ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2076/2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2076/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2076/2016

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data

de 7 iulie 2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL a chemat în

judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară („ASF”),

solicitând anularea deciziilor emise de ASF nr. 635 din 23 iunie 2014 (prin

care a fost soluționată contestația administrativă) și

nr. A/236 din 27 martie 2014 (prin care reclamanta a fost obligată,

împreună cu persoanele cu care acționează în mod concertat

să depună documentația aferentă ofertei publice de preluare

obligatorie a B. SA Târgu Mureș).

2.

Hotărârea primei instanțe

Prin

Sentința civilă nr. 215 din 30 ianuarie 2015, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a

admis cererea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta

ASF, și a anulat Decizia nr. 635 din 23 iunie 2014 și Decizia nr.

A/236 din 27 martie 2014 emise de pârâtă, pentru argumentele arătate

în continuare.

atac exercitată împotriva hotărârii primei instanțe

Împotriva

sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs pârâta ASF,

invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C.

proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței

recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca

neîntemeiată.

Prin Decizia

nr. A/236 din 27 martie 2014, intimată-reclamantă SC A. SRL a fost

obligată să depună împreună cu persoanele cu care

acționează în mod concertat, în termen de cel mult 15 zile de la

emiterea actului administrativ, documentația aferentă ofertei publice

de preluare obligatorie a emitentului B. SA, în vederea respectării

dispozițiilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața

de capital, cu modificările și completările ulterioare.

Plângerea

prealabilă formulată de A. SRL a fost respinsă prin Decizia ASF

nr. A/635/2/2014.

Recurenta-pârâtă

critică hotărârea instanței de fond în ceea ce privește

apreciat nelegalității deciziilor contestate în raport cu statutul

Pieței RASDAQ și având în vedere adoptarea Legii nr. 151/2014 privind

clarificarea statutului juridic al acțiunilor care se

tranzacționează pe Piața RASDAQ sau pe piața valorilor

mobiliare necotate.

Sub acest

aspect, recurenta-pârâtă arată că Legea nr. 151/2014 are ca

obiect clarificarea statutului juridic al acțiunilor care se

tranzacționează pe Piața RASDAQ sau pe piața valorilor

mobiliare necotate și a intrat în vigoare la data de 27 octombrie 2014,

ulterior emiterii Deciziei nr. 236 din 27 martie 2014, ce formează

obiectul litigiului.

În acest

context, recurenta-pârâtă reiterează aspectele expuse în întâmpinarea

depusă la fondul cauzei, concluzionând în sensul că nu pot fi

reținute argumentele instanței de fond, potrivit cărora actele

administrative atacate sunt nelegale întrucât acțiunile emitentului B. SA

sunt tranzacționate pe Piața RASDAQ, piață care nu este

reglementată potrivit dispozițiilor Legii nr. 297/20004.

În

esență, recurenta-pârâtă susține că, potrivit art. 2

alin. (1) pct. 14 din Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor

Mobiliare („CNVM”) nr. 3/1998, în prezent abrogat, RASDAQ este o

piață organizată care funcționează pe baza

autorizării CNVM și sub supravegherea CNVM și a Asociației

Naționale a Societăților de Valori Mobiliare bazată pe

concurența dintre diverși formatori de piață.

Argumentează

recurenta-pârâtă că, din interpretarea prevederilor art. 4 alin. (1)

pct. 14 și art. 71 alin. (2) din Directiva 2004/39/EC privind piețele

instrumentelor financiare, ale art. 125 din Legea nr. 297/2004, ale art. 154

și art. 155 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, ale art. 4 alin. (2) din

O.U.G nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiții

financiare și piețele reglementate, aprobată prin Legea nr. 52/2002,

rezultă că piața RASDAQ este o piață financiară

ordonată, autorizată.

În ceea ce

privește Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene

pronunțată în cauza C-248/11, recurenta-pârâtă susține

că instanța europeană nu s-a pronunțat în ceea ce

privește calificarea Pieței RASDAQ și ori dacă această

piață îndeplinește sau nu condițiile din Titlul III din

Directiva 2004/39/EC.

În

susținere, recurenta-pârâtă invocă jurisprudența Înaltei

Curți de Casație și Justiție, reprezentată de

Deciziile nr. 5331 din 21 mai 2013, nr. 2023 din 30 aprilie 2014, nr. 2023 din

30 aprilie 2014 și nr. 1142 din 12 martie 2015.

