ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2076/2016

Decizia nr. 2076/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 7 iulie 2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară („ASF”), solicitând anularea deciziilor emise de ASF nr. 635 din 23 iunie 2014 (prin care a fost soluționată contestația administrativă) și nr. A/236 din 27 martie 2014 (prin care reclamanta a fost obligată, împreună cu persoanele cu care acționează în mod concertat să depună documentația aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a B. SA Târgu Mureș).

2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 215 din 30 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta ASF, și a anulat Decizia nr. 635 din 23 iunie 2014 și Decizia nr. A/236 din 27 martie 2014 emise de pârâtă, pentru argumentele arătate în continuare. 3. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii primei instanțe Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs pârâta ASF, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. A/236 din 27 martie 2014, intimată-reclamantă SC A. SRL a fost obligată să depună împreună cu persoanele cu care acționează în mod concertat, în termen de cel mult 15 zile de la emiterea actului administrativ, documentația aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a emitentului B. SA, în vederea respectării dispozițiilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare. Plângerea prealabilă formulată de A. SRL a fost respinsă prin Decizia ASF nr. A/635/2/2014. Recurenta-pârâtă critică hotărârea instanței de fond în ceea ce privește apreciat nelegalității deciziilor contestate în raport cu statutul Pieței RASDAQ și având în vedere adoptarea Legii nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe Piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă arată că Legea nr. 151/2014 are ca obiect clarificarea statutului juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe Piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate și a intrat în vigoare la data de 27 octombrie 2014, ulterior emiterii Deciziei nr. 236 din 27 martie 2014, ce formează obiectul litigiului. În acest context, recurenta-pârâtă reiterează aspectele expuse în întâmpinarea depusă la fondul cauzei, concluzionând în sensul că nu pot fi reținute argumentele instanței de fond, potrivit cărora actele administrative atacate sunt nelegale întrucât acțiunile emitentului B. SA sunt tranzacționate pe Piața RASDAQ, piață care nu este reglementată potrivit dispozițiilor Legii nr. 297/20004.

În esență, recurenta-pârâtă susține că, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 14 din Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare („CNVM”) nr. 3/1998, în prezent abrogat, RASDAQ este o piață organizată care funcționează pe baza autorizării CNVM și sub supravegherea CNVM și a Asociației Naționale a Societăților de Valori Mobiliare bazată pe concurența dintre diverși formatori de piață. Argumentează recurenta-pârâtă că, din interpretarea prevederilor art. 4 alin. (1) pct. 14 și art. 71 alin. (2) din Directiva 2004/39/EC privind piețele instrumentelor financiare, ale art. 125 din Legea nr. 297/2004, ale art. 154 și art. 155 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, ale art. 4 alin. (2) din O.U.G nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate, aprobată prin Legea nr. 52/2002, rezultă că piața RASDAQ este o piață financiară ordonată, autorizată.

În ceea ce privește Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-248/11, recurenta-pârâtă susține că instanța europeană nu s-a pronunțat în ceea ce privește calificarea Pieței RASDAQ și ori dacă această piață îndeplinește sau nu condițiile din Titlul III din Directiva 2004/39/EC. În susținere, recurenta-pârâtă invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, reprezentată de Deciziile nr. 5331 din 21 mai 2013, nr. 2023 din 30 aprilie 2014, nr. 2023 din 30 aprilie 2014 și nr. 1142 din 12 martie 2015. În concluzie, contrar aprecierilor instanței de fond, recurenta-pârâtă susține că nu pot fi primite argumentele în sensul inaplicabilității ofertei publice de preluare în cazul societăților admise la tranzacționare pe piața RASDAQ, întrucât actul administrativ individual reprezentat de Decizia nr. 236 din 27 martie 2014 a fost legal și temeinic emis, în concordantă cu legislația în vigoare la momentul emiterii acestuia.

