ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7780/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.C.M. a solicitat în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) și (3) din Legea nr. 554/2004, amendarea conducătorilor C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P., amendarea directorului P.M. din cadrul A.N.R.P., acordarea de despăgubiri în cuantum de 775.000 euro pentru neexecutarea unei sentințe judecătorești, despăgubiri de 1.000.000 euro și daune cominatorii de 1.000 euro/zi de întârziere, chemând în garanție asiguratorie Guvernul României și M.F.P.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâta C.C.S.D. refuză în mod nejustificat executarea Deciziei civile nr. 127/A din 30 iunie 2008 a Curții de Apel Galați prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 1.550 mp teren situat în Galați, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, teren despăgubit la suma de 500 euro/mp, deși prin Decizia nr. 3347 din 09 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din Dosar nr. 541/35/2010, C.C.S.D. a fost obligată să emită în favoarea reclamantului decizia de despăgubiri. Prin sentința civilă nr. 40/CA/2012 din 17 februarie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chemaților în garanție Guvernul României și M.F.P.

și a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a președintelui C.C.S.D.; a luat act de renunțarea reclamantului la acțiunea formulată împotriva pârâților P.M. și G.B.; a respins acțiunea formulată de reclamantul C.C.M. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C.C.M. în contradictoriu cu pârâtul președintele C.C.S.D. și, în consecință, a dispus amendarea conducătorului autorității publice pârâte cu suma de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 9 decembrie 2011, până la executarea Deciziei nr. 3347 din 9 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respingând restul pretențiilor; a respins cererea de chemare în garanție formulată împotriva Guvernului României și M.F.P.

ca fiind îndreptată împotriva unor părți fără calitate procesuală pasivă; a respins cererea reconvențională formulată de pârâta C.C.S.D. în contradictoriu cu reclamantul C.C.M.; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 257,8 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut că prin Decizia nr. 3347 din 09 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. 541/35/2010 a fost obligată pârâta C.C.S.D. să emită în favoarea reclamantului decizie de despăgubiri în termen de maxim 6 luni de la pronunțarea acestei decizii.

Constatând că o astfel de decizie de despăgubiri nu a fost emisă nici până în prezent, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și a obligat conducătorul autorității publice pârâte la plata unei amenzi în sumă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 9 decembrie 2011, până la executarea Deciziei nr. 3347 din 9 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În ceea ce privește neexecutarea Deciziei nr. 127/2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, instanța a constatat că această hotărâre judecătorească nu este pronunțată de instanța de contencios administrativ și nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004.

Despăgubirile solicitate de reclamant în cuantum de 775.000 euro și 1.000.000 euro, au fost respinse ca nedovedite, iar solicitarea privind acordarea de daune cominatorii de 1.000 euro/zi de întârziere excede prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004. Solicitarea pârâtei C.C.S.D. referitoare la întoarcerea executării silite în temeiul art. 404² alin. (2) C. proc. civ, prin restabilirea situației anterioare executării silite a sentinței nr. 35/CA/2011, respectiv recuperarea sumei de 331.840,40 lei a fost apreciată ca fiind o cerere reconvențională, respinsă cu motivarea că, potrivit art. 311 alin. (2) C. proc. civ, actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei hotărâri casate, așa cum este cazul în speță, sunt desființate de drept.

Excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a fost respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea că potrivit dispozițiilor art. 60 și urm. C. proc. civ., legea dă posibilitatea reclamantului de a formula o astfel de cerere, pentru că și reclamantul poate să cadă în pretenții, prin respingerea acțiunii principale. Excepția lipsei calității procesuale pasive a chemaților în garanție Guvernul României și M.F.P. a fost însă apreciată ca întemeiată, cu motivarea că între reclamant și chemații în garanție nu există nici un raport juridic în temeiul căruia reclamantul să fie îndreptățit a se îndrepta împotriva chemaților în garanție în situația în care ar cădea în pretenții. Mai mult, Guvernul României și M.F.P.

nu au calitate de pârâți în Dosarul nr. 541/35/2010, astfel cum rezultă din sentința nr. 277 din 20 octombrei 2010 prin care s-a constatat irevocabil că A.N.R.P. nu are calitate de reprezentant legal al Guvernului României, iar pârâtul M.F.P. nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Excepția lipsei calității procesuale pasive a președintelui C.C.S.D. a fost respinsă cu motivarea că împrejurarea că potrivit art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, C.C.S.D. funcționează ca un organism colegial, voturile membrilor săi fiind egale, nu poate ca un fi invocată ca argument pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești în termenul legal. Conducătorul autorității publice avea obligația legală de a organiza activitatea comisiei într-o asemenea manieră încât să asigure respectarea termenului reglementat de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

