Decizia nr. 3344/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 3164/2014 a Curții de Apel București

Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 3164 din data de 19 noiembrie 2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată excepția tardivității și a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. Susține recurenta-pârâtă că a fost sancționată în mod direct și neproporțional cu cele constatate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în dezacord cu dispozițiile Ordinului nr. 113118 din 23.06.2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind gradualizarea măsurilor sancționatorii. Pentru ca aceste măsuri să fie aplicate direct, contravenientul trebuie să fi săvârșit fapte grave, în mod repetat, aceste condiții nefiind îndeplinite în cauză. Din probatoriul administrat în cauză rezultă în mod cert că cele constatate de ASF nu au avut niciun impact asupra asiguraților sau aspra solvabilității sau activității companiei. Astfel, în mod eronat, ASF a aplicat o sancțiune mai gravă fără a avea un suport legal și care-i cauzează prejudicii financiare și, mai ales de imagine, cu efect pe perioade extrem de lungi, cu toate că scopul controlului a fost atins prin remedierea situațiilor găsite, împrejurare reținută și de către instanța de fond.

Apărările părților Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat, arătând că soluția primei instanțe este legală, aplicarea sancțiunii se poate face și direct, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Normele puse în aplicare prin Ordinul CSA nr. 113118/2006 și ale art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012. Referitor la susținerea societății recurente, în sensul că toate constatările referitoare la culpa societății sunt consecința directă a modului de administrare și conducere a foștilor membri ai Directoratului și ai Consiliului de Supraveghere, intimata arată că în urma controlului s-a dispus atât sancționarea asiguratorului cât și a membrilor consiliului de supraveghere și ai directoratului care au avut mandate în perioada acoperită de acțiunea de control.

Procedura de filtrare a recursurilor Raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ. a fost comunicat părților prin încheierea din data de 14.04.2016. Prin încheierea din data de 20.07.2016 completul-filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestora în ședința publică, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de reclamantă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate pe care îl exercită instanța de contencios administrativ Decizia nr. 18 din 31.01.2014, prin care ASF a sancționat-o cu amendă în cuantum de 40.000 RON și totodată, a stabilit în sarcina sa obligația ca în termen de 60 de zile de la primirea deciziei să transmită un plan de măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate pe parcursul controlului. Curtea de apel a respins ca neîntemeiată acțiunea, reținând că autoritatea pârâtă putea aplica în mod direct sancțiunea, iar din cercetarea limitelor minime și maxime ale amenzii rezultă că a fost realizată o corectă individualizare a sancțiunii, având în vedere și numărul mare al faptelor sancționate. Înalta Curte reține că prin actul administrativ atacat au fost constatate următoarele: 1. Societatea nu a definit, în cadrul Procedurii privind administrarea riscurilor semnificative, riscurile de credit, de concentrare și contagiune și nu a stabilit elemente privind identificarea și măsurarea acestor riscuri. 2. Societatea nu a transpus în mod clar și transparent, în norme interne și manuale de proceduri politica privind managementul riscurilor. 3. În cadrul procedurii societății privind organizarea și funcționarea Comitetului de Management al riscurilor nu au fost stabilite competențe și responsabilități la nivel de compartimente privind administrarea și controlul expunerilor la riscuri, sisteme de raportare în cadrul societății privind aspecte legate de riscuri. 4. Contrar prevederilor Regulamentului Comitetului de Audit al societății, procedura operațională standard de audit intern și Procedura pentru desfășurarea activităților de audit intern nu au fost avizate de către Comitetul de Audit. 5. În perioada 04.03.2011-14.02.2013 Comitetul de Audit a avut în componentă două persoane, nefiind îndeplinite cerințele legale privind numărul membrilor (3 membri neexecutivi ai consiliului de administrație/consiliului de supraveghere sau din alți reprezentanți desemnați de adunarea generală a acționarilor).

De la data constituirii, Comitetul de Audit nu s-a întrunit niciodată.

Societatea nu a furnizat documentul din care să rezulte că Planul de Audit pentru anul 2013 a fost supus aprobării Consiliului de Supraveghere, cu avizul Comitetului de Audit.

Activitatea de audit nu a urmărit evaluarea eficienței și gradului de adecvare a sistemului de control intern, a modului de aplicare și eficacitatea procedurilor de management a riscurilor, eficiența controalelor efectuate asupra activităților externalizate și asupra modului de funcționare și eficienței fluxurilor informaționale între sectoarele activității, în sensul că nu au fost planificate misiuni de audit cu privire la aceste aspecte. 91. Societatea nu dispune de o procedură referitoare la verificarea de către conducerea administrativă a societății (Consiliul de Supraveghere) a implementării corecte a sistemului de control intern și de gestiune a riscurilor de către conducerea executivă (Directorat) precum și a modului în care conducerea administrativă este periodic informată de către conducerea executivă despre eficiența și funcționalitatea sistemului de control intern în cazul în care entitatea auditată nu implementează recomandările formulate de către auditorul intern, iar pentru constatările cu grad ridicat de risc, la informarea autorității de supraveghere, 92. Polițele încheiate în perioadele 01.01.2013-30.04.2013 și 08.01.2013 - 01.05.2013 prin intermediarul B. S.R.L. - Italia, semnate de către Președintele Directoratului societății, nu au fost înregistrate în evidența contabilă și operativă a societății la data emiterii, înregistrarea lor fiind efectuată în luna octombrie 2013, iar cele încheiate începând cu data de 14.02.2013, au fost încheiate cu încălcarea hotărârii AGOA nr. 4 din 14 februarie 2013 (prin care se interziceau astfel de operațiuni).

