ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7780/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7780/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele

cauzei.

Soluția primei

instanțe

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.C.M. a solicitat în

conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) și (3) din Legea nr. 554/2004,

amendarea conducătorilor C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P., amendarea directorului

P.M. din cadrul A.N.R.P., acordarea de despăgubiri în cuantum de 775.000 euro pentru

neexecutarea unei sentințe judecătorești, despăgubiri de 1.000.000 euro și daune

cominatorii de 1.000 euro/zi de întârziere, chemând în garanție asiguratorie

Guvernul României și M.F.P.

În

motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâta C.C.S.D. refuză în mod

nejustificat executarea Deciziei civile nr. 127/A din 30 iunie 2008 a Curții de

Apel Galați prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 1.550

mp teren situat în Galați, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, teren despăgubit

la suma de 500 euro/mp, deși prin Decizia nr. 3347 din 09 iunie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție din Dosar nr. 541/35/2010, C.C.S.D. a fost

obligată să emită în favoarea reclamantului decizia de despăgubiri.

Prin

sentința civilă nr. 40/CA/2012 din 17 februarie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a chemaților în garanție Guvernul României și

M.F.P. și a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție;

a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a președintelui C.C.S.D.;

a luat act de renunțarea reclamantului la acțiunea formulată împotriva

pârâților P.M. și G.B.; a respins acțiunea formulată de reclamantul C.C.M. în

contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.; a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantul C.C.M. în contradictoriu cu pârâtul președintele C.C.S.D. și, în

consecință, a dispus amendarea conducătorului autorității publice pârâte cu

suma de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând

cu data de 9 decembrie 2011, până la executarea Deciziei nr. 3347 din 9 iunie 2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respingând restul pretențiilor; a

respins cererea de chemare în garanție formulată împotriva Guvernului României

și M.F.P. ca fiind îndreptată împotriva unor părți fără calitate procesuală

pasivă; a respins cererea reconvențională formulată de pârâta C.C.S.D. în

contradictoriu cu reclamantul C.C.M.; a obligat pârâtul la plata către

reclamant a sumei de 257,8 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a

hotărî astfel, instanța fondului a reținut că prin Decizia nr. 3347 din 09

iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. 541/35/2010

a fost obligată pârâta C.C.S.D. să emită în favoarea reclamantului decizie de

despăgubiri în termen de maxim 6 luni de la pronunțarea acestei decizii.

Constatând

că o astfel de decizie de despăgubiri nu a fost emisă nici până în prezent,

instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

și a obligat conducătorul autorității publice pârâte la plata unei amenzi în

sumă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând

cu data de 9 decembrie 2011, până la executarea Deciziei nr. 3347 din 9 iunie 2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea

ce privește neexecutarea Deciziei nr. 127/2008 pronunțată de Curtea de Apel

Galați, instanța a constatat că această hotărâre judecătorească nu este

pronunțată de instanța de contencios administrativ și nu sunt aplicabile

prevederile Legii nr. 554/2004.

Despăgubirile

solicitate de reclamant în cuantum de 775.000 euro și 1.000.000 euro, au fost

respinse ca nedovedite, iar solicitarea privind acordarea de daune cominatorii

de 1.000 euro/zi de întârziere excede prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Solicitarea

pârâtei C.C.S.D. referitoare la întoarcerea executării silite în temeiul art. 404²

alin. (2) C. proc. civ, prin restabilirea situației anterioare executării

silite a sentinței nr. 35/CA/2011, respectiv recuperarea sumei de 331.840,40

lei a fost apreciată ca fiind o cerere reconvențională, respinsă cu motivarea

că, potrivit art. 311 alin. (2) C. proc. civ, actele de executare sau de

asigurare făcute în puterea unei hotărâri casate, așa cum este cazul în speță,

sunt desființate de drept.

Excepția

inadmisibilității cererii de chemare în garanție a fost respinsă ca

neîntemeiată, cu motivarea că potrivit dispozițiilor art. 60 și urm. C. proc.

civ., legea dă posibilitatea reclamantului de a formula o astfel de cerere,

pentru că și reclamantul poate să cadă în pretenții, prin respingerea acțiunii

principale.