2. Recursurile promovate în cauză Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamantul C.C.M., precum și pârâții G.B. - președintele C.C.S.D. 2.1. Recursul recurentului-reclamant C.C.M. Recurentul-reclamant, a criticat, în esență, hotărârea primei instanțe numai sub aspectul neacordării despăgubirilor de întârziere solicitate, arătând că potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată se prevede și dreptul de acordare de despăgubiri, în ipoteza aplicării amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere. 2.2.Recursul promovat de președintele C.C.S.D. Acest recurent a criticat hotărârea instanței de fond în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304¹ C. proc.

civ., susținând că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu dispozițiile art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin raportare la O.U.G. nr. 4/2012 și că în mod netemeinic și nelegal a dispus amendarea președintelui C.C.S.D. la plata unei amenzi în sumă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în situația în care a luat act de renunțarea reclamantului la acțiunea formulată în contradictoriu cu G.B. 2.3. Recursul promovat de autoritatea C.C.S.D. Invocând ca temei legal al căii de atac exercitate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a dezvoltat, în esență, următoarele critici în raport cu hotărârea primei instanțe: - instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu dispozițiile art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin raportare la O.U.G.

nr. 4/2012; - în mod netemeinic și nelegal a dispus amendarea președintelui C.C.S.D. la plata unei amenzi în sumă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în situația în care a luat act de renunțarea reclamantului la acțiunea formulată în contradictoriu cu G.B.; - nu se poate face aplicarea dispozițiilor hotărârii recurate privind amendarea fostului președinte al A.N.R.P., în condițiile în care, pe de o parte, persoana desemnată în această funcție a fost schimbată în perioada avută în vedere de hotărâre, iar, pe de altă parte, a operat, pentru perioada 15 martie 2012 - 15 mai 2013 o suspendare legală a obligațiilor acestuia. - instanța de fond a dat o greșită interpretare prevederilor art. 404¹ și art. 404² coroborate cu dispozițiile art. 311 și 312 C. proc.

civ.; - în ceea ce privește punerea în executare a Deciziei civile nr. 3347 din 9 iunie 2011, instanța de fond a nesocotit împrejurarea că în cadrul procedurii administrative reglementate prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape,ceea ce presupune un interval de timp, de soluționare a cererilor, în cauza supusă judecății dosarul reclamantului, deși incomplet fiind transmis la evaluator, ceea ce demonstrează că nu a existat nici o intenție de tergiversare din partea autorității; 3. Soluția și considerentele instanței de control judiciar. Analiza motivelor de recurs. Înalta Curte, examinând motivele de recurs înfățișate de toate părțile recurente, acțiunea și cererile reclamantului, situația de fapt și legislația aplicabilă, constată că recursul reclamantului este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în vreme ce recursurile autorităților pârâte sunt fondate și vor fi admise, în sensul și pentru considerentele în continuare expuse.

3.1. Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că va examina cu prioritate și grupat motivele de recurs înfățișate de autoritățile pârâte, dată fiind similitudinea criticilor formulate și mai ales împrejurarea că ambele vizează acțiunea reclamantului în ansamblul său. Astfel cum rezultă și din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii primei instanțe, Curtea de Apel Oradea a fost învestită la data de 18 aprilie 2012 cu cererea întemeiată pe prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, prin care reclamantul, în esență, a solicitat aplicarea amenzii în cuantum de 20%, conducătorului autorității în sarcina căreia a fost stabilită obligația de a emite decizia constând în titlu de despăgubire, conform Deciziei Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 3347 din 09 iunie 2011, ca și acordarea de despăgubiri în valoare de 775.000 euro pentru neexecutarea unei sentințe judecătorești, despăgubiri de 1.000.000 euro și daune cominatorii de 1.000 euro/zi de întârziere.

Înalta Curte reține temeinicia criticilor recurenților C.C.S.D. și președintele C.C.S.D. vizând aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim pe economie, până la punerea în executare a Deciziei nr. 3347 din 09 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintelui C.C.S.D. Prin Decizia sus-menționată, C.C.S.D.

a fost obligată la emiterea în favoarea reclamantului-recurent a deciziei reprezentând titlul de despăgubiri aferent Dosarului nr. 2687/3/CC, în termen de maximum 6 luni de la pronunțarea deciziei, adică de la 9 iunie 2011, respectiv până la finele anului 2011. Înalta Curte arată că potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, în cazul neexecutării unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o operațiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorității o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are drept la despăgubiri.

