ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 65/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

1.

Soluția instanței de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții B.R.

și B.D.D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Președintele C.C.S.D. și Statul

Român prin C.C.S.D., obligarea Președintelui C.C.S.D. la plata amenzii de 20% din

salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere și obligarea pârâților, în solidar,

la plata de daune interese pentru prejudiciul cauzat pentru neexecutarea obligației

legale de a emite decizia de despăgubire, în temeiul art. 24 alin. (2) Legea

nr. 554/2004.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că

prin decizia irevocabilă nr. 4590 din 06 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul

nr. 3474/2/2010, pârâta C.C.S.D. a fost obligată la emiterea deciziei de despăgubire

în baza Legii nr. 247/2005-titlu VII, în Dosarul de despăgubire nr. 44810/CC, în

termen de 3 luni, de la data pronunțării acestei decizii, însă pârâta nu a executat

de bunăvoie această obligație până la data scadentă - 06 ianuarie 2012 și nici până

la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Consideră astfel că pârâta cu o totală rea-credință,

refuză să respecte o hotărâre judecătorească și să își îndeplinească obligația de

a face care, în sensul art. 580 din C. proc. civ., nu poate fi îndeplinită prin

altă persoană decât debitorul, iar faptul că în prezent procedura este suspendată

nu are relevanță, pârâta avea de executat această obligație încă din ianuarie 2012,

iar la acel moment procedura era încă funcțională.

În ceea ce privește capătul doi de cerere privind

daunele interese pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea obligației, a susținut

că daunele reprezintă dividendele pe care le-ar fi putut încasa pentru anul 2011,

întrucât orice acționar înregistrat la S.C. Fondul P. SA care deține acțiuni la

data de 14 mai 2012 are dreptul la dividendele aferente anului financiar 2011.

În concluzie, recurenții au susținut că prin comportamentul

pârâților se încălcă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și

a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, absența totală a despăgubirilor creând

pentru reclamanți o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor,

drept garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea

cererii, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 6253 din 5 noiembrie 2012, a respins

cererea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță

a reținut, în esență, următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4092 din 25

octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții B.R. și B.D.D., ca neîntemeiată,

iar prin decizia nr. 4590 din 06 octombrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de reclamanți,

a casat sentința atacată, a admis acțiunea reclamanților, obligând pârâta C.C.S.D.

să emită decizia de despăgubire, în termen de 3 luni de la data pronunțării deciziei,

respectiv 06 ianuarie 2012.

Prima instanță a reținut că, în speță, nu există

un refuz nejustificat din partea celor doi pârâți în ce privește punerea în executare

a deciziei civile nr. 4590 din 06 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție întrucât în cauză sunt incidente prevederile

O.U.G. nr. 4/2012, aprobată

cu modificări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora la data intrării în vigoare

a prezentei ordonanțe se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor

de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea

imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII "Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv"

din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum

și unele măsuri adiacente.

Concluzionând, judecătorul

fondului a reținut că

nu

există o culpă a autorității publice în ce privește punerea în aplicare a d

eciziei civile nr. 4590

din 06 octombrie 2011 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât

următoarele etape ale procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii

nr. 247/2005 urmează a fi demarate ulterior expirării termenului legal de suspendare

a emiterii titlului reprezentând titlul de despăgubire, deci ulterior datei de 15

mai 2013.

Având în vedere că solicitarea privind aplicarea

unei

amenzi

judiciare autorităților publice pârâte, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, reprezintă capătul principal de cerere, prima instanță va respinge, în

consecință, și capătul de cerere

accesoriu

având ca obiect obligarea

pârâtelor la plata

de

daune interese pentru prejudiciul cauzat pentru neexecutarea obligației de a emite

decizia de despăgubire.

Împotriva sentinței nr. 6253 din 5 noiembrie 2012

a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, au formulat

recurs reclamanții, apreciind-o ca fiind netemeinică și nelegală și invocând ca

temei legal dispozițiile art. 304

1

și art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ.

În motivarea căii de atac, se aduc, în esență,

critici sentinței recurate, în sensul că în mod greșit instanța de fond a reținut

incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2012 întrucât până la data la care trebuia

îndeplinită obligația de a fi emis titlul de despăgubire, respectiv 6 ianuarie 2012,

actul normativ menționat nu a intrat în vigoare.

Astfel, O.U.G. nr. 4/2012 nu poate avea efect

retroactiv, fiind evidentă culpa autorității pârâte și a pârâtului în executarea

deciziei nr. 4590 din 6 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, atitudinea autorității pârâte contravine

jurisprudenței CEDO cu privire la aplicarea art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană.

Intimata-pârâtă C.C.S.D. a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței

recurate ca fiind legală și temeinică.

Se menționează că în cauză a existat un viciu

de procedură în ceea ce privește citarea președintelui actual al C.C.S.D.

Combătând criticile reclamanților, se arată, în

esență, că dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012 sunt pe deplin aplicabile cauzei, cu atât

mai mult cu cât în prezent nu mai există resurse financiare pentru plata despăgubirilor

solicitate.

Mai mult, actualul președinte al C.C.S.D. nu are

nicio culpă în neexecutarea obligației întrucât a fost numit prin Decizia Primului-ministru

nr. 343/2012, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012.

De asemenea, reclamanții nu au făcut dovada existenței

și întinderii prejudiciului solicitat.

Înalta Curte, analizând recursul în raport de

criticile formulate, de susținerile părților, de înscrisurile ce se află la dosarul

cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat pentru

considerentele ce urmează a fi expuse.

