ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4616/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4616/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față:

Din

analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1.

Circumstanțele cauzei.

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, sub nr. 6580/2/2011, reclamanții B.M. și

B.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Pentru

Restituirea Proprietăților, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și Primăria Municipiului București, obligarea Autorității Naționale Pentru

Restituirea Proprietăților și Secretariatului Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor să înregistreze dosarul și să procedeze la emiterea

unei decizii reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul apartament nr.

110 din Str. C.N. nr. 6, bloc PM 26 bis, sc. 4, sector 3, obligarea Primăriei

Municipiului București să retrimită Dosarul nr. 20187/2001, completat, la

Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților și obligarea pârâtelor

la plata de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere de la data

rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, până la îndeplinirea

obligațiilor ce le revin.

2.

Hotărârea instanței de fond.

Prin

Sentința nr. 6014 din 19 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată

de reclamanții B.M. ȘI B.E.

A

obligat pârâta Primăria Municipiului București să retransmită Dosarul nr.

20187/2001, completat, către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

A

obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților -

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să

înregistreze Dosarul nr. 20187/2001 și să procedeze la analizarea acestuia,

după completarea cu toate documentele necesare.

A

respins cererea de obligare a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților - Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire precum și

cererea de obligare a pârâtelor la plata de daune cominatorii.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente:

Prin

Dispoziția nr. 11903/2009 emisă de Primăria Municipiului București s-a propus

acordarea către reclamanți de măsuri reparatorii în echivalent prin raportare

la valoarea de piață, în ceea ce privește apartamentului nr. 110 din Str. C.N.

nr. 6, bloc PM 26 bis, sc. 4, sector 3, conform Contractului de construire nr.

499/5 din 06 iulie 1977, imobil trecut în proprietatea statului prin Decretul

nr. 223/1974.

Ulterior,

cu adresa nr. AD/919755 din 08 iunie 2010, pârâta Primăria Municipiului

București a trimis dosarul la Prefectura Municipiului București, în vederea

avizării pentru legalitate.

Prin

adresa nr. VB/2332/SP1 din 09 noiembrie 2010, Prefectura i-a informat că

dosarul avizat a fost înaintat pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților - Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor la data de 07 iulie 2010 și returnat tot la 07 iulie 2010, prin

adresa nr. 16062 din 07 iulie 2010, cu rugămintea de a-l completa cu contractul

de vânzare-cumpărare nr. 5099/1999 încheiat în baza Legii nr. 112/1995.

Ulterior,

pârâta Primăria Municipiului București a retrimis dosarul pârâtei Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, fiind din nou returnat la

Primărie, la data de 04 mai 2011.

Reclamanții

au solicitat din nou pârâtei Primăria Municipiului București să returneze

dosarul completat către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

dar pârâta a răspuns prin adresa nr. DA/1008919/17515 din 21 iunie 2011,

invocând lipsa răspunsului de la I.T.A.S., căruia i-a solicitat să transmită

contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu foștii chiriași cărora li s-a

vândut apartamentul.

Curtea

a constatat că de la data de 07 iulie 2010, dată la care dosarul a fost

transmis pentru prima oară la Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și până în prezent, dosarul reclamanților nu a fost înregistrat

la această instituție.

Curtea

a reținut că, în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, sunt parcurse mai multe etape - etapa transmiterii și

înregistrării dosarului, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul

Comisiei centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului

ce face obiectul notificării, etapa evaluării și etapa finală constând în

emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire și valorificarea acestui

titlu.

În

cauza dedusă judecății, Curtea a constatat că etapa transmiterii și

înregistrării dosarului nu a fost parcursă, deși dosarul a fost transmis pentru

prima oară la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților încă de

la data de 07 iulie 2010, vina aparținând în exclusivitate pârâtei Primăria

Municipiului București care a refuzat să completeze dosarul cu documentele

necesare, precum și pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților - Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor care a refuzat să înregistreze dosarul reclamanților, refuz pe

care prima instanță l-a considerat nejustificat, în raport de comportamentul

autorităților pârâte dar și de perioada de timp scursă de la data transmiterii

dosarului, cererea reclamanților fiind întemeiată sub acest aspect.

