ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1998/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1998/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1561 din 10

decembrie 2008 a Tribunalului Galați s-a admis contestația formulată de

reclamanta C.C. și s-a dispus anularea Dispoziției nr. 2410 din 24 ianuarie

2009 emisă de Primarul Municipiului Galați, dispunându-se emiterea unei noi

dispoziții prin care să se acorde reclamantei în compensare suprafața de teren

de 527,8 mp situat în Galați, str. D.V. zona D precum și măsuri reparatorii sub

formă de despăgubiri acordate potrivit Legii nr. 247/2005 așa cum s-a stabilit

și prin dispoziția nr. 2410/512 din 24 ianuarie 2006 emisă de Primarul Mun.

Galați, pentru construcția care a fost situată în Galați, str. M. nr. 36

(evaluată la suma de 103.402 RON conform raportului de expertiză efectuat de

ing. T.C.).

Pentru a pronunța

această hotărâre au fost reținute următoarele considerente:

Reclamanta a făcut

dovada că este îndreptățită conform art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 și beneficiază de dispozițiile ei în sensul că are

dreptul să i se acorde pentru imobilul teren, măsuri reparatorii prin

echivalent.

Dispozițiile art. 10

și 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2000 prevăd că atunci când restituirea în

natură nu este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent constau în

acordarea prin compensare cu alte bunuri sau servicii sau propunerea acordării

de despăgubiri în condițiile legii speciale.

În cauza dedusă

judecății față de principiul restituirii în natură, de faptul că reclamanta a

solicitat acordarea în compensare a unui alt imobil - teren iar pârâtul a

precizat că este de acord să atribuie reclamantei prin compensare suprafața de

527,8 mp instanța de fond a dispus anularea Dispoziției nr. 2410 din 24

ianuarie 2006 fiind obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție prin care să

acorde în compensare reclamantei, suprafața de 527,8 mp str. D.V., zona D.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat apel atât reclamanta cât și pârâtul iar prin Decizia civilă nr. 184

din 26 mai 2009 a Curții de Apel Galați s-au respins ca nefondate apelurile

pentru următoarele considerente:

Criticile cu privire

la motivarea hotărârii sunt neîntemeiate, hotărârea instanței de fond cuprinde

toate elementele cerute de dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța în motivare

a indicat argumentele ce au stat la baza pronunțării hotărârii.

De asemenea, este

nefondată și critica cu privire la modul de compensare al terenului.

Potrivit

dispozițiilor art. 1 și 5 din Legea nr. 10/2001 republicată primarii sau, după

caz, conducătorii autorităților investite cu soluționarea notificărilor au

obligația să afișeze lunar, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile

disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.

În speță, la instanța

de fond s-a depus lista terenurilor ce pot fi atribuite în compensare, listă în

care, la poziția 6 - 8, figurează teren situat în str. D.V.

Oferta propusă de

unitatea deținătoare a fost de a acorda în compensare suprafața de 527,8 mp

teren pentru suprafața de teren revendicată inițial de 228,5 mp pronunțând un

raport de 2,31 mp în zona D pentru 1 mp din zona A.

Contestatoarea fiind

de acord cu măsura reparatorie a compensării în mod corect instanța de fond a

dispus restituirea acestei suprafețe de teren.

Prin expertiza

efectuată s-au folosit criterii de compensare ce rezultau din studiul cererii

și ofertei pe piața liberă fără a lua în calcul că suprafața de teren situată

în acea zonă și propusă de Primărie să fie oferită în compensare fiind

proprietatea privată a Municipiului Galați nu a făcut obiectul unor tranzacții

imobiliare.

Cu privire la

despăgubiri bănești dispuse a fi acordate pentru construcțiile demolate reține

că în mod corect instanța de fond a dispus că reclamanta are dreptul la măsuri

reparatorii în echivalent prin despăgubiri.

Potrivit

dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în cazurile în care

restituirea în natură nu este posibilă măsurile reparatorii prin echivalent

constând în despăgubiri vor fi acordate în condițiile prevederilor speciale

privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate abuziv, respectiv Titlul VII din Legea nr. 24/2005 așa cum a fost

modificat prin O.U.G. nr. 81/2007.

S-a reținut că apelul

declarat de intimatul Primarul Municipiului Galați este nefondat pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 7 din

Legea nr. 10/2001 republicată, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se

restituie în natură.