În concluzie,

contrar aprecierilor instanței de fond, recurenta-pârâtă susține

că nu pot fi primite argumentele în sensul inaplicabilității

ofertei publice de preluare în cazul societăților admise la

tranzacționare pe piața RASDAQ, întrucât actul administrativ

individual reprezentat de Decizia nr. 236 din 27 martie 2014 a fost legal

și temeinic emis, în concordantă cu legislația în vigoare la momentul

emiterii acestuia.

De asemenea,

recurenta-pârâtă susține că, având în vedere prevederile art. 15

alin. (1) din Constituția României, nu pot fi reținute nici

argumentele instanței de fond întemeiate pe dispozițiile Legii nr.

151/2014, întrucât acestea au intrat în vigoare după data emiterii actelor

administrative contestate în cauză.

În ceea ce

privește respingerea de către prima instanță a celorlalte

motive de nelegalitate, recurenta-pârâtă susține că sunt

incidente motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C.

proc. civ., întrucât hotărârea recurată cuprinde motive

contradictorii și a fost pronunțată cu aplicarea

greșită a legii.

În

esență, recurenta-pârâtă evidențiază faptul că

instanța de fond a procedat la analizarea tuturor motivelor din cererea de

chemare în judecată și a concluzionat că sunt nefondate, ceea ce

dovedește că actele administrative atacate au fost temeinic și

legal emise de către ASF. În acest sens, recurenta invocă faptul

că instanța de fond a reținut în sarcina intimatei-reclamante

necesitatea respectării dispozițiilor art. 203 și art. 204 din

Legea nr. 297/2004, iar, în ceea ce privește prescripția

aplicării sancțiunii contravenționale, a apreciat că nici

acest motiv de nelegalitate nu este fondat. Se arată, totodată,

că toată analiza instanței de fond a pornit de la obligația

stabilită de legiuitor în sarcina intimatei-reclamante ca urmarea

dobândirii unui procent mai mare de 33% din drepturile de vot asupra

emitentului, având în vedere obligațiile ce revin intimatei-reclamante în

această ipoteză. Se mai arată că instanța de fond a

reținut că este nefondat și motivul de nelegalitate referitor la

nemenționarea expresă a persoanelor care ar acționa în mod

concertat cu reclamant.

În concluzie,

recurenta-pârâtă susține că argumentele instanței de fond

sunt contradictorii, întrucât au în vedere obligațiile prevăzute de

legiuitor, prin Legea nr. 297/2004, în sarcina unui acționar care

depășește pragul de 33% din drepturile de vot asupra unui

emitent de valori mobiliare, cum este și cazul B. SA, obligații

imperative pe care reclamanta A. SRL, în calitate de acționar, nu le-a

adus la îndeplinire.

Pe fondul

cauzei, recurenta-pârâtă precizează că își menține

apărările din cuprinsul întâmpinării de la dosarul de fond, care

demonstrează faptul că, la emiterea Deciziei ASF nr. 236 din 27

martie 2014, au fost avute în vedere și au fost aplicate prevederile

legale incidente, specifice pieței de capital, solicitând ca

apărările respective să fie avute în vedere la analiza cererii

de recurs.

II. Derularea

procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza

motivelor de casare

de filtrare

Recursul

fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de

filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin

Încheierea din camera de consiliu de la 16 martie 2016, în temeiul art. 493

alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte a admis în principiu recursul și a

fixat termen de judecată pe fond la data de 22 iunie 2016.

motivelor de casare

Analizând

criticile formulate de recurenta-pârâtă, în sensul dispozițiilor art.

499 C. proc. civ. și în condițiile în care reclamanta nu a declarat

recurs împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de apel, iar

recurenta-pârâtă nu a formulat critici, ci dimpotrivă și-a

exprimat acordul cu privire la aspectele reținute de prima

instanță cu privire la caracterul nefondat al motivelor de

nelegalitate referitoare la modalitatea de dobândire a mai mult de 33% din

drepturile de vot asupra societății B. SA și la prescripția

aplicării sancțiunii contravenționale, Înalta Curte

constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate

în continuare.

de fapt și de drept relevante

Prin

sentința ce formează obiectul recursului, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a

admis cererea formulată de reclamanta A. SRL și a anulat Deciziile

nr. 635 din 23 iunie 2014 și nr. A/236 din 27 martie 2014 emise de ASF,

reținând că are a se pronunța cu prioritate asupra motivului

referitor la inaplicabilitatea prevederilor art. 203 și art. 205 din Legea

nr. 297/2004 în privința reclamantei, în calitate de acționar care a

ajuns să dețină mai mult de 33% din drepturile de vot asupra

societății B. SA, ale cărei acțiuni se tranzacționează

pe Piața RASDAQ, respectiv asupra statutului acestei piețe.

