ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1769/2014

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 435 din 5 martie

2009, Tribunalul Galați a admis acțiunea formulată de reclamanta D.A.C. în

contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galați prin Primar și în consecință a

constatat nulitatea absolută a actului juridic intitulat „ofertă de donație”

autentificat din 1981 la Notariatul de Stat Galați și a dispus emiterea unei

dispoziții de restituire în natură a suprafeței de 500 mp teren, situat în

Galați.

Împotriva acestei

instanțe a declarat apel Municipiul Galați prin Primar.

Prin Decizia civilă nr.

263/A din 6 octombrie 2009, Curtea de Apel Galați a admis apelul, a desființat

sentința, a disjuns capătul de cerere privind nulitatea ofertei de donație și a

trimis dosarul nou format la udecătoria Galați spre competentă soluționare.

Totodată, capătul de

cerere privind acordarea de despăgubiri la Legea nr. 10/2001 a fost trimis spre soluționare TribunaluluiGalați.

În rejudecare, la

termenul din 27 ianuarie 2010, în baza dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc.

civ., s-a dispus suspendarea judecății cauzei până la soluționarea Dosarului

nr. 24383/233/2009 al Judecătoriei Galați având ca obiect anulare ofertă

donație.

Prin sentința civilă nr.

2716 din 21 decembrie 2012, Tribunalul Galați a respins ca nefondate excepțiile

lipsei calității procesuale active a reclamantei, lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Municipiul Galați prin Primar și a inadmisibilității

acțiunii.

A admis acțiunea și a

obligat pârâtul să acorde reclamantei în compensare suprafața de teren de 500 mp,

situată în Drumul Viilor Est.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii se constată că față de imobilul revendicat

în cauză sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 10/2001 deoarece

aceasta a intrat în proprietatea statului în baza unei oferte de donație imobiliară.

Referitor la

notificarea prevăzută de legea sus-menționată, prin adresa din 2005, Primăria Municipiului

Galați a comunicat reclamantei că nu se poate da curs solicitării sale privind

restituirea terenului. În atare situație, s-a solicitat Primăriei restituirea

acestui teren și, astfel, față de dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001

(modificată prin Legea nr. 247/2005), excepția inadmisibilității acțiunii este

nefondată.

În ce privește

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, precum și excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei s-a reținut că acestea sunt

nefondate motivat de faptul că, în urma admiterii apelului declarat împotriva

sentinței civile nr. 435/2009 a Tribunalului Galați, prin Decizia civilă nr. 263/A

din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, s-a dispus trimiterea cauzei spre

rejudecare la Tribunalul Galați, stabilindu-se cadrul procesual, privind

acordarea de despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei, din

înscrisurile depuse la dosar, respectiv: oferta de donație autentificată din 1981

la Notariatul de Stat Galați cu privire la suprafața de teren de 500 mp situată

în Galați, certificatul de naștere al reclamantei, certificatul de; adresa din 4

februarie 2009 emisă de Primăria mun. Galați; sentința civilă nr. 9125 din 20

septembrie 2010 a Judecătoriei Galați, raportul de expertiză și anexa întocmită

în cauză, rezultă că reclamanta a făcut dovada calității de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii, conform art. 1 din Legea nr. 1/2001

(actualizată), pentru terenul din litigiu.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din legea sus menționată, regula reparării prejudiciilor cauzate prin

preluarea abuzivă de către stat a imobilelor este restituirea în natură, însă alin.

(2) al aceluiași articol stabilește că în cazul în care restituirea în natură

nu este posibilă, se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.

Art. 1 alin. (2) din

lege include printre măsurile reparatorii în echivalent compensarea cu alte

bunuri care se oferă de unitatea învestită cu soluționarea notificării, cu

acordul persoanei îndreptățite.

Acordarea acestor

bunuri în compensare este condiționată de existența în patrimoniul unității

deținătoare a unor bunuri, iar în cazul în care astfel de bunuri există, dar se

refuză acordarea lor, instanța este chemată să stabilească natura măsurii

reparatorii, administrând probe din care să rezulte posibilitatea acordării de

bunuri în compensare.

Având în vedere

considerentele expuse și probele administrate în cauză, instanța a admis

acțiunea în sensul că a obligat pe pârât să acorde reclamantei, în compensare,

suprafața de teren de 500 mp, situată în Galați, zona Drumul Viilor Est,

identificată în Raportul de expertiză și Anexa nr. 1 (filele nr. 70 -76 din

dosar), întocmite de expert judiciar B.M.D.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel pârâtul Municipiul Galați prin Primar.

Curtea de Apel

Galați, secția I civilă, prin Decizia nr. 22/A din 10 mai 2013, a admis apelul,

a schimbat sentința civilă nr. 2716 din 21 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul

Galați și în rejudecare a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a decide

astfel, Curtea a reținut următoarele considerente:

Temeiul legal al

prezentei acțiuni este Legea nr. 10/2001. Potrivit Deciziei nr. 2/2013,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție dispozițiile art. 297 alin. (1)

C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 27 din Legea nr. 202/2010

nu se aplică proceselor în care prima instanță a fost învestită înainte de

intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Cum prezenta acțiune

este pe rolul instanțelor din 29 septembrie 2008 se constată că hotărârea

instanței de fond este supusă apelului conform mențiunilor din Legea nr. 10/2001

de la data sesizării instanțelor.

Apoi, obiectul

prezentei cereri de chemare în judecată este de obligare a pârâtei la acordarea

de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul de 500 mp situat în Galați.

Or, prin dispozițiile

Legii nr. 10/2001, invocată de reclamantă în scopul valorificării pretenției de

retrocedare a imobilului ce face obiectul litigiului, s-a reglementat regimul

juridic a unor imobile preluate de stat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945

- 22 decembrie 1989, inclusiv a celor preluate de stat ca urmare a unor oferte

de donație.

Potrivit art. 21 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, (devenit art. 22 după republicare), persoanele

pretins îndreptățite să obțină măsuri reparatorii în cadrul acestui act

normativ aveau obligația de a formula în termenul prevăzut de această

dispoziție legală o notificare prin care învestea entitatea deținătoare cu analiza

pretențiilor pe care înțelegea să le formuleze cu privire la un anumit imobil.

Termenul de

notificare, de 6 luni, calculat de la data intrării în vigoare a legii, 14

februarie 2001, termen care a fost prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G.

nr. 145/2001 până la data de 14 februarie 2002, nu a suferit nicio modificare

prin dispoziții legale ulterioare și el s-a aplicat pentru toate categoriile de

persoane pretins îndreptățite la măsuri reparatorii, fără vreo distincție.

Nerespectarea de

către persoanele îndreptățite a termenului de notificare, potrivit art. 21 alin.

(5) din lege, atrage pierderea dreptului persoanei îndreptățite de a solicita

în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru astfel de

bunuri.

Fiind un termen de

decădere, regimul juridic este cel prevăzut de dispozițiile art. 103 C. proc.

civ., dispoziții prin care se reglementează condițiile în care persoana care a

pierdut un termen impus pentru efectuarea unui act de procedură poate cere

repunerea în termen, adică condițiile în care o persoană poate cere și obține

efectuarea actului procedural după expirarea termenului legal.

Referitor la acest

termen de notificare, astfel cum s-a arătat, nu a intervenit nicio modificare

legislativă, anume conținutul său nu a fost modificat nici explicit și nici

implicit, prin instituirea unui caz legal de repunere în termen.

În speța supusă

analizei, se constată că reclamanta nu a formulat notificare în termenul legal,

14 februarie 2001 - 14 februarie 2002 și nici cerere de repunere în termen în

condițiile prevăzute de art. 103 C. proc. civ.

Pe cale de

consecință, reclamanta este decăzută, în condițiile art. 21 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001, din dreptul de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în

natură sau prin echivalent pentru imobilul în litigiu.

Faptul că

intimata-reclamantă a formulat diverse cereri către Prefectura Galați, către

Primăria Galați, către A.N.R.P. în 2001, 2005, 2006 prin care solicita măsuri

reparatorii pentru teren, nu suplinește parcursul administrativ prevăzut de art.

21 din Legea nr. 10/2001 (notificare transmisă prin executorul judecătoresc) în

condițiile în care i s-a adus la cunoștință acest fapt (vezi adresele de la

filele 5-16 din Dosarul nr. 6369/121/2008 al Tribunalului Galați).

Apoi, prin Decizia civilă

nr. 263/A/209 a Curții de Apel Galați nu s-a dat vreo dezlegare sub acest

aspect ci s-a dispus disjungerea celor două capete de cerere ale acțiunii și

soluționarea lor de instanțele competente (anularea ofertei de donație de către

Judecătoria Galați iar obligarea pârâtei la acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent de către Tribunalul Galați).

Nici soluția de

anulare a ofertei de donație nu obligă în nici un fel la a se depăși acest

obstacol al lipsei notificării prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001.

O „persoană

îndreptățită” al cărui imobil a fost preluat ca urmare a unei oferte de donație

pentru a se încadra în sintagma „imobile preluate abuziv” trebuia să obțină o

hotărâre judecătorească de anulare a ofertei de donație.

Această condiție se

adaugă celorlalte prevăzute de lege pentru a primi o rezolvare favorabilă ceea

ce demonstrează că îndeplinirea acestei condiții în nici un caz nu determină

acoperirea altor vicii ale procedurii administrative așa cum este lipsa

notificării.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a formulat recurs reclamanta D.A.C. invocând motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a

susținut, în esență următoarele critici de nelegalitate:

În mod greșit

instanța de apel a respins acțiunea pe motiv că nu ar fi formulat notificarea

în termen de 6 luni către entitatea deținătoare, respectiv până la 14 februarie

2002.

Prin petițiile depuse

(pag. 94 și 102 dosar fond), recurenta susține că a făcut dovada soluționării

imobilului în litigiu, fiind cunoscut faptul că cererea de restituire se va

face de la momentul anulării în justiție a actului donației.

A mai arătat că

intimata a invocat eronat în apel că instanța de fond ar fi respins excepțiile

invocate de o persoană neidentificată (M.) la patru ani de la începerea

recursului, acestea fiind respinse în mod corect.

În ședința publică

din data de 5 iunie 2014, Înalta Curte a pus în discuția părților, din oficiu, motivul

de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., în raport de

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 202/2010.

Recursul întemeiat pe

acest motiv de ordine publică este întemeiat și va fi admis pentru

considerentele ce succed:

Prin art. 12 din

Legea nr. 202/2010, a fost modificat art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

în sensul că s-a suprimat calea de atac a apelului în situația exercitării

contestației împotriva actului emis de unitatea deținătoare, hotărârile de

primă instanță rămânând supuse astfel doar recursului.

Totodată, potrivit art.

24 din Legea nr. 202/2010, dispozițiile modificate ale art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în

primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării

în vigoare a prezentei legi.

Legea nr. 202/2010 a

intrat în vigoare la data de 25 octombrie 2010, iar hotărârea de primă instanță

a fost pronunțată la data de 21 decembrie 2012, hotărâre care, atât potrivit normei

tranzitorii, cât și potrivit dispoziției de drept comun, art. 725 C. proc. civ.,

rămâne supusă căilor de atac în vigoare la data emiterii actului

jurisdicțional.

Așa fiind, în temeiul

art. 304 pct. 1 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta D.A.C.

împotriva Deciziei civile nr. 22/A din 10 mai 2013 a Curții de Apel Galați, secția

I civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de

apel, ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta D.A.C. împotriva Deciziei nr. 22/A din 10 mai 2013 a

Curții de Apel Galați, secția I civilă, pe care o casează.

Trimite cauza spre

rejudecare aceleiași curți de apel ca instanță de recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 iunie 2014.