ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4938/2013

Asupra acuzei de față constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 184 din 10 iulie 2006 la această instanță, reclamanta D.R., în contradictoriu cu pârâtul primarul Municipiului Galați, a solicitat anularea dispoziției din 12 iunie 2006 și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce i-a fost preluat sau servicii, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (modificată și completată prin Legea nr. 247/2005). În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamanta și soțul său (decedat) au avut în proprietate suprafața de teren de 4.242 mp, situată în Galați, care - parțial - afectată de sistematizare, fiind disponibilă suprafața de aproximativ 1.200 mp ce poate fi restituită în natură.

S-a mai arătat că pentru diferența de teren de până la 4.242 mp, reclamanta nu este de acord cu despăgubiri, deoarece pârâta, ca entitate investită cu soluționarea notificării, avea obligația să îi ofere în echivalent pentru imobilul ce i-a fost preluat, alte bunuri (mobile sau imobile) sau servicii, cu titlu de măsuri reparatorii. S-a precizat că pârâta nu a respectat dispozițiile legii și a înaintat notificarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin sentința civilă nr. 361 din 27 februarie 2009, Tribunalul Galați a admis acțiunea, a dispus anularea dispoziției din 12 iunie 2008 și a constatat dreptul reclamantei de a beneficia de măsuri reparatorii constând în compensare teren disponibil la data punerii în executare a hotărârii, iar în caz de imposibilitate, a constatat dreptul reclamantei de a beneficia de despăgubiri pentru imobilul situat în Galați, în suprafață de 4.242 mp, urmând ca valoarea finală a despăgubirilor să fie stabilită de Comisia Centrală. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâtul, iar prin Decizia civilă nr. 261/ A din 6 octombrie 2009, Curtea de Apel Galați a admis cele două apeluri, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât hotărârea nu a fost motivată, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. și jurisprudenței C.E.D.O. (cazul Albina contra României). În rejudecare, cauza a fost înregistrată în anul 2006, iar la 11 octombrie 2010, a formulat cerere de intervenție în interes propriu E.G. prin care s-a solicitat să i se recunoască dreptul de proprietate al părinților săi pentru suprafața de teren de 1.000 mp situată în Galați. Față de această cerere de intervenție, reclamanta a invocat excepția puterii de lucru judecat, motivat de faptul că, anterior, intervenientul a mai promovat o acțiune având ca obiect revendicarea aceleiași suprafețe de teren, iar pârâtul Municipiul Galați a arătat că intervenientul justifică un interes propriu în virtutea căruia intervine în proces, motivat de faptul că acesta pretinde același drept ca și reclamanta asupra unei suprafețe de 1.000 mp, care nu face obiectul dispoziției din 2004 pentru acordare de despăgubiri, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin încheierea din 6 decembrie 2010, a fost admisă în principiu cererea de intervenție și, totodată, s-a unit cu fondul excepția autorității de lucru judecat invocată de apărătorul reclamantei. Prin sentința civilă nr. 2209 din 08 decembrie 2011 a Tribunalului Galați s-a respins ca nefondată excepția puterii de lucru judecat. S-a admis acțiunea formulată de reclamanta D.R., s-a anulat Dispoziția din 2006 a Primarului Municipiului Galați și s-a constatat că reclamanta are dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii prin compensare pentru terenul în suprafață de 4.242 mp situat în Galați, constând în acordarea în compensare a 9.327 mp în Cartierul B., potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză.

S-a respins ca nefondată cererea de intervenție în interes propriu. Pentru a se pronunța această sentință s-au reținut următoarele: În ce privește excepția puterii de lucru judecat invocată de reclamantă s-a constatat că nu există tripla identitate prevăzută de dispozițiile art. 1201 C. civ. între hotărârile judecătorești pronunțate anterior și acțiunea civilă de față, în sensul că nu există identitate de obiect, cauză și părți între litigiul de față și litigiile soluționate anterior și având în vedere și dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., s-a respins ca nefondată excepția puterii de lucru judecat invocată de reclamantă.

Cu privire la soluționarea pe fond a cauzei, s-a constatat că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 și că imobilul situat în Galați, a intrat în proprietatea statului în baza Decretelor de expropriere nr. 451 din 24 mai 1968, art. 2 și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau după caz, entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată ca prin decizie sau după caz, prin dispoziție motivată, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii.