În

esență, în raport cu dispozițiile art. 202 din Legea nr.

297/2004, Hotărârea CJUE din 22 martie 2012 în cauza C-248/11 și cu

prevederile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 151/2014, Curtea de apel a

reținut că Piața RASDAQ nu are caracter de piață

reglementată în înțelesul Legii nr. 297/2004, iar aplicarea

dispozițiilor legii referitoare la ofertele publice de preluare

obligatorii nu se poate sprijini exclusiv pe atribuțiile

autorității de control a pieței de capital, câtă vreme,

potrivit art. 202 din Legea nr. 297/2004, acestea sunt aplicabile exclusiv

acțiunilor tranzacționate pe o piață reglementată.

Totodată,

Curtea de apel a reținut că sunt nefondate celelalte motive de

nelegalitate a cererii referitoare la: (i) modalitatea de dobândire a mai mult

de 33% din drepturile de vot asupra societății B. SA; (ii)

prescripția aplicării sancțiunii contravenționale; (iii)

nemenționarea expresă a persoanelor care ar acționa în mod

concertat cu reclamanta.

În dezacord

cu soluția primei instanțe și considerentele pe care aceasta

este întemeiată, referitoare la statutul Pieței RASDAQ, Înalta Curte

reține aspectele arătate în continuare:

Sunt

întemeiate susținerile recurentei în sensul că CJUE, prin

hotărârea preliminară pronunțată în cauza C-248/12

Nilaș ș.a., nu s-a pronunțat în sensul că Piața RASDAQ

nu este o piață reglementată.

Înalta Curte,

reține că respectiva Hotărâre a CJUE a avut ca obiect o cerere

de pronunțare a unei hotărâri preliminare privind interpretarea art.

4 alin. (1) pct. 14 și a art. 47 din Directiva 2004/39/CE privind

piața instrumentelor financiare.

Cererea a

fost formulată în cadrul unei cauze penale aflată pe rolul

Curții de Apel Cluj, în care mai multe persoane au fost inculpate pentru

săvârșirea infracțiunii de manipulare a cursului acțiunilor

unei societăți pe acțiuni pe piața de instrumente

financiare RASDAQ.

Curtea de

Apel Cluj a adresat următoarele întrebări preliminare:

„1) Art. 4

[alin. (1)] punctul 14, precum și articolele 9 - 14 din Directiva 2004/39,

pot fi interpretate în sensul că acestea se aplică atât pieței

principale de tranzacționare autorizată de CNVM, cât și

pieței secundare de tranzacționare, care a fuzionat prin

absorbție încă din 2005 cu prima [..], dar care a continuat să

fie privită separat de piața reglementată, fără a fi

lămurită normativ natura juridică a acesteia?

2)

Dispozițiile art. 4 [alin. (1)] punctul 14 din Directiva 2004/39 trebuie

interpretate în censul că în sfera noțiunii de piață

reglementată nu intră acele sisteme de tranzacționare care nu

respectă cerințele titlului II din Directiva 2004/39?

3)

Dispozițiile art. 47 din Directiva 2004/39 trebuie interpretate în sensul

că o piață care nu a fost raportată de autoritatea

națională responsabilă și care nu se află pe lista

piețelor reglementate nu este supusă regimului juridic aplicabil

piețelor reglementate, în special în ceea ce privește normele care

incriminează abuzul de piață din cadrul Directivei 2003/6/CE?”

CJUE a

examinat împreună prima și a doua întrebare și a statuat în

sensul că:

„Articolul 4

alin. (1) pct. 14 din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare,

de modificare a Directivelor 85/611/CEE și 93/6/CEE ale Consiliului

și a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului

și de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului, astfel cum a fost

modificată prin Directiva 2007/44/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 5 septembrie 2007, trebuie interpretat în sensul că o

piață de instrumente financiare care nu îndeplinește

cerințele prevăzute în titlul III din această directivă nu

intră în noțiunea „piață reglementată", astfel

cum este definită de dispoziția menționată, chiar dacă

operatorul său a fuzionat cu operatorul unei astfel de piețe reglementate.

Art. 47 din

Directiva 2004/39, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/44,

trebuie interpretat în sensul că înscrierea unei piețe pe lista

piețelor reglementate prevăzută de acest articol nu constituie o

condiție necesară pentru calificarea pieței respective ca

piață reglementată în sensul acestei directive.”