Nefiind posibilă

restituirea în natură pe vechiul amplasament reclamanta a ales o suprafață de

teren în compensare din tabelul ce cuprinde bunurile disponibile care pot fi

acordate în compensare, întocmit conform dispozițiilor art. 1 alin. (5) din

Legea nr. 10/2001 republicată pe care intimata l-a depus la dosar.

Astfel, critica

apelantului cu privire la interpretarea greșită de către instanța de fond a

acordului cu privire la atribuirea în compensare a terenului solicitat, este

neîntemeiată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs atât reclamanta C.C. cât și pârâtul Municipiul

Galați prin primar, iar prin Decizia civilă nr. 2435/2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție s-au admis ambele recursuri, s-a casat Decizia nr. 184/2009

a Curții de Apel Galați și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului la

aceeași instanță pentru următoarele considerente:

Acțiunea reclamantei

a fost înregistrată la 20 martie 2006 iar prin Sentința civilă nr. 840 din 21

iunie 2006 a Tribunalului Galați a fost respinsă acțiunea.

Această hotărâre a

fost însă desființată prin Decizia nr. 347 din 11 octombrie 2006 a Curții de

Apel Galați cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Din considerentele

Deciziei civile nr. 347 din 11 octombrie 2006 rezultă că în rejudecare urma a

se efectua o expertiză de identificare a terenului și de verificare a

posibilității de a fi restituit reclamantei terenul în natură.

Față de obiectul

dedus judecății și de completarea de acțiune depusă, instanța de fond în

rejudecare a depus efectuarea unei expertize tehnice de către expert T.C.

Expertiza efectuată

însă nu lămurește toate aspectele cauzei, raportat la măsura compensării

solicitate de reclamantă și la "lista terenurilor ce pot fi atribuite în

compensare" - listă depusă la dosar instanța de fond de către Primăria

Galați.

Astfel din această

listă rezultă că în "D.V." există cinci terenuri disponibile a fi

acordate în compensare, (figurând la poziția 8 teren 2.000 mp).

Or, raportat la

această listă, se impunea identificarea efectivă și faptică, cu delimitarea

vecinătăților terenului ce ar putea constitui obiect al măsurii reparatorii a

compensării.

Instanțele acordă în

compensare suprafața de 527,8 mp fără însă a arăta argumentele pentru care s-a

atribuit doar această suprafață de 527,8 mp în compensare în condițiile în care

expertiza vizează altă suprafață și, care sunt argumentele pentru care nu i s-a

acordat reclamantei unul din terenurile cuprinse în "lista de la fila 80

ce cuprinde terenurile ce pot fi acordate în compensare".

Or, conform art. 261

C. proc. civ., instanța are obligația ca motivând hotărârea pe care o pronunță,

să precizeze motivele de fapt și de drept ce au format convingerea în adoptarea

acelei soluții, cât și pentru care au fost înlăturate cererile părților.

În lipsa unei

asemenea motivări, nu poate fi realizat controlul judiciar, întrucât nu poate

fi verificat modul în care s-a procedat la interpretarea probelor, în raport de

temeiurile de drept.

Motivarea este de

esența unei hotărâri judecătorești, constituind o garanție pentru părți că

cererile lor au fost analizate și, oferă posibilitatea realizării controlului

judiciar.

Motivarea hotărârii

trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, astfel încât din ea să

rezulte justețea soluției pronunțate.

O motivare corectă

presupune o examinare a petitelor acțiunii, a apărărilor părților pe baza

probelor administrate a argumentelor și raționamentelor juridice, a

principiilor și regulilor de drept substanțial și procesual și ea se

circumscrie de altfel în noțiunea dreptului la un proces echitabil, astfel cum

este reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Față de cele expuse,

și în condițiile în care s-a impus efectuarea unei expertize care să identifice

în mod corect și real (raportat la lista terenurilor disponibile a fi atribuite

în compensare - fila 80 dosarul instanței de fond) terenul ce ar putea forma

obiectul măsurii reparatorii a compensării, fiind incidente dispozițiile art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a fost casată hotărârea instanței de apel, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, prin

