ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 724/2016

Decizia nr. 724/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea formulată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună anularea în totalitate a Deciziei nr. A/80 din data de 06 iunie 2013 și, pe cale de consecință, a tuturor actelor subsecvente acesteia și suspendarea executării Deciziei nr. A/80 din data de 06 iunie 2013, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 810 din 11 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a anulat cererea de suspendare a executării actului, ca netimbrată, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. și a anulat Decizia nr. A/80 din 06 iunie 2013, emisă de pârâta B.

Împotriva sentinței civile nr. 810 din 11 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta B.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că hotărârea judecătorească contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurenta susține că instanța de fond a interpretat în mod greșit textele legale incidente în cauza de față și a făcut o aplicare greșită a normelor speciale incidente domeniului instrumentelor și investițiilor financiare, apreciind că actul administrativ sancționatoriu este nelegal din perspectiva procedurii de aplicare a sancțiunilor contravenționale.

În cauza dedusă judecății faptele reținute în sarcina intimatei constituie contravenție și a fost stabilit potrivit prevederilor specifice pieței de capital.

Recurenta mai susține că decizia contestată în prezenta cauză întrunește toate condițiile de valabilitate, respectiv:

- este emisă de către o autoritate publică, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ;

- este emisă în vederea executării legii ori a organizării legii, în speță în temeiul Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea B., cu modificările și completările ulterioare și a legislației incidente;

- este emisă în temeiul competențelor de supraveghere și investigare cu care B. este învestită, în urma efectuării unei ample investigații;

- este motivat atât în fapt - în cuprinsul acestuia sunt menționate faptele care au fost reținute în sarcina reclamantului, cât și în drept - decizia cuprinde textele legale în baza cărora a fost emisă;

- a fost comunicată intimatei.

Se mai arată că intimata-reclamantă nu a depus în sprijinul celor susținute dovezi din care să rezulte că, deși a exercitat în mod corespunzător funcția de reprezentant al compartimentului de control intern, a fost în imposibilitatea obiectivă să prevină săvârșirea contravențiilor reținute.

Prin urmare, intimata-reclamantă a făcut obiectul sancțiunii contravenționale pentru faptul că nu și-a îndeplinit corespunzător responsabilitățile și obligațiile ce îi reveneau conform funcției deținute.

Prin măsura adoptată, B. și-a exercitat prerogativele legale, realizând aplicarea conformă a prevederilor legale incidente pieței de capital, iar actul administrativ a cărui anulare se cere conține descrierea faptelor constatate de B., precum și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază și a fost emis ca urmare a unei activități de analiză și investigare a faptelor constatate, în conformitate cu prerogativele atribuite prin O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea B., Statutul C., aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002 și prin Legea nr. 297/2004 privind piața de capital.

Dispozițiile legale reținute în Decizia B. nr. A/80 din 06 iunie 2013, pe care intimata-reclamantă le-a încălcat în activitatea desfășurată, au valoare de normă juridică imperativă creată de legiuitor pentru protejarea bunurilor și intereselor clienților, iar faptele constatate în urma investigațiilor efectuate constituie contravenții. Aceste fapte relevă lipsa diligenței reclamantei în ceea ce privește exercitarea corespunzătoare a obligațiilor ce decurg din calitatea de reprezentant al Compartimentului de control intern al SSIF D. SA.

Se mai susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material, considerând că, în cauză ar fi incident un motiv de nulitate absolută al actului de sancționare din cauza modalității de individualizare a sancțiunii cu amendă.

Astfel, recurenta consideră că intimata-reclamantă nu a dovedit vreo vătămare decurgând din modalitatea de stabilire a sancțiunii, vătămare care nu putea fi înlăturată decât prin anularea actului administrativ de sancționare, în condițiile în care, chiar dacă strict formal, în actul de sancționare nu se regăsește procedeul de individualizare a sancțiunii prevăzut de art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, amenda aplicată nu depășește maximul admis de lege pentru contravențiile săvârșite (ci dimpotrivă, se apropie de minimul special).

Recurenta în susținerea motivelor de recurs citează și invocă legislația aplicabilă speței, respectiv dispoziții din Legea C. nr. 32/2006, O.U.G. nr. 93/2012 și Legea nr. 297/2004.

