ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3077/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3077/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului de față,
Din
examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I.
Circumstanțele
cauzei
Cadrul
procesual
Prin cererea
de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data
de 10 mai 2010, reclamantul C.D.A.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P.
și C.C.S.D. obligarea pârâtelor să repartizeze Dosarul nr. 42897/CC unui
consilier în vederea analizării acestuia, pentru aducerea la îndeplinire a
dispoziției din 24 iunie 2007 a Primăriei Municipiului București, emisă în
vederea soluționării notificării, privind acordarea de măsuri reparatorii în
echivalent pentru imobilul situat în București, intrarea F., compus din teren
în suprafață de 468,00 m.p. și construcție demolată, sub sancțiunea plății de
daune cominatorii de 10.000 RON pe zi întârziere; obligarea pârâtelor să emită
decizia sau titlul de despăgubire sub sancțiunea plății de daune cominatorii de
10.000 RON pe fiecare zi întârziere.
Pârâta A.N.R.P.
a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale
pasive.
La data de 01
martie 2011, reclamantul a formulat note de ședință prin care a precizat temeiul
juridic al capătului al doilea al acțiunii, în sensul că solicită obligarea pârâtelor
la repartizarea Dosarului nr. 42897/CC unui consilier pentru aducerea la îndeplinire
a dispoziției din 24 iunie 2007 a Primăriei Municipiului București și emiterea deciziei
sau titlului de despăgubire sub sancțiunea plății sumei de 10.000 RON/zi de întârziere
cu titlul de penalități, în temeiul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
2.Hotărârea Curții
de Apel
Prin sentința
nr. 4066 din 7 iunie 2011 a Curții de Apel București, a fost respinsă excepția lipsei
calității procesuale pasive a A.N.R.P..
Instanța a admis
în parte acțiunea formulată de reclamantul C.D.A.A. în contradictoriu cu pârâtele
C.C.S.D. și A.N.R.P. în sensul că a dispus obligarea pârâtei C.C.S.D. la emiterea
deciziei sub sancțiunea daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere.
A fost respins
primul capăt de cerere ca rămas fără obiect și a fost obligată pârâta la plata sumei
de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive
a A.N.R.P. nu este întemeiată, constatând că reclamantul a justificat îndreptățirea
acestei autorități de a sta în judecată pentru opozabilitate, având în vedere capetele
de cerere privind obligarea la daune cominatorii, respectiv a cheltuieli de judecată,
precum și faptul că pârâta C.C.S.D. nu are buget propriu.
Pe fondul cauzei,
instanța de primă jurisdicție a constatat că primul capăt de cerere având ca obiect
repartizarea dosarului unui consilier în vederea verificării legalității respingerii
cererii de restituire în natură a rămas fără obiect, iar cererea de obligare a pârâtei
la emiterea deciziei care să constituie titlu de despăgubire este întemeiată.
Astfel, instanța
a reținut că dispoziția Primăriei Municipiului București privind acordarea măsurilor
reparatorii prin echivalent a fost analizată sub aspectul legalității respingerii
cererii de restituire în natură, în ședința din 19 ianuarie 2011, fiind desemnat
în dosarul reclamantului expertul evaluator.
Instanța a reținut
că termenul legal de soluționare a cererii a fost depășit, constatând că propunerea
acordării de despăgubiri este emisă în iunie 2007, fiind depășit un termen rezonabil
justificat de încărcătura autorității competente în emiterea titlului.
Instanța a reținut
că statul, prin instituțiile sale, răspunde atât pentru culpa persoanelor vinovate
de neîndeplinirea sarcinilor în cadrul autorității, dar și pentru organizarea necorespunzătoare
a activității de executare a legii, concretizată în lipsa cadrului administrativ
necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor legale în cadrul unor termene rezonabile.