La data de 30.09.2013 rezerva de daună avizată este subevaluată prin neconstituirea rezervei aferente unui dosar de daună în suma de 4.668.916,59 RON.

Societatea nu a elaborat criterii concrete de stabilire a primelor de asigurare pentru asigurările încadrate în clasa 15 "Asigurări de garanții". Ca urmare, societatea reclamantă a fost sancționată cu o amendă în cuantum de 40.000 RON, totodată stabilindu-se mai multe măsuri în sarcina acesteia. Critica recurentei vizează împrejurarea că sancționarea cu amendă și stabilirea unor măsuri în sarcina sa nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, intimata neținând seama de împrejurările în care a fost sancționată, de scopul urmărit și de urmarea produsă. Individualizarea și gradualizarea sancțiunii este reglementată de disp. art. 32 alin. (12) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor și art. 2 alin. (1) din Normele privind gradualizarea și individualizarea măsurilor sancționatorii puse în aplicare prin Ordinul CSA nr. 113118/2006. Potrivit disp. art. 2 din ordinul menționat: "Măsurile sancționatorii prevăzute de art. 39 alin. (3) din Legea nr. 32/2000, se vor aplica fie gradual, fie direct, ținându-se seama de unul sau mai multe dintre următoarele elemente: 1. interesul asiguraților; 2. urmarea produsă asupra stabilității activității de asigurare în România; 3. profilul de risc al fiecărui asigurator; 4. categoriile de asigurări practicate; 5. gradul de pericol social al faptei săvârșite; 6. împrejurările în care a fost săvârșită fapta; 7. modul și mijloacele de săvârșire a acestei fapte; 8. scopul urmărit; 9. circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei; 10. obiecțiunile la procesul-verbal de constatare sau răspunsul contravenientului la notificarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, prin care explică motivul încălcării dispozițiilor legale; 11. celelalte date înscrise în referatul de constatare/procesul-verbal; 12. alte considerente de oportunitate, evaluări și analize calitative; (2) Sancțiunea stabilită va fi proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite; (3) Cuantificarea nivelului de gravitate a faptei se va face prin evaluarea impactului abaterii săvârșite asupra intereselor asiguraților, asupra solvabilității și continuității activității contravenientului, avându-se în vedere și celelalte elemente prevăzute la alin. (1); (4) Luarea în considerare a circumstanțelor săvârșirii faptei și conduita făptuitorului vor fi analizate pe baza profilului de risc al asigurătorului, a procedurilor de prevenire și a tehnicilor de reducere a riscurilor, prevăzute în dispozițiile legale (referitoare la normele minimale privind activitatea de control intern, normele prudențiale privind managementul asigurătorului, normele privind prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării actelor de terorism prin intermediul pieței asigurărilor, procedurile de control intern), în propriul sistem intern de management al riscului și în procedurile antifraudă, care trebuie să fie adecvate tipului și dimensiunilor fiecărui asigurător. (5) În cazul săvârșirii de către o persoană în mod repetat a unor contravenții, următoarea sancțiune va fi gradual majorată, după caz, până la limita maximă prevăzută de lege." Rezultă așadar, că în raport de limitele maxime și minime ale amenzii contravenționale aplicabile, potrivit disp. Legii nr. 32/2000, judecătorul fondului a realizat o individualizare corectă a sancțiunii, având în vedere numărul foarte mare al faptelor sancționate și gravitatea acestora. Faptul că la data săvârșirii contravențiilor componența consiliului de supraveghere și a directoratului era diferită de cea de la momentul controlului, nu prezintă relevanță în raport de împrejurarea că sancțiunea contravențională a fost aplicată societății pentru fapte de care răspunde persoana juridică, iar nu membrii organelor de conducere. În plus, membrii consiliului de supraveghere și ai directoratului au fost la rândul lor sancționați contravențional, iar schimbarea conducerii societății nu poate conduce la înlăturarea răspunderii persoanei juridice De asemenea, remedierea deficiențelor constatate de activitatea de control, aspect subliniat și de judecătorul fondului, este nerelevantă, atâta timp cât acestea nu au fost remediate în perioada supusă controlului. Pentru toate aceste considerente, reținând că autoritatea pârâtă a realizat o individualizare corectă a sancțiunilor aplicate și, în consecință, actul administrativ atacate este legal și temeinic, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.