Se

constată că, prin hotărârea respectivă, CJUE nu s-a

pronunțat în privința Pieței RASDAQ, în sensul că aceasta

nu ar fi o piață reglementată, ci s-a limitat strict la

interpretarea prevederilor art. 4 alin. (1) pct. 14 și art. 47 din

Directiva 2004/39/CE, norme comunitare incidente în cauza aflată pe rolul

Curții de Apel Cluj.

Mai exact,

dând efect prevederilor art. 267 TFUE, fost art. 234 TCE, CJUE, în cadrul

procedurii hotărârii preliminare, s-a pronunțat numai asupra

interpretării normelor de drept comunitar din Directiva 2004/39/CE,

evitând în răspunsul formulat orice referire la Piața RASDAQ, chiar

dacă în cuprinsul întrebărilor formulate a fost indicată expres

această piață, întrucât rolul CJUE este să interpreteze

dreptul comunitar, iar nu să îl aplice într-o cauză determinată

(Hotărârea din 15 iulie 1964 pronunțată în Cauza 6/64, Costa

împotriva E.N.E.L.).

În

consecință, din analiza Hotărârii CJUE în cauza C-248/12 nu

rezultă că această instanță s-ar fi pronunțat în

sensul că Piața RASDAQ nu este o piață reglementată,

aspect de altfel reținut și de prima instanță.

Însă,

instanța de recurs apreciază soluția instanței de fond ca

fiind eronată în ceea ce privește calificarea Pieței RASDAQ ca

fiind o piață nereglementată, căreia nu îi sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr. 297/2004.

Înalta Curte

reține că, până la momentul emiterii actelor contestate în

prezenta cauză - în perioada martie - iunie 2014 - nu era clarificat

explicit dacă Piața RASDAQ este sau nu o piață

reglementată în sensul prevederilor Legii nr. 297/2004 și ale

normelor comunitare incidente din Directiva nr. 2004/39/CE. Aceasta nu poate

conduce însă, automat, la concluzia că Piața RASDAQ nu este o

piață reglementată, ci un sistem alternativ de

tranzacționare. Sub acest aspect, este de reținut faptul că în

mod eronat prima instanță s-a raportat la dispozițiile Legii nr.

151/2014, act normativ care - fiind publicat în M. Of. al României, Partea I,

nr. 774 din 24 octombrie 2014 - a intrat în vigoare ulterior actelor contestate

în cauză, emise în perioada martie - iunie 2014 și a căror

legalitate se analizează prin raportare la cadrul legal în vigoare la data

emiterii lor, iar nu în raport cu o reglementare ulterioară.

Necontestat

este faptul că, de la înființarea Pieței RASDAQ în anul 1996,

prin Decizia nr. 1092 din 27 august 1996, pe baza reglementărilor emise de

CNVM, această piață a funcționat în mod regulat ca o

piață organizată și reglementată de CNVM,

aplicându-i-se dispozițiile Legii nr. 297/2004, de unde se degajă

concluzia că autoritatea de reglementare și supraveghere a

pieței de capital a aplicat pentru RASDAQ reguli similare unei piețe

reglementate. Cu alte cuvinte, CNVM a asigurat prin reglementările sale

același nivel de protecție al acționarilor minoritari din

societățile tranzacționate pe Piața RASDAQ cu cel acordat

acționarilor minoritari din societățile tranzacționate în

cadrul Bursei de Valori București.

De asemenea,

necontestat este că urmare a Legii nr. 297/2004 privind piața de

capital și a restructurării pieței de capital în cursul anului

2004, în conformitate cu Strategia de dezvoltare a pieței de capital cu

privire la fuziunea dintre Bursa de Valori București și Bursa

Electronică RASDAQ, acțiunile emise de către

societățile comerciale listate pe Piața RASDAQ sunt

tranzacționate de operatorul de piață cu numele SC BVB SA.

Astfel,

Piața RASDAQ, în urma operațiunii de fuziune prin absorbție,

este o piață integrată Bursei de Valori București.

Prin urmare,

odată încheiată fuziunea, activitatea de operare a Sistemului

electronic de tranzacționare cu numele RASDAQ, desfășurată

inițial de operatorul de piață cu același nume, a fost

preluată de operatorul de piață cu numele Bursa de Valori

București.

Sistemul electronic

de tranzacționare RASDAQ nu este altceva decât o piață

reglementată, putându-se aprecia că nu este altceva decât o

subdiviziune a pieței reglementate Bursa de Valori București, având

același regim juridic.