Astfel, împrejurarea că pe rolul Comisiei sunt înregistrate foarte multe dosare
reprezintă o justificare a lipsei oricărei intenții în întârzierea produsă, dar
nu absolvă autoritatea de culpă în condițiile în care persoanele îndreptățite au
conform legii dreptul la soluționarea oricărei cereri într-un termen rezonabil.
Având în vedere
aceste considerente dar și prevederile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004,
instanța a stabilit obligația de a face în sarcina pârâtei sub sancțiunea plății
daunelor cominatorii de 1.000 RON pe zi de întârziere, de la expirarea termenului
de executare prevăzut de lege până la executarea efectivă a obligației.
Cererea pârâtei
de respingere a acestui capăt de cerere ca inadmisibil nu a fost primită de instanța
de fond, care a apreciat că aceste sume au rolul de a asigura executarea îndeplinirii
în natură a obligației de a face, iar acordarea lor este admisibilă.
Având în vedere
dispozițiile art. 274 C. proc. civ., Curtea a obligat pârâta C.C.S.D. la plata sumei
de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Recursurile
formulate de A.N.R.P. și C.C.S.D.
Recurenta A.N.R.P.
a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, întrucât a respins
excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții, arătând că în
conformitate cu dispozițiile legale, în procedura administrativă privind acordarea
despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, numai C.C.S.D. este competentă
să emită decizia conținând titlul de despăgubire.
Recurenta C.C.S.D.
a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că în cadrul
procedurii administrative prevăzute de lege trebuie parcurse mai multe etape, iar
în cazul dedus judecății a fost desemnat un evaluator și urmează ca dosarul de despăgubire
al reclamantului să fie transmis la un evaluator.
Recurenta a arătat
că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea la emiterea directă a deciziei
reprezentând titlul de despăgubire, fără să fie parcurse etapele administrative
obligatorii prevăzute de lege.
De asemenea, a
fost criticată soluția instanței de fond cu privire la plata penalităților de 1.000
RON pe zi de întârziere, având în vedere faptul că autoritatea a parcurs etapele
obligatorii prevăzute de lege și acum dosarul reclamantului efectiv a fost transmis
la evaluator, fiind întocmit raportul de evaluare. A fost criticată și soluția de
acordare a cheltuielilor de judecată, apreciind că această cerere este neîntemeiată,
iar în subsidiar a solicitat micșorarea acestor cheltuieli.
Decizia instanței
de recurs
Înalta Curte de
Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele
de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile
legale incidente în cauză va admite recursul formulat în ceea ce privește excepția
lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. și cu privire la cererea privind daunele
cominatorii, în sensul că va fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive
a A.N.R.P. și, în consecință, va fi respinsă acțiunea reclamantului față de această
parte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea,
Înalta Curte va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge cererea
reclamantului privind aplicarea daunelor cominatorii, pentru considerentele ce urmează:
Critica formulată
de recurenta A.N.R.P., cu privire la greșita soluționare a excepției privind lipsa
calității procesuale pasive a acestei autorități în cauza dedusă judecății, urmează
a fi primită de Înalta Curte constatând incidența în cauză a dispozițiilor art.
304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanța de control
judiciar reține că este în sarcina A.N.R.P. să emită titlul de plată, conform dispozițiilor
art. 18
2
lit. a) din Legea nr. 247/2005, titlul VII și a dispozițiilor
H.G. nr. 128/2008, în conformitate cu care emiterea titlurilor de plată și plata
despăgubirilor se va face în ordinea înregistrării cererilor de opțiune, în termen
de 15 zile de la data existenței disponibilităților bănești în contul A.N.R.P.,
însă emiterea acestui titlu este ulterioară etapei de emitere a deciziei reprezentând
titlul de despăgubire, decizie care se emite de C.C.S.D., conform art. 13 alin.
(1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Înalta Curte reține
că obiectul pretenției deduse judecății vizează emiterea deciziei reprezentând titlul
de despăgubire, decizie aflată în competența C.C.S.D., astfel încât excepția invocată
privind lipsa calității procesuale pasive a A.N.R.P. este întemeiată și urmează
a fi admisă de instanța de control judiciar.