Ambele categorii de sancțiuni, respectiv amenda și despăgubirile, constituie forme ale răspunderii juridice, drept garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligație. Răspunderea juridică are natura unei obligații de a suporta consecințele legii pentru săvârșirea unei fapte ilicite care are ca funcție atât repararea prejudiciului cauzat cât și sancționarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligații. Pentru antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiții, între acestea fiind o faptă culpabilă și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul. Neîndeplinirea obligației de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege se poate circumscrie noțiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea amenzii și a obliga la plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Dar, pentru a se dispune aplicarea celor două categorii de sancțiuni trebuie să se dovedească și existența vinovăției celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în neexecutare. În cauza analizată lipsește acest ultim element esențial al răspunderii juridice, potrivit celor ce se vor explica mai jos. Astfel, după cum chiar recurenta C.C.S.D. a afirmat, fără ca recurentul-reclamant să conteste o atare situație învederată, ulterior pronunțării deciziei Înaltei Curții de Casație și Justiție, Dosarul de despăgubire nr. 26873/CC a fost transmis la evaluator, însă acesta din urmă a comunicat prin adresa din 1 noiembrie 2011 că pentru efectuarea raportului de evaluare îi sunt necesare documente suplimentare din care să rezulte compunerea imobilului.

Așa fiind, nu se putea, în mod obiectiv, trece la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri, în condițiile nefinalizării evaluării imobilului. În raport de aceste circumstanțe, nu se poate considera că pârâta a avut o atitudine culpabilă, de pasivitate și nici o intenție evidentă de tergiversare a soluționării dosarului reclamantului. De altfel, în jurisprudența Curții de la Strasbourg, s-a explicat că atunci când autoritățile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească și nu îndeplinesc această obligație, în vederea aplicării unei sancțiuni trebuie să se țină seama de circumstanțele specifice fiecărui caz, precum și de atitudinea autorităților, de eventuala inerție a acestora (cauzele Fociac c/România și Sanglier c/ Franta).

Or, în cauza prezentă, până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, care a suspendat emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie și procedurile de evaluare, împrejurările enunțate mai sus sunt de natură a justifica întârzierea în executare, situație în care nu se poate reține starea de inerție a autorității și prin urmare nici culpa acesteia. De asemenea, mai trebuie precizat că prin Decizia nr. 1566/2009 publicată în M. Of. nr. 26/2010, Curtea Constituțională a României, respingând excepția de neconstituționalitate a art. 24 din Legea nr. 554/2004, în considerentele deciziei a relevat că aplicarea amenzii prevăzute de acest text de lege este consecința neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, de la data publicării, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, iar în baza jurisprudenței constante a curții puterea obligatorie este atașată și considerentelor unei decizii. Or, față de împrejurările enunțate mai sus, nu se poate aprecia că a existat o conduită culpabilă a autorității pe perioada până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, astfel că motivul de recurs examinat este fondat. Apoi, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare și de emitere a titlurilor de despăgubire, tratament instituit unitar pentru toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluționare la C.C.S.D.

Această reglementare este de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncționalitățile mecanismului de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot a C.E.D.O. pronunțată în cauza Atanasiu ș.a., să aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale celor îndreptățiți. În privința acestor dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.

În aceste condiții, neputând fi reținută, până la momentul pronunțării hotărârii și, în condițiile în care recurentul nu a adus argumente noi, culpa instituției pârâte în neexecutarea Deciziei civile nr. 3347/2011, se constată că în mod eronat a admis instanța de fond cererea reclamantului privind aplicarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004. Criticile recurentei C.C.S.D. privind modul în care instanța de fond a înțeles să soluționeze cererea acesteia referitoare la întoarcerea executării silite în temeiul art. 404² alin. (2) sunt însă nefondate, raportat la stadiul procesual în care se găsește cauza, natura și obiectul acesteia, precum și limitele unei acțiuni în contencios administrativ, în acest context.

3.2.În ceea ce privește recursul recurentului-reclamant, ce vizează, astfel cum s-a arătat, numai neacordarea despăgubirilor materiale, în completarea argumentelor deja expuse mai sus, ce demonstrează netemeinicia acțiunii pentru lipsa culpei dovedite și a inerției pretinse, în sarcina autorității competente, Înalta Curte arată că și acest capăt de acțiune, formulată în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 554/2004, republicată, este neîntemeiat. Și aceasta cu atât mai mult cu cât, astfel cum bine a reținut și instanța de fond, nici o dovadă nu a fost făcută în cauză cu referire la producerea efectivă a pretinselor prejudicii de ordin material și moral a căror acordare a fost solicitată de recurentul-reclamant, neputându-se reține, pentru cele arătate prejudiciul material generat de neexecutarea hotărârii judecătorești.

În concluzie, pentru toate cele înfățișate, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., se va respinge așadar ca nefondat recursul reclamantului-recurent și totodată vor fi admise recursurile declarate de pârâții Președintele C.C.S.D. și C.C.S.D., cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii cererilor formulate de reclamant privind aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 și de plată a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.C.M. împotriva sentinței civile nr. 40/CA/2012 din 30 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Admite recursurile declarate de pârâții C.C.S.D. și G.B. - președintele C.C.S.D. împotriva aceleiași sentințe. Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge cererile formulate de reclamantul C.C.M. privind aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 și de plată a cheltuielilor de judecată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2013.