În

ceea ce privește obligarea pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea

deciziei reprezentând titlu de despăgubire, Curtea a apreciat că nu se poate

reține, în această fază un refuz nejustificat în acest sens, în condițiile în

care nu au fost parcurse etapele premergătoare emiterii deciziei, obligarea

autorităților pârâte la emiterea unui act administrativ sau la efectuarea unei

operațiuni administrative neputându-se dispune decât în condițiile în care se

constată un refuz nejustificat.

Or,

în această etapă a înregistrării dosarului, este prematur să se analizeze un

eventual refuz de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire,

întrucât nu a fost parcursă etapa analizării dosarului și etapa evaluării, Curtea

apreciind că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al legii nr.

247/2005 trebuie parcursă integral.

În

ceea ce privește cererea de obligare a pârâtelor la plata unor daune

cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere, Curtea a respins-o ca inadmisibilă,

având în vedere, pe de o parte dispozițiilor art. 580

3

alin. (5) C.

proc. civ., care prevăd că pentru neexecutarea obligațiilor de a face nu se pot

acorda daune cominatorii și pe de altă parte, dispozițiile art. 18 alin. (5) și

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care prevăd ca mijloace de

constrângere pentru executarea de către autorități a obligațiilor dispuse prin

hotărârile pronunțate de instanțele de contencios administrativ, penalitățile

de întârziere sau amenda aplicată conducătorului autorității publice

respective.

3.

Recursul declarat în cauză

Împotriva

acestei hotărâri, au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurenții

au susținut, în esență, că prima instanță nu a avut în vedere la pronunțarea

hotărârii faptul că prin lipsa unui termen în care autoritățile să fie obligate

la punerea în executare a dispozițiilor sentinței recurate, precum și a unei

sancțiuni, hotărârea est ineficientă, în condițiile în care Primăria

municipiului București a fost notificată încă din anul 2001.

De

asemenea recurenții au mai susținut că cerințele formulate de Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților sunt excesive, că dosarul a fost

retrimis Primăriei municipiului București nejustificat, și că o astfel de

atitudine, din partea autorității este abuzivă, cu exces de putere, cu atât mai

mult cu cât, după declanșarea procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr.

247/2005, obligația de a depune toate diligentele în vederea soluționării

cererii de despăgubire într-un termen rezonabil îi revine numai autorității

competente, respectiv pârâtei.

4.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

În

cauză, este necontestat că recurenții reclamanți sunt beneficiarii Dispoziția

nr. 11903/2009 emisă de Primăria Municipiului București prin care s-a propus

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin raportare la valoarea de

piață, în ceea ce privește apartamentului nr. 110 din Str. C.N. nr. 6, bloc PM

26 bis, sc. 4, sector 3, conform Contractului de construire nr. 499/5 din 06

iulie 1977, transmisă, împreună cu dosarul, autorității publice intimate în

condițiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

De

asemenea, este necontestat că notificarea autorității competente pentru

restituirea imobilului a fost făcută încă din anul 2001, la data de 07 iulie

2010, dosarul fiind transmis pentru prima oară la Secretariatul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În

jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei

Curți de Casație și Justiție a reținut că nesoluționarea într-o asemenea durată

de timp a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o

încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acțiunile

administrației, termenul rezonabil referindu-se atât la durata procedurii

administrative preliminare cât și la timpul necesar finalizării procedurilor

judiciare, cu obligația Statului de a organiza funcționarea sistemului

puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe pentru ca persoana

îndreptățită să poată beneficia în mod efectiv de protecția asigurată prin art.

6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În

cauza de față, așa cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor

sentinței, obiectul cererii în contencios administrativ formulate de reclamanți

a vizat obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la

emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în condițiile art. 16 ale

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 conform Dispoziției nr. 11903/2009 emisă de

Primăria Municipiului București prin care s-a propus acordarea de despăgubiri

în condițiile legii speciale menționate.

Abordarea

solicitărilor reclamantului în temeiul Legii nr. 247/2005, a Convenției

Europene a Drepturilor Omului (art. 6 § 1) este corectă, iar invocarea de către

pârâtă a Deciziei nr.2815/2008 potrivit căreia ordinea de soluționare a

dosarelor este cea a înregistrării lor la Comisie nu schimbă cu nimic datele

problemei.