Decizia civilă nr. 4/A din 13 ianuarie 2014 a Curții de Apel Galați, secția I

civilă, s-a respins apelul reclamantei fiind admis apelul pârâtului Primarul

municipiului Galați, și pe cale de consecință s-a schimbat în tot Sentința

civilă nr. 1561/2008 a Tribunalului Galați, fiind respinsă contestația

formulată de reclamanta C.C. (decedată) prin moștenitoarea D.R.L., ca

nefondată, pentru următoarele considerente:

Conform celor dispuse

de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, instanța de apel

a solicitat relații cu privire la lista cu terenuri ce pot fi acordate în

compensare și cu privire la terenul în suprafață de 2.000 mp situat în Galați

str. D.V., aflat la poziția 8 (terenul din care s-a acordat inițial în

compensare suprafața de 527,8 mp).

La 13 ianuarie 2011

s-a comunicat Anexa 1 (lista terenurilor ce pot fi atribuite în compensare la

Legea 10/2001).

Apelanta, prin apărător,

la termenul din 19 ianuarie 2011 a insistat în a rămâne în discuție terenul din

D.V. și doar 527,8 mp teren, suprafață ce nu se afla menționată în Anexa 1.

În 22 noiembrie 2011

s-a comunicat instanței faptul că terenul din str. D.V. a fost trecut în

proprietatea publică a Municipiului Galați în baza Ordinului nr. 206/2011 al

Prefectului Galați.

S-a invocat excepția

de nelegalitate a Ordinului Prefectului nr. 206/2011, excepție soluționată

nefavorabil prin Sentința civilă nr. 3455/2012 a Tribunalului Galați.

În considerentele

Sentinței civile nr. 3455/2012 a Tribunalului Galați s-a reținut că acțiunea în

anulare a ordinului emis de Prefectul Galați este nefondată deoarece reclamanta

nu se află în posesia unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a

dispus atribuirea unei suprafețe de teren situată pe str. D.V.

S-au făcut demersuri

pentru a se trece o suprafață de 527,8 mp din str. D.V. din proprietate publică

în proprietate privată a Municipiului Galați, însă nu au avut o finalizare

favorabilă reclamantei.

Expertiza efectuată

în cauză a confirmat că terenul în suprafață de 527,8 mp solicitat de

reclamantă a fi acordat în compensare, în prezent, face parte din domeniul

public al Municipiului Galați.

Or, Legea nr. 10/2001

prevede posibilitatea acordării în compensare a unor bunuri, doar dacă acestea

aparțin proprietății private a statului sau, după caz, a unității

administrativ-teritoriale.

Astfel în art. 1.7

teza II din H.G. 250/2007 de reglementare a normelor metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001 se prevede expres că în cazul instituțiilor publice care au

în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului

sau a unității administrativ-teritoriale, și se apreciază că acestea pot face

obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este

posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică

se pot dezafecta și trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a

unității administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998,

cu modificările și completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în

circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură

reparatorie persoanei îndreptățite la restituire.

În speță bunul

solicitat în compensare se află în proprietatea publică a Municipiului Galați.

S-au făcut demersuri pentru trecerea sa în proprietatea privată a Mun. Galați

însă, în final, nu a avut loc acest transfer, ceea ce constituie un impediment

la acordarea în compensare a acestui teren.

Reclamantă a

menționat că în urma hotărârilor judecătorești date în cauză are un

"bun" în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului, fapt ce o

îndreptățește să beneficieze de terenul solicitat în compensare.

Or, în hotărârea

Maria Atanasiu și alții contra României, publicată în M.O. nr. 778/2010 Curtea

a statuat asupra noțiunii de bun actual, precizând că existența unui astfel de

bun în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu, dacă printr-o

hotărâre definitivă și executorie instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea

de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres

restituirea bunului.

În speță, instanța de

apel a reținut că nu se poate constata existența unui bun în sensul Convenției

Europene a Drepturilor Omului în patrimoniul reclamantei deoarece cei 527,8 mp

teren acordați în compensare nu erau identificați efectiv și faptic, cu

delimitarea vecinătăților terenului, fapt statuat de Înalta Curte de Casație și

Justiție prin Decizia civilă nr. 2435/2010 precum și de instanța de contencios

administrativ prin Sentința civilă nr. 3455/2012 a Tribunalului Galați.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta Diaconu Rodica, în calitate de unic

moștenitor al reclamantei C.C., solicitând modificarea ei în sensul respingerii

apelului pârâtului.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte,

prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.:

Recurenta susține că

hotărârea este nelegală, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., având în vedere următoarele argumente:

În fapt, prin

acțiunea înregistrată sub nr. 318/121/2007 autoarea subsemnatei a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Galați anularea Dispoziției nr.