De asemenea, recurenta invocă Decizia nr. 344 din 24 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca practică judiciară.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 11 noiembrie, recursul a fost admis în principiu.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Decizia nr. A/80 din data de 06 iunie 2013 emisă de pârâta B., reclamanta a fost sancționată, în calitate de reprezentant al compartimentului de control intern al SSIF D. SA, cu amendă în cuantum de 5.000 lei, reținându-se următoarele:

- suma datorată de un client SSIF D. SA, reprezentând contravaloarea unui număr de 1.000.000 acțiuni x cumpărate, nu a fost înregistrată în contabilitate pe contul clientului ca un debit față de societate, fapta constituind încălcarea prevederilor art. 91 alin. (1) lit. b) și a art. 152 alin. (1) lit. a) și c) din Regulamentul C. nr. 32/2006;

- în raportul reprezentantului Compartimentului de control intern aferent anului 2011 înregistrat la C. cu nr. 4072 din 22 februarie 2012 nu a fost menționată situația clientului și măsurile pentru remedierea situației, fapta constituind încălcarea prevederilor art. 79 din Regulamentul C. nr. 32/2006;

- suma datorată de către client SSIF D. SA a fost înregistrată în contabilitatea societății în contul 473 - Decontări din operații în curs de clarificare și nu a fost clarificată de societate într-un termen de cel mult trei luni de la data constatării, fapta constituind încălcarea prevederilor art. 181 din Regulamentul C. nr. 4/2011;

- conducătorii și reprezentanții compartimentului de control intern au încălcat prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia intermediarii și agenții pentru servicii de investiții financiare sunt obligați să respecte regulile de conduită emise de C.;

- reprezentanții Compartimentului de control intern nu au respectat procedurile interne al SSIF D. SA referitoare la evidența neregulilor constatate în activitatea societății.

Curtea de Apel a admis acțiunea reclamantei și a anulat decizia contestată reținând că, deși au fost reținute în sarcina reclamantei trei fapte contravenționale, pârâta a înțeles să aplice o singură sancțiune, iar modalitatea concretă în care pârâta a înțeles să stabilească sancțiunea face imposibil un control al instanței privitor la legalitatea aplicării și individualizării fiecărei sancțiuni în parte în raport de criteriile legale incidente.

Instanța de fond a mai reținut că, în lipsa individualizării sancțiunii pentru fiecare contravenție, nu se poate aprecia în ce măsură s-a dat eficiență dispozițiilor art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, astfel că nu a mai analizat și celelalte motive de nelegalitate și netemeinicie invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Procedând în acest mod, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, fără a cerceta fondul cauzei, pe care o va casa, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Instanța de control judiciar apreciază că intimata-reclamantă nu a fost vătămată prin modalitatea de stabilire a sancțiunii, pentru ca decizia de sancțiune să fie anulată.

De altfel, este cunoscută practica instanței supreme în dezlegarea acestei probleme (Decizia nr. 344/2013 - Înalta Curte de Casație și Justiție , secția de contencios administrativ și fiscal).

Dispozițiile art. 272 din Legea nr. 297/2004 conțin norma de procedură privind stabilirea și sancționarea contravențiilor în materia pieței de capital.

Potrivit art. 275 alin. (3) din lege, în cazul săvârșirii mai multor contravenții se aplică sancțiunea ce mai mare care poate fi majorată cu până la 50%.

Norma cuprinsă în art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 ocrotește un interes particular, astfel că nulitatea în cazul încălcării este relativă și virtuală, deoarece textul nu prevede expres sancțiunea nulității.

Este adevărat că din punct de vedere tehnic intimata nu a procedat strict în conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (3), însă împrejurarea nu este de natură să conducă la soluția anulării actului de sancționare decât în situația în care contravenientul dovedește o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestuia, fapt ce nu a fost dovedit în cauză.

Vătămarea putea interveni atunci când instanța considera că una sau mai multe fapte contravenționale au fost reținute în mod greșit și se punea problema anulării parțiale a ordonanței, dar instanța de fond nu a reținut o asemenea situație.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, considerând că, în cauză, modalitatea de sancționare face imposibil un control al instanței, în lipsa individualizării sancțiunii pentru fiecare contravenție.

Această împrejurare nu este de natură să conducă la anularea actului de sancționare, contravenientul nefiind vătămat prin modalitatea de stabilire a sancțiunii.

Având în vedere cele prezentate, cu ocazia rejudecării instanța de fond urmează așadar să analizeze toate motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată.

În consecință, Înalta Curte constată că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B. împotriva sentinței civile nr. 810 din 11 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 martie 2016.