ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2485/2016

Decizia nr. 2485/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea Deciziei ASF nr. 634 din 23 iunie 2014, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară în soluționarea contestației/plângerii prealabile formulate de către reclamant împotriva Deciziei ASF nr. A/235 din 27 martie 2014 și anularea Deciziei A.S.F. nr. A/235 din 27 martie 2014, prin care reclamantul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 51.000 lei, ca fiind netemeinică și nelegală.

Prin Sentința civilă nr. 3512 din 18 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 3512 din 18 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A. invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, iar pe fondul cauzei anularea Deciziei ASF nr. 634 din 23 iunie 2014 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară și anularea Deciziei ASF nr. A/235 din 27 martie 2014 prin care a fost aplicată o amendă în cuantum de 51.000 lei.

În motivele de recurs s-a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

- Un prim aspect important invocat rezultă din faptul că autoritatea emitentă a deciziei atacate nu a respectat termenul de soluționare prevăzut în mod expres de art. 7 alin. (4) cu trimitere la art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004;

- Inaplicabilitatea prevederilor art. 203 din Legea nr. 297/2004 și a principiului de drept non bis in idem.

La data de 27 martie 2014 recurentul susține că nu se mai găsea sub incidența prevederilor art. 203 din Legea nr. 297/2004 situație ce se transpune în inexistența vreunei fapte contravenționale și implicit în nelegalitatea sancțiunii aplicate pentru că, urmare a implementării cesiunii părților sociale, nu mai existau, la 27 martie 2004, îndeplinite cerințele prevăzute în Instrucțiunea CNVM nr. 3/2009 privind "deținerile indirecte".

Pentru aceeași faptă ASF a mai aplicat sancțiunea avertismentului fiind în situația aplicării a două sancțiuni pentru aceeași faptă, situație prohibită de principiul non bis in idem și de dispozițiile art. 5 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001.

- Nelegalitatea deciziei emise de către ASF în corelație cu statutul legal al pieței RASDAQ - piață nereglementată și prevederile art. 202 din Legea nr. 297/2004.

Statutul RASDAQ a fost subiectul unor dezbateri atât în fața instanțelor din România cât și ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, fiind însă soluționată prin decizii care lămuresc pe deplin statutul acesteia care nu este o piață reglementată și, prin urmare, prevederile Legii nr. 297/2004 nu se aplică societăților tranzacționate pe această piață.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia nr. 865 din 13 martie 2013 a stabilit irevocabil statutul RASDAQ ca piață nereglementată, ca și decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene în C-248/11.

- Desființarea RASDAQ, poziția ASF față de acest sistem alternativ și Legea nr. 151/2014 ce consfințește statutul RASDAQ și practica neunitară a Curții de Apel București în soluționarea cauzelor ce au același obiect.

Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinarea formulată de ASF.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, raport ce a fost comunicat părților conform Încheierii din 6 aprilie 2016.

La termenul din 6 octombrie 2016, pentru că recursul era admisibil, toți membrii completului au fost de acord că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată și face obiectul unei jurisprudențe constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a hotărât aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale invocate și incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii în anulare formulată de reclamant prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. A/235 din 27 martie 2014 a ASF, prin care reclamantul A. a fost sancționat cu amendă de 51.000 lei și anularea Deciziei nr. 634 din 23 iunie 2014 emisă de ASF prin care a fost soluționată plângerea prealabilă.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamantului, dar criticile recurentului sunt nefondate.

Prin Decizia nr. 235 din 27 martie 2014 emisă de ASF reclamantul A. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 51.000 lei în calitate de acționar indirect al B. SA Târgu Mureș (asociat majoritar la SC C. SRL) pentru că nu a respectat prevederile art. 203 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, respectiv nu a lansat oferta publică de preluare obligatorie adresată tuturor deținătorilor de valori mobiliare, amenda fiind aplicată în baza prevederilor art. 273

2

alin. (1) pct. i) lit. c) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital.

Contestația formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Decizia nr. 634 din 23 iunie 2016 emisă de ASF.

O primă critică din motivele de recurs vizează nerespectarea de către autoritatea emitentă a termenului de soluționare a plângerii prealabile, dar această critică este nefondată.