2410/SR din 24 ianuarie 2006 prin care s-a respins cererea de restituire în

natură a imobilului situat în Galați, str. M. nr. 36 formulată de subsemnata și

s-a dispus acordarea de despăgubiri și obligarea paratului să-mi acorde teren

în compensare pentru terenul ce nu putea fi atribuit în natură și despăgubiri

pentru construcția care exista pe teren.

Dosarul a avut mai

multe cicluri procesuale dar cert este că autoarea noastră a solicitat încă din

anul 2008 în compensarea terenului avut, un teren situat în Galați, str. D.V.,

în vecinătatea împrejmuirii "talcioc", teren ce se afla în lista

terenurilor ce puteau fi atribuite în compensare depusă de pârâtul Primarul

Municipiului Galați la poziția 8 din lista depusă de pârât aflată la dosarul de

fond.

În urma

instrumentării expertizelor tehnice nr. 329 din 28 martie 2008 și 942 din 12

noiembrie 2008 efectuate de dl expert T.C. au rezultat următoarele aspecte:

- valoarea terenului

proprietate a subsemnatei situat în Galați, str. M. nr. 36,valoare stabilită prin

doua metode agreate de ANEVAR: metoda comparației directe și metoda comparației

prin bonitate, a fost stabilita de către expert la suma de 1171,53 RON/mp adică

3143 EURO/mp;

- valoarea terenului

solicitat a fi acordat în compensare situat în Galați, str. D.V., valoare

stabilită prin metoda comparației directe, a fost stabilită de către expert la

suma de 153,03 RON/mp adică 41 euro/mp.

Deși raportul de

compensare stabilit de către expert a fost de un mp pe vechiul amplasament -

7,65 mp în str. D.V., în mod nelegal instanța a acordat un raport de compensare

de 1 mp = 2 mp în locația solicitată de subsemnata.

Acesta a fost motivul

pentru care a fost atacată hotărârea primei instanțe pronunțată în anul 2008

(Sentința civilă nr. 1561 din 10 decembrie 2008), cu apel și apoi cu recurs,

criticile noastre vizând strict suprafața de teren atribuită în compensare, cu

privire la amplasamentul terenului solicitat hotărârea primei instanțe fiind

definitivă și irevocabilă.

Astfel recurenta

susține că după soluționarea recursului de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, recurs ce a fost admis și cauza a fost trimisă în rejudecare în

vederea stabilirii în mod corect a suprafeței de tern ce urma a fi atribuită

subsemnatei în compensare conform standardelor internaționale de evaluare și

pentru a se identifica cu vecinătăți, tarla, parcela suprafață de teren ce

urmează a fi atribuita în compensare întrucât instanțele de fond și de apel nu

făcuseră acest lucru deși reclamanta solicitase.

Din această

perspectivă, recurenta susține că instanța de apel nu a respectat îndrumările

instanței superioare având în vedere faptul că dosarul a fost trimis în

rejudecare pentru doua motive: pentru a se stabili și identifica suprafața de

teren din str. D.V. solicitată în compensare cu vecinătăți, tarla, parcela etc.

și pentru a se stabili suprafața corectă de teren ce urmează a fi atribuită în

compensare conform standardelor internaționale.

Practic, admițând

recursul subsemnatei, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a dispus ca

reclamanta să aleagă un alt teren din lista actuală a terenurilor ce pot fi

atribuite în compensare la acest moment, asupra terenului autoarea noastră

hotărându-se încă din anul 2007-2008. Trebuia doar să se stabilească cu

vecinătăți suprafața de teren din Galați, str. D.V. ce urma a fi atribuită în

compensare și să se stabilească corect raportul de compensare conform

principiilor internaționale pe baza de raport de evaluare pentru a se stabili

suprafața terenului din str. D.V. ce urma a fi atribuită în compensare.

Ca atare, susține

recurenta, din conținutul hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție

rezultă clar că nu există posibilitatea respingerii apelului și a contestației

inițiale a autoarei sale, aceasta echivalând cu pierderea unui drept deja

dobândit în mod definitiv.