Piața

RASDAQ reprezintă o piață financiară ordonată,

autorizată și reglementată de CNVM în baza Deciziei CNVM nr.

1092/1996, care rămâne în vigoare până la o eventuală

recalificare a acestui statut de piață reglementată prin

reglementări explicite emise de CNVM.

Așadar,

prevederile art. 202 și următoarele din Legea nr. 297/2004, care

constituie baza legală a actelor contestate în prezenta cauză,

reprezintă o protecție legislativă a acționarilor

minoritari în societățile comerciale tranzacționate pe Bursa de

Valori București, nivel egal acordat de CNVM și celor de pe

Piața RASDAQ, nivel care nu a fost niciodată disputat.

Prin urmare,

față de cele ce preced, noțiunea de piață

reglementată, in limine litis, trebuie interpretată strict prin

prisma efectelor urmărite de legiuitor, sens în care este necesar a se

aprecia că în mod legal ASF a emis deciziile în discuție în temeiul

art. 202 și următoarele din Legea nr. 297/2004.

Mai mult,

necontestat este faptul că acțiunile societății reclamante

sunt tranzacționate pe această piață, astfel că

trebuie respectate reglementările specifice ale operatorului de

piață, inclusiv cele referitoare la tranzacționare și

monitorizare, implicit în ceea ce privește încheierea și executarea

tranzacțiilor, precum și regulile de încheiere validă a

acestora, inclusiv prevederile art. 203 din Legea nr. 297/2004.

În sensul

celor reținute anterior, cu incidență asupra calificării

Pieței RASDAQ și aplicării prevederilor Legii nr. 297/2004, se

constată că este conturată și jurisprudența

instanței supreme, reprezentată, cu titlu de exemplu, de Deciziile

nr. 5331/2013, nr. 7474/2013, nr. 5705/2013 și nr. 2914/2014.

În concluzie,

Înalta Curte reține că prima instanță în mod eronat a

reținut că este întemeiat motivul de nelegalitate referitor la

calificarea statutului Pieței RASDAQ.

În

privința celorlalte motive de nelegalitate invocate de reclamantă -

referitoare la modalitatea de dobândire a mai mult de 33% din drepturile de vot

asupra societății B. SA, la prescripția aplicării

sancțiunii contravenționale și nemenționarea expresă a

persoanelor care ar acționa în mod concertat cu reclamanta - Înalta Curte

împărtășește raționamentul și argumentele primei

instanțe în sensul că acestea au caracter nefondat și

constată, totodată, că acestea sunt criticate de

recurenta-pârâtă numai prin prisma faptului că, încorporând o

analiză raportată la dispozițiile art. 203 și art. 205

alin. (3) și (5) din Legea nr. 297/2004, sunt contradictorii cu

argumentele expuse de judecătorul fondului cu privire la primul motiv de

nelegalitate - referitor la statutul Pieței RASDAQ - în analiza

căruia s-a reținut că aceleași prevederi nu sunt aplicabile

speței.

În aceste

circumstanțe, se constată a fi întemeiat motivul prevăzut de

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât, în sensul celor expuse

anterior, sentința recurată cuprinde motive contradictorii în

privința dispozițiilor aplicabile raportului juridic dedus

judecății, reținând, pe de o parte, inaplicabilitatea

dispozițiilor art. 203 și art. 205 din Legea nr. 297/2004 în

privința primului motiv de nelegalitate a actelor contestate, iar, pe de

altă parte, aplicabilitatea dispozițiilor respective în privința

celorlalte trei motive de nelegalitate invocate de reclamantă.

În realitate,

prin criticile formulate, recurenta nu combate concluzia judecătorului fondului

în sensul caracterului nefondat al acestor motive de nelegalitate, ci tinde

să demonstreze nelegalitatea și netemeinicia hotărârii recurate

tot sub aspectul primului motiv de nelegalitate referitor al statutul

pieței RASDAQ.

În

consecință, Înalta Curte reține că în mod just prima

instanță a analizat aceste ultime trei motive de nelegalitate prin

prisma dispozițiilor Legii nr. 297/2004 și a constatat caracterul

nefondat al acestora.

legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate

considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate motivele

prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul

art. 497 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta

Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând

cauza, va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamanta SC A. SRL - Târgu Mureș.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară

împotriva Sentinței civile nr. 215 din 30 ianuarie 2015 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Casează

sentința atacată și, rejudecând, respinge, ca neîntemeiată,

acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL - Târgu Mureș.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2016.

Procesat de

GGC - LM