Într-adevăr, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă se soluționează în termen de 30 de zile, dar conform art. 11 alin. (1) lit. c) din același act normativ, acțiunea în contencios administrativ se formulează în termen de 6 luni de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile.

Din interpretarea acestor texte rezultă că în cazul în care s-ar depăși termenul de 30 de zile pentru soluționarea plângerii prealabile nu se poate considera că această depășire ar putea conduce la nulitatea actului atacat, astfel că, și în speță, eventuala soluționare cu întârziere a plângerii prealabile nu este motiv de anulare a deciziei contestate.

A doua critică a vizat inaplicabilitatea prevederilor art. 203 din Legea nr. 297/2004 și principiul non bis in idem.

Recurentul susține că la data când a fost sancționat (27 martie 2014) nu se mai afla sub incidența prevederilor art. 203 din Legea nr. 297/2004 pentru că cedase părțile sociale, dar aceste susțineri sunt nefondate.

Într-adevăr, potrivit Hotărârii AGA nr. 1/238 februarie 2014 recurentul-reclamant a cesionat părțile sociale deținute, astfel încât în noua structură a SC C. SRL deținea majoritatea (42,06%) părților sociale și astfel trebuia să respecte prevederile art. 203 din Legea nr. 297/2004.

Referitor la nerespectarea principiului non bis in idem, recurentul a invocat faptul că, anterior, a fost sancționat cu "avertisment" și nu putea fi sancționat ulterior cu amendă de 51.000 lei pentru aceeași faptă.

Prin Decizia ASF nr. A/1 din 09 ianuarie 2014 recurentul-reclamant a fost sancționat cu avertisment și avea obligația ca în termen de 15 zile de la emiterea deciziei să depună singur sau împreună cu persoanele cu care acționează în mod concertat, documentația aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a SC B. SA Târgu Mureș, în caz contrar ASF urmând a aplica sancțiuni corespunzătoare.

Dar până la 27 martie 2014, când a fost emisă decizia de sancționare cu 51.000 lei amendă, asociații nu au derulat oferta publică de preluare obligatorie a SC B. SA și de aceea, a fost emisă decizia contestată în prezenta cauză pentru nerespectarea prevederilor art. 203 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital.

Recurentul-reclamant, în calitate de acționar majoritar al SC C. SA și acționar indirect al SC B. SA, nu a respectat prevederile legale și nici termenul de grație de 15 zile acordat de ASF prin Decizia nr. 1 din 09 ianuarie 2014, chiar dacă a înstrăinat o parte din părțile sociale, a rămas acționar indirect.

Toate acestea dovedesc faptul că nu a fost încălcat principiul non bis in idem, pentru că sancțiunile au fost aplicate pentru fapte diferite.

O a treia critică a vizat faptul că la emiterea deciziei nu s-a avut în vedere statutul legal al Pieței RASDAQ - piață nereglementată și prevederile art. 202 din Legea nr. 297/2004.

Recurentul susține că Piața RASDAQ este o piață nereglementată și, de aceea, nu sunt aplicabile sancțiunile prevăzute în Legea nr. 297/2004.

Piața RASDAQ a fost înființată prin Decizia CNVM nr. 1092 din 27 august 1996 ca piață organizată și reglementată de CNVM pentru tranzacții de valori mobiliare și, fiind o piață supravegheată au fost adoptate o serie de regulamente și măsuri prin care s-au prevăzut modalitățile prin care Piața RASDAQ și emitenții de pe această piață urmau să fie integrați în sistemul pieței de capital sub imperiul Legii nr. 297/2004.

Conform Regulamentului CNVM nr. 3/1998, Piața RASDAQ era o piață organizată care funcționează pe baza autorizării CNVM și sub supravegherea CNVM.

Ulterior, acestei piețe i s-au aplicat prevederile Legii nr. 297/2004, astfel că se poate susține că statutul acesteia este acela de piață reglementată.

Referitor la invocarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene se impun făcute următoarele precizări:

În cauza C-248/11 aceasta a stabilit că:

Într-adevăr, instanța comunitară a stabilit că art. 4 alin. (1) pct. 14 din Directiva 2004/39/CE trebuie interpretat în sensul că o piață de instrumente financiare care nu îndeplinește cerințele prevăzute în Titlul III din Directivă nu intră în noțiunea de piață reglementată, chiar dacă operatorul său a fuzionat cu operatorul unei piețe reglementate.