În atare situație, s-a constatat că acțiunea reclamantei este fondată și, pe cale de consecință s-a constatat că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii prin compensare pentru terenul în suprafață de 4.242 mp situat în Galați, constând în acordarea suprafeței de teren de 9.327 mp situată în Cartierul B., potrivit precizărilor din raportul de expertiză și a schiței (filele nr. 74 și 78 din dosar). În ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de E.G., s-a reținut că din hotărârile judecătorești prin care au fost soluționate acțiunile promovate de intervenient precum și din actele depuse la dosar nu rezultă cu certitudine că acesta este îndreptățit să i se recunoască - așa cum a solicitat - dreptul de proprietate pentru suprafața de teren sus-menționată.

Prin hotărârile judecătorești anterioare a fost stabilit dreptul de proprietate al intervenientului doar pentru suprafața de teren de 414 mp privind imobilul situat în Galați, iar față de dispozițiile art. 480 C. civ., s-a constatat că intervenientul nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului de 1.000 mp pe care îl revendică, astfel cererea de intervenție în interes propriu a fost respinsă, ca nefondată. Prin sentința civilă nr. 1065/2012 a Tribunalului Galați s-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 2209/2011 cu mențiunea că Primarul Municipiului Galați a fost obligat să plătească reclamantei suma de 4.411 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în toate fazele judecății.

Pentru a se pronunța această sentință s-a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și cele ale art. 281 2 C. proc. civ. Împotriva sentinței civile nr. 2209/2011 a Tribunalului Galați au declarat apel pârâtul Municipiul Galați și intervenientul E.G., iar prin Deciziei nr. 74/ A din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, au fost respinse ca nefondate. Pentru a hotărî astfel, s-au reținut următoarele: Apelul intervenientului E.G. nu poate să fie primit având în vedere că într-o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, prin cererea de intervenție se solicită să se constate că 1.000 mp din cei solicitați de contestatoare îi revin și că i se pot acorda în compensare.

Notificarea intervenientul formulată în baza Legii nr. 10/2001 pentru terenul din Galați, s-a finalizat prin Dispoziția din 2004 a Primarului Municipiului Galați, prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru acest teren imposibil de restituit în natură. Nemulțumirile intervenientului ținând de natura măsurilor reparatorii sau de întinderea dreptului reconstituit puteau fi repuse în discuție doar în cadrul unei contestații formulate împotriva Dispoziției din 2004 a Primarului Municipiului Galați. Or, apelantul nu a formulat o astfel de contestație ci a înțeles ca în cadrul contestației formulate de reclamanta D.R. să vină cu aceste solicitări. În acest cadru procesual și cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (în ceea ce privește atacarea dispoziției sale emise în baza Legii nr. 10/2001) solicitările intervenientului nu pot fi primite.

De altfel, intervenientul a promovat în anul 1999 o acțiune în revendicarea celor 1.000 mp în contradictoriu cu Administrația Domeniului Public Galați, acțiune care a fost respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 10821/2000 pentru că prin Decretul de expropriere nr. 288/1982 a fost expropriată numai suprafața de 111,80 mp. Apoi, în anul 2002 apelantul-intervenient a promovat o acțiune în perfectare vânzare-cumpărare în contradictoriu cu D.R. pentru 414 mp teren situat în Galați, acțiune admisă prin sentința civilă nr. 9356/2002 a Judecătoriei Galați. Ulterior, în anul 2008 a promovat o acțiune în revendicare împotriva intimatei D.R. pentru 1.414 mp situați la aceeași adresă, acțiune respinsă prin sentința civilă nr. 9698/2011 a Judecătoriei Galați (Dosar nr. 24737/233/2009), devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 986/2012 a Tribunalului Galați de respingere a recursului reclamantului, ca nefondat.

În considerentele sentinței civile nr. 9698/2011 a Judecătoriei Galați s-a reținut că reclamantul sau autorii săi nu au avut în proprietate niciodată o suprafață mai mare de 414 mp, iar cele statuate prin sentința civilă nr. 9698/2011 a Judecătoriei Galați au intrat în puterea lucrului judecat, fapt ce împiedică instanța să reinterpreteze aceste înscrisuri. Apelul Municipiului Galați s-a considerat ca nefondat, de asemenea, pentru că faza necontencioasă a Legii nr. 10/2001 permitea administrarea oricărei probe pentru o soluționare temeinică a unei notificări formulate în baza dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001. Cum apelantul nu s-a achitat corespunzător de aceste obligații legale și s-a ajuns ca petenta să formuleze contestația în baza Legii nr. 10/2001, implicit cheltuielile de judecată suportate de aceasta cad în sarcina pârâtului, întrucât culpa procesuală a acestuia din urmă a fost evidentă.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, a formulat recurs Municipiul Galați prin primar, prin care a solicitat admiterea recursului și exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar diminuarea acestora. În susținerea motivelor de recurs s-a susținut nelegala aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., în sensul greșitei reținerii a culpei sale procesuale, întrucât în cauză este vorba de modalitatea de acordare a despăgubirilor și nu de existența dreptului la măsuri reparatorii, drept ce a fost recunoscut deja din etapa administrativă. S-a mai susținut că în primul ciclu procesul, sentința fondului a fost desființată ca urmare a unei greșeli de judecată ce nu-i este imputabilă, iar în ciclul doi de judecată când a intervenit în interes propriu E.G., acesta nu a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, deși a contestat dreptul reclamantei asupra unei suprafețe de 1.000 mp din terenul revendicat.

