ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 553/2012

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3347 din 9 iunie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de C.C.M. împotriva Sentinței nr. 277/CA din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, și a modificat, în parte, sentința atacată în sensul obligării C.C.S.D. să emită în favoarea reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubiri aferent Dosarului nr. 2687/3/CC în termen de maxim 6 luni de la pronunțarea acestei decizii.

Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut că dosarul reclamantului a fost transmis de Primăria Municipiului Galați și a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 26873/CC, a fost analizat sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat și nu a trecut în etapa administrativă următoare prevăzută de lege, nefiind emis titlul de despăgubire, întrucât s-a constatat că dosarul trebuie completat cu înscrisurile arătate expres în întâmpinările formulate de A.N.R.P. și C.C.S.D. Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru imobilul preluat abuziv, care a rămas de altfel nefinalizată cu emiterea titlului de despăgubire, conferă consistență concluziei în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. De aceea, Înalta Curte a constatat că sentința primei instanțe este criticabilă sub aspectul soluționării cererii de obligare a pârâtei C.C.S.D. la emiterea titlului de despăgubire. Din întreg materialul probator existent la dosar instanța de recurs a constatat că nu rezultă reaua-credință a reclamantului manifestată prin nedepunerea înscrisurilor solicitate de autoritate, căci demersurile acestei autorități pe parcursul a aproape 5 ani de zile sunt aproape inexistente. Recurentul-reclamant a depus la dosar înscrisuri care dovedesc că a solicitat urgentarea soluționării dosarului, având în vedere problemele medicale urgente ale fiului său, fără a primi o rezolvare a cererilor sale.

De asemenea, instanța de recurs a reținut că procedura administrativă reglementată de Titlul VII, Cap. V din Legea nr. 247/2005 este o procedură complexă, care implică parcurgerea mai multor etape, scopul său fiind acela de acordare a unor despăgubiri juste și echitabile, în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, având ca obiect cauze în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de Statul Român, precum și neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform titlului menționat. Împotriva Deciziei nr. 3347 din 9 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, C.C.M. a formulat contestație în anulare.

Contestatorul solicită anularea certificatului de grefă emis în 9 august 2011 în Dosarul nr. 541/35/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Înalta Curte, examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de contestator va respinge contestația în anulare pentru următoarele considerente. În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ.

"Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului". Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: "contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond". Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege. Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare. Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc. Fiind un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil. Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea. Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.

Înalta Curte constată că în cauză, nu este îndeplinită nici una dintre aceste condiții, contestatorul solicitând anularea unui certificat de grefă. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de C.C.M. împotriva Deciziei nr. 3347 din 9 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 februarie 2012. Procesat de GGC - AA