea atacată în sensul admiterii acțiunii cu consecința obligării autorității pârâte să emită și titlul de despăgubire, în favoarea reclamanților. Înalta Curte reține însă, că în raport cu prevederile O.U.G.nr. 4/2010 care suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri titlul de despăgubire, obligația Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite titlu de despăgubire va fi stabilită în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013, astfel: Potrivit dispozițiilor O.U.G.
nr. 4/2012 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012: "(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.
(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite". În privința acestor dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementată la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc.
civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.
În ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește: - Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar; - De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P.
întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența O.U.G.
nr. 4/2012; - Soluția legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține autorul excepției; - Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective; - Faptul că, potrivit ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților,
cât și valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare; - De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea nr. 60858 din 00 și pronunțând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare; - O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.
Într-adevăr, instanța europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare. În concluzie, acțiunea formulată este întemeiată, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și emiterea titlului de despăgubire este condiționată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituțională s-a pronunțat că sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai sus.
Astfel fiind, recursul va fi admis, sentința recurată va fi modificată în sensul admiterii cererii privind emiterea titlului de despăgubire în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de B.M. și B.E. împotriva Sentinței nr. 6014 din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel București Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite cererea privind emiterea titlului de despăgubire de către C.C.S.D. în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2012. Procesat de GGC - GV
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.