În conformitate
cu dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă
de soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea
mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa
analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii
în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care
dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire
în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de
evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se
prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire
și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G.nr.
81/2007, care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul
V,
Secțiunea
I
intitulată „Valorificarea
titlurilor de despăgubire".
Critica formulată
de recurent este neîntemeiată cu privire la soluția de admitere a cererii reclamantului
de obligare a CCSD la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, întrucât
instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să emită reclamantului decizie conținând
titlul de despăgubire cu respectarea dispozițiilor din Titlul VII din Legea nr.
247/2005, deci cu respectarea obligatorie a etapelor prevăzute de lege, etape care
se finalizează odată cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Or, din această
perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii formulate de reclamant,
indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia
în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și abuzurilor
din legislația trecută.
Împrejurarea că
legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja
autoritatea competentă, în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii
nr. 247/2005.
Înalta Curte reține
însă întemeiată critica formulată de recurent în ceea ce privește acordarea daunelor
cominatorii.
Potrivit C.
civ., daunele cominatorii se acordă numai atunci când este vorba de asigurarea executării
obligațiilor de a face și de a nu face și au ca finalitate determinarea debitorului
la executarea obligației. În materia contenciosului administrativ textul legal de
acordare a daunelor cominatorii este prevăzut de dispozițiile art. 18 alin. (5)
din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art.
18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul în care instanța obligă o autoritate
administrativă să emită un act administrativ se poate stabili și plata unei penalități.
Penalitățile au
caracterul unei sancțiuni și ca urmare, la aplicarea acestora trebuie să se aibă
în vedere circumstanțele cauzei și ansamblul atribuțiilor autorității.
În cazul C.C.S.D.,
aceasta este învestită cu emiterea deciziilor reprezentând titlul de despăgubire
pentru toate imobilele din țară care intră sub incidența Legii nr. 247/2005, situație
în care, în mod obiectiv, există dificultăți de soluționare a cererilor.
Având în vedere
că textul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu conține o normă imperativă
și având în vedere activitatea pârâtei, instanța de control judiciar apreciază că
nu se impune acordarea penalităților de întârziere.
Se reține și că
potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 a fost reglementată o procedură
specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri
definitive și irevocabile. Această procedură este însă subsecventă actualei etape
judiciare, astfel că obligarea la plata daunelor cominatorii prin hotărârea criticată,
apare ca neîntemeiată.
Având în vedere
aceste prevederi legale, precum și faptul că textul de lege prevede un termen în
interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, respectiv
să emită decizia de acordare a despăgubirilor, ar fi o sarcină mult prea oneroasă
obligarea pârâtei și la plata daunelor cominatorii.
Înalta Curte analizând
motivul de recurs referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, nu poate primi
critica recurentei C.C.S.D. cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, apreciind
ca nefondate aceste susțineri, având în vedere următoarele argumente:
În conformitate
cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. cheltuielile de judecată sunt suportate
de partea care cade în pretenții.
Având ca fundament
aceste dispoziții legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor
de judecată stă culpa procesuală a părții.
Or, instituția
recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii până la data introducerii
acțiunii reclamantului, constatând că în cauză culpa procesuală a pârâtului rezultă
implicit din soluția dată.
Pentru aceste
considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursurile,
va admite excepția lipsei procesuale pasive a ANRP și va respinge cererea reclamantului
de acordare a daunelor cominatorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile
formulate de A.N.R.P. și C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 4066 din 7 iunie 2011
a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal.
Modifică în parte
sentința atacată în sensul că:
Admite excepția
lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. și, în consecință, respinge acțiunea
reclamantului față de aceasta.
Respinge cererea
privind obligarea la plata daunelor cominatorii.
Menține celelalte dispoziții ale
sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
19 iunie 2012.