În aceeași idee se

învederează că hotărârea este nelegală și prin prisma normelor legale încălcate

ce protejează dreptul de proprietate, norme ce se regăsesc în Constituția

României, în Codul Civil, cât și în doctrina și practica Curții Europene a

Drepturilor Omului.

Astfel, încă din anul

2008 când s-a pronunțat SC nr. 1561 din 10 decembrie 2008, reclamanta a

dobândit un drept de proprietate asupra suprafeței de 527,8 mp teren situat în

Galați, str. D.V., suprafața ce făcea parte din suprafața totală de 2000 mp

teren din lista aflată la dosarul de fond cuprinzând terenurile ce pot fi

atribuite în compensare.

Această hotărâre a

rămas definitivă cu privire la suprafață și la locație prin respingerea

apelului de către Curtea de Apel Galați.

Totodată, susține

recurenta, având în vedere îndrumările Înaltei Curți de Casație și Justiție,

hotărârea a devenit și irevocabilă în privința locației terenului ce urma a fi

atribuit în compensare, în rejudecare, urmând a se determina alte aspecte

contestate. În acest sens se arată că practic, încă din anul 2008, antecesoarea

sa a dobândit definitiv și irevocabil teren în compensare pe str. D.V.,

dobândind dreptul de proprietate asupra unui "bun" în accepțiunea

Curții Europene a Drepturilor Omului.

În cazul de față,

arată aceeași recurentă, s-a stabilit definitiv și executoriu atribuirea în

compensare către antecesoarea ei a suprafeței de 527,8 mp din Galați, str.

D.V., vizavi de împrejmuirea "talcioc", parte din terenul aflat la

poziția 8 din lista depusă de pârâtă la dosar, astfel că în accepțiunea

legislației interne și europene, autoarea ei noastră a dobândit un drept de

proprietate.

Recurenta mai

învederează că nu este culpa antecesoarei sale faptul că instanțele de judecată

nu au indicat în ciclurile procesuale anterioare,vecinătățile terenului

atribuit în compensare, în condițiile în care chiar reprezentantul legal al

Primarului Municipiului Galați prezent în instanță a solicitat admiterea

apelului reclamantei și atribuirea în compensare a terenului pentru care s-a

optat încă din anul 2007.

Din perspectiva celor

expuse, recurenta susține și încălcarea dreptului de proprietate dobândit prin

hotărâri definitive anterioare.

Examinând hotărârea

instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor

art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele aspecte:

Astfel este nefondată

critica legată de încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., constând în

nerespectarea deciziei de casare .

Este real că prin

Decizia civilă nr. 2435/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a casat

Decizia nr. 184/2009 a Curții de Apel Galați și s-a trimis cauza spre

rejudecarea apelului la aceeași instanță, motivat de încălcarea dispozițiilor

art. 261 C. proc. civ., reținându-se că instanța are obligația ca motivând

hotărârea, să precizeze motivele de fapt și de drept ce au format convingerea

instanței în adoptarea soluției pronunțate.

Astfel instanța de

casare reține că în lipsa unei asemenea motivări, nu poate fi realizat

controlul judiciar, întrucât nu poate fi verificat modul în care s-a procedat

la interpretarea probelor, în raport de temeiurile de drept.

S-a mai reținut în

decizia de casare că, în rejudecare, se impune efectuarea unei expertize care

să identifice în mod corect și real (raportat la lista terenurilor disponibile

a fi atribuite în compensare - dosarul instanței de fond) terenul ce ar putea

forma obiectul măsurii reparatorii a compensării.

Ca atare, este de

reținut că prin decizia de casare nu au fost dezlegate probleme de drept, în

condițiile în care s-a reținut că nu poate fi realizat controlul judiciar și nu

poate fi verificat modul în care s-a procedat la interpretarea probelor, în

raport de temeiurile de drept, datorită faptului că hotărârea nu cuprindea

motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței în adoptarea

soluției pronunțate.

Din această

perspectivă este de reținut că în rejudecare instanța de apel avea potrivit

deciziei de casare, doar obligația de a dispune efectuarea unei expertize care

să identifice în mod corect și real (raportat la lista terenurilor disponibile

a fi atribuite în compensare - dosarul instanței de fond) terenul ce ar putea

forma obiectul măsurii reparatorii a compensării.

