ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 65/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții B.R. și B.D.D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Președintele C.C.S.D. și Statul Român prin C.C.S.D., obligarea Președintelui C.C.S.D. la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere și obligarea pârâților, în solidar, la plata de daune interese pentru prejudiciul cauzat pentru neexecutarea obligației legale de a emite decizia de despăgubire, în temeiul art. 24 alin. (2) Legea nr. 554/2004. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin decizia irevocabilă nr. 4590 din 06 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 3474/2/2010, pârâta C.C.S.D.

a fost obligată la emiterea deciziei de despăgubire în baza Legii nr. 247/2005-titlu VII, în Dosarul de despăgubire nr. 44810/CC, în termen de 3 luni, de la data pronunțării acestei decizii, însă pârâta nu a executat de bunăvoie această obligație până la data scadentă - 06 ianuarie 2012 și nici până la data introducerii cererii de chemare în judecată. Consideră astfel că pârâta cu o totală rea-credință, refuză să respecte o hotărâre judecătorească și să își îndeplinească obligația de a face care, în sensul art. 580 din C. proc. civ., nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, iar faptul că în prezent procedura este suspendată nu are relevanță, pârâta avea de executat această obligație încă din ianuarie 2012, iar la acel moment procedura era încă funcțională.

În ceea ce privește capătul doi de cerere privind daunele interese pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea obligației, a susținut că daunele reprezintă dividendele pe care le-ar fi putut încasa pentru anul 2011, întrucât orice acționar înregistrat la S.C. Fondul P. SA care deține acțiuni la data de 14 mai 2012 are dreptul la dividendele aferente anului financiar 2011. În concluzie, recurenții au susținut că prin comportamentul pârâților se încălcă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, absența totală a despăgubirilor creând pentru reclamanți o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor, drept garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 6253 din 5 noiembrie 2012, a respins cererea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin sentința civilă nr. 4092 din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții B.R. și B.D.D., ca neîntemeiată, iar prin decizia nr. 4590 din 06 octombrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de reclamanți, a casat sentința atacată, a admis acțiunea reclamanților, obligând pârâta C.C.S.D.

să emită decizia de despăgubire, în termen de 3 luni de la data pronunțării deciziei, respectiv 06 ianuarie 2012. Prima instanță a reținut că, în speță, nu există un refuz nejustificat din partea celor doi pârâți în ce privește punerea în executare a deciziei civile nr. 4590 din 06 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție întrucât în cauză sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Concluzionând, judecătorul fondului a reținut că nu există o culpă a autorității publice în ce privește punerea în aplicare a d eciziei civile nr. 4590 din 06 octombrie 2011 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât următoarele etape ale procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 urmează a fi demarate ulterior expirării termenului legal de suspendare a emiterii titlului reprezentând titlul de despăgubire, deci ulterior datei de 15 mai 2013. Având în vedere că solicitarea privind aplicarea unei amenzi judiciare autorităților publice pârâte, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reprezintă capătul principal de cerere, prima instanță va respinge, în consecință, și capătul de cerere accesoriu având ca obiect obligarea pârâtelor la plata de daune interese pentru prejudiciul cauzat pentru neexecutarea obligației de a emite decizia de despăgubire.

2. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 6253 din 5 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs reclamanții, apreciind-o ca fiind netemeinică și nelegală și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 1 și art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. În motivarea căii de atac, se aduc, în esență, critici sentinței recurate, în sensul că în mod greșit instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2012 întrucât până la data la care trebuia îndeplinită obligația de a fi emis titlul de despăgubire, respectiv 6 ianuarie 2012, actul normativ menționat nu a intrat în vigoare. Astfel, O.U.G. nr. 4/2012 nu poate avea efect retroactiv, fiind evidentă culpa autorității pârâte și a pârâtului în executarea deciziei nr. 4590 din 6 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, atitudinea autorității pârâte contravine jurisprudenței CEDO cu privire la aplicarea art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană. Intimata-pârâtă C.C.S.D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică. Se menționează că în cauză a existat un viciu de procedură în ceea ce privește citarea președintelui actual al C.C.S.D. Combătând criticile reclamanților, se arată, în esență, că dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012 sunt pe deplin aplicabile cauzei, cu atât mai mult cu cât în prezent nu mai există resurse financiare pentru plata despăgubirilor solicitate. Mai mult, actualul președinte al C.C.S.D.

nu are nicio culpă în neexecutarea obligației întrucât a fost numit prin Decizia Primului-ministru nr. 343/2012, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012. De asemenea, reclamanții nu au făcut dovada existenței și întinderii prejudiciului solicitat. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de susținerile părților, de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Prin decizia irevocabilă nr. 4590 din 6 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul reclamanților, s-a casat sentința nr. 4092 din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, fiind obligată C.C.S.D.