Prin decizia irevocabilă nr. 4590 din 6

octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, s-a admis recursul reclamanților, s-a casat sentința nr. 4092 din 25

octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal,

fiind obligată C.C.S.D. să emită decizia de despăgubire, în termen de 3 luni de

la data pronunțării acestei decizii.

La dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi în

sensul executării acestei decizii.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată

să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un

alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii

definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar

în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile

a hotărârii.

În cazul în care termenul nu este respectat, se

aplică conducătorului autorității publice, sau după caz, persoanei obligate, o amendă

de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul

are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

Deci, în speță, pentru aplicarea sancțiunii prevăzute

de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este necesar ca hotărârea ce urmează

a se executa sau față de care se constată neexecutarea de către autoritatea pârâtă

să fi fost irevocabilă, iar autoritatea publică pârâtă să nu fi îndeplinit obligația

legală de a ermite decizia-titlu de despăgubire până la data de 6 ianuarie 2012.

Necontestat, acest fapt nu s-a realizat, așa că

se impune, în concordanță cu prevederile legale menționate, aplicarea în sarcina

președintelui autorității pârâte, a amenzii de 20% din salariul minim pe economie

pe zi de întârziere, până la emiterea efectivă a deciziei-titlu de despăgubire.

În ceea ce privește persoana răspunzătoare în

condițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, din dispozițiile Regulamentului

de organizare și funcționare a A.N.R.P., Cap.IV - Atribuții specifice departamentelor

din subordinea directă a președintelui autorității, rezultă că președintele A.N.R.P.

este și președintele C.C.S.D., având totodată, la dispoziție, în subordine directă,

un compartiment de lucru la nivel de direcție, care asigură secretariatul acestei

comisii, astfel încât răspunderea președintelui este deplină în ceea ce privește

organizarea și finalizarea activității C.C.S.D.

Astfel, instanța de recurs va reține răspunderea

exclusivă a președintelui C.C.S.D. care are statutul de conducător al autorității

în sensul acestei legi, neavând relevanță cine ocupă această funcție, aceste aspecte

vizând executarea plății amenzii.

Mai mult, aspectele menționate în întâmpinare

referitoare la viciul de procedură în ceea ce privește citarea președintelui C.C.S.D.,

pe de o parte nu sunt reale, existând la dosar dovada citării (dosar fond), iar

pe de altă parte, intimata-pârâtă nu a formulat recurs în acest sens în cauză.

Adevărat este că, prin intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, emiterea deciziilor

titlu de despăgubire, ca și orice altă procedură administrativă prevăzută la Titlul

VII din Legea nr. 247/2002, au fost suspendate până la data de 15 martie 2012 și

apoi până la data de 15 mai 2013.

Însă, Înalta Curte apreciază că soluția instanței

de fond este însă lipsită de temei legal, întrucât deși a reținut că prin ordonanța

menționată anterior a fost suspendată orice procedură administrativă, nu a avut

în vedere perioada de pasivitate a autorității cuprinsă între data expirării celor

3 luni de la rămânerea irevocabilă a deciziei nr. 4950 6 octombrie 2011, respectiv

6 ianuarie 2012 și data de 15 martie 2012, data intrării în vigoare a O.U.G. nr.

4/2012, când hotărârea judecătorească nu a căzut sub incidența O.U.G. nr. 4/2012.

Totodată, Înalta Curte consideră că ignorarea

de către o autoritate publică a unei hotărâri judecătorești irevocabile, prin neexecutarea

acesteia în termenul prevăzut de lege, fără o justificare legală, reprezintă și

o imixtiune implicită în domeniul rezervat constituțional puterii judecătorești,

cu consecința încălcării principiului separației și echilibrului puterilor în stat.

Cum la data pronunțării prezentei decizii, emiterea

titlurilor de despăgubire este suspendată până la 15 martie 2013, ulterior acestei

date, în caz de neexecutare a deciziei menționate, devin incidente dispozițiile

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, până la emiterea efectivă a deciziei-titlu

de despăgubire cuvenit reclamanților.

Aceasta cu atât mai mult cu cât în cauză se impune

respectarea art. 6 din Convenția CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție,

întrucât executarea unei hotărâri judecătorești se circumscrie dreptului la un proces

echitabil.

De asemenea, este unanim acceptat că, unul din

principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administrației publice,

este principiul operativității, care obligă orice structură administrativă ca, în

scopul realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime

ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte,

în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, art. 312

alin. (1) teza I din C. proc. civ., va admite recursul formulat, va casa sentința

recurată și va admite în parte acțiunea reclamanților, în sensul că se va aplica

Președintelui C.C.S.D. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi

de întârziere, pentru perioada 6 ianuarie 2012-15 martie 2012 și în continuare pentru

perioada 15 mai 2013 - până la emiterea efectivă a deciziei-titlu de despăgubire.

În rest, acțiunea va fi respinsă, întrucât nici

la fond și nici în recurs, nu s-a făcut dovada despăgubirilor solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de B.R. și B.D.D. împotriva

sentinței nr. 6253 din 5 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal

.

Casează sentința atacată.

Admite, în parte, acțiunea în sensul că aplică

Președintelui C.C.S.D. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi

de întârziere, pentru perioada 06 ianuarie 2012-15 martie 2012 și, în continuare,

pentru perioada 15 mai 2013, până la emiterea efectivă a deciziei-titlu de despăgubire.

Respinge în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2013.