Or, instanța de apel

în rejudecare a avut în vedere această recomandare obligatorie rezultată din

decizia de casare, motiv pentru care este nefondată critica recurentei legată

de încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

Expertiza efectuată

în cauză a constatat faptul că terenul de 527,8 mp, solicitat în compensare, în

prezent face parte din domeniul public al Municipiului Galați, ca urmare a

emiterii Ordinului Prefectului nr. 206/2011.

Or, în aceste

condiții a existenței și legalității Ordinului Prefectului nr. 206/2011,

instanța de apel în mod corect și legal a reținut că nu poate fi atribuit în

compensare terenul solicitat de reclamantă, raportat și la dispozițiile art.

1.7 teza II din H.G. nr. 250/2007.

Susținerea recurentei

că are un "bun" în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului și

că prin hotărârea instanței de apel s-a produs o încălcare a dreptului de

proprietate, este de asemenea nefondată prin prisma următoarelor aspecte:

În Hotărârea pilot

pronunțată în cauza Atanasiu și alții contra României, din 12 octombrie 2010,

publicată în M. Of., Partea I nr. 778 din 22 noiembrie 2010, Curtea Europeană a

reținut că:

"134. (...) un

reclamant nu poate pretinde o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în

măsura în care hotărârile pe care le critică se referă la "bunurile"

sale în sensul acestei prevederi. Noțiunea "bunuri" poate cuprinde

atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe,

în baza cărora un reclamant poate pretinde că are cel puțin "o speranță

legitimă" de a obține beneficiul efectiv al unui drept de proprietate.

unui "bun actual" în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui

dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele i-au

recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii

ele au dispus în mod expres restituirea bunului. În acest context, refuzul

administrației de a se conforma acestei hotărâri constituie o ingerință în

dreptul la respectarea bunurilor, care ține de prima frază a primului alineat

al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

că, de la intrarea în vigoare a legilor nr. 1/2000 și nr. 10/2001 și mai ales a

Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă

fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri.

apreciază că transformarea într-o "valoare patrimonială", în sensul

art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezultă din simpla

constatare a ilegalității naționalizării este condiționată de întrunirea de

către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de

legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi.

observă că nicio instanță sau autoritate administrativă internă nu le-a

recunoscut doamnelor Atanasiu și Poenaru în mod definitiv un drept de a li se

restitui apartamentul în litigiu. Hotărârile invocate de reclamante (...), deși

toate constată ca naționalizarea întregului imobil a fost ilegală, nu

constituie un titlu executoriu pentru restituirea acestui apartament.

apartament nu reprezintă un "bun actual" în sensul art. 1 din

Protocolul nr. 1, de care reclamantele s-ar putea prevala.

constatarea judiciară a naționalizării abuzive a imobilului nu atrage după sine

în mod automat un drept de restituire a bunului, Curtea observă că ea dă

dreptul la o despăgubire din moment ce din hotărârile instanțelor interne ce au

dobândit autoritate de lucru judecat reiese că erau întrunite condițiile legale

impuse pentru a beneficia de măsurile de reparație, și anume naționalizarea

ilegală a bunului și dovada calității de moștenitor a fostului

proprietar."

Față de aceste

statuări ale Curții Europene, urmează a se reține că în cauză pentru terenul de

527, 8 mp solicitat în compensare, reclamanta nu are un bun în sensul

Convenției, întrucât reclamantei nu i s-a recunoscut, printr-o hotărâre

judecătorească anterioară, dreptul la restituirea acestui teren și, ca atare,

nu poate invoca protecția documentului european în favoarea sa.

În ce privește

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este de reținut,

că hotărârea instanței de apel cuprinde atât motivele de fapt cât și de drept

ce au format convingerea instanței de apel în adoptarea soluției pronunțate,

considerentele fiind concise clare și fără elemente străine sau contradictorii,

motiv pentru care dispozițiile mai sus evocate nu sunt incidente în cauză.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, situație în

care nu va fi analizat.

Din perspectiva celor

expuse, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.,

recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta D.R.L. împotriva Deciziei nr. 4/A din

13 ianuarie 2014 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 iunie 2014.

Procesat de GGC - GV