să emită decizia de despăgubire, în termen de 3 luni de la data pronunțării acestei decizii. La dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi în sensul executării acestei decizii. Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice, sau după caz, persoanei obligate, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

Deci, în speță, pentru aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este necesar ca hotărârea ce urmează a se executa sau față de care se constată neexecutarea de către autoritatea pârâtă să fi fost irevocabilă, iar autoritatea publică pârâtă să nu fi îndeplinit obligația legală de a ermite decizia-titlu de despăgubire până la data de 6 ianuarie 2012. Necontestat, acest fapt nu s-a realizat, așa că se impune, în concordanță cu prevederile legale menționate, aplicarea în sarcina președintelui autorității pârâte, a amenzii de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere, până la emiterea efectivă a deciziei-titlu de despăgubire. În ceea ce privește persoana răspunzătoare în condițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, din dispozițiile Regulamentului de organizare și funcționare a A.N.R.P., Cap.IV - Atribuții specifice departamentelor din subordinea directă a președintelui autorității, rezultă că președintele A.N.R.P.

este și președintele C.C.S.D., având totodată, la dispoziție, în subordine directă, un compartiment de lucru la nivel de direcție, care asigură secretariatul acestei comisii, astfel încât răspunderea președintelui este deplină în ceea ce privește organizarea și finalizarea activității C.C.S.D. Astfel, instanța de recurs va reține răspunderea exclusivă a președintelui C.C.S.D. care are statutul de conducător al autorității în sensul acestei legi, neavând relevanță cine ocupă această funcție, aceste aspecte vizând executarea plății amenzii. Mai mult, aspectele menționate în întâmpinare referitoare la viciul de procedură în ceea ce privește citarea președintelui C.C.S.D., pe de o parte nu sunt reale, existând la dosar dovada citării (dosar fond), iar pe de altă parte, intimata-pârâtă nu a formulat recurs în acest sens în cauză.

Adevărat este că, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, emiterea deciziilor titlu de despăgubire, ca și orice altă procedură administrativă prevăzută la Titlul VII din Legea nr. 247/2002, au fost suspendate până la data de 15 martie 2012 și apoi până la data de 15 mai 2013. Însă, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond este însă lipsită de temei legal, întrucât deși a reținut că prin ordonanța menționată anterior a fost suspendată orice procedură administrativă, nu a avut în vedere perioada de pasivitate a autorității cuprinsă între data expirării celor 3 luni de la rămânerea irevocabilă a deciziei nr. 4950 6 octombrie 2011, respectiv 6 ianuarie 2012 și data de 15 martie 2012, data intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 4/2012, când hotărârea judecătorească nu a căzut sub incidența O.U.G. nr. 4/2012. Totodată, Înalta Curte consideră că ignorarea de către o autoritate publică a unei hotărâri judecătorești irevocabile, prin neexecutarea acesteia în termenul prevăzut de lege, fără o justificare legală, reprezintă și o imixtiune implicită în domeniul rezervat constituțional puterii judecătorești, cu consecința încălcării principiului separației și echilibrului puterilor în stat. Cum la data pronunțării prezentei decizii, emiterea titlurilor de despăgubire este suspendată până la 15 martie 2013, ulterior acestei date, în caz de neexecutare a deciziei menționate, devin incidente dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, până la emiterea efectivă a deciziei-titlu de despăgubire cuvenit reclamanților.

Aceasta cu atât mai mult cu cât în cauză se impune respectarea art. 6 din Convenția CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, întrucât executarea unei hotărâri judecătorești se circumscrie dreptului la un proces echitabil. De asemenea, este unanim acceptat că, unul din principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administrației publice, este principiul operativității, care obligă orice structură administrativă ca, în scopul realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient. Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, art. 312 alin. (1) teza I din C. proc.

civ., va admite recursul formulat, va casa sentința recurată și va admite în parte acțiunea reclamanților, în sensul că se va aplica Președintelui C.C.S.D. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, pentru perioada 6 ianuarie 2012-15 martie 2012 și în continuare pentru perioada 15 mai 2013 - până la emiterea efectivă a deciziei-titlu de despăgubire. În rest, acțiunea va fi respinsă, întrucât nici la fond și nici în recurs, nu s-a făcut dovada despăgubirilor solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.R. și B.D.D. împotriva sentinței nr. 6253 din 5 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal . Casează sentința atacată. Admite, în parte, acțiunea în sensul că aplică Președintelui C.C.S.D. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, pentru perioada 06 ianuarie 2012-15 martie 2012 și, în continuare, pentru perioada 15 mai 2013, până la emiterea efectivă a deciziei-titlu de despăgubire. Respinge în rest acțiunea, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2013.