Excepția

lipsei calității procesuale pasive a chemaților în garanție Guvernul României

și M.F.P. a fost însă apreciată ca întemeiată, cu motivarea că între reclamant

și chemații în garanție nu există nici un raport juridic în temeiul căruia

reclamantul să fie îndreptățit a se îndrepta împotriva chemaților în garanție

în situația în care ar cădea în pretenții. Mai mult, Guvernul României și

M.F.P. nu au calitate de pârâți în Dosarul nr. 541/35/2010, astfel cum rezultă

din sentința nr. 277 din 20 octombrei 2010 prin care s-a constatat irevocabil

că A.N.R.P. nu are calitate de reprezentant legal al Guvernului României, iar

pârâtul M.F.P. nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Excepția

lipsei calității procesuale pasive a președintelui C.C.S.D. a fost respinsă cu

motivarea că împrejurarea că potrivit art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

C.C.S.D. funcționează ca un organism colegial, voturile membrilor săi fiind egale,

nu poate ca un fi invocată ca argument pentru neexecutarea unei hotărâri

judecătorești în termenul legal. Conducătorul autorității publice avea

obligația legală de a organiza activitatea comisiei într-o asemenea manieră

încât să asigure respectarea termenului reglementat de art. 24 din Legea nr.

554/2004.

în cauză

Împotriva acestei

soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamantul C.C.M.,

precum și pârâții G.B. - președintele C.C.S.D.

2.1. Recursul

recurentului-reclamant C.C.M.

Recurentul-reclamant,

a criticat, în esență, hotărârea primei instanțe numai sub aspectul neacordării

despăgubirilor de întârziere solicitate, arătând că potrivit art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004, republicată se prevede și dreptul de acordare de despăgubiri,

în ipoteza aplicării amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi

de întârziere.

2.2.Recursul promovat

de președintele C.C.S.D.

Acest recurent a

criticat hotărârea instanței de fond în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9

și art. 304¹ C. proc. civ., susținând că instanța de fond a interpretat în

mod greșit dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004

coroborate cu dispozițiile art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin

raportare la O.U.G. nr. 4/2012 și că în mod netemeinic și nelegal a dispus

amendarea președintelui C.C.S.D. la plata unei amenzi în sumă de 20% din

salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în situația în care a luat

act de renunțarea reclamantului la acțiunea formulată în contradictoriu cu G.B.

2.3. Recursul promovat

de autoritatea C.C.S.D.

Invocând ca temei

legal al căii de atac exercitate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta-pârâtă a dezvoltat, în esență, următoarele critici în raport cu hotărârea

primei instanțe:

- instanța de fond a

interpretat în mod greșit dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004

coroborate cu dispozițiile art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin

raportare la O.U.G. nr. 4/2012;

- în mod netemeinic

și nelegal a dispus amendarea președintelui C.C.S.D. la plata unei amenzi în

sumă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în

situația în care a luat act de renunțarea reclamantului la acțiunea formulată

în contradictoriu cu G.B.;

- nu se poate face aplicarea

dispozițiilor hotărârii recurate privind amendarea fostului președinte al A.N.R.P.,

în condițiile în care, pe de o parte, persoana desemnată în această funcție a

fost schimbată în perioada avută în vedere de hotărâre, iar, pe de altă parte,

a operat, pentru perioada 15 martie 2012 - 15 mai 2013 o suspendare legală a

obligațiilor acestuia.

- instanța de fond a dat

o greșită interpretare prevederilor art. 404¹ și art. 404² coroborate

cu dispozițiile art. 311 și 312 C. proc. civ.;

- în ceea ce privește

punerea în executare a Deciziei civile nr. 3347 din 9 iunie 2011, instanța de fond

a nesocotit împrejurarea că în cadrul procedurii administrative reglementate prin

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape,ceea ce

presupune un interval de timp, de soluționare a cererilor, în cauza supusă judecății

dosarul reclamantului, deși incomplet fiind transmis la evaluator, ceea ce

demonstrează că nu a existat nici o intenție de tergiversare din partea autorității;

instanței de control judiciar. Analiza motivelor de recurs.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs înfățișate de toate părțile recurente, acțiunea și cererile

reclamantului, situația de fapt și legislația aplicabilă, constată că recursul reclamantului

este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în vreme ce recursurile autorităților

pârâte sunt fondate și vor fi admise, în sensul și pentru considerentele în

continuare expuse.

