ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 553/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3347 din 9 iunie 2011 Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a

admis recursul formulat de C.C.M. împotriva Sentinței nr. 277/CA din 20

octombrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și

fiscal, și a modificat, în parte, sentința atacată în sensul obligării C.C.S.D.

să emită în favoarea reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubiri

aferent Dosarului nr. 2687/3/CC în termen de maxim 6 luni de la pronunțarea

acestei decizii.

Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs

a reținut că dosarul reclamantului a fost transmis de Primăria Municipiului

Galați și a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr.

26873/CC, a fost analizat sub aspectul legalității respingerii cererii de

restituire în natură a imobilului notificat și nu a trecut în etapa

administrativă următoare prevăzută de lege, nefiind emis titlul de despăgubire,

întrucât s-a constatat că dosarul trebuie completat cu înscrisurile arătate

expres în întâmpinările formulate de A.N.R.P. și C.C.S.D.

Intervalul mare de

timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru

imobilul preluat abuziv, care a rămas de altfel nefinalizată cu emiterea titlului

de despăgubire, conferă consistență concluziei în sensul încălcării

principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6

parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

De aceea, Înalta Curte

a constatat că sentința primei instanțe este criticabilă sub aspectul

soluționării cererii de obligare a pârâtei C.C.S.D. la emiterea titlului de

despăgubire.

Din întreg materialul

probator existent la dosar instanța de recurs a constatat că nu rezultă

reaua-credință a reclamantului manifestată prin nedepunerea înscrisurilor

solicitate de autoritate, căci demersurile acestei autorități pe parcursul a

aproape 5 ani de zile sunt aproape inexistente.

Recurentul-reclamant

a depus la dosar înscrisuri care dovedesc că a solicitat urgentarea

soluționării dosarului, având în vedere problemele medicale urgente ale fiului

său, fără a primi o rezolvare a cererilor sale.

De asemenea, instanța

de recurs a reținut că procedura administrativă reglementată de Titlul VII,

Cap. V din Legea nr. 247/2005 este o procedură complexă, care implică

parcurgerea mai multor etape, scopul său fiind acela de acordare a unor

despăgubiri juste și echitabile, în raport cu practica jurisdicțională internă

și internațională, având ca obiect cauze în care s-au stabilit despăgubiri

pentru imobile preluate în mod abuziv de Statul Român, precum și neplafonarea

prin lege a despăgubirilor acordate conform titlului menționat.

Împotriva Deciziei

nr. 3347 din 9 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, C.C.M. a formulat contestație în anulare.

Contestatorul

solicită anularea certificatului de grefă emis în 9 august 2011 în Dosarul nr.

541/35/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal.

Înalta Curte,

examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului,

cu motivele invocate de contestator va respinge contestația în anulare pentru

următoarele considerente.

În conformitate cu

dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ. "Hotărârile

irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare

a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit

cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea

dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste

motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".

Potrivit alin. (2) al

aceluiași articol: "contestația poate fi primită pentru motivele mai

sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de

recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt

sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".

Cu alte cuvinte, prin

această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind

actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele

administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul

contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la

drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia

dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în

condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând

contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile

instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac

când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Motivele contestației

în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar

textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a

textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi

condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor

elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății,

cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării

taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat,

etc.

Fiind un text de

excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu poate fi interpretată

extensiv.

În orice caz, textul

nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor

și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale,

situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o

cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este

admisibil.

Pe de altă parte,

omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, există numai atunci când

realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de

modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând la

sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea

punctuală a fiecăreia dintre acestea.

Totodată textul se

referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la

argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le

sunt subsumate.

Înalta Curte constată

că în cauză, nu este îndeplinită nici una dintre aceste condiții, contestatorul

solicitând anularea unui certificat de grefă.

În consecință, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de C.C.M. împotriva Deciziei nr. 3347 din 9 iunie 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 3 februarie 2012.

Procesat de GGC - AA