De asemenea, recurenta-pârâtă susține că, având în vedere prevederile art. 15 alin. (1) din Constituția României, nu pot fi reținute nici argumentele instanței de fond întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 151/2014, întrucât acestea au intrat în vigoare după data emiterii actelor administrative contestate în cauză. În ceea ce privește respingerea de către prima instanță a celorlalte motive de nelegalitate, recurenta-pârâtă susține că sunt incidente motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii și a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii. În esență, recurenta-pârâtă evidențiază faptul că instanța de fond a procedat la analizarea tuturor motivelor din cererea de chemare în judecată și a concluzionat că sunt nefondate, ceea ce dovedește că actele administrative atacate au fost temeinic și legal emise de către ASF.

În acest sens, recurenta invocă faptul că instanța de fond a reținut în sarcina intimatei-reclamante necesitatea respectării dispozițiilor art. 203 și art. 204 din Legea nr. 297/2004, iar, în ceea ce privește prescripția aplicării sancțiunii contravenționale, a apreciat că nici acest motiv de nelegalitate nu este fondat. Se arată, totodată, că toată analiza instanței de fond a pornit de la obligația stabilită de legiuitor în sarcina intimatei-reclamante ca urmarea dobândirii unui procent mai mare de 33% din drepturile de vot asupra emitentului, având în vedere obligațiile ce revin intimatei-reclamante în această ipoteză. Se mai arată că instanța de fond a reținut că este nefondat și motivul de nelegalitate referitor la nemenționarea expresă a persoanelor care ar acționa în mod concertat cu reclamant.

În concluzie, recurenta-pârâtă susține că argumentele instanței de fond sunt contradictorii, întrucât au în vedere obligațiile prevăzute de legiuitor, prin Legea nr. 297/2004, în sarcina unui acționar care depășește pragul de 33% din drepturile de vot asupra unui emitent de valori mobiliare, cum este și cazul B. SA, obligații imperative pe care reclamanta A. SRL, în calitate de acționar, nu le-a adus la îndeplinire. Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă precizează că își menține apărările din cuprinsul întâmpinării de la dosarul de fond, care demonstrează faptul că, la emiterea Deciziei ASF nr. 236 din 27 martie 2014, au fost avute în vedere și au fost aplicate prevederile legale incidente, specifice pieței de capital, solicitând ca apărările respective să fie avute în vedere la analiza cererii de recurs.

II. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare 1. Procedura de filtrare Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din camera de consiliu de la 16 martie 2016, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 22 iunie 2016. 2. Analiza motivelor de casare Analizând criticile formulate de recurenta-pârâtă, în sensul dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

și în condițiile în care reclamanta nu a declarat recurs împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de apel, iar recurenta-pârâtă nu a formulat critici, ci dimpotrivă și-a exprimat acordul cu privire la aspectele reținute de prima instanță cu privire la caracterul nefondat al motivelor de nelegalitate referitoare la modalitatea de dobândire a mai mult de 33% din drepturile de vot asupra societății B. SA și la prescripția aplicării sancțiunii contravenționale, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

3. Argumente de fapt și de drept relevante Prin sentința ce formează obiectul recursului, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. SRL și a anulat Deciziile nr. 635 din 23 iunie 2014 și nr. A/236 din 27 martie 2014 emise de ASF, reținând că are a se pronunța cu prioritate asupra motivului referitor la inaplicabilitatea prevederilor art. 203 și art. 205 din Legea nr. 297/2004 în privința reclamantei, în calitate de acționar care a ajuns să dețină mai mult de 33% din drepturile de vot asupra societății B. SA, ale cărei acțiuni se tranzacționează pe Piața RASDAQ, respectiv asupra statutului acestei piețe.