3.1. Cu titlu

prealabil, Înalta Curte arată că va examina cu prioritate și grupat motivele de

recurs înfățișate de autoritățile pârâte, dată fiind similitudinea criticilor

formulate și mai ales împrejurarea că ambele vizează acțiunea reclamantului în

ansamblul său.

Astfel cum rezultă și

din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii primei instanțe, Curtea de

Apel Oradea a fost învestită la data de 18 aprilie 2012 cu cererea întemeiată

pe prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, prin care reclamantul, în

esență, a solicitat aplicarea amenzii în cuantum de 20%, conducătorului autorității

în sarcina căreia a fost stabilită obligația de a emite decizia constând în titlu

de despăgubire, conform Deciziei Înaltei Curții de Casație și Justiție

nr. 3347 din 09 iunie 2011, ca și acordarea de despăgubiri în valoare de

775.000 euro pentru neexecutarea unei sentințe judecătorești, despăgubiri de

1.000.000 euro și daune cominatorii de 1.000 euro/zi de întârziere.

Înalta Curte reține

temeinicia criticilor recurenților C.C.S.D. și președintele C.C.S.D. vizând

aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim pe economie, până la punerea în

executare a Deciziei nr. 3347 din 09 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, președintelui C.C.S.D.

Prin Decizia sus-menționată,

C.C.S.D. a fost obligată la emiterea în favoarea reclamantului-recurent a

deciziei reprezentând titlul de despăgubiri aferent Dosarului nr. 2687/3/CC, în

termen de maximum 6 luni de la pronunțarea deciziei, adică de la 9 iunie 2011, respectiv

până la finele anului 2011.

Înalta Curte arată că

potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, în cazul neexecutării

unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ,

prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să

înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau

să efectueze o operațiune administrativă, se poate aplica conducătorului

autorității o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de

întârziere, iar reclamantul are drept la despăgubiri.

Ambele categorii de

sancțiuni, respectiv amenda și despăgubirile, constituie forme ale răspunderii

juridice, drept garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept

cărora le incumbă o anumită obligație.

Răspunderea juridică

are natura unei obligații de a suporta consecințele legii pentru săvârșirea

unei fapte ilicite care are ca funcție atât repararea prejudiciului cauzat cât

și sancționarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligații.

Pentru antrenarea

răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiții, între

acestea fiind o faptă culpabilă și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.

Neîndeplinirea

obligației de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege

se poate circumscrie noțiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea

amenzii și a obliga la plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004.

Dar, pentru a se

dispune aplicarea celor două categorii de sancțiuni trebuie să se dovedească și

existența vinovăției celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în

neexecutare.

În cauza analizată

lipsește acest ultim element esențial al răspunderii juridice, potrivit celor

ce se vor explica mai jos.

Astfel, după cum chiar

recurenta C.C.S.D. a afirmat, fără ca recurentul-reclamant să conteste o atare

situație învederată, ulterior pronunțării deciziei Înaltei Curții de Casație

și Justiție, Dosarul de despăgubire nr. 26873/CC a fost transmis la evaluator,

însă acesta din urmă a comunicat prin adresa din 1 noiembrie 2011 că pentru efectuarea

raportului de evaluare îi sunt necesare documente suplimentare din care să

rezulte compunerea imobilului.

Așa fiind, nu se

putea, în mod obiectiv, trece la emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubiri, în condițiile nefinalizării evaluării imobilului.

În raport de aceste

circumstanțe, nu se poate considera că pârâta a avut o atitudine culpabilă, de

pasivitate și nici o intenție evidentă de tergiversare a soluționării dosarului

reclamantului.

De altfel, în

jurisprudența Curții de la Strasbourg, s-a explicat că atunci când autoritățile

sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească și nu îndeplinesc această

obligație, în vederea aplicării unei sancțiuni trebuie să se țină seama de

circumstanțele specifice fiecărui caz, precum și de atitudinea autorităților,

de eventuala inerție a acestora (cauzele Fociac c/România și Sanglier c/

Franta).

