ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3210/2015

Decizia nr. 3210/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor:

(i) obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. F-MC 572 din 26 octombrie 2012 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F-MC 246 din 25 octombrie 2012, întocmite de A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili pentru suma totală de 19.648.715 lei, reprezentând 11.683.866 lei TVA, 7.164.782 lei accesorii aferente TVA, 542.304 lei impozit pe profit, 257.763 lei accesorii aferente impozitului pe profit;

(ii) anularea Deciziei nr. 190 din 28 iunie 2013 cu privire la respingerea contestației formulate de reclamantă referitoare la obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscală pentru suma de 695.944 lei reprezentând TVA;

(iii) suspendarea Deciziei de impunere nr. F-MC572 din 26 octombrie 2012 până la soluționarea cererii de chemare în judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin încheierea din 11 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. F-MC572 din 26 octombrie 2012, formulată de reclamanta SC A. SRL.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din 11 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta SC A. SRL.

În motivarea cererii de recurs, s-a argumentat, în esență, că în mod greșit a respins instanța de fond cererea de suspendare, întrucât, din analiza documentelor depuse și a motivelor invocate, rezulta în mod necesar atât necesitatea admiterii cererii, cât și îndeplinirea condițiilor impuse de lege.

Instanța de fond nu a analizat, de fapt, în profunzime, argumentele aduse în sprijinul cererii.

A susținut recurenta că inconsecvențele de raționament ale organului fiscal în ceea ce privește caracterul nedeductibil al unor cheltuieli, cu referire la caracterul deductibil al sumei de 60.844 lei aferent relației comerciale derulate cu SC B. SRL, societate care există și funcționează, contrar celor susținute de organul fiscal, sau reținerea eronată a modului în care s-a desfășurat relația comercială cu SC C. SRL, constituie o împrejurare suficientă pentru a crea o îndoială asupra legalității actelor administrative contestate.

Recurenta a mai evocat eroarea materială existentă în cuprinsul Deciziei de impunere nr. F-MC572 din 26 octombrie 2012 și Raportului de inspecție fiscală nr. F-MC 246 din 25 octombrie 2012, constând în stabilirea unui TVA nedeductibil în cuantum de 12.379.810 RON, care nu se regăsește însă în actele contestate, care menționează numai suma de 11.712.821 RON, reprezentând TVA nedeductibil.

Suma de 695.944 lei pe care organul fiscal ar fi acceptat-o la reducere, potrivit susținerilor intimatei, nu este menționată în actul administrativ fiscal, nefiind susținută de nici o dovadă.

A criticat modul de calcul al penalităților, cu încălcarea dispozițiilor art. 111 alin. (2) C. proc. fisc., aspect nereținut de către prima instanță, precum și majorarea bazei impozabile prin raportare la prețurile medii furnizate de I.N.S. în locul raportării la prețurile medii determinate potrivit evidențelor contabile ale recurentei, rezultate din relațiile comerciale derulate cu ceilalți furnizori de mărfuri similare.

Recurenta a mai argumentat că îndoiala gravă asupra legalității actului administrativ fiscal rezidă în încălcarea principiilor de conduită prevăzute de C. proc. fisc., respectiv principiul dreptului de apreciere, principiul rolului activ, principiul dreptului de a fi ascultat, principiul bunei credințe care trebuie să guverneze raporturile dintre inspectorii fiscală și contribuabili și principiul aplicării unitare a legislației.

A mai susținut că prima instanță a reținut în mod corect faptul că este îndeplinită condiția referitoare la paguba iminentă, în considerarea motivației expuse de către reclamantă.

1.4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca netemeinic și nelegal, și menținerea încheierii din data de 11.02.2014.

Intimata a argumentat, în esență, că recurenta nu a făcut dovada prejudiciului iminent și nici a existenței unor motive ce ar crea o îndoială asupra legalității actului.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 20 ianuarie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Nici una dintre părți nu a depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 9 iunie 2015, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, a admis în principiu recursul formulat de reclamanta SC A. SRL în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

Cu privire la fondul recursului. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Înalta Curte, examinând încheierea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentei-reclamante, circumscrise motivului de recurs prevăzut de 488 pct. 8 C. proc. civ., reține că nu subzistă în cauză motive legale de casare sau de modificare a încheierii recurate, în considerarea celor în continuare arătate.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Or, în speță, motivele invocate de recurenta-reclamantă, atât în fața instanței de fond, cât și în recurs, nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, ci antamează fondul cauzei pe aspectele referitoare la caracterul deductibil al unor cheltuieli, realitatea unor operațiuni comerciale sau status-ului furnizorilor recurentei, caracterul de document justificativ al unor facturi înregistrate în contabilitatea societății, modul de calcul al penalităților și al stabilirii bazei impozabile și modul în care s-a desfășurat inspecția fiscală, necesitând o analiză detaliată pe fond a raportului juridic dedus judecății.

Argumentele recurentei nu reușesc să contureze în mod convingător indicii de aparentă nelegalitate care să justifice dispunerea, de către instanța învestită în limitele stabilite de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 54/2004, a măsurii suspendării executării actelor administrative contestate.

Prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la protecția juridică provizorie în materie administrativă permit autorității jurisdicționale competente să ia măsuri de protecție provizorii corespunzătoare, în limitele competenței sale, numai dacă, astfel, nu influențează în vreun fel soluția asupra fondului și numai când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.

Așa cum a reținut și prima instanță, constatarea faptului că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza condiției prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, atâta timp, așa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1), Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Șindrilița împotriva încheierii din 11 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2015.