În esență, în raport cu dispozițiile art. 202 din Legea nr. 297/2004, Hotărârea CJUE din 22 martie 2012 în cauza C-248/11 și cu prevederile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 151/2014, Curtea de apel a reținut că Piața RASDAQ nu are caracter de piață reglementată în înțelesul Legii nr. 297/2004, iar aplicarea dispozițiilor legii referitoare la ofertele publice de preluare obligatorii nu se poate sprijini exclusiv pe atribuțiile autorității de control a pieței de capital, câtă vreme, potrivit art. 202 din Legea nr. 297/2004, acestea sunt aplicabile exclusiv acțiunilor tranzacționate pe o piață reglementată. Totodată, Curtea de apel a reținut că sunt nefondate celelalte motive de nelegalitate a cererii referitoare la: (i) modalitatea de dobândire a mai mult de 33% din drepturile de vot asupra societății B. SA; (ii) prescripția aplicării sancțiunii contravenționale; (iii) nemenționarea expresă a persoanelor care ar acționa în mod concertat cu reclamanta.

În dezacord cu soluția primei instanțe și considerentele pe care aceasta este întemeiată, referitoare la statutul Pieței RASDAQ, Înalta Curte reține aspectele arătate în continuare: Sunt întemeiate susținerile recurentei în sensul că CJUE, prin hotărârea preliminară pronunțată în cauza C-248/12 Nilaș ș.a., nu s-a pronunțat în sensul că Piața RASDAQ nu este o piață reglementată. Înalta Curte, reține că respectiva Hotărâre a CJUE a avut ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare privind interpretarea art. 4 alin. (1) pct. 14 și a art. 47 din Directiva 2004/39/CE privind piața instrumentelor financiare. Cererea a fost formulată în cadrul unei cauze penale aflată pe rolul Curții de Apel Cluj, în care mai multe persoane au fost inculpate pentru săvârșirea infracțiunii de manipulare a cursului acțiunilor unei societăți pe acțiuni pe piața de instrumente financiare RASDAQ.

Curtea de Apel Cluj a adresat următoarele întrebări preliminare: „1) Art. 4 [alin. (1)] punctul 14, precum și articolele 9 - 14 din Directiva 2004/39, pot fi interpretate în sensul că acestea se aplică atât pieței principale de tranzacționare autorizată de CNVM, cât și pieței secundare de tranzacționare, care a fuzionat prin absorbție încă din 2005 cu prima [..], dar care a continuat să fie privită separat de piața reglementată, fără a fi lămurită normativ natura juridică a acesteia? 2) Dispozițiile art. 4 [alin. (1)] punctul 14 din Directiva 2004/39 trebuie interpretate în censul că în sfera noțiunii de piață reglementată nu intră acele sisteme de tranzacționare care nu respectă cerințele titlului II din Directiva 2004/39?

3) Dispozițiile art. 47 din Directiva 2004/39 trebuie interpretate în sensul că o piață care nu a fost raportată de autoritatea națională responsabilă și care nu se află pe lista piețelor reglementate nu este supusă regimului juridic aplicabil piețelor reglementate, în special în ceea ce privește normele care incriminează abuzul de piață din cadrul Directivei 2003/6/CE?” CJUE a examinat împreună prima și a doua întrebare și a statuat în sensul că: „Articolul 4 alin. (1) pct. 14 din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE și 93/6/CEE ale Consiliului și a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007, trebuie interpretat în sensul că o piață de instrumente financiare care nu îndeplinește cerințele prevăzute în titlul III din această directivă nu intră în noțiunea „piață reglementată", astfel cum este definită de dispoziția menționată, chiar dacă operatorul său a fuzionat cu operatorul unei astfel de piețe reglementate.

Art. 47 din Directiva 2004/39, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/44, trebuie interpretat în sensul că înscrierea unei piețe pe lista piețelor reglementate prevăzută de acest articol nu constituie o condiție necesară pentru calificarea pieței respective ca piață reglementată în sensul acestei directive.” Se constată că, prin hotărârea respectivă, CJUE nu s-a pronunțat în privința Pieței RASDAQ, în sensul că aceasta nu ar fi o piață reglementată, ci s-a limitat strict la interpretarea prevederilor art. 4 alin. (1) pct. 14 și art. 47 din Directiva 2004/39/CE, norme comunitare incidente în cauza aflată pe rolul Curții de Apel Cluj.