În

lipsa unei dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare a cererii

fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII, instanța de

judecată este datoare a exercita un control asupra dreptului de apreciere al

autorității administrative pentru a asigura o protecție reală drepturilor

fundamentale ale cetățenilor garantate atât de Constituția României cât și

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Omisiunea

legiuitorului se poate complini prin raportare la termenul rezonabil consacrat

de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care constituie o

componentă esențială a dreptului la un proces echitabil.

Garanția

unui proces echitabil trebuie să fie prezentă nu doar în procedura

contencioasă, ci și în procedura administrativă preliminară.

În

speță demersurile pentru restituirea în natură sau prin echivalent pentru

imobilul în litigiu a început în anul 2001 prin notificarea 2465 din 14

noiembrie 2001, astfel că Înalta Curte apreciază că termenul rezonabil a fost

încălcat.

În

acest context, dată fiind situația de fapt reținută de altfel și de prima

instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că soluția de admitere a

acțiunii și de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să

emită decizia reprezentând titlu de despăgubire este singura soluție în

conformitate cu prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 16 Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, de natură a proteja și respecta dreptul de

proprietate al reclamanților.

Urmează

așadar ca Înalta Curte să admită recursul și să modifice hotărârea atacată în

sensul admiterii acțiunii cu consecința obligării autorității pârâte să emită

și titlul de despăgubire, în favoarea reclamanților.

Înalta

Curte reține însă, că în raport cu prevederile O.U.G.nr. 4/2010 care suspendă

până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor

de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se

acordă despăgubiri titlul de despăgubire, obligația Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor de a emite titlu de despăgubire va fi stabilită în

termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013, astfel:

Potrivit

dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări și completări prin Legea

nr. 117/2012: "(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de

urgență se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de

despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea

imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv»

din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției,

precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr.

653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare. (2) În

perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor

de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare

de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea

soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în

scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către

persoanele îndreptățite".

În

privința acestor dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor

norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementată la Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C.

proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată,

din momentul intrării lor în vigoare.

În

ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele

constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai

multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele,

următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește:

-

Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și

întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de

garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul

Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în

contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de

dificultăți în menținerea echilibrului bugetar;

-

De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea

titlurilor de despăgubire/conversie, precum și procedurile privind evaluarea

imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul

A.N.R.P. întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire,

înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în

aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia

măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire

depuse de către persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul

delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub

incidența O.U.G. nr. 4/2012;

-

Soluția legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară

(aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși

substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația

statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul

dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și

disproporționată, astfel cum susține autorul excepției;

-

Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile

constituționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un

scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și

sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în

domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de

către stat prin măsurile respective;

-

Faptul că, potrivit ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data

de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie,

precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă

despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri

judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute

în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri

rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, cât și

valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;

-

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea nr. 60858

din 00 și pronunțând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza

Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2

ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în

condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității

militare debitoare;

-

O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot

pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria

Atanasiu și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care va

reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și

modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a

oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Într-adevăr,

instanța europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza

Maria Atanasiu și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o

marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea

drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din

țară și pentru punerea lor în aplicare.

În

concluzie, acțiunea formulată este întemeiată, însă finalizarea procedurii

administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și emiterea

titlului de despăgubire este condiționată de termenul stabilit de legiuitor

prin norme legale cu privire la care Curtea Constituțională s-a pronunțat că

sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai sus.

Astfel

fiind, recursul va fi admis, sentința recurată va fi modificată în sensul

admiterii cererii privind emiterea titlului de despăgubire în termen de 30 de

zile de la data de 15 mai 2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de B.M. și B.E. împotriva Sentinței nr. 6014 din 19 octombrie

2011 a Curții de Apel București Secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Modifică

sentința atacată în sensul că admite cererea privind emiterea titlului de

despăgubire de către C.C.S.D. în termen de 30 de zile de la data de 15 mai

2013.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - GV