Împotriva deciziei pronunțate în apel a formulat recurs și intervenientul E.G., prin care a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare pentru motivele prevăzute în pct. 5 din art. 304 C. proc. civ., considerând că hotărârea este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii. În susținerea recursului său, recurentul intervenient a arătat, în esență, că, dispoziția reparatorie a primăriei de restituire prin echivalent bănesc este lovită de nulitate absolută, fiindcă ceea ce este nul nu poate produce efecte, iar aceasta reprezintă o excepție peremtorie de fond pe care a ridicat-o în fața ambelor instanțe de fond, astfel că se impune casarea cu trimitere pentru elucidarea acestei excepții.

În cel de al doilea motiv de recurs, recurentul intervenient a susținut că netemeinicia și nelegalitatea hotărârii vizează și situația că instanța a reținut în mod greșit faptului că nu a formulat contestație, pentru că aceasta există și i-au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent bănesc. A mai susținut că măsurile reparatorii nu trebuie să-i fie date pe un alt amplasament, când în realitate suprafața de 4.242 mp oferită reclamantei cuprinde în fapt și suprafața sa de 1.000 mp, astfel că, și pentru acest motiv se impune tot casare cu trimitere. A mai arătat că primăria a fost de acord cu cererea sa și nu există pericolul unui duble despăgubiri, pentru această suprafață, pentru că se opune acțiunea în revendicare care i-a fost respinsă.

Analizând recursurile formulate de părți, se constată următoarele: Recursul intervenientului este nul. Cu privire la recursul declarat de intervenientul în interes propriu E.G., în ședința publică de la 31 octombrie 2013, instanța a invocat din oficiu excepția de nulitate a recursului, aspect față de care recurentul intervenient a precizat că recursul său este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Potrivit art. 302 1 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc.

civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. În speță, succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în așa fel încât să permită încadrarea în motivul de recurs prevăzut de pct. 5 C. proc. civ. și nu există vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs. În cererea de recurs nu se fac referiri la soluția respingerii apelului și nu se arată care sunt motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci se expun stări și situații de fapt fără nici o legătură cu considerentele deciziei recurate.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, astfel încât chestiunile legate de aprecierea și evaluarea situațiilor de fapt nu pot fi analizate în acest cadru procesual. Pentru considerentele arătate, constatând și că în speță nu sunt motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecății este lovit de nulitate. Recursul pârâtul este nefondat. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „partea care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

Conform art. 275 din același cod, „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”. Rezultă că fundamentul obligației de restituire a cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală, dedusă din sintagma „partea care cade în pretenții” și că excluderea culpei procesuale a pârâtului obligat în raportul juridic dedus judecății nu este posibilă atunci când acesta a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată sau este de drept în întârziere. În speță, prin contestația formulată, reclamanta a solicitat anularea dispoziției din 12 iunie 2006 și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce i-a fost preluat sau servicii, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (modificată și completată prin Legea nr. 247/2005).

Prin sentința civilă nr. 2209 din 08 decembrie 2011 a Tribunalului Galați, Dispoziția din 2006 a Primarului Municipiului Galați a fost anulată și s-a constatat că reclamanta are dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii prin compensare pentru terenul în suprafață de 4.242 mp situat în Galați, constând în acordarea în compensare a 9.327 mp în Cartierul B., potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, hotărâre menținută de instanța de apel, prin respingerea celor două apeluri formulate de părți. Astfel, hotărârea instanței de apel de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată nu este greșită pentru că acesta se află în culpă procesuală în declanșarea litigiului de față.

În etapa administrativă, pârâtul nu și-a respectat obligația de a o invita pe reclamantă să-și susțină cererea de restituire așa cum a fost formulată, ceea ce a condus la contestarea deciziei pronunțate de unitatea notificată și anularea acesteia, astfel că dreptul reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces nu poate fi înlăturat. În concluzie, incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținută, astfel că, recursul declarat de pârâtul Municipiul Galați, prin primar va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de intervenientul în interes propriu E.G. împotriva Deciziei nr. 74/ A din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția I civilă. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Galați prin primar împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2013.