Mai exact, dând efect prevederilor art. 267 TFUE, fost art. 234 TCE, CJUE, în cadrul procedurii hotărârii preliminare, s-a pronunțat numai asupra interpretării normelor de drept comunitar din Directiva 2004/39/CE, evitând în răspunsul formulat orice referire la Piața RASDAQ, chiar dacă în cuprinsul întrebărilor formulate a fost indicată expres această piață, întrucât rolul CJUE este să interpreteze dreptul comunitar, iar nu să îl aplice într-o cauză determinată (Hotărârea din 15 iulie 1964 pronunțată în Cauza 6/64, Costa împotriva E.N.E.L.). În consecință, din analiza Hotărârii CJUE în cauza C-248/12 nu rezultă că această instanță s-ar fi pronunțat în sensul că Piața RASDAQ nu este o piață reglementată, aspect de altfel reținut și de prima instanță.

Însă, instanța de recurs apreciază soluția instanței de fond ca fiind eronată în ceea ce privește calificarea Pieței RASDAQ ca fiind o piață nereglementată, căreia nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 297/2004. Înalta Curte reține că, până la momentul emiterii actelor contestate în prezenta cauză - în perioada martie - iunie 2014 - nu era clarificat explicit dacă Piața RASDAQ este sau nu o piață reglementată în sensul prevederilor Legii nr. 297/2004 și ale normelor comunitare incidente din Directiva nr. 2004/39/CE. Aceasta nu poate conduce însă, automat, la concluzia că Piața RASDAQ nu este o piață reglementată, ci un sistem alternativ de tranzacționare. Sub acest aspect, este de reținut faptul că în mod eronat prima instanță s-a raportat la dispozițiile Legii nr. 151/2014, act normativ care - fiind publicat în M. Of.

al României, Partea I, nr. 774 din 24 octombrie 2014 - a intrat în vigoare ulterior actelor contestate în cauză, emise în perioada martie - iunie 2014 și a căror legalitate se analizează prin raportare la cadrul legal în vigoare la data emiterii lor, iar nu în raport cu o reglementare ulterioară. Necontestat este faptul că, de la înființarea Pieței RASDAQ în anul 1996, prin Decizia nr. 1092 din 27 august 1996, pe baza reglementărilor emise de CNVM, această piață a funcționat în mod regulat ca o piață organizată și reglementată de CNVM, aplicându-i-se dispozițiile Legii nr. 297/2004, de unde se degajă concluzia că autoritatea de reglementare și supraveghere a pieței de capital a aplicat pentru RASDAQ reguli similare unei piețe reglementate.

Cu alte cuvinte, CNVM a asigurat prin reglementările sale același nivel de protecție al acționarilor minoritari din societățile tranzacționate pe Piața RASDAQ cu cel acordat acționarilor minoritari din societățile tranzacționate în cadrul Bursei de Valori București. De asemenea, necontestat este că urmare a Legii nr. 297/2004 privind piața de capital și a restructurării pieței de capital în cursul anului 2004, în conformitate cu Strategia de dezvoltare a pieței de capital cu privire la fuziunea dintre Bursa de Valori București și Bursa Electronică RASDAQ, acțiunile emise de către societățile comerciale listate pe Piața RASDAQ sunt tranzacționate de operatorul de piață cu numele SC BVB SA. Astfel, Piața RASDAQ, în urma operațiunii de fuziune prin absorbție, este o piață integrată Bursei de Valori București.

Prin urmare, odată încheiată fuziunea, activitatea de operare a Sistemului electronic de tranzacționare cu numele RASDAQ, desfășurată inițial de operatorul de piață cu același nume, a fost preluată de operatorul de piață cu numele Bursa de Valori București. Sistemul electronic de tranzacționare RASDAQ nu este altceva decât o piață reglementată, putându-se aprecia că nu este altceva decât o subdiviziune a pieței reglementate Bursa de Valori București, având același regim juridic. Piața RASDAQ reprezintă o piață financiară ordonată, autorizată și reglementată de CNVM în baza Deciziei CNVM nr. 1092/1996, care rămâne în vigoare până la o eventuală recalificare a acestui statut de piață reglementată prin reglementări explicite emise de CNVM.

