Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.06.2014
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2023/2014

HOTĂRÂRE
25.06.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2023/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului constată următoarele: Prin Decizia nr. 279 din 12 februarie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a constatat perimată contestația în anulare formulată de M.I. și M.A. împotriva Deciziei civile nr. 3481 din 14 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 635/101/2010*, în contradictoriu cu intimații Primăria Salcia, Comisia locală de fond funciar de pe lângă Primăria Salcia, Comisia județeană de fond funciar de pe lângă Prefectura Mehedinți și C.G. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul M.I. Înalta Curte, în prealabil analizei motivelor de recurs, constată că acesta nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală. Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca fiind susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Or, în speță, hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului este Decizia civilă nr. 279 din 12 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a constatat perimată contestația în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 3481 din 14 martie 2014 a aceleiași instanțe. Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. Se reține că hotărârea atacată cu contestație în anulare, respectiv Decizia civilă nr. 3481 din 14 martie 2012 a Curții de Apel Craiova este o decizie irevocabilă, pronunțată în recurs, fiind deci, în raport de dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc.

civ., nesusceptibilă de a fi recurată. Astfel, decizia pronunțată în soluționarea contestației în anulare fiind irevocabilă, nu mai poate fi atacată cu recurs, motiv pentru care declarând recurs împotriva respectivei decizii, contestatorul nu s-a conformat unei condiții specifice de admisibilitate a recursului în această materie. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. Astfel fiind, recursul contestatorului se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva Deciziei nr. 279 din 12 februarie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2014. Procesat de GGC - AS

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-10-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2851/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 678 din 7 aprilie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare, formulată de P.S. împotriva Deciziei nr. 5725 din 29 mai
ÎCCJ 2014-05-07
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1574/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 5818 din 3 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a I-a civilă, în dosarul nr. 8088/101/2010*, s-a respins, ca nefu
ÎCCJ 2015-11-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2677/2015
fără citarea părților. Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed: Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 2521 din 20 mai 2015, a respins cererea de revizuire for
ÎCCJ 2015-03-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 696/2015
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 546 din 13 martie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de SC D. SRL împotriva Deciziei nr. 1
ÎCCJ 2014-10-01
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2482/2014
Asupra recursului constată următoarele: Prin Decizia nr. 553 din 13 martie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de SC D. SRL împotriva Deciziei civile nr. 9632 din 3 decem
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă