ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1769/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 435 din 5 martie 2009, Tribunalul Galați a admis acțiunea formulată de reclamanta D.A.C. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galați prin Primar și în consecință a constatat nulitatea absolută a actului juridic intitulat „ofertă de donație” autentificat din 1981 la Notariatul de Stat Galați și a dispus emiterea unei dispoziții de restituire în natură a suprafeței de 500 mp teren, situat în Galați. Împotriva acestei instanțe a declarat apel Municipiul Galați prin Primar. Prin Decizia civilă nr. 263/A din 6 octombrie 2009, Curtea de Apel Galați a admis apelul, a desființat sentința, a disjuns capătul de cerere privind nulitatea ofertei de donație și a trimis dosarul nou format la udecătoria Galați spre competentă soluționare.

Totodată, capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri la Legea nr. 10/2001 a fost trimis spre soluționare TribunaluluiGalați. În rejudecare, la termenul din 27 ianuarie 2010, în baza dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecății cauzei până la soluționarea Dosarului nr. 24383/233/2009 al Judecătoriei Galați având ca obiect anulare ofertă donație. Prin sentința civilă nr. 2716 din 21 decembrie 2012, Tribunalul Galați a respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Galați prin Primar și a inadmisibilității acțiunii. A admis acțiunea și a obligat pârâtul să acorde reclamantei în compensare suprafața de teren de 500 mp, situată în Drumul Viilor Est.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii se constată că față de imobilul revendicat în cauză sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 10/2001 deoarece aceasta a intrat în proprietatea statului în baza unei oferte de donație imobiliară. Referitor la notificarea prevăzută de legea sus-menționată, prin adresa din 2005, Primăria Municipiului Galați a comunicat reclamantei că nu se poate da curs solicitării sale privind restituirea terenului. În atare situație, s-a solicitat Primăriei restituirea acestui teren și, astfel, față de dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 (modificată prin Legea nr. 247/2005), excepția inadmisibilității acțiunii este nefondată.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei s-a reținut că acestea sunt nefondate motivat de faptul că, în urma admiterii apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 435/2009 a Tribunalului Galați, prin Decizia civilă nr. 263/A din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Galați, stabilindu-se cadrul procesual, privind acordarea de despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001. Pe fondul cauzei, din înscrisurile depuse la dosar, respectiv: oferta de donație autentificată din 1981 la Notariatul de Stat Galați cu privire la suprafața de teren de 500 mp situată în Galați, certificatul de naștere al reclamantei, certificatul de; adresa din 4 februarie 2009 emisă de Primăria mun.

Galați; sentința civilă nr. 9125 din 20 septembrie 2010 a Judecătoriei Galați, raportul de expertiză și anexa întocmită în cauză, rezultă că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, conform art. 1 din Legea nr. 1/2001 (actualizată), pentru terenul din litigiu. Potrivit art. 1 alin. (1) din legea sus menționată, regula reparării prejudiciilor cauzate prin preluarea abuzivă de către stat a imobilelor este restituirea în natură, însă alin. (2) al aceluiași articol stabilește că în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, se acordă măsuri reparatorii prin echivalent. Art. 1 alin. (2) din lege include printre măsurile reparatorii în echivalent compensarea cu alte bunuri care se oferă de unitatea învestită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite.

Acordarea acestor bunuri în compensare este condiționată de existența în patrimoniul unității deținătoare a unor bunuri, iar în cazul în care astfel de bunuri există, dar se refuză acordarea lor, instanța este chemată să stabilească natura măsurii reparatorii, administrând probe din care să rezulte posibilitatea acordării de bunuri în compensare. Având în vedere considerentele expuse și probele administrate în cauză, instanța a admis acțiunea în sensul că a obligat pe pârât să acorde reclamantei, în compensare, suprafața de teren de 500 mp, situată în Galați, zona Drumul Viilor Est, identificată în Raportul de expertiză și Anexa nr. 1 (filele nr. 70 -76 din dosar), întocmite de expert judiciar B.M.D.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul Municipiul Galați prin Primar. Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin Decizia nr. 22/A din 10 mai 2013, a admis apelul, a schimbat sentința civilă nr. 2716 din 21 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Galați și în rejudecare a respins acțiunea formulată de reclamantă. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut următoarele considerente: Temeiul legal al prezentei acțiuni este Legea nr. 10/2001. Potrivit Deciziei nr. 2/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 27 din Legea nr. 202/2010 nu se aplică proceselor în care prima instanță a fost învestită înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Cum prezenta acțiune este pe rolul instanțelor din 29 septembrie 2008 se constată că hotărârea instanței de fond este supusă apelului conform mențiunilor din Legea nr. 10/2001 de la data sesizării instanțelor. Apoi, obiectul prezentei cereri de chemare în judecată este de obligare a pârâtei la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul de 500 mp situat în Galați. Or, prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, invocată de reclamantă în scopul valorificării pretenției de retrocedare a imobilului ce face obiectul litigiului, s-a reglementat regimul juridic a unor imobile preluate de stat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, inclusiv a celor preluate de stat ca urmare a unor oferte de donație.

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, (devenit art. 22 după republicare), persoanele pretins îndreptățite să obțină măsuri reparatorii în cadrul acestui act normativ aveau obligația de a formula în termenul prevăzut de această dispoziție legală o notificare prin care învestea entitatea deținătoare cu analiza pretențiilor pe care înțelegea să le formuleze cu privire la un anumit imobil. Termenul de notificare, de 6 luni, calculat de la data intrării în vigoare a legii, 14 februarie 2001, termen care a fost prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001 până la data de 14 februarie 2002, nu a suferit nicio modificare prin dispoziții legale ulterioare și el s-a aplicat pentru toate categoriile de persoane pretins îndreptățite la măsuri reparatorii, fără vreo distincție.

Nerespectarea de către persoanele îndreptățite a termenului de notificare, potrivit art. 21 alin. (5) din lege, atrage pierderea dreptului persoanei îndreptățite de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru astfel de bunuri. Fiind un termen de decădere, regimul juridic este cel prevăzut de dispozițiile art. 103 C. proc. civ., dispoziții prin care se reglementează condițiile în care persoana care a pierdut un termen impus pentru efectuarea unui act de procedură poate cere repunerea în termen, adică condițiile în care o persoană poate cere și obține efectuarea actului procedural după expirarea termenului legal. Referitor la acest termen de notificare, astfel cum s-a arătat, nu a intervenit nicio modificare legislativă, anume conținutul său nu a fost modificat nici explicit și nici implicit, prin instituirea unui caz legal de repunere în termen.

În speța supusă analizei, se constată că reclamanta nu a formulat notificare în termenul legal, 14 februarie 2001 - 14 februarie 2002 și nici cerere de repunere în termen în condițiile prevăzute de art. 103 C. proc. civ. Pe cale de consecință, reclamanta este decăzută, în condițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, din dreptul de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru imobilul în litigiu. Faptul că intimata-reclamantă a formulat diverse cereri către Prefectura Galați, către Primăria Galați, către A.N.R.P. în 2001, 2005, 2006 prin care solicita măsuri reparatorii pentru teren, nu suplinește parcursul administrativ prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 (notificare transmisă prin executorul judecătoresc) în condițiile în care i s-a adus la cunoștință acest fapt (vezi adresele de la filele 5-16 din Dosarul nr. 6369/121/2008 al Tribunalului Galați).

Apoi, prin Decizia civilă nr. 263/A/209 a Curții de Apel Galați nu s-a dat vreo dezlegare sub acest aspect ci s-a dispus disjungerea celor două capete de cerere ale acțiunii și soluționarea lor de instanțele competente (anularea ofertei de donație de către Judecătoria Galați iar obligarea pârâtei la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent de către Tribunalul Galați). Nici soluția de anulare a ofertei de donație nu obligă în nici un fel la a se depăși acest obstacol al lipsei notificării prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001. O „persoană îndreptățită” al cărui imobil a fost preluat ca urmare a unei oferte de donație pentru a se încadra în sintagma „imobile preluate abuziv” trebuia să obțină o hotărâre judecătorească de anulare a ofertei de donație.

Această condiție se adaugă celorlalte prevăzute de lege pentru a primi o rezolvare favorabilă ceea ce demonstrează că îndeplinirea acestei condiții în nici un caz nu determină acoperirea altor vicii ale procedurii administrative așa cum este lipsa notificării. Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat recurs reclamanta D.A.C. invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut, în esență următoarele critici de nelegalitate: În mod greșit instanța de apel a respins acțiunea pe motiv că nu ar fi formulat notificarea în termen de 6 luni către entitatea deținătoare, respectiv până la 14 februarie 2002. Prin petițiile depuse (pag. 94 și 102 dosar fond), recurenta susține că a făcut dovada soluționării imobilului în litigiu, fiind cunoscut faptul că cererea de restituire se va face de la momentul anulării în justiție a actului donației.

A mai arătat că intimata a invocat eronat în apel că instanța de fond ar fi respins excepțiile invocate de o persoană neidentificată (M.) la patru ani de la începerea recursului, acestea fiind respinse în mod corect. În ședința publică din data de 5 iunie 2014, Înalta Curte a pus în discuția părților, din oficiu, motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., în raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 202/2010. Recursul întemeiat pe acest motiv de ordine publică este întemeiat și va fi admis pentru considerentele ce succed: Prin art. 12 din Legea nr. 202/2010, a fost modificat art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că s-a suprimat calea de atac a apelului în situația exercitării contestației împotriva actului emis de unitatea deținătoare, hotărârile de primă instanță rămânând supuse astfel doar recursului.

Totodată, potrivit art. 24 din Legea nr. 202/2010, dispozițiile modificate ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Legea nr. 202/2010 a intrat în vigoare la data de 25 octombrie 2010, iar hotărârea de primă instanță a fost pronunțată la data de 21 decembrie 2012, hotărâre care, atât potrivit normei tranzitorii, cât și potrivit dispoziției de drept comun, art. 725 C. proc. civ., rămâne supusă căilor de atac în vigoare la data emiterii actului jurisdicțional. Așa fiind, în temeiul art. 304 pct. 1 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta D.A.C.

împotriva Deciziei civile nr. 22/A din 10 mai 2013 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel, ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta D.A.C. împotriva Deciziei nr. 22/A din 10 mai 2013 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel ca instanță de recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2014.