Așadar, prevederile art. 202 și următoarele din Legea nr. 297/2004, care constituie baza legală a actelor contestate în prezenta cauză, reprezintă o protecție legislativă a acționarilor minoritari în societățile comerciale tranzacționate pe Bursa de Valori București, nivel egal acordat de CNVM și celor de pe Piața RASDAQ, nivel care nu a fost niciodată disputat. Prin urmare, față de cele ce preced, noțiunea de piață reglementată, in limine litis, trebuie interpretată strict prin prisma efectelor urmărite de legiuitor, sens în care este necesar a se aprecia că în mod legal ASF a emis deciziile în discuție în temeiul art. 202 și următoarele din Legea nr. 297/2004.

Mai mult, necontestat este faptul că acțiunile societății reclamante sunt tranzacționate pe această piață, astfel că trebuie respectate reglementările specifice ale operatorului de piață, inclusiv cele referitoare la tranzacționare și monitorizare, implicit în ceea ce privește încheierea și executarea tranzacțiilor, precum și regulile de încheiere validă a acestora, inclusiv prevederile art. 203 din Legea nr. 297/2004. În sensul celor reținute anterior, cu incidență asupra calificării Pieței RASDAQ și aplicării prevederilor Legii nr. 297/2004, se constată că este conturată și jurisprudența instanței supreme, reprezentată, cu titlu de exemplu, de Deciziile nr. 5331/2013, nr. 7474/2013, nr. 5705/2013 și nr. 2914/2014.

În concluzie, Înalta Curte reține că prima instanță în mod eronat a reținut că este întemeiat motivul de nelegalitate referitor la calificarea statutului Pieței RASDAQ.

În privința celorlalte motive de nelegalitate invocate de reclamantă - referitoare la modalitatea de dobândire a mai mult de 33% din drepturile de vot asupra societății B. SA, la prescripția aplicării sancțiunii contravenționale și nemenționarea expresă a persoanelor care ar acționa în mod concertat cu reclamanta - Înalta Curte împărtășește raționamentul și argumentele primei instanțe în sensul că acestea au caracter nefondat și constată, totodată, că acestea sunt criticate de recurenta-pârâtă numai prin prisma faptului că, încorporând o analiză raportată la dispozițiile art. 203 și art. 205 alin. (3) și (5) din Legea nr. 297/2004, sunt contradictorii cu argumentele expuse de judecătorul fondului cu privire la primul motiv de nelegalitate - referitor la statutul Pieței RASDAQ - în analiza căruia s-a reținut că aceleași prevederi nu sunt aplicabile speței.

În aceste circumstanțe, se constată a fi întemeiat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât, în sensul celor expuse anterior, sentința recurată cuprinde motive contradictorii în privința dispozițiilor aplicabile raportului juridic dedus judecății, reținând, pe de o parte, inaplicabilitatea dispozițiilor art. 203 și art. 205 din Legea nr. 297/2004 în privința primului motiv de nelegalitate a actelor contestate, iar, pe de altă parte, aplicabilitatea dispozițiilor respective în privința celorlalte trei motive de nelegalitate invocate de reclamantă. În realitate, prin criticile formulate, recurenta nu combate concluzia judecătorului fondului în sensul caracterului nefondat al acestor motive de nelegalitate, ci tinde să demonstreze nelegalitatea și netemeinicia hotărârii recurate tot sub aspectul primului motiv de nelegalitate referitor al statutul pieței RASDAQ.

În consecință, Înalta Curte reține că în mod just prima instanță a analizat aceste ultime trei motive de nelegalitate prin prisma dispozițiilor Legii nr. 297/2004 și a constatat caracterul nefondat al acestora. 4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru toate considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL - Târgu Mureș.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva Sentinței civile nr. 215 din 30 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL - Târgu Mureș. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2016. Procesat de GGC - LM