Însă, la pct. 2 al hotărârii s-a arătat că înscrierea unei piețe pe lista celor reglementate prevăzute de art. 47 din Directiva 2007/44 nu constituie o condiție necesară pentru calificarea pieței respective ca piață reglementată în sensul acestei directive.

În considerentele deciziei s-a precizat că faptul de a nu figura pe lista piețelor reglementate nu este un element constitutiv al calificării unei piețe de instrumente financiare ca piață reglementată în sensul Directivei 2004/39 și că simplul fapt de a nu figura pe această listă nu poate fi suficient pentru a exclude că piața în cauză (RASDAQ) este o piață reglementată (parag. 54 din hotărâre).

Prin urmare, prin această hotărâre Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu a stabilit că piața RASDAQ ar fi o piață nereglementată și că nu i-ar fi aplicabile prevederile Legii nr. 297/2004.

Această interpretare a fost constantă în jurisprudența instanței supreme. În acest sens, Decizia nr. 2023 din 30 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2/2013, Decizia nr. 4207 din 7 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2/2012, Decizia nr. 5331 din 21 martie 2013 Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2/2011, decizii pronunțate după hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în C-248/11.Chiar și într-o speță ce a vizat sancțiunea aplicată SC C. SRL, prin Decizia nr. 2076 din 22 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2014 a fost admis recursul, a fost casată sentința atacată și respinsă acțiunea reclamantei.

O altă critică a recurentei a vizat intrarea în vigoare a Legii nr. 151/2014.

Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe Piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate a intrat în vigoare la 27 octombrie 2014 și a avut ca obiect clarificarea statutului juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate.

Dar, această lege nu are caracter retroactiv, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 6 alin. (1) și (2) C. civ., iar toate actele emise în legătură cu piața RASDAQ până la intrarea în vigoare a acestei legi nu pot fi anulate numai ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 151/2014.

Sancțiunea în speță a fost aplicată în temeiul prevederilor legale în vigoare la acel moment și, de aceea, această critică va fi respinsă.

Deși recurentul a invocat Decizia ASF nr. 1995 din 12 decembrie 2014 ca un argument în sprijinul efectelor pe care intrarea în vigoare a Legii nr. 151/2014 le produce, din analiza acesteia rezultă că prin aceasta s-a decis:

- respingerea plângerii prealabile formulată de C. SRL Târgu Mureș, împotriva Deciziei nr. 1529 din 24 octombrie 2014;

- a fost menținută sancțiunea prevăzută la art. 1 din Decizia ASF nr. 1529 din 24 octombrie 2014;

- s-a constatat rămânerea fără obiect a obligației instituită în sarcina C. SRL Târgu Mureș prin art. 3 din Decizia ASF nr. 1529 din 24 octombrie 2014 de a depune împreună cu persoanele vizate, documentația aferentă ofertei publice de preluare a emitentului B. SA Târgu Mureș.

Dispozitivul acestei decizii confirmă interpretarea corectă a efectelor pe care le-a produs intrarea în vigoare a Legii nr. 151/2014, având în vedere că a constatat ca rămasă fără obiect obligația de a depune documentația aferentă ofertei publice de preluare a emitentului B. SA Târgu Mureș, dar și caracterul neretroactiv al legii deoarece s-a menținut sancțiunea cu amendă pentru faptele săvârșite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 151/2014.

Un ultim aspect invocat este cel ce vizează o practică neunitară a Curții de Apel București și a fost amintit Dosarul nr. x/2/2014.

Însă, așa cum s-a arătat, Sentința civilă nr. 215/2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014 a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal prin Decizia nr. 2076 din 22 iunie 2016 și a fost respinsă acțiunea reclamantei SC C., ca neîntemeiată. În aceste condiții nu se poate invoca existența unei practici neunitare a Curții de Apel București în această materie.

Apreciind că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea și interpretarea normelor de drept incidente, în baza art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 3512 din 18 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2016.

Procesat de GGC - NN