Or, în cauza

prezentă, până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, care a suspendat

emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie și procedurile de

evaluare, împrejurările enunțate mai sus sunt de natură a justifica întârzierea

în executare, situație în care nu se poate reține starea de inerție a

autorității și prin urmare nici culpa acesteia.

De asemenea, mai

trebuie precizat că prin Decizia nr. 1566/2009 publicată în M. Of. nr. 26/2010,

Curtea Constituțională a României, respingând excepția de neconstituționalitate

a art. 24 din Legea nr. 554/2004, în considerentele deciziei a relevat că

aplicarea amenzii prevăzute de acest text de lege este consecința neexecutării

culpabile a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Potrivit art. 147 alin.

(4) din Constituția României, de la data publicării, deciziile Curții

Constituționale sunt general obligatorii, iar în baza jurisprudenței constante

a curții puterea obligatorie este atașată și considerentelor unei decizii.

Or, față de

împrejurările enunțate mai sus, nu se poate aprecia că a existat o conduită

culpabilă a autorității pe perioada până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012,

astfel că motivul de recurs examinat este fondat.

Apoi, odată cu

intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare

și de emitere a titlurilor de despăgubire, tratament instituit unitar pentru

toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluționare la C.C.S.D.

Această reglementare

este de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor

măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncționalitățile mecanismului

de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot

a C.E.D.O. pronunțată în cauza Atanasiu ș.a., să aleagă măsurile destinate să

garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale celor îndreptățiți.

În privința acestor

dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale

în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe

deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor

în vigoare.

În aceste condiții,

neputând fi reținută, până la momentul pronunțării hotărârii și, în condițiile

în care recurentul nu a adus argumente noi, culpa instituției pârâte în

neexecutarea Deciziei civile nr. 3347/2011, se constată că în mod eronat a

admis instanța de fond cererea reclamantului privind aplicarea dispozițiilor art.

24 din Legea nr. 554/2004.

Criticile recurentei C.C.S.D.

privind modul în care instanța de fond a înțeles să soluționeze cererea

acesteia referitoare la întoarcerea executării silite în temeiul art. 404²

alin. (2) sunt însă nefondate, raportat la stadiul procesual în care se găsește

cauza, natura și obiectul acesteia, precum și limitele unei acțiuni în

contencios administrativ, în acest context.

3.2.În ceea ce privește

recursul recurentului-reclamant, ce vizează, astfel cum s-a arătat, numai neacordarea

despăgubirilor materiale, în completarea argumentelor deja expuse mai sus, ce

demonstrează netemeinicia acțiunii pentru lipsa culpei dovedite și a inerției pretinse,

în sarcina autorității competente, Înalta Curte arată că și acest capăt de

acțiune, formulată în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 554/2004,

republicată, este neîntemeiat. Și aceasta cu atât mai mult cu cât, astfel cum bine

a reținut și instanța de fond, nici o dovadă nu a fost făcută în cauză cu

referire la producerea efectivă a pretinselor prejudicii de ordin material și

moral a căror acordare a fost solicitată de recurentul-reclamant, neputându-se reține,

pentru cele arătate prejudiciul material generat de neexecutarea hotărârii judecătorești.

În concluzie, pentru toate

cele înfățișate, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., se va respinge așadar

ca nefondat recursul reclamantului-recurent și totodată vor fi admise recursurile

declarate de pârâții Președintele C.C.S.D. și C.C.S.D., cu consecința

modificării sentinței atacate în sensul respingerii cererilor formulate de

reclamant privind aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004

și de plată a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul C.C.M. împotriva sentinței civile nr. 40/CA/2012 din 30

octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal ca nefondat.

Admite recursurile

declarate de pârâții C.C.S.D. și G.B. - președintele C.C.S.D. împotriva

aceleiași sentințe.

Modifică în parte

sentința recurată în sensul că respinge cererile formulate de reclamantul C.C.M.

privind aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 și de plată

a cheltuielilor